Sunt bucuroasă să vă pot dărui azi 20.12.2019, un fișier pdf nepublicat la tipar, tocmai acum redactat de mine, cu o selecție proprie de poezii ale mele, ca dar de sărbători, cu toate gândurile de bine răspândite în lume cu aceste ocazii. În viziunea mea poeziile sunt atașate de emoții și emoțiile sunt exprimate prin fotografii personale de-a lungul drumurilor mele din ultimii ani.
Fotografiile mele nu ilustrează poeziile în dreptul cărora apar, sunt așezate la întâmplare și reprezintă doar dragostea mea pentru frumos, simboluri și amintiri. La mulți ani anticipat!
Condițional optativ - poezii
sau de citit pe calameo
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
vineri, 20 decembrie 2019
marți, 10 decembrie 2019
10 dec.2019
Azi am fost la oft-almologie 10 dec 2019 - di-agnostic - AO a-stigmatism, pres-bio-pie, și catar-actă cort-icală incipientă. Am separat cuvintele ca să fac haz de necaz.
Va trebui să pun picături de 2 ori pe zi. Dna doctor a spus că cataracta nu e o boală - probabil este ca o rană sau ca o cangrenă, nu e boală. De fapt eu nu pot ghici ce a vrut să spună. A spus că nu sunt probleme ale vascularizației. Am făcut mai multe investigații. Luna care vine îmi fac iar ochelari, fiindcă cei de anul trecut sunt rupți de mult timp și lipiți cu bandă adezivă. Și nici nu prea erau buni.
A spus că ochiul drept e mai afectat ca stângul. Tocmai ieri am dat din nou peste pseudonimul poetului Negru Opac.
Mai demult am cules 97 de poezii ale mele într-o culegere pdf, nu mai ştiu dacă v-am dat linkul, dar era oricum clar pe blogul meu de poezii Muzele albe, blog intitulat așa din cauză că mama locuise o vreme la mătușa ei preoteasa pe Muzelor, și eu am scos la lumină doar ce era alb și bun și pufos din toată povestea vieții mele - adică devenirea mea intelectuală, sufletească și spirituală.
Link pentru poeziile mele
Însă cititorii blogului meu au apreciat mai mult tâmpenii de genul ”Sorcova și morcova”, adică versurile următoare, o excepție fără rost printre cele scrise de mine:
vară vară primăvară, floricele pe cîmpii,
fir de trifoi boieresc după ureche, fluturi albi și mari ca zmeii,
file de povești și ceai cu roua zînelor,
ascunde-te după genele mele și ți-oi da trei bătăi de lacrimă
decupaj, traforaj, rumeguș de lemnușe albe
toamna este ca un tablou cubist și ploile aduc pădurea
lîngă casă, umbrela cu ciucuri stă ruptă, te privesc
ca pe-o amintire și nu mă îndur să te plouă
ești mai frumoasă deasupra sînilor
decît o narcisă într-o glastră de argint
cîntecul de pe buze printre frunze de lemn de trandafir
scoate coarne îngerești și te du să susure apa dulce mult te-aduce
descîntec de inimă rea printre copiii lui Aliodor,
conduri de catifea cu ochi verde pe care nimeni n-o crede
miroase a iubire amăruie printre perdelele brodate cu maci grei
mie îmi ninge de două-trei ori la anul și la mulți ani
(8.08.18, jocuri neserioase de cuvinte)
Vin sărbătorile și pentru mine. Deja a trecut aproape a 5-a parte din secolul 21.
Și eu:
Va trebui să pun picături de 2 ori pe zi. Dna doctor a spus că cataracta nu e o boală - probabil este ca o rană sau ca o cangrenă, nu e boală. De fapt eu nu pot ghici ce a vrut să spună. A spus că nu sunt probleme ale vascularizației. Am făcut mai multe investigații. Luna care vine îmi fac iar ochelari, fiindcă cei de anul trecut sunt rupți de mult timp și lipiți cu bandă adezivă. Și nici nu prea erau buni.
A spus că ochiul drept e mai afectat ca stângul. Tocmai ieri am dat din nou peste pseudonimul poetului Negru Opac.
Mai demult am cules 97 de poezii ale mele într-o culegere pdf, nu mai ştiu dacă v-am dat linkul, dar era oricum clar pe blogul meu de poezii Muzele albe, blog intitulat așa din cauză că mama locuise o vreme la mătușa ei preoteasa pe Muzelor, și eu am scos la lumină doar ce era alb și bun și pufos din toată povestea vieții mele - adică devenirea mea intelectuală, sufletească și spirituală.
Link pentru poeziile mele
Însă cititorii blogului meu au apreciat mai mult tâmpenii de genul ”Sorcova și morcova”, adică versurile următoare, o excepție fără rost printre cele scrise de mine:
vară vară primăvară, floricele pe cîmpii,
fir de trifoi boieresc după ureche, fluturi albi și mari ca zmeii,
file de povești și ceai cu roua zînelor,
ascunde-te după genele mele și ți-oi da trei bătăi de lacrimă
decupaj, traforaj, rumeguș de lemnușe albe
toamna este ca un tablou cubist și ploile aduc pădurea
lîngă casă, umbrela cu ciucuri stă ruptă, te privesc
ca pe-o amintire și nu mă îndur să te plouă
ești mai frumoasă deasupra sînilor
decît o narcisă într-o glastră de argint
cîntecul de pe buze printre frunze de lemn de trandafir
scoate coarne îngerești și te du să susure apa dulce mult te-aduce
descîntec de inimă rea printre copiii lui Aliodor,
conduri de catifea cu ochi verde pe care nimeni n-o crede
miroase a iubire amăruie printre perdelele brodate cu maci grei
mie îmi ninge de două-trei ori la anul și la mulți ani
(8.08.18, jocuri neserioase de cuvinte)
Vin sărbătorile și pentru mine. Deja a trecut aproape a 5-a parte din secolul 21.
