desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

miercuri, 6 decembrie 2023

povestea nenorocirilor mele sexuale, scrisă de mână

Dintr-un alt caiet, povestea pe scurt a mizeriei mele sexuale, care oricium s-a întâmplat de mult timp, așa cum am scris-o într-o postare precedentă pe acest blog și cu adaosuri din restul vieții mele - e posibil ca oamenii să mă alunge din cauza acestor necazuri, nu știu, ei spun că eu am fost singura lor ”pradă” ?? Am scris cu două stilouri diferite, unul scrie mai prost și mai greu, iar celălalt zgârie. După cum vedeți, nu am scris cu creionul, nu aștept să dureze o veșnicie - pentru cine? Oricum sunt lucruri triste, violente, scabroase. Nu știu sigur, poate că oamenii erau obsedați sexual legat de mine (unii), în timp ce eu nu m-am gândit deloc, aproape niciodată, la sex. Maijos sunt 26 de imagini cu textul, una e dublată.


Mai am de adăugat câteva pagini, de fapt ceva insignifiant, ce am uitat să notez anterior. Povestea cu radio Europa s-a petrecut în 2005, după moartea tatei, când am fost monstruos lovită, mai rău ca înainte. Am scris aici de mână și adevărul despre frecatul sexual, fără vreo plăcere sexuală de fapt, care s-a întâmplat rar, fiindcă unii spuneau peste mintea mea că oamenii credeau greșit că eu aveam pofte sexuale, sau că m-au închis la psihiatrie prima oară fiindcă mă frecam, ceea ce nu e adevărat. În rest, numai o singură dată m-am masturbat întreaga viață în timp ce ascultam acel post de radio, fiindcă m-au păcălit că numai așa pot dobândi libertatea, nu a fost nicun fel de poftă sau plăcere sexuală. Avem 34 de ani, dar abia de la 35 de ani am început să înțeleg lumea și viața - numai despre sex nu știu nici acum aproape nimic, adică nu am certitudini. Ce este în mod concret - e logic că e probabil un fel de stimulare, un fenomen bioelectromagnetic, dar probabil că altfel de integrare funcțională a cortexului. Poate că, datorită caracterului deosebit al acestui fenomen, oamenii sunt deranjați dacă cineava se feacă, dar probabil că în cazul meu nu a fost așa, fiindcă eu am fost lovită și violată de la distanță, dar m-am frecat foarte rar și nu aveam plăcere sexuală, deci probabil că nu loveam pe alții. Dar dacă aș fi fost măritată? - atunci ce ar fi zis?


luni, 4 decembrie 2023

4.12.23

azi, 4.12.23, dimineața, merg la psihiatru în sfârșit - ei spun că eu am fost condamnată fiindcă mă frecam, ceea ce nu a fost adevărat când m-au închis la spital prima oară - și a fost exact așa cum am povestit, rar de tot și numai dacă eram monstruos torturată zilnic, inclusiv sexual, ore în șir - nu aveam de ales, nu era vina mea și nu am bănuit că acele câteva secunde, care nu produceau vreo plăcere sexuală, dăunau altor oameni. De vreo 6-7 ani nu s-a întâmplat absolut deloc, nicio secundă, în afară de cele câteva secunde în care m-au frecat ei în somn, numai de câteva ori. Nu am avut nicio greșeală întreaga viață, nu aveau cum să mă condamne, e crimă. Ei spun azi din nou aberația că oamenii m-au masacrat fiindcă am scris adevărul pe acest blog - ceea ce nu e adevărat, oricum mă omorau în mod clar, fără vreo greșeală. Tot azi spun ei că nimeni nu vrea ca oamenii să înțeleagă adevărul și de aceea (?) eu trebuie să nu spun azi psihiatrului în mod direct că am scris adevărul tot despre mine, în cazul în care e interesată de viața mea și nici dacă nu e interesată și nu mă întreabă nimic, ca de obicei. Nu înțeleg - de ce să nu spun? Dacă ea reacționează violent fiindcă spun adevărul și mă închide la spital, nu e nimic rău, e un pic mai bine acolo o vreme decât acasă, fiindcă o vreme văd și aud oameni și nu mai fumez și chiar și tortura cerebrală este măcar în mediu spitalicesc, nu acasă, cum fac ei mereu. Și nu mă mai chinuiește mama etc. Nu înțeleg ce au cu mine, încă de când eram copil mă amenințau că mă vor lovi dacă spun adevărul despre părinți și modul monstruos în care mă torturau - ei spun că așa pățesc toți orfanii și bastarzii, cum eram eu (??chiar toți?). Probabil că voi spune, e cartea mea de vizită și tot ceea ce sunt. Ei spun că e o greșeală, că nimeni nu are voie să spună adevărul sau să se plângă.?? Nu mă deranjează dacă mă omoară, nu am ce face, nu e vina mea dacă se va întâmpla (dar nu îmi doresc), dar nu cred că va face asta și nu mă deranjează nimic altceva. Tot ce am scris e adevărul și e în întregime. Ei spun că eu nu am înțeles că e vorba de poporul român care m-a torturat fără să greșesc nimic și care nu vrea să se oprească, având ideea că îi deranjează că spun și am spus absolut tot adevărul, deși ei mă obligă mereu, prin tortură monstruoasă și izolare reală, forțată, totală aproape, din 84. Repet, oricum mă omorau chiar dacă nu scriam nimic, și e un lucru rău, nu am greșit spunând adevărul. Despre mine nu avea cine să spună adevărul oricum. Ei spuneau mai demult că proștilor li s-a spus că eu am deformat realitatea, sau am mințit, sau nu am spus tot și de fapt e exact invers. Azi au inventat altă idee delirantă - că poporul crede trebuie să mă tortureze și să mă omoare (din 84), pentru ca poporul să scape de străini.???


M-am întors de la psihiatru - am găsit acel text nenorocit, nu e bun ca poezie, era doar o concepție coerentă despre lume și viață - era poezia "periferice" dintr-o postare precedentă, nu o vedeam fiindcă fusesem rău torturată, mai multe zile la rând încontinuu. Fiindcă nu prea era poetic, am reținut greșit că era text în proză. I-am dat adresa acestui blog medicului psihiatru, e mai bine așa, am conștiința curată astfel, chiar dacă mă omoară unii sau alții. Ei spun că nici acum nu am înțeles de ce sunt omorâtă - se pare că nu din cauza faptului că au mințit despre mine că am greșit ceva, ci din alt motiv. ??? Apoi alții au spus din nou că mama mea e monstru etc. și că lumea o crede pe ea, cum spunea ea de când eram copil. M-a păcălit un prost că ei folosesc textele mele ca să mă tortureze cerebral, nu eram complet sigură, deci nu am delirat... În rest aproape niciodată nu am dat ascultare ideilor altora.

Văd că unii se uită la postările mele mai rușinoase, care m-ar arăta lipsită de autocontrol sau rațiune, stăpânită de emoții (de exemplu cântece cântate de mine ș.a.)- în realitate eu nu mai sunt așa, adevărul e că am fost izolată de foarte mult timp și că eram în București otrăvită și torturată groaznic - de când am venit în Voluntari nu m-au otrăvit decât de câteva ori în toți acești 5 ani (plus țigările, un vânzător spunea că ei nu țin așa ceva, nu fac ei lucruri din astea, ca și cum credea ceva despre aceste țigări, dar ținea multe altele; un an și jumătate nu am fumat). Poate că din cauza acelor postări unii cred că eram proastă sau că deformam realitatea. În oraș nu doar hrana sau lichidele erau otrăvite, ci și aerul, de către vecini. Azi, în primul taxi mergând în oraș, era (din nou!) miros urât, fetid. Repet, aproape 100% sunt stăpânită de rațiune, dar am și emoții sau sentimente, în general bune și încă mă încântă frumusețea lumii. De fapt mereu am avut aceste sentimente solare, luminoase. Normal că nu mai cânt, nici măcar singură în casă...(oricum cântam ceva mai bine decât se aude, eu nefiind talent muzical)

meditam din nou asupra unei poezii a mea din 2014...

nu iubeam nimic mai mult
decât mingea roşie dezumflată
egoistă
nu-i lăsam pe alţi copii s-o atingă
cu palmele impregnate de mirosul ei dinăuntru
o aruncam
un doi trei la perete stai
ea se oprea
şi-o culegeam de jos

fusese viaţa mea


cineva spune că eu pun cam multe semne de întrebare - în general acolo unde nu știu ce vor să spună acei ”ei”, ce cred ei, care e adevărul, cine sunt ei etc. - unde nu pun semne de întrebare e în general ce gândesc eu sau adevărul clar, propozițiile care conțin ”spun ei” sau alte expresii de acest gen se referă la gândurile altora, nu ale mele, zilnic aceste gânduri sunt puține, câteva minute în total

am fost azi la psihiatrie și iar vorbeau pacientele pe culoar - spuneau că creierul nu face pauză niciodată, că el gândește încontinuu în sinea lor - eu nu am fost așa ceva, slavă domnului, nu am vorbit în mintea mea, că nu aveam cu cine, ”ei” nu vorbesc în dialog niciodată cu mine în gând și rar de tot m-au întrebat câte ceva în gând

un lucru pe care nu l-am notat cred e că ei spun mereu amenințător pe mintea mea că ei vor să îndeplinească o decizie legată de mine, nu știu ce, că decizia rămâne aceeași etc.

