Mă pisează încontinuu că poporul nu trebuie să înțeleagă adeăvrul - e vorba de niște ticăloși oridinari. Azi a fost o zi mai caldă.
7.03.23
torturi cerebrale înfiorătoare din nou din cauza unor spirite întunecate - și abia mai pot scrie - în același timp intră peste mine cu ideea că poporul mă urăște fiindcă niște porci au creat o imagine monstruoasă a mea, deci poporul nu mă urăște pe mine, ci urăște minciuna despre mine ??!
apoi imediat cu ideea că ei trebuie neapărat să mă omoare, fiindcă poporul nu trebuie să înțeleagă niciodată adevărul ???
alții zic că totul e din cauza unor porci politici ???
ei spun acum un adevăr - că, deși eu am spus și am gândit mereu numai binele și adevărul simultan, unii tocmai atunci se aruncă asupra mea puternic și mă torturează - dar, adaugă ei, proștii cred că răul e din cauza mea sau că sunt lovită în mod drept
unul gândește complet negativ - că binele și adevărul nu sunt niciodată crezute ??!
ei spun adesea că adevărul nu place nimănui fiindcă eu nu am greșit absolut nimic și sunt totodată binele absolut și geniul absolut - să nu credeți, e adevărat că nu am avut niciodată greșeli și sunt încă binele în întregime, dar geniu - ce e aceea geniu?(ironie) - nu aveam cum să fiu, din câte știu eu
ei mai spun că eu sunt f_tă încontinuu de mult timp
iar au început - tu ești un om nedorit, fiindcă ești mult mai deșteaptă decât toți ??!!
nimeni nu poate să se pună cu tine ???! dar de ce să se pună? eu nu am atacat pe nimeni niciodată
fiindcă proștii cred că ești nebună, zic ei - și totuși am fost un om înțelept și bun, chiar dacă nu am experiență de viață, dar absolut nimeni nu mă știe, am fost complet izolată
ei spun că numai adevărul poate să lovească, minciuna nu are putere, prin urmare ei lovesc în mine spunând totodată adevărul bun și frumos despre mine și răul despre cei care m-au masacrat - și așa au și avantajul că proștii cred că cineva mă sprijină, iar ei de fapt mă omoară la rece - dar poate totuși ei mă sprijină luând asupra lor ceea ce cred unii, având în vedere și că în anumite medii sociale binele e considerat prostie
dar, spun ei, cei care gândesc adevărul, ca mine, sunt invincibili ???
ei spun că prostia mea a fost că le-am dat toate armele pe mână celor răi, explicându-le adevărul clar și în întregime și nimănui nu îi pasă de dreptate sau de bine ?? totodată mie nimeni nu mi-a spus nimic, fiind nedorită, dar fără motiv real - deci e doar o crimă hidoasă ???
au mai inventat ceva - că banii sunt dați numai celor care mă lovesc - deși am fost om singur, fără drepturi și foarte sărac întreaga viață ???!! ce e aberația asta? atâta timp nu am avut bani de strictul necesar...mulți ani, a trebuit să îmi vând casa...și totuși am avut o tentativă de sinucidere, mie de ce nu? (o glumă) - de ce să fie acceptați în lume doar cei care se ajută să moară între ei? eu chiar nu am atacat niciodată pe nimeni - decât pe mine cu autoironie
iarăși delirează poate sau nu știu ce - că pentru omorârea unui om complet singur - adică a mea - ei au mobilizat toată armata ??
mă adresez din nou celor inteligenți, mai inteligenți decât mine, fiindcă numai aceia mă înțeleg - le transmit sănătate și gânduri bune și celorlalți - la fel
ei spun că faptul că m-au masacrat vreme de 50 de ani practic e cea mai mare rușine prin care a trecut România, de aceea vor toți să mor ??! mai spuneau că trebuia să înțeleg asta ... nu văd unde e rușinea, dacă a fost o greșeală fără ca oamaenii să știe? Eu am fost izolată, cine știe ceva despre mine?!
ei spun că faptul că m-au masacrat vreme de 50 de ani practic e cea mai mare rușine prin care a trecut România, de aceea vor toți să mor ??! mai spuneau că trebuia să înțeleg asta ... nu văd unde e rușinea, dacă a fost o greșeală fără ca oamaenii să știe? Eu am fost izolată, cine știe ceva despre mine?
