20.05.22

Deci, nu știu dacă am mai scris, câteva cuvinte despre viețile anterioare. Și apoi încă ceva despre dentist, ceva ce nu am notat mai înainte - dar voi continua aceste două aspecte mâine. Ei zic că abia după ce mor vor înțelege oamenii ce am fost eu, nu spiritele îngropate în mine - ceea ce e fals. Nu vor înțelege. Acum iar au intrat ăia care spun că vor să mă bage la crematoriu... și că e greșit.

Iată, scriu noaptea, nu am mai scris demult noaptea. Despre așa zise vieți anterioare. În primul rând vă explic de ce scriu despre asta - un lucru care pare cert neadevărat. De fapt nu pare. Absolut tot ce am înțeles de-a lungul vieții, am înțeles singură, nimeni nu mi-a șoptit nimic. E adevărat că am înțeles lent, dar am fost închisă, torturată și izolată. Pentru omul izolat, cunoașterea unor lucruri despre lume, despre viață, pare foarte grea, fiindcă el nu are probe, iar cele mai multe cărți sunt, pentru a parafraza pe cineva, ”cărți mincinoase pentru oameni păcătoși”. Nebunii care stau peste mintea mea mă urăsc și au părere groaznică despre mine, și probabil și oamenii proști sau nebuni de pe străzi au la fel, fără motiv. Repet, e total ilogic că aș fi nebună sau rea sau proastă, ce am scris pe blog e adevărul și era dovedibil, iar eu am fost mereu izolată, nu pot ei să creadă logic nimic rău despre mine. Eu am adoptat demmult următoarea atitudine epistemică - în cazul în care, prin forța intelectului, reușesc să dibuiesc vreun lucru mai dificil sau complex ca fiind adevărat - atunci neg aberațiile pe care mi le aruncă nebunii de pe mintea mea. Dacă, în schimb, ceea ce spun ei e irefutabil pentru mine, atunci conchid că mă înclin în fața scornelii lor, care poate fi totuși adevărul, și las deoparte problema până când am adunat eventual destule probe contra sau pentru. În general, problema de natură epistemică mi-a fost pusă de mine însămi în termeni vagi și află ulterior răspuns revelat, dar nu prin semne sau pilde date de alte spirite, ci prin reconstrucția treptată sistemului meu psiho-cognitiv. Probleme au fost puse și de ei uneori, dar mai rar, nu ei mi-au oferit teme de gândire prin care să mă dezvolt ca om. E vorba de mine însămi.

Revenind la problema vieților anterioare. Avem desigur de menționat ințierea unei discuții fructuoase de către Platon, care introduce tema anamnezei, ca reamintire a unei vieți anterioare, rolul profesorului fiind de moașă pentru revigorarea cunoașterii dobândite în viețile anterioare. Desigur Platon dezvoltă această idee și o leagă de mitul sau alegoria peșterii, pe care nu o mai amintesc, după cum știți. Oricum, seamănă mai mult cu prizonierii din închisori sau cu pacienții psihiatrici, obligați să privească la televizor - eu de exemplu nu mă uit, din multe motive. Să nu uităm niciodată diferența dintre a ști și a înțelege, căci se poate ști fără a înțelege, dar invers nu. Cei care își reamintesc eventual din vieți anterioare,”prind” totul foarte repede, dar nu pot explica integral ceea ce memorează. Prin procesul facilitării sociale, prin funcționarea neurolingvisitică, oamenii cuprind tot mai multe cunoștințe, din aproape în aproape, idei diferite, care sunt sistematizate prin funcționarea sincretică și sinergică a grupurilor și organizațiilor. Unele sisteme de recompense și pedepse ajută la menținerea ciculației informațiilor în organizație. Acum se pune problema dacă există telepatie sau transmitere subconștientă a unor impulsuri nervoase, de la individ la individ, ceea ce e posibil, mă înclin, nu pot dovedi. Pare posibil.