6.12.23
Ideea lor e că am fost un înger întreaga viață, dar oamenii au crezut altceva, dintr-un motiv pe care nu pot să mi-l spună - ce?

miercuri, 22 noiembrie 2023

22.11.23

revin la pozele mele din aprilie 2023... ochiul mai mare e cel drept (ptoză palpebrală pe stânga), emisfera cerebrală stângă fiind dominantă - corect e în poza de profil pe facebook - ochii erau egali acum câțiva ani, dar durerea fizică i-a făcut inegali, asimetria facială e evidentă și în ridurile din jurul gurii - gură strâmbă oarecum acum, gură care nu a spus nicio minciună, asimetria se accentuează cu vârsta, am foarte multe probleme cerebrovasculare...

ei spun că proștii și idioții (eu nu știu ce înțeleg ei prin asta) cred că eu mint, dar ei cu toții mă omoară fiindcă nimeni nu vrea să iasă adevărul la lumină ??? poate așa e... dar ce înseamnă adevărul la lumină? adevărul despre mine e demult în întregime scris de mine, altceva nu știu și nu cunosc, câteodată mă gândesc că poate e bine să mor, fiindcă eu nu aș fi acceptat așa o crimă (dacă ar fi fost vorba de altcineva nu numai de mine), ceva ce toți oamenii acceptabili vor, deci nu aparțin acestei societăți - acum ei spun că ieșirea adevărului la lumină înseamnă ca proștii să înțeleagă, ceea ce e (aproape) imposibil



Mă tem chiar că veterinarul i-a dat turbare motănelului meu findcă e tare iritabil, mușcă și zgârie, fuge peste tot și se zbuciumă brusc, ca din senin, a sărit pe mine și m-a zgâriat mult și m-a mușcat, dar nu știu ce microbi mi-a transmis.. Să sperăm că nu voi muri. Nu vreau să mor sau altceva rău.

24.11.23
Ieri și azi am avut foarte mulți vizitatori, aparent din multe țări pe acest blog și pe cel de minipoeme și poezii mai vechi de pe blogger. Așa apare în pagina mea blogger. Oricum, nimeni nu e interesat de ce scriu eu, fiindcă pe wordpress, unde am poezii mai acceptabile, nu sunt vizitatori niciodată. Oricum nimeni nu comentează, nu comunică cu mine. Ei spun că România a mințit întreaga lume despre mine, de aceea am vizitatori.???? Deci îi interesează numai memoriile mele. Eu am spus de mult absolut tot adevărul, așa era normal și era datoria mea. Torturi cerebrale și ieri și azi, ca în aproape toate serile - nici Mozart nu mă mai ajută. Mozart a fost pentru mine cea mai puternică muzică în caz de migrene, nu știu sigur de ce. Mi s-a stricat concertul pentru fagot și încă vreo câteva, de pildă 2,4 pentru vioară, care îmi plăceau mult, din cauza torturilor cerebrale - așa se întâmplă, sau le strică unii în acele momente când mă doare capul - și nu găsesc altul pentru fagot deocamdată să cumpăr în loc. Concertul pentru fagot are acel fragment irezistibil într-un anumit ”loc”, pe care poate îl cunoașteți, dar e în întregime o întreprindere fantastică. Poate mă acuzați de misticism muzical, dar e ceva adevărat. Consider că muzica este acel ceva care transcende cel mai bine în mod uluitor conceptele de spațiu și timp și ne plasează cel mai bine într-un punct sau mai multe de intersecție a lor. Scuze pentru abstracțiuni, dacă nu vă plac...

25.11.23
Ei spun din nou că oamenii nu au înțeles adevărul despre mine - dar tot ce am scris e clar și e adevărul, dacă nu înțelegeau ceva mă puteau întreba și puteam dovedi și explica orice - probabil că ei nu cred adevărul, ceea ce e altceva. Unii au inventat ieri că oamenii cred că eu aș fi o instituție (?!) și eu sunt doar un om complet izolat și perfect normal. Ei spun că toți cei care înțeleg adevărul sunt omorâți - de ce? oare așa e? eu nu cred așa ceva. Unii spun că oamenii caută anormalitatea în memoriile mele și nu au înțeles că sunt un om normal psihic.

Nu mai țin minte dacă am postat desenul meu - destul de slab - cu răstignire, adică un fel de revoltă personală, fiindcă unii aveau mereu ideea că mă ”răstignesc”. Cred că era deja pe blog, dar îl mai pun o dată. Nu are legătură cu religia, ci doar cu viața mea.



probabil că am fost acuzată de egolatrie sau egocentrism, egoism etc. fiindcă m-am concentrat aproape exclusiv pe viața mea personală pe acest blog și m-am lăudat, dar, în realitate, nu am fost așa ceva; repet, totul a fost mereu adevărat, astfel încât am fost forțată adesea să spun tot adevărul

Seara, iar atac de cord sau ceva similar

26.11.23
Am pus statistici feed pe blog, e probabil că așa voi avea mai puțini vizitatori.

27.11.23
Aseară și azi noapte m-au torturat cerebral și la ochi înfiorător. Abia m-am trezit din somn dimineața. Spre seară nu mi-a mai fost rău, nu știu ce boală e asta. Ei spun că sunt f_tă foarte rău și în diferite moduri în tot corpul... poate și otrăvită.

28.11.23
Dureri mari în ochiul stâng toată ziua. Acum e ora 5 și au început și durerile de cap - ei spun că agresivitatea proștilor e din două motive, două credințe greșite - una că aș fi ceva mare și tare și alta că sunt nebună. Posibil, dar eu nu am ce face și nu eu am creat această situație - ar trebui să nu mă omoare, dar ei mereu spun că nimeni nu vrea adevărul și de aceea mă omoară cu toții sau că decât să râdă toată lumea de ei mai bine mă omoară. Ei spun iar că motivul distrugerii mele e propria mea inteligență, pe care ei nu o acceptă, fiindcă au mințit despre mine.???! Azi m-am întors cu taxiul în Voluntari, fiindcă aveam nevoie imperioasă de a urina, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat în trecut - taxiul era din nou infect și cu miros insuportabil și taximetristul iar și-a bătut joc de mine, cum fac ei, nu știu de ce, de mulți ani, și mi-a și luat bani mulți - 45 de lei de pe Moșilor la Voluntari, cu tarif normal. Ei mă amenință iar că peste câteva zile mă vor omorî. Poate fiindcă se apropie ziua Națională și eu am suferit de dor de patrie și de meleaguri ardelenești/transilvane mult timp, căci nu mă primesc nici acolo, deși nu am greșit nimic toată viața - ei spun că fiindcă am scris tot adevărul despre familie, dar am fost monstruos torturată și animată mereu și de dragoste și iertare. Pentru țară, pentru oameni. Se poate încă dovedi, chiar din acest blog. ”mia patria si bella e perduta...”. Am fost o fibră sensibilă, delicată, dar foarte inteligentă și cu dragoste frumoasă față de oameni și viață în general. Ei continuă să insiste că așa va fi fiindcă oamenii cred toți despre mine altceva decât sunt - ??? E normal, fiindcă sunt izolată de mult și ei numai asta vor. Citesc din nou o istorie a filozofiei (care nu prea îmi place, dar Russell nu se găsește nici pdf - doar ilizibil cu erori - și nici carte) și descopăr iar soarta amară și morțile premature ale multor filozofi proeminenți, neacceptați deși nu au greșit probabil -- și totodată vârstele venerabile ale altora. Russell, dintre cei norocoși, a fost totuși la închisoare pentru că a protestat împotriva războiului în 1917 - dacă așa e cum e scris. M-am programat la psihiatru pe 4 decembrie și voi ajunge sigur acolo dacă nu sunt omorâtă între timp.

29.11.23
Azi am îănceput să țin post (din nou) - sunt extrem de grasă, nu mai pot respira bine și mi-e rău la inimă și mă dor picioarele chiar și la cel mai mic efort. Azi am primit mesaj că cineva din Frankfurt mi-a accesat contul facebook.

30.11.23
Azi a sărbătoare religioasă, Sfântul Andrei, ocrotitorul României (am citit că e și al Greciei). În România au fost instaurate multe sărbători (și zile libere) religioase, mai ales în ultimii câțiva ani.

ei spun că oamenii m-au considerat și mă consideră nebună fiindcă eu nu știu un anumit lucru pe care ei îl știu - dar, spun ei, asta nu e corect, fiindcă eu nu am fost în contact cu oamenii care știau acel lucru și a nu ști sau a ști un lucru depinde de șansa de a îl afla, nu are legătură nici cu inteligența individului, darmite cu nebunia sau normalitatea - parcă nu aș crede, ce lucru? nu vor să spună... au mai spus așa, poate e o păcăleală ??? Acum au inventat o altă chestiune - că securiștii de odinioară conduc România și tot ei mă omoară, după tot ce mi-au făcut viața întreagă. ???

1.12.23
Ei spun a nu știu câta oară că eu nu am greșit absolut nimic, dar proștii cred că am greșit de mai multe ori.???!! Nu înțeleg ce au cu mine și nici ce vor să spună - dacă așa e, ce pot eu face? Nu am ce. La fel unii spun iar că mama e întregime răul - ce pot face eu? Nu e din vina mea, mereu a fost la fel. Azi mama a făcut iar o scenă de nervi - ei spun că oamenii, nici după ce mama m-a chinuit toată viața fără motiv, nu au înțeles adevărul. ??? oare? Moment de mea culpa - abia azi mi-am dat seama care este probabil singura mea greșeală pe acest blog - am presupus că cuplul Ceaușescu a fost executat, dar de fapt nu aveam nicio dovadă că ei au murit sau că acolo, la Târgoviște, ar fi fost ceva real și nu teatru. Din această cauză am ajuns să cred că și Saddam Hussein a murit la fel, deși de asemenea nu aveam vreo dovadă. Mai mult decât atât, știind ce fusese la revoluție, puteam bănui măcar că POATE nu era ceva adevărat. Dar nu am bănuit. În rest, absolut tot ce am scris pe acest blog sau mai mult de 99,9% sunt lucruri adevărate și le puteam dovedi. Nu am greșit nimic și nu am fost ilogică deloc întreaga viață - doar că am fost păcălită de Zăgrean, de nimeni altcineva niciodată. În restul vieții am fost doar prea tânără și am înțeles totul treptat, maturizându-mă. E normal că am fost ilogică la revoluție, în acest caz fiindcă atunci în 89 am fost lovită foarte puternic și fiindcă eu nu aveam niciodată habar de politică. Iar au început că trebuie să mă omoare fiindcă poporul nu trebuie să înțeleagă niciodată adevărul despre mine și că eu nu realizez ce rol am jucat eu - dar de fapt doar numele meu, fiindcă ei s-au folosit de numele meu, în timp ce eu nu am jucat niciun rol, mințind despre mine - în politică - ???! Dar nu aveau ce să mintă - decât că gândeam ceva rău, sau că influențam în rău lumea, dar asta e complet stupid și nu aveau dovezi, în timp ce pe acest blog e adevărul bun și clar despre mine etc. Nu am influențat lumea în rău, am fost binele în ciuda torturilor și închisorii promise dinainte de 13 ani. Acum au început din nou să tortureze cerebral - oricine poate fi mușcat de câini, oricât de om bun este, oricine poate fi torturat psihiatric, chiar dacă e inocent și bun și spune numai adevărul, oricine poate fi torturat cerebral dacă e izolat și masacrat cu otravă etc. Chiar dacă e inteligent. Afară pocnete nu fiindcă e decembrie, ci fiindcă mereu fac la fel.