Și eu:
luni, 9 decembrie 2019
9 decembrie 2019
telefonez de trei ore pentru a obține o programare la CT abdomen și pelvis prin CASMB - fie nu au ”fonduri”, fie m-au pus pe lista de așteptare, dar nu e cert, fie nu răspund la telefon, fie m-au programat în aprilie sau luna mai, deci la 4-5 luni de la trimitere, care este din 4 decembrie 2019
Am nimerit la un moment dat și telefonul fostei mele colege de bancă, care nici ea nu răspunde
mai am de încercat în alte locuri, dar acum sunt obosită, voi telefona mâine, oricum programul de azi nu cred că va mai dura mult
poate voi reuși, azi am telefonat în aproximativ 15 locuri, le-am notat
e destul de neplăcut, tranzitul meu intestinal e foarte dificil de mai mult timp - folosesc la două zile laxative și supozitoare, dar și așa e greu, am flatulență, scaun segmentat, adesea bile fecale dure și scaun mixt și desigur flatulență, crampe, colici, dureri și în abdomenul superior
Îmi cer iertare că mă plâng, nu e vina mea, nu am greșit nimic și consider că și oamenii săraci trebuie să aibă o șansă
oare biletele de trimitere prin CASMB înseamnă că de fapt pacientul e respins pentru analize sau investigații? Între timp medicul mi-a dat niște medicamente ca adjuvant sau paliativ, dar sunt foarte scumpe și nu se compensează, era mai bine să am un diagnostic
Ei spun că este mereu aceeași poveste, cu o fată bună și săracă, total nevinovată, omorâtă de cele rele și bogate, la fel ca în cărți și povești și că la fel se întâmplă și cu mine. Că pur și simplu sunt singură și nu are cui să îi fie milă de mine sau să îi pese. Că această poveste e reală, pur și simplu se întâmplă fiindcă există astfel de lucruri, dar proștii care au auzit ceva despre ce am scris eu din viața mea pur și simplu nu pot crede adevărul și își imaginează că povestea mea a fost aranjată de alții - adică de nebuni politici sau alții, dar nu e așa.
Am spus că voi termina povestirea în mod organizat și orodonat, dar nu am reușit să continui din diverse motive, voi continua azi și zilele ce vin.
Ideea e că numai cei bogați primesc asistență medicală, pe spinarea celor săraci, care sunt respinși toți și ”lăsați să moară”.
Dar, chiar și așa, oamenii inteligenți au mai multe șanse să reușească ceva, să dovedească ce pot face, fiindcă ei se vindecă singuri mai ușor sau nu se îmbolnăvesc. Fiind un om inteligent, eu tot aș fi avut rost bun de a reuși ceva util sau frumos sau bun pentru ceilalți, fiindcă vă dați seama că niciodată nu am dorit ceva pentru mine.
Chiar și în singurătate aș fi reușit să muncesc sau să studiez sau să creez ceva bun, chiar femeie fiind. Măcar vreo câțiva ani din viață. Și aș fi murit fericită că am trăit. Dar ei m-au otrăvit ca niște porci, cum am povestit, și au refuzat mereu ajutorul medical, cum am mai explicat și voi mai scrie și m-au izolat mulți ani aproape complet. Sigur că aș fi reușit altfel ceva, de exemplu să scriu ceva bun și inteligent sau frumos, poate chiar poezii mai bune, fiindcă scrisul e cea mai ieftină și ușoară muncă sau creație intelectuală. Și era evident că nu aveam delir și eram un om de valoare care voia să trăiască și era evident că nu trebuiau să mă omoare și că nu avusesem nicio șansă și nicio greșeală.
Ei spun că există un singur om care a înțeles adevărul despre mine și că restul m-au judecat greșit, deși nimeni nu m-a întrebat nimic și nimeni nu a fost cu mine niciodată. Poate e tot o minciună, nu vor să spună cine e acel om și poate el nu există.
Continuu imediat.
Am nimerit la un moment dat și telefonul fostei mele colege de bancă, care nici ea nu răspunde
mai am de încercat în alte locuri, dar acum sunt obosită, voi telefona mâine, oricum programul de azi nu cred că va mai dura mult
poate voi reuși, azi am telefonat în aproximativ 15 locuri, le-am notat
e destul de neplăcut, tranzitul meu intestinal e foarte dificil de mai mult timp - folosesc la două zile laxative și supozitoare, dar și așa e greu, am flatulență, scaun segmentat, adesea bile fecale dure și scaun mixt și desigur flatulență, crampe, colici, dureri și în abdomenul superior
Îmi cer iertare că mă plâng, nu e vina mea, nu am greșit nimic și consider că și oamenii săraci trebuie să aibă o șansă
oare biletele de trimitere prin CASMB înseamnă că de fapt pacientul e respins pentru analize sau investigații? Între timp medicul mi-a dat niște medicamente ca adjuvant sau paliativ, dar sunt foarte scumpe și nu se compensează, era mai bine să am un diagnostic
Ei spun că este mereu aceeași poveste, cu o fată bună și săracă, total nevinovată, omorâtă de cele rele și bogate, la fel ca în cărți și povești și că la fel se întâmplă și cu mine. Că pur și simplu sunt singură și nu are cui să îi fie milă de mine sau să îi pese. Că această poveste e reală, pur și simplu se întâmplă fiindcă există astfel de lucruri, dar proștii care au auzit ceva despre ce am scris eu din viața mea pur și simplu nu pot crede adevărul și își imaginează că povestea mea a fost aranjată de alții - adică de nebuni politici sau alții, dar nu e așa.
Am spus că voi termina povestirea în mod organizat și orodonat, dar nu am reușit să continui din diverse motive, voi continua azi și zilele ce vin.
Ideea e că numai cei bogați primesc asistență medicală, pe spinarea celor săraci, care sunt respinși toți și ”lăsați să moară”.