Acum fac apel la experiența personală - eu nu am primit niciun fel de cunoștințe de la alții pe cale telepatică și am fost și singură întreaga viață, a trebuit să înțeleg și să memorez logic singură totul. Din păcate mi-a fost adesea ștearsă memoria prin dureri de cap persistente și oribile. Ei chiar așa spuneau, era adevărat în opinia mea. Până în anul 2005 nu știam că există unele creaturi care pot să transmită teleptatic cuvinte și chiar fraze altor oameni - se pare că acest lucru e tabu, la fel cum e și adevărul despre F-t și proștii dețin informația exactă, fără să spună ceva celor care nu au simț telepatic sau experiență sexuală, cum eram eu. Totodată, mi-am pus problema cum și de unde știu toți atât de multe lucruri în mod brusc, cum pot ei, într-o viață de câteva decenii, să cunoască aproape totul, să știe lucruri - know-how și know-what - de parcă ar fi genii și descoperitori. Să devină de exemplu specialiști în diverse ramuri medicale în câțiva ani, începând de la bazele medicinei. Sau cum, din câteva ore de cursuri de specializare, devin specialiști în lucruri dificile și le merge mâna strună și vorba la fel. Nu am exclus posibilitatea existenței unei anamneze în sens socratic, fără a exclude existența unor genii formatoare, care practic modelează societatea, inclusiv cunoașterea, potențialul și fondul de cunoștințe, printr-un fel de flux telepatic care facilitează anumite moduri de stimulare și răspuns cortical și nervos în general. E logic, suntem oameni, suntem o specie, suntem membri ai ei. Instinctele individului se definesc în funcție de ceilalți și alte coordonate superioare așijderea, din aproape în aproape, piesă cu piesă. Dar viață anterioară? M-am gândit, ca ipoteză, că nu am avut așa ceva. Nu îmi amintesc nimic, nu am avut senzație de deja-vu niciodată. Nici pentru chipul meu din oglindă, nici pentru cunoștințe teoretice. Apoi am ajuns la concluzia că Platon avea dreptate, dar nu mai explic totul, am avut unele dovezi mai greu de mărturisit și am tras unele concluzii pripite poate. În ansamblu, deși admit că e posibil teoretic așa ceva - reîncarnarea sau viața relativ veșnică - nu am dovezi destule pro sau contra și nu doresc să expun aici o teorie ce poate părea nebunie sau tabu la prima vedere. Există totuși ceva bizar în memoria mea. Iată ce: cred că dacă am existat înaintea acestei vieți am avut o legătură oarecare cu lumea baletului. Din motive obscure pentru mine, care pot fi explicate și prin teoria influenței telepatice din partea cuiva asupra mea, deși eu nu mersesem la spectacole de balet, deși nu urmărisem balet la televizor în ”peștera” mea, la un moment dat dansam singură în casă și simțeam nevoia să execut anumite piruete pe muzică clasică sau melodii diverse, pe care nu le puteam face decât parțial sau deloc. Era ceva în mine care mă impulsiona, aveam reprezentări kinetice destul de elaborate din nu știu ce sursă. Bineînțeles, în acea perioadă am descoperit cu mirare că vărul Puiu al mamei avea în sufragerie o balerină de porțelan plasată pe un disc rotitor sub reflectoare mici. Era ceva ciudat, statueta nu era foarte frumoasă, dar a fost prezentată musafirilor în mod special. Eu însămi făceam coșulețul cu ușurință și podul de sus și șpagatul, deși eram cam grasă, fiindcă aveam o mare mobilitate a membrelor, așa cum spunea nașa mea când eram copil că fusesem din pruncie, spre mirarea ei. Am descoperit cu mirare că gesturile sau salturile sau piruetele pe care le simțeam erau des prezente în baletul profesionist.