2.12.23
M-au chinuit întreaga noapte - coșmaruri înfiorătoare (fiindcă se pare că ei dau aceste coșmaruri, torturând totodată) și m-au trezit din somn de foarte multe ori. După ce m-au torturat toată noaptea, m-au chinuit monstruos și azi; cu cinism ei spun iar că trebuie să mă distrugă și să mă omoare, fiindcă, deși sunt un om extrem de inteligent și bun, oamenii nu mă vor, fiindcă li s-au spus minciuni despre mine și nimeni nu vrea să fie adevărul despre mine. ???!! Ei spun că nu au ce face, fiindcă SUA nu vrea să mă sprijine - ?! nu am de ce să am nevoie de sprijinul unei puteri politice, nu înțeleg, nu am și nu am avut legătură cu politica. Ar fi trebuit să fie adevărul și mi s-ar fi dat la timp dreptul la studii superioare, aș fi trecut la filozofie, aș fi studiat în programe de educație a absolvenților - asta ar fi fost bine, dar și așa, dacă ei nu m-ar fi masacrat zilnic și nopțile totodată, aș fi citit enorm, aș fi reținut și aș fi studiat singură și aș fi scris ceva mai bun în mod sigur, aș fi fost vie cu adevărat și fericită - cu ce îi deranjez?, așa aș fi făcut, nu altceva. Oricum, niciodată nu am gândit răul sau vreo minciună și niciodată nu am mințit și nu am făcut răul, nu înțeleg - cred că pur și simplu nu ați înțeles totul, căci altfel nu m-ați fi omorât. Absolut niciodată nu am cerut și nu am vrut să fie adevărul public despre mine, ci doar necesarul pentru a avea drepturile esențiale și nu înțeleg de ce mă omoară - ei spun că nu pot altfel, din cauza minciunilor despre mine. (ei spun că niște porci politici au mințit despre mine - ? - și că martiriul meu a fost politizat de proști)

iar au început - ceva nou: ”Cineva minte și îți fură identitatea”???! Seară - mi-e foarte rău, greață, dureri de ochi și cap monstruoase, arsură cefalică de multe ori... ei spun că au vrut să mă facă să mint, dar nu au reușit. Ei spun că sunt în mod evident un om complet izolat de mult timp, ținut în închisoare și lanțuri de mult timp și omorât de niște...CE? medici nebuni, spun ei... apoi altă idee ”ți-au furat totul, Cristina”, alta, mai înainte - ”un dumnezeu handicapat e inacceptabil” etc. Acum simt că nu mai pot - s-ar putea să mor... dureri de cap oribile și degetele paralizate aproape, dureri continue aproape de peste 24 de ore... unii spun că e cea mai mare cruzime care a fost vreodată aplicată asupra unui om nevinovat ??

Se pare că mi-au șters un text în proză mai bun de-al meu de pe internet și din calculator, ei spun că fiindcă astfel îmi pot tortura creierul, lovindu-mă monstruos ca să șteargă memoria despre text - mâine îl voi căuta din nou, oricum nu știu dacă e adevărat că astfel m-au masacrat, dar mare parte din text l-am uitat, poate au dreptate și astfel m-au chinuit

da, am verificat din nou, e așa cum spun ei, mi-au șters un text destul de bun din anumite puncte de vedere din memoria de pe internet, cu scopul de a îmi tortura creierul spun ei, îmi pare foarte rău și de text și de tortura continuă...
mă rog din nou pentru milă și cer textul acela din care mai țin minte puțin, înapoi, poate totuși l-am rătăcit eu undeva... ei spuneau că sunt pe mâna unor experți în distrugerea nebunelor, dar nu am fost niciodată nebună și puteam dovedi, dar m-au izolat
nu am refuzat întreaga viață nicio ocazie socială, decât pe autorii de haiku pe 26 noiembrie 2023, fiindcă mi-era rău și fiindcă ei oricum nu mă vor și m-au respins oricum, inclusiv ce am scris, adică acea carte a mea de haiku - în rest nu am avut nicio ocazie socială întreaga viață, fiind om perfect normal

3.12.23
Zi foarte întunecată și rece. Ei spun că am fost masacrată prea monstruos pentru ca soarele să poată apărea. Încă mai caut textul acela pe care mi l-au luat zilele trecute - poate totuși îl voi găsi. Îmi pare rău de el - abia acum am înțeles de ce mi-au furat jurnalul când m-au închis prima oară la psihiatrie - nu pentru că era adevărul și voiau să șteargă dovezile, ci pentru a mă tortura și distruge. Ei spuneau ieri că americanii sunt ”the bad guys” în povestea vieții mele. ??

Ei spun că odată cu raderea memoriei mele ei șterg și memoria altora, acesta fiind unul din motivele pentru care mi-au furat textul acela mai bun decât altele. ??? oare? Asta nu știu, dar oricum l-au furat ca să mă tortureze monstruos. Textul acela avea o nuanță ușor polemică, erau reflecții ale mele și făceam și anumite aluzii livrești, la lumea lui Gulliver, la bolgiile dantești etc. Poate că el există încă în mediul virtual, dar nu mai apare pe ecranul meu nicăieri - dacă îl aveți, implor să mi-l trimiteți la adresa mea de mail. Ei spun că ei vor să mă distrugă încontinuu și să mă omoare fiindcă poporul ”nu mă vrea” (?), deși poporul nu știe nimic despre mine și chiar crede numai minciuni despre mine. ??? Ei spun că, pe lângă faptul evident că nu am voie să ma proprietate intelectuală asupra propriei mele munci - nu doar textul acesta, ci și modul în care mi-au respins poeziile la tipar, faptul că blogurile mele nu permit editarea postărilor etc., în plus sunt evident izolată de foarte mulți ani, evident închisă și în lanțuri de foarte mulți ani, evident cu drepturile luate și otrăvită etc. mai rău ca un animal, ca un om într-o cușcă transparentă și urmărită toată viața, deși nu am greșit nimic niciodată. Ceva inuman de monstruos, spun ei. Ideea e că eu nu am avut niciun rol în societate, dar toți vor să mor fiindcă doar numele meu (?) a fost asociat cu ceva rău prin minciuni - totuși, sunt om, nici măcar animalele nu sunt omorâte din cauza numărului tatuat de alții pe ureche.

Ei spun, fără nicio logică, că eu sunt mult mai deșteaptă decât persoanele pe car ei ”le vor” și de aceea îmi torturează în permanență creierul - dar nu am fost doar inteligentă, ci și un om perfect normal, bun, fără pată și cu sufletul foarte frumos. Ei spun că are logică, fiindcă acele persoane sunt porci care au mințit despre mine și mi-au făcut mult rău. Și tot nu are logică - de ce trebuie să fiu eu mai proastă decât ei? Ei spun că adevărul e altul, că cineva vrea să îmi controleze (?!) creierul, deși am fost mereu om normal și de încredere și nu am greșit niciodată. Și acel cineva, spun ei, e mai prost și se crede îndreptățit să mă distrugă încontinuu, deși e mai prost și nu are logică să facă așa ceva. ???

Ei spun că ei consideră că creierul lor e mai important, fiindcă au muncit la rețelele lor bio-electro-magnetice sau neurolingvistice ca oameni liberi și respectați întreaga lor viață și societatea lor nu funcționează bine dacă creierul meu nu e distrus și ucis, și eu nu pot fi acceptată fiindcă creierul meu e un căcat și am fost ținută închisă și torturată întreaga viață, deci pentru optimizarea vieții celorlalți ei trebuie să mă chinuiască să îmi minimizeze intelectul și să mă omoare și toată lumea crede că ei au dreptate ??? alții spun că creierul meu nu e un căcat, dar oamenii nu trebuie să înțeleagă adevărul și ei nu vor să recunoască, de aceea mă torturează și mă omoară ??? ei fiind mulți și eu doar una... Ei zic că eu sunt torturată și închisă și omorâtă din cauza unor minciuni politice (?!) despre care nu am habar, cu care nu am nicio legătură psihică, fiindcă niciodată nu am avut gândire politică și nici nu am inventat minciuni politice niciodată. ??

și azi m-au chinuit cerebral încontinuu și mă și atacă sexual constant - neplăcute senzații și excitații - crd că ați înțeles deja că, chiar dacă ei nu m-ar fi chinuit sexual așa monstruos, sexualitatea tot nu ar fi însemnat nimic pentru mine și probabil că nu m-aș fi căsătorit, dacă aș fi avut de ales, m-au durut și ochii din nou, dar mai puțin

vineri, 17 noiembrie 2023

17.11.23

Din păcate am cheltuit prea mult pe puiul de pisică - motănelul pe care l-am găsit - de data asta mama are dreptate, e unul din rarele momente când ea are dreptate în privința mea. De asemenea e unul din extrem de rarele momente când mi-am permis o plăcere cheltuitoare.

18.11.23
Iar au început să spună, ca și în trecut: - ”nu o putem distruge, singura soluție e să o omorâm” - repet, e greșit chiar și acum, ca în tot trecutul. Vă implor încă o dată, aveți milă... încercați să gândiți logic - eu chiar am fost perfecțiunea și încă mai sunt ceva bun.

ei zic că oamenii nu au înțeles nici măcar că sunt total nevinovată și că familia mă omoară ??? Am uitat să notez că mama a făcut din nou o scenă urâtă de nervi acum câteva zile - a țipat și înjurat mai multe ore și mă numea, cum obișnuiește ea din când în când, scroafă, nebună, matale etc. Eu nu i-am făcut niciun rău niciodată.

