desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

luni, 30 mai 2022

30.05.22

Au fost câteva zile reci și umede, înnorate - destul de frig pentru sfârșit de mai. Eu am răcit sau am gripă sau covid. De vreo 3-4 zile strănut des, tușesc ocazional, plus durere de cap gen gripal și rinoree apoasă puțină. Seara e mai rău, azi a fost mai rău ca ieri, deși am luat multe medicamente. Ei zic că oamenii nici acum nu au înțeles sau că proștii nu pot ghici că mama e în întregime ceva rău. Nu înțeleg ce vor de la mine.
ei zic că unii oameni profitau de faptul că aveau un anumit statut în societate, pentru ca, mințind despre mine, să întărească faptul că eram condamnată, izolată, considerată rea sau nebună și nu le păsa deloc că eram numai binele și nu greșisem nimic toată viața. Oare așa e??? Ei spun că absolut toți au înnebunit și cred că eu sunt nebună, deși e total ilogic, ei așa cred și atâta tot, în afară de câțiva, spun ei, care nu vor să recunoască adevărul ?? S-ar putea să aibă dreptate, altfel nu eram omorâtă așa monstruos, ba chiar deloc. Probabil că ar trebui să gândesc mai cinic puțin și să zic mersi că mă omoară, că astfel se mai pot naște alți copii și nu se îngreunează planeta de nemuritori. Normal că m-am gândit la asta, dar aici, în cazul meu era și e vorba de o crimă prea monstruoasă, de data asta se pune problema morală, altfel nu ridicam vocea. Dacă doriți, mă întrebați în particular de ce cred așa. Poate că nu e doar instinctul de conservare. Iar au început să mă scuipe cu ideea că decizia rămâne neschimbată - dovadă clară că sunt nebuni.
31.05.22
Mă durea capul din cauza răcelii și mama iar a făcut o criză de nervi. Am urlat la ea tare, că altfel nu s-ar fi oprit și nu mai suportam - dacă îmi păstrez calmul sau nu țip, nu o pot controla și ea oricum continuă să lovească. Tot circul pe care îl face nu e din cauza unor neînțelegeri de discuție, cum ar crede proștii, ci doar cu scopul de a mă tortura cerebral - și mereu când are acest plan declară emfatic că vrea să aveam o ”discuție” - discuție pentru ea e monologul ei și ridicarea vocii fără niciun motiv și tocarea mea. La fel îi făcea și tatei.
Recapitulând, pot spune că ”ei”, nu eu, prezintă mereu o listă cu 5 puncte.
Că oamenii nu au înțeles 5 lucruri despre mine (Și ce dacă, ce treabă am eu cu acest lucru și ce vină am?, am fost izolată, era imposibl să înțeleagă.)
1. că nu am fost niciodată nebună
2. că eu sunt ceva extrem de bun și mama ceva extrem de rău
3. că sunt complet nevinovată
4. că am spus numai adevărul toată viața
5. că ceilalți toți au mințit ??

