18 august 2020

18 august 2020
Din nou despre otravă, de fapt ceea ce am mai spus adesea și oricum se subînțelege.

Repet - eu a trebuit să mă limitez la a susține cazul meu individual, deși eram altruismul pur. Unii îmi spun cu dispreț că eu nu realizez faptul că mulți oameni nevinovați sunt omorâți - fără ca ei să știe nimic despre sentimentele mele față de oameni. A fost și este ceva extrem de frumos și pur - iubire, respect și bunătate - sunt conștientă în fiece clipă că fiecare om e o minune a naturii sau a lui Dumnezeu - copii, adulți, bătrâni și mereu am privit lumea cu încântare și bucuria de a avea o șansă să trăiesc. Am rămas la fel din 1984, dar ei îmi reproșează azi clar în gând (și în trecut) că nu accept să fiu omorâtă! Nu știu ce înțeleg ei prin această neacceptare de a muri omorâtă la care se referă ei - poate îi deranjează că am povestit totul. Dar aș fi terminat de vreo 3 ani dacă nu m-ar fi otrăvit și chinuit monstruos și apoi tot nu aș fi mai scris nimic. Repet, voi termina blogul și veți înțelege, fiindcă voi și corecta postările anterioare, în care au intrat unii cu picioare virtuale. Nu mai e mult de scris, voi ține post și voi face mișcare și nu voi fuma, pentru a putea scrie tot și corecta tot și trimite peste tot. Ei spun că psihologii nu au înțeles că ei nu trebuiau să mă distrugă, ci să mă salveze. Am scris multor psihologi, sperând că mă vor accepta oricât de puțin, am scris unor terapeuți, unor foști colegi și profesori, dar nici măcar nu mi-au răspuns, veți vedea la sfârșitul blogului. Azi au intrat din nou unii cu ideea de omor ritualic, și alții care spun că e tot o invenție pentru a justifica o crimă inutilă și josnică, la fel cu invențiile psihiatrice (sau politice, despre care nu știu nimic).

Dar, din nou despre otravă. Există mai multe categorii de nebuni: unii care cred că povestea mea despre otravă e o invenție psihotică sau monstruoasă, care cred că eu am mințit, deși era absurd. Alții cred că eu am fost condamnată la moarte sau că trebuie să fiu omorâtă. Alte categorii secundare cred că prin otravă ei mă termină sau mă aranjează, ca și cum aceste cuvinte ar avea alt înțeles decât cel de omor, ceea ce nu există.

Azi și ieri mi-au sugerat că am fost din nou otrăvită, deși ei mi-au paradit ficatul - subliniez: prin otravă, nu doar prin otrava din țigări - și totuși ei mă și otrăvesc pe lângă afecțiunea hepatică, ca în zilele acestea de exemplu, periodic, dar nu cu frecvență constantă. Azi am avut dimineața colici foarte puternice - urmate după mai multe ore de scaun segmentat, - după care tot dimineața am avut sete oribilă și am băut câțiva litri de apă în timp scurt.
Picioarele, care nu au mai fost de mult umflate rău, s-au umflat mult și la gleznă și la pulpă și degetele au devenit mai greu de coordonat, poate fiindcă edemul apăsa pe nervii periferici, sau chiar datorită otrăvii în mod direct. Am ieșit la plimbare și edemul s-a mai retras către seară.

Din nou aceleași idei ale lor că nu mă pot accepta fiindcă ar fi un scandal prea mare și toți preferă să mă omoare sau că nimeni nu vorbește cu mine fiindcă se tem să nu fie și ei otrăviți sau privați de libertate sau torturați cum am fost eu. Sau că toți proștii sunt cuceriți de ideea că trebuie să mor ca ei să fie curățați de rușinea că mi-au făcut rău, fiind eu nevinovată.
Izolarea din 1984 e foarte grea - sunt acum 36 de ani.
Unii spuneau că am greșit că am spus adevărul despre otravă în povestea vieții mele, fiindcă e un lucru monstruos și niciun prost nu poate crede așa ceva. Oricum eu am scris aceasta numai de vreo 5-7 ani, dar e cât se poate de clar că era adevărul și că oricum m-ar fi otrăvit în continuare, chiar dacă nu aș fi scris adevărul.

Ideea lor și a mea e că oamenii de bună credință sunt manipulați ușor de cei răi și spun în sinea lor că eu sunt nebună, fiindcă nu e posibilă atâta cruzime asupra unui om normal și nevinovat, că ei cred că deși sunt multe miliarde de oameni, așa ceva nu există - și tocmai mie - un om care a citit mult, un om evident bun și curat și cu două ”facultăți”. Cruzimea aceasta e cât se poate de plauzibilă, fiindcă eu am fost singură întreaga viață, ba chiar izolată cu forța, fiind un om tare fericit în preajma altora și capabilă de comunicare normală. Fiind singură și săracă lipită pământului, absolut nimeni nu mă vrea și nu mă cunoaște și nu ține la mine. Aproape nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață, deci aproape 50 de ani și încă sunt un om normal. A existat numai Luiza Dona în viața mea și mai puțin chiar Irina Ioniță - tot o colegă - și Lucian Micu, un coleg. Dar oamenii mi-au luat abuziv, nedrept și nejustificat drepturile la muncă și la studii superioare sau postuniversitare, fiindcă altfel în mod cert aș fi dovedit și inteligența de valoare și caracterul bun și sufletul frumos. Totul ar fi fost perfect și nu m-ar fi mai otrăvit și nu aș fi fost singură, chiar dacă nu m-aș fi măritat, ar fi fost câteva relații colegiale. Probabil că unii proști cred că nu se poate așa un caz oribil fiindcă au un fel de sindrom Big Brother, că anume societatea sau oameni competenți - concepte abstracte - ar fi intervenit și m-ar fi ajutat sau m-ar fi scos din otravă și izolare de decenii etc. Ei cred ca nebunii că astfel de lucruri monstruoase nu se pot petrece în văzul lumii întregi. Dar nu este așa - societatea nu există - exist eu și tu și el și voi etc. și nimeni nu a stat cu mine de vorbă să vadă dacă meritam drepturile așa cum mă lăudam, sau măcar că nu trebuiau să mă omoare. Eu nu aveam cum să am rude, sau relații măcar cu alții, având familie foarte mică și foarte săracă și drepturile luate din 1992 oficial, dar de fapt din 1984. Nu avea cine să se intereseze de mine sau să mă vrea. Psihiatria sau psihologia de asemenea nu există ca atare, e vorba de oameni și oameni. În lume există mulți oameni complet singuri, care mor singuri sau sunt omorâți fiind singuri. Nenorocul meu e că am fost complet singură în anii tinereții și maturității, tot timpul din 1984, în timp ce alții sunt singuri, dar nu chiar ca mine numai la bătrânețe. Implor milă de ani de zile pe internet fără niciun rezultat.