22.11.23
Am fost în data de 13 la vaccin cu motănelul - de atunci continuă să prezinte aceleași simptome (scutură capul rău și des) și nu prea are poftă de mâncare - înainte nu avea nimic. Mai mult decât atât, s-au îmbolnăvit și pisicile adulte care au atins resturi de la hrana lui și nu și-au revenit. Bea foarte multă apă. Am pățit și vara ce am pățit, la același cabinet, la celălalt medci. Ei au spus din nou că totul se datorează faptului că oamenii cred ceva rău și neadevărat despre mine. Absolut nimeni nu vrea adevărul, spun ei, de aceea toți te resping și te lovesc.

marți, 24 octombrie 2023

24.10.23

Din nou praf mult în cameră, deși am făcut curat acum câteva zile. Am făcut curat în dulapul meu de haine și am găsit vreo zece umerașe goale de pantaloni și fuste, puse probabil de mama - eu nu am nicio pereche de pantaloni buni și doar o fustă bună - câteva rele, dar nu aveam acele umerașe acolo în mod sigur, deși nu prea aveam ce căuta în dulap, eu am pus hainele și umerașele celelalte acolo mai demult - ei spun că mama e pe de-a-ntregul un om rău și de aceea lovește în viața mea tot ce e posibil. ??

au intrat iar peste mine cei care sunt obsedați de ”putere” și au repetat aceeași teorie de acum mai mulți ani: că nu știu cine își bazează întreaga putere pe minciuna oribilă despre o femeie foarte inteligentă și bună, adică despre mine, și mă torturează și mă omoară nedrept păcălindu-i pe toți că aș fi nebună și de asemenea ei spun că ”puterea”, la modul general, se bazează întotdeauna pe corupție și minciună și altfel nu pot fi controlați proștii, iar în cazul nu știu cărei puteri actuale este vorba deci despre minciuna hidoasă a unora despre mine ??!

26.10.23
Trebuie să merg la medicul psihiatru - cum am explicat într-o povestire anterioară, din cauza regulilor farmaciștilor. În plus, nu am mai văzut oameni de mult și medicul psihiatru este dintre puținele relații din viața mea întreagă. Ei spun că vor să mă distrugă complet și să mă omoare și că medicii psihiatri sunt doar mașini de distrugere. Ei spun că mă vor trece pe litiu ca să mă omoare, fiindcă toți cei care spun adevărul sunt trecuți pe litiu. Nu știu, nu cunosc. Dar am dat adresa acestui blog doar psihologului Ofelia, nu i-am dat-o direct medicului psihiatru, o voi da în curând. Este adevărul că nu doar că am fost un om perfect normal întreaga viață, dar am fost chiar un om de valoare, chiar și intelectual și nu am greșit nimic, citiți întreg blogul dacă doriți adevărul - nu înțeleg de ce toți vor moartea mea - cred că meritam dreptul la studii și atunci nu s-ar fi întâmplat nimic rău, dimpotrivă, aș fi dovedit ceva foarte bun și frumos. Voi merge cam peste 10 zile. Bineînțeles că, având în vedere adevărul, nu e bine și chiar e rău să fiu ”trecută pe litiu”, cum spun ei. Ei spun IAR că toți vor moartea mea ca să nu iasă cumva adevărul la iveală.

31.11.23
Torturi cerebrale înfiorătoare și azi, când mama a vorbit cu Nelu la telefon - se pare că intenționate asupra mea - e simplu: deși niciodată nu a fost necesar să fiu distrusă sau omorâtă, totuși oamenii, spun ei, vor acest lucru fiindcă sunt răi și proști...Trist. Ei spun că adevărul a ieșit sau va ieși complet la iveală, dar ei tot mă vor omorî, nu știu de ce - oare fiindcă nu pot crede partea din adevăr despre mine - că am fost inteligentă și bună și cu multe calități, și am rămas la fel întreaga viață, dar nu am avut cum scăpa de oameni răi nici prin fugă, deși nu am greșit nimic etc.? Azi mai spuneau că ”teoria” (?!) lor despre mine e complet greșită, fiindcă au plecat de la premiza că numai o parte din ce am spus e adevărul și de fapt totul e adeăvrul. Sigur, adevărul trebuia să fie mai demult, eu l-am spus de mult, și mi-ar fi dat dreptul la muncă și chiar la studii și poate m-ar fi și acceptat. Aș fi putut, acum e prea târziu pentru multe lucruri, nu chiar pentru tot.

1.11.23
Ei spun că e foarte simplu - eu am spus și scris numai adevărul, dar oamenii mint că nu e așa și din cauza asta mă omoară, adică din cauza unor minciuni (cum au hotărât cu mulți ani în urmă). ???! Azi mama iar i-a telefonat lui Nelu, deși a vorbit ieri și de obicei ei vorbesc rar - din cauza durerii de cap a trebuit să iau iar pastilele psihiatrice la 6.30 seara... eu niciodată nu am lovit pe cineva, niciodată nu am mințit, niciodată nu am gândit răul despre cineva. Și azi au vorbit peste o oră.

3.11.23
Nu am mai avut scaun de mai multe zile, deși am consumat alimente (din păcate). Azi m-am dus la toaletă și mă chinuiam enorm, iar mama iar a început să vorbească cu mine prin ușa închisă la baie, deși nu era nimic urgent - am rugat-o de multe ori să nu mai facă așa, că îmi inhibă organismul și nu vrea, repetat vorbește cu mine când stau la WC, ca să nu pot să îmi fac nevoile. Ea însăși vorbește cu mine stând pe WC când face pipi. Eu nu am deranjat-o niciodată cu nimic. Azi mama a bătut biata pisică neagră - Cloe, cea din casă - de două ori și a făcut iar o scenă de nervi - nu mai explic în detaliu, fără vreun motiv, în afară de faptul, pretextul de fapt, binecunoscut că pisicile lasă păr în casă. Repet, azi vară mama a distrus pisica, după povestea neplăcută de la veterinar.

7.11.23 Nu am fost la medicul psihiatrul, dar voi merge, dacă pot, la începutul lui decembrie - psihologul Ofelia m-a evitat din nou când am telefonat și a sugerat să meargă mama de data asta. Ei spun iar ceva de neînțeles - că România comite mereu aceeași crimă monstruoasă. Eu vă implor din nou în genunchi - sunt într-adevăr izolată din 1984...am fost cu adevărat un om perfect, citiți tot blogul dacă nu mă credeți - ei spun iar și iar că toți au mințit, ceea ce eu nu înțeleg, nu știu despre ce e vorba.

10.11.23
Au inventat altă idee - că vor să mă vindece de anumite boli, ca nu cumva să înțeleagă nu știu cine adevărul. Am uitat poate să menționez în tecut că, în urma torturilor cerebrale înfiorătoare, au reușit în cele din urmă să mă distrugă intelectual, așa cum spuneau că intenționează să facă - ei spun că nenorocirea s-a întâmplat acum 2 ani. Nu mai știu sigur, de atunci nu mă mai pot regăsi pe mine însămi și probabil că mă voi prăpădi - eu nu pot trăi fără acea viață intelectuală...adică e foarte greu. Azi a venit fratele mamei la noi în vizită, pentru 2 zile, pleacă duminică înapoi la Sibiu. Azi m-au torturat înfiorător, mai ales ochii și capul. Ei spun că sunt chinuită fiindcă încă nu m-au făcut cartof.???

11.11.23
Am uitat să spun că de trei zile am probleme cardiace acute - ei spun mereu că vor să am AVC, poate vor să îmi slăbească inima în acest sens - azi iar durere precordial, cu iradiere pe dreapta și nod în gât. Cum pot fi așa nebuni? totul a fost mereu absolut cum am povestit eu pe acest blog, niciodată nu a existat motiv să mă omoare cineva - ba chiar am fost un om de valoare - ei spun că vor să mor cu toții, fiindcă vor să ascundă adevărul, mereu spun așa. Nu pot lua mai multe medicamente, am deja doza mare (concor, tromboass, coreflux, tertensif, pentoxi retard) - poate să merg iar la cardiolog, poate îmi dă altceva, nu știu. S-ar putea ca adevărul să fie așa cum au spus ei mereu - că eu nu am greșit nimic și nu am fost cauza niciunui rău, dar ei vor ca oamenii să continue să mintă despre mine și să creadă minciuni, de aceea mă omoară. Ei spun că sunt f_tă încontinuu și că am fost măcelărită cum niciun om nu a fost vreodată măcelărit. Ei spun că mama l-a păcălit pe Nelu și el nu crede adevărul despre noi, ci numai ceva din imaginația lui și că mama îl manipulează - alții spun că amândoi sunt la fel de răi și joacă teatru amândoi că ar fi nebuni. Mama spunea că Nelu a venit ca să ne aducă niște bani, dar mie nu mi-au spus nimic. Mai e o variantă - că amândoi sunt manipulați de alții să mă omoare. Și a patra variantă, mai puțin credibilă - că Nelu e monstrul și mama o nebună rea, manipulată de el.

azi am scris din nou, sintetic și copilărește, o parte din concepția mea despre lume și viață, pe care desigur, o împărtășesc toți intelectualii, deși pe mine mă resping și vor, indirect, să mor, deși nu am avut în mod sigur nicio șansă de viață, propriu-zis nu prea e poezie:

suntem doar periferice
în colțul ochilor noștri sclipește un monitor lacrimogen și sentimental|
pe buzele și limba noastră stau mici roboți care degustă dulceața vieții
în urechile noastre cresc boxe și microfoane wi-fi
suntem dotați cu senzori și antene și imprimante și tastaturi
ne dezgustă sau ne vrăjesc mirosuri fiindcă suntem și cuve și etuve de laborator
confirmăm periferic că suntem homunculi precum cel imaginat de Goethe
trăim în Empireu sau în bolgiile dantești

dar, Dumnezeule, suntem împreună și accelerăm particule subatomice sau fotoni
suntem și lumile lui Gulliver și recreăm aceleași povești, ca don Quijote
în viața noastră de periferice performante
și vedem lumea așa cum este fiindcă toți laolaltă o creăm
ne uzăm moral și dispărem ca un cip vechi, ca un stick de memorie virusat
dar parcă suntem și computere unul pentru altul sau pentru noi înșine
comandăm și ascultăm pe ceilalți
și Dumnezeu știe cine sau ce este centrul care coordonează
sfânta noastră comuniune de rețele lingvistice și neuropsihologice
în sfânta noastră lume de bioelectromagnetism

