din 4 noiembrie

Din nefericire iar au început să mă împroaște cu idei urîte în gînd - fără să se prezinte etc. și simultan au început să zbiere și să rîdă cei din curtea blocului. De fapt și vecinii de sus - ei au fost primii de a face răul. Aceste 2 categorii sociale sînt conectate, după cum v-am explicat în trecut. De exemplu cei care spun de sute de ori că ”Ție ți-au făcut prea mult rău” și eu întreb mereu ce vor: să mă sinucid acum sau ce?! Ei nu răspund, pur și simplu le place să mă împroaște la fel și fără rost mereu. În engleză intrau mereu cu ideea că ”viața ei a fost într-adevăr perfectă, dar modul în care au tratat-o face imposibilă acceptarea ei”. Acum ăia cu ideea ”Cristina te rugărm să...” Etc.

În grădina botanică au intrat alți tîmpiți cu ideea că ”n-a avut coloană vertebrală”, idee cu care m-au împroșcat de sute de ori, ca și cum se referă la mine. Sînt total idioți - sugerează stereotipul că eu nu am avut demnitate - ceva gen ciobanul moldovean din Miorița și toate celelalte, nu le mai enumăr. Ideea lor e că nu m-am lăsat omorîtă probabil fără tam-tam - adică fără a scrie din 2012 începînd parte din povestea vieții mele în detaliu, fiindcă restul nu m-au lăsat să scriu, că puteam termina de mult. De fapt așa trebuia - ce naiba, ați înnebunit? Dacă e adevărul, și chiar asta este, de ce îi deranjează?? Adevărul nu distruge niciodată pe nimeni, numai minciunile omoară, așa cum spun toți că au făcut cu mine și cum v-am dovedit că au mințit despre mine, de exemplu toți psihologii și psihiatrii și nu numai. Desigur puteam dovedi totul, nu am fost genul de proastă care să afirme ceva fără dovezi niciodată. Chiar am fost un om inteligent și am spus mereu adevărul și înainte de 2012, oriunde a fost necesar, inclusiv cerîndu-mi dreptul la muncă sau la studii, ba chiar m-au obligat să spun prin medicamente psihiatrice inițial, medicamente care determină o astfel de reacție, dar desigur, psihiatrii nu au stat de vorbă cu mine, fiindcă așa procedează ei în spitale. Datorită acelei inițiale autodezvăluiri am păstrat și mai departe în viață tendința ca, sub tortură, să spun absolut totul. Dar era evident că dacă aș fi fost acceptată în lume, aș fi fost un om extrem de discret, fiindcă am fost înzestrată cu toate calitățile și virtuțile( inclusiv modestia). Știu că nu credeți, dar e adevărul și proverbul cu lauda de sine e în general greșit. Am avut mai mulți psihiatri, de fapt 5. Adevărul e întotdeauna viața, nu e niciodată distrugere sau moarte, decît că extenuează pe persoana care îl spune, dacă aceasta se exprimă verbal. Adică nu e bine să vorbești prea mult dacă ești intelectual. Nu contează ce vorbești, ci cît. (În primul rînd! Altfel, e bine să vorbești sau să scrii, dacă tot e să te autoconsumi, cu grație și lumină.) O poți face, dar cu efort și sacrificiu, în numele intereselor comune cu alții. Cea mai mare calitate a mea a fost, încă din copilărie, tăcerea. (Și atunci nici nu știam nimic și nimeni nu mi-a spus.) Aveam și am nevoia să îi ascult pe alții sau sunetele din natură - este o nevoie intrinsecă, mai ales celor inteligenți. Dar nu am cum să o satisfac. Cei ca mine au mereu nevoia să tacă și să îi asculte pe alții. Noi sîntem discreți de la mama natură. Și eu am fost și o foarte bună ascultătoare. Mai mult decît atît, nu o făceam din interes, ci natural, din dragoste de oameni și nevoie de a ajuta și cu admirație și respect adevărate mereu. În plus, nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața și am fost un om perfect cu adevărat, nu doar un om bun, cum spun ei. Ei mai spun uneori că poate eu am cancer și medicii nu vor să spună și eu am explicat de fapt de mult că nu vreau să am cancer ( nu rîdeți), nu mai explic de ce, fiind și otrăvită de vreo 20 de ani și în stare să dovedesc aceasta eu singură chiar. Chiar nu înțelegeți nimic? Nu TREBUIAU să mă omoare, așa cum sînt toți obsedați. Invers era mai bine, ce naiba, nu aveți logică? Singura mea șansă în viață a fost relația cu mama, care a fost pur și simplu o mamă foarte rea. Eu nu o puteam controla, cum ar fi fost de dorit. În rest am fost aproape total izolată, în afara unor relații ocazionale de fapt. Dar nu am înnebunit încă și nu am degenerat datorită crudei izolări. Aș fi avut nevoie doar să văd și să ascult oameni, cît de puțin. Am mai avut o relație cu o colegă de bancă, relație care mi-a fost distrusă de cei care voiau să o închidă pe ea, ca și pe mine, la psihiatrie. În rest nu am avut nicio șansă și e logic că nimeni nu are cum să spună sau să creadă că eu am fost vreodată nebună sau proastă. Am apreciat oamenii enorm, înțelegînd totul din tinerețe. Ar fi fost de ajuns să fiu acceptată să muncesc ceva, oricît de puțin, cu cîteva sute de lei pe lună și chiar cu relații puține cu alții. Aș fi fost, e adevărat, cel mai fericit om din lume și meritam aceasta - am așteptat din 84 să am în sfîrșit un statut în societate, și am fost cu adevărat perfectă. Am mai avut o relație cu o colegă de cameră la Cluj și o relație cu colegă din Constanța. Altfel aproape nimic, nicio șansă deci, în condițiile în care știam ce sînt relațiile sociale și tot ce e bun în viață. Am să povestesc poate mai departe, dacă voi putea, ceea ce mai era de adăugat pe blog.