ei zic că eu nu am înțeles nici acum până unde merge prostia omenească ??? mă îndoiesc - de ce cred unii că sunt așa proastă sau nebună? acum au spus că trebuie să îmi grăbească moartea, ca să nu înțeleagă nu știu cine ceva
mai spun că eu sunt singura care știe tot adevărul de 50 de ani, restul au murit între timp, iar mama e nebună, zic ei
ei zic că eu sunt singura nebună care nu e nebună și nu a greșit nimic - vă pot spune cert că intelectualii nu ajung la psihiatrie, eu nu am întâlnit decât două astfel de persoane, în multe internări, printre sute de pacienți
acum, ca să îi păcălească pe proști, au început să spună că nu e justificat să mă închidă la spital acum, după ce ei au lovit toată ziua fără ca eu să fi făcut sau spus ceva
ei zic că eu nu am înțeles nici acum până unde merge prostia omenească ??? mă îndoiesc - de ce cred unii că sunt așa proastă sau nebună? acum au spus că trebuie să îmi grăbească moartea, ca să nu înțeleagă nu știu cine ceva
tortură într-adevăr monstruoasă toată ziua, și nu am greșit nici acum nimic și m-au și scuipat cu toate acestea - în total mai multe minute, cam cât vă ia să citiți, dar în rest au torturat groaznic
ei zic că nu există excepție, cum am sperat eu, fiindcă toți ăia care sunt băgați la balamuc trebuie distruși și omorâți... și ei asta fac și de aceea nu mă lasă să citesc și îmi rod memoria - eu știu, poate nu e așa, poate rod că le foame...în sfîrșit, o glumă proastă - ei așa au zis mai demult - alții spun că nu e așa, că ei pur și simplu nu vor să recunoască eroarea medicală și de aceea mă masacrează, îmi amintesc că în facultatea de psihologie și poate și la medicină, nu era vreun curs sau vreo mențiune în cursuri despre erori medicale, ceea ce mi s-a părut ciudat, decât în cărțile de istorie e scris la capitolul despre abuzurile de putere ale comuniștilor sau diverselor alte puteri politice (am cumpărat manuale mai noi), e scris că toți, poate de aceea mă leagă unii de politică
mai scriu asta și plec și tac - ei zic (în engleză) că, dintre cei băgați nevinovați la balamuc, numai intelectualii sunt, mereu, distruși și omorâți
în sfârșit, ei zic că e altceva, că eu sunt un om prea inteligent și oamenii de acest tip trebuie să fie vruți sau nu de popor și, dacă poporul nu îi vrea, sunt omorâți - nu e logic, nu e drept, e total asburd - nu am greșit nimic întreaga viață și nu există oameni prea inteligenți - în plus, mi s-au luat drepturile cu forța și abuziv și am fost izolată cu forța, deci nimeni nu avea cum să mă judece - ei zic însă că niște porci au mințit despre mine și asta e tot - oricum dacă era adevărul, aveam dreptul la studii la timp și aș fi dovedit ceva bun și frumos, la nivel intelectual bun - ei zic că medicii/psihologii nu vor să recunoască că au greșit când m-au judecat ??? ei zic iar și iar că poporul nu mă vrea și de aceea sunt omorâtă
”tu ești într-un mediu sărac intelectual și noi de aceea te lovim, ca să îți tacă gura” ??? vă spun din nou adevărul, ăștia mint - ei încep întotdeauna cu tortură inumană și tot ei aruncă aceste gânduri, eu nu vorbesc în gând și tac mereu și așa am fost întreaga viață - ”you were a silent angel”, spun ei.
alții spun că ei se referă la oamenii de pe străzile zonei suburbane în care stau și că ei mă lovesc așa cum sunt vânați oamenii inteligenți din medii sordide sau josnice etc. Ideea e că proștii capătă glas dacă intelectualul/geniul e lângă ei și pe tine nu te vor și nu te-au vrut intelectualii, nu proștii. Eu am fost în legătură cu retina și timpanul comun al celor educați, ca oricare alt intelectual - muzica, imaginile, cărțile etc.
