3.12.2020

Arsuri pe obraz... Ei spun că mama le poruncește unora să mă f astfel încât să-mi ardă obrajii - obraji sunt foarte roșii, aparatul nu redă corect. Părul e foarte deteriorat din cauza apei otrăvite și cade enorm zi de zi. Au intrat unii, cum era de așteptat cu ideea că eu sunt o ruină și de aceea trebuie să mă omoare, când de fapt ei continuă să otrăvească și în ultimiii ani.

din nou aceeași idee că mama a păcălit întreaga omenire și că omenirea comite una dintre cele mai monstruoase crime asupra mea - e posibil să aibă dreptate
ei spuneau azi din nou aceeași idee că toți m-au judecat greșit și au crezut mereu că eram răul, și eu eram numai binele în cele mai mici detalii
una dintre obsesiile lor e că toți mă omoară fiindcă credeau că sunt proastă, deși nu aveau vreo dovadă
pun poze imediat

ei spun din nou că oamenilor (cui?) li s-a spus întreaga povestea vieții mele exact invers decât a fost ??!!!
Bine, dar nimeni nu m-a întrebat nimic și am fost evident izolată din 1984, cum puteau să creadă răul și cine?\

au inventat azi că Guvernul României, cu sprijin de la toate celelalte popoare au mințit despre mine (și acum mă omoară, eventual)
De ce?
mi-au spus că principalul motiv pentru omorârea mea e că oamenii cred că eu sunt nebună
poate, dar poate fi spus adevărul, nu am fost niciodată nebună, pot dovedi totul și răspunde clar la orice întrebare

fiind adevărul, nimeni nu ar mai vrea uciderea mea, dacă până acum toți asta au vrut
Ei tot timpul spun că e foarte simplu, chiar dacă eu nu înțeleg - că mie mi-au făcut atât de mult rău, încât oamenii toți m-au condamnat la moarte crezând minciunile celor care mințeau despre mine !?

Internetul în viața mea, partea 8

Așadar, de-a lungul a 10 ani, centrul vieții mele așa-zis sociale pe internet a fost în special site-ul de poezie agonia, unul dintre puținele site-uri românești de poezie accesibile mie, dar prima parte a scrierilor mele – din 2010 în 2012 – le-am șters eu însămi, nemulțumită fiind de ele. Celelalte site-uri sau blogurile mele personale nu au avut mare importanță pentru mine, neavând decât câțiva cititori și fiind eu izolată ca persoană. În ultimi ani au crescut vizionările pe blogul meu de haiku și haiga, dar nu știu de unde – fiindcă odinioară, când blogger arăta locația, cei mai mulți proveneau de pe site-uri pornografice, ce nu au nicio legătură cu blogul meu de haiku.
Pe site-ul agonia s-a organizat în 2014 un concurs de poezie și am câștigat, primind în dar o carte de istorie a artei, care mi s-a adus acasă, un domeniu care mă atrăsese cândva. Chiar visasem temporar să dau examen la facultatea de istorie a artei.

Tot pe site-ul agonia am avut și surprize neplăcute, despre care am povestit și încă vreo câteva, publicând eu memoriile mele psihiatrice și social-politice și o serie de poezii și poeme în proză. Ceea ce a fost destul de neplăcut a fost atitudinea maternă negativă și dominiatoare a celorlalți, adică – un lucru care s-a repetat și pe facebook – mă tratau, cum era de așteptat, drept nebună sau copil prost, ceea ce tot e mai bine decât nimic. Aveau, cum s-ar spune idei preconcepute despre cum și de ce scrie un nebun sau un martir, în cazul în care unii cunoșteau adevărul trist despre închiderea și torturarea mea. Mă tratau conform acestei etichete sau convenții de respingere, lucru care fusese la fel și înainte de închiderea mea psihiatrică (unii spun că oamenii credeau că eram nebună datorită modului în care mă trata familia mea). Una dintre persoanele care au avut bunăvoința sau atitudinea de acest gen a fost de exemplu Nache Mamier Angela, despre care am înțeles că trăia în Franța. Această doamnă afirma public că pentru mine scrisul e ca un fel de a respira de sub o povară și părea să mă ”apere” în fața criticilor, care erau din abundență, mai ales la începutul scrierilor mele. În sfârșit, era destul de jenant pentru mine și asta putea oricine ghici, și mai erau astfel de doamne vajnice apărătoare ale cauzei drepte a artistului hulit și respins! Ulterior am avut totuși încredere și am comunicat în scris cu doamna Nache și ea s-a oferit să îmi trimită un mic ajutor când a aflat că nu aveam bani deloc și nici de cele necesare, nu eu am cerut. Este adevărat că îmi doream și puteam să muncesc și îmi fusese spus că nu aveam dreptul și răbdasem mult de lipsuri de alimente și haine sau încălțăminte, încât, cum spuneam, cerșisem pe străzi. Totuși doamna Nache, voit sau nu, m-a tratat aparent cu dispreț și batjocură, ca și cum nu înțelesese nimic, sau poate îmi transmitea mesajul să nu mănânc nimic și eu nu înțelegeam! Mi-a trimis un pachet conținând o eșarfă mică și inutilă din material foarte subțire, o cafea nu pentru ibric, ci pentru cei care au bani să aibă filtru de cafea (era logic că eu nu aveam), o bancnotă de mică valoare în carte – 10 sau 20 euro, o scrisorică (nu mai știu dacă era), încă un obiect inutil precum cafeaua (nu mai știu ce) și un borcănaș cu foie gras – pe vremea când eu nu aveam încă simptome de ciroză așa pronunțate, care era stricat și prezenta vizibil mucegai gros, care nu era din rețetă – parcă îmi amintesc că era expirat. Și o carte a dumneaei. Oricum era logic că nu mințeam și că normal era să îmi fi trimis, dacă trimitea, ceva alimente de bază – o conservă de pește sau fasole, un mălai sau paste, fiindcă, după cum știa, dar poate nu credea, nu aveam nici câțiva lei zilnic pentru masă. În fine, aventuri...

