desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

miercuri, 5 mai 2021

5.05.2021

5.05.21
Ei spun azi din nou că vor să mă omoare mâine. Noaptea trecută m-au chinuit și azi a fost din nou vreme rea. În caz că mă omoară, vreau să mai știți un lucru - trebuie să merg în oraș să adun toate caietele mele cu însemnări și să le aduc la Voluntari să le dau foc în grădină. Este absolut necesar - în caiete am scris numai o parte din adevăr și eram într-adevăr otrăvită, după cum puteam dovedi chiar, dar asta nu interesa pe nimeni, fiindcă nu am avut niciodată familie în mod real și nimeni nu era interesat vreodată de viața mea sau interesat să trăiesc, deși am fost mereu un om normal, bun și inteligent. Datorită torturii și otrăvii în caiete lucrurile apar distorsionate și irelevante, în timp ce pe blogul acesta este scris absolut tot adevărul obiectiv, curat și în detaliu. Mă enervează să rămână porcăriile acelea după mine și eventual să mintă unii și după moartea mea, căci până acum nimeni nu a avut nicio dovadă că aș fi nebună sau proastă sau rea sau că aș fi greșit ceva - și nici nu există așa ceva în acele caiete, dar cei răi pot să mintă direct, cum au făcut și psihiatrii, deși nu au vorbit cu mine. Variațiuni pe aceeași temă - ei spun din nou că eu sunt o femeie de înaltă virtute, dar proștii cred invers și vor să mă omoare numai fiindcă au fost mințiți și că toți (cine?) mint despre mine. Mai au ideea că eu sunt total exclusă mereu (de-a lungul istoriei???) fiindcă toți mint despre mine. ??? Asta e paranoia lor, nu a mea.
Azi noapte am fost chinuită, am dormit numai vreo 3 ore, mama are obiceiul să mă scoale. Zilele astea am fost chinuită sexual și cerebral (puțin), de exemplu sunt ciupită de coapsă repetat mai mult timp. Ziua a fost rău toată ziua și frig și ploaie dimineața - apoi temperatura a crescut brusc în 30 de minute la aproape 30 de grade, cald tare la soare. Dureri mari și prelungite osteoarticulare în tot corpul - poate reumatism, dar am de mai mult timp. Unul intrase peste mintea mea cu ideea iertare, Cristina. ??? Apoi mama m-a tocat încontinuu peste 2 ore, așa cum face ea, deși am rugat-o de mai multe ori să mă lase în pace. Uneori mă cicălește peste 3-4 ore. Bontul mă înțeapă aproape tot timpul...
Azi, 6.05.21 - Bineînțeles că nu m-au omorât ieri. Ei spun că eu nu înțeleg că sunt un om compromis - nu înțeleg altceva - cine este și ce vrea de la mine? Nu sunt compromisă, am fost cu adevărat un om izolat inuman de la 13 ani. Cine a stat vreodată de vorbă cu mine, întreaga mea viață? Dacă vă spune cineva că a vorbit vreodată cu mine, îl credeți?! Cel mult câteva minute, ca în tren, în care persoana respectivă mă umplea cu mărturisiri despre viața ei, fără să vorbească nimic cu mine.
7.05.21
Mai scriu o dată o explicație despre otravă. Eu nu trebuia să fiu omorâtă, am implorat și am explicat totul de mult. Nu au dreptate. Era și este evident că am fost un om inteligent și bun, genul de inteligență mult peste nivelul celui care înțelege că există riscul ca proștii sau inocenții să creadă că omul e nebun și să îl respingă și deci să îl omoare dacă el povestește de voie de nevoie că e otrăvit fără vină. Era cât se poate de clar că eram otrăvită și aveam și dovezi și puteam povesti clar cum erau simptomele. Era clar că nu aveam interesul deci să spun adevărul despre otravă, fiindcă eram total singură și deci era posibil să fiu abandonată de cei inteligenți în gura proștilor, deci a celor care cred că omul e nebun dacă spune că e otrăvit. Dar nu trebuia să fiu otrăvită și eram un om perfect bun și nevinovat. Era clar că nu aș fi spus adevărul decât dacă era ceva grav de tot. Și nici nu aveam cui să spun. Am spus o dată doar psihiatrei Căpraru.