Nimeni nu vrea să recunoască greșeala, spun ei, findcă e dincolo de orice oroare ce ți-au făcut - deci vor să mor și iar mă scuipă... azi a fost extrem de monstruos
ei spun că singurul pretext de a fi omorâtă e că e un delir prea monstruos, când, în mod real, se poate vedea clar că nu am avut niciodată delir - ei spun însă un lucru probabil neadevărat , mi se pare evident - că eu aș fi singurul om normal și tocmai de aceea e rău să fiu omorâtă ?? - e posibil că au vrut să fie frig/cald -- spun unii - și de aceea m-au torturat - este un lucru cert că stările psihice ale omului se oglindesc în fenomenele meteo... Nu știu, dar cred că nu ar trebui ca ei să vrea frigul sau căldura, normal e să fie totul natural, inclusiv moartea unui om nevinovat.
8.03.23
Iar au început de dimineață, dar cred că azi nu mă vor tortura mult - numai o singură dată m-au chinuit mult două zile la rând - acum ei zic că ieri mi-au furat din nou totul
ei spun că singura soluție e să mă lase în pace și să mă accepte - dar proștii cred că trebuie să fiu omorâtă
Iar a intrat un ticălos cu ideea că e obligatoriu să fiu distrusă - nu e așa, chiar credeți că eu sunt proastă? Chiar dacă ar fi fost vorba nu de mine, ci de alta, tot așa aș fi gândit - repet, niciun rău nu e din cauza mea. Mai spuneau, din nou, că eu sunt cea mai deșteaptă, de aceea mă omoară - dar absolut cert nu am greșit nimic și am fost un om perfect ca persoană.
ei spun că tot ce spun eu e adevărul, dar nimeni nu vrea ca eu să trăiesc ?? Totuși, dacă ar fi înțeles adevărul tot, nu m-ar fi omorât, așa cred eu - poate mă înșel
una din obsesiile lor, din ceea ce mi-au spus de-a lungul a 15 ani poate și chiar și azi este căderea lor - au spus de multe ori că au căzut - dar se pare că nu e așa, eu nu am nici cea mai mică legătură cu o eventulă ”cădere” a lor, ei sunt cei care au lovit mereu în mine, fără motiv - tot așa au spus și de mine des că am căzut, poate din cauză că mă torturau monstruos și interpretau drept cădere suferința mea trupească, nu psihică, dar de fapt și psihică, prin tortură, nu prin afectivitatea mea - dar e adevărat că orice boală trupească înseamnă o cădere, în cazul în care individul nu integrează mintal totul, - se știe de pildă că, dacă individul nu e f_t, atunci ochii lui de exemplu sunt mai sănătoși, eu ieri nu prea mai vedeam, din cauza torturii, azi e mai bine și mi-a crescut acuitatea vizuală - acum au început iar să mă loveasă cu junghi în cap, mereu în același loc
ei zic că i-au păcălit pe proști că e un război al României împotriva mea și de fapt e o crimă hidoasă și mă omoară fiindcă îi deranjează faptul că am deplină dreptate și sunt foarte inteligentă - apoi iar au spus că oamenii buni, cum am fost și eu, sunt căcat și trebuie să mă omoare??? Unii spun că eu am deja cancer și nici așa nu pot să mă radă - dar nu trebuie să mă radă!
altă idee similară - ei spun că oamenii nu pot pricepe că e logic că, din moment ce mă ridic mereu, însemană că sunt binele și adevărul - fiindcă numai un om inteligent și cu structură psihică bună și valori corecte (sensuri, idealuri etc) poate acest lucru - restul sunt respinși de sistem, fiind corupți în gândire și sentimente, ei spun că acest lucru echivalează cu supraviețuirea sau superioritatea celui mai bine adapatat, findcă psihicul meu e mai aproape de structurile și funcțiile culturii și civilizației acutale - dar ceilalți cred minciuni, nu ce sunt de fapt și lovesc în forță, nenatural, fiind doar o crimă, nu superioritatea lor
acum au început cu insulte - că aș fi egolatră, și nu am fost deloc etc.
mă torturează din nou de câteva ore cu violență cu junghiuri cerebrale - și declară iar că lumea nu trebuie să înțeleagă adevărul și trebuie să mă omoare; acum ei declară că mă omoară fiindcă țin la propria lor viață și asta e tot. Acum ei spun că trebuie să mă omoare și gata, deși răul e creat numai de tortura lor, nu de mine, din câte spun tot ei.
unii spun că un porc infect mă omoară fiindcă crede că viața lui e mai importantă în lume decât a mea ???