Dar, chiar și așa, oamenii inteligenți au mai multe șanse să reușească ceva, să dovedească ce pot face, fiindcă ei se vindecă singuri mai ușor sau nu se îmbolnăvesc. Fiind un om inteligent, eu tot aș fi avut rost bun de a reuși ceva util sau frumos sau bun pentru ceilalți, fiindcă vă dați seama că niciodată nu am dorit ceva pentru mine.
Chiar și în singurătate aș fi reușit să muncesc sau să studiez sau să creez ceva bun, chiar femeie fiind. Măcar vreo câțiva ani din viață. Și aș fi murit fericită că am trăit. Dar ei m-au otrăvit ca niște porci, cum am povestit, și au refuzat mereu ajutorul medical, cum am mai explicat și voi mai scrie și m-au izolat mulți ani aproape complet. Sigur că aș fi reușit altfel ceva, de exemplu să scriu ceva bun și inteligent sau frumos, poate chiar poezii mai bune, fiindcă scrisul e cea mai ieftină și ușoară muncă sau creație intelectuală. Și era evident că nu aveam delir și eram un om de valoare care voia să trăiască și era evident că nu trebuiau să mă omoare și că nu avusesem nicio șansă și nicio greșeală.
Ei spun că există un singur om care a înțeles adevărul despre mine și că restul m-au judecat greșit, deși nimeni nu m-a întrebat nimic și nimeni nu a fost cu mine niciodată. Poate e tot o minciună, nu vor să spună cine e acel om și poate el nu există.
Continuu imediat.
vineri, 6 decembrie 2019
6 decembrie 2019
Bună seara. Azi, ora 8, 45, vineri, 6 decembrie 2019
Sunt obligată să termin amărâta aceea de povestire tristă - ultimul rezumat al vieții mele, mai mult din ultimii 14 ani. Am speranțe să o termin înainte de Crăciun, trebuie. Deși e mult sub nivelul meu intelectual, care nu s-a redus niciodată până acum la posibilitatea narării unei vieți, fie ea și personală. Asta e - when life gives you lemons...
Mai întâi, voi termina anosta poveste a divagațiilor, și asta pentru totdeauna și apoi voi trece precis la restul lucrurilor importante din restul subcapitolelor. Acum iar au intrat cei care spun că ”teoria celor răi este că tu (eu) ai avut coșmaruri și nu ai descris realitatea”, deși oricine poate vedea că era doar realitatea și chiar dovedibilă și chiar întreagă.
Încă o dată despre boala mea psihică. Repet, inițial a fost doar o tulburare sexuală în mod clar, nu schizofrenie defel. Evident niciodată nu am avut delir și nici o altă tulburare psihică. Nu am avut nici halucinații - fiindcă ele erau definite clar ca percepții fără obiect - adică să vezi sau să auzi ceva ce nu este în limita simțurilor tale. Dar dacă așa ar fi, de unde știm noi până unde ajung simțurile omului - și de ce am considera nebun un om care vede precum razele X de exemplu? Poate că nu ar fi o tulburare, ci un har. Eu oricum nu am avut halucinații și nici vreun simț aparte, supraomenesc sau animalic sau robotic.
Dar nu am avut nici tulburări ale celorlalte simțuri, în afară de auz și văz.
Se poate spune că am avut tulburare a gândirii deoarece au intrat peste mintea mea vorbele rele și agresive ale unor oameni necunoscuți mie, nu știu cine erau ei. Dar ei nu au vorbit cu mine în gând aproape nimic, doar îmi aruncau vorbe rele sau absurde, sau ură sau amenințări de moarte. Niciunul nu m-a întrebat nimic aproape.
Aceste vorbe au pătruns abia din 2005, după 13 ani de la diagnosticul meu psihiatric în 1992.
Dar, dacă gândim mai logic, eu nu îi provocam, eu nu gândeam nimic, doar ei mă atacau mereu, uneori cu 6-7 idei deodată. Deci nu era tulbure gândirea MEA. Da, deodată, deși nu credeți, la fel cum poate nu credeți că mi-am văzut în câteva clipe toată viața, de două ori, deși astfel de experiențe limită sunt înregistrate în parapsihologie și alte lucrări. În general se considera că astfel de experiențe sunt fie la limita dintre viață și moarte, fie proprietate a minților strălucite (?). Mie mi s-a mai întâmplat să am experiențe de sinteză și înțelegere a unor teorii sau sisteme de gândire dintr-odată, adică în câteva clipe, după ce am acumulat destule noțiuni și teorii fragmentare.
Și aceste vorbe care veneau în gândul meu poate erau tulburarea gîndirii altora - așa se pare - fiindcă gândirea mea nu lucra în acele momente, eu nu anticipam ce urmau să spună ei și am fost mereu șocată de ideea lor de ură și de convingerea lor că trebuie să mor pentru ei. Eu mereu am gîndit normal și logic ca și acum și am fost și capabilă de studii superioare sau postuniversitare, dar oamenii au spus că nu am aceste drepturi și nu m-au acceptat, deși puteam scrie și gîndi sau vorbi fluent, concentrat, organizat, corect, expresiv etc. Chiar dacă ei intrau peste mintea mea, gândirea mea tot nu era greșită sau tulburată, a lor însă era și agresivă și patologică. Nu aveau decât să mă testeze sau să vorbească orice cu mine sau să mă întrebe orice sau să îmi ceară vreun eseu despre Kant sau despre scrierile lui Ion Slavici etc. Sau sinteze. Dar nu m-au acceptat deloc și stăteam relativ bine și cu atenția, deși medicul care mi-a dat pensia mă vrea dispărută, fiindcă a scris că eu am capacitatea de muncă redusă la zero, nici măcar la un sfert, să îmi mai lase o șansă! Habar nu are de mine, nu mă cunoaște, nu știe nimic, nu m-a întrebat aproape nimic, doar eu i-am spus că încă sper să mi se dea dreptul la muncă, cum am sperat toată viața.
Deci tulburarea gândirii nu era a mea.
Ei spun că toți oamenii sunt așa și oricum așa vor fi și în viitor, nu le folosește să mă omoare.
Voi continua imediat.
Există ideea simplă, scrisă deja, că unii au mistificat viața mea, adică au făcut din alb negru în felul următor - părinții erau monstruoși și ei au mințit că eu eram nebuna și după ce m-au închis au mințit că părinții mei erau așa - deși de atunci s-au liniștit aproape complet și definitiv ca furie dementă, dar au continuat ura altfel - fiindcă chipurile erau nebuni din cauza bolii mele psihice. Etc. Alții spun că astea sunt copilării fiind vorba de rejecție clară și totală dinainte de 84, deci părinții erau doar instrumentele sistemului social. Alții că mama i-a păcălit pe toți etc. Alții că toți s-au păcălit între ei etc.
Mîine - poimâine restul divagațiilor și voi încerca un program riguros de exerciții fizice și intelectuale și post cu trei ore de scris dimineața și două seara, ca să am șanse să termin curat totul.
Balada popii din Rudeni. Tare frig azi! Am fost afară. Moș Nicolae.
Gheață prin iarbă, la 7 grade declarate peste 0 grade, oameni care respirau aburit - adică eu. Și totuși ceva nu era bine - mulți, și chiar copii, nu aveau haine groase - mai bătea și vânt rece. Rudeni e tot în județul Ilfov.
Sunt obligată să termin amărâta aceea de povestire tristă - ultimul rezumat al vieții mele, mai mult din ultimii 14 ani. Am speranțe să o termin înainte de Crăciun, trebuie. Deși e mult sub nivelul meu intelectual, care nu s-a redus niciodată până acum la posibilitatea narării unei vieți, fie ea și personală. Asta e - when life gives you lemons...
Mai întâi, voi termina anosta poveste a divagațiilor, și asta pentru totdeauna și apoi voi trece precis la restul lucrurilor importante din restul subcapitolelor. Acum iar au intrat cei care spun că ”teoria celor răi este că tu (eu) ai avut coșmaruri și nu ai descris realitatea”, deși oricine poate vedea că era doar realitatea și chiar dovedibilă și chiar întreagă.
Încă o dată despre boala mea psihică. Repet, inițial a fost doar o tulburare sexuală în mod clar, nu schizofrenie defel. Evident niciodată nu am avut delir și nici o altă tulburare psihică. Nu am avut nici halucinații - fiindcă ele erau definite clar ca percepții fără obiect - adică să vezi sau să auzi ceva ce nu este în limita simțurilor tale. Dar dacă așa ar fi, de unde știm noi până unde ajung simțurile omului - și de ce am considera nebun un om care vede precum razele X de exemplu? Poate că nu ar fi o tulburare, ci un har. Eu oricum nu am avut halucinații și nici vreun simț aparte, supraomenesc sau animalic sau robotic.
Dar nu am avut nici tulburări ale celorlalte simțuri, în afară de auz și văz.
Se poate spune că am avut tulburare a gândirii deoarece au intrat peste mintea mea vorbele rele și agresive ale unor oameni necunoscuți mie, nu știu cine erau ei. Dar ei nu au vorbit cu mine în gând aproape nimic, doar îmi aruncau vorbe rele sau absurde, sau ură sau amenințări de moarte. Niciunul nu m-a întrebat nimic aproape.
Aceste vorbe au pătruns abia din 2005, după 13 ani de la diagnosticul meu psihiatric în 1992.
Dar, dacă gândim mai logic, eu nu îi provocam, eu nu gândeam nimic, doar ei mă atacau mereu, uneori cu 6-7 idei deodată. Deci nu era tulbure gândirea MEA. Da, deodată, deși nu credeți, la fel cum poate nu credeți că mi-am văzut în câteva clipe toată viața, de două ori, deși astfel de experiențe limită sunt înregistrate în parapsihologie și alte lucrări. În general se considera că astfel de experiențe sunt fie la limita dintre viață și moarte, fie proprietate a minților strălucite (?). Mie mi s-a mai întâmplat să am experiențe de sinteză și înțelegere a unor teorii sau sisteme de gândire dintr-odată, adică în câteva clipe, după ce am acumulat destule noțiuni și teorii fragmentare.
Și aceste vorbe care veneau în gândul meu poate erau tulburarea gîndirii altora - așa se pare - fiindcă gândirea mea nu lucra în acele momente, eu nu anticipam ce urmau să spună ei și am fost mereu șocată de ideea lor de ură și de convingerea lor că trebuie să mor pentru ei. Eu mereu am gîndit normal și logic ca și acum și am fost și capabilă de studii superioare sau postuniversitare, dar oamenii au spus că nu am aceste drepturi și nu m-au acceptat, deși puteam scrie și gîndi sau vorbi fluent, concentrat, organizat, corect, expresiv etc. Chiar dacă ei intrau peste mintea mea, gândirea mea tot nu era greșită sau tulburată, a lor însă era și agresivă și patologică. Nu aveau decât să mă testeze sau să vorbească orice cu mine sau să mă întrebe orice sau să îmi ceară vreun eseu despre Kant sau despre scrierile lui Ion Slavici etc. Sau sinteze. Dar nu m-au acceptat deloc și stăteam relativ bine și cu atenția, deși medicul care mi-a dat pensia mă vrea dispărută, fiindcă a scris că eu am capacitatea de muncă redusă la zero, nici măcar la un sfert, să îmi mai lase o șansă! Habar nu are de mine, nu mă cunoaște, nu știe nimic, nu m-a întrebat aproape nimic, doar eu i-am spus că încă sper să mi se dea dreptul la muncă, cum am sperat toată viața.
Deci tulburarea gândirii nu era a mea.
Ei spun că toți oamenii sunt așa și oricum așa vor fi și în viitor, nu le folosește să mă omoare.
Voi continua imediat.
