ei spun că poporul meu (??) comite cea mai monstruoasă crimă cu putință omorându-mă pe mine - eu cred că e vorba de niște oameni, nu de popor - și că nimeni nu va înțelege și nu trebuie să înțeleagă adevărul și că toți proștii cred că eu aș fi nebună ??? Poporul a înțeles tot adevărul despre mine invers decât a fost, spun ei.
azi temperatura a scăzut mult - până la 4 grade se zice, dar nu știu real, fiindcă și asta ei mint mereu la știrile meteo - și a căzut ploaie, dacă eram torturată într-un anumit fel și puternic, atunci se răcea și ploua adesea. E logic, spuneam eu, fiindcă soarele suntem noi - adică mi se pare logic că intelectualii concentrează lumina solară pe disc (poate mă înșel, fiindcă nu am decât o teorie vagă, copilăroasă, posibil falsă, dar bineînțeles că nu pot crede de-a gata aberațiile științifice complicate despre ceva precum Soarele, extrem de îndepărtat) și eu am fost tot intelectual, chiar dacă respinsă, nu am fost nebună. Când m-au închis la psihiatrie a fost cutremur, posibil legat de mine, cum am mai pățit - ceea ce îmi arăta ceva din funcțiile telurice ale societății omenești. Sunt conștientă că trăim într-un ”eon dogmatic” și îmi cer multe scuze pentru manifestarea publică a scepticismului meu radical și a ipotezelor mele astronomice - în realitate nu sunt încurcă-lume și desigur bănuiesc că mulți au gândit la fel ca mine, dar nu au spus, nefiind necesar. Oricum, când am tradus poezia Solitudine de Supervielle am greșit la titlu - trebuia Solitudine, nu Singurătate. Vă mai amintiți desigur pictura lui Hieronymus Bosch, pare grotescă... și pe tata îl chema Ironim. La un moment dat orice gânditor gândește astfel de ipoteze schismatice în drumul devenirii sale. Mie ipoteza mi se pare mai frumoasă decât ”realitatea” științifică, dar asta e, oamenii zboară uneori prea mult pe spinarea celor ca mine. După cum am povestit, aberațiile le-am schițat într-o noapte, meditând asupra lunii pline și feței sale nevăzute și asupra modului în care ea se vede oglindită diferit în cele două emisfere polare, asupra modului în care crește și descrește. Deci Endymion, căci am vizionat filmul despre Keats - ce e drept o excepție, că nu m-am uitat la filme aproape deloc toată viața.
18.04.22
La o analiză foarte atentă, gândirea mea a deviat extrem de puțin de-a lungul vieții - e adevărat că cutremurele și seninul cerului au fost legate și de mine, dar și de alții, dar de mine mai strâns în unele momente. Ceea ce pot afirma cu certitudine e că alții au acționat asupra creierului meu ca să determine sau să influențeze aceste fenomene, dar poate și eu însămi am avut un mic rol - pozitiv și normal, nu negativ. Nu pot afirma cu certitudine că eu concentram lumina solară pe disc- poate că alții acționau în acest sens pe creierul meu - și, repet, fiindcă am mai explicat, nu pot ști cu certitudine că soarele e un disc - de exemplu o oglindă concavă - sau că e o sferă. Am făcut aceste precizări pentru ca unii să nu creadă că delirez sau că fac erori de raționament, ceea ce s-a întâmplat extrem de rar, din cauza oboselii sau otrăvii - și am fost și ieri obosită, am explicat de ce.