Tot la începutul activității mele pe internet am găsit Cenaclul de seară, unde am activat – adică am fost prezentă și am asistat la câteva ședințe, împreună cu oameni în aparență săraci ca mine, bătrâni și tineri. Unul dintre ei a avut un gest frumos față de mine, dăruindu-mi o carte a lui – probabil debut în poezie. I-am uitat numele, cartea nu e la Voluntari cu mine.

ei spun din nou că oamenii au mințit atât de mult despre mine încât nimeni nu mă mai crede...
că sunt omorâtă bestial, spun ei, că toți mă f..., toți mint și toți mă otrăvesc, dar eu spun că tot așa rău e și faptul că sunt izolată din 84, și încă un om normal... aș putea dovedi.
Poate se vor răzgândi și voi trăi...
dacă dumnezeu vrea să trăiesc, voi continua povestirea abia poimâine, și chiar o voi termina, fiindcă mâine e ziua României și voi petrece citind istoria țării din nou.
La mulți ani anticipat!

ei zic că li s-a spus oamenilor că adevărul nu este ceea ce am scris eu pe blogul meu, deși este adevărul complet și numai adevărul și au inventat că li se vor arăta omaenilor dovezi false, sau scrieri incomplete lăsate de mine în casa mea ??!!
"În cazul tău ei fac o mistificare ca în cazul lui Ceaușescu" ??!!
Am și o veste bună din viața mea, ca fapt de jurnal, dar nu am cui să împărtășesc bucuria mea - mi s-a făcut o proteză destul de bună pentru piciorul amputat!

S-ar putea să fie adevărat ceea ce spun ei - anume că unii oameni răi au creat o imagine monstruoasă și falsă despre mine deși e total imposibil, fiindcă am fost izolată din 1984 aproape complet - deci probabil că ei au inventat că gândeam ceva rău când nu am avut decât gânduri frumoase întreaga viață - și tot acesta e motivul pentru care au inventat că eram în programul de reeducare. Deși am scris foarte puțin despre mine pe blogul meu, fiindcă am povestit mai ales faptele petrecute și răul asupra mea în sens concret, exact cum a fost, totuși, dacă citiți cu atenție, în final veți înțelege că am fost perfecțiunea, așa cum consider că toți oamenii inteligenți sunt și se poate dovedi că am fost un om inteligent. Am scris foarte puțin despre mine personal, fiindcă ar fi durat mult prea mult dacă scriam ce gândisem și tot ce simțisem. Am scris faptele curat, fără nicio distorsiune.
Nu e vorba de orgoliu, fiindcă niciun om inteligent nu poate fi orgolios, eventual cei proști mint despre el așa, ci este vorba de perfecțiune adevărată, ceea ce poate veți înțelege dacă termin, în curând, acel blog. Din cauza aceasta unii au spus că oamenii au inventat chiar fapte care nu s-au petrecut despre mine, nu doar gânduri ale mele, în scopul creării unei imagini negative despre mine. Nu știu de ce. De aceea unii spun că nu pot fi acceptată, fiindcă ar fi un scandal prea monstruos. Eu cred că putea fi de mult adevărul și atunci în mod sigur aș fi avut dreptul la muncă și la studii chiar, mai demult. Și totul ar fi fost bine.
Ei mai spuneau că, deși am suferit NUMAI 50 de ani, am fost un mare martir, fiindcă ... etc. Adică tot ce am suferit în acești 50 de ani de închisoare și tragedie și tortură. Lucruri pe care de fapt nu le-am notat, și asta ar fi durat enorm, dar le puteți ghici, privind din perspectiva binelui și perfecțiunii ca om și adevărului curat. Bineînțeles, pentru mine faptul că am fost un mare martir nu înseamnă aproape nimic.