Și acum să prespunem că ar fi adevărat, că am avea urme sau reminiscențe din vieți anterioare. Cum ar fi posibil? Ar trebui să considerăm spiritul propriu drept un fel de tipar, matrice, care atrage întru sine formele concrete, le forțează să fie după chipul și asemănarea sa. Astfel încât chiar și trupul sau chipul individului, născut din alți părinți, dobândește trăsături sau proprietăți asemănătoare - cu atât mai mult înclinațiile psihologice ale individului.Tot datorită vieții anterioare ar putea să acționeze și mediul extern, prin linii de forță și forme care corespund înclinațiilor naturale ale individului - cele dintr-o viață anterioară și care astfel se actualizează. Atrase ar fi ele așa cum magnetul atrage pilitura de fier. În altă ordine de idei, eu nu prea văd oameni murind (la biserică), deși stau într-o localitate cu mulți locuitori, în timp ce bebeluși sau copii mici sunt mulți, dar poate că nu am auzit eu clopotul, nu știu. Dar, dacă am avut legătură cu lumea baletului într-o viață anterioară, și mi-au rămas doar automatisme legate de pași și piruete în memorie, atunci cum s-ar explica faptul că eu am avut din copilărie înclinații la polul opus poate, adică teoretic-abstracte și chiar filozofice? S-ar putea ca anamneza să fie mai dificilă, sau ca procesul individuației să fie mai complex.

Cât despre spiritele din alte vieți ale căror purtător m-aș afla - trebuie să explic câteva lucruri. Ei au creat un fel de delir că eu aș fi o păpușă manipulată de spirite felurite, ba chiar singura păpușă, ba chiar de spirite moarte. Una din ideile lor se referă la spiritele ”îngropate” în mine. Ideea lor e că nu eu m-am reîncarnat, ci alte spirite s-au reîncarnat în creierul meu. De aceea, crezând unii dintre cei răi că aș fi nebună, mi-au aruncat idei că eu sunt torturată pentru ca ei să scoată la lumină duhurile și geniile din mine, ca și cum aș fi o carcasă lipsită de valoare, iar ei ar face uz bun de potența creativă a celor extrași din spiritul meu. Este complet absurd, ei nici măcar nu au conceptul de eu, este vorba de eul meu, de mine însămi, eu nu sunt un gunoi fertil în care au eclozat alții. Eu chiar am fost eu însămi și ei nu vor ști, cum am scris mai sus, nici dacă mor, ce am fost eu, fiindcă nici măcar o carte nu am scris, datorită torturii, otrăvii și izolării forțate o viață întreagă. Omul nu poate fi cunoscut decât în relație cu ceilalți sau cu o activitate oarecare și eu nu am avut nicio șansă, iar acum sunt aproape bătrână. Dar am fost un om de valoare ca fire, caracter, suflet și chiar intelect. Unii spun că proștii cred că trebuie să mă nimicească, fiindcă cei morți care mă ”populează” ar fi ceva rău, iar alții zic invers, că răul provine numai de la cei vii, iar cei morți au experiență și cunoaștere și sunt ceva bun. Oricum, eu, care am analizat cu atenție posibilele influențe asupra mea, spun că sunt eu însămi ceea ce sunt și că am fost mereu un om coerent, coeziv, constant, ceea ce putea fi mereu dovedit. Sunt eu, nu alții. Există încă unii peste mintea mea, dar nu mi-au denaturat personalitatea, felul de a fi. Toți intelectualii probabil sunt influențați, cum am explicat mai sus, de alții și dacă ar avea conexiune cu spiritele anterioare lor, asta nu ar fi decât ceva bun, pozitiv în ordinea creativității și inteligenței lor proprii. Delirul schițat de ei este o aberație urâtă - că adică oamenii cred că eu aș fi alții, nu eu însămi, un lucru impalpabil și fantezist în care numai cei mai proști pot crede. În psihologie acest lucru se numește criză de identitate, adică individul e considerat și consideră el însuși a fi altceva decât ce e în mod propriu și distinct, ceea ce nu a fost cazul meu niciodată.