într-adevăr mi-am pierdut mirosul complet și în mod brusc, poate e covid această răceală, dar o formă foarte ușoară - oricum până acum nu mi-am pierdut mirosul nicidodată - acum plouă din nou, aversă puternică
am auzit de foarte multe ori ideea aceasta - ei cred că ești nebună și tu ești singura normală ??? ! Abuz pe internet referitor la imaginea mea, cineva scrie, fără să știe nimic despre mine, că eu am gândit diferit: link la un site gazduit de .dk, dar de cineva din India-Pakistan, nu știu exact ce.De curând mi-am cumpărat un set de lenjerie de pat din Pakistan. Se pare că autorul a șters postarea ofensivă și antedatată 15 iulie 2022. Acum iar a apărut. se pare că sunt într-adevăr nebuni indienii cu astfel de comentarii despre mine - poate trimit pe cineva să mă omoare, mai știi? Nu am greșit nimic și nu am fost paranoică niciodată. I-am scris și eu un comentariu, dar de la mine nu a acceptat. Mi se pare ciudată și reacția celor care comentau la postarea aceea jignitoare despre mine. Ce știu ei despre mine - absolut nimic, dar s-a băgat unul peste mintea mea acum, care spune că faptul că eu am spus adevărul i se pare incorect politic. Nu înțeleg, viața mea nu are nicio legătură cu politica și toți au zis că eu am fost mereu un om hiperexact și foarte corect cu alți oameni. Da, e adevărat ceea ce au spus aceștia despre mine.
1.06.22
Din nou tortură cerebrală și ieri seara și astăzi pe la 11. Ei spun că mama mea mă f-te.??? Nu știu, dar mama într-adevăr a fost ceva extrem de monstruos de când eram copil, iar eu am fost într-adevăr un om de valoare și respectabil, trebuia doar să fi fost drepturile la muncă și la studii și totul ar fi fost dovedit, numai binele și frumosul și faptul că am fost om inteligent și bun. Iar au intrat cu ideea că sunt un om cu psihicul tarat, nu știu de ce, nu știu ce vor. Ei spun că așa i-au păcălit pe mulți, că aș avea psihicul tarat, datorită faptului că am fost aruncată la gunoi ca pacient psihiatric și prin urmare e necesar ca eu să fiu exclusă din societate și izolată și omorâtă implicit prin tortură cerebrală și izolare inumană și lipsa drepturilor, fiindcă ei cred că psihicul meu tarat i-ar încurca în treburile lor și de aceea mă și f_t ei cu dureri cerrebrale mari, ca să scape de creierul meu tarat. În realitate, ei nu aveau de unde să știe cum și cât eram tarată, nimeni nu a vorbit cu mine și puteam dovedi că eram în stare chiar și de studii superioare cu rezultate bune, dar nu au vrut. Din păcate torturile cerebrale mari din ultimii 5 ani au dus real la o deteriorare a intelectului, ceea ce mă întristează, dar înainte nu era așa, ei mint și mint și acum. Chiar și acest blog e o dovadă a normalității și inteligenței mele, atâta cât e, chiar dacă mă otrăveau și f_teau. Îmi cer iertare că am scris realitatea direct, parțial din cauza torturilor. Ei spun că oamenii nu pot înțelege și se simt afectați de prezentarea adevărului despre lucruri deranjante pentru ei, căci pentru ei nu există decât o parte infimă din necazurile prin care am trecut eu - ei fiind respectați ca oameni. Repet, eu nu am fost gură ”spartă”, am fost un om bun și respectabil.
Azi iarăși ideea că ar fi fost un scandal prea mare... Altul că stăpânirea a mințit despre mine, ceea ce nu cred, și că cei care înțeleg adevărul sunt rași și puși la munca de jos.
2.06.22
Încă un târg de carte la romexpo unde nu sunt acceptată nici în calitate de spectator. Mă tem că ei au dreptate 100% când spun că toți oamenii au fost îndobitociți și de aceea mă omoară - ei spun și că poeții de pe facebook mă disprețuiesc, deși nu erau motive - oricum eu am rămas așa cum eram în tinerețe, dar am fost un om calm, înțelept, blând și inteligent - dar nu au acceptat inteligența mea, deși nu am fost nebună - recunosc că am o boală psihică, dar nu sunt nebună în sensul rău al cuvântului - ei spun că boala mea psihică este faptul că sunt f_tă de mama sau de alții - poate chiar de ei? Unii spun că unii oameni știu ceva rău și adevărat legat de viața mea (?) dar acele lucruri nu sunt nici a mia parte din realitate. Ei mai spun că adevărul despre mine a ieșit de nenumărate ori la lumină, dar, de fiecare dată, proștii au fost mințiți. Azi mi-am amintit ceva ce am uitat să notez mai demult, fiindcă în autobuz am văzut o fată cu o mapă Natalmed în mână. După ce m-a chinuit imens ginecoloaga Dușmanu Alina, care semăna cu psihiatra Vișoiu, am fost, la indicațiile ei, la un ginecolog arab - și acesta m-a chinuit enorm la efectuarea ecografiei transvaginale - cu durere imensă, timp îndelungat. Se pare că amândoi au dăunat formei organului meu sexual, căci de atunci numai am am avut diferite probleme de igienă, fiind greu pentru mine, supraponderală și șchioapă. Când am ieșit de acolo oamenii se purtau bizar, cum am mai pățit, și mi se făcuse rău și nu mai aveam bani de taxi și nu erau deloc și au vrut să mă ducă cu tramvaiul la cimitirul Șerban Vodă, noroc că nu m-am urcat. Ei spun că eu aveam vagin de copil.
monștrii de pe mintea mea - ”niște politicieni infecți au mințit despre tine și de aceea ești omorâtă”
Nu știu de ce credeți răul despre mine, dvs. cei de pe facebook - sau oricum nu credeți adevărul și binele și preferați să mor, ceea ce e clar - dar vă spun adevărul curat încă o dată: e adevărat că acești indivizi peste mintea mea sunt agresivi și nebuni, dar asta nu mi-a afectat sufletul și intelectul, adică vorbele lor - îmi pare rău că dvs. mă respingeți din cauza asta, fără să înțelegeți... poate fiindcă dvs. nu vi se spun astfel de lucruri în gând... păcat că nu aveți cum să vedeți adevărul...
ideea lor e că li s-au spus oamenilor minciuni, anume că e necesar să mă bată la cap niște experți, să scoată din capul meu ideile acestea - dar ei spun că nu au ce scoate, fiindcă totul e adevărat, acum ei zic din nou că încă nu am înțeles ?!
Ei spun, cum am zis eu, dar nu știu dacă ei sunt sinceri, că eu sunt prea inteligentă pentru a delira și nu am avut nicio urmă de delir toată viața, dar plătesc cu viața pentru greșeala unor ”porci” cu care nu am avut nicio legătură. Au mai spus alteori că sunt un om perfect normal și nu am avut nimic psihotic toată viața, dar psihiatrii nu vor să recunoască și proștii cred că sunt proastă și nebună. În plus, au mai spus uneori că le este greu să mă omoare, fiindcă nu am mințit niciodată, și fiindcă aș fi geniu. ???! Totuși nu aveam cum să fiu geniu - că m-ar fi acceptat poate și aș fi reușit ceva bun - și nu trebuiau să mă omoare - dar ei asta fac, împreună cu dvs.
mă reapucasem de fumat în decembrie, după doi ani de abstinență, iar acum m-am lăsat din nou, de vreo săptămână - am mai fumat doar una pe zi, dar renunț total
4.06.22
Ei spun că oamenii nici măcar acum nu au înțeles că tot ce am spus eu e adevărul și cred că eu sunt ceva rău. Se pare că au dreptate. Despre cei de pe facebook spun că au fost doar idioți care nu au putut înțelege adevărul. Ei spun azi ceva nou - că bărbații și-au păcălit nevestele că eu aș fi ceva rău, ceva ce nu am fost ??? Mi s-a agravat boala de inimă. Abia merg. Ei spun iar aberații - că vor să mă sacrifice pentru Z - ceea ce e o minciună, nu are cum să fie așa, e vorba de crimă din 1984, chiar dacă dvs. nu vedeți adevărul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...