Tortură cerebrală monstruoasă și azi, acum e ora 10 seara... De ieri seară am probleme destul de grave la piciorul amputat, sper totuși să treacă. Din cauza obezității nu mai pot folosi cârjele... ce să fac?! Sper...

tot azi, un semn în ”eter”

Motto:
Sunt sănătoși, dar vai/
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai


și probabil că astfel am ajuns să avem capul de carton,
inima de carton
și toate organele și mușchii la fel
presate și degenerate

când plouă, ele absorb apa,
ca pe un principiu filozofic căzut în dizgrație
ca pe orice adevăr pierdut la drum lung

trup și suflet reciclabili

există unii care caută misterul nemuririi,
care cred că adevărul scris în piatră, în lemn, pe hârtie, pe microcipuri performante
nu se perimează, nu se șterge, ca într-un chivot

au construit mausolee și alte clădiri bine respectate
și când vântul bate aprig ei uită și se pierd
de sine
ca un copac sau ca o casă ce dispar într-un an-doi
în mod inevitabil

cineva spunea că numai ceea ce scriem în pomul viu, în omul viu
înseamnă totuși ceva

..........
Afară se frâng copacii, dar parcă s-a înseninat.

12.11.23
Vă mai dau un exemplu despre ticăloșia și ura lor (prin fapte) imensă. Azi iar au intrat cu ideea spusă de ei de multe ori că ”nimeni nu vrea să fie adevărul”. Este clar acest lucru, dar faptul că ei îmi spun asta dovedește că e o amenințare cu moartea asupra mea - ei par să mă creadă extren de proastă și nebună, astfel încât să fiu obsedată de a fi adevărul despre mine, așa cum numai oamenii proști și totdată persecutați nedrept sunt. Și eu am fost martirizată monstruos, cum spun ei, dar nu am avut astfel de obsesii. Zeci de ani am fost torturată și nu am spus nimănui (și oricum nu aveam cui spune, dar nu aș fi spus în mod sigur). Am fost întrutotul nevinovată și ei se poartă ca și cum aș fi ceva rău. Evident ei proiectează asupra mea o imagine falsă, de om idiot și totodată martirizat - dar ei oricum m-ar fi omorât, chiar dacă nu scriam aici totul. Li se pare că viața lor e pereclitată cât timp sunt în viață - exact asta au spus - și sunt obsedați de a nu fi adevărul. Oricum, adevărul nu e niciodată ceva rău. Fiind masacrată monstruos și izolată de zeci de ani fără vreo greșeală, am cerut practic doar dreptul la studii sau la muncă. Nimic altceva. Dar nu au vrut.
Mai țineți minte poate ce am scris despre faptul că m-au respins total și autorii de haiku, au respins în mod bizar cartea pe care o publicasem, dar se purtau duplicitar - eu am scris acea povestire la mai mult timp după publicare. Acum au tipărit un volum colectiv de și despre haiku și cartea mea nu e menționată nici de data asta în rând cu celelalte toate, nu știu de ce. S-au adunat astfel, din 1984, sute de astfel de respingeri sau ostracizări - nu înțeleg de ce. Omoară deci indirect. Ei spun că eu nu am greșit nimic, dar oamenii toți cred că sunt ceva rău sau nebună - eu nu înțeleg cum, fiindcă nu au motive să creadă așa ceva. Nu au nicio dovadă. În realitate am fost un om foarte bun, dar și normală și inteligentă. Au spus adesea că oamenii m-au respins din cauza bunătății mele excesive. ???! Nu văd rostul omorârii mele, e greșit - și haiku-urile mele erau ca și ale altora, nimic rău. Mi se pare extrem de bizar. Vântoasă puternică și azi. Ei spun că oamenii au început să aibă o anumită idee delirantă de când eram copil, anume că eu nu aș fi eu.??? ei spun că tot ce spun eu e interpretat drept altceva decât spun.?? Ei spun că, în ciuda faptului că am fost mereu un om bun în mod evident și că am fost izolată de mică și clar izolată cu forța (deci ei nu știu nimic despre mine), totuși există proști care cred că eu aș fi o nebună ”jucată” (?) de alții. ??!

unii spun că oamenii nu trebuie să înțeleagă adevărul despre mine - ”dă-ți seama ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege adevărul” - nu cred că s-ar întâmpla nimic rău!

Am adoptat un pui de pisică abandonat pe stradă și, fiind eu ca întotdeauna de bună credință, l-am dus la vaccinare, de data asta la Tamara, colega Danielei Popa, cea care, așa cum am povestit, mi-a distrus azi-vară pisica neagră, care ra și să moară - ei spun că eu trebuia să înțeleg că nu aparțin de nicio comunitate și că nu trebuia să merg niciodată la veterinar - acum sunt disperată, ei spun că și Tamara e scroafă și că a vrut să îmi omoare pisoiul și că i-ar fi administrat o injecție letală - bietul puiuț, la veterinar tremura ca varga și eu nu am înțeles că nu trebuia să îl vaccinez. Puiul se simte foarte rău de azi dimineață de la 10 și ceva când am fost cu el acolo, mă rog lui Dumnezeu să îl salveze. Sufăr foarte mult să îl văd așa, nu știu sigur dacă va trăi sau nu. Nu mai povestesc totul, voi scrie eventual dacă moare sau trăiește până mâine... era așa sănătos... și era bine, dar mi-a fost frică să îl las fără vaccin, fiindcă mi-au murit mai mulți de o anumită boală, la o anumită vârstă, pe el l-am ținut în casă, dar avea contact cu pisica neagră, care încă e în viață și care ieșea afară. După ce l-am crescut, cu biberonul etc., căci era extrem de mic și subponderal și hămesit, am încercat să îl dăruiesc cuiva pe facebook, în grupurile cu pisici spre adopție, dar nimeni nu l-a vrut. O poză de mai demult:



Ei spun că nu am avut nicio greșeală, dar toți oamenii cred lucruri aberante despre mine și toți vor mușamalizarea cazului meu, absolut toți vor să mor în acest scop - dar nu am fost doar nevinovată, am fost și inteligentă...în plus am cheltuit cam multe sute de lei pentru acest suflețel, care era foarte bun și chiar merita să trăiască...nici nu știam că motăneii pot fi așa buni și gingași. Acum e aproape ora 6 pm. Ei zic că eu nu am ghicit - și nu aveam cum - ce cred oamenii despre mine, căci, dacă aș fi ghicit, nu m-aș fi dus cu motănelul la veterinar. ???! Ce să fi ghicit?! Chiar așa - de ce nu îmi spune nimeni ce cred oamenii despre mine, de așa natură încât lovesc în mine neîntrerupt aproape din 1984? (Unii spun că mai dinainte.) Și ei totodată spun mereu că oamenii cred despre mine ceva total aberant, care nu are nicio legătură cu viața mea. Ce?

Pisoiul s-a mai întremat, eu am omis în durerea mea să spun că cred că Tamara poate că nu a lovit animalul intenționat, ci a fost doar o greșeală, deci nu e vinovată, sau poate că medicamentul era rău și ea nu știa, eventual otravă strecurată de altcineva - nu știu nici acum sigur dacă pisoiul va trăi sau nu. Am fost tare obosită și nu îmi revenisem după ce am fost foarte puternic strivită cortical cu presiune/sau pe sinusuri în ultimele seri. Și inima.

14.11.23
Azi au dezvoltat alt delir - ei spun că eu sunt, datorită intelectului meu, un vârf în societate și oamenii vor să mor ca să încetez eu să fiu acest vârf - dar eu spun adevărul că am fost un om perfect, am avut mari calități de caracter și sufletești, nu am mințit nimic, nu am greșit nimic și am rezistat frumos la întreg martiriul de 40 de ani, deși am fost complet izolată. Ei zic că oamenii nu mă vor pe mine și pe ceilalți intelectuali îi acceptă. Dar am fost totodată un om luminos și blând, în esență fericit, bun și cu multă frumusețe interioară. Suficient de inteligentă - ei zic că prea inteligentă, deși niciun om nu poate fi prea inteligent. Întreb de ce vor să mor, ei răspund că fiindcă m-au f_t. Nu înțeleg, acest lucru nu m-a afectat și am fost în mod cert absolut mereu un om normal și la fel de bun și nevinovat mereu. E greșit să omoare. Vă implor să încercați să vă treziți la realitate. Ei spun că acei care sunt declarați nebuni, lucru care poate fi arbitrar, nu au voie să citească sau să fie intelectuali - și că ei vor să mă tortureze astfel încât să nu mai pot nici măcar citi deloc, după ce mi-au luat totul (și mai aleas drepturile) în cele mai mici detalii întreaga viață. Ei spun că munca de distrugere asupra mea nu e din cauza vulgului, ci e opera unor intelectuali degenerați.