Deja de 34 de ani și ceva încontinuu mă chinuiesc.
Iar au intrat și mi-au găurit pantalonii de casă aproape noi - de care aveam nevoie. Ei fac găuri mici la piciorul stîng, ca să creadă idioții că ele sînt din cauza protezei mele, cînd de fapt proteza nu poate găuri astfel și ei nu găuresc chiar toți pantalonii, din materiale similare, și fac multe găurele mici, evident intenționat și cu rea credință.
Azi mi-au oprit ceasul electronic cu termomentru, care a costat 25 de lei, fiindcă mi-am permis să am și eu un termomentru. Cel mai rău e că am cumpărat vopsea destul de ieftină - 2 cutii cu 15 lei bucata, ca să vopsesc tocurile ușilor cum am povestit. M-am bucurat foarte mult. Mi-au lăsat foarte puține bucurii toată viața, deși am fost perfecțiunea. Niciodată nu am fost lacomă nici la mîncare, nici la haine, chiar dacă nu am avut aproape niciodată nici strictul necesar. Ei au intrat probabil și mi-au stricat vopseaua, care nu se mai îngroașă deloc de peste o oră și nu mai pot vopsi. NU am pus diluant în ea, dar e foarte moale și acum două zile era groasă. Din păcate nu mai pot vopsi.
Eu nu înțeleg de ce mă chinuiesc ei din 84 - întîi părinții și apoi ceilalți încontinuu. Unii spun că ei au inventat că în mine s-a întrupat un spirit rău și ei mă chinuiesc ca să îl chinuiască pe acela. Nu e adevărat. Eu sînt eu și am fost mereu binele. Alții spun că ei sînt atît de proști încît nu au înțeles nici acum că eu sînt eu și mă consideră proastă și nebună și copil, deși eu am avut mereu și inteligență abstractă și concretă bună. Am fost mereu o persoană foarte matură. Dar ce folos, nimeni nu mă vrea, nimeni nu mă acceptă, în ciuda perpetuei mele acceptări și încercări să fiu cu ceilalți și oricum nimeni nu mă știe. Deși, e drept, ca orice spirit feminin, nu mai explic ( e caracteristic femeii, consider eu - și așa era scris în cărți chiar, să înțeleagă mai degrabă, e mai simplu decît fizica sau chimia de performanță) mi-a fost mai ușor să înțeleg filozofie și științe conexe. Altul spune că eu de fapt am fost mereu adecvată și inteligentă și m-am manifestat ca atare, dar ei sînt prea proști și au văzut altceva în mine - de fapt nu am avut aproape nicio șansă să mă manifest, fiind izolată din 84, dar am rămas un om deschis și normal, capabilă de muncă, am fost chiar un om de valoare și nu am vină că oamenii mă tratează evident discordant, ca și cum aș fi idioată, deși eu mă port inteligent și normal. Alții spun că ei consideră că nașul meu nu a suferit destul, fiind mort și chipurile incarnat în mine - cînd de fapt el, zic ei, a fost doar un martir și un om bun și talentat persecutat toată viața, cum au făcut și cu mine, zic ei. De fapt, cînd eu m-am mutat cu el aveam 2-3 ani, poate 4, și el avea 42 poate, în timp ce eu am 47 și încă nu m-au lăsat în pace și m-au chinuit și psihiatric, pe lîngă multe altele. Dar nu e o problemă de comparație între diverși martiri, pentru numele lui Dumnezeu! Alții inventează că proștii cred că eu nu gîndesc cu propria mea minte, fiindcă sînt femeie etc. Sau că bărbații nu recunosc niciodată valoarea unei femei, fiind ei superiori, sau că ei nu suportă decît femeile proaste, nu pe cele inteligente, ca mine.
am reușit totuși să vopsesc și ușa de la bucătărie, poate că vopseaua devenise mai subțire de la sine... îmi cer iertare că am acuzat pe alții, dar fiindcă pijamaua și pantaloni chiar au găuri și fiindcă ceasul electronic se oprise (poate de la sine) mă înțelegeți... unii chiar mi-au luat poze și lucruri în trecut etc.