desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

marți, 29 septembrie 2020

29 septembrie 2020 - 3 octombrie 2020

29 septembrie 2020

Azi noapte m-au torturat așa de oribil și mult încât azi nu pot nici să mă îmbrac, nici să fac patul.

Scriam nu de mult despre detalii, fleacuri în existența unui om și am dat-o ca exemplu pe Mirela Brăilean, care evident mințea despre mine, chipurile ea mă contactase și vorbise cu mine, dar eu o respinsesem. Mirela mi-a făcut și alte mizerii - cum ar fi faptul că răspundea la ce scriam eu ca și cum mă acuza etc. și a și renunțat la ”prietenia” mea pe facebook și apoi iar mi-a cerut prietenia și eu am acceptat. Cred că de 2 ori a făcut așa, tratându-mă deci drept nebună. Desigur, dacă Mirela ar fi știut cum sunt eu ca persoană nu m-ar fi lovit deloc și oricum lumea m-ar fi acceptat dacă era adevărul și nu aș fi fost singură sau otrăvită și aș fi avut și dreptul legal la muncă și la studii.

Detaliile sunt importante, cum am mai spus, și fiindcă se pot aduna în tmp și fiindcă sunt uneori responsabile de alte lucruri rele, de exemplu minciuna despre personalitatea unui om singur poate duce la ură - cum zic și ei - sau la dorința absurdă ca victima să moară.

Aseară au inventat o altă idee - că anume soția cârciumarului din apropiere a mințit că eu aș fi avut nu știu ce cu soțul ei. Bineînțeles că nu e adevărat și probabil că, în plus, ea și poate nimeni nu a inventat nimic.

Azi nu pot scrie mai mult - sunt chinuită zilnic, dar încă mai sper ceea ce e bun.
Ei spun din nou că oamenii nu au înțeles nici măcar că în spatele meu nu a existat niciodată o putere sau altceva să mă apere și că mereu am fost sfârtecată de lumea toată, deși am fost întrutotul singură.

Camelia Iuliana Radu îmi tot trimite mesaje pe facebook ca să mă înscriu în grupul fanilor ei ”Friends who like Camelia Radu”. Am refuzat și am șters invitația și a trimis din nou. Este foarte ciudat - ce treabă am eu cu grupul celor care o plac? Și în limba engleză. Poate și mie îmi place de ea puțin, dar nu înțeleg ce rost are așa grup sau ce crede ea că pot eu face sau activa într-un asemenea grup. Ce, din moment ce sunt singură și săracă în mod evident și evident de 10 ani nici măcar poeziile mele nu au plăcut pe internet deloc?

Mama mi-a spus că ieri seară a murit Cici, vecina bolnavă de cancer. Dumnezeu s-o odihnească.
Unii spuneau mai demult că toți oamenii care au îndrăznit, de-a lungul vieții mele, să se poarte normal cu mine, au fost pedepsiți sau omorâți, fiindcă poporul ”vrea” să mă omoare (dar aceasta e numai din cauza unor minciuni despre mine și despre situație în general, deci e absurd ca oamenii să fie pedepsiți fiindcă acceptă un alt om bun și nevinovat). Și despre Cici au spus la fel.
Ea a fost unul dintre cei foarte puțini oameni care au vorbit cu mine în 50 de ani de viață, fapt care mi-a adus multă bucurie. Am fost mereu un om normal și am avut nevoi normale de a fi cu alții și oamenii m-au izolat inuman din 1984. Cici a vorbit cu mine atât înainte să vină aici la nepoata ei, bolnavă fiind de cancer (când a venit aici acum câțiva ani), cât și anul acesta, când am povestit despre viața ei și a mea la poarta Mădălinei, nepoata ei.

1 octombrie 2020
”tatăl tău era o păpușă de cârpe, de aceea te lovea cu ură așa de monstruoasă”
”tu ești un om complet singur și sărac o viață întreagă”, ”indezirabilă fiindcă niște oameni cu stare au greșit (față de tine)”
”dacă poporul ar ști ce au făcut, i-ar face praf”, de aceea te omoară pe tine.
Este greșit dar și ilogic, gândiți-vă puțin logic, deși ei cred că e normal ca oamenii cu stare să omoare pe cei fără.
”trebuie neapărat distrusă, nu a greșit absolut nimic.” Așa au început de acum 12-14 ani,cu această idee.
etc.

