Variațiuni pe aceeași temă de la alienare la alinare - aș dori să subliniez aici că acest blog despre suferințele mele fizice și psihice conține, pe lângă toate memoriile povestite exact, și menționarea multor suferințe ale ideii, adică tristețe, revoltă, amărăciune, fie din meditația victimei asupra martiriului propriu, fie din ideile și gândurile altor persoane care există independent de victimă, cu care victima nu se confundă și nu face alianță. Este ceva aproape exhaustiv, ca un fel de enciclopedie bogată a suferințelor posibile în situația de victimă de acest tip. Ei spun că eu nici acum nu am înțeles că sunt considerată nebună - dar fără motiv real - și de aceea nu au vrut să-mi dea dreptul la muncă sau chiar la studii, fiindcă nu se pot baza pe mine, ceea ce nu a fost adevărat, eram în stare de efort intelectual și creativ chiar îndelungat, fără fluctuații - dar apare ca și cum ei cred că eu dăunez altora, izolându-mă inuman din 1984, cum voia mama, care greșea și eu sigur nu dăunam altora, dimpotrivă - acum, din păcate e prea tărziu să doevedesc asta, dar acum 10 ani era încă devreme și trebuiau să îmi dea dreptul la muncă și implicit la studii și aș fi reușit sigur.
Azi au inventat o nouă idee, dar până să ajung să scriu am uitat, nu era ceva important, doar o altă variațiune. În plus au repetat ideea că eu sunt omorâtă pentru menținerea neștirbită a statutului social al unui om important care a greșit față de mine ??!! Totuși e vorba de o crimă gravă - prin torturi de zeci de ani asupra unui om nevinovat și bun, dar și de valoare prin frumusețea sufletului și intelect chiar, deși nu geniu. Caracter bun. Gravă, fiind și clar intenționată - ei omoară fără regrete ceva bun cu adevărat. Fără să fi întrebat nimic. Iar eu nu am avut nicio șansă. Ei omoară prin otravă, tortură și izolare din 84, cu luarea abuzivă a drepturilor unui om cu care aproape nimeni nu a stat de vorbă și care nu a avut nici măcar relații colegiale cu alți oameni, de muncă sau studii, sau familiale, nu neapărat pentru cunoașterea gândirii sale, cât a aptitudinilor și gusturilor etc. A cunoaște un om nu înseamnă doar povestea vieții sale sau doar a valorii sale intelectuale, care poate să fie sesizată corect numai de cei superiori victimei ca intelect. A cunoaște înseamnă și cunoașterea prin activitate, prin fapte, relații etc. Ce să mai spun că mai demult erau unii care confundau (poate în mod ipocrit) efectul clar al medicamentelor psihiatrice cu boala psihică.
Mi-am amintit că ei au inventat azi că eu din naștere ispășesc o greșeală din vieți anterioare - ceea ce am mai notat, similar - dar la care ei adaugă că și atunci m-au judecat greșit.
ei spun că un singur om (!) a înțeles adevărul despre mine, restul toți cred aberații - iar acela care a înțeles e nepăsător - s-ar putea să fie adevărul, dar eu nu pricep totuși - cum nu au înțeles din moment ce am explicat totul în detaliu și foarte clar?
10.07.22
Ei spun că unii oameni, deși au înțeles că absolut tot ce am scris eu pe acest blog e adevărat, ei totuși cred că eu aș fi nebună. Că mă acuză că îmi lipsește complet decența, rușinea de a nu pomeni lucruri monstruoase, rele, violente, incredibile. Probabil că ei consideră că nu trebuia să scriu nimic și că trebuia să mă las omorâtă, așa cum au zis unii. Totuși, dacă ar fi crezut adevărul și faptul că nu am spus decât adevărul și nu am ascuns nimic, atunci ar fi înțeles că nu am fost niciodată nebună și am fost un om foarte decent și bun și inteligent. Este vorba de o nedreptate strigătoare la cer această crimă. Dacă aș fi avut dreptul la muncă și la studii aș fi dovedit ceva foarte frumos și bun, la nivel intelectual superior. Și dacă ar fi fost vorba de altă femeie, eu aș fi fost obligată să susțin adevărul, nu minciuna și cruzimea celor care mă omoară. Deci oricum nu aveam ce căuta în societate, nu pierd nimic. În plus, vă rog să luați în considerare faptul că am fost otrăvită și torturată monstruos, dar am fost numai ceea ce e bun, normal că dacă oamenii știau adevărul nu m-ar fi omorât și nici nu m-ar fi torturat așa monstruos. În plus, repet, am fost izolată din 1984 - doar câteva cuvinte schimbate cu câteva persoane de atunci și după 2007 numai izolarea, nici nu am avut cui să spun bună ziua și atât. Vă dați seama ce însemană 38 de ani de izolare? Am nevoia imensă să ascult pe alți oamni, dar, din cauza izolării totale am scris totul aici cu lux de amănunte - măcar eu vorbesc, chiar dacă altcineva nu mă aude. Dacă ați fi înțeles adevărul, care e în întregime frumos, despre mine, nu m-ați fi omorât. Oamenii normali nu pot suporta mai mult de 30 de ani de izolare.
