desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
joi, 30 aprilie 2015
30 aprilie 2015
Iar au inceput sa ma ameninte de moarte...ei intra peste mintea mea si spun ca mai bine e sa ma omoare ei decat sa ma lase sa ma sinucid! Exact asa...dupa tot ce au facut. Altul imi tot repeta ca "daca poporul nu vrea nu se poate face nimic". Nu inteleg nimic, cred ca va puteti da seama din tot ce am scris ca nu am gresit absolut nimic din 84 si tot de atunci sunt incontinuu torturata. Si e adevarat ca mi-am iubit enorm tara si poporul, poate mai mult ca oricine, fiindca asa m-au crescut. Acum iar au inceput zgomotele urate afara. Unii zic "nu ai stiut sa iti tii gura Cristina". Nu este adevarat. Voi chiar nu aveti simt moral deloc? Daca ati vedea multe crime si minciuni si rautate asupra voua insiva si asupra altora, voi ati tacea?!! In plus, eu nu am avut nici cea mai mica greseala in 44 de ani de chinuri, si trebuie sa am copil, am explicat totul si dovedit inca din 84. S-a bagat un porc peste mine cu ideea ca de la ea ni se trag toate. Sigur, de la Dumnezeu, deci eu eram Dumnezeu. Glumesc. Altul parca a inteles de-abia acum si spune ca nu intelege cum o scroafa ca maica-mea a avut un copil asa bun. Repet, caracterul nu se mosteneste si in plus nu m-a crescut maica-mea. Maica-mea a inceput sa ma tortureze fara nicio vina din partea mea si nicio greseala, exact din 1984. Azi din nou am iesit pe strada si o vecina care odinioara ma saluta nu m-a mai salutat, nu stiu de ce. Eu nu am gresit nimic, voi chiar nu vedeti ca asa a fost intotdeauna si ca de fapt ceilalti ma omoara fara nicio vina din 84?
marți, 28 aprilie 2015
28 aprilie 2015
Sunt inca in viata, pentru cei care tin la mine, desi stiu ca nu e nimeni. Nu am avut bani sa repar calculatorul, deci nu am putut termina povestirea vietii. Am fost chinuita incontinuu. Toti ma scuipa ca imi vor moartea si ca vor sa musamalizeze si sa ascunda adevarul despre mine fiindca lumea nu trebuie sa inteleaga ca sunt un om perfect, un om bun si nevinovat intrutotul si ca nu am fost nebuna niciodata. Am spus si dovedit adevarul tot inca din 1984. Ei spun ca ei toti sunt vinovati si de aceea eu trebuie sa mor, ca sa isi ascunda crimele si greselile. E adevarul. Voi muri curand blestemnadu-va pe toti. Am iertat destul in zadar, nu vreti sa va indreptati. Nu am fost nebuna sau rea niciodata. Voi termina in curand povestirea si voi muri. Nu pot intelege cum puteti fi atat de ticalosi. Multi imi spun in gand ca se bucura de moartea mea fiindca vor scapa curand de mine.
Sincer nu inteleg de ce nu vreti sa fie adevar si dreptate, fiindca am fost o persoana foarte cuminte si buna si luminoasa si blanda cu adevarata iubire fata de oameni toata viata. E adevarat, niciodata nu mi-am pierdut mintile, niciodata nu am pierdut controlul...am fost atat de buna...stiati de la inceput din 84, si stiati ca nu pot trai fara copil...si totusi mi-ati luat toate drepturile de la 13 ani, desi am fost un om perfect. Nu m-am schimbat deloc de atunci.
S-a bagat unul peste mine cu ideea "au inventat ca esti nebuna proasto". Bine, bucurati-va de moartea mea! Fie ca Dumnezeu sa va pedepseasca!
Adevarul e ceva foarte frumos, am fost intr-adevar un om perfect, nu inteleg de ce va plac doar minciunile, trebuie sa fie lumina! Veti vedea din restul povestirii ca am avut dreptate mereu, inclusiv acum, nu pot intelege abjectia voastra. Eu tin minte absolut tot din 1984 si nu pot intelege de ce iubiti doar raul, ticalosia, coruptia, minciuna, desfraul, crima, furtul, etc. E adevarat tot ce spun.
Sincer nu inteleg de ce nu vreti sa fie adevar si dreptate, fiindca am fost o persoana foarte cuminte si buna si luminoasa si blanda cu adevarata iubire fata de oameni toata viata. E adevarat, niciodata nu mi-am pierdut mintile, niciodata nu am pierdut controlul...am fost atat de buna...stiati de la inceput din 84, si stiati ca nu pot trai fara copil...si totusi mi-ati luat toate drepturile de la 13 ani, desi am fost un om perfect. Nu m-am schimbat deloc de atunci.