”I-au mințit pe oameni că tu ataci sau te lupți”.
Da, e o minciună, dar nu știu dacă au fost mințiți. Eu nu am crezut că mă lupt sau că atac niciodată, nu mai explic totul. Nici nu s-a întâmplat să mă lupt sau să atac pe nimeni. Nici nu am fost manipulată vreodată de vreo forță politică. Vă rog să fiți puțin atenți - la fel cum acest lucru e minciună, la fel sunt toate ideile lor - psihologice sau psihiatrice sau altele despre mine - simple minciuni și eu puteam încă dovedi totul.

Acum ei iar spun că au făcut acest întreg montaj pentru omorârea (grandioasă) a unui singur om, adică a mea, eu fiind ceea ce ei numesc ”geniu feminin”, nu știu ce e acest lucru, dar nu e ceva rău.
Ei au spus de mai multe ori că lumea m-ar fi acceptat dacă eram bărbat.

Ei spun că atât morții (?) cât și viii au fost manipulați și mințiți despre mine și că propriu-zis li s-a spus totul exact invers decât s-a întâmplat, astfel încât ei cred că sunt proastă, idioată, nebună, rea, păcătoasă etc.

Tortura cerebrală asupra mea a fost continuă și monstruoasă azi. Nu știu cât voi mai rezista. Ei spun, ca întotdeauna, că vor să mă omoare sau să mă facă nebună, la fel cum, din aceeași cauză, m-au izolat întreaga viață, fiindcă nimeni nu vrea ca oamenii să înțeleagă că eu nu am avut nici cea mai mică greșeală și că sunt un om inteligent și bun.

După cum ați văzut toți cred că trebuie să fiu omorâtă - sunt destule dovezi și despre otravă și despre izolare forțată zeci de ani și alte torturi și ură etc. Lipsa drepturilor, minciuna lor etc. sunt lucruri clare care pot fi dovedite, inclusiv tratamentul medical greșit sau abuzurile de putere asupra mea. Dar, în afară de ideea că trebuie să mușamalizeze crima asupra mea, ei nu pot găsi niciun motiv real pentru uciderea mea.

Ei spun că pe nimeni nu interesează nimic altceva, în afară de ideea de a scăpa de mine, în timp ce eu tac, ca întotdeauna, iar ei continuă cu minciunile despre mine.
Mai adineaori au spus că unii oameni au aflat adevărul despre ce s-a întâmplat în viața mea, dar și acelora li s-au explicat sau interpretat faptele altfel decât au fost în realitate (alte cauze, alte efecte, alte idei despre mine sau despre ce nu era vizibil - adică sentimente sau gânduri sau intenții).

Ei spun din nou că unii oameni au înțeles adevărul despre mine, dar au mărturisit acest lucru și au fost imediat înecați de marea masă a celor care mint sau cred răul despre mine.

Ei spun din nou că nu am cum să trezesc oamenii la realitate, fiindcă mi s-a făcut prea mult rău de către alte persoane și astfel nimeni nu poate crede adevărul, sau sunt unii care cred că trebuie să mă omoare fiindcă aș fi un gunoi sau ceva rău fiindcă toți mi-au făcut rău.

Semnalez că, din nefericire, copiii și tinerii din Voluntari fac la fel ca cei din București - se adună noaptea în număr mare la părculețul din apropiere și fac pe nebunii, urlă, țipă, zbiară, strigă, vociferează urât și uneori ”se iau” de mine.
Mă înțeapă încontinuu bontul și astfel ei pot să mă f_tă cu durere de cap.
Ei zic că eu am fost un om desăvârșit de bun și totuși oamenii cred că am fost ceva rău, și ei cred deci fără niciun motiv aceasta.
Sau mai spun ei din nou că eu sunt un om perfect normal și totuși proștii cred că trebuie să mă omoare și fiindcă sunt nebună.
Ei mai spun că eu nu pot fi distrusă (?) decât dacă sunt acceptată, findcă eu, fiind un om normal, nu ”gândesc” nimic și nu vorbesc în gând că nu am de lucru sau cu cine, deci ei nu pot să lovească.
”Nu se poate nici accident cerebral vascular?” întreabă ei. ”Încă nu, Cristina, răspund ei mie ca și cum eu am întrebat - abia peste 20 de ani.” Iarăși și iarăși: ”O scroafă/porc infect/ă vrea să te omoare.” Nu cunosc, nu știu la cine se referă. ”Gândirea ta e predictibilă în cele mai mici detalii, fiindcă tu gândești mereu ceea ce e logic.” Ei nici acum nu au înțeles adevărul, spuneau ei azi și ieri-alatăieri, nici că ești om bun și normal, nici că ești inteligentă și că nu ai greșit nimic. Nici că nicio putere nu te-a sprijinit de la spate etc.