Sunt unii oameni nebuni care spun că mie mi s-a arătat adevărul, când, în realitate, nu mi s-a arătat nimic, am înțeles singură, fiindcă așa s-au petrecut lucrurile - de exemplu cele patru cutremure - 2 pe 4 martie, unul exact când am deschis eu televizorul la care nu mă uitam deloc, altul în 92 când m-au închis la psihiatrie și al cincilea care nu știu dacă a fost real, în 86 sau 87 - când dormeam și tata spusese seara că va fi cutremur și apoi m-au trezit noaptea să mergem pe străzile Bucureștiului, unde erau mulți oameni, poate că a fost, dar chipurile nu simțisem - poate chiar a fost? Apoi am descoperit, tot fără să îmi arate cineva, că eram legată de vânt și soare - de exemplu apusul fantastic exact când m-au închis la psihiatrie prima oară, faptul că dacă ascultam muzică se făcea senin, răsărituri ciudate când eram torturată dimineața etc. etc. - foarte multe fenomene, de sute de ori. Dar veți spune că sunt doar extrem de meteosensibilă - teoria aceasta nu ține la o analiză atentă. Mai există o singură variantă - anume că unii urmăreau viața mea încontinuu și determinau diverse fenomene meteo cu scopul de a mă păcăli pe mine sau pe alții că eu le determin, dar pare o ipoteză elucubrantă - adică un teatru așa gigantic doar pentru ca eu să cred ceva greșit. Însă putea fi vorba de faptul că unii voiau să păcălească și lumea proastă în acest sens. Am luat în considerare toate variantele. E logic că toți oamenii sunt parte integrantă din fenomenele meteo, ar fi mult de spus ca argumente - dar proștii cred că oamenii trăiesc în clopote de sticlă și doar le bate ploaia pe trup sau pe acoperiș în mod unidirecțional - de fapt toate fenomenele naturale sunt bidirecționale, oamenii nu sunt doar obiecte moarte, pasive. M-am gândit cu groază că nebunii i-au făcut pe oameni să creadă că trebuie să mă omoare din cauza unor fenomene meteo extreme, când în mod real lumea trebuie să se ”învârtă” mai departe, cu ele cu tot - cu moarte și cu viață. Altfel ar îngheța tot. Ceea ce cred ei e aberant poate, fiindcă nu am fost nebună niciodată și răul meteo nu a fost determinat de slăbiciunea creierului meu, ci de faptul că unii mă torturau monstruos, ceea ce nu era necesar, eu având un autocontrol și echilibru destul de bune. Reconsider totul și spun că e posibil ca eu să nu fi înțeles și oamenii și specia în ansamblu să fie cu adevărat sub clopote de sticlă, dar mă îndoiesc complet. Din punct de vedere logic, dar și real poate, nu pot exista fenomene unidirecționale. Ei spun că, deși sunt membră a speciei, deci logic lovirea mea are efecte asupra altora, oamenii mă omoară din alte motive, anume minciuni despre mine, despre care eu nu știu nimic. Deși am fost ceva bun mereu. Ei spun din nou că totul e din cauză că au comis o crimă monstruoasă asupra mea și vor să mor ca să ascundă totul.??? ei spun mereu că oamenii pur și simplu nu au înțeles nimic, căci, dacă ar fi înțeles, i-ar fi oprit remușcările să mă omoare??