Alții spun că oamenii mă urăsc (?) fiindcă nu am acceptat să mor pentru ei ???
”bieții” oameni iar sunt supărați, după tot ce mi-au făcut, ei spun că din păcate nu mă pot omorî acum sau distruge, findcă toți proștii cred că eu aș fi răul și eu sunt binele curat - dar ei nu pot să își permită ca unii oameni să știe adevărul - eu nu cred așa ceva, sunt aproape convinsă că unii oameni au înțeles că nu trebuia să fiu omorâtă și că am fost doar binele și normalitatea.
12.03.23
Iar au venit cu ideea că armata română a primit însărcinarea să mă omoare.
15.03.23
Din păcate, cred eu, unul din motivele respingerii mele este că oamenii nu cred adevărul spus de mine despre mama, deși de fapt ei nu știu nimic despre mine - exact așa cum spunea ea când eram copil - e logic că în astfel de cazuri fiul/fiica nu sunt crezuți, repet, nu am fost proastă să spun adevărul, dar m-au forțat prin tortură și izolare.
Ei zic că atât psihologii cât și medicii sunt porci vânduți puterilor politice din alte țări.
16.03.23
Ei zic din nou că toți vor cutremur, ca să scpae de mine. Totuși, absolut cert, nu am dăunat nimănui și am fost un omperfect. Ei zic că da, dar toți oamenii au fost îndobitociți, păcăliți etc. Altul zice că o să îi distrugă pe toți fiindcă oamenii nu trebuie să înțeleagă adevărul.
Ciudat, oamenii cred, din câte și eu îmi dau seama, dar fără vreun motiv real, poate numai din minciunile psihologilor, că eu aș fi monstru, dar nu cred adevărul spus de mine despre adevărații monștri, e posibil, din câte se pare, ca ei să fie îndoctrinați de psihologi sau psihiatri și nu mă cred pe mine, deși am fost cu adevărat perfecțiunea, nu am greșit și am fost om bun și inteligent - mereu au spus că toți vor să mă omoare ca să rămână neatacate minicunile lor despre mine - mi se pare extrem de ciudat, fiindcă am fost mereu izolată monstruos cu forța, în afară de câteva contacte toată viața - dar ei aproape zilnic spun că e normal așa, fiindcă oameni sunt foarte proști și celor buni nu li se ”spune” nimic real ??? Probabil dvs. în altă viață, dacă erați stăpâni de sclavi, gândeați ca și despre mine...
17.03.23
Ei spun că familia nu m-a vrut din cauza originii mele și aceasta e de fapt cauza omorârii mele de către restul lumii.
19.03.23
Din nou - vechile idei, nu mai am ce nota din ce spun ei, mereu e la fel - că, de exemplu, oamenii au mințit mereu despre mine și acum mă omoară pentru acele minciuni etc.
ei spun că au ajuns de râsul întregii lumi fiindcă nu pot să mă radă ???
alții spun că eu nu am greșit nimic și plătesc cu viața greșeala altcuiva ??? etc.
unii spun că toți vor să mă omoare ca să înhațe ceea ce a fost viața mea de om drept și bun și inteligent etc.???
Alții spun că ei vor să distrugă ceea ce reprezint eu în plan social, material etc.
alții spun că toți vor să mă omoare fiindcă sunt complet nevinovată și nu vor ca oamenii să înțeleagă asta sau că nu sunt și nu am fost nebună deloc ???