Acum despre unul din dentiștii mei. Este vorba de faptul că și dentiștii mi-au făcut rău, în mod bizar, așa cum am povestit în postările anterioare. Astfel de lucruri sunt calificate drept paranoia sau delir, căci cine putea să aibă interesul să facă răul unui om bun, singur, sărac? Și totuși eu am prezentat numai fapte clare, dovedibile, sau clar adevărate. Unii intră peste mine cu ideea opusă - că ”cum, tu Cristina, tu chiar nu ai înțeles?! E foarte simplu, toți cred că ești altceva decât ești.” Nu cred că așa ceva e simplu și ideea asta nu îmi spune nimic clar. Ideea de genul acesta pare cu totul delirantă, cine și de ce să vrea să strice dinții mei? Eu nu am avut nici gânduri rele și nu am greșit nimic. Nu am scris despre un lucru care m-a mirat - când am fost la Sharbek, o dentistă căsătorită cu un arab, având cabinet particular de tratament. Poate nu am dreptate în acest caz totuși. La un moment dat a trebuit să îmi scoată lucrarea de pe stânga sus și apoi s-o pună la loc. Ea a luat-o în palmă și, într-un mod ușor ciudat, a admirat-o, s-a mirat de ea că e delicată, micuță, frumoasă. Nu mi-a pus-o pe loc la loc, a zis că trebuie să o taie un specialist. Lucrarea conținea coronițe pentru canin și premolar și molar(i), dar molarul al treilea se rupsese și nu mai avea de ce să o prindă. Ceea ce mi s-a părut ciudat, dar poate era normal datorită tăierii, e că, atunci când mi-a adus-o, era mare și urâtă, fără dintele din spate. Privind-o are altă culoare și apare altfel la rădăcina caninului legătura cu gingia. Persoana care mi-a făcut-o, doamna doctor Pan, a confecționat și lucrările de sus și jos pe partea dreaptă, cea tăiată fiind pe stânga sus. Acele lucrări au altă culoare și se îmbină bine cu gingia, sunt și erau toate frumoase. Se vede clar, pot arăta poze. Dinții celorlalte sunt micuți, delicați, așa cum îi aveam eu. De când mi-am pus-o, acum câțiva ani, incisivul al doilea de lângă ea parcă s-a micșorat și s-a deplasat în mod sigur spre cerul gurii, poate din cauza presiunii. Lucrarea reinstalată e mare, mătăhăloasă, grosieră și ca un bloc lipsit de mici crestături. Poate totuși mi se pare. Numai recent mi s-a pus o plombă masivă la caninul din drepta, dar și acum se vede diferența de mărime și formă. Eu am mai povestit lucruri rele legate de dentistul de pe strada școlii. La Pan nu mai puteam merge, fiindcă nu mai aveam bani, ea a zis să merg al studenții din facultatea de stomatologie - acum am degeaba bani. Șarbek, inițial, a refuzat să îmi lucreze ceva în locul protezei, s-a eschivat și la fel am pățit și cu alți dentiști atunci. Am fost din nou la Șarbek și m-a dat pe mâna unei dentiste tinere, care și ea era nesigură. Pe partea aceea mestec greu datorită edentației. Prin urmare mi s-a tot stricat partea dreaptă și apoi am dat de Iliescu, care a fost medic bun, dar mi-a făcut doar o plombă și apoi a intrat în concediu de maternitate și are cabinet propriu. Ea aspus că e prea târziu pentru a face implant pe stânga ca să pot avea dinți acolo cu o punte pe implant. Am fost iar mai apoi la cabinetul unde era ea. Și iar mi-au dat o doctoriță foarte tânără care s-a eschivat că nu știe cum trebuie să lucreze sun lucrare și m-a chinuit rău de tot la detartraj, căci am înghițit foarte multă apă cu mizerie - pe 23 martie parcă, anul acesta 2022. De atunci mi-e rău digestiv, dar poate nu e nicio legătură. Mi am și alte mici probleme la dinți, carii etc. ce ar putea fi tratate, dacă ar fi bunăvoință. Ei insinuează că sunt tratată urât fiindcă oamenii cred că sunt altceva, dar eu cred că e din cauză că sunt evident singură și săracă și șchioapă - acum aș avea bani de dinți totuși - și nu impun respect. De ce dracu n-o omoară, spun ei din nou cu exasperare.

