13 august 2022

De mai multe zile - tortură cerebrală - dureri de cap oribile noapte de noapte - nu e ceva întâmplător, ei fac așa dinadins. Dar noaptea trecută a fost înfiorător. Ei au spus că au votat să mă distrugă astfel în somn, probabil fiindcă ziua nu au cum acest lucru - deci ei vor să lovească pe la spate. Și absolut sigur am fost un om perfect și nu au și nu au avut niciun motiv - am fost chiar un om inteligent și meritam dreptul la studii și aș fi reușit cu certitudine. Nu ar fi avut niciun motiv să lovească, dar nici acum nu au, am fost izolată cu forța, mi s-au luat drepturile și, în plus, ei chiar m-au otrăvit. E foarte bizar. Noaptea nu am cum să îi evit, când mă trezesc îmi trece, după un timp, durerea; azi era să cad din cauza migrenei nocturne, m-am împiediat de un preș - riscam să am fractură sau mai rău. Mama s-a trezit mai târziu, de obicei ea se trezește prima,cu o oră-două înaintea mea. Spune că nu își mai găsește medicamentele și caută și lucrurile mele, unde nu aveau cum să fie, și se plânge încontinuu. I-am spus că nu are ce face și trebuie să își cumpere altele. De la plângerea ei continuă, de o oră, a început să mă doară iar capul. Acum e ora 9 și zece. Am găsit medicamentele mamei - la mine pe bibliotecă, e posibil ca ea să le fi pus peste sacii mei cu cărți și alte lucruri pe care îi descarc zilele acestea, și eu, fără să știu, le-am luat de acolo, crezând că erau lucrurile mele și nu am apucat să mă uit în sacoșă - vina e și a mea, dar mai mult a ei, fiindcă nu trebuia să le pună peste lucrurile mele. Trebuia să își țină medicamentele numai în locul lor, la ea în cameră sau în bucătărie. Acum spune că bine că s-a găsit, ce să ne mai frecăm. Poate chiar ea le-a pus la mine, ca să mă frece o oră și să mă doară capul - poate a făcut lucrul acesta neintenționat. Este foarte puțin probabil ca eu să fi luat sacoșa aceea mică crezând că era a mea, dar cine știe, poate inconștient.

Acum continuă să mă doară capul. Ei spun că este vorba de o imensă nedreptate (și cruzime, spun eu), și totuși în ultimele zile am început să mă împac cu situația - cu toate acestea ei continuă să lovească monstruos. Ei spun că mereu am fost lovită fără nicio legătură cu persoana mea, ci doar din alte motive, cunoscute numai de cei care mă loveau. Nu există probleme psihologice, adică neplăceri sufletești, dar psihice există - problema e că niciun om nu poate să se împace cu izolarea de peste 30 de ani, e o suferință foarte mare, care chiar omoară, îndrăznesc să spun. La fel anumite probleme fizologice create de otravă.
Din nou ideea lor veche că m-au condamnat la moarte fiind complet nevinovată. În definitiv au dreptate - evident asta este, așa apare, chiar dacă nu au existat judecată sau judecători, sau vreun fel de între-băre - și e posibil ca ei să creadă că am greșit mai multe lucruri, așa cum mi se spune, și de fapt nu am greșit.