15.11.23
Ei zic că oamenii cred că eu sunt mincinoasă fiindcă așa li s-a spus, nu au nicio dovadă.???

16.11.23
Azi noapte, deși calculatorul era închis, cineva l-a stricat. Eu am bani puțini..., merge încă, dar foarte greu și unii intră în calculator în mod sigur.

vineri, 13 octombrie 2023

13.10.23

Arsuri puternice de față, mă înroșesc tare rău, mă încing puternic și transpir brusc în tot corpul aproape zilnic de mai multe ori - nu știu ce este, am spus adesea medicilor degeaba - ei spun că e foarte grav și că toți vor să mor ca să mușamalizeze cazul - și că Nelu, fratele mamei, nu știe că ea este un monstru și vrea să mor cum a vrut de când eram mică și nu știe că eu sunt un om excepțional și e de acord cu omorârea mea (?!) - mă încing mai ales în partea superioară a corpului aproape zilnic de mai multe ori - ei repetă că e o boală care se datorează monstrului, adică mamei mele și că toți oamenii au înțeles totul invers decât a fost și este. ?? Mama a făcut un scandal cutremurător că eu am vrut să pun aer condiționat și în final mă lasă să pun, ei zic că nu e normal ca mama să pună sechestru astfel pe banii mei personali de la mama tatei, moștenirea mea. Nu am ce îi face. E adevărat că mă înroșesc numai acasă și aproape exclusiv când e mama acasă. M-am mai înroșit doar odată în autobuz pe stradă, când mirosea urât. Totodată în camera mea e extrem de mult praf - adun fișicuri de pe parchet la numai câteva zile interval- la mama nu e așa - nu știu ce se întâmplă, poate mi se pune iar praf, ca în oraș, unde de asemenea aspiram des degeaba. Mama e zilnic extrem de agitată, trântește totul, țipă sau vorbește tare, se mișcă ore în șir de colo-colo.

o altă nenorocire pentru mine e că mama a distrus vara asta și pisica neagră, Cloe, cea care mi-a fost alături 5 ani - a fost imposibil să o conving să nu îi mai dea hrană...cu toate animalele a făcut la fel

apa pe care am folosit-o de la țeava comună (apavol din Voluntari) este poate toxică - săpunul întotdeauna se topește complet (ca acum) sau, dimpotrivă, nu face clăbuc deloc - mama a și gătit cu apa asta, dar eu cred că e rea și pentru spălat pe cap sau mereu pe mâini - în București apa de la țeava comună nu era niciodată așa, acum mă ustură puțin pielea mâinilor, de băut am băut apă îmbuteliată, am pus filtre des la țeavă, dar în zadar, filtrele sunt negre des - schimbate de Claudiu țiganul, cu care m-am întâlnit azi în oraș

ei spun iar că acest caz nu trebuie niciodată deschis (?) și ei trebuie să mă omoare fiindcă poporul nu vrea ca ei să recunoască adevărul ??? Nu știu cine sunt ei.

am observat și eu că multe lucruri se învârt în jurul meu, ceea ce e normal pentru orice intelectual inteligent, dar totuși în aparență nu foarte multe, fiind complet izolată - ei spun că oamenii au observat că multe lucruri sunt în viața mea rotite, legate psihic de mine așa cum e normal pentru un intelectual matur, dar mă consideră nebună și fac o greșeală logică - adică vor să mă omoare crezând că astfel acele lucruri s-ar remedia, fără să ia în considerare că și multe lucruri bune se învârt și ele cumva în jurul meu în același timp și că cele rele sunt exclusiv din cauza celor răi și mincinoși și greșesc că vor să mă elimine din simplul motiv că mă consideră/cred nebună, fără să ia în considerare dacă sunt sau nu nebună cu adevărat (nu au dovezi, fiind singură) și de fapt simplul fapt că am o viață inteligentă dovedește că nu sunt nebună și că poate am și alte calități ??? (indiferent ce minciuni ați auzi, oamenii inteligenți nu pot fi nebuni și înnebunesc rar, când își pierd intelectul, de obicei din cauză fizică, nu psihică, adică exact ceea ce unii declarau că vor să facă cu mine, să mă reducă intelectual și să înnebunesc) Adică se iau de viața mea psihică, despre care nu știu nimic, nici măcar de modul în care am suportat stoic și cu gândul bun tortura de o viață întreagă. Mă refeream la lucruri potrivite în viața mea, dar care totodată nu sunt intenționate asupra mea cu scopul de a fi torturată.

14.10.23
De mai multe nopți sufăr în timpul somnului - dureri, senzație de nisip cerebral. Ei spun că oamenilor li s-a spus o minciună gogonată pe care ei o iau drept bună.?? Alții spun că idioții cred că eu aș fi geniu nebun - fiindcă o mână de oameni a păcălit întreaga omenire. ??!! E logic că cei peste un anumit nivel intelectual, nu doar geniile, nu pot fi nebuni. În niciun fel.

18.10.23
a murit soțul Mihaelei, fata Fanei, vecina mai în vârstă despre care am mai scris. Mama zice că el a murit seara, Fana și fiul ei Sandu spun că azi noapte la ora 2 a fost găsit de Mihaela, care e asistentă și s-a întors de la muncă la ora aceea. Am vorbit cu cei doi la poarta lor - mama spune că Mihaela a plecat la spital fiindcă se simțea rău, era șocată etc. Mama spune că el era de vârsta mea, dar era supraponderal și consuma alcool. Nu știu, eu nu l-am văzut des, anul acesta l-am zărit doar de 2 sau 3 ori, pe fugă. Nu m-am gândit la el niciodată, deși mi s-a întâmplat să mă gândesc la oamenii întâlniți (numai de câteva ori) și la locurile prin care am trecut, aproape la toți, din cauza torturilor și izolării de atâția ani, numai de anul acesta, 2023. Dar ei mă torturau monstruos, aproape zilnic, din 84. Ei spun că nu am făcut nimic rău gândindu-mă la oameni, că e același lucru cu a îi întâlni pe stradă. Dar că, de data asta, e evident că nu am vină legat de moartea acelui bărbat, fiindcă sigur nu m-am gândit măcar la el vreodată. A trebuit să merg azi la farmacie să iau medicamente importante, voi explica ce am pățit. Aseară mi-a fost tare rău. Ei spun că eu sunt total nevinovată, dar nu se poate face nimic, fiindcă absolut toți oamenii mint despre mine sau cred minciuni despre mine. Pe drum m-au lovit în cap puternic și cineva a spus că ”asta e pentru Mihaela”, ca și cum insinua că eu aș fi greșit ceva, deși nu am avut nici măcar gânduri rele niciodată, față de nimeni. Ei au creat azi o altă teorie aberantă poate, anume că Marian, cel care a murit, absolut sigur nu știa nimic despre mine și totuși a murit. Eu am întrebat ce nu știa - ei spun că ceea ce cred oamenii că ”știu” despre mine e o minciună și din cauza aceasta ei (nu știu cine) se află în ”subordinea mea” (!?) și tot de aceea vor toți să mă omoare și mă torturează zilnic. Dar se contrazic, fiindcă ei susțin totodată că, chiar dacă oamenii ar înțelege adevărul despre mine, ei tot în subordinea mea s-ar afla, fiindcă eu sunt foarte inteligentă.(?) Pe drum iar și-au manifestat agresivitatea verbală și mi s-a făcut tare sete (ceea ce se întâmplă rar, în ciuda presupusului diabet) și am băut 1,5 litri apă la jumătăți, cumpărată pe drum, și tot sete mi-e, foarte tare - ei spun iar că vor să mor, și deci să mă distrugă total.

Voi explica povestea mizerabilă cu medicamentele acum. Medicul psihiatru mi-a recomandat mai demult să iau doză de 1,5 ori mai mare decât cea obișnuită în cazul în care mă simt foarte rău. Aseară m-au durut capul (de mult nu s-a mai întâmplat) și tot trupul înfiorător. Am descoperit că, dacă măresc doza de Quetiapină, se domolește și durerea de cap și setea și aproape totul - și am luat pastile mai multe numai dacă mi-era extrem de rău - medicamentele psihiatrice sunt un fel de panaceu, e adevărul. Mie mi-era foarte rău. Medicul psihiatru îmi dă, de mai multă vreme, rețeta compensată pe două luni, ca să fie mai simplu, și mi-o trimite de mult timp online, dinainte de pandemia Covid. Ca să ajung la ea la policlinică e extrem de greu, fiindcă lucrează la policlinica Vitan, nu am un picior și am dureri mari lombare - iar taxiul ar costa vreo 150 lei dus-întors, cu bacșiș cu tot, care trebuie dat. Luna aceasta am terminat pastile deci pe 19 (mâine), căci mai am pentru azi și mâine doar - deci îmi trebuie spuliment pentru 2 săptămâni, efectiv fără pastile deloc risc să mor și durerile de cap sunt extrem de mari. Farmacistele au spus că nu este nicio problemă și că oricând îmi vor da, chiar dacă rețeta nu e compensată de casa de asigurări de sănătate. Timp de mai mulți ani am luat așa și de fapt nu am făcut abuz de medicamente decât foarte rar - când nu mai puteam. Azi am fost la Catena de la Gheață, ca de obicei. Dar, în mod subit, farmacista de serviciu, care are un aer și un ton de voce arogant și un mod de a clipi din ochi și de a privi care pare să o incrimineze drept om arogant și rău, mi-a refuzat cererea de cumpărare cu acea rețetă. I-am explicat problemele mele și că am nevoie cu adevărat de acele medicamente, i-am spus că o pot contacta, drept dovadă pe d-na doctor și că putea să vadă conversația mea și putea verifica că ea e medicul meu curant, i-am spus că m-ar costa foarte mult taxiul, i-am spus că sunt șchioapă și am și alte probleme - cardiace etc. - i-am spus că o voi vizita pe dna doctor, și a refuzat să îmi dea pastile. Am rugat-o frumos și ea mi-a răspuns tot în sictir, cum s-ar zice mai urât și am rugat-o să îmi dea doar câteva pastile, ca să pot merge la medic, rețeta fiind de ieri seară - nu doar că a refuzat, dar s-a stropșit urât la mine și am întrebat-o de ce - a insinuat că eu o deranjez insistând, deși am vorbit frumos și am explicat doar ce era necesar. Am plecat și am intrat la farmacia Dona, unde am primit același refuz, dar în mod politicos și acolo mi-au spus că ei acceptă rețeta compensată online, ceea ce la Catena nu acceptau nici atât. Am intrat și la Help net, unde mi-au acceptat rețeta cu bunăvoință, dar farmacista a spus că ceea ce am eu (ca boală) e un fleac și cei de pe mintea mea au spus că ea nu știe că schizofrenia e cea mai gravă boală, mai gravă decât boala de inimă și vase și prediabetul sau diabetul pe care le am și celelalte probleme digestive. Au spus că farmaciștii astfel sunt educați și că ei nu știu nimic, ba chiar cred că schizofrenii sunt ceva rău. A intrat altul care spune că eu nu sunt nebună - deși am tulburări psihosomatice grave - și deci el insinuează că eu trebuie să îmi port crucea fără ajutorul quetiapinei...să sufăr adică mai mult, deși am suferit zeci de ani fără greșeală. Alții spun din nou că eu nu pot înțelege, că adică ei trebuie să mă omoare ca să mușamalizeze cazul meu, de parcă s-ar fi acceptat vreodată adevărul în cazuri de malpraxis psihatric! Niciodată - și oricum eu am și dependență de medicament. Alții spun că boala psihică = lipsa de înțelegere și prostia celorlalți. ??