Azi i-a apucat ideea că, conform fericirilor din Biblie, eu merit totul, deci ar trebui să șteargă din Biblie acel lucru. Caraghios, un gen de umor negru de fapt. De fapt, conform actualei versiuni a Fericirilor din Biblie, eu împart împărăția lui Dumnezeu cu cei săraci cu duhul sau, cum au zis tot ei mai demult, tot eu sunt dintre cei efectiv săraci bănește cu Duhul.
Eu am găsit pe internet 2 versiuni de Biblie (poate mai sunt) în ce privește fericirile - unii scriu ”făcătorii de pace” ceea ce ei insinuau că aș fi fost eu, alții scriu ”cei împăciuitori”, adică o trăsătură psihologică, pe care eu am avut-o.

Vecinul Marinică și soția lui s-au mutat peste drum de mine și mama iar vecina cealaltă a plecat la înmormântare, deci mama spune că suntem singure și orice hoț poate veni să ne omoare, să ”sară” la noi.
”Niște porci infecți au mințit omenirea că ești nebună și (adevărații) nebuni vor să scape de tine.”

Luna s-a ridicat cețoasă și gălbuie astă noapte, dar din fericire s-a înseninat, deci mă simt mai bine cerebral. Câteva stele limpezi...

2 octombrie 2020, ora 3:40 noaptea
Iar m-au trezit la ora 3 noaptea. Spicuiesc din ceea ce au spus ei ieri, ceva de genul:
”oamenii percep existența ta drept limitare a capacității lor de acțiune, de aceea vor să mori”
Cum, întreb eu, dă-mi un exemplu de activitate în care ei se simt limitați de mine și cum, în ce mod și ce anume nu pot ei face fiindcă eu sunt în viață?
Nu mi se răspunde nimic, dar e și aproape sigur că nu există nimic de genul acesta. Unii spuneau invers, că de fapt oamenii inteligenți sunt factori facilitatori. Poate ei nu mă consideră deșteaptă, dar, după modul în care vorbesc, ei sunt cei care par proști, deci nu mă pot judeca - nu mai dau exemple de acest gen.

”oamenii sunt bolnavi de o ură monstruoasă și absurdă față de tine.” ”nimeni nu vrea adevărul, dintr-un motiv simplu - au mințit poporul despre tine și vor să mori ca să nu se răscoale poporul să omoare pe cei vinovați” Vinovați de ce? Nu au dreptate, dacă ar fi adevărul nu s-ar răscula nimeni.
”ei te percep drept putere (și vor să te dea jos)”
”viața ei a fost o mare porcărie, cum vor ei să o pună la temelia lumii?” ”Nimeni nu vrea să o pună acolo, ea mereu a fost acolo.”

Ei spun că oamenii au ajuns să urască cel mai bun om, adică pe mine. Despre mine ei spun de mult că am fost cel mai bun om - eu nu am de unde ști asta, ei așa cred, ba chiar sunt siguri. Un lucru pot să vă spun cert - am fost dintre cei mai buni, în mod sigur. Mai demult spuneau că din cauza asta am fost izolată, pentru ca oamenii să mă urască.
Despre cei de pe facebook ei spun că ”totul” e exact invers decât cred ei.
Ei spun că, de pildă, cei de pe facebook nu au înțeles ceva fundamental despre mine - anume faptul că am fost mereu autonomă, deși am notat în goană o parte din ideile unora peste mintea mea.