Spuneam că am fost un om perfect, asta însemană că nu am avut defecte sau vicii de caracter sau psihice în general, în afară de câteva minore, fără importanță. În același timp, nu am avut nici măcar greșeli minore în 50 de ani, ceea ce e foarte simplu pentru oamenii inteligenți în general.
Ei spun că mama mea e un om prost și rău, care mă urăște enorm, fără motiv. Nu știu, nu am dovezi, dar tot ce am spus despre ura ei aparentă și inexplicabilă odinioară și faptul că îmi făcea răul de mică, fără să o provoc deloc, în mod sigur, e adevărul. Abia în ultimii ani ei au spus că familia nu m-a acceptat de la început, datorită originii mele.

Azi, 1 decembrie 2020
Din păcate proteza nouă s-a dovedit din nou impracticabilă - am dat în total 18 milioane jumătate în 2 ani, fără tijă, adică numai pentru cupă, fără să obțin nimic bun. Am făcut din nou rană deschisă, mare, dar superficială. Ei spun că oamenilor li s-a spus că eu sunt nebună și nimeni nu vrea să spună adevărul că nu am fost niciodată nebună și de aceea nu mi s-a făcut proteză.
Poate va reuși de data asta s-o lărgească puțin local, în acel punct unde a ieșit rău. Pe vremuri îmi făceau proteze bune, e adevărat, mai ales când am fost studentă la medicină. Oricum, cum spuneam, se pare că toți vor să mă sinucid și așa va trebui să fac, deși nu vreau, poate se vor răzgândi. Ei spun că absolut nimeni nu crede binele și toți cred răul încă de la început, acum de pildă i-au îndobitocit că trebuie să mă distrugă și apoi să mă omoare.

acum scriu din nou adevărul despre ce simt și gândesc despre politică -
azi am văzut întâmplător pe internet că președintele țării a depus coroană de flori în numele eroilor țării, azi de ziua națională, dar și pentru victimele virusului epidemiei actuale
desigur știu de mult că politica a avut mereu exagerări urâte și chiar monstruoase, absurde sau ridicole - așa e ea mereu, am înțeles absolut tot și știu că așa a fost mereu și chiar înainte de a mă naște eu, nu au apărut lucruri rele din cauza dezgustului meu față de politică
omorârea mea nu rezolvă nimic
am dobândit de mult timp - de fapt chiar din 84 multă înțelegere și acceptare și a oamenilor pasionați sau nebuni de politică, fiindcă sunt mulți și eu nu pot să îi trezesc la realitate, așa e felul lor și așa au fost educați, nu au vină și pot fi oameni buni, cu condiția să nu fie manipulați de forțe politice rele

ieri, 1 decembrie seara
Probabil fiind 1 Decembrie, au intrat din nou peste mine cu ideea că toți vor să mor. Sau toți cred că trebuie să mor, sau că sunt prea bătrână etc. Nu au dreptate.
e posibil ca tendința lor de a mă lovi de sărbători naționale sau religioase, sau de ziua mea, să fie din cauză că m-au respins total încă din 1984 și atunci probabil că mă consideră un fel de apatrid, deși am ținut la limba și cultura tării noastre și poate că ei chiar cred că eu eram ceva rău, iar dacă nu, atunci vor să de aimpresia că ei așa cred.

ei zic că de data asta i-au îndobitocit pe toți, absolut pe toți - cred că se referă la oameni foarte proști, nu la dvs. Este posibil să fie adevărul, absolut nimeni nu a vorbit cu mine întreaga mea viață, cu ideea că sunt nebună periculoasă de exemplu, de curând ! Puțin, doar cele 5 persoane menționate de mine.