ei spun că eu nici acum nu am înțeles că toți oamenii (?) au înnebunit și îmi vor moartea și că mai sunt doar câțiva oameni normali în toată lumea - poate din cauza aceasta au legat viața mea de idei religioase - mântuire, purificare etc. cu speranța că vor avea alt trup și suflet de chinuit îngropându-mă pe mine - căci sunt unii care asta cred: că, omorându-mă pe mine, vor crește în același scop alt copil, dar ei cred asta încă de când eram încă tânără, de acum 10-15 ani... dar de ce, atunci, m-au chinuit încontinuu din 84 și nu mi-au lăsat viață de trăit deloc și niciun drept? nu pare logic deloc, a fost rău încontinuu fără să greșesc eu ceva și nu din cauza inadaptării mele...chiar dacă mă creșteau cu gânduri negre, puteau să îmi lase puțină pace și drepturi minimale și nu chiar izolarea totală - dat fiind că oricum eram ”utilă” și evident un om bun și deștept. De ce deloc, în afară de copilărie, când oricum nu eram încă eu cu adevărat?

unii, în engleză, sau în română uneori, spuneau că ei cred că au fost prinși de unii care mă apără pe mine - ei spun că eu sunt complet singură și această idee e greșită, căci numai eu îi ”prind”, fiindcă sunt inteligentă, nu alții...? Cum adică să îi ”prind”? Are ceva sens acest lucru? Mă gândesc că poate e vorba de prinderea unei frecvențe de unde radio sau ”psihice” - adică ei vor să fie ”acoperiți”, dar nu știu sigur, poate să însemne mai multe lucruri. Alții spun iar și iar că poporul meu comite cea mai monstruoasă crimă din istorie și ei nu mă pot ajuta - cum adică și în ce fel să mă ajute?

20.10.23
Ieri am fost la înmormântarea lui Marian vecinul, împreună cu mama și cu vecinul Marinică. Seara întreagă, noaptea și până acum dimineața, m-au torturat înfiorător, catastrofal - cerebral, plus durere în tot corpul și mai ales lombar (coloana, probabil și din cauza obezității). Unii spus din nou că nu am greșit nimic, dar trebuie să mă omoare și că oamenii nu au înțeles nici acum ce sunt eu în realitate (??). Azi dimineață mă chinuiau monstruos și apoi, ca și în alte dăți, au spus cuvântul ”ajunge!” în mintea mea și s-au diminuat momentan aproape la zero torturile, ca și cum ei primesc ordine când să mă lovească și când să se oprească - e total greșit, am fost perfecțiunea, mai normal ar fi să fie adevărul, căci m-ar accepta. Probabil că nu o să fie - cum spun ei - dar, repet, era necesară doar o parte măcar din adevărul despre mine, nu neapărat despre cum m-au torturat și cine etc. și astfel aș fi avut măcar drepturile și aș fi reușit în mod sigur ceva bun și frumos și nimeni nu mi-ar fi vrut moartea.

ei spun că trebuie neapărat să mintă despre mine și să mă omoare, fiindcă, dacă nu ar face așa, ar fi omorâți (oare?!) vinovații (cine ?) și ei vor să evite aceasta, prin moartea mea. Eu cred că, dacă ar fi tot adevărul, nu ar fi nimeni omorât - m-au torturat monstruos, mai rău ca de obicei, și când am fost la lansarea cărții de haiku și acum la înmormântare, deci e clar că nu mai sunt proastă să merg la următoarea lansare de carte de haiku, care se apropie - este extrem de greu total singură, fiindcă sunt izolată din 84, dar, spre deosebire de trecut, acum nu mai pot face față întâlnirii cu alți oameni, sau este așa cum spun ei, adică sunt torturată înfiorător, ca să mușamalizeze cazul.

acum câteva zile am adoptat un motănel foarte mic, aruncat pe stradă, deocamdată trăiește, dar a fost tare greu, a trebuit să îl hrănesc cu biberonul și să mă scol și noaptea, că plângea groaznic, dar de aseară, fiindu-mi foarte greu, nu am mai putut avea grijă de el.

duminică, 1 octombrie 2023

1.10.23

Iar spun ei că toți oamenii au mințit despre mine. Când, cum? repet eu. Ce? Cine? Pe cine?
Iar încearcă să îmi creeze delir - că există 2 regiuni din România care m-au acceptat. Chiar așa proastă mă cred? Nu este fiindcă nu am conștientizat, pur și simplu totul a fost doar ce am povestit eu și nu există real niciun motiv în trecutul meu care să mă facă să cred așa o aberație. Nu am uitat nimic.
Poporul crede o chestie monstruoasă, spun ei iar.???

ei spun că familia mea e un grup de oameni rapace care m-a crescut ca să mă sacrifice și, dacă m-aș fi împotrivit lor mai devreme, atunci m-ar fi omorât mai devreme, fiindcă nu le-aș fi fost de folos ?? De exemplu mama, spun ei, e proasta tuturor (?) și eu sunt geniu (?) -- îmi amintesc de Lucica Șerban care spunea, în anii adolescenței mele, că trebuie să fiu lăsată să citesc, fiindcă numai atunci era timpul meu pentru asta, - de unde știa ce timp voi avea sau cum eram eu?!

Ei fac acum aluzie la faptul că Monica Șerban nu are nicio vină - de parcă eu aș fi proastă să cred altceva. Și oricum nu am treabă cu ea și cu familia ei. Îmi amintesc că am trecut vag odată prin Luxemburg și acolo mi-au arătat un vechi azil de nebuni cu decorațiuni baroc sau rococo mai degrabă (?) și biserica alăturată cu madona neagră sculptată în marmură probabil - nu mai țin multe minte. S-ar putea să nu fi povestit acea călătorie până la Paris și înapoi, dar eu cred că da - sper ca toamna asta să recitesc tot blogul, să adaug comentarii unde e nevoie. Monica Șerban avea legătură cu luxemburghezii, nu știu de ce a ajuns acolo, nu știu unde e acum, ea a avut mulți bani din copilărie, eu trăiam în zdrențe aproape. Ideea unora e, am înțeles eu, că ”toate marile familii sacrifică câte un copil sărac pentru beneficiul lor personal sau al copiilor lor” - dar nu știu dacă Șerbanii sunt mare familie și nici dacă ei mereu fac așa. Arionii, medici cu nume din vechime, nu știu dacă al lor, cei care m-au torturat monstruos, mă aveau pe mine sub ei și pe o altă grasă de la etajul unu, noi întâmplător cu numele Cristina și Simona, numele fiicelor lor. Nu pot deduce nimic clar. Poate ar fi hipergeneralizare, pripită doar.

În toată călătoria (septembrie 2003) a fost înfiorător, fiindcă m-au otrăvit probabil înainte de plecare și aveam bontul umflat rău, străinii aveau uitături cam întunecate către mine, mama mă chinuia enorm și făcea scandal și scene zilnic, eu mergeam greu și în mare viteză cu ghidul, scaunul meu era prost și în spate, ultimul, și al altora bun, deși fusesem a treia sau așa ceva pe listă în București, mi-era strâns piciorul bolnav, așteptarea pe șosele a fost oribilă, căldura obositoare la început de septembrie, mama nu m-a lăsat să văd nimic, nici Luvrul, nici trunul Eiffel, nici Schonbrunn etc. cu pretextul bolii piciorului meu, ce era ilogic. O singură zi în Paris am văzut Sainte Chapelle, Montmartre și Sacre Coeur, Notre Dame și am făcut poze frumoase, pe care mi le-a stricat afurisitul vecin de autocar din spatele meu. Am trecut vreo jumătate de oră prin Munchen și Nuremberg și Luxemburg ceva mai mult. Luxemburg e un oraș interesant, dar mi-a dat impresia unui tren cu multe vagoane. Mi-au rămas doar câteva poze din toată excursia - om rău și acela care mi-a distrus filmul. Oricum nu trebuia să merg, mama a fost dezastruoasă și știam că așa va fi, ca întotdeauna. O zi am stat la hotel ca să mă odihnesc, mai ales de ea, dar și de picior. Dacă găsesc pozele în calculator le pun aici, câteva.

3.10.23
Unii spun un lucru incredibil - că familia mea a reușit să îi păcălească pe psihologi și psihiatri și mă omoară. Seara, ora 11 - tortură cerebrală înfiorătoare - unii mă scuipă încontinuu cu idei de genul ”nu putem să o radem” și altele similare. Altul - ”e cancer hepatic, proasto”

4.10.23
Aseară, pe lângă tortura cerebrală puternică, am avut și durere continuă în stomac sau colon, și în restul abdomenului. Fiindcă am avut dureri în diferite locuri, mă gândesc că, poate, cei care m-au chinuit cerebral ieri au intenționat să îmi trateze metastaze etc.?? Am mai pățit așa. În afară de durerile prelungite în abdomen (de obicei nu sunt), am avut junghiuri puternice în bont. Noaptea m-am trezit de vreo trei ori cu mâna dreaptă extrem de amorțită (gheară), deși de obicei nu mi se întâmplă. Ei spun că nu au vrut să mă trateze, ci să mă lovească prin f_tere monstruoasă. ?? ei spun că toți cei care refuză să îmi facă rău, având în vedere faptul că nu am greșit nimic, sunt eliminați din sistem ??