Există ideea simplă, scrisă deja, că unii au mistificat viața mea, adică au făcut din alb negru în felul următor - părinții erau monstruoși și ei au mințit că eu eram nebuna și după ce m-au închis au mințit că părinții mei erau așa - deși de atunci s-au liniștit aproape complet și definitiv ca furie dementă, dar au continuat ura altfel - fiindcă chipurile erau nebuni din cauza bolii mele psihice. Etc. Alții spun că astea sunt copilării fiind vorba de rejecție clară și totală dinainte de 84, deci părinții erau doar instrumentele sistemului social. Alții că mama i-a păcălit pe toți etc. Alții că toți s-au păcălit între ei etc.
Mîine - poimâine restul divagațiilor și voi încerca un program riguros de exerciții fizice și intelectuale și post cu trei ore de scris dimineața și două seara, ca să am șanse să termin curat totul.
Balada popii din Rudeni. Tare frig azi! Am fost afară. Moș Nicolae.
Gheață prin iarbă, la 7 grade declarate peste 0 grade, oameni care respirau aburit - adică eu. Și totuși ceva nu era bine - mulți, și chiar copii, nu aveau haine groase - mai bătea și vânt rece. Rudeni e tot în județul Ilfov.
miercuri, 4 decembrie 2019
4 decembrie 2019
Mi-am luat ghete de iarnă - aveam de acum un an dar erau foarte urât zgâriate de Cloe, pisica mea, am stat în cumpănă, le-am și purtat așa cum erau, dar în final am cedat și mi-am luat noi, fiindcă am găsit cu 205 lei. :) Marelbo. Tot de la ei mi-am luat și curea de 3 cm, tot de bărbat, dar e bună și a costat și ea 55 lei - acum pot slăbi și purta blugi sau pantaloni mai vechi. Anul acesta, în primăvară, m-am dotat cu o pereche de pantofi negri cu șiret, măsura 41, deci tot de la bărbați (ghetele 42 să intre șosete) tare buni, că nici pantofi nu aveam. Tot Marelbo. Sunt niște produse fantastice și în sfârșit am avut bani să mă încalț. Țin cu grijă pantofii și ghetele să nu le înhațe pisica.
E adevărat că, vreme de 10 ani, nu am avut nici haine, nici pantofi, aproape deloc. Acum port niște blugi de 15 lei de la second hand - alții nu am, dar sunt destul de buni - și mama mă tot tachinează că îi plac, mereu și mereu. Poate fiindcă ea nu vrea să mai pierd kilograme, dar eu nu pot altfel din 5 motive - inima, plămânii, obezitatea, lipsa unui picior și probleme la articulații, mai ales genunchiul piciorului întreg. Azi am fost în oraș să iau pensia mea care este de 705 lei și mâine va lua mama banii comuni din chirie și pensia ei. Mama e nemulțumită - dar nu are dreptate, fiindcă eu am dreptate să vindem apartamentul mic, al meu, și nu acela închiriat, de patru camere, proprietate comună a noastră. Oricum eu i-aș da banii de care zice că are nevoie din banii de pe apartamentul meu. Care de fapt provin din banii tatei de la bunica. Mama are pensie 1789 lei, anul Revoluției franceze. Pare o pensie mare, dar gazul și lumina aici la casă de 2 camere (ea zice că stăm înghesuite și că vrea în oraș, dar de fapt e mai mult spațiu aici - și hol normal la intrare și hol mare la mijloc și baie și bucătărie mare, dar spațiul la casă pare mai mare psihologic datorită curții, te simți mai liber) și internetul fix și gunoiul fac foarte mulți bani. Apartamentul meu de două camere ea vrea să îl închiriez, fiind proprietatea mea, dar e mizerabil rău și otrăvit, eu nu aș face așa ceva și nu are nici îmbunătățiri normale și nici mobilă - e logic că trebuie vândut și curățat. Dar nu depinde de mine. Păstrez speranța ca măcar să nu înceapă să facă scandal din nou să îl vindem pe cel mare. Voi refuza. De peste un an plătesc întreținere la bloc și gunoi și televiziune și internet fix degeaba - acum sper că mă vor lăsa să schimb contractul la Orange în ceva util. Ei în general refuză ceva mai ieftin ca nou contract, dar există oferte bune exact cum am eu nevoie, puțin mai ieftine sau cam la fel.
Mama e foarte supărată de cheltuielile mele, deși i-am luat mănuși groase, șosete groase și mici atenții, fiindcă zice că eu am prea multe și ea prea puține. Mai spune că anul acesta iar nu vom avea Crăciun cu bani, adică sărbătoare. Mai mulți ani eu am stat în oraș și nu am avut nici ce mânca de Crăciun, de mai multe ori, și o vînzătoare mi-a dat odată de pomană câțiva cartofi și i-am fiert. E adevărat că nici mama nu are și nu avea. Ea și acum poartă mereu plovărele ei din tinerețe, din anii 70, când unul, când altul, cum am făcut și eu, neavând altele. (Unii au intrat peste mine cu ideea că ei nu suportă sau nu le plac oamenii săraci. Alții zic că mama consideră că banii tatei nu mi se cuvin, fiindcă tata nu era tatăl meu adevărat, ci ei se cuvin. Eu consider că nu e așa și pot argumenta că legea e corectă chiar dacă tatăl nu e biologic, el m-a recunoscut ca copil al lui și m-a lăsat să cresc la mama lui.)
Mama are și rată 150 lei la laptop și stă să vizioneze seriale gratuite pe internet ore în șir, fiindcă e și ea amărâtă, chiar dacă nu e complet singură, ca mine. Nu are altă plăcere, zice ea. Eu ascult muzică clasică și îmi pare rău că iar nu pot să îmi cumpăr concertul pentru vioară al lui Ceaikovski. Asta, e, poate în februarie. Am destule CDuri, dar le-am luat la întâmplare când erau mai ieftine, înainte să știu ce îmi place sau mă poate ajuta.