Încă doar câteva gânduri spuse de ei telepatic și unele ale mele, din nou lucruri care se cunosc sau chiar le-am mai spus.
”Nu putem sacrifica un întreg popor pentru ambițiile unei...” unei ce? Ei lasă puncte puncte. E total ilogic, cred că ați înțeles că nu am avut și nu aveam cum să am niciun fel de ambiție, niciodată. Se poate încă dovedi. Unii dintre ei au înțeles asta de mult. Mie nu mi-au lăsat nimic din 1984, am fost continuu torturată și închisă și izolată, dar nu m-am schimbat deloc, tot aceeași bunătate și lumină care mă inundă o simt, la fel și dragostea frumoasă față de oameni. Faptul că intenționez de mult să termin blogul despre viața mea, unde mai sunt doar mici lucruri de adăugat nu e o ambiție, e ceva normal și o datorie. Nu mai m-au lăsat de ani de zile, mi-ar trebui doar câteva zile să scriu ultimele două capitole, de scris jurnal e simplu, dar eu voiam să mă concentrez să scriu restul povestirii.
”Nimeni nu vrea ca tu să mori din motive politice, dar cu toții te omoară din cauză că ei nu suportă să depindă sau să fie legați de psihicul și corpul tău.”
La fel sunt cei în limba engleză, de peste 10 ani cu ideea că nu se mai poate face nimic, fiindcă ”she encompassed all”.
”Bine, dar oare nu au înțeles că...” spun eu.
”ei nu vor înțelege niciodată”, spun ei.
"Iar proștii au fost mințiți că tu ești sursa răului".
Acest lucru e datorită inteligenței tale superioare - ceea ce îți conferă poziție centrală în lume. Alții, dimpotrivă, spun că acest rol de nucleu e al meu din naștere.
Deci se contrazic, spun eu.
Nu se contrazic, e vorba de inteligență, adică ce e înnăscut, nu e vorba de cunoașterea acumulată de-a lungul vieții de tine.
Unul dintre prietenii mei de pe facebook, care se ocupă și el cu bârfe politice, ca și restul, scria, de curând, în derâdere ”ein Volk, ein Reich, ein Fuhrer”, lucru prin care ei exprimă iar ideea că detestă puterea centrală sau a axei lumii, cum spuneau ei despre mine. Dar, mi se spune, puterea e întotdeauna unică și centrală, nu se poate altfel, așa a fost mereu și așa va fi mereu și tu (?adică eu) ești acea putere.

Încă ceva și chiar voi termina, voi închide azi calculatorul.
Eu nu cred că eu sunt ”unica”, așa cum spun unii, fiindcă nu am dovezi în acest sens. Nu exclud această posibilitate, fiecare dintre noi e unic și reprezintă ceva.
Alții spun că ei nu mă vor fiindcă am trupul bolnav, nu mintea. Atunci de ce otrăveau, de ce continuau să otrăvească și mă și respingeau medicii?
Ei au mai spus uneori ceva despre ”niveluri” sau trepte pe care ei le urcă și le coboară, ca un fel de forță psihică. Acum de pildă ei spun că eu sunt la cel mai de jos nivel, dar că mâine voi urca nu știu unde. Nu am avut niciodată fantezii de acest gen, absolut cert. Dar ei spun că mă lovesc cu toții fiindcă poporul nu mă vrea și că asta au făcut mereu. Mereu ei spun că mă omoară, fiindcă ei nu pot convinge poporul și că toți ceilalți au fost acceptați în afară de mine.
Este vorba de mitul lui Sisif, similar cu simbolul "Inimii" care bate, (sau horei) introdus de mine ca explicație, fiindcă ei mereu mă lovesc, zi de zi, în diverse moduri și eu sunt singură. Am scris de mult adevărul despre asta - fiind o femeie de tip intelectual, am trecut prin toate miturile și cărțile esențiale de mult timp, și am fost aparent cam toate personajele, feminine sau masculine, rele sau bune (doar aparent), pot descrie clar și explica asta, mai ales că am fost mereu lovită și respinsă. Nu e delir nici acest lucru, e adevărul, fiindcă am fost un om inteligent și am putut percepe și această parte din povestea vieții mele.