20.03.23
mama iar mi-a făcut scandal - fără motiv - anume de la ideea că am cheltuit din banii mei din pensia de 1100 lei pentru un prosop de baie care a costat 27 lei - ea mai are 300 lei zice ea, pentru încă o săptămână și eu mănânc puțin și nu mai fumez, dar ea tot crede că ea are prea puțin ”pentru casă” și că eu trebuia să dau din pensia mea deși am cedat toată chiria de 1500 lei pe care o avem - și eu sunt proprietară la acel apartament închiriat și ea mai are și o pensie de peste 2200 lei! În plus eu am dat de nenumărate ori din bani mei personali din bancă - am plătit toată zugrăveala pe care a vrut-o ea și am fost obligată să accept, fiindcă făcea mult scandal, și termopane etc. și am dat și pentru casă din banii mei, cum spune ea, adesea. Ea are 10000 euro în bancă pentru înmormântare ! Așa i-a făcut și tatei până a murit.
ei spun că mama e un monstru și ceva rău și acesta e motivul distrugerii mele de societate ??
ei spun că sunt un om complet nevinovat, dar foarte bun și inteligent și de aceea nimeni nu mă vrea - fiindcă nu vor să iasă adevărul la lumină, mai ales că nu am fost nebună deloc, niciodată
ei spun că am și ciroză și diabet și trei focare de cancer (oare?) și acesta e alt motiv al respingerii mele, datorită faptului că oamenii m-au tratat monstruos toată viața și m-au otrăvit prea mult timp
ei spun că pe unii i-a deranjat și faptul că am spus tot adevărul despre familia mea, nu doar restul ??? și toți vor să mor, spun ei
Am șters ideea LOR cu incestul ritualic fiindcă au început să mă masacreze monstruos - durere de cap monstruoasă, greață, vomă, durere de burtă, dureri mari și ascuțite în bont etc. - am șters ca să nu ziceți că delirez.
Ei au altă idee creață - că toți sunt masacrați și înrăiți în România și sunt transformați din victime în călăi, dar pe mine nu au cum să mă schimbe nici de zeci de ani de tortură.
În urma multiplelor otrăviri, anul trecut în toamnă, s-a declanșat boala digestivă - cancer sau ciroză agravată - și am început să am greață și dureri abdominale. Înainte de anul trecut nu avusesem așa ceva, decât la anumite otrăviri, rar. Otrava era clar otravă, după simptomele care apăreau digestiv după ingestie de lichide sau hrană, după modul în care apăreau și se repetau la aceeași otravă, după modul brusc în care se umflau ambele picioare și după simptomele cerebrale. Am avut și corpuri delict, cum a fost cârpa aceea și altele. Mirosul din bloc și din camera mea de asemenea era dovadă, dar nimeni nu mă vizita. Miros de usturoi - arsenic? - mereu, dar și multe altele oribile. Azi a fost rău. Am fost în toamna trecută la medic și m-am plâns de toate cele abdominale și nu mi-a prescris nimic, spunând că la analize a ieșit bine funcția hepatică - dar poate e altceva sau au mințit analizele, findcă a zis că am diabet - brusc - deși simptome de diabet au fost doar în trecut, când, de asemenea, au zis că nu am diabet - deci nu a vrut să mă ajute pentru răul digestiv - ei zic că degeaba merg la medic că toți vor să mor fiindcă au fost mințiți despre mine. Sau fiindcă vor să fure, să omoare omul bun etc. Îmi cer iertare că am spus adevărul tot, poate că aveți ceva bun de învățat din toate acestea sau din moartea mea, pe care nu o doresc. A crescut ceva osos - i-am arătat medicului demult - la mâna stângă dar și la bont. Acum ei mă pot lovi mult mai rău în trup, prin intermediul bolilor mele. În oraș m-au otrăvit mult mai rău ca aici și aproape zilnic și m-au torturat monstruos - aici în Voluntari mi-au spus că nu mă pot curăța de otravă fiindcă mi-au dat prea multă otravă în oraș și m-au chinuit mai mult cerebral, chiar rău de tot, dar de otrăvit m-au otrăvit mai puțin. Foarte multă aprindere la față ore în șir - poate corticoizi, nu știu - și senzații sexuale ușoare de tortură și azi. Medicul de familie m-a ajutat totuși de multe ori și m-a trimis la endocrinolog de mai multe ori, dar endocrinologul nu m-a ajutat de exemplu legat de arsurile feței. Ei zic că endocrinologii au fost cei mai porci dintre toți - ?? Fosta mea colegă care a murit în accident de mașină era endocrinolog. Ei zic din nou că nici acum nu pot să mă radă, în ciuda violenței asupra mea. Mama mă pisează mereu și mă chinuiește cu zgomote - politică la tv sau același semnal sonor din când în când.