Pete roșii, mâncărimi, usturimi, poate e tiroida sau altceva, dau au refuzat să mă ajute, deși nu am greșit nimic... Obrazul stâng era chiar mai roșu decât cel drept din pozele acestea:

Internetul în viața mea, partea 7

Rămăsesem cu povestea la faptele neplăcute de pe rețeaua ning Rețeaua literară. Au existat și câteva persoane care s-au purtat destul de frumos cu mine, lăsându-mi o amintire frumoasă, cum ar fi d-na Sânziana Batiște și alții, care vorbeau frumos cu mine, nu neapărat despre poeziile mele. Eu nu am înțeles nici acum de ce au fost atât de enorm de mulți de poeți de internet la începutul mileniului trei, cel puțin în România. Printre care și eu, dar eu respinsă complet. Cum spuneam, pe rețeaua literară mi-au închis contul fără avertisment. Am mai activat și pe o rețea unde era editor Mioara Băluță, care ulterior a intrat în grupul prietenilor mei de pe facebook. Și ea a publicat o antologie.

Am activat pe mult prea multe site-uri și grupuri din țară sau din lume, în română, engleză, franceză, pentru a povesti totul în detaliu. De aceea menționez doar faptele mai importante. În general am fost respinsă peste tot. În general la început se purtau bine și dădeau impresia că mă acceptă și apoi deveneau bizari sau mă atacau – prin fenomene de cyberbullying, ca și cum li se spunea între timp ceva rău despre mine, chiar dacă eu nu spuneam nimic despre condiția mea socială, deși eu nu greșeam nimic și nu gândeam nimic rău și nu mă schimbam deloc.

Datorită activității mele pe site-uri de haiku și poezie am avut câteva texte proprii publicate în antologii ale grupurilor respective, acea culegere de haiku a mea și o cărticică de poezii proprii – așa zis debut în 2016 în urma câștigării unui concurs la Zalău în 2015 – dar din păcate insuficient de bune, astfel încât scrierea de poezii trebuia să o abandonez de mult, dar nu am făcut asta din cauza singurătății. Oricum am scris tot mai puțin, sperând să reuișesc ceva, dar nu am reușit. Pe facebook eram în legătură cu autori și critici de haiku din lume, mai mulți din SUA, în limba engleză, din 2010. (primul meu cont de pe facebook a fost șters). Vă dau exemplu de fapt petrecut odinioară, pe care nu știu cum să îl interpretez – la un moment dat în 2010 sau 2011, la începutul activității mele pe facebook, am fost atacată, cum se întâmpla des, sexual, fiind eu singură în cămăruța mea la bloc ca întotdeauna și unii atacatori ai psihicului meu, în limba engleză, vorbeau în gândul meu ca și cum ei voiau să mă f-tă și ei erau poeții de pe facebook sau voiau să dea vina pe aceia – să dea impresia că aceia erau și că ei puteau pătrunde în viața oricui prin internet. La un moment dat spuneau că da, cum să nu fie ei de acord, mai ales ”with such a woman”, dând din nou impresia că ei voiau să mă atace, practic să mă violeze sexual, fiindcă credeau povești spuse lor de alții, deși nu mă cunoșteau și eu eram izolată, ca și cum credeau ceva rău – că aș fi eu doritoare de sex sau nebună, încât să își permită să mă f..tă. Oricum nu știu sigur dacă erau ei, dar, după un timp, ei m-au izolat complet pe facebook, la fel cum mă izola și mă respingea de fapt și comunitatea românească. Este posibil, mă gândeam eu, ca ei să fi avut un sentiment neplăcut față de mine dacă ei mă violau, sau dacă greșiseră cumva, mai ales dacă au înțeles mai târziu că eram otrăvită și foarte săracă, închisă în casă și total singură din 1984, practic într-un ghetto de exterminare și medicii mă refuzau, deși nu grșeisme nimic. S-ar putea ca ei să fi știut că femeile violate mor omorâte în acest fel, dar s-ar putea și ca ei să nu fi crezut inițial că eram un om foarte pur și bun, capabil și de muncă și de anumite studii creative intelectual, chiar dacă toți intelectualii mă respingeau și mi se spusese direct, nu în gând, că nu am drepturi deloc. Dacă aș fi avut măcar dreptul la muncă...