ei spun din nou că nu îi interesează decât un singur lucru - să îmi distrugă creierul, fiindcă, spun ei, eu am cel mai bun creier (?!), dar sunt inteligentă și un om foarte bun și ei nu mă pot accepta, fiindcă ar însemna să recunoască adevărul despre mine și ar fi un scandal (?) prea mare - nu au niciun motiv să îmi distrugă creierul, fiindcă am fost un om deplin normal - numai că otrăvită și torturată monstruos și izolată cu forța - și, dacă ar fi fost adevărul, aș fi avut drepturile și aș fi devenit un om util în mod sigur și aș fi fost respectată și aș fi avut un loc în societate. Probabil că ei nu au înțeles că am fost mereu normală, doar că în tinerețe am fost incocentă, naivă, nu aveam de unde să știu anumite lucruri - dar nu am greșit. Cred că nu ați înțeles, cum am mai spus - am fost numai binele, dar extrem de mult și ceva foarte frumos, ambele calități la nivel intelectual superior, dacă ați fi înțeles nu m-ar fi omorât. Mă gândeam uneori cu amărăciune că, dacă aș fi fost geniu, aș fi fost acceptată și nu m-ar fi omorât - dar asta e, așa a fost să fie, trebuie să accept realitatea. Am fost totuși un om inteligent.
14.08.22
Azi dimineață, după o perioadă mai lungă, m-am trezit cu mâna pe care dormeam foarte umflată - dar și cealaltă un pic.
15.08.22
Ei spun din nou că toți oamenii care au auzit de mine au interpretat exact pe dos ceea ce s-a întâmplat în viața mea - ?? nu știu cum sau ce - poate amintirea acelei povești cu sex oral - de fapt nu știu dacă așa ceva era, sex e un termen greșit și eu bineînțeles că nu am avut nici cea mai mică senzație sexuală. Unii credeau că din cauza tratamentului psihiatric am avut o reacție exagerată și am făcut acel lucru - dar nu avea cum să fie așa, fiindcă eram un om inteligent și bun, nu a fost niciun fel de REACȚIE, nu am fost animal, ci om rațional și nevinovat, a fost ceva gândit greșit în naivitatea mea, fiindcă încercam, din multe motive enumerate, să înțeleg de ce m-au închis la psihiatrie fără nicio greșeală, numai fiindcă am fost violată de la distanță - nu era ceva exagerat, fiindcă tratamentul psihiatric e tare violent și neigienic, cum am povestit, și mai ales fiindcă ia omului bun și inteligent dreptul la muncă și la studii, ba chiar la orice activitate, repet - dreptul - nu capacitatea de a munci sau studia. Bineînțeles, nu am înțeles nimic prin acel act, dar sunt complet nevinovată, au fost cel puțin 10 motive, inclusiv faptul că și atunci luam medicamente și încă nu mă obișnuisem cu ele - nu eram eu complet eu însămi - ceea ce a fost abia după vreo 3 ani de la tratament. Mă mir că unii încă cred lucruri greșite despre acea faptă a mea, deși eu am explicat totul clar și sunt cam 30 de ani de atunci și plecarea mea la Lăpuș a fost aranjată în facultatea de psihologie (altcineva nu a mai fost) la fel cum au aranjat mersul meu la spitalul de psihiatrie cu un singur coleg de la altă facultate, Cristian Galeriu, chipurile ca să înțelegem psihoterapie. Oricum facultatea de psihologie mă respingea complet și profesorii au justificat verbal că din cauza faptului că fusesem închisă la psihiatrie. Probabil tot așa ceva au crezut despre actul meu sinucigaș, când de fapt atunci era prima oară când eram f_tă foarte puternic cerebral și mă speriasem înfiorător și nu voiam să dăunez altora, să înnebunesc și să fac altor oameni buni ce mi-au făcut alții mie - cuvinte și fapte aiurea. Deci tentativa mea de sinucidere a fost parțial reacție, parțial gândire greșită.
unii cred că eu am fost geniu și că, prin tratarea mea psihiatrică, au întors josul în sus și astfel au dăunat întregii societăți - evident această idee e cel puțin o exagerare - ei pretind că numai oamenii mai inteligenți decât mine din viața mea nu au fost afectați și au rămas printre vârfurile societății, adică pe locurile lor, ceilalți au fost răsturnați sau ridicați

