Oare credeți că am greșit dezvelindu-mi sufletul mereu, ca acum? De mii de ori. Suflet de nisip - unde ți-e ceasornicul?
Culmea e că sînt unii care spun că, deși eu mi-am explicat sufletul de atîtea ori ca mai sus, totuși ”ei” credeau că nu e al meu și că sînt influențată telepatic de altcineva. Probabil că erau foarte proști, cînd era evident viața mea și gîndirea mea. Eu nu cred că gîndeau așa o aberație.
Oare cîte profiluri de fete tinere oi fi desenat în copilărie, inclusiv pe băncile din clasă cu creionul? Am înțeles diverse lucruri inconștiente - dar de ce atîtea profiluri? Să fi avut eu origini demult în Egipt? Evident profilul din stînga, fiindcă e mai ușor de creionat.
Cîntărirea inimii - azi, întorcîndu-mă din oraș, am găsit un fulg alb pe covorul din dormitor, după ce am văzut porumbelul alb în stația de tramvai.
iar au început - ”întotdeauna se întîmplă la fel, lumea la început crede în ea și apoi toți cred în ailaltă” -
”ailaltă e o scroafă, tu nu ești”
”toți preferă să mori decît să recunoaștem adevărul”
”puterea celor de la guvern se bazează pe sacrificiul tău și toată lumea crede minciuni despre tine deci trebuie să mori”
Nu am cum să le explic unor nebuni că nu e așa și că e simplu - nu au de ce să facă rău unui om evident nevinovat - eu.
Nimeni nu are cum să creadă lucruri rele despre mine - oricît de proști ar fi - cum naiba poți să crezi minciuni despre un om care evident e în mod real izolat cu forța și care evident a fost respins pretutindeni încercînd să fie împreună cu alții, să muncească? Nu am avut nicio șansă - cum aș putea crede că ei cred ceva rău despre... ce gîndesc de exemplu, asta ar fi culmea!
Amintiți-vă cîntecul Mona Lisa al lui Nat King Cole - cum să învinovățești o femeie numai fiindcă e singură?
Eu am fost o persoană care a iubit și respectat mult tradițiile, obiceiurile și toate regulile de politețe - am avut doar vreo 2-3 mici greșeli în acest sens. Azi am dăruit unei femei niște flori - ceea ce nu prea se cade - dar nu îmi pare rău, de obicei nu fac așa ceva, m-am bucurat doar, amintindu-mi că dădeam în copilărie profesoarelor, dar și colegelor de 1 Martie.
oare, dacă aș fi avut dreptul să muncesc, nu ar fi înțeles lumea în 15-20 ani cum sînt în realitate?
la revedere - acum a băgat ticălosul de sus bormașina - mîrlanul cu bormașină, vorba lui A.A.A. - în primii ani de ședere aici, după toate că spuneau mereu în gîndul meu că trebuie să mă omoare ca să ascundă faptul că sînt nevinovată (!) băgau vreo 3-4 bormașinile...apoi restul ”bucuriilor”. Acum vechea lor concluzie despre mine: ”i-au păcălit pe toți”, ca și cum oamenii chiar cred minciuni despre mine și de aceea m-au izolat și zic mereu că vor să mă omor sau să mă ”las” omorîtă de ei mai bine.
Mi se spune că sinuciderea e un păcat și pentru cei răi și că, atunci cînd am sărit eu pe geam, am crezut că voi deveni ca ăia răi, care erau și nebuni - și deci am păcătuit. Nu cred că am păcătuit, fiindcă aveam o durere înfiorătoare de cap și, pe moment, oricine ar fi gîndit exact ca mine, mai ales după toată închisoarea și tortura din 84 pînă în 1998 - deci 14 ani continuu. Am judecat greșit pe moment, fiindcă toate datele experienței mele erau insuficiente atunci - și am cerut în zadar ajutorul de a ajunge la un spital. Dumnezeu a lăsat liber-arbitrul, dar atunci era durere monstruoasă. Vă mai amintiți de Fanny din Departe de lumea dezlănțuită...? Ea a păcătuit, ca toți oamenii, din neștiință. Așa și tu atunci, mi s-a sugerat...eu totuși mă contrazic cu ei. Cei doi păcătoși mor, și copilul, dar Fanny era nevinovată. Eu nu cred că am fost proastă ca ea...dar în esență avem puncte comune, recunosc. Fiind săracă, ea este îngropată de partea cu sinucigașii, deși murise de moarte bună, iar florile de pe mormîntul ei sînt distruse. Iar mie mi-a luat un hrăpăreț și locul de veci. Deși m-am împotrivit. Mi-a rămas locul cu 2 membri ai familiei unul peste altul, unde zice mama că trebuie să o îngrop și pe ea. Acum ei zic din nou că pe mine o să mă bage acolo. Probabil că iar vor începe o serie de amenințări de moarte și concluzii urîte ale lor. De fapt, poate că nu, nu știu ce mai vor să facă acum.