Ei spun de ce nu mă uit eu deloc la televizor, căci toți oamenii singuri se uită. Iată de ce:
1. sunt singură, dar și lucidă și inteligentă - nu am nimic de a face cu treburile obștești, cetățenești, care apar la televizor. Nu am cu cine împărți acest fond de informații de cultură sau politică etc. Nu îmi folosesc. Sunt ostracizată și izolată și mi-e greu să văd la tv lucrurile care au fost create sau sunt plăcute exact de generația mea, de vârstă matură, căci sunt multe din acest gen în afara celor politice.
2. fiind izolată, chinul e mai mare să privesc la tv sau pe fb, lipsa oricărei relații cu altcineva devine și mai dureroasă.
3. nu îmi plac dezinformarea, minciuna, propaganda și altele din mass-media, care nu sunt numai de natură politică, nu îmi place să le văd etalate și recompensate uneori
4. detest politica și discuțiile fierbinți, așa a fost mereu felul meu
5. mi-e frică tare, fiindcă am încercat totuși să mă uit puțin - de exemplu la ”vedeta populară” și am fost lovită rău, probabil pe cale telepatică, fiindcă mă uitasem, deși nu am avut niciun gând greșit și de fapt nu am gândit nimic - aproape mereu am fost lovită dacă mă uitam
6.sunt foarte săracă și ei sunt foarte bogați, nu intru în cadru
7.mi-e frică de războaie sau alte rele pentru ceilalți - dar de radio de exemplu mi-e cel mai frică, fiindcă mereu au apărut discuții despre războaie după ce am ascultat radio, destul de rar și asta de-a lungul vieții - ca și cum undele radio creează așa ceva - am o teorie, dar nu o expun. Însă e adevărat că așa a fost mereu în viața mea când am ascultat întâmplător radio - de exemplu războiul din Golf, din Afganistan, și de curând în Ucraina, exact după ce am ascultat radio România muzical, muzică clasică - nu voi mai asculta radioul toată viața, decât dacă mă vor forța.
8.Am amintiri neplăcute sau nostalgie legate de ascultarea radio-tv în copilărie. Totuși e o excepție - după ce am ascultat radio europa - în 2005, povestea aceea în care m-au păcălit, dar la tv nu mă uitam nici atunci - se pare că nu a fost război în media, dar nu știu sigur. Oricum lista diferitelor conflicte minore din ultimii ani e lungă și deci putea oricum începe război, dar nu din cauza mea. Dar eu nu am mai ascultat radio și m-a iritat și dezgustat ideea despre război ruso-ucrainean, care era de mult, dar reaprins exact după ce am ascultat puțin radio România muzical - mie tot mi-e frică. Vezi lista:
Conflicte wiki
ei spun că eu am un fel de a explica că până și proștii înțeleg totul, e normal, fiindcă toți oamenii inteligenți pot expune realitatea clar, pe înțelesul cui vor ei. Ei spun că totul e foarte simplu, că toți cred totul despre mine exact invers decât a fost sau e.?? E clară ideea că oamenii cred că sunt ceva rău, nu rea, căci altfel nu mă izolau și nu mă omorau. Cum nu au de unde să știe așa ceva, probabil că i-au mințit. Ei oricum zic mereu că eu nu am greșit nimic și toți (toți ce?) au mințit. