1 Decembrie 2019

România este o țară frumoasă, cu o limbă frumoasă, cu mulți oameni deștepți, iuți și învolburați, sau limpezi ca apele, apele noastre tare bune de băut, cum spuneau țăranii, care, ca în multe alte țări, se numeau țărani. Oamenii noștri sunt și deștepți și treji. Și apele țării îi țin puternici.

Numele țării era România de mai mult timp, avea oameni și tineri și bătrâni, apele săpau defileee să treacă Carpații, munți ca o coloană vertebrală pe hartă, unde se pare că privești un embrion, sau un făt în placenta continentului. Dar eram noi, nimeni nu putea spune că doar avem chip și asemănare cu ceilalți oameni din lume. Cu munții, câmpurile și dealurile, cu toate culorile lucrurilor care cresc din pământ.

Pruncul acesta se va naște mereu prin noi, românii din jurul munților, născuți, crescuți, vorbind în limba noastră și povestind în limba noastră, stând la povești pe prispă și pe țarină, printre păduri și codri, fie iarnă, fie vară. A fi om înseamnă a fi totuna cu pământul tău, cu tot ce e viu și cu toate pietrele și casele și a fi român înseamnă să fii totuna cu limba românească vorbită de oameni și cu pământul tău trăit de veacuri, pe care nu le mai știi măsura.