Ei spun din nou că mi s-a făcut așa mult rău, încât nimeni nu poate crede adevărul așa de frumos despre mine și nici faptul că am fost torturată monstruos, fără să am nicio șansă. Mai este și faptul, spun ei, că mama mea minte de îngheață apele și încă cele câteva rude ale mele. Cum adică? Nu pricep ce vor să spună. Ideea e că mama e încă în viață și toți mențin minciuna, crezând în ea și nu în mine (?). Ei mai spun și că oamenii care vor să mor sunt corupți în mod treptat de-a lungul vieții lor (poate și brusc) și vor moartea și ascunderea adevărului și pentru că ei înșiși au greșit deoarece au crezut aberații despre mine, nu e doar faptul că vor să acopere ce au greșit alții.

Ei mai spun din nou că și în copilărie eram un copil așa de bun și cuminte, încât oamenii credeau că sunt nebună sau alții, fără să mă știe, credeau minciuni și tot nebună mă vedeau.Totuși, repet, chiar am fost un om de valoare, păcat că au ales moartea mea, căci dumnezeu le dă liber-arbitru și ei sunt mereu liberi. Eu încă sper că se vor răzgândi. Otrava are multe dezavantaje - suferință și durere aproape în tot corpul, dar și anumite tulburări ale proceselor psihice - atenție, memorie în prezent etc.

Bineînțeles că nu era necesar să fie tot adevărul despre mine public pentru toți - ci doar adevărul necesar în diverse contexte - de exemplu despre cum sunt eu ca om sau ca intelectual - și atunci m-ar fi acceptat și nu m-ar mai fi otrăvit, nu aș fi murit prematur, ci în mod normal. Mi s-a părut ciudat că ei continuau cu otrava deja de vreo 20 de ani, fără să țină cont de adevăr deloc.

Încă o dată repet ceea ce nu e interpretare greșită - e vorba de faptul că am fost mereu sclavă și că nu intenționez să dărâm instituția psihiatrică, dar eu chiar am fost un om perfect și meritam și merit viața.

mama iar suflă trompeta - face așa, sinuzită cronică probabil, din iarnă... dar e neplăcut uneori, mai ales că ea chiar mi-a făcut mult rău și a chemat mereu răul peste mine, sunt unii care au inventat că mama se droghează pe ascuns și așa dispar banii din casă - nu cred asta - luna asta i-am dat peste 1000 lei în casă cum spune ea și apoi... zice că a terminat pensia ei în câteva zile, cum făcea când m-am mutat aici - azi am mai dat 200 lei pentru întreținere - eu mai am doar 250 lei până pe 3-5 septembrie

iar au intrat cei care spun că nu se poate face nimic, fiindcă eu sunt mult prea inteligentă ?!!

19 august 2020
Bună seara, nu prea mă simt bine - dar poate e doar o răceală și nu e ceva grav, am luat niște pastile pentru răceală.

Nu știu dacă cineva m-a otrăvit sau infectat cu masca, nu cred deloc ce insinuează unii în acest sens, dar spun adevărul : eu am 2 măști de pânză de la începutul epidemiei, după fiecare purtare le-am spălat cu atenție cu săpun antibacterian Protex, aproape mereu cu același săpun și le-am pus la uscat în baie pe sfoară. Nu aveam bani pentru măști de unică folosință, mama le folosește și ea pe cele vechi de unică folosință, fiindcă nu are nici ea bani și nu are măști de pânză cum am găsit eu - am vrut să iau și pentru ea dar s-au vândut toate în aceeași zi. Când se uscau le puneam într-o pungă de la farmacie pe un raft în cameră. Sau le lăsam acolo, în baie până când le purtam. Ciudat e că măștile uneori miroseau urât și alteori deloc, sau miroseau frumos, a proaspăt. Absolut cert mirosul meu nu a avut fluctuații, nu m-am înșelat, nu știu ce era. De-a lungul drumului spre centrul comercial de la Gheață sunt mai multe maidane și terenuri abandonate, gunoaie cu mirosuri urâte și adesea miroase și a materii fecale în dreptul centrului ApaVol, pe strada sergent Gh. Dincă. De asemenea de multe ori muncitorii sapă gropi adânci pe drumul meu și apoi le acoperă iar. E și un magazin de servicii funerare complete pe drum. Ieri masca mirosea urât, azi miros frumos.