Totul despre vecinii mei -- blocul 2 (partea a 2-a din trei)

Azi, 7 martie 2016, au intrat peste mine cu ideea ”ne-a f_t pe toți”. Eu nu înțeleg cine pot fi porcii aceștia și de ce sunt nebuni. Eu nu am f_t pe nimeni niciodată și în schimb ei m-au f_t încontinuu zi și noapte din 1988, de la 17 ani. Nici nu știu cum fac ei chestia aceasta.
Mă voi încăpățâna să continui povestirea despre vecini partea a 2-a și apoi partea a 3-a, deși e foarte greu fiindcă am numai câte 30 de minute de calculator continuu și trebuie să salvez mereu.

2. Blocul numărul 2. Iancu de Hunedoara colț cu Dorobanților.

Vă avertizez că această povestire este întunecată, dar întrutotul adevărată. Aș dori să subînțelegeți faptul că sufletul meu era pur și luminos, ca întotdeauna, că exista o grădină a nimănui înflorită în inima mea și eram ca întotdeauna un om bun și cald față de oameni.

Bunătatea mea a fost extremă viața toată, dar acum, deși voi muri în curând și fără copil, cel puțin am mulțumirea că mi-am trăit viața complet curat, deși oamenii nu apreciază deloc faptul acesta, deși fusesem mereu și o persoană inteligentă. Postez aici din nou cântecul vechi după versurile lui Păunescu, cel puțin avea cuvinte frumoase și atât îmi plăceau...timpul vieții ni-e scurt, hai să-l facem curat.

Am povestit o parte din ceea ce s-a întâmplat acolo în povestirea mea Scrinul negru, dar voi relua esențialul și în povestirea mea despre viața mea sexuală (care nici nu a existat) fiindcă atunci în aparență a fost singura dată când m-am masturbat, fără să știu cum se face acest lucru, dar veți vedea că nu am fost absolut deloc vinovată, absolut deloc, a fost complet vina altora. De asemenea nu judecați aspru pe vecina Nicolau fiindcă veți vedea urmarea mai încolo, eu trebuie să scriu în fragmente scurte și tot reiau povestirea, fiindcă trebuie să restartez mereu calculatorul.

Înainte de a pleca de acasă obținusem un post de titular prin concurs la Liceul I.L. Caragiale, deși eu nu aveam dreptul legal să muncesc și în niciun caz cu copiii, cum spunea doamna psihiatru Vișoiu, pe care tata o numea Pișoiu, de parcă îmi ghicise gândul că fusesem să o văd o dată. Eu mă miram tare de coincidență, dar nu am putut nici bănui că unii oameni pot citi gândurile altora. Tatăl meu s-a opus foarte mult să îmi închirieze un apartament și a avut o discuție în contradictoriu cu mama, spunându-i că ”vrei să moară?! Copilul nostru? Bine, atunci așa să fie.” Mi-au luat cu 170 de euro pe lună un apartament în locul mai sus menționat, destul de aproape de liceu, ceea ce mă favoriza iarna pe îngheț, când mergeam oricum cu chiu cu vai.

Era un apartament monstruos, vă rog să recitiți povestirea Scrinul negru la linkul următor pentru a înțelege:

http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2013/11/scrinul-negru.html