Ieri, alaltăieri și azi mi-am revenit îndeajuns pentru a scrie penultimul capitol din povestirea vieții mele pe blogul meu. Azi dimineață era încă bine și am crezut că azi voi reuși să termin acest capitol.
Dar după masa s-a acutizat cancerul sau ce boală o fi sau m-au otrăvit din nou - azi nu știu sigur, dar atunci cu cartofii era clar și mama a avut și ea simptome. Unii zic că eu sunt total nevinovată și mama mă omoară cu otravă, după ce i-a omorât pe toți ceilalți din familia mea. (?)
Acum e destul de rău în mod brusc - greață, eructații, reflux, stare generală proastă, gust tare rău în gură, respirație dificilă și senzație de apăsare pe inimă - plus fenomene de astenie nervoasă și neuropatie periferică accentuată.... tastez greu. În plus, fierbințeală prelungită și înroșire și arsură a obrajilor plus durere de cap ușoară. Transpirație accentuată.
Va trebui să renunț la povestire azi din nou, dar voi continua imediat ce îmi voi reveni. (29.11.20)

Ei zic că eu am fost otrăvită și conștientă de aceasta mai mult de 10 ani până când am început să scriu adevărul tot despre viața mea pe blog. În realitate am fost singură întreaga viață, din 1984. Aproape izolată. Ei mai spun că oamenii cred că eu sunt vinovată de un lucru despre care eu nu am habar și nicio vină. Ce? Din nou mi-au spus că oamenilor ”li se spun” încontinuu minciuni despre mine!
Alții spun din nou și din nou că nu se poate face nimic, fiindcă eu nu am fost niciodată nebună. În realitate, ei vor să îmi facă rău și, de obicei, când intră cu ideea că nu se poate face nimic, atunci mă lovesc cel mai tare.

acum am din nou edem al picioarelor... cred că voi lua un furosemid, nu iau decât la nevoie Transpirație accentuată. Un număr mare de scaune foarte moi și urât mirositoare și ieri și azi, cum nu am mai pățit. Îmi cer scuze că am spus adevărul, dar m-au ținut cum zic ei total izolată de la 13 ani, închisă și fără drepturi sau bani - dar singură de tot. Dacă vedeam oameni sau auzeam era mai ușor de îndurat în tăcere chiar și otrava fiind eu om nevinovat... complet nevinovată și niciodată bolnavă psihic. Mi se spune mereu că toți mint... E greșit ce cred ei, nu trebuiau să mă omoare...

Urmează continuarea.

azi, 30 noiembrie 2020
legat de ieri am omis să spun că, datorită faptului că ieri și alaltăieri am fost posibil otrăvită din nou și am avut scaune moi și numeroase, în stația de tramvai au venit unii agresivi care vorbeau despre o femeie căcăcioasă cu ură irațională, lucruri absurde. Mereu mi s-a întâmplat și așa ceva, probabil că oamenii cred ceva greșit (fals) despre mine și mă caută sau mă urmăresc, fie conștient, fie inconștient.
Mi-am revenit aproape complet. Azi ninge, dar se topește în timp ce ninge. Sper să continuu capitolul cu internetul și eventual să îl termin, acum e ora 1, poate după masa.

Azi, 30. 11.2020, am început din nou să tac. După 36 de ani și jumătate de izolare, după 15 ani de izolare aproape continuă singură (cu mama) în casă, tac în singurătate și ei totuși încep din nou să scuipe - ”dacă nu o distrug total, nu se poate nimic.”
Probabil așa gândeau și înainte de acești 15 ani, dar eu nu percepeam gândurile lor și între timp i-au îndobitocit pe toți că trebuie să mă distrugă. Nu au niciun motiv să creadă asta!
Am îndurat otrava vreo 20 de ani, dar acum e prea rău și medicii nu m-au ajutat și probabil că mă voi sinucide cu voia lui Dumnezeu, dacă va fi posibil, cum vor toți, după ce voi termina de scris restul blogului - mai e puțin - și voi mai aștepta puțin, poate cineva va răspunde mie ca om, să mă accepte pentru ce sunt, nu ca martir, căci nu am fost altceva decât ființă umană și nu trebuiau să mă distrugă, fiind și un om nevinovat în cele mai mici detalii și chiar de valoare. Nimeni nu trebuie omorât. Voi trimite ce am scris peste tot, nu doar în Europa, fiind om căruia i s-au interzis drepturile bazale din 1984, de la 13 ani și jumătate, când trebuia să merg în București, la părinți.
Nu am fost un om încurcă-lume, am avut multă discreție, delicatețe și capacitate de a conviețui cu alții, nu e așa cum mint oamenii proști sau răi despre mine. Citiți tot blogul meu cu atenție și veți înțelege că am avut mereu dreptate, și despre mine, și despre restul lucrurilor.