(Unii zic că mama nu e de vină și că porcii ăia din oraș care m-au otrăvit nu vor să mă lase să vând apartamentul, sau cei care m-au condamnat nedrept la moarte, deși nu am greșit nimic. Alții zic că și ea. În dulap miroase așa goraznic că mi-a venit să vomit acolo. Menajera vecinilor iar a iești în calea mea rândul trecut când am fost în oraș, ca să se uite urât de tot și să fugă ca să nu o salut, că ea așa făcea mereu înainte. Unii zic că i s-au spus minciuni, alții că și ea m-a otrăvit la ghenă sau lift, sau chiar în casă, că ei intrau sigur, unii. )
Mă bucur mult și pentru micuțul meu calendar de birou 2020 cu 2 lei 50.
E adevărat că, vreme de 10 ani, nu am avut nici haine, nici pantofi, aproape deloc. Acum port niște blugi de 15 lei de la second hand - alții nu am, dar sunt destul de buni - și mama mă tot tachinează că îi plac, mereu și mereu. Poate fiindcă ea nu vrea să mai pierd kilograme, dar eu nu pot altfel din 5 motive - inima, plămânii, obezitatea, lipsa unui picior și probleme la articulații, mai ales genunchiul piciorului întreg. Azi am fost în oraș să iau pensia mea care este de 705 lei și mâine va lua mama banii comuni din chirie și pensia ei. Mama e nemulțumită - dar nu are dreptate, fiindcă eu am dreptate să vindem apartamentul mic, al meu, și nu acela închiriat, de patru camere, proprietate comună a noastră. Oricum eu i-aș da banii de care zice că are nevoie din banii de pe apartamentul meu. Care de fapt provin din banii tatei de la bunica. Mama are pensie 1789 lei, anul Revoluției franceze. Pare o pensie mare, dar gazul și lumina aici la casă de 2 camere (ea zice că stăm înghesuite și că vrea în oraș, dar de fapt e mai mult spațiu aici - și hol normal la intrare și hol mare la mijloc și baie și bucătărie mare, dar spațiul la casă pare mai mare psihologic datorită curții, te simți mai liber) și internetul fix și gunoiul fac foarte mulți bani. Apartamentul meu de două camere ea vrea să îl închiriez, fiind proprietatea mea, dar e mizerabil rău și otrăvit, eu nu aș face așa ceva și nu are nici îmbunătățiri normale și nici mobilă - e logic că trebuie vândut și curățat. Dar nu depinde de mine. Păstrez speranța ca măcar să nu înceapă să facă scandal din nou să îl vindem pe cel mare. Voi refuza. De peste un an plătesc întreținere la bloc și gunoi și televiziune și internet fix degeaba - acum sper că mă vor lăsa să schimb contractul la Orange în ceva util. Ei în general refuză ceva mai ieftin ca nou contract, dar există oferte bune exact cum am eu nevoie, puțin mai ieftine sau cam la fel.
Mama e foarte supărată de cheltuielile mele, deși i-am luat mănuși groase, șosete groase și mici atenții, fiindcă zice că eu am prea multe și ea prea puține. Mai spune că anul acesta iar nu vom avea Crăciun cu bani, adică sărbătoare. Mai mulți ani eu am stat în oraș și nu am avut nici ce mânca de Crăciun, de mai multe ori, și o vînzătoare mi-a dat odată de pomană câțiva cartofi și i-am fiert. E adevărat că nici mama nu are și nu avea. Ea și acum poartă mereu plovărele ei din tinerețe, din anii 70, când unul, când altul, cum am făcut și eu, neavând altele. (Unii au intrat peste mine cu ideea că ei nu suportă sau nu le plac oamenii săraci. Alții zic că mama consideră că banii tatei nu mi se cuvin, fiindcă tata nu era tatăl meu adevărat, ci ei se cuvin. Eu consider că nu e așa și pot argumenta că legea e corectă chiar dacă tatăl nu e biologic, el m-a recunoscut ca copil al lui și m-a lăsat să cresc la mama lui.)
Mama are și rată 150 lei la laptop și stă să vizioneze seriale gratuite pe internet ore în șir, fiindcă e și ea amărâtă, chiar dacă nu e complet singură, ca mine. Nu are altă plăcere, zice ea. Eu ascult muzică clasică și îmi pare rău că iar nu pot să îmi cumpăr concertul pentru vioară al lui Ceaikovski. Asta, e, poate în februarie. Am destule CDuri, dar le-am luat la întâmplare când erau mai ieftine, înainte să știu ce îmi place sau mă poate ajuta.
(Unii zic că mama nu e de vină și că porcii ăia din oraș care m-au otrăvit nu vor să mă lase să vând apartamentul, sau cei care m-au condamnat nedrept la moarte, deși nu am greșit nimic. Alții zic că și ea. În dulap miroase așa goraznic că mi-a venit să vomit acolo. Menajera vecinilor iar a iești în calea mea rândul trecut când am fost în oraș, ca să se uite urât de tot și să fugă ca să nu o salut, că ea așa făcea mereu înainte. Unii zic că i s-au spus minciuni, alții că și ea m-a otrăvit la ghenă sau lift, sau chiar în casă, că ei intrau sigur, unii. )
Mă bucur mult și pentru micuțul meu calendar de birou 2020 cu 2 lei 50.
duminică, 1 decembrie 2019
1 dec 2019 jurnal
1 dec. 2019
zi de sărbătoare, ora 6 30 seara
dar de mâine trebuie să continui să scriu restul povestirii și să o și termin. Mai scriu și câteva lucruri mai triste și azi.
Au început din nou să îmi arunce vorbe rele, ca în fiecare zi.
Din nou despre povestea aceea cu sexul oral, ceva extrem de dezgustător, una din cele trei aparente greșeli ale mele, dar de fapt nici aceea greșeală, așa cum am povestit, fiind un lucru care nu dovedește nimic rău despre mine sau despre ce simțeam sau gândeam sau ce caracter aveam.