sunt deja circa 15 ani de când au început să mă atace cu idei de moarte, că vor sau trebuie să mă omoare
azi din nou au venit cu ideea veche că ”o vor omorî repede”
Pe drum, azi, prin Voluntari, au intrat din nou cu ideea
”nu a fost nici curvă, nici nebună (niciodată), înțelegi ce trebuie să faci?”
Aceștia au fost în ultimii 15 ani, din când în când, de mai multe ori:
ideea lor e că toți au mințit despre mine și apoi pun întrebarea ”înțelegi ce trebuie să faci?” ca și cum ei se înțeleg între ei să apere minciunile celor care au mințit despre mine prin lovirea mea și eventuala ucidere.
pe drum au intrat din nou cu ideea că ei mă vor omorî pentru unicul motiv că unii au mințit despre mine, că ei mereu au procedat la fel
îmi cer iertare că am scris din nou, acum chiar voi tăcea
mi-e foarte silă de ideile lor de moarte, fiindcă ei chiar pot face asta și nimeni nu mă știe și nimeni nu a fost cu mine niciodată - în afară de mama, care mă lovește zilnic și ea și dacă nu mor, oricum ei torturează monstruos
ideea e că m-au izolat și mai mult cu Covidepidemia și astfel mă vor omorî
Alții ”îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege că ea e Dumnezeu?!” Nu știu ce înțeleg ei prin Dumnezeu, fiindcă dacă citiți în dicționar sau întrebați mulți oameni ce înseamnă Dumnezeu, veți găsi probabil o dispersie largă a semnificației.

e vorba de cea mai monstruoasă crimă din istorie (?!), ei continuă să mintă despre tine, Cristina
iar au intrat cei cu francezii - ei spun că eu sunt omorâtă fiindcă francezii nu vor să renunțe la mama mea ??!
aberații...

Una dintre teoriile lor, pe care eu nu o aprob, e că ei, cei care m-au torturat sexual de la distanță, sunt un fel de vampiri și nu pot fără acest lucru - că pentru ei e ca apa și aerul. Nu cunosc, nu pot să neg această idee, fiindcă nu știu să argumentez cu dovezi că nu e așa. Nu eu am creat această idee.
M-am întrebat atunci de ce m-au ales ei pe mine și nu au nimerit peste o fată rea, păcătoasă, mai proastă.
Ei au spus că eu sunt unica în această situație, unica fecioară pe care ei o consumă - mai țineți minte probabil expresia ”damă de consumație”. Bine, dar atunci, insist eu, înseamnă că nu există fete sau femei dintr-o a treia categorie, care să nu fie vampiri și nici să fie consumate? Sau există, dar ele poate nu au putut să mă ajute deloc. Nu mi-a dat nimeni niciun răspuns - vag doar, ca o batjocură, ei spun că ele sunt foarte proaste.

În ce privește memoria - memoria vie a unui individ, ea poate fi parțial ștearsă de tratament psihiatric violent sau de tortură, cum m-au chinuit pe mine în ultimele zile de exemplu, dar și în restul vieții. Memoria de suprafață, cea a produselor culturale comune cu alți indivizi, sau mai elaborată intelectual, este mai ușor de șters, în timp ce memoria individuală, a evenimentelor de viață, este rară, mai puțin ancorată în experiențe comune cu alții, sau chiar unică, și se șterge cu multă greutate. În cazul meu viața a fost plină de evenimente ciudate sau chiar oribile, încât e și mai greu de șters. Totuși, pot spune că omul în situația mea, sau chiar orice om, reține cu mai multă ușurință și mult mai puternic, amintirile frumoase și plăcute, chiar dacă sunt puține.