S-a bagat unul peste mine cu ideea "au inventat ca esti nebuna proasto". Bine, bucurati-va de moartea mea! Fie ca Dumnezeu sa va pedepseasca!
Adevarul e ceva foarte frumos, am fost intr-adevar un om perfect, nu inteleg de ce va plac doar minciunile, trebuie sa fie lumina! Veti vedea din restul povestirii ca am avut dreptate mereu, inclusiv acum, nu pot intelege abjectia voastra. Eu tin minte absolut tot din 1984 si nu pot intelege de ce iubiti doar raul, ticalosia, coruptia, minciuna, desfraul, crima, furtul, etc. E adevarat tot ce spun.
luni, 6 aprilie 2015
6 aprilie 2015
doar o notita scurta ca voi muri in curand dar sper sa imi repar calculatorul sa scriu si restul povestirii pana azi, mereu nu a fost posibil din cauza altora, eu mai am putin si mor fiindca asa vreti toti....imi pare tare rau...am fost un om perfect si nu am trait deloc...
marți, 31 martie 2015
31 martie 2015
E oribil. Nici nu am mai putut scrie.
Ajunsesem nou la punctul în care simţeam că vreau să trăiesc şi că pot să mă las de fumat şi să slăbesc.
Întotdeauna când îmi revin şi am din nou putere să să sper şi să nu mă omor, porcii infecţi mă lovesc, mereu in ultimii 10 ani.
De data asta nu îmi voi mai reveni, m-au lovit monstruos, amintindu-mi că nu vor să fie adevărul şi că îmi vor moartea şi că trebuie să mor...
M-au masacrat ore în şir sexual şi cerebral, am crezut că mor.
Bine că mai am doar câteva săptămâni şi mor.
Azi a venit tehnicianul protezist să îmi aducă proteza.
Nu era bună şi trebuie făcută din nou.
Dar el a fost porc infect şi mi-a vorbit foarte urât şi la pertu (data trecută a fost politicos), în timp ce eu îi vorbisem cu dvs., ca şi mama mea. Se gudura pe lângă ea şi o trata cu respect, iar pe mine mă trata ca pe un copil idiot, exact cum au făcut prietenele mele din copilărie Gina şi Camelia, care nici nu mă băgau în seamă şi se gudurau pe lângă mama, fiindcă ea are statut superior şi bani şi eu sunt un căcat şi nimic pe lângă ea, exact cum a spus scroafa de maică-mea de multe ori...Iar maică-mea se gudură pe lângă mătuşa Lucica, care are bani spre deosebire de ea.
Eu am fost un om perfect o viaţă întreagă, dintre cei mai respectabili şi onorabili, şi nu am avut nicio tulburare psihică niciodată, în timp ce scroafa de maică-mea jubilat mereu că mă va omorî.
De aceea consider că trebuie să fie adevărul.
Azi, după ce tehnicianul şi-a bătut joc de mine repetat, am izbucnit în plâns...e prima oară în viaţa mea când mă enervez faţă de cineva...nici faţă de membri familiei nu m-am enervat niciodată, porcul acela o fi crezut că sunt nebună fiindcă jigodia de maică-mea s-a dat pe lângă el şi i-a şoptit să mă scuze şi cineva a intrat peste mintea mea cu vorbele că eu am schizofrenie, altcineva spunea că am fost condamnată pe viaţă pentru crima altcuiva. Bine că mor în curând.
poate că totuşi nu e porc infect, ci doar bădăran
Ajunsesem nou la punctul în care simţeam că vreau să trăiesc şi că pot să mă las de fumat şi să slăbesc.
Întotdeauna când îmi revin şi am din nou putere să să sper şi să nu mă omor, porcii infecţi mă lovesc, mereu in ultimii 10 ani.
De data asta nu îmi voi mai reveni, m-au lovit monstruos, amintindu-mi că nu vor să fie adevărul şi că îmi vor moartea şi că trebuie să mor...
M-au masacrat ore în şir sexual şi cerebral, am crezut că mor.
Bine că mai am doar câteva săptămâni şi mor.
Azi a venit tehnicianul protezist să îmi aducă proteza.
Nu era bună şi trebuie făcută din nou.
Dar el a fost porc infect şi mi-a vorbit foarte urât şi la pertu (data trecută a fost politicos), în timp ce eu îi vorbisem cu dvs., ca şi mama mea. Se gudura pe lângă ea şi o trata cu respect, iar pe mine mă trata ca pe un copil idiot, exact cum au făcut prietenele mele din copilărie Gina şi Camelia, care nici nu mă băgau în seamă şi se gudurau pe lângă mama, fiindcă ea are statut superior şi bani şi eu sunt un căcat şi nimic pe lângă ea, exact cum a spus scroafa de maică-mea de multe ori...Iar maică-mea se gudură pe lângă mătuşa Lucica, care are bani spre deosebire de ea.
Eu am fost un om perfect o viaţă întreagă, dintre cei mai respectabili şi onorabili, şi nu am avut nicio tulburare psihică niciodată, în timp ce scroafa de maică-mea jubilat mereu că mă va omorî.
De aceea consider că trebuie să fie adevărul.
Azi, după ce tehnicianul şi-a bătut joc de mine repetat, am izbucnit în plâns...e prima oară în viaţa mea când mă enervez faţă de cineva...nici faţă de membri familiei nu m-am enervat niciodată, porcul acela o fi crezut că sunt nebună fiindcă jigodia de maică-mea s-a dat pe lângă el şi i-a şoptit să mă scuze şi cineva a intrat peste mintea mea cu vorbele că eu am schizofrenie, altcineva spunea că am fost condamnată pe viaţă pentru crima altcuiva. Bine că mor în curând.
poate că totuşi nu e porc infect, ci doar bădăran
miercuri, 25 martie 2015
25 martie 2015
Am o veste bună. Ieri am fost anunţată prin mail că am câştigat dintre 23 de concurenţi concursul de debut al editurii Caiete Silvane, la secţiunea poezie. Cărticica mea va fi lansată anul viitor.
Eu mă bucur, chiar dacă un porc a intrat peste gândurile mele cu ideea "decât un poet bătrân, mai bine un poet mort". Eu nu înţeleg ce vrea să spună. Poeţii mari, cum ar fi Prevert sau Arghezi şi alţii au fost lăsaţi să debuteze şi să scrie şi ulterior cu succes la vârste înaintate.
Azi au intrat din nou cu gânduri urâte peste mintea mea. Unul, foarte agresiv, spunea "trebuiau să o interneze la spital să o omoare". Cum eu nu am făcut niciun rău o viaţă întreagă şi nu am lovit sau insultat pe nimeni şi nici nu am gândit vreodată ceva rău, nu înţeleg ce vrea să spună. Ce are cu mine? Altul, din nou, intră cu aceeaşi idee :"nebuna aia încă nu a înţeles (că trebuie să se omoare)?" Nu le foloseşte la nimic moartea mea, nu înţeleg nimic. Şi nu înţeleg nici de ce mă numeşte nebună, fiindcă mereu am fost un om normal şi eu nu am insultat sau deranjat pe nimeni. Altul, în engleză: "Cristina, you lost everything (and those who lose everything are killed). Nu îl înţeleg nici pe porcul ăsta, fiindcă eu nu am pierdut nimic, am fost închisă şi torturată încontinuu, exact de la 13 ani şi jumătate. Nu am avut absolut nicio şansă toată viaţa, în afară de cărticica aceasta de poezii. Iar dacă alţii mi-au furat ceva ce eu nu ştiu, aş fi putut recupera, dar ceilalţi m-au masacrat încontinuu.
Vă rog să priviţi încă o dată realitatea în faţă: aţi observat cât de clar apare că în ultimii 10 ani, zi după zi, am fost mereu calmă, lucidă şi eu însămi, fără idei delirante sau vreun simptom psihic. Am fost mereu un om bun, calm, cald emoţional, ordonat, dar chinuită de alţii zilnic. Şi nu am greşit nimic. Vă pot jura şi vă daţi seama că e logic că exact la fel a fost viaţa mea zi de zi din 1984 încoace, torturată zilnic şi batjocorită încontinuu, închisă de la 13 ani, deşi am fost un om perfect. Absolut totul a fost din cauza faptului că am fost un copil sărac şi o tânără fără zestre, dintr-o familie săracă, pe treapta de jos în ierarhia socială.
Iată ce mai spun ei în zilele trecute: "Erai o femeie frumoasă erai o femeie frumoasă şi pe dinafară şi pe dinăuntru trăiai într-o lume care nu dă doi bani pe frumuseţe tot ce e prea frumos e distrus erai prea bună de oamenii credeau că eşti proastă prea inteligentă încât credeau că eşti rea prea înţeleaptă încât credeau că eşti nebună" Nu sunt exact cuvintele lor, dar exact acestea sunt ideile lor.
Nu există nicio scuză pentru ei, am aşteptat aproape jumătate de veac păstrând speranţa şi poveştile frumoase aşezate cuminţi atât de albe şi mirosind a primăvară; bun, acum sunt urâtă, sunt grasă şi încep să chelesc mă taie coasa prin măruntaie şi inimă, mi se umflă şi piciorul sănătos şi cel amputat şi ei tot lovesc.
Oare ştiţi voi cât am iubit oamenii şi munca şi tot ce e bun? Ştiu, nu contează că am fost aşa, m-au aruncat la gunoi, deşi mi-am cerut dreptul la viaţă din fragedă tinereţe, iar ei, călăi de om bun şi capabil de muncă, se ascund în spatele unui diagnostic psihiatric care îmi ia în mod nedrept orice drept. Asta nu înseamnă că nu pot scrie poezie. :)
Eu mă bucur, chiar dacă un porc a intrat peste gândurile mele cu ideea "decât un poet bătrân, mai bine un poet mort". Eu nu înţeleg ce vrea să spună. Poeţii mari, cum ar fi Prevert sau Arghezi şi alţii au fost lăsaţi să debuteze şi să scrie şi ulterior cu succes la vârste înaintate.
Azi au intrat din nou cu gânduri urâte peste mintea mea. Unul, foarte agresiv, spunea "trebuiau să o interneze la spital să o omoare". Cum eu nu am făcut niciun rău o viaţă întreagă şi nu am lovit sau insultat pe nimeni şi nici nu am gândit vreodată ceva rău, nu înţeleg ce vrea să spună. Ce are cu mine? Altul, din nou, intră cu aceeaşi idee :"nebuna aia încă nu a înţeles (că trebuie să se omoare)?" Nu le foloseşte la nimic moartea mea, nu înţeleg nimic. Şi nu înţeleg nici de ce mă numeşte nebună, fiindcă mereu am fost un om normal şi eu nu am insultat sau deranjat pe nimeni. Altul, în engleză: "Cristina, you lost everything (and those who lose everything are killed). Nu îl înţeleg nici pe porcul ăsta, fiindcă eu nu am pierdut nimic, am fost închisă şi torturată încontinuu, exact de la 13 ani şi jumătate. Nu am avut absolut nicio şansă toată viaţa, în afară de cărticica aceasta de poezii. Iar dacă alţii mi-au furat ceva ce eu nu ştiu, aş fi putut recupera, dar ceilalţi m-au masacrat încontinuu.
Vă rog să priviţi încă o dată realitatea în faţă: aţi observat cât de clar apare că în ultimii 10 ani, zi după zi, am fost mereu calmă, lucidă şi eu însămi, fără idei delirante sau vreun simptom psihic. Am fost mereu un om bun, calm, cald emoţional, ordonat, dar chinuită de alţii zilnic. Şi nu am greşit nimic. Vă pot jura şi vă daţi seama că e logic că exact la fel a fost viaţa mea zi de zi din 1984 încoace, torturată zilnic şi batjocorită încontinuu, închisă de la 13 ani, deşi am fost un om perfect. Absolut totul a fost din cauza faptului că am fost un copil sărac şi o tânără fără zestre, dintr-o familie săracă, pe treapta de jos în ierarhia socială.
Iată ce mai spun ei în zilele trecute: "Erai o femeie frumoasă erai o femeie frumoasă şi pe dinafară şi pe dinăuntru trăiai într-o lume care nu dă doi bani pe frumuseţe tot ce e prea frumos e distrus erai prea bună de oamenii credeau că eşti proastă prea inteligentă încât credeau că eşti rea prea înţeleaptă încât credeau că eşti nebună" Nu sunt exact cuvintele lor, dar exact acestea sunt ideile lor.
Nu există nicio scuză pentru ei, am aşteptat aproape jumătate de veac păstrând speranţa şi poveştile frumoase aşezate cuminţi atât de albe şi mirosind a primăvară; bun, acum sunt urâtă, sunt grasă şi încep să chelesc mă taie coasa prin măruntaie şi inimă, mi se umflă şi piciorul sănătos şi cel amputat şi ei tot lovesc.
Oare ştiţi voi cât am iubit oamenii şi munca şi tot ce e bun? Ştiu, nu contează că am fost aşa, m-au aruncat la gunoi, deşi mi-am cerut dreptul la viaţă din fragedă tinereţe, iar ei, călăi de om bun şi capabil de muncă, se ascund în spatele unui diagnostic psihiatric care îmi ia în mod nedrept orice drept. Asta nu înseamnă că nu pot scrie poezie. :)
marți, 24 martie 2015
Important
Vă mărturisesc că este aici tot adevărul despre viaţa mea. Dar mai am de scris din 2002 până în prezent, ceea ce nu am mai reuşit datorită agravării sănătăţii mele. Am multimple probleme de sănătate fizice, din cauza abuzurilor diverse de-a lungul vieţii mele. Am mai scris totuşi poeme sau haiku, ceea ce a fost mai simplu.
Textele de pe acest blog sunt scrise în parte direct pe blog fără corectură riguroasă, de aceea vă rog să nu vă supăraţi când veţi găsi greşeli neintenţionate de punctuaţie, ortografie sau diverse typo.