Am să scriu din nou ideile legate de incest, ca să nu ziceți ceva rău. E adevărul că intrau peste mine unii porci cu ideea că rodul păcatului, adică eu, am devenit la rândul meu păcătoasă și eu nu înțelegeam ce vor să spună, căci nu am fost păcătoasă. Mama și ea era un pic ciudată, fiindcă spunea că nu știe de ce faraonii se împerecheau frate și soră și nici de ce reginele Franței nășteau în complet întuneric. Nici eu nu știu, mai ales ultima chestiune. Altul a intrat peste mintea mea cu ideea că a fost scârbit când a înțeles cum am fost eu concepută - nu știu ce voia să spună. Azi au intrat cu ideea că e un obicei al românilor ca primul copil dintr-o căsătorie să fie conceput de femeie cu tatăl ei - pentru purificarea genomului, pentru nașterea de genii etc. Ei spun că aceia care nu se supun regulei sau spun cuiva secretul, sunt omorâți. Alții zic că toată lumea știe. Nu cred așa ceva - nu am motive, dar, e drept, în afară de mine, (care nu semănam deloc cu tata și era evident că nu era tatăl meu biologic), am mai văzut încă patru persoane la fel, care semănau cu mamele lor mult, dar nu și cu tatăl lor. Am mai văzut o persoană semănând mult mult de tot cu mama ei și cineva mi-a spus la fel despre altă persoană. La bunici în sat se vorbea la masă despre cineva care avusese unn copil cu tatăl său. Nu știu ce rost ar putea să aibă așa un obicei, dacă există (?) Poate că există reincarnare și atunci contează mai mult spiritul, nu trupul determinat de gene. Sau de genii... În altă ordine de idei, înainte de a mă arunca pe geam, mi-au pus un cântec cu sacrificiul noului născut - poate pleca de la idei din biblie, cele din exod și cele despre uciderea pruncilor și lui Iisus. Poate ideile despre incest pleacă de la istoria despre drepturi seniorale sau altceva similar. E adevărat că unii au spus că totul mi se trage de la ”originea” mea - poate așa e. Eu nici acum, subliniez, nu sunt nebună să cred cu tărie că am apărut dintr-un incest, dar nu neg posibilitatea, fiindcă nu semănam defel cu tata - poate a fost un fenomen genetic anume pe care nu îl știu și în celelalte cazuri menționate de mine la fel. (???) Ei spun că eu nu trebuia să mă nasc și că mama nu a vrut ca eu să mă nasc.
Sunt monstruos masacrată - ei spun că vor să mă omoare (și să mă distrugă complet) fiindcă eu sunt ceva foarte bun, luminos și pur și mama ceva rău și vor să mor pentru ea. ???
sunt masacrată cutremurător - ei spun că nu pot să fiu acceptată fiindcă sunt femeie ??!
Am omis să spun doar un singur lucru - eu nu cred că ei sunt monștri - poate că au intrat cu gânduri bune asupra mea - fiindcă tratamentul sau terapia nu merg uneori decăt dacă pacientul e păcălit de medici, căci credința mută munții! Mereu am luat în considerare această ipoteză. Poate au venit așa cu violență ca să mă trateze de la distanță ca niște unde/raze. Bineînțeles nu cred nici asta. Acum s-au mai domolit... dar la noapte???
iar au început - ”e obligatoriu să fie distrusă” - și se pare că sunt crezuți, probabil că au autoritate și prestanță în societate -
eu spun că e greșit
dar ei mă omoară poate și apoi vor minți la fel
ce va fi bun vor minți că e din cauză că m-au omorât
eu spun adevărul - nu au nicio dovadă că e obligatoriu să mă distrugă - sunt nebuni, mai logic era să creadă invers
Javert din Mizerabili nu a fost așa monstruos și nici omorârea Esmeraldei - dar oricum eu nu am fost lovită doar de spiritualitatea franceză ci și de multe alte canoane - NU delirez de exemplu că am fost lovită de cărți, dar, repet, este imposbil să dovedești că un om e normal sau nevinovat, căci ar dura 1000 de ani sau mai mult. În mod normal trebuie să se plece de la prezumția de normalitate și nevinovăție și eventual să se arate contrariul, în cazul meu au procedat pe dos, eu fiind și izolată toată viața. Cărțile m-au ajutat, nu m-au lovit.
ora 11 noaptea - mama iar a început să înjure să (mă) ”trăznească Dumnezeu” și trântește tot ce apucă - unii zic că voi muri în curând..
azi, 21.03.23
Ei spun din nou, imediat ce m-am trezit, că nici măcar acum oamenii nu au înțeles adevărul și că pentru ei e foarte greu să înțeleagă, fiindcă am fost un om prea bun și am suferit prea mult.???