Dumnezeu a spus să nu ucizi - există doar anumite excepții, dar legat de mine nu se aplică niciuna. Nu e nevoie să omori sau să preacurvești sau să depui mărturie mincinoasă ca să înțelegi de ce sau că Dumnezeu are dreptate. Crede și nu cerceta acestea, zic eu, așa e corect. Eu nu am avut greșeli sau păcate, în afară de fumat - ei zic că nu există om să nu greșească și că sînt vanitoasă că nu am greșit. Eu cred că am dreptate, nu mai explic, și cred cu tărie că nu sînt singura. Să nu ucizi înseamnă să nu ucizi nici pe cel rău, decît dacă știi sigur că va lovi un om bun și atunci de fapt Dumnezeu îți ghidează mîna. Altfel, la ce bun? Dar eu am fost și un om bun și nu am făcut deloc răul. Vechea problemă a liber-arbitrului.
iarăși cei/cel care spune că ”tu ai fost condamnată pentru un lucru de care tu nici n-ai habar” Le-am explicat clar că nu se poate - ei zic că există și condamnări de oameni nevinovați - eu le numesc altfel - erori sau crime. Niciodată nu vor să îmi spună ce crimă aș fi comis eu.
azi m-au chinuit intermitent cu zgomote cum au făcut de multe ori, probabil în funcție și de oamenii care trec - străini - la plimbare prin spatele blocului
Au bubuit vecinii destul de mult și acum au ieșit copiii să urle destul de urît afară - unii ziceau azi peste mintea mea, din nou - că de ce sînt agitați ei dacă eu sînt calmă - vă dau răspunsul corect: ei nu sînt agitați din cauza calmului meu și nici din cauza mea deloc, ci fiindcă așa e felul lor, după cum felul meu e să fiu calmă și echilibrată - sînt unii care cred că eu nu îi pot controla pe ăia care urlă sau fac zgomot etc. E logic și acest răspuns: o femeie sau un bărbat obișnuit, ca mine, nu poate controla alți oameni. Cum să controlezi un om, adult mai ales, pe care nici nu-l cunoști? O pisică, un cîine - pot unii să îi controleze, poate Dumnezeu. Grupurile sau mulțimile - nu indivizii - sînt influențate de factori obiectivi de mediu. Cei mai mulți indivizi, chiar toți, aparțin, mai mult sau mai puțin, unor grupuri. Unul dintre factorii obiectivi este viața oamenilor cu care ei au o anumită conexiune - eu de pildă am o oarecare influență ÎN APARENȚĂ, din cauză că ei de fapt au influență asupra mea. Mă dor ochii uneori, alteori organele interne, alteori am mîncărimi feroce de burtă sau ochi, de parcă ei ar fi paraziți cînd fac zgomot. Ei încep primii, nu durerile mele. Fiind o persoană calmă, în momentul în care ei se agită să mă lovească sau să facă zgomote, sau să mă maltrateze sexual de la distanță cumva - atunci de obicei se agită toți ceilalți ca niște paparude, dar nu catolice, și uneori chiar plouă. Acum ăștia tot bubuie intermitent și urît. Mie mi-au făcut zgomote de acum 29 de ani, înainte doar părinții urlau. Repet, în ciuda calmului meu, nu din cauza calmului meu. Calmul unei persoane poate uneori să îi calmeze pe ceilalți, dar eu nu am iluzia de a îi controla, numai Dumnezeu poate. Muzica clasică e singurul lucru care îi mai liniștește, aparent dacă ascult eu. În plus, pe mine mă ajută fizic în mod obiectiv - îmi place foarte mult, trăiesc emoții senine și amintiri frumoase, bucurii sufletești întregi și îmi calmează durerea de stomac sau coloană etc. Poate fiindcă Dumnezeu - înțeles ca spirit sau logică a sistemului în acest context - mă ajută indirect prin efluviile muzicii, nu fiindcă muzica însăși mă ajută. E vorba de muzica instrumentală, fără voci, fără cuvinte. E logic asta - fiindcă ariile corticale corespunzătoare limbajului verbal sînt ocupate cu altceva.