5.10.23
Azi au ideea că eu am suferit prea mult și mi s-a făcut prea mult rău și de aceea nimeni nu vrea să aibă de-a face cu mine.?? Alții spuneau că singurul lucru care i-a interesat pe oameni legat de viața mea a fost mereu să mușamalizeze totul despre mine, "să nu respire nimic." De aceea, spun ei, au deformat foarte tare și fotografiile mele de după amputație, împreună cu Ionica, fata care mă asista. A fost o vară prelungită și chiar și azi, 5 octombrie, e cald de parcă am fi în august. Cam anormal. Ei spun iar că oamenii buni pur și simplu nu pot crede adevărul...da. Dar cei inteligenți - buni și răi - știu că tot ce am scris e adevărul. Dacă nu aș fi scris, probabil că aș fi murit mai devreme, așa ei zic că mă omoară fiindcă am scris.

ei spun că proștii cred că, dacă nu mă omoară, vine sfârșitul lumii - ei spun că e invers, că, dacă mă omoară, pot determina grăbirea sfârșitului lumii (în niciun caz sfârșitul), dar, dacă nu mă omoară, atunci nu are ce să se întâmple rău - și mie așa mi se pare logic, totuși ei mă omoară de-adevăratelea, păcat... și lovesc zi de zi... și sunt izolată din 84 și nu am dăunat și nu aș fi dăunat altora.

6.10.23
Probabil că sunt bolnavă după atâtea otrăvuri. Iar greață și discomfort abdomninal de dimineață, ușoară durere. Azi noapte iar am avut ca și ieri sau alaltăieri claudicație sau cârcel puternic în gamba dreaptă - nu am avut de mult timp. Dureri inghinale mereu. Nu mă simt bine, probabil că voi sta în pat toată ziua. Ei spun des că toată lumea vrea să mor și că eu degeaba vreau să trăiesc. Transpir pe frunte și mă încing rău din când în când. Ei spuneau des că proștii nu pot crede măcar că am fost otrăvită, darmite restul, și că mulți credeau că oamenii doar mă calomniază, nu și că vor trece la fapte. Dar, spun eu, era logic, foarte multă violență era asupra mea zi de zi din 84, era o distanță mică până la otravă, mai ales că ei mereu spuneau că vor să mușamalizeze totul. Eu nu am avut pretenția să fie public adevărul otrăvii, bineînțels, dar am fost obligată să scriu, dar am implorat să nu mai fiu otrăvită de la început, din cauză că am fost ceva bun și inteligent, total nevinovată. Nu au vrut să asculte de mine, ei spuneau că sunt un fel de asasini plătiți.

de câteva săptămâni sunt în stare de asediu - i-am comunicat mamei decizia mea de a pune aer condiționat - și bineînțeles nu e de acord, face scene de nervi oribile și nu știu cum să fac să pot pune totuși; eu nu mai rezist vara fără aer condiționat, ei zic că există riscul să paralizez și de aceea mama nu vrea să pun, ca să mă omoare - ea zice că e vorba de prea mulți bani la factura electrică, dar e vorba de banii mei din moștenire și pe altceva nu am cheltuit prea mult - mă las oricum de fumat și mâncat și voi economisi mulți bani, și oricum nu vreau să consum aerul condiționat decât strictul necesar zilnic. Vara aceasta (dar și vara trecută, ceva mai puțin) au fost temperaturi înfiorătoare - multe zile la rând peste 40, vreo 2 luni întregi, dar ei nu transmiteau corect la știri sau pe internet. Eu mai sunt și bolnavă și am mereu fierbințeli, pe mama o deranjează că vreau să mă simt mai bine, după tot ce mi-a făcut, și în schimb ia un pachet de țigări pe zi și foarte multă mâncare și mereu vorbește, zi de zi, numai de mâncare... eu sunt obeză rău, dar cred că acum voi reuși în sfârșit, în ciuda urii ei, să slăbesc...Ura ei e nejustificată, ea e un om monstruos încă de când eram copil.
Ei spun că lucrurile astea sunt așa fiindcă proștii cred că eu am greșit ceva și eu nu am greșit nimic - nu e adevărul, acestea sunt la fel de când eram copil mic. Raționamentul acesta al meu pare puțin greșit, dar nu mai explic totul. Au intrat iar în calculator, nu știu dacă nu mi-au modificat blogul.

ei spun că proștii cred că, dacă aș șterge acest blog, care e curat și adevărat într-o lume de minciuni, atunci aș fi lăsată în pace, când, de fapt, aș fi imediat omorâtă ??

E a treia noapte când mă trezesc cu amorțeli foarte puternice în mâna dreaptă - acum e ora 4 dimineața și a a treia oară când mă trezesc noaptea aceasta. Eu iau seara zilnic, de mai mulți ani, o pastilă specială pentru nervi periferici, un fel de milgamma, dar mai bună pentru mine, însă văd că nu mă mai ajută. Sete goraznică încontinuu - simptome de diabet sau otravă, ceea ce e tot aia. Unii spun că mă vor omorî sigur anul acesta sau la anul până în vară, fiindcă poporul e complet îndobitocit și niemni nu mă ”vrea” ???. Iar s-au aruncat asupra mea cu ideea că sunt un om complet nevinovat pe care ei vor să îl omoare, ca să ascundă nu știu ce adevăr. Nu înțeleg - de ce ei au voie să știe acel adevăr și eu nu? De ce cred ei că sunt proastă? De ce să mă elimine dintre cei care știu acel adevăr,dar ei să continue să știe? Ce adevăr? Nici nu am avut și nici nu am cui spune nimic.

ei spun o frază aberantă, al cărei adevăr nu îl înțeleg sau nu există: că ei mi-au ”smuls” sub tortură nu știu ce adevăr (ce?)și acum vor să mă omoare ca să fie ei singuri în posesia acelui adevăr furat, ceea ce pentru ei înseamnă puterea întreagă ??!! Repet, sunt și am fost mereu un om inteligent și normal întrutotul, chiar dacă ei au spus că i-au păcălit pe toți că sunt nebună; am fost ceva extrem de bun și foarte frumos în permanență - merit să fiu în posesia adevărurilor pe care le-am obținut eu însămi de-a lungul vieții, prin muncă sau suferință - căci absolut nimeni nu mi-a spus nimic. De ce se cred ei îndreptățiți să tâlhărească și să omoare, de ce se cred ei mai inteligenți decât mine?

7.10.23
Eu de obicei urinez de două ori pe zi, nu mult, dar azi de dimineață, după răul de azi-noapte, am urinat poate de 10 ori. Probabil o reacție de apărare a organismului. După scandalul de ieri, mama s-a trezit cu capsa pusă - eu voi pune aer condiționat - dar vor fi probabil multe scandaluri - așa mi-a făcut toată viața, cel ami des fără niciun motiv, nu ca acum. Iar au intrat porcii cu ideea că ”nici specialiștii nu pot” - toți spun că vor distrugerea mea completă și moartea mea, deși e greșit - așa a fost mereu. Dacă era adevărul m-ar fi acceptat probabil. Am fost numai binele, nu sunt răul - nici măcar prea multă amărăciune, era de ajuns puțină viață normală și drepturi și aș fi fost cel mai fericit om din lume. Iar spun ei, drept consolare, că nebunii sunt singurii oameni care sunt torturați monstruos și a fi nebun înseamnă a fi declarat nebun, adică destinat torturii, indiferent ce ești în mod real. Ei spun că fără tortura asupra nebunilor restul societății nu trăiește bine, că ei sunt ca niște vampiri sau așa ceva și că proștii nu trebuie să înțeleagă pe ce se bazează fericirea și succesul lor. Este ce am gândit și eu mai demult - a fi nebun înseamnă a fi sclav, torturat, fără drepturi etc.... poate totuși nu e chiar așa cu tortura destinată, poate totuși ei chiar cred că eu am greșit ceva - nu am cum să îi fac să vadă adevărul și sunt aproape sigură că e greșit și rău să mă omoare. Mama iar m-a înjurat ”să te trăznească Dumnezeu să mori până mâine!”, din cauză că vreau să pun aer condiționat. Ei zic iar că sunt un om absolut normal, dar ei fac tot posibilul ca oamenii să nu înțeleagă adevărul.

ei spun că e foarte simplu - au mințit că aș fi nebună și de aceea au inventat multe alte minciuni, mai spun că mamei i s-a dat mână liberă să mă omoare - deși ea face așa de când eram copil - și asta ar explica praful enorm de mult care se adună în camera mea în câteva zile, deși nu am fereastra la stradă etc. Dar eu nu cred că ea mi-a pus praf - în oraș nu știu cine îmi punea, acolo era clar că puneau și mi-au făcut covoarele praf și negre și nu numai - eu mă descălțam mereu când intram, cu certitudine. De fapt nu am de unde ști ce legătură e cu praful. (poate se adună paranormal la cei nenorociți sau f_ți.)

ei spun că trebuie să înțeleg - ceva de genul că nu trebuie să am pretenții - că am fost condamnată la moarte exact cum mi se prevestea în copilărie, numai pe baza unor mărturii false despre mine, deși am scris tot adevărul aici - deși nu am știut și nimeni nu m-a întrebat nimic - nu înțeleg, cum să condamni la moarte un om inteligent - deci care nu greșește - pe baza mărturiei altora?! Ei spuneau că acești mincinoși ticăloși au multă credibilitate - deci ar fi mai bine să fie adevărul poate, spun eu - ei spuneau că trebuie să mă omoare ca să evite un scandal ?!

iar au intrat cu ideea că ”nici după ce au terminat-o nu pot să o...” Ei spun că m-au terminat (?) prin tortură zilnică mulți ani - eu spun că e greșit, nu trebuiau să mă omoare și nici să mă termine, orice o fi însemnând asta - am fost perfecțiunea, chiar dacă am fost monstruos torturată, nu am greșit nimic în afară de fumat și cele trei greșeli parțiale explicate, am rămas un om luminos și pur în ciuda torturii de aproape 40 de ani și nu am greșit nici în judecată, în afară de când am fost sedusă de Z, un om rău, și ]n recrudescența scurtă a acelei iubiri după moartea tatei, fapte care au fost normale - dar, după ce m-am maturizat și am și înțeles lumea, nu m-au mai lăsat deloc în lume.
Azi mama a făcut un scandal urât, nu vrea să accepte să pun aer condiționat, probabil vrea să mă moștenească, oare? Replica lor des folosită este ”o mamă așa monstruoasă nu a existat niciodată”.

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...