6 decembrie 2019

Bună seara. Azi, ora 8, 45, vineri, 6 decembrie 2019

Sunt obligată să termin amărâta aceea de povestire tristă - ultimul rezumat al vieții mele, mai mult din ultimii 14 ani. Am speranțe să o termin înainte de Crăciun, trebuie. Deși e mult sub nivelul meu intelectual, care nu s-a redus niciodată până acum la posibilitatea narării unei vieți, fie ea și personală. Asta e - when life gives you lemons...

Mai întâi, voi termina anosta poveste a divagațiilor, și asta pentru totdeauna și apoi voi trece precis la restul lucrurilor importante din restul subcapitolelor. Acum iar au intrat cei care spun că ”teoria celor răi este că tu (eu) ai avut coșmaruri și nu ai descris realitatea”, deși oricine poate vedea că era doar realitatea și chiar dovedibilă și chiar întreagă.

Încă o dată despre boala mea psihică. Repet, inițial a fost doar o tulburare sexuală în mod clar, nu schizofrenie defel. Evident niciodată nu am avut delir și nici o altă tulburare psihică. Nu am avut nici halucinații - fiindcă ele erau definite clar ca percepții fără obiect - adică să vezi sau să auzi ceva ce nu este în limita simțurilor tale. Dar dacă așa ar fi, de unde știm noi până unde ajung simțurile omului - și de ce am considera nebun un om care vede precum razele X de exemplu? Poate că nu ar fi o tulburare, ci un har. Eu oricum nu am avut halucinații și nici vreun simț aparte, supraomenesc sau animalic sau robotic.
Dar nu am avut nici tulburări ale celorlalte simțuri, în afară de auz și văz.
Se poate spune că am avut tulburare a gândirii deoarece au intrat peste mintea mea vorbele rele și agresive ale unor oameni necunoscuți mie, nu știu cine erau ei. Dar ei nu au vorbit cu mine în gând aproape nimic, doar îmi aruncau vorbe rele sau absurde, sau ură sau amenințări de moarte. Niciunul nu m-a întrebat nimic aproape.

Aceste vorbe au pătruns abia din 2005, după 13 ani de la diagnosticul meu psihiatric în 1992.
Dar, dacă gândim mai logic, eu nu îi provocam, eu nu gândeam nimic, doar ei mă atacau mereu, uneori cu 6-7 idei deodată. Deci nu era tulbure gândirea MEA. Da, deodată, deși nu credeți, la fel cum poate nu credeți că mi-am văzut în câteva clipe toată viața, de două ori, deși astfel de experiențe limită sunt înregistrate în parapsihologie și alte lucrări. În general se considera că astfel de experiențe sunt fie la limita dintre viață și moarte, fie proprietate a minților strălucite (?). Mie mi s-a mai întâmplat să am experiențe de sinteză și înțelegere a unor teorii sau sisteme de gândire dintr-odată, adică în câteva clipe, după ce am acumulat destule noțiuni și teorii fragmentare.

Și aceste vorbe care veneau în gândul meu poate erau tulburarea gîndirii altora - așa se pare - fiindcă gândirea mea nu lucra în acele momente, eu nu anticipam ce urmau să spună ei și am fost mereu șocată de ideea lor de ură și de convingerea lor că trebuie să mor pentru ei. Eu mereu am gîndit normal și logic ca și acum și am fost și capabilă de studii superioare sau postuniversitare, dar oamenii au spus că nu am aceste drepturi și nu m-au acceptat, deși puteam scrie și gîndi sau vorbi fluent, concentrat, organizat, corect, expresiv etc. Chiar dacă ei intrau peste mintea mea, gândirea mea tot nu era greșită sau tulburată, a lor însă era și agresivă și patologică. Nu aveau decât să mă testeze sau să vorbească orice cu mine sau să mă întrebe orice sau să îmi ceară vreun eseu despre Kant sau despre scrierile lui Ion Slavici etc. Sau sinteze. Dar nu m-au acceptat deloc și stăteam relativ bine și cu atenția, deși medicul care mi-a dat pensia mă vrea dispărută, fiindcă a scris că eu am capacitatea de muncă redusă la zero, nici măcar la un sfert, să îmi mai lase o șansă! Habar nu are de mine, nu mă cunoaște, nu știe nimic, nu m-a întrebat aproape nimic, doar eu i-am spus că încă sper să mi se dea dreptul la muncă, cum am sperat toată viața.
Deci tulburarea gândirii nu era a mea.
Ei spun că toți oamenii sunt așa și oricum așa vor fi și în viitor, nu le folosește să mă omoare.
Voi continua imediat.

Există ideea simplă, scrisă deja, că unii au mistificat viața mea, adică au făcut din alb negru în felul următor - părinții erau monstruoși și ei au mințit că eu eram nebuna și după ce m-au închis au mințit că părinții mei erau așa - deși de atunci s-au liniștit aproape complet și definitiv ca furie dementă, dar au continuat ura altfel - fiindcă chipurile erau nebuni din cauza bolii mele psihice. Etc. Alții spun că astea sunt copilării fiind vorba de rejecție clară și totală dinainte de 84, deci părinții erau doar instrumentele sistemului social. Alții că mama i-a păcălit pe toți etc. Alții că toți s-au păcălit între ei etc.
Mîine - poimâine restul divagațiilor și voi încerca un program riguros de exerciții fizice și intelectuale și post cu trei ore de scris dimineața și două seara, ca să am șanse să termin curat totul.

Balada popii din Rudeni. Tare frig azi! Am fost afară. Moș Nicolae.
Gheață prin iarbă, la 7 grade declarate peste 0 grade, oameni care respirau aburit - adică eu. Și totuși ceva nu era bine - mulți, și chiar copii, nu aveau haine groase - mai bătea și vânt rece. Rudeni e tot în județul Ilfov.