Ei spun mereu că omul acela, Ion Andreescu, zis Toni, a fost plătit ca să îmi facă rău. E adevărat că eu l-am întrebat dacă acceptă să îi fac acel lucru, deși eu nu am absolut nicio senzație sexuală și nicio experiență sexuală. I-am explicat că vreau să înțeleg, fiindcă m-au închis la psihiatrie fără vină și că speram libertatea și dreptul la muncă și de a nu mai fi închisă acolo. El a acceptat și mi-a arătat și citația lui de divorț, fiindcă eu nu aș fi acceptat să am vreo relație cu un bărbat căsătorit.
Lucrul acelea s-a întâmplat exact din cele 10-15 motive expuse de mine pe blogul despre viața mea. În realitate, eu nu am avut nicio relație cu Toni, care chiar inventase că mă va lua de nevastă, ceea ce bineînțeles că nu aș fi acceptat. Singurul bărbat din viața mea a fost acel meditator, Leon Zăgrean, fiind el atât singurul care a vorbit cu mine, cât și singurul care mi-a dat senzație sexuală întreaga viață (la atingerea cu piciorul, fără voia mea și fără să pot evita sau anticipa acel lucru). Dragostea mea tinerească față de LZ a fost fără pată sau greșeală și oricum eram genul de femeie care s-ar fi luptat împotriva unei lumi întregi ca să rămână fidelă unui singur bărbat, chiar dacă aș fi fost obligată să divorțez sau să rămân văduvă. Nu am fost obsedată de Leon Zăgrean și nu m-am gândit mult la el în afară de anul de meditații și niciodată când am fost studentă la medicină și nu am avut niciodată vreo tulburare psihică din cauza lui.
Ulterior, acel bărbat Toni s-a reîntors în București, loc de unde eu am ieșit foarte rar întreaga viață și numai de câteva ori în altă parte decât în satul bunicilor. El nu m-a căutat în București decât de vreo 4-5 ori, deci 1-3 ori pe an și de fiecare dată își bătea joc de mine, așa cum am povestit. Ei spun că era porc și că primea bani să mă lovească. De pildă mi-a cerut să merg la un loc numit Bingo singură și să îl aștept acolo mult timp etc., m-a dus la un bătrân libidinos care m-a sărutat cu forța,mi-a cerut altădată să merg noaptea la ”Casa Poporului” etc.
Inițial eu nu am reușit să îi spun adio din cauza tratamentului psihiatric care îmi transforma voința într-o cârpă moale, fără să îmi lovească logica gândirii. Ei spun că toată lumea știe că inițial exact acesta e efectul tratamentului psihiatric. Medicul a avut dreptate să îmi scoată după doi-trei ani tratamentul.
Deci am avut tăria să îi spun NU când m-a căutat ultima oară. Atunci el a făcut foarte urât la telefon. După aceea nu m-am mai gândit deloc la el, niciodată, la fel cum nu mă gândeam nici înainte deloc. În final, acum un an a ieșit și el se pare pe stradă în calea mea la mega image.
În afară de momentul acelea din nordul țării, în care e inclus și un țigan la un moment dat, și un bărbat care m-a sărutat cu forța pe stradă și și-a băgat limba în gura mea etc. lucruri care nu produc nici cea mai mică senzație sexuală, a mai fost un bărbat Răducanu, instructor auto din Voluntari, la care m-a trimis nașul meu. Fiicele lui, Anca și Simona, sunt și acum în pozele cu mine de la grădiniță și erau fetele pe care le cunoșteam atunci. De un an de când stau în Voluntari, unii au trecut mereu cu mașina de școală auto pe străduța mea de aici. Unii au scornit ideea că acel instructor care și-a bătut joc de mine de fapt, este considerat de cei de aici un fel de erou fiindcă mi-a făcut mie rău, deși eram om nevinovat și fără apărare. Poate că nu e adevărat și poate că oamenii nu cred că el era erou fiindcă greșea, căci el greșea, nu eu, cum am povestit. Desigur, nici cea mai mică senzație sexuală și la fel a fost când am fost violată anal lângă Poliția capitalei, dar unii spun că dacă o femeie e violată, atunci oamenii proști dau mereu vina pe ea și o alungă din lume, adică o f-t sau o bagă la balamuc.
Ei au spus că sunt de acord cu mine că toți oamenii inteligenți sunt inevitabil legați indirect de toate subsistemele societății, inclusiv de politică, chiar dacă sunt ei artiști sau poeți sau orice meserie ar avea, chiar dacă nu urmăresc știrile, dar proștii (unii) își imaginează, cu cât e omul mai inteligent, că el ar avea legătură directă cu politica sau că ar controla ceva în acest sens.
zi de sărbătoare, ora 6 30 seara
dar de mâine trebuie să continui să scriu restul povestirii și să o și termin. Mai scriu și câteva lucruri mai triste și azi.
Au început din nou să îmi arunce vorbe rele, ca în fiecare zi.
Din nou despre povestea aceea cu sexul oral, ceva extrem de dezgustător, una din cele trei aparente greșeli ale mele, dar de fapt nici aceea greșeală, așa cum am povestit, fiind un lucru care nu dovedește nimic rău despre mine sau despre ce simțeam sau gândeam sau ce caracter aveam.
Ei spun mereu că omul acela, Ion Andreescu, zis Toni, a fost plătit ca să îmi facă rău. E adevărat că eu l-am întrebat dacă acceptă să îi fac acel lucru, deși eu nu am absolut nicio senzație sexuală și nicio experiență sexuală. I-am explicat că vreau să înțeleg, fiindcă m-au închis la psihiatrie fără vină și că speram libertatea și dreptul la muncă și de a nu mai fi închisă acolo. El a acceptat și mi-a arătat și citația lui de divorț, fiindcă eu nu aș fi acceptat să am vreo relație cu un bărbat căsătorit.