chestiune teoretică și logică: interpretarea sau reprezentarea
este adevărat că viața mea - perfect normală comportamental, ca gîndire și afectivitate - a fost interpretată drept nebunie - că eu aș fi nebună adică.
Mai mult decît atît - unii au inventat, din cîte țin minte, că eu - o persoană mereu realistă și obiectivă - eu aș fi nebună fiindcă interpretez realitatea.
realitatea e obiectivă și permite milioane de reprezentări sau interpretări pentru același obiect
unii au spus că într-adevăr eu am fost mereu obiectivă și am trăit în realitate, dar că oamenii au nevoie de sensuri pentru diverse lucruri rele sau bune și de aceea ei trăiesc în fantezie sau fantasme
au existat mii de interpretări în viața mea din partea celor care intră peste mintea mea. De pildă au inventat că sărăcia familiei mele și a mea era ”de fațadă”, pentru a îi păcăli pe alții politic sau altfel
au inventat că dacă eu merg la biserică - ceea ce s-a întîmplat și în ultimii ani - este fiindcă eu aș fi nebună sau ipocrită
etc.
cel mai greu e să îi faci pe oameni să vadă realitatea, în cazul în care într-adevăr te interesează să-i scoți din vraja care le cuprinde gîndirea, dar, de obicei, nimeni nu dorește asta, nici eu acum - spun doar că lucrurile sînt așa cum sînt
recunosc că eu însămi am o reprezentare asupra lumii, dar e corectă sau aproape corectă, deși oamenii spun că eu aș fi proastă mulțimea de interpretări asupra realității este precum cozile de măgar din povești - sfîșie omul condamnat
este absurd să judeci un om, oricine știe că judecarea însăși - vezi Kafka și existențialiștii - este crimă.
Iar vor unii să îmi pună politica în cap - au inventat că eu sînt condamnată la moarte pentru atitudinea mea antiamericană și antisemită, dovedită în trecut, cînd am urmărit știrile BBC și visam la pace între Israel și Palestina și independență pentru Palestina. Din păcate ei mint, eu nu am fost nebună niciodată și nu am avut nicio legătură cu politica. Erau anumite direcții în mass media atunci, dar posibil ați uitat, eu nu mai explic totul din nou, fiindcă nevinovăția mea e clară și poate fi dovedită și acum. Alții zic că românii se simt controlați prin mine și cred că din cauza mea nu merg bine lucrurile în țară. Și că de aceea nu mă vor și îmi vor moartea. Absolut sigur nimic nu merge rău din cauza mea.
Mai spun alții că eu sînt o regină pe care ei vor să o decapiteze FIINDCĂ eu sînt exact opusul a ceea ce cred ei. Asta nu e deloc logic, ar fi de înțeles dacă ar vrea omorîrea mea PENTRU ceea ce cred ei că sînt eu.
Azi, ca și zilele trecute, iar zgomot încontinuu în bloc și de afară - iar au început! Am ieșit pe stradă și din nou au făcut defilare lungă de mașini, cum au făcut zi de zi mult timp, și anii trecuți.
Iar plouă acum.
azi mi-am luat flori de la o bătrînă de pe stradă - chiar dacă par buruieni, mie îmi plac toate florile.