Este vorba despre niște oameni foarte răi, chiar nebuni, și cu un orgoliu neămăsurat. Ei spun azi că tot ce am scris eu despre mine e adevărul, deși proștii nu cred, dar eu trebuie să fiu neapărat distrusă, fiincă oamenii care trec prin asemenea experiențe de viață nu pot să... puncte puncte (nu spun ce). Dar ei să rămână nedistruși - de parcă ar fi perfecți numai ei, că oricum și ei cunosc această experiență a mea - deci ei au dreptul să își păstreze memoria etc. Vă spun adevărul - aceștia sunt porci infecți, iar eu am rămas întreagă numai ce e bun și frumos, la fel cum am fost în 1984 când a început calvarul, ba chiar mai bună și cu frumusețe sufletească mare. Am fost și un om inteligent și niciodată răul, acești porci nu au dreptate. Tot ei spun tot azi ceea ce au mai spus - încă o dată ca să manifeste orgoliu nemăsurat - ei spun că au muncit toată viața pentru ca să fie distruși de o... puncte puncte (nu continuă) - deci ei se consideră ceva foarte bun, dar chipurile eu sunt ceva rău și munca și viața mea și ce sunt eu nu contează deloc. Și în realitate eu sunt cea distrusă de ei.
ei spun iar că nici cei mai mari specialiști nu pot să mă distrugă - alții spun că acești porci și alții au păcălit întreaga omenire că trebuie să fiu distrusă, și eu sunt de fapt tot ce e bun și foarte inteligentă - și, adaug eu, mereu am fost la fel și nu am deranjat pe nimeni, ei vin peste mine nechemați și mă lovesc monstruos, iar eu nici măcar nu am vorbit în gând niciodată - ei spun că problema e că tot ce am spus eu e adevărul și proștii nu pot crede ??
deci iar o iau de la capăt - că eu sunt nevinovăția absolută și ei nu pot justifica distrugerea mea întreaga viață și de aceea mă omoară ??? Din nou ideea că toată lumea crede că sunt nebună și eu nu am fost niciodată nebună.
ei spun că sunt omorâtă deși nu am avut nici fapte, nici vorbe, nici gânduri rele toată viața - e adevărul - și că oamenii nici măcar nu au înțeles cruzimea și răutatea mamei mele ???
Iar au intrat peste mine porcii, cu ideea că atât cât m-au masacrat ieri nu e de ajuns și că mai trebuie să mă lovească rău o singură dată.???
Ei spun că eu nu înțeleg situația foarte simplă în care mă aflu - că toți mint despre mine deși nu au habar despre mine și numai eu spun adevărul. Aceeași idee că asupra mea se comite o nedreptate imensă, așa cum era stabilit de când m-am născut și toți preferă să mă omoare și să spună că sunt nebună ca să scape ei de acuzații.
e ridicol - ideea lor veche - că eu sunt în întregime binele, dar toți vor să mă omoare și nu pot fiindcă au înțeles totul exact pe dos - și dacă ar înțelege adevărul nu m-ar mai vrea moartă - alții însă spun că dimpotrivă, tot asta ar vrea și ar reuși dacă ar pleca de la ideea adevărată despre mine și despre nevinovăția mea ??? Eu stărui să cred că dacă ar ști/crede adevărul curat nu m-ar mai vrea moartă. Am eu dreptate sau ei? Ei zic că eu am dreptate, și că oamenii au înțeles numai o părticică din adevăr, de aceea încă vor să mor.???