Poate că vă întrebați de ce, din moment ce eu pretind că am fost perfețciunea, nu am reușit nimic de ordin intelectual întreaga viață și mai ales în anii creativi, adică între 35 și 50 de ani. Iată, mai explic o dată - au existat cele trei orori din viața mea - interzicerea dreptului la studii și la muncă - fără motiv real, doar ca persecuție, izolarea aproape totală din 84, care poate fi suportată de oamenii inteligenți cam 30 de ani, după care e foarte greu ca ei să mai și creeze ceva și otrava. Ei spun azi din nou că m-au otrăvit și m-au izolat fiindcă poporul a mințit despre mine nu știu ce și trebuie să mușamalizeze adevărul bun și frumos - chiar acum ei zic că m-am ”trezit” din nou și ”uite cum facem - o distrugem complet”. Au început din nou ”eu nu accept să intru în căcat pentru o...” Nu știu ce lucru rău înțeleg ei prin ”o-ul” acela, dar am fost în mod sigur un om bun și inteligent - ei spun că toată lumea mă urăște pentru faptul că unii au mințit despre mine. Este adevărat că aș fi putut face singură ceva, un studiu mai de valoare teoretic, de exemplu despre psihologia și filozofia artei, dar trebuia să aprofundez istoria artei și filozofia și psihiologia câțiva ani și de fapt perpetuu și aș fi putut reuși evident, cu condiția ca ei să nu mă otrăvească și să nu mă izoleze total așa mulți ani, să fi avut relații oricât de superficiale măcar cu câțiva oameni - ei spun că oamenii nici măcar nu cred adevărul despre otravă. Mi-ar fi fost simplu să creez o punte de înțelegere - cum au făcut mulți, între neuropsihologie (am studiat puțin medicina) sau psihologia percepției (artistice) și restul privind esența filozofică, fenomenologică sau oricum altcumva a artei - plecând și de la câteva noțiuni centrale, definitorii, axiomatice ale actului artistic, ale diferențelor semantice între artă și științe sau meșteșuguri de-a lungul istoriei - și aș fi insistat mai mult pe valoarea simbolului și diferitelor semne, pe nașterea simbolului artistic - desigur ar fi trebuit să studiez mult, și, cum eu nu sunt geniu, chiar dacă înțeleg mai mult, probabil că nu aș fi reușit ceva extraordinar sau valoros, ci ceva minor cum au făcut atâția alții. Însă, fiind aceptată cu drepturi, nu aș fi fost total izolată și m-aș fi hrănit cu fluxul ideatic al timpului. Oricum, erau și alte domenii teoretice, cel puțin antropologice, pe lângă psihologia artei. Cât timp am fost studentă, cum am pățit și în alte locuri, nu au existat șanse pentru așa ceva - toată facultatea a existat o singură bursă sau program de studii, de psihanaliză, care nu mi s-a acordat, cum am explicat. Ceilalți probabil aveau experiență, nu știu sigur. Mulți spun că eu doar am fost persecutată. În plus, eu am fost aproape trei ani sub influența rea a medicației psihiatrice și m-am regăsit pe picioarele mele numai în anii 4-5 de facultate, când era deja prea târziu. Necazul a fost și că profesorii au cerut cu insistență să nu facem lucrarea de licență teoretică, ceea ce mi-a distrus singura șansă de a dovedi atunci ce eram în realitate. Mi-aș fi dezvoltat nu doar limbajul, ci și gândirea teoretică în ansamblu.

durerea mea de cap, de burtă și inghinală s-a amplificat, fiindcă mama a făcut iar o scenă violentă de nervi - ei spun că asupra nebunilor se aplică forța, dar eu nu am ce forță să aplic - ca întotdeauna am rugat-o frumos și calm să mă lase în pace și nu vrea 🙁 eu nu am lovit-o niciodată, ea zilnic
mai spuneau că proștii cred că mama e nebuna cu care eu am fost închisă ca să mă tortureze și să mă omoare și că eu nu am reușit deloc din 84 să ies din ghearele ei
ea se preface a fi nebună, nu știu dacă vreodată a fost în mod real
alții spun că mama e complet nebună și alții o manipulează să lovească în mine, să mă omoare

mama a făcut o scenă monstruoasă din nimic, de fapt cu ideea că nu mai vrea pisici - nu știu cum să scap de ele, ea zice să le ducem la pădure să le abandonăm - azi a bătut pisicile oribil, a urlat la mine vreo 2 ore, a bătut în pereți și în uși, a dat televizorul tare acum poate toată noaptea să nu pot dormi... iese în curte în chiloți și urlă - probabil că vecinii sunt plecați, că altfel nu făcea așa - mă doare oribil burta și inghinal stânga, am rugat-o mult să nu mai îmi urle și nu vrea, mai lipsește puțin și iese cu sânii goi în curte
iar au intrat porcii cu ideea că ”stai liniștit, că nimeni nu va înțelege adevărul”
alții că de ce mă plâng de violența mamei, care oricum m-a chinuit din 84, și de ce acest strigăt de ajutor al meu, chiar nu am avut niciodată pe nimeni? repet, nu, absolut niciodată nu am avut pe nimeni și nu știu cum să o controlez pe mama
probabil că m-au otrăvit din nou, mi-e tare greață, nu doar durere și de mult nu mi-a mai fost așa greață
ei zic că și mama e otrăvită, dar ea acceptă benevol asta, dar eu nu, fiindcă nu am greșit nimic
iar mă scuipă cu ideea că proștii nu pot crede adevărul și că ei trebuie neapărat să mă distrugă
ora 10 seara și mama nu a terminat încă de urlat și înjurat, dureri în mușchii gambei și coapsei, inghinal, greața continuă, durerea de cap nu mai este... probabil a fost otravă totuși
ei spun că poporul nu a înțeles adevărul despre mine, care e extrem de simplu, căci, dacă ar fi înțeles, m-ar fi lăsat în pace ???
din nou cu ideea că nici după atâția ani de tratament nu am uitat adevărul (??) cum adică - oamenii nevinovați sunt pentru ei vite sau pietre, obiecte, pe care, fără motiv, le torturează cerebral pentru ca să le șteargă memoria și în schimb să păstreze ei - că ei au voie! - memoria asupra a nu știu ce din viața pacientului?
răspuns cuiva care spunea de ce nu o internez pe mama -
nu am cum să o închid eu pe mama la psihiatrie, eu am fost pacient psihiatric și ea e considerată ”aparținător” al meu, deci, dacă eu cer ajutorul psihiatrilor, mai degrabă mă închid ei pe mine, ceea ce nu prea îmi doresc, mai ales în această perioadă - dar s-ar putea să ai dreptate, pot să merg să întreb, fiindcă oricum nu am de pierdut nimic - e balamuc rău acasă și eu sunt oricum singură - poate voi merge la pshiatru, dar deocamdată vreau să termin de așezat lucrurile în casă după zugrăvit - după aceea mi-e indiferent dacă mă închid sau nu la spital

ei spun că ei nu pot recunoaște adevărul despre mama, fiindcă ar însemna să recunoască faptul că s-au înșelat în privința mea și ei nu pot face asta ??? Sunt nebuni, zic eu.
ei spun cu claritate că, în timp ce eu am fost torturată monstruos, ei au fost șantajați tot timpul - probabil că spun ei așa ca să credeți dvs., fiindcă eu dezvălui asta, că sunt paranoică sau proastă să scriu așa ceva, dar ei au spus real peste mintea mea asta - nu e vorba de inconștientul meu - înseamnă că ei au ceva de ascuns, deși poate nu aceștia care vorbesc așa au fost șantajați sau poate nimeni nu a fost

16.08.22
iar au intrat peste mine cu ideea că eu nu înțeleg că nu am voie să spun adevărul - care adevăr? Cui să spun? e vorba de faptul că vreau să trăiesc și totuși ei mă omoară în mod real fără nicio vină - asta am spus aproape nimic altceva și trebuia spus
la fel am spus adevărul în ultimele zile despre această crimă - ce vi s-a părut suspect și că nu am voie să spun?
mai înainte am fost pe stradă și iar au început tinerii să își bată joc de mine, cum fac ei de atâția ani

am să mai explic o dată ce se întâmplă -
probabil că proștii cred că eu sunt nebună care aude voci -
repet, nu am ”auzit” voci, ci e vorba de niște gânduri agresive în general, care au pătruns în creierul meu - nu știu în ce structură anatomică, probabil în lobul temporal, cum se spune, dar poate mai mult sau altceva - gânduri pe care nu le-am perceput deloc înainte de toamna lui 2005, deși am fost închisă la psihiatrie, și aveam tendința să cred că astfel de fenomene nu există, fiindcă nu înțelesesem încă sistemul în care trăim și nu aveam astfel de informații proștii pot spune - cum adică gânduri? E simplu - încercați să fredonați un cântecel simplu în mintea voastră, sau să cântați gama do re mi fa sol la si do - veți avea exemplul perfect și clar că mintea umană are encriptate în memorie diverse frecvențe sonore, în evantaiul sunetelor audibile. Vocile oamenilor au frecvențe specifice - putem de pildă să ne amintim vocea unei persoane dragi sau apropiate, fără să o auzim.
Propriu zis avem pianul în mintea noastră și putem să ne reprezentăm atât sunetul unui pian, cât și alte sunete sau voci, care diferă între ele prin intonație, prin frecvență, prin timbru etc. Probabil că cele mai bune sau utile reprezentări sonore le au muzicienii, oamenii de radio etc.
de fapt, deci, auzim voci în gândul nostru, nu auzim gânduri, ci oameni care vorbesc pe creierul nostru, așa cum ar folosi un pian sau alt instrument muzical - voci fără componentă externă, nu gânduri, căci gândurile sunt în profunzime și nu pot fi auzite - acești oameni pur și simplu vorbesc în gând și pot și minți în gând, pot să se prefacă în gând și pot să își ascundă intențiile sau să imite alte voci cu alte frecvențe, eventual voci care nici nu există - adică create de sintetizator de exemplu, fiind astfel imposibil de identificat
dintre aceste voci agresive și monstruoase se remarcă în ultimul timp peste mine o femeie - care pare a avea o extremă nocivitate, un suflet murdar și urât, o răutate ieșită din comun - un om care efectiv atentează la viața mea, dar și la tot ce e bun și luminos. Nu cunosc și nu recunosc această voce, nu am auzit-o în realitate, nu seamănă cu ceva cunoscut.
ea poate fi o voce imitată de alții, repet, nu e cert că e vorba de aceeași persoană monstruoasă
ea este cea care spune uneori lucruri frumoase și bune sau perfect adevărate despre mine sau despre situația în care mă aflu, pentru ca ulterior să mă lovească, pentru ca apoi să spună numai porcării, să mintă, să inventeze răul, să apere principii rele, de genul că e normal ca oamenii să mintă și să mă omoare ca să ascundă adevărul că mi-au făcut răul și multe astfel de idei corupte, întunecate
este posibil ca acest om - dacă e om - să intenționeze binele, să vrea să mă apere? adică prin faptul că dă glas peste mintea mea ideilor unor proști sau nebuni sau asasini? este posibil ca în felul acesta răul să fie închistat în capul meu și deci închis? Ori dimpotrivă, mă sfâșie pe mine și își crește muniția proprie? Oricum realitatea e clară că ei continuă, fără ca eu să îi provoc, și mă torturează pe la spate, în timpul somnului, oribil ... sunt adesea atacată cu senzații sexuale ușoare sau alte dureri și, după ce folosesc diverse porți de intrare, unii îmi torturează direct
creierul

durere - tortură cerebrală și noaptea asta, plus durere de ochi etc.
unii spun că nu înțeleg de ce, neavând nicio greșeală, am declanșat așa o reacție de ură asupra mea - exact la fel mă întrebam și eu în 84, legat de ura părinților asupra mea și am răspuns că din cauza bunătății mele, contrastând cu răutatea lor, ca în literatură, unde persoanele blânde și supuse pățeau la fel, dar probabil că am greșit, nu asta era cauza, ci originea mea eventual, faptul că fusesem un copil nedorit, respins din pruncie
iar au intrat cu negativitate asupra mea, cu ideea că oamenii ca mine nu sunt niciodată acceptați - ??! cum adică oamenii ca mine, am întrebat - și au spus că sunt un om în întregime bun și pe oamenii de acest gen nu are cine să îi accepte și sunt nesuferiți ??! repet, e vorba de crimă monstruoasă, nu se justifică prin faptul că oamenilor nu le plac oamenii buni, cu vechea idee că oamenii buni sunt acceptați nuami dacă sunt proști