Înainte de a povesti despre vecinii de acolo, voi mai explica încă o dată povestea aparentei mele masturbări, singura dată din viață. Desigur nu simțeam aproape nimic sexual, era doar o ușoară senzație. Eu în anul 2003 luam zilnic câte o pastilă de Abilify, medicament psihiatric care avea rolul de a împiedica fututul, sau torturile sexuale din partea altora de la distanță. Desigur eu nu mă gândisem niciodată că ar putea fi altcineva în afară de Zăgrean și nu percepeam deloc gândurile altora. Medicamentul avea mare putere de acoperire, astfel încât cât timp l-am luat nimeni nu a pătruns în sexul meu deloc. Apoi în 2004 a fost cutremurul pe 4 martie și colegii de serviciu și alții se prefăceau că nimic nu s-a întâmplat, poate din cauza coincidenței cu cutremurul mare din 1977. Poate între timp ați și uitat că a fost. Nașul meu săracul a murit în 2004 după o boală groaznică. El era născut pe 4 martie. Apoi la sfârșitul lui 2004, câtre Crăciun, pe care l-am petrecut în casa aceea cu otrăvuri cum îi spun acum, am făcut una din greșelile mele din viață, care nu au fost multe: am renunțat a mai lua Abilify. Aceasta din cauză că îmi doream libertatea și că îmi doream mai mult decât viața să am copil. La numai 2 săptămâni după aceea au venit unii peste mine sexual în fiecare seară și lucrul acesta a crescut în intensitate din ce în ce. Eu nu am mai luat pastilele, sperând că voi rezista. Dar era din ce în ce mai rău. Vecina Nicolau mă îndurera mai mult fiindcă îmi spunea că înainte să mă mut eu acolo, erau niște prostituate în locul meu și ea nu înțelegea cum puteau fetele alea să aibă atâta activitate sexuală în fiecare zi, bărbat după bărbat. La un moment dat, tata mi-a spus că ar fi mai bine să mă mut înapoi, că are nevoie de mine....era bolnav săracul. Eu nu l-am ascultat și cred că am greșit, dacă m-aș fi întors acasă nu ar mai fi fost povestea cu radio Europa și nici calvarul care a urmat. La locul de muncă au venit unii de la editura Acvila și au adus cărți, iar eu am cumpărat din salariu un compendiu despre Europa, cu toate țările descrise geografic și cultural. L-am și citit. Eu eram mult atrasă de ideile europene pe vremea aceea. Așa mă crescuseră: cu emisiunea Drumuri europene, cu radio Europa liberă și cu idei de Europă unită în familie încă din vremea lui Ceaușescu. În primăvară-vară, torturile sexuale asupra mea erau așa mari încât imploram, plângeam, cădeam în genunchi și mă rugam să mă lase să adorm, ceea ce era tot mai dificil. Fiindcă la un moment dat erau chinuri prelungi și de o anumită natură, a trebuit să mă frec sexual câte o dată în fiecare noapte, pentru a putea opri acele chinuri sexuale și a merge la serviciu dimineața. Eu nu mă mai frecasem de la 17 ani, cu jumătate de an înainte de Zăgrean. Era o reacție firească de apărare și nu m-am gândit niciodată că ar face rău cuiva și nimeni nu mi-a spus. Oricum era ca un medicament sau așa cum cei norocoși să fie în cuplu fac sex ca să scape de nervi sau stress. La mine era și mai uman și normal și total justificat. Nu mai puteam. Oricum dura numai câteva minute și nu simțeam aproape nimic, decât că se terminau ororile sexuale. Pe vremea aceea mi se întâmplau lucruri ciudate pe stradă - erau bărbați vulgari care treceau pe lângă mine și spuneau cu voce tare : ”Da ce? A futut-o-n în cur?”. Era adevărat și asta, dar mă șocau cuvintele lor și faptul că se potriveau cu viața mea. După moartea tatei în vară în condiții legate de anumite persoane cu care am avut legătură acolo, am fost foarte monstruos chinuită de părțile moștenitoare. În condiții de stres extrem, am avut niște experiențe ciudate cu vânzătoarele din magazinele învecinate, care treptat se înmulțeau și păreau să țeasă o plasă în jurul meu. Eu credeam desigur că vor să mă ajute, fiindcă știam că fusesem în închisoare și nevinovată deja 21 de ani. Atunci m-au prins cei de la radio Europa FM, care, spre deosebire de alte posturi de radio, trimiteau muzică de așa natură încât parcă se lipeau de viața mea cu diverse aluzii în cuvintele cântecelor și în vorbele DJilor sau cum se numesc ei, oamenii de radio, între cântece. Efectiv îmi urmăreau viața, eu nu percepeam gândurile lor sau ale altora și nu m-am speriat. Au clădit apoi treptat un fir de încredere și apoi au început să iasă pe stradă în jurul meu cu mașini cu megafoane care transmiteau ceva despre regina Maria a României, regină luptătoare, și aveau precis însemnele radio Europa FM. Eu nu mă credeam regină luptătoare, dar am crezut că era o aluzie la ceea ce sugerau și cântecele și anume că ei, împreună cu o parte din populație, impresionați de nevinovăția și chinul meu de 21 de ani deja până atunci, mă vor salva și elibera cu ajutorul radioului, dar trebuia să lupt pentru aceasta. Tot atunci, în timp ce făceam baie, au venit niște muncitori în baia de deasupra, care exact când mă spălam și desigur nu mă atingeam sexual decât strictul necesar, spuneau ”Băga-mi-aș...eu nu mai pot, etc”. Repet, eu nu percepeam gândurile nimănui și nu am auzit niciodată voci care să nu existe în jurul meu efectiv. Atunci, după mai multe zile, m-au convins că venise momentul cel mare și trebuia să lupt, în timp ce ascultam muzica lor -- cântece din anii 80 