Îmi amintesc de titlul cărții lui Gabriel Garcia Marquez - ”A trăi pentru a-ți povesti viața” - și repet că am înțeles de foarte mult timp toate asemănările mele cu simboluri diverse și diverse fapte de cultură și artă și modul în care apar și am depășit toate acestea de mult.
Încă nu am fost la preotul local și voi face asta cât de curând pot, el fiind singura persoană oficial angajată din jurul meu cu care aș putea pretinde să schimb 2-3 cuvinte, 5-10 minute poate. Niciodată nu am ratat nicio șansă și era de așteptat că voi merge la el. De fapt nu am avut nicio șansă toată viața. Sunt un om fără niciun păcat toată viața, în afară de cele trei menționate, dar acelea fără vina mea personală și fără să trădeze ceva rău despre mine, dar am credința neschimbată în bine și Dumnezeu, în ciuda a tot ce am suferit. Îl voi implora, dacă e posibil, să îmi recomande un loc sau pe oricine ar avea nevoie de mine să îl ascult vorbind sau să îl ajut oricât de puțin. Din păcate nu am un picior și nu pot ajuta bolnavii paralizați. Un copil, o bătrână, orice, cum am rugat o viață întreagă, chiar dacă dvs. m-ați izolat. Am vrut să trăiesc și să am și eu puțin viitor și rost în lume, pe oricine. Nu am avut niciodată, în viața mea au fost, în afară de o familie mică, numai cele 5 persoane la care m-am referit.

29.11.2020

29 noimebrie 2020
Voi continua azi în sfârșit povestirea din care mai am de scris din penultimul capitol, apoi voi scrie și ultimul - de concluzii - și apoi voi încheia. Este un fel de ecce mulier care deranjează poate și pare puțin exagerat, scris din cauza torturii, dar e adevărul curat.
Ei spun că unii oameni proști au crezut că sunt proastă sau nebună și de aceea mor eu. Alții spuneau că eu nu știam, dar am fost condamnată la moarte mai demult. Am întrebat cum și mi-au spus că au înscenat un proces despre care eu nu am știut nimic - lucru care mi se trage și de la piesa de teatru al absurdului pentru copii ”Procesul apei” din copilărie - în care m-au judecat și condamnat la moarte. Totuși nimeni nu m-a întrebat nimic, am spus eu și ei au zis că au adunat martori ai acuzării care au mințit absolut toți.
Încep să mă întreb dacă nu cumva e adevărul acest lucru.
Azi dimineață iar am avut sete rea și m-am trezit din această cauză. Am și mâinile uscate adesea, nu doar gâtul. Poate e o tulburare a tiroidei, dar nu înțeleg de ce nu au vrut niciodată să mă ajute medicii - sau nu au putut, deși m-am plâns mereu. Ei spuneau că toți au mințit că sunt nebună (deși eram total singură mereu) și deci ei cred că sunt eu ceva rău, când în realitate eu sunt doar binele. Și dvs., cei de pe facebook, gândiți probabil la fel. Îmi amintesc că cineva dintre dvs., mai demult, îmi ura, în urma plângerilor mele, să fiu împreună cu cei de felul meu, sau cu cei ca mine! Nu aveam de unde să găsesc oameni, iar pacienții psihiatrici m-au respins și ei, cum am povestit, și nu am fost primită la Trepte sau Estuar, cum am povestit.

27.11.20 - fotografii simple, seara, îmbătrânind singură

multe poze cu mine azi - acum cu aparatul, în realitate arăt mai bătrână un pic, aici era lumina slabă, nu eu am netezit ridurile:

26.11.2020 - medic de familie

Azi ar trebui să merg la medicul de familie să îmi fac vaccin antigripal, nu anti-covid, care încă nu a fost introdus. Mi-e frică și nu mă duc și mama a început să îmi facă reproșuri de dimineață. Mi se pare foarte bizar să îmi reproșeze, din moment ce eu am acționat mereu normal. Fiindcă ei mă resping cu toții, eu nu mai am cum să merg la medicul de familie să îmi facă vaccin. Îmi pare rău, dar nu am cum să merg.

Mama spune că oamenii se bat pe acest vaccin, care e rar și greu de găsit în farmacii și medicul de familie i-a făcut o favoare oferindu-i șansa de a ne face vaccin (ea deja și-a făcut ieri) și în plus nu a primit decât 15 doze de vaccin pentru întreaga policlinică și deci pare ciudat că tocmai pe noi ne-a ales pentru vaccin. Mama iar spune că vrea să meargă la Lidl să ia două cadouri de lux (!) pentru doctoriță și asistentă.