8.05.21
Mama are obiceiul să mă cicălească zilnic că trebuie să mănânc și e de-a dreptul neplăcut și supărător - zilnic aproape, de zece ori în general în fiecare zi - poate nu credeți, dar e adevărul, e ceva clar și obiectiv în exterior, nu e din cauza psihicului meu. Eu am încercat să o tratez cu indiferență, nu îi răspund nimic, dar ea continuă. Nu am ușă la cameră și vine cum i se năzare peste mine, zilnic. Eu niciodată nu am deranjat-o. Am încercat să o rog frumos să se oprească și nu vrea nici așa. Am încercat să mă rățoi la ea și nu a mers nici asta. Eu am probabil peste 120 kg și am o burtă care mă împiedică la mers și respir greu, stau cocoșată și inima e neastâmpărată. Sunt șchioapă. Ea mereu vrea să mânănc și vorbește încontinuu despre mâncare. Ei au spus mereu că vor să am un accident cerebral vascular sau că mă omoară cum l-au omorât pe tatăl meu vitreg, îngrășându-mă și otrăvindu-mă.
Ieri am fost în București și am mers pe jos mai mult, fiind și cald tare - am făcut rană la bont, fiindcă piciorul a intrat în proteză și s-a bătut în vârf și în tibie. Întorcâdu-mă acasă mama a țipat bineînțeles când i-am spus și m-a înjurat urât după ce a trebuit să stau în pat ca să îmi oblojez piciorul, ea s-a oferit să mă ajute și am rugat-o frumos doar să îmi dea un prosop - așa e obiceiul ei, dacă sunt bolnavă la pat, neajutorată sau mi-e tare rău, atunci ea precis înjură și țipă și face scene chiar dacă eu nu mă plâng și nu o provoc. Mai are și obiceiul să mă păcălească oferindu-se să mă ajute și mereu urlă dacă eu mușc momeala și o rog ceva necesar. Azi piciorul e destul de umflat.
Îmi amintesc cum m-a luat în răspăr medicul de familie când i-am spus în mod decent că nu am cum să mă înțeleg cu mama, din cauza mamei - ea a replicat că sunt acum femeie matură și ar trebui să pot să mă înțeleg cu mama - adică mă insulta cu aberații psihologice. Totuși, așa cum spun unele teorii, și dvs. și medicul de familie, în mod a priori acuzați victima, ca și cum victima e vinovată, naiba știe de ce. Eram evident un om inteligent și nu m-aș fi plâns de mama dacă ar fi fost vorba doar de fleacuri gen cicăleală și adevărul e și a fost evident și în aparențe - totuși oamenii gen medicul de familie cred sau vorbesc ca și cum ar crede invers. Am fost un om evident răbdător și calm mereu. Am observat cum se înțeleg femeile mature și respectate cu mamele lor - le tratează de sus, le vorbesc urât sau cu aer superior sau le înjură ele și țipă ele la ele - eu nu aș fi făcut așa ceva și nu am făcut, nu suport. Dacă aș fi făcut așa ceva oricum m-ar fi închis la nebuni, fiindcă așa au vrut alții și mint, deși eram un om de valoare, chiar dacă izolată din 84. Mama nu suportă și nu a suportat niciodată, încă din copilărie, să vorbesc nimic cu ea. Chiar dacă vorbesc că e soare sau ploaie afară - ea poate să țipe și să facă scene. În niciun caz nu am voie să mă plâng de ceva sau să spun orice lucru rău, oricât de mic, dar ea se plânge din abundență. În același timp e extrem de ”paranoică” sau joacă teatru și presupune mereu că eu o atac pe ea, când e invers de fapt. Totuși e mama mea și nu am pe nimeni altcineva, îi doresc oricum sănătate și bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...