ei spun iar că toți vor să mor din prostie, fiindcă sunt mai inteligentă ca ei și ei vor pe alții deasupra lor și aceia sunt porci - nu știu asta, dar oricum e clar, mai mult decât am spus, că nu trebuiau să mă omoare
cum au spus și de covid, ei spun că războiul actual a fost declanșat de toți politicienii cu scopul de a mă omorî... deci ei mă văd ca pe un obiect lipsit de voință și aruncat pe tabla de șah a puterilor politice - nu e adevărul, adevărul e ce am spus eu, sunt subiect, nu obiect, dar nu am avut niciodată vreo legătură cu politica
am scris deocamdată la 4 edituri ca să public și eu în sfârșit unica mea carte de poeme, dar deocamdată nu au acceptat - eu încă sper, mai încerc, nu sunt, cum cred unii, obsedată că am fost persecutată de mică - poate cineva va accepta
ei spuneau că am fost persecutată de politicieni și în fostul regim și în cel actual ??? Nu cred, ce argumente au? Alții spun acum că comuniștii într-adevăr m-au persecutat, dar nu mi-au făcut mult rău. ??? Nu prea aveau cum, eram copil, eram copil și psihicul meu era de copil și trupul la fel. Ei spun că în orice moment al istoriei sunt două forțe care se confruntă și eu am fost toată viața la mijloc. ??? Nu. Viața mea nu a avut legătură cu politica deloc.
Azi m-au torturat monstruos toată ziua și au plasat lângă poarta mea un individ sau mai mulți care tușesc - scorpii tinere.
Ei spun că e ciudat că eu nu realizez că mereu am fost privită doar ca obiect de distrus și niciodată ca om, ceea ce oricum era imposibil, fiind izolată și fără drepturi.
ei zic că vor să mă lovească monstruos din nou ca ieri seară, ba chiar mai rău
mai demult au mai spus - poate chiar e pe blog - că politicienii sunt cei care mă vor omorî, pentru inteligența mea superioară, deși nu am avut nicio legătură cu politica - poate totuși nu va fi așa
ei zic că toți vor să mor, deși nu am făcut niciun rău nimănui ??? numai fiindcă alții mi-au făcut mereu rău și acum au pretextul că îi deranjează că am spus tot adevărul, dar oricum nimeni nu mă crede???
iar aceeași obsesie a lor să mă omoare - cum au zis des - că trebuie mai întâi să îmi distrugă creierul mai mult, căci altfel ar fi prea puternic cutremurul de pământ ???? NU trebuie să mă omoare. ei zic că nimeni nu vrea să mă ”confrunte” (ce e aceea?) atât timp cât sunt încă om normal ????
PRIMĂVARĂ - în fiece primăvară m-au masacrat monstruos... e frumos, sunt flori, e soare călduț - și de fapt nici pentru asta nu TREBUIAU să mă tortureze
ei spun că un om care nu a gândit și nu a făcut nimic rău nu ar trebui respins așa - da, așa consider și eu, oricine ar fi acel om, nu doar în cazul meu
22.03.23
Mă gândeam ieri la viitorul omenirii - poate că, peste o vreme, bolnavii își vor lua pastilele de pe internet, se vor evita cozile la farmacie și vor dispărea fabricile de medicamente - tot la fel cum cartea, care adună praful și ocupă loc și e grea, e înlocuită de igienicul ebook. Tot la fel cum banii de hârtie și metal sunt înlocuiți de carduri electronice, mai igienice, mai exacte etc. Poate, dar problema care se pune este ce facem cu relațiile interumane, cu căldura sufletească și bunătatea, relații care au cam fost distruse - parțial - de mediul virtual, în timp ce vraja și bucuria în fața lumii au fost distruse parțial de pozele instant cu telefonul sau alte aparate performante. E ca și expresia pe care o știți poate - ”I am living in a box”. E o alienare a umanității. Oricum, oamenii se adaptează schimbărilor, dar acum contează pentru ei de exemplu un pianist bun, mai mult decât interpretarea exactă electronică a unei partituri.
CONȚINUT ADULT NUMAI CÂTEVA CUVINTE VULGARE, ESTE UN BLOG PENTRU PESTE 18 ANI, FOARTE TRIST, NERECOMANDABIL PENTRU CEI INCULȚI SAU PREA TINERI
Vă vine să credeți că din țărână cresc trandafiri, copaci înalți, case și oameni? Atâta frumusețe incredibilă. Hai, recunoașteți... chiar puteți crede că toate cresc din pământ așa frumoase?
luni, 6 martie 2023
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postare prezentată
Ultima parte – CONCLUZII - enumerare
Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...