Lucrul acelea s-a întâmplat exact din cele 10-15 motive expuse de mine pe blogul despre viața mea. În realitate, eu nu am avut nicio relație cu Toni, care chiar inventase că mă va lua de nevastă, ceea ce bineînțeles că nu aș fi acceptat. Singurul bărbat din viața mea a fost acel meditator, Leon Zăgrean, fiind el atât singurul care a vorbit cu mine, cât și singurul care mi-a dat senzație sexuală întreaga viață (la atingerea cu piciorul, fără voia mea și fără să pot evita sau anticipa acel lucru). Dragostea mea tinerească față de LZ a fost fără pată sau greșeală și oricum eram genul de femeie care s-ar fi luptat împotriva unei lumi întregi ca să rămână fidelă unui singur bărbat, chiar dacă aș fi fost obligată să divorțez sau să rămân văduvă. Nu am fost obsedată de Leon Zăgrean și nu m-am gândit mult la el în afară de anul de meditații și niciodată când am fost studentă la medicină și nu am avut niciodată vreo tulburare psihică din cauza lui.
Ulterior, acel bărbat Toni s-a reîntors în București, loc de unde eu am ieșit foarte rar întreaga viață și numai de câteva ori în altă parte decât în satul bunicilor. El nu m-a căutat în București decât de vreo 4-5 ori, deci 1-3 ori pe an și de fiecare dată își bătea joc de mine, așa cum am povestit. Ei spun că era porc și că primea bani să mă lovească. De pildă mi-a cerut să merg la un loc numit Bingo singură și să îl aștept acolo mult timp etc., m-a dus la un bătrân libidinos care m-a sărutat cu forța,mi-a cerut altădată să merg noaptea la ”Casa Poporului” etc.
Inițial eu nu am reușit să îi spun adio din cauza tratamentului psihiatric care îmi transforma voința într-o cârpă moale, fără să îmi lovească logica gândirii. Ei spun că toată lumea știe că inițial exact acesta e efectul tratamentului psihiatric. Medicul a avut dreptate să îmi scoată după doi-trei ani tratamentul.
Deci am avut tăria să îi spun NU când m-a căutat ultima oară. Atunci el a făcut foarte urât la telefon. După aceea nu m-am mai gândit deloc la el, niciodată, la fel cum nu mă gândeam nici înainte deloc. În final, acum un an a ieșit și el se pare pe stradă în calea mea la mega image.
În afară de momentul acelea din nordul țării, în care e inclus și un țigan la un moment dat, și un bărbat care m-a sărutat cu forța pe stradă și și-a băgat limba în gura mea etc. lucruri care nu produc nici cea mai mică senzație sexuală, a mai fost un bărbat Răducanu, instructor auto din Voluntari, la care m-a trimis nașul meu. Fiicele lui, Anca și Simona, sunt și acum în pozele cu mine de la grădiniță și erau fetele pe care le cunoșteam atunci. De un an de când stau în Voluntari, unii au trecut mereu cu mașina de școală auto pe străduța mea de aici. Unii au scornit ideea că acel instructor care și-a bătut joc de mine de fapt, este considerat de cei de aici un fel de erou fiindcă mi-a făcut mie rău, deși eram om nevinovat și fără apărare. Poate că nu e adevărat și poate că oamenii nu cred că el era erou fiindcă greșea, căci el greșea, nu eu, cum am povestit. Desigur, nici cea mai mică senzație sexuală și la fel a fost când am fost violată anal lângă Poliția capitalei, dar unii spun că dacă o femeie e violată, atunci oamenii proști dau mereu vina pe ea și o alungă din lume, adică o f-t sau o bagă la balamuc.
Ei au spus că sunt de acord cu mine că toți oamenii inteligenți sunt inevitabil legați indirect de toate subsistemele societății, inclusiv de politică, chiar dacă sunt ei artiști sau poeți sau orice meserie ar avea, chiar dacă nu urmăresc știrile, dar proștii (unii) își imaginează, cu cât e omul mai inteligent, că el ar avea legătură directă cu politica sau că ar controla ceva în acest sens.
1 Decembrie 2019
România este o țară frumoasă, cu o limbă frumoasă, cu mulți oameni deștepți, iuți și învolburați, sau limpezi ca apele, apele noastre tare bune de băut, cum spuneau țăranii, care, ca în multe alte țări, se numeau țărani. Oamenii noștri sunt și deștepți și treji. Și apele țării îi țin puternici.
Numele țării era România de mai mult timp, avea oameni și tineri și bătrâni, apele săpau defileee să treacă Carpații, munți ca o coloană vertebrală pe hartă, unde se pare că privești un embrion, sau un făt în placenta continentului. Dar eram noi, nimeni nu putea spune că doar avem chip și asemănare cu ceilalți oameni din lume. Cu munții, câmpurile și dealurile, cu toate culorile lucrurilor care cresc din pământ.
Pruncul acesta se va naște mereu prin noi, românii din jurul munților, născuți, crescuți, vorbind în limba noastră și povestind în limba noastră, stând la povești pe prispă și pe țarină, printre păduri și codri, fie iarnă, fie vară. A fi om înseamnă a fi totuna cu pământul tău, cu tot ce e viu și cu toate pietrele și casele și a fi român înseamnă să fii totuna cu limba românească vorbită de oameni și cu pământul tău trăit de veacuri, pe care nu le mai știi măsura.
Numele țării era România de mai mult timp, avea oameni și tineri și bătrâni, apele săpau defileee să treacă Carpații, munți ca o coloană vertebrală pe hartă, unde se pare că privești un embrion, sau un făt în placenta continentului. Dar eram noi, nimeni nu putea spune că doar avem chip și asemănare cu ceilalți oameni din lume. Cu munții, câmpurile și dealurile, cu toate culorile lucrurilor care cresc din pământ.
Pruncul acesta se va naște mereu prin noi, românii din jurul munților, născuți, crescuți, vorbind în limba noastră și povestind în limba noastră, stând la povești pe prispă și pe țarină, printre păduri și codri, fie iarnă, fie vară. A fi om înseamnă a fi totuna cu pământul tău, cu tot ce e viu și cu toate pietrele și casele și a fi român înseamnă să fii totuna cu limba românească vorbită de oameni și cu pământul tău trăit de veacuri, pe care nu le mai știi măsura.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)