L-am publicat, deşi are conţinut pentru vârsta adultă în speranţa că poate va fi cel puţin util cuiva ca lecţie de viaţă şi morală (pe alocuri este prea cinic sau amar, fără speranţă). Îmi dau seama că mie nu îmi poate folosi, fiindcă oamenii ca mine nu au nici drepturi legale, nici comunicare reală cu alţii…dacă însă veţi găsi ceva bun sau nevoia de a comenta, sunteţi invitaţii mei. Eu am avut acest blog pe blogger cu restricţie pentru conţnut pentru adulţi, dar azi 19 februarie 2015 motoarele de căutare google şi yahoo nu mai merg pe calculatorul meu şi m-am gândit să îl salvez şi pe wordpress. (L-am putut importa, dar în prezent pot vedea prea puţine lucruri pe internet.)
Seria ISC, citită în ordine temporală, este cea mai bună sinteză asupra vieţii mele, din care puteţi înţelege tot, după care puteţi citi şi restul. Intenţionez să o termin, după care nu voi mai avea nimic de scris. Nu am omis nimic şi nu sunt amnezică şi nu am inventat nimic.
Desigur că după ce voi termina de scris, mă voi sinucide, deşi am iubit mult viaţa. Maică-mea e un monstru şi eu nu am avut nicio greşeală toată viaţa. În afara problemelor de sănătate care îmi atacă tot organismul, am probleme şi cu calculatorul meu vechi. De pildă de câteva săptămâni nu am mai putut scrie fiindcă mi-au virusat şi mi-au stricat calculatorul de tot şi poeziile pe care le-am scris le-am dactilografiat foarte greu de la un laptop foarte vechi primit în dar, care nu îmi permite să scriu decât literă cu literă, prin urmare nu am putut scrie povestirea vieţii mele mai departe. Dacă nu reuşesc să îmi repar computerul, oricum mă voi sinucide cel târziu în vară şi nu veţi mai auzi de mine nimic. Dacă apuc să scriu şi restul, oricum mă voi omorî în această vară, 2015.
Viaţa mea a fost absolut perfectă şi eram datoare să scriu absolut totul, fiindcă e vorba de o crimă monstruoasă, aceasta e datoria mea morală, chiar dacă toţi mă obligă să mă omor şi mă consideră gunoi în urma diagnosticului psihiatric, deşi nu am greşit nimic şi nu am avut niciun defect de personalitate sau tulburare psihică. Am fost destul de inteligentă să judec acest lucru, chiar dacă lumea crede în astfel de cazuri că victima e mai proastă decât psihiatrii sau psihologii sau că nu judecă corect. Prin urmare nu am niciun drept legal(de bani, familie, serviciu, etc) şi mă voi omorî.
Azi este 24 martie 2015. Brutele au intrat din nou peste creierul meu cu ideile lor urâte, acum ei spun din nou "şi nu pot să îi închidă gura?" deşi eu nu deranjez pe nimeni. Ei m-au obligat să spun tot adevărul. Tot ei spun că m-au futut toată viaţa şi din cauza asta acum nu mai pot să mă fută nici în lindic şi astfel sunt obligaţi (?) să îmi mănânce creierul şi măruntaiele. Într-adevăr azi noapte, după ce eu m-am culcat destul de devreme, m-am trezit noaptea chinuită de zeci de ori, cu dureri în zona ficatului. Am dormit până la 2 după masa, ceea ce mi se întâmplă des şi îmi distruge viaţa, şi m-am sculat tot obosită şi ei au spus din nou că m-au futut.
Vă las aici linkul spre acest blog pe wordpress. Am fost obligată să copiez tot oonţinutul acestui blog pe wordpress, fiindcă am avut probleme şi cu internetul. Oricum nu am cititori şi este clar că nimeni nu e interesat de adevăr şi dreptate în cazul unui om nevinovat şi bun. Chiar şi aici, la postarea ISC cu numărul XXIV (24) nu am avut niciun cititor, deşi e foarte importantă. Sincer, îmi pare foarte rău că mă omoară, când nici nu am apucat să trăiesc.
https://cristinamonicamoldoveanu5.wordpress.com
Textele de pe acest blog sunt scrise în parte direct pe blog fără corectură riguroasă, de aceea vă rog să nu vă supăraţi când veţi găsi greşeli neintenţionate de punctuaţie, ortografie sau diverse typo.
L-am publicat, deşi are conţinut pentru vârsta adultă în speranţa că poate va fi cel puţin util cuiva ca lecţie de viaţă şi morală (pe alocuri este prea cinic sau amar, fără speranţă). Îmi dau seama că mie nu îmi poate folosi, fiindcă oamenii ca mine nu au nici drepturi legale, nici comunicare reală cu alţii…dacă însă veţi găsi ceva bun sau nevoia de a comenta, sunteţi invitaţii mei. Eu am avut acest blog pe blogger cu restricţie pentru conţnut pentru adulţi, dar azi 19 februarie 2015 motoarele de căutare google şi yahoo nu mai merg pe calculatorul meu şi m-am gândit să îl salvez şi pe wordpress. (L-am putut importa, dar în prezent pot vedea prea puţine lucruri pe internet.)