Din nou aceeași idee că proștii nu au cum să mă accepte, iar intelectualii toți cred că eu sunt altceva decât sunt. Ei spun că îi deranjează faptul că nu pot să mă distrugă complet, fiindcă eu continuu să spun numai adevărul. ?? Vor să mă omoare, asta spun ei mereu, fiindcă preferă acest mod de a distruge adevărul, fiindcă să mă lase în pace sau să mă accepte nu vor, fiindcă au mințit toți despre mine.
12.07.22
Am fost la plimbare și cumpărături - iar m-au întâmpinat tinerii de pe stradă cu ”Băga-mi-aș P...” E un fenomen social interesant, nu se satură niciodată, poate contează puțin că din copilărie am fost tratată foarte rău și nemeritat - și se insista pe ideile din poezia Cățelușul șchiop și altele gen Nebuna lui Coșbuc... Ei au spus mereu că oamenii nu mă suportă și mă omoară fiindcă nu am greșit nimic - dar chiar dacă greșeam mă omorau... Eu nu am avut cum să vorbesc niciodată cu golanii sau cu alți torționari.
Ora 4 dimineața - m-am sculat foarte chinuită, după o serie groaznică de mai multe frecături în somn, adică posesii sexuale în somn fără voia mea, acompaniate de coșmaruri oribile, mă simt foarte rău și tare scârbită - cineva îmi face acest lucru și îmi dă și coșmaruri simultan, e înfiorător de rău. Aseară cineva m-a adormit fiind ceva neplăcut foarte puternic și apoi, brusc, mi s-a îmtâmplat din nou să adorm. Mama nu dormea acum noaptea și a început să bodogăne - ei au încercat să sugereze în trecut că mama e autoarea acestor posesii, dar poate era vreun vecin sau zugravul - acum mai mulți ani acest zugrav a venit să repare ceva la mine în București și a stat mult, a stricat mai degrabă, și cineva m-a chinuit sexual monstruos la fel ca acum, cât a stat el la mine. Acum are soție și trei copii cu aceeași boală genetică. Ieri mama a spus că eu o ”frec” pe ea, de față cu zugravul. Mă gândesc să mă duc să solicit preotului o spovedanie, deși nu sunt bisericoasă, dar nu am păcătuit nimic toată viața de fapt. Mi-ar cere probabil să merg la slujbă mereu, ceea ce nu pot, sunt total izolată, nu am cu cine ”socializa”. Sunt obosită și mi-e rău. Am greață. Mă dor ochii și abia îi țin deschiși. Lucrul acesta e în mod sigur din partea cuiva foarte rău. Ieri mama mi-a făcut scandal că nu merg la cumpărături și apoi invers, că de ce merg.
Vă întrebați poate de ce scriu de aceste lucruri grețoase public - sunt posesii și abuzuri groaznice - iar medicamentele psihatrice nu mai au efect de mult - căci pentru asta am diagnosticul de schizofrenie, pentru violuri de la distanță, sunt izolată și fără bani și dreptul la muncă - dacă erau aceste drepturi luate abuziv, probabil nu ar fi fost nici aceste torturi și aș fi dovedit numai binele și frumosul - dar așa ei mă torturează încontinuu și nemeritat din 84 - oricum vă dați seama ce lucru dureros înseamnă pentru mine aceste violuri, din moment ce nu am greșit nimic, decât tocmai faptul că m-am frecat, dar numai în copilărie până la 12 ani - când oricum eram sub influența pedofililor sau a sexualității adulților. Deci masacrată fără nicio greșeală.... desigur că mult timp, aproape 30 de ani, nu am publicat aceste lucruri. Am dependență față de medicamente, dar nu mai au efectul necesar. Îmi plâng de milă și am scris povestirea din 2013, când nu era prea târziu să muncesc dacă aș fi avut drepturile - tot ce am scris e adevărul și chiar am fost torturată din 84 încontinuu - dar am fost un om capabil de bine și inteligent - e păcat că mă omorâți - și izolarea din 84 e inumană, cutremurător de monstruoasă. Și otrava a fost ceva rău și abuziv. În plus nu înțeleg de ce mint psihologii - mi s-a spus că mă considerau rebut de la început, deși tortura nu mă împiedica să muncesc sau să studiez. Prin scrierea adevărului am denunțat o crimă fără rost, dar și o mare nedreptate și abuzuri instituționalizate - deși probabil credeți că sunt un om lipsit de calități sau insuficient de puternic și inteligent pentru a merita drepturile, de aceea cu toții m-ați respins, deși nimeni nu a fost cu mine întreaga viață, decât 4-5 persoane întreaga viață, de foarte mult timp. Nu e nimic rușinos în ceea ce am scris, sunt torturată continuu și abia suport izolarea nedreaptă, dar nu am greșit nimic și meritam viața, ați judecat greșit. Bineînțeles că am avut dreptate aproape întotdeauna. Am scris și din cauza neplăcerilor trupești și continuării torturilor. Oamenii m-au tratat monstruos de mică, dar nu a fost deloc vina mea și nu meritam asta.
Azi, 13 iulie, am aflat că doamna Kis, care m-a găsit în stradă după ce am sărit pe geam, a murit acum 2 ani de covid sau altceva. Azi mi-au spus că în cazul meu e mai ușor ca ei să omoare victima, adică pe mine, decât pe criminali... presupun că mereu e așa.
oamenii care mi-au adus aragazul - al meu și al mamei - nici nu m-au salutat - pe mama o salută toți - ei zic că toți nebunii cred că eu sunt ceva rău - deși nici măcar nu am avut relații cu alți oameni - oricum am fost numai binele curat și nu dăunez altora - așa se purtau totuși cu mine din copilărie și pe mama o respectau, deși ea era ceva rău cu adevărat - ei zic că nebunii preferă să se sacrifice pentru ”cauză” și e greșit să mă omoare, fiindcă efectiv nu sunt cauza răului
mama iar urlă și mă înjură 🙁 fără motiv (trăzneasc-o dumnezeu s-o trăznească, du-te dracului de proastă, ce cur ai etc.)
de azi dimineață - acum e peste 5 - m-a tocat, în final cu ideea că eu nu o ajut la treabă în casă, fără motiv, fiindcă nu pot să fac odată cu ea ștersul pe jos de exemplu etc.
ei zic că răul e din cauză că medicii toți au mințit că eu sunt nebună, nu mama ????!!!! eu cred că e evident că asta e doar o cauză măruntă!
face urât și urlă de câteva ore... și când eram mică făcea la fel, eu credeam că e isterică în sens real, până când am prins-o în mijlocul crizei, singură și cu aer calm și rece de fapt, pe la spate
14.07.22
sunt nebuni, acum am înțeles - au construit un delir în care eu aș fi ceva ce nu sunt și mă omoară - deși nu credeți, totul e adevărat, ce am povestit - și spuneau azi că eu fac aceeași greșeală pe care au făcut-o toți cei care au fost în locul meu în trecut ! Ca și cum eu aș fi ghicit nebunia lor - când în mod clar nimeni nu a mai fost în locul meu - nu am greșit nimic toată viața, repet, și omorârea mea aduce numai răul, nimic bun - e posibil ca și alții să creadă în delirul lor, de fapt locul meu e locul celor care au mai fost martirizați toată viața și omorâți fără vină, deci foarte puțini au mai fost așa și nu am greșit nimic în această situație - se pare că ei cred altceva, dar nu știu ce
există un om care mi-a salvat viața când am sărit pe geam - doamna Kis, fostă vecină de bloc, care a fost unul din puținii oameni totodată care a vorbit puțin cu mine, pe stradă, pe Moșilor - un om pe care l-am respectat, desigur
azi au venit niște oameni la mine, de care am nevoie - viitorii chiriași, familie mixtă arabo-română, și care au vorbit-o de rău pe dna Kis de vreo câteva ori, parcă pentru a îi face pe plac mamei - care e monstruoasă, ca întotdeauna. Știau că a murit acum 2 ani. Kis stătea sub noi, deci știa probabil și ea despre furiile monstruoase ale mamei
mi-a displăcut foarte mult și aș fi vrut să îi apăr memoria, dar nu era momentul, fiindcă mama m-ar fi luat la rost și eu nu mai puteam rezista, după tot ce mi-a făcut ieri
acum, în mod normal, scriu aici, deși nu am pe nimeni nici pe facebook
Sunt extrem de nebuni - vă avertizez că au început să inventeze despre chiriași că mi-au declarat război, fiindcă el este din Iordania - și că asta e din cauză, spun ei, că vor să mă pedepsească că am avut sentimente propalestiniene când a fost prostia aceea de conflict cu Israelul! Nu a fost vina mea și atunci a fost singura dată din viață când am avut o semi-idee politică, din cauză că m-am uitat la știri și eram în pat mereu după amputație. Zugravul nostru s-a luat de doamna respectivă, că Șoșoacă e nebună - fiindcă dumneaei o cunoaște și totodată au inventat că sunt pedepsită fiindcă am avut tendința să nu îmi placă homosexualii mai demult, nu mai explic, și doamna respectivă e și ea puțin homofobă. Ei zic că astea două sunt singurele mele greșeli, dar de fapt nu au fost.
iar au ideea lor veche - parcă pe asta nu am scris-o - că eu sunt singura normală și restul - nu știu cine - sunt nebuni și omorârea mea aduce răul
Iar ideea că oamenii m-au chinuit toată viața pentru a obține ei poziții sociale înalte și bani.
ei spun în română și în engleză că singura mea greșeală a fost că am fost mai inteligentă decât nu știu câți bărbați ???
15.07.22
seară bună și spor în toate! azi nu mi-au aruncat vorbe în gând aproape deloc.
16.07.22
Ei ziceau că vecinul M e tare prost, că încă nu a înțeles adevărul. Se prea poate - el nu mă mai salută și întoarce privirea când sunt în preajma lui - azi am fost cu mama și el se uita fix la mama și la mine nu întorcea privirea, în mod ostentativ. Ei spun că el crede că eu sunt ceva rău, în mod eronat. Am stat puțin cu ei și mă durea capul. Cine știe? Alții zic că unii cred că eu am limba ascuțită și de fapt aceea e mama.
Ideea e că oamenii mă omoară dintr-o mândrie prostească că au fost mai deștepți decât mine, deși, fiind proști, nu e nicio rușine și nu au vină că nu au știut și nu au înțeles anumite lucruri - iar eu nu am vină că am fost inteligentă și izolată întreaga viață, deci fără vreo șansă să dovedesc ce eram.
ei zic din nou și din nou și din nou că proștii cred că eu am fost înlănțuită și mor din cauza fantasmelor mele, când, în realitate, eu am spus numai adevărul curat și nu am fost nebună niciodată. ei spun că absolut nimeni, niciodată, nu a vorbit în numele meu sau în interesul meu și totuși oamenii mă omoară ???
17.07.22
iar mi-a fost rău toată după masa și apoi iar adormire bruscă, greoaie, în picaj, incontrolabilă... ca și cum aș fi otrăvită sau f_tă cum spun ei și apoi mama iar pe același ton de voce cântat - de ce nu te culci, îi răspund că mi-e rău și întreabă din nou
CONȚINUT ADULT NUMAI CÂTEVA CUVINTE VULGARE, ESTE UN BLOG PENTRU PESTE 18 ANI, FOARTE TRIST, NERECOMANDABIL PENTRU CEI INCULȚI SAU PREA TINERI
Vă vine să credeți că din țărână cresc trandafiri, copaci înalți, case și oameni? Atâta frumusețe incredibilă. Hai, recunoașteți... chiar puteți crede că toate cresc din pământ așa frumoase?
joi, 7 iulie 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postare prezentată
Ultima parte – CONCLUZII - enumerare
Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...