”Ea, nefiind niciodată nebună, nu are cum să înțeleagă”
O altă reinterpretare a statutului meu social - spuneam că am suferit cel mai mult, de fapt singura mea durere a fost că nu am avut de fapt statutul de om liber, respectiv drepturile fundamentale ale omului - încă din 1984. Anume dreptul de a avea familie (copil, fie și adoptiv), dar și muncă sau studii, avînd în vedere momentul istoric. Nimic altceva. ”Ei” sau ele spun că nu e adevărat, că am avut drepturile toate legal (eu mă îndoiesc, după tot ce mi s-a spus), dar că lumea nu m-a lăsat pur și simplu să fac nimic, nu m-a acceptat pur și simplu. Tot ei spun că ”tu ai fost doar un om torturat și chinuit”. Au intrat din nou, deocamdată cu forță mai mică. E cîteodată unul (poate român) care mă împroașcă în engleză - dar din ce în ce mai rar - azi cu ideea că ea (poate crede că eu sau o persoană anume) a fost cea mai lacomă cu putință. De fapt nu am fost lacomă nici la mâncare, nici la nimic altceva și am trăit în frustrări și lipsuri. Tot ei spun că oamenii trebuie să creadă în ceva, de aceea creează ei iluzii pentru alții despre mine. Nu au dreptate - de ce oare trebuie să creadă oamenii mii și mii de lucruri rele - eu de exemplu am fost un om veșnic pozitiv și unii au aruncat numai răul asupra mea. Tot ei mai spun că eu nu am reușit efectiv să ies dintre nebuni, asta e tot. Dar nu aveam cum. De multe ori, mai demult, unii spuneau că toți sînt nebuni, nu doar România.
”Întreaga lume trăiește cu iluzia că tu ești altceva decît ești, Cristina” La cine se referă oare? Oare cine sînt ei? Ce iluzie? La întrebarea de ce mi-au răspuns că li s-au spus minciuni de cînd m-am născut și e imposibil ca ei să se trezească la realitate - și că nu se dorește acest lucru, fiindcă lumea ar fi dezamăgită că a torturat un om nevoiaș și bun și nevinovat. Mi-au mai spus că lumea crede că eu creez aceste idei sau concluzii ale lor, că adică inventez fiindcă sînt nebună și că toți psihiatrii sau psihologii nu pot recunoaște adevărul. Îmi tot spun mereu că numai nebunii sînt oameni raționali. Sau că oamenii raționali și normali sînt mereu considerați nebuni, așa cum scriu unele cărți. Ei spun mereu că eu trebuie să îmi accept soarta, să înțeleg că mereu tot răul se aruncă asupra mea. Este ideea multora, spun ei, de sacrificiu necesar. Poate, spun eu, dar e doar o idee.
Ei spun că oamenii care nu reușesc să convingă proștii nu sînt niciodată acceptați și că trebuia să îi conving că merită să mă lase în viață. Niciodată nu am avut delir de grandoare să cred că trebuie să conving pe alții despre valoarea mea - sau altfel spus, nu am fost paranoică. Ei mă avertizează că tot ce scriu acum, fiind exact adevărul, exact ce mi-au spus, poate să le trezească din nou ura sau ideile lor negative despre mine și că mă vor lovi din nou. Că proștii cred că eu inventez lucrurile astea ca să obțin libertatea, sau să îmi sap singură mormîntul, dar sentința mea nedreaptă e definitivă. Totuși e adevărat că am fost mereu un om bun și normal și încă mai pot face ceva bun pentru alții și pentru mine, inclusiv studiu intelectual sau muncă. Încă mai pot vorbi, merge, iubi, munci și viața e un miracol și o respect.
Tu n-ai suport social Cristina, deci nu ești bună de nimic, intelectualii, pentru a funcționa, trebuie să aibă suport social - această idee mi se pare aproape de realitate mie. E ceva logic și simplu. Dar, pentru a nu avea suport social, eu am fost lovită încontinuu din 1984, aproape zi de zi, fără niciun motiv. Atît în munca fizică cît și intelectuală. Adesea ei vorbesc în gîndul meu ca și cum au impresia că eu sînt proastă (unul chiar mi-a spus că lumea crede că oamenii de condiția mea socială sînt proști) și mi-au spus ieri că suportul social înseamnă doar să fii respectat și să nu fii f--t. Eu nu știu cu certitudine dacă femeile pot fi numărate printre intelectuali sau dacă nu, chiar dacă restul lucrurilor le-am înțeles în mare parte de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...