3 octombrie 2020, ora 9 jumătate dimineața
Ca întotdeauna, imediat ce m-am sculat au început să mă lovească și, la un moment dat, m-au lovit în cap puternic, din nou. Mama e cea vorbește foarte mult imediat ce mă scol - fără motiv - și uneori, la auzul cuvintelor ei, mă lovește ceva în cap. Ideea lor e din nou că am cancer și deci de aceea trebuie să mă omoare, ca să scape de mine mai repede, să nu fie obligați să depindă de un creier al unui om bolnav de cancer. Oricum, de acum 15 ani, ei au lovit încontinuu cu idei aberante și minciună care pentru ei e justificare pentru faptul că mă vor omorî, din câte au spus. Și nu aveam probabil cancer, dar ei continuau să otrăvească și să tortureze.
Zilele trecute, după cum am povestit, m-au torturat monstruos zi de zi. Din această cauză nu am reușit din nou nici să continui povestirea despre internet (la care trebuie să mă concentrez ca să scriu corect) și mi-a scăpat o greșeală în ceea ce am scris, o singură greșeală, adică am notat un lucru neadevărat, dar, repet, numai din cauza torturilor inumane. Chiar și Gabriela Feceoru de pe facebook a scris că s-a simțit rău toată ziua acum 2 zile, ceea ce nu știu dacă e adevărul. Ați observat probabil că am scris întreaga povestire despre viața mea cu multă scurpulozitate și am reușit să scriu aproape totul, în ciuda torturilor clare și otrăvii, și este totul scris corect, în afară de câteva mici greșeli poate, adică lucruri scrise de mine care nu au fost exact la fel în realitate.
Greșeala mică de ieri a fost că am notat în mod exagerat că am fost, în aparență, chiar toate personajele din diverse cărți sau mituri esențiale, adică mai importante, masculine și feminine, rele și bune etc. Acest lucru nu e întrutotul adevărat. De exemplu nu ”reprezint” aproape niciun personaj din scrierile lui Slavici, decât tangențial, prin faptul că unii oameni mă considerau păcătoasă etc. Există însă scrieri sau mituri în care eu - adică ceea ce sunt în aparență sau chiar ca esență reală - în care semăn cu toate personajele sau cu câteva.
(ideea lor e oricum să mă izoleaază complet de oameni, mai mult ca în trecut chiar, inclusiv prin Covid, ca să mă omoare)
Unii spun că și pacienții de cancer trebuie acceptați și tratați, dar alții spun că ”da, dar nu tu”. De ce ? am întrebat. E o eroare, poate că nu am cancer și poate că nu trebuie să mă omoare, cum spunea unul azi dimineață când m-am trezit - că ei trebuie să înțeleagă că nu trebuie să mă omoare, fiindcă sunt un om complet nevinovat. Se pare că sunt nevinovată și în ce privește funcționarea creierului meu, care încă nu era prea bătrân sau prost, dar ei oricum lovesc cu ideea că nu am creierul bun și că vor să mor, ”ca să fie alta” în locul meu - toate lucrurile rele ei le pun în seama creierului meu rău, ca și cum în mod inconștient sunt cauza răului în lume, când de fapt răul se petrecea uneeri fiindcă ei loveau foarte monstruos în creierul meu, prin otravă reală și f_t și torturi și altele, fără să îmi dea întreaga viață o șansă să dovedesc că creierul meu și tot ce sunt psihologic e ceva bun și util.

3 octombrie 2020, ora 16
Mi-e tare rău cerebral. Ei spun că vor neapărat să mă omoare. Am fost azi din nou la supermarket, la Gheață.
Concentrez din nou esența, adevărul despre cum mă omoară sau mă torturează monstruos și adevărul despre mine, în cele ce urmează, citate aproximative:

”nu este nicio luptă și nu a fost niciodată, nici război, este o crimă ordinară, nu e justiție.”
”nu a avut nici cea mai mică greșeală toată viața, e un om fără nicio pată”
”ea nu poate înțelege, fiindcă nu a greșit nimic toată viața”
Mulți cred că te lovesc și te omoară fiindcă ai fost susținută de forțe politice sau altceva ce vor ei să doboare, și nu au cum să înțeleagă că nu e adevărat ce cred ei. Mulți cred că e vorba de războaie sau luptă pentru putere între ei și de aceea te sfârtecă pe tine, te omoară, dar nu au dreptate etc.