Seria ISC, citită în ordine temporală, este cea mai bună sinteză asupra vieţii mele, din care puteţi înţelege tot, după care puteţi citi şi restul. Intenţionez să o termin, după care nu voi mai avea nimic de scris. Nu am omis nimic şi nu sunt amnezică şi nu am inventat nimic.
Desigur că după ce voi termina de scris, mă voi sinucide, deşi am iubit mult viaţa. Maică-mea e un monstru şi eu nu am avut nicio greşeală toată viaţa. În afara problemelor de sănătate care îmi atacă tot organismul, am probleme şi cu calculatorul meu vechi. De pildă de câteva săptămâni nu am mai putut scrie fiindcă mi-au virusat şi mi-au stricat calculatorul de tot şi poeziile pe care le-am scris le-am dactilografiat foarte greu de la un laptop foarte vechi primit în dar, care nu îmi permite să scriu decât literă cu literă, prin urmare nu am putut scrie povestirea vieţii mele mai departe. Dacă nu reuşesc să îmi repar computerul, oricum mă voi sinucide cel târziu în vară şi nu veţi mai auzi de mine nimic. Dacă apuc să scriu şi restul, oricum mă voi omorî în această vară, 2015.
Viaţa mea a fost absolut perfectă şi eram datoare să scriu absolut totul, fiindcă e vorba de o crimă monstruoasă, aceasta e datoria mea morală, chiar dacă toţi mă obligă să mă omor şi mă consideră gunoi în urma diagnosticului psihiatric, deşi nu am greşit nimic şi nu am avut niciun defect de personalitate sau tulburare psihică. Am fost destul de inteligentă să judec acest lucru, chiar dacă lumea crede în astfel de cazuri că victima e mai proastă decât psihiatrii sau psihologii sau că nu judecă corect. Prin urmare nu am niciun drept legal(de bani, familie, serviciu, etc) şi mă voi omorî.
Azi este 24 martie 2015. Brutele au intrat din nou peste creierul meu cu ideile lor urâte, acum ei spun din nou "şi nu pot să îi închidă gura?" deşi eu nu deranjez pe nimeni. Ei m-au obligat să spun tot adevărul. Tot ei spun că m-au futut toată viaţa şi din cauza asta acum nu mai pot să mă fută nici în lindic şi astfel sunt obligaţi (?) să îmi mănânce creierul şi măruntaiele. Într-adevăr azi noapte, după ce eu m-am culcat destul de devreme, m-am trezit noaptea chinuită de zeci de ori, cu dureri în zona ficatului. Am dormit până la 2 după masa, ceea ce mi se întâmplă des şi îmi distruge viaţa, şi m-am sculat tot obosită şi ei au spus din nou că m-au futut.
Vă las aici linkul spre acest blog pe wordpress. Am fost obligată să copiez tot oonţinutul acestui blog pe wordpress, fiindcă am avut probleme şi cu internetul. Oricum nu am cititori şi este clar că nimeni nu e interesat de adevăr şi dreptate în cazul unui om nevinovat şi bun. Chiar şi aici, la postarea ISC cu numărul XXIV (24) nu am avut niciun cititor, deşi e foarte importantă. Sincer, îmi pare foarte rău că mă omoară, când nici nu am apucat să trăiesc.
https://cristinamonicamoldoveanu5.wordpress.com
marți, 3 martie 2015
3 martie 2015
Maică-mea m-a ameninaţat că mă otrăveşte. Nu pot explica mai mult fiindcă oricum nu prea mă simt bine. Dacă îmi voi reveni, dacă nu voi muri, vă voi explica ce s-a întâmplat şi ce a făcut maică-mea.
