26.11.2020 - medic de familie

Azi ar trebui să merg la medicul de familie să îmi fac vaccin antigripal, nu anti-covid, care încă nu a fost introdus. Mi-e frică și nu mă duc și mama a început să îmi facă reproșuri de dimineață. Mi se pare foarte bizar să îmi reproșeze, din moment ce eu am acționat mereu normal. Fiindcă ei mă resping cu toții, eu nu mai am cum să merg la medicul de familie să îmi facă vaccin. Îmi pare rău, dar nu am cum să merg.

Mama spune că oamenii se bat pe acest vaccin, care e rar și greu de găsit în farmacii și medicul de familie i-a făcut o favoare oferindu-i șansa de a ne face vaccin (ea deja și-a făcut ieri) și în plus nu a primit decât 15 doze de vaccin pentru întreaga policlinică și deci pare ciudat că tocmai pe noi ne-a ales pentru vaccin. Mama iar spune că vrea să meargă la Lidl să ia două cadouri de lux (!) pentru doctoriță și asistentă.

Acum vă rog să judecați corect. A intrat unul iar pe mintea mea cu ideea că eu sunt ”inculpat” și altul ieri că ”nimeni nu are interesul să te mai țină în viață”. Eu nu pot merge la medicul de familie din alte motive, nu din cauza acestor gânduri ale altora care mă invadează, acum din nou mai răzlețe, mai rare. Mănânc puțin și nu mai vorbesc cum spuneam singură în casă și mă simt mai bine - vorbitul singură a fost practic singurul meu simptom, dar era un lucru perfect normal, dată fiind izolarea din 1984.
Eu nu pot merge la medicul de familie din cauza modului în care m-au tratat medicii de-a lungul anilor, cu respingere totală și refuzându-mi dreptul la muncă și la studii, pe care le meritam. Citiți cu atenție blogul meu și veți vedea că ceea ce am povestit despre medici sunt fapte reale, concrete, niciodată delir sau interpretări delirante, așa cum e de altfel întregul blog. Medicii, inclusiv medicul de familie, nu doar că mi-au refuzat cererea de ajutor când puteau să mi-l dea, dar chiar m-au lovit cu brutalitate - mai ales în 2018, dar și în rest, fiind evident totul exact așa cum am povestit. Destul de mulți medici, dacă numărăm și psihiatrii, care și ei mințeau, deși nu greșisem nimic și nu eram tulburată psihic.

Adesea, unii au spus că povestirea mea e incredibilă, fiind vorba de foarte mult rău asupra unui om perfect bun și fără apărare. Eu am descoperit de vreo doă ori ideea că pacienții psihiatrici erau urmăriți de medici în trecut (deci poate și azi) pentru a fi sterilizați și omorâți - e posibil să fie adevărul.
Oricum, eu am mers cu încredere la medici atâția ani, nu am bănuit pe nimeni de rău, le-am dat mereu o șansă să se trezească la realitate și să gândească corect. Îmi pare rău că, dată fiind situația, nu mai pot merge, mi-e prea frică, fiindcă nu doar psihiatrii au mințit și mi-au făcut rău. E logic că trebuia să fie adevărul și atunci m-aș fi dus cu deplină încredere. Ei spuneau că, din cauza gravității abuzurilor, inclusiv medciale, asupra mea, toți ”se fac că plouă” și mă tratează ca pe un copil prost sau nebună, negând astfel realitatea și tot adevărul povestit de mine. Repet, fiind un om inteligent, am înțeles totul în detaliu de mult timp, inclusiv că, dacă povestesc adevărul, oamenii răi sau proști au prilej să spună că eu sunt nebună sau paranoică și că nu e bine să spui că ești otrăvit, fiindcă proștii nu cred și alții pur și simplu se prefac că nu e adevărat, deși ei știu că eu nu am spus decât adevărul. Totuși am fost forțată să spun adevărul prin diverse torturi și chiar prin otravă și era de fiecare dată clar, și puteam dovedi concret în cazul în care nimeni nu credea - de exemplu povestea despre cârpa otrăvită din care păstrasem o bucățică și toate celelalte similare. Eu nu am absolut pe nimeni în afară de mama, nu există deloc cineva în viața mea și normal că m-aș fi dus la vaccin dacă aș fi fost acceptată în societate, așa cum e normal. Ei spun că oamenii cred că eu aș fi nebună, deși nu au nicio dovadă. Dimpotrivă, din acest blog al meu rezultă clar - și evident e adevărul - că am fost un om chiar inteligent și cu diverse virtuți.
Acum mi-e tare sete, e dimineață, gâtul tot e uscat după ce am băut apă. I-am spus medicului de familie de multe ori și despre agravarea acestor simptome vechi sau a celor de amorțeală a mâinilor - acum două nopți m-am trezit din nou cu amorțeli puternice de tot, foarte dureroase. Nici nu mi-a dat vreun medicament niciodată și nici vreun diagnostic.

Într-un mod foarte dureros ei neagă complet adevărul și realitatea de peste 36 de ani, deși eu am fost doar ceea ce e bun și nu am greșit nimic. În același timp, adevărul despre otravă sau toxice continuă să fie evident - de exemplu, printre altele, apa de la chiuvetă nu topește normal niciun săpun și nu face clăbuci deloc - a fost schimbată în rău brusc de 2 ori, apa era bună și normală când m-am mutat eu aici. Sunt și alte multe semne despre faptul că sunt omorâtă și că unii oameni îmi vor răul, de pildă faptul clar că mama (și eventual vecinii din oraș) mi-au găurit pantalonii de casă sau de pijama, evident intenționat, cu găuri mici rotunde numai la piciorul stâng. Etc. Reamintesc mărturisirea mea că nu am greșit nimic din 15 noiembrie 2020, când am explicat că nu am făcut cutare și cutare lucru niciodată. Când am spus niciodată exact asta am vrut să spun - precis nu am greșit un lucru sau altul nici măcar o dată, cel mult neintenționat de maxim 2-3 ori întreaga viață. Sau deloc. Așadar mărturisirea mea e asemănătoare cu fragmente din Cartea egipteană a morților, unde cel care murea mărturisea, pe rând, într-un mod hilar pentru omul de azi, că nu a făcut o serie întreagă de fapte care erau considerate greșite.

Repet, vreau să îi dau medicului de familie adresa bloglui meu să citească și să înțeleagă. Unii spun că ea m-a omorât, ca și cum aș fi deja moartă. Am fost totuși un om perfect și eram tânără încă la moartea tatei și meritam dreptul la muncă și la studii (puteam amândouă și era absolut necesar) și ea a refuzat, spunând că am un diagnostic psihiatric grav și regulamentele Uniunii Europene nu permit. Oricum, nu mai pot, trebuie să îi spun că nu mai pot suporta izolarea, sunt deja peste 36 de ani, nu peste 15! Repet, am fost un om perfect, chiar dacă eram șchioapă și asta nu mă împiedica. Oricum ar fi normal să citească și ea, mai ales că am scris exact adevărul. Ar fi trebuit să insist pe lângă medicul psihiatru Cârlig să îmi dea adeverință, dacă se putea, ca să înțeleagă medicul de familie că merit drepturile respective. Dar Cârlig, deși a spus că aș putea să muncesc, să mă angajez la Kaufland, ceea ce înseamnă că aveam drepturile, totuși a refuzat cum am spus mersul meu la Estuar și eu mă sufoc și plâng zilnic de izolare de așa mulți ani. Nu am nevoie să vorbesc eu cu nimeni, dar am tare mare nevoie să ascult și să văd oameni, pe oricine.