Ei nici măcar nu au înțeles că tot ce ai scris tu e adevărul.
Unii au fost păcăliți că ești psihotică și de aceea ei cred că e delir ce ai scris tu.
fiindcă de curând mi s-a umflat burta tare rău, poate mai mult ca oricând în trecut, unii au spus cât am stat în parc că e otravă din nou, alții că sunt f_tă încontinuu urât de tot, alții că e cancer în fază terminală, alții că e și otravă și cancer, dar cancerul nu e în fază terminală. Otrava o fi fost, dacă a fost, fie din țigări, care au fost otrăvite monstruos, fie din apă, cum par să spună unii, dar nu am perceput clar mesajul lor. Nu am mâncat de vreo 3 zile. Mănânc rar și nu foarte mult, fiindcă mă simt tare rău. Ei oricum nu m-au ghidat sau ajutat niciodată.

oricum totul a fost cum am povestit, medicii au mințit - probabil inclusiv la CT la spitalul Monza, unde au zis că numai colecistul e rău, și restul perfect. Nu știu sigur, dar oricum am cerut ajutor medical de mult și nu am primit sau m-au tratat rău, cum a fost de pildă în 2018.
Ei spuneau că au aplicat asupra mea tortura exact ca în zilele acestea de 5 ori, dar oamenii nu au înțeles nimic și că absolut toți au fost mințiți sau îndobitociți sau corupți etc.

”familia Șerban e o familie de oameni respectați, de ce dracu ai spus adevărul?”

Au intrat și cei care spun că eu trebuie să mor ca să se nască alta sau că trebuie să mor fiindcă sunt la menopauză și ei cred că eu trebuia să fiu fertilă pentru a servi intereselor lor. (!!?)

Ei spun că idioții - adică acei oameni care par serioși și inteligenți - nu pot înțelege nici măcar că eu am spus tot adevărul și că nu am avut delir niciodată. Unul a intrat peste mintea mea cu ideea că ”la început când am citit am crezut că e ceva monstruos, dar apoi...” Ideea e că acești oameni răi care mă lovesc cu aceste cuvinte îi influențează pe idioți să gândească greșit, așa cum spun ei în mintea mea și astfel niciunul nu înțelege nimic niciodată, chiar dacă sunt și am fost mereu o femeie singură, chiar izolată inuman, tot fără motiv.

În legătură cu replicile de peste mintea mea, mai am de adăugat un singur lucru - și zilele trecute, și zilele acestea, au intrat unii care au preluat replicile celor de dinaintea lor, fie aberații, fie monstruozități, fie chiar cele care spuneau adevărul despre tot și lauda calităților mele reale. Ideea e că astfel ei mă f_t monstruos și mă omoară eventual, sau îmi iau ceea ce ei numesc coroană sau putere, așa cum au spus mereu de 15 ani, deși e ceva lipsit de noimă. Este de fapt doar ceva legat de nebunia și prostia lumii despre mine.

Cât timp am stat în parc, cât a fost mai liniște acolo, am început să mă simt mai bine, dar sunt foarte umflată.

Ei spuneau că au aplicat asupra mea tortura exact ca în zilele acestea exact de 5 ori de-a lungul timpului, dar oamenii nu au înțeles nimic și că absolut toți au fost mințiți sau îndobitociți sau corupți etc. Mulți au insinuat că eu sunt un căcat și cei care ”conduc destinele” omenirii sunt oameni capabili și de aceea eu trebuie să mor. (??) Ei spun în acest moment - ”e vorba de minciunile pe care se bazează puterea lor proasto” Nu mai scriu, am concentrat tot adevărul, ei vor continua să lovească și să spună monstruozități. Eu spun că natura omului e civilizația, nu barbaria. Puterea nu cred că se poate baza pe minciuni, cum spun ei, dar minciunile o pot însoți.

Mi-e din păcate extrem de greață și rău cerebral extrem, adică foarte rău. Ei mă tot amenință cu moartea, fiindcă toți proștii au fost păcăliți că eu sunt ceva rău, din câte mi se spune. Bună ziua și la revedere, regret oarecum că nu m-au mai lăsat să scriu, că aș fi terminat blogul rapid cu adevărat și apoi, cum am spus, aș fi scris ceva mai bun și mai inteligent, era clar acest lucru, dar toți lovesc, au spus că nu mă ”vor” încontinuu. Cum adică nu mă vor? am întrebat eu mereu. Ei au spus din nou că toți au votat să mă omoare. (?) și că unii oameni sunt proști și cred că e vorba de faptul că nu mă vrea cineva sau oamenii. Ce înseamnă a vrea un om?