18.04.22
Mama iar a urlat, iar a făcut o scenă oribilă de nervi. Ei spun ades că proștii cred că mama e de curând așa, când ea era de când eram copil mic. Ei spun în limba engleză că toată lumea așteaptă să îmi cer scuze pentru o vină imaginară pe care eu nu o pot ghici, sau pentru faptul că am spus mereu numai adevărul. din nou aceeași idee că oamenii nu pot înțelege adevărul că altfel nu m-ar fi omorât - au fost unii care spuneau că eu trebuie să ”conving” oamenii de adevăr - sau să îmi găsesc un loc în societate - ???! e absurd complet, care oameni? pereții? Nu am încercat absolut niciodată să conving oamenii de adevăr, doar am spus adevărul tot în scris aici, deci nimeni nu poate fi convins, deși am avut toate dovezile și am spus tot, însă sunt complet izolată, din 84. nu aveam cum să încerc așa ceva, să conving oamenii de adevăr, oare ar fi fost mai bine să scriu totul în stil persuasiv?, (eu am scris adevărul brut, considerând că astfel sunt mai mari șansele ca oamenii inteligenți să înțeleagă tot.) 19.04.22
Ei spun iar, au spus de multe ori, că eu nu am greșit absolut nimic și nu pot înțelege.!? Nu are sens propoziția lor - ar trebui poate să spună că nu pot accepta, că nu mă pot resemna să fiu omorâtă după aproape 40 de ani de tortură și închisoare fără vină. Cristos, vrând să se separe de Dumnezeu sau un om obișnuit pe cruce în desenul meu... dar El nu era fiul lui Abraham, însuși Tatăl său îl sacrifică, și i-a dat viață în acest scop. E adevărat că Isus a acceptat sacrificarea sa ca un mielușel, dar în viața sfinților sunt descrise astfel de întâmplări, cum ar fi ruperea crucilor, oprirea focului, moartea călăilor etc. datorită harului divin. În cazul meu nu e o blasfemie, este normal - o analogie - având în vedere faptul că am fost chinuită apropae 40 de ani, și nu am avut vreo șansă în viață - practic Irina I a fost singura mea șansă și oarecum Luiza - adică șansă de a fi în societate, de a trăi viață socială, absolut necesară, și fericirea. Nu am avut nici șanse școlare sau profesionale. Mi jos poate fi oricine, nu e Cristos:
Încă o dată ei spun că trebuie să mă omoare, fiindcă altfel râde toată lumea de ei.??? Sau că m-au desfăcut și refăcut de sute de ori și tot nu au înțeles ce sunt, sau că eu sunt sursa - sursa a ce? Sau că ei înțeleg numai ce e rău și nimic din ce e bun. Silueta de mai sus nu mi-a ieșit, dar nu a fost decât o schiță fugară. Azi am descoperit că au scris în blogul meu că Irina a emigrat în Spania, ceea ce nu e adevărat și eu nu puteam scrie așa ceva, am corectat acum, la postarea din noiembrie 2014. Mi-au luat butoanele edit și accesez foarte greu postările. Despre Irina nu știu nimic, ea a refuzat să vorbească nu mine în ciuda implorărilor mele și m-a respins și când i-am telefonat din spitalul de urgență în 2013, când eram bolnavă pulmonar, nu psihiatric. Se complace în minciuna și ura absurdă a familiei față de mine, așa cum era de așteptat, mai ales că am scris tot ce s-a întâmplat. Dar așa era și înainte să scriu eu tot. S-ar putea să aibă deja copil, dar nu știu, la nunta ei în 2018 nu am mers că eram stingheră și atunci eu cu mama nu aveam bani deloc. Cât timp a stat în București a refuzat să ne vedem sau să vorbim măcar la telefon și, o dată când a venit la Voluntari a spus că e necesară și puțină otravă din când în când și surâdea, ca și cum se distra. Apoi râdea cu mama de mine că sunt amărâtă ca și cum mințeam că nu am bani deloc, se lăuda că are 3000 lei salariu încă de atunci și eu atunci nu aveam nici bani de pâine sau tramvai. Ei spun acum că trebuie să intervină, fiindcă vor înțelege toți.?! Ei spun iar că oamenii proști cred că eu am greșit mai multe lucruri și eu nu am greșit nimic. Dar că toți au mințit despre mine ca să își salveze pielea???! Eu nu aș fi omorât un om bun, nevinovat, deștept - căci am fost - pentru pielea mea, nici sub tortură. Îmi amintesc vag că mama parcă mi-a spus că Irina a emigrat în Spania, dar nu e sigur, însă mama uneori mă dezinforma.
Niște poze cu mine de acum câțiva ani, când aveam părul lung și nu eram chiar așa obeză hidos ca acum - că acum abia merg... de grăsime. Voi slăbi acest an dacă voi mai fi în viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...