Iar au intrat peste mintea mea cu ideea că ”ea nu înțelege că nimeni nu vrea adevărul și ea trebuie să se omoare?” Adevărul e întotdeauna mult mai frumos decât minciuna, nu înțeleg de ce ei iubesc numai minciuna și răul.
Poate că nu ați reușit să citiți printre rânduri sau să înțelegeți cum am fost eu cu adevărat o viață întreagă -- nu e megalomanie sau orgoliiu, e adevărul și a trebuit să spun și aceste lucruri. Vă dați seama cât de mult am iubit oamenii cu gândul bun și curat, câtă speranță a fost sădită de Dumnezeu în inima mea ca să pot rezista 32 de ani de închisoare și tortură fără să mă sinucid? Vă dați seama oare cât de calmă am fost întreaga viață și răbdătoare, cât de frumos mi-a fost sufletul, umplut cu gingășie și dragoste de viață în același timp? Vă dați seama oare câte fapte mici bune și gânduri frumoase față de alții am avut o viață întreagă? Vă dați seama oare cum am preamărit viața în toate formele ei, creaturi mici sau mari care stau mărturie pentru faptul că lumea și viața sunt miraculos de frumoase? Vă dați seama cât de mult am respectat totul? Vă dați seama cât de mult am admirat și frumusețea lucrurilor inanimate -- pietre, cer, nori, munți, etc.? Vă dați seama ce suflet perfect de frumos în permanență am avut, încă din copilărie? Și oare înțelegeți că am avut și caracterul puternic și frumos și bun? Și totuși îmi vreți moartea și vreți minciună, deși eu nu am păcătuit și nu am greșit nimic toată viața, fiindcă așa m-au crescut. Am avut toate virtuțile creștine și celelalte care sunt bune și însemnate în viața omului. Nu m-am aplecat în fața răului sau diavolului și niciodată nu aș fi putut face așa ceva. Nu mi-a umblat mintea aiurea și nu am fost nebună niciodată. Și totodată mi-am iubit țara și oamenii ei buni. Și am citit mult cărți bune și frumoase și aș fi putut fi unul dintre marii erudiți din această țară, draga mea Românie...dar nu m-au lăsat. Și deși tot ce am spus mai sus e adevărul, îmi vreți moartea, deși eu am dovedit totul încă din 1984...deși maică-mea îmi vrea moartea și răul din copilărie și eu am fost un om perfect. Și nu am fost melancolică, ci o persoană plină de drag de lume și viață cu spiritul vioi și puterea de a glumi și de a râde.
P.S. Oricum nu aș fi devenit un mare erudit (ceea ce este destul de inutil în societate), fiindcă eram femeie și dedicată vieții de familie și creșterii unor copii fericiți (voiam mult de tot să am dacă se poate doi copii, dar fără dreptul de a avea măcar unul mor, cum am spus din 1984, fiindcă de atunci mă considerau nebună, mă torturau imens, deși eram o tânără cu suflet și intelect perfect, fără niciun defect sau tulburare psihică).
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...