Acum vă rog să judecați corect. A intrat unul iar pe mintea mea cu ideea că eu sunt ”inculpat” și altul ieri că ”nimeni nu are interesul să te mai țină în viață”. Eu nu pot merge la medicul de familie din alte motive, nu din cauza acestor gânduri ale altora care mă invadează, acum din nou mai răzlețe, mai rare. Mănânc puțin și nu mai vorbesc cum spuneam singură în casă și mă simt mai bine - vorbitul singură a fost practic singurul meu simptom, dar era un lucru perfect normal, dată fiind izolarea din 1984.
Eu nu pot merge la medicul de familie din cauza modului în care m-au tratat medicii de-a lungul anilor, cu respingere totală și refuzându-mi dreptul la muncă și la studii, pe care le meritam. Citiți cu atenție blogul meu și veți vedea că ceea ce am povestit despre medici sunt fapte reale, concrete, niciodată delir sau interpretări delirante, așa cum e de altfel întregul blog. Medicii, inclusiv medicul de familie, nu doar că mi-au refuzat cererea de ajutor când puteau să mi-l dea, dar chiar m-au lovit cu brutalitate - mai ales în 2018, dar și în rest, fiind evident totul exact așa cum am povestit. Destul de mulți medici, dacă numărăm și psihiatrii, care și ei mințeau, deși nu greșisem nimic și nu eram tulburată psihic.

Adesea, unii au spus că povestirea mea e incredibilă, fiind vorba de foarte mult rău asupra unui om perfect bun și fără apărare. Eu am descoperit de vreo doă ori ideea că pacienții psihiatrici erau urmăriți de medici în trecut (deci poate și azi) pentru a fi sterilizați și omorâți - e posibil să fie adevărul.
Oricum, eu am mers cu încredere la medici atâția ani, nu am bănuit pe nimeni de rău, le-am dat mereu o șansă să se trezească la realitate și să gândească corect. Îmi pare rău că, dată fiind situația, nu mai pot merge, mi-e prea frică, fiindcă nu doar psihiatrii au mințit și mi-au făcut rău. E logic că trebuia să fie adevărul și atunci m-aș fi dus cu deplină încredere. Ei spuneau că, din cauza gravității abuzurilor, inclusiv medciale, asupra mea, toți ”se fac că plouă” și mă tratează ca pe un copil prost sau nebună, negând astfel realitatea și tot adevărul povestit de mine. Repet, fiind un om inteligent, am înțeles totul în detaliu de mult timp, inclusiv că, dacă povestesc adevărul, oamenii răi sau proști au prilej să spună că eu sunt nebună sau paranoică și că nu e bine să spui că ești otrăvit, fiindcă proștii nu cred și alții pur și simplu se prefac că nu e adevărat, deși ei știu că eu nu am spus decât adevărul. Totuși am fost forțată să spun adevărul prin diverse torturi și chiar prin otravă și era de fiecare dată clar, și puteam dovedi concret în cazul în care nimeni nu credea - de exemplu povestea despre cârpa otrăvită din care păstrasem o bucățică și toate celelalte similare. Eu nu am absolut pe nimeni în afară de mama, nu există deloc cineva în viața mea și normal că m-aș fi dus la vaccin dacă aș fi fost acceptată în societate, așa cum e normal. Ei spun că oamenii cred că eu aș fi nebună, deși nu au nicio dovadă. Dimpotrivă, din acest blog al meu rezultă clar - și evident e adevărul - că am fost un om chiar inteligent și cu diverse virtuți.
Acum mi-e tare sete, e dimineață, gâtul tot e uscat după ce am băut apă. I-am spus medicului de familie de multe ori și despre agravarea acestor simptome vechi sau a celor de amorțeală a mâinilor - acum două nopți m-am trezit din nou cu amorțeli puternice de tot, foarte dureroase. Nici nu mi-a dat vreun medicament niciodată și nici vreun diagnostic.

Într-un mod foarte dureros ei neagă complet adevărul și realitatea de peste 36 de ani, deși eu am fost doar ceea ce e bun și nu am greșit nimic. În același timp, adevărul despre otravă sau toxice continuă să fie evident - de exemplu, printre altele, apa de la chiuvetă nu topește normal niciun săpun și nu face clăbuci deloc - a fost schimbată în rău brusc de 2 ori, apa era bună și normală când m-am mutat eu aici. Sunt și alte multe semne despre faptul că sunt omorâtă și că unii oameni îmi vor răul, de pildă faptul clar că mama (și eventual vecinii din oraș) mi-au găurit pantalonii de casă sau de pijama, evident intenționat, cu găuri mici rotunde numai la piciorul stâng. Etc. Reamintesc mărturisirea mea că nu am greșit nimic din 15 noiembrie 2020, când am explicat că nu am făcut cutare și cutare lucru niciodată. Când am spus niciodată exact asta am vrut să spun - precis nu am greșit un lucru sau altul nici măcar o dată, cel mult neintenționat de maxim 2-3 ori întreaga viață. Sau deloc. Așadar mărturisirea mea e asemănătoare cu fragmente din Cartea egipteană a morților, unde cel care murea mărturisea, pe rând, într-un mod hilar pentru omul de azi, că nu a făcut o serie întreagă de fapte care erau considerate greșite.