Am scris azi noapte aceste rânduri de mai sus, acum sunt datoare să explic...Mi s-a mai întâmplat, cred că vă puteţi imagina, de mai multe ori şi am avut motive întemeiate să mă tem. Veţi spune -- te-a speriat de moarte, ce mare brânză? Este un lucru rău, gândiţi-vă cât sunt de singură şi torturată fără nicio vină de maică-mea din 84. Altcineva îmi sugerează că maică-mea a făcut lucrul acesta pentru a păcăli proştii că eu aş fi nebună. Vă reamintesc că maică-mea într-adevăr a lăsat de două ori gazele deschise la bucătărie, fără flacără şi că nu inventez acest lucru, exista riscul să mă intoxic sau chiar să mor până a doua zi, dar le-am găsit şi am închis aragazul, în timp ce ea efectiv dormea cu mine în apartament sau se prefăcea că doarme. Am mai povestit cred şi cum ea a gătit odată la Colun, în satul bunicilor, ciuperci otrăvite şi eu am fost cea care a descoperit acest lucru şi am salvat familia şi pe mine de la intoxicare sau moarte. Astăzi, după ce am întrebat-o de ce a făcut ceea ce a făcut ieri cu sticlele de apă (eu încă mă deplasez în cârje şi nu pot ieşi să îmi cumpăr şi nu pot merge uşor la bucătărie), după ce mi-a răspuns ceva aiurea, a spart două farfurii la bucătărie şi sincer mă întreb dacă nu cumva le-a spart intenţionat, cum făcea de obicei când eram în liceu. Totodată azi m-a batjocorit din nou aşa cum face efectiv de peste 30 de ani şi eu nu mai pot îndura, cred că mă înţelegeţi. Vă explic din nou: încă de când aveam 13 ani (şi nu am fost niciodată nebună de atunci încoace şi nici nu am greşit nimic şi nici nu am provocat-o), ea are mai multe tehnici de tortură psihologică asupra mea. Una din ele e că mă obligă să repet aceeaşi propoziţie de două trei sau chiar patru ori, adică se face că nu aude. Dacă tac, tot eu pic prost şi găseşte altceva să mă lovească. O altă mizerie e că mereu vorbeşte cu mine lucruri absurde, ca şi cum aş fi eu cu adevărat nebună, de pildă azi mă întreba în dormitor unde sunt pieliţele de la carnea de pui pe care am mâncat-o, cele care mi-au căzut din greşeală pe podea la bucătărie când îmi luam masa împreună cu ea. Îmi cerusem scuze atunci pe moment şi era absurd ca pieliţele să fie în dormitor. Îmi face mereu acest lucru enervant, azi a s-a mai întâmplat încă de două sau trei ori, lucruri pe care deja le-am uitat. Ăsta e modul ei obişnuit de a vorbi cu mine, plus multe alte mizerii.
Acum vă explic ce mi-a făcut ieri. În primul rând, ieri când m-am dus la bucătărie la masă, ea a aşezat o cârpă pătrată neagră pe calorifer şi arăta foarte urât. Poate că ştiţi că o cârpă neagră este un semn rău, mie mi s-a mai întâmplat, tot legat de ea parcă, acest lucru nu îl mai pot spune cu precizie. Era totodată absurd, din moment ce cârpa nu era a mea şi aveam destul altele albe sau de alte culori. Am întrebat-o de ce a pus cârpa acolo şi mi-a spus că a adus-o cu o zi înainte de acasă de la ea, ca să mai şteargă pe ici pe colo la mine în casă fiindcă ei nu îi place să caute printre cârpele mele. Oricum vă spun cu certitudine că acea cârpă nu fusese acolo cu o zi înainte cum spunea ea, cel mult o ascunsese în altă parte. Şi apoi de atâtea ori ea a luat cârpe de la mine din punga de cârpe, fără nicio problemă.
Ieri noapte am descoperit un alt lucru care m-a speriat, cred că înţelegeţi de ce. Alaltăieri, duminică, mama m-a întrebat câte sticle de 2 litri cu apă vreau să am lângă pat. I-am spus clar şi fără dubii că două, iar dacă ea a insistat cum face mereu când eu îi răspund clar, i-am spus că nu am neovie de mai mult de două. A constatat şi ea ieri că nu am mai băut multă apă. A spus că e mai ieftin să cumpere apă la bidon de 5 litri şi să toarne în sticle decât să cumpere apă la sticle. Bidonul avea încă apă în el la bucătărie. Însă ieri mi-a spus că a mai cumpărat totuşi o a treia sticlă de izvorul minunilor , deşi e scumpă şi eu m-am mirat fiindcă două sticle ca rezervă erau destul. Mi-a lăsat două sticle pline lângă pat. Ceea ce m-a speriat şi am interpretat drept ameninţare a fost că am găsit după ce a plecat ea a treia sticlă la bucătărie lângă bidonul care era încă cu apă, şi această sticlă era numai pe trei sferturi plină. Acum înţelegeţi? Ce rost avea, să o umple şi doar parţial şi ce fel de apă îmi pusese lângă pat? De ce mi-a pus sticla cu apă nouă de la magazin lângă pat? De ce apa din bidon nu e bună dar nici nu o aruncă? Etc.
Azi, culmea, a mai cumpărat încă o sticlă de apă de la supermarket, de data asta mai ieftină, din cea cu dop negru.
Am scris azi noapte aceste rânduri de mai sus, acum sunt datoare să explic...Mi s-a mai întâmplat, cred că vă puteţi imagina, de mai multe ori şi am avut motive întemeiate să mă tem. Veţi spune -- te-a speriat de moarte, ce mare brânză? Este un lucru rău, gândiţi-vă cât sunt de singură şi torturată fără nicio vină de maică-mea din 84. Altcineva îmi sugerează că maică-mea a făcut lucrul acesta pentru a păcăli proştii că eu aş fi nebună. Vă reamintesc că maică-mea într-adevăr a lăsat de două ori gazele deschise la bucătărie, fără flacără şi că nu inventez acest lucru, exista riscul să mă intoxic sau chiar să mor până a doua zi, dar le-am găsit şi am închis aragazul, în timp ce ea efectiv dormea cu mine în apartament sau se prefăcea că doarme. Am mai povestit cred şi cum ea a gătit odată la Colun, în satul bunicilor, ciuperci otrăvite şi eu am fost cea care a descoperit acest lucru şi am salvat familia şi pe mine de la intoxicare sau moarte. Astăzi, după ce am întrebat-o de ce a făcut ceea ce a făcut ieri cu sticlele de apă (eu încă mă deplasez în cârje şi nu pot ieşi să îmi cumpăr şi nu pot merge uşor la bucătărie), după ce mi-a răspuns ceva aiurea, a spart două farfurii la bucătărie şi sincer mă întreb dacă nu cumva le-a spart intenţionat, cum făcea de obicei când eram în liceu. Totodată azi m-a batjocorit din nou aşa cum face efectiv de peste 30 de ani şi eu nu mai pot îndura, cred că mă înţelegeţi. Vă explic din nou: încă de când aveam 13 ani (şi nu am fost niciodată nebună de atunci încoace şi nici nu am greşit nimic şi nici nu am provocat-o), ea are mai multe tehnici de tortură psihologică asupra mea. Una din ele e că mă obligă să repet aceeaşi propoziţie de două trei sau chiar patru ori, adică se face că nu aude. Dacă tac, tot eu pic prost şi găseşte altceva să mă lovească. O altă mizerie e că mereu vorbeşte cu mine lucruri absurde, ca şi cum aş fi eu cu adevărat nebună, de pildă azi mă întreba în dormitor unde sunt pieliţele de la carnea de pui pe care am mâncat-o, cele care mi-au căzut din greşeală pe podea la bucătărie când îmi luam masa împreună cu ea. Îmi cerusem scuze atunci pe moment şi era absurd ca pieliţele să fie în dormitor. Îmi face mereu acest lucru enervant, azi a s-a mai întâmplat încă de două sau trei ori, lucruri pe care deja le-am uitat. Ăsta e modul ei obişnuit de a vorbi cu mine, plus multe alte mizerii.
Acum vă explic ce mi-a făcut ieri. În primul rând, ieri când m-am dus la bucătărie la masă, ea a aşezat o cârpă pătrată neagră pe calorifer şi arăta foarte urât. Poate că ştiţi că o cârpă neagră este un semn rău, mie mi s-a mai întâmplat, tot legat de ea parcă, acest lucru nu îl mai pot spune cu precizie. Era totodată absurd, din moment ce cârpa nu era a mea şi aveam destul altele albe sau de alte culori. Am întrebat-o de ce a pus cârpa acolo şi mi-a spus că a adus-o cu o zi înainte de acasă de la ea, ca să mai şteargă pe ici pe colo la mine în casă fiindcă ei nu îi place să caute printre cârpele mele. Oricum vă spun cu certitudine că acea cârpă nu fusese acolo cu o zi înainte cum spunea ea, cel mult o ascunsese în altă parte. Şi apoi de atâtea ori ea a luat cârpe de la mine din punga de cârpe, fără nicio problemă.
Ieri noapte am descoperit un alt lucru care m-a speriat, cred că înţelegeţi de ce. Alaltăieri, duminică, mama m-a întrebat câte sticle de 2 litri cu apă vreau să am lângă pat. I-am spus clar şi fără dubii că două, iar dacă ea a insistat cum face mereu când eu îi răspund clar, i-am spus că nu am neovie de mai mult de două. A constatat şi ea ieri că nu am mai băut multă apă. A spus că e mai ieftin să cumpere apă la bidon de 5 litri şi să toarne în sticle decât să cumpere apă la sticle. Bidonul avea încă apă în el la bucătărie. Însă ieri mi-a spus că a mai cumpărat totuşi o a treia sticlă de izvorul minunilor , deşi e scumpă şi eu m-am mirat fiindcă două sticle ca rezervă erau destul. Mi-a lăsat două sticle pline lângă pat. Ceea ce m-a speriat şi am interpretat drept ameninţare a fost că am găsit după ce a plecat ea a treia sticlă la bucătărie lângă bidonul care era încă cu apă, şi această sticlă era numai pe trei sferturi plină. Acum înţelegeţi? Ce rost avea, să o umple şi doar parţial şi ce fel de apă îmi pusese lângă pat? De ce mi-a pus sticla cu apă nouă de la magazin lângă pat? De ce apa din bidon nu e bună dar nici nu o aruncă? Etc.
Azi, culmea, a mai cumpărat încă o sticlă de apă de la supermarket, de data asta mai ieftină, din cea cu dop negru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)