până în zilele noastre, așa se numea, deci exact muzica pe care eu o ascultasem mai puțin, ceea ce m-a convins încă o dată că voiau să mă ajute, ca un fel de purgație a răului care mă închisese din afară. Eu am ascultat mai mult cântecele tatei, din anii 50-70 mai mult. Astfel încât am început să fac multă gimnastică - abdomene, ridicări de picioare, etc, etc. pe canapeaua din camera în care stăteam, în timp ce ascultam muzica lor. Vecina doamna Nicolau mă ținea și ea în priză fiindcă venise să îmi spună că eu am ceva de făcut și de terminat. Este adevărat, deși poate nu credeți, era ca și cum toți știau. Încă un lucru incredibil, dar adevărat, e că intrasem într-un fel de semitransă hipnotică, datorită influenței celorlalți. Datorită faptului că au transmis de mai multe ori cântecul ”Rock around the clock” pe care îl știam, care cred că era mai vechi, înainte să înceapă tragedia adevărată, eu am crezut că voi fi eliberată dacă reușesc să fac gimnastică în mod serios cel puțin exact 24 de ore încontinuu pe muzică, ceea ce am făcut, chiar dacă acum pot face numai 15 minute cu greu! Atunci aveam multă energie și eram foarte motivată și aveam numai 34 de ani și multe kilograme în minus. Da, am rezistat 24 de ore încontinuu. După aceea, ei au schimbat tactica și în mod insiduos, prin multe cântece cu mesaj despre mâini și sex sau un cântec al Madonei sau faptul că spuneau că așa ceva nu este bine, au început să mă facă să cred, că, dat fiind faptul că fusesem violată monstruos de la distanță, eu puteam să fiu eliberată numai dacă mă masturbam pe muzică, respectiv în toate găurile în care fusesem futută, așa credeam eu la început. Pe moment mi-am adus aminte și că femeia are clitoris și cât de mult mă chinuiseră și fiindcă atunci eram elastică și suplă am folosit ambele mâini și degetele mele lungi pentru a atinge și stimula anusul, vaginul și clitorisul simultan. Mai mult timp. Și făceam lucrul acesta cât se poate de tare, crezând că voi scăpa de pacoste. Dar exact atunci unul din prezentatori a spus clar ceva de genul ”Aoleu! Așa ceva este rău. Nu așa trebuie făcut”. Au spus cu adevărat tare la radio, nu peste mintea mea! Atunci eu am înțeles ceva și am folosit numai clitorisul și el a spus așa da. Și astfel m-am pseudo-masturbat mai mult timp, fiind într-o stare de semi-hipnoză și ascultând mereu aceleași cântece care nu îmi plăceau și fără să simt aproape nimic. Deoarece nici un fel de libertate sau eliberare nu venea, am continuat...și mi se făcea din ce în ce mai rău. Pe măsură ce mi se făcea mai rău, credeam că mă apropii de țel. Între timp prezentatorii aduceau mereu la radio diverse persoane din populație care ascultau și cărora ei le ofereau 10 euro dacă dădeau telefon la radio. Persoanele aveau voce tare molatică și amețită. Parcă erau speriați de nu știu ce. La un moment dat a venit și Ion Cristoiu, care a vorbit despre biroul oval din SUA în mod abject și fiindcă tocmai atunci era în vizită Condolezza Rice, secretarul de stat SUA în România, a spus ceva despre ceea ce se ascunde sub fustele acelei doamne. După vreo zi și ceva poate sau numai o noapte, asta nu mai țin minte, au adus la radio o persoană care cânta subțire cu o voce asemănătoare cu a lui Zăgrean și care a spus că a venit să se alăture corului îngerilor. Când am auzit acest lucru s-a petrecut ceva fenomenal. Dintr-o dată am avut o reîntoarcere în trecut în 1989 când eram îndrăgostită de Zăgrean și mi-am dat seama că de fapt l-am așteptat și l-am iubit întreaga viață. Și m-am speriat tare că datorită luptei mele pentru libertate atunci, poate l-am omorât...Am sărit din pat la telefonul fix și am format repede numărul lui vechi pe care îl știam pe dinafară 760 56 96. Am întrebat ”Familia Zăgrean?” și cei de la capătul firului au început să râdă urât și mi-au spus ceva despre un alt nume caraghios începând cu litera Z, ceea ce mă gândesc acum că era o minciună. M-am speriat înfiorător și am hotărât să încerc să îmi revin și să merg la facultatea de medicină să văd dacă mai e în viață. Dar mi-au trebuit, vai, vreo câteva săptămâni până când am fost în stare, cu puteri slăbite rău, să merg acolo. Acum dvs. și Dumnezeu să mă judecați. Eu zic că am fost complet nevinovată și ceea ce mi-a făcut Europa FM se numește rapt în fapt, un fel de violare sau viol. Vă reamintesc faptul că cu trei ani și jumătate înainte, la începutul lui 2002, am început să merg peste tot cu cererea mea de eliberare, la organizații internaționale sau românești, la Crucea Roșie, la biserici, la mitropolie, la Ministerul Sănătății, etc. la diverse persoane. Am omis un singur lucru care de asemenea a avut o importanță mare : pe blocul meu, peste ferestrele unui apartament vecin, cineva așezase un baner, un afiș de pânză cu un desen pictat de mână poate cu o vrăjitoare în flăcări. Se vedea de la distanță. Acest lucru mi-a crescut încrederea că ceilalți erau de partea mea, fiindcă știau că eu fusesem închisă nevinovată și în puterea unor vrăjitoare rele (una sau mai multe). Chiar dacă a fost după povestea cu radio Europa FM, eu, în mod firesc asta am gândit. Dvs. nu ați fi gândit la fel după 21 de ani de închisoare și tortură fiind complet nevinovată și numai cu fapte bune?