3 octombrie 2020, seara
Ei spun din nou că sunt omorâtă cu o ură monstruoasă și alții spun din nou că toată lumea vrea ca ei să mușamalizeze cazul, cum au zis și în oraș mereu.
Ei spun că moartea mea se apropie vertiginos, alții spun că eu voi muri de cancer, dar că mă vor omorî numai peste câțiva ani.
Azi în parc priveam niște furnici cum umblă de colo-colo, apoi am văzut roi de rândunici probabil în dezordine deasupra, aproape de curtea mea, ciorile au plecat în cârduri spre București
Am mers la ”mega image shop and go” și am văzut scos la promoție un fel de zahăr pe care scria chiar Furnicuța. Ei au intrat din nou atunci peste mintea mea, cu ideea că întotdeauna oamenii omoară pe cei aflați în situația asta. Este adevărat, au pus zahăr cu numele furnicuța, pentru ca eu să îmi amintesc de furnicile privite în parc. Dar, de-a lungul vieții, au fost extrem de multe astfel de coincidențe, unele fiind în mod clar reale, fără să fie înscenate. Ei au zis așadar că oamenii proști mereu consideră drept periculos acest fenomen, și omul respectiv e omorât. Ei spun că e o greșeală. Ideea se împarte în trei - unii spuneau că astfel de atribute aparțin lui Dumnezeu, alții că eram geniu și alții cred și acum probabil că eu am fost un om perfect nevinovat și normal băgat la balamuc, și deci de aceea se întâmplă toate așa, că dacă eram cu adevărat nebună nu s-ar fi întâmplat așa, dar creierul meu e forță de organizare și adaptare, la fel ca la alți oameni inteligenți și normali.
Alții spuneau că nu aș fi fost omorâtă dacă nu aș fi fost martoră la revoluție. ?!
Bontul continuă să mă înțepe rău și des. Îmi amintesc cum spuneau și acum mulți ani că sunt doar un dumnezeu ca toți dumnezeii și sunt omorâtă ca toți ceilalți. Eram încă tânără, sub 40 de ani. Ei nu simt vreo părere de rău că omoară ceva bun, fiindcă, spun ei, toți știu că se va naște alta. ??! Nu cunosc aceast lucru. Ei spun că mă omoară, cum spuneau și mai demult, fiindcă altfel ar fi fost un scandal monstruos.
”Tu (adică eu, mi se adresează clar mie) continui să spui adevărul, fără să ai habar ce minciuni sau acuzații au inventat ei."
Continuă să arunce minciuni și aberații --- de pildă că eu mor dând oamenilor o lecție de mândrie și răutate etc., când de fapt, chiar și ei au spus că au înțeles că e exact invers, că nu am avut defecte și ei doar mint.
Noapte bună și fie ca Dumnezeu să vă ajute în ceea ce e bun în viața voastră. Și eu am fost mereu animată doar de dragostea de alții, nu am avut interese egoiste și am avut dreptate, mai ales că în viața mea unii oameni vor să dea și acum impresia că ei sunt animale fără suflet sau inimă. Ei sunt cei care au nevoie de ajutor, de lumină ca să înțeleagă ceea ce e bun.

Ideea e, cum am mai spus, că atunci când ei văd fenomene naturale ciudate sau extreme - cutremur, etc. - sau multe coincidențe legate de viața mea, ei cred, datorită minciunilor, că sunt manipulați de o forță politică sau de altceva, prin intermediul creierului meu. Săracii, sunt prea slabi la minte ca să înțeleagă cu nu e așa, știu sigur asta. În realitate nu aveau dreptul să creadă astfel de lucruri și să îmi vrea moartea, nici măcar nu era logic și oricum nimeni nu a stat de vorbă cu mine sau să mă întrebe ceva: aceste idei seamănă cu ideea celor care credeau că eu sunt mașină de război manipulată să îi omoare sau să îi lovească pe ei, și acest lucru de asemenea e fals.
Unii spuneau adesea că eu am fost și încă sunt singura lumină pentru oameni, dar faptul că mă resping crește întunericul din mintea lor. Sau că niciun dumnezeu/geniu/etc. nu are nicio putere dacă oamenii nu îl vor și e omorât.
Iar între timp eram otrăvită... mai jos trei poze de azi, acum încep să mă mișc tare greu și nu știu dacă mâine voi ami fi în viață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...