Repet, vreau să îi dau medicului de familie adresa bloglui meu să citească și să înțeleagă. Unii spun că ea m-a omorât, ca și cum aș fi deja moartă. Am fost totuși un om perfect și eram tânără încă la moartea tatei și meritam dreptul la muncă și la studii (puteam amândouă și era absolut necesar) și ea a refuzat, spunând că am un diagnostic psihiatric grav și regulamentele Uniunii Europene nu permit. Oricum, nu mai pot, trebuie să îi spun că nu mai pot suporta izolarea, sunt deja peste 36 de ani, nu peste 15! Repet, am fost un om perfect, chiar dacă eram șchioapă și asta nu mă împiedica. Oricum ar fi normal să citească și ea, mai ales că am scris exact adevărul. Ar fi trebuit să insist pe lângă medicul psihiatru Cârlig să îmi dea adeverință, dacă se putea, ca să înțeleagă medicul de familie că merit drepturile respective. Dar Cârlig, deși a spus că aș putea să muncesc, să mă angajez la Kaufland, ceea ce înseamnă că aveam drepturile, totuși a refuzat cum am spus mersul meu la Estuar și eu mă sufoc și plâng zilnic de izolare de așa mulți ani. Nu am nevoie să vorbesc eu cu nimeni, dar am tare mare nevoie să ascult și să văd oameni, pe oricine.

23.11.2020 - 24.11.2020

Azi am fost din nou otrăvită din câte se pare, zilele trecute fusese mai bine, mai ales că nu am mai vorbit aproape nimic și nu am mâncat mult. Acum e 11 seara și e tare rău. Ei spun că și artiștii, dintre care făceau parte sau cu care aveau legătură cei de pe facebook, sunt la fel de nebuni ca și restul și au fost mințiți la fel, în esență crezând că răul nu există în societate și eventual că eu eram nebună, când în mod clar nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață, darmite să fi fost cineva cu mine.

Vă implor în genunchi să vă deschideți inima și ochii și să accepteți cererea mea în genunchi - mă puteți accepta, fiindcă efectiv nu am avut nici cea mai mică greșeală întreaga viață și totul a fost mereu așa cum am povestit pe acest blog. Am trimis adresa blogului în mai multe locuri și nimeni nu a răspuns încă - măcar prin câteva scrisori să fi fost acceptată. E evident că sunt omorâtă și nu am cerut și nici visat niciodată ceva imposibil.

Încă mai sper să fiu în stare să termin blogul și să îl trimit peste tot unde găsesc vreo adresă de mail, așa cum e normal de fapt. Destui nu au răspuns deloc. Unii dintre cei care sunt peste mintea mea spun că ei încă mai speră că oamenii se vor trezi la realitate și nu mă vor omorî. Alții zic că nemții nu mă pot omorî (deocamdată), că americanii sunt de fapt cei care mă omoară fiindcă ei au mințit, că unii încă mai cred că eu eram China sau Rusia etc. Au luat-o razna, probabil cu ideea să îi păcălească pe proști că eu am ideație politică, ceea ce nu am avut deloc, fiind un om perfect normal.

Ei spun din nou că eu am fost condamnată la moarte, dar eu nu am greșit nimic.

24.11.2020
Mi-am adus aminte acum că am scris ieri că am fost otrăvită din câte se pare - dar nu pot de data asta să spun cu certitudine, e posibil ca de data asta să fie doar efectul agravării unei boli care oricum apăruse dn cauza unor otrăvuri certe în trecut. Întreg blogul meu e scris cu acribie, cu scopul de a nu omite nimic și de a spune adevărul exact. Dacă ați fost atenți în trecut, era clar vorba de otravă și erau semne clare de otrăvire, cum am explicat mai demult. Din cauza asta unii mă numesc ”inculpat” în gând, deși nu am greșit nimic toată viața. Totuși și ieri aveam reflux numai cu gust de cartofi, gătiți de mama ieri, și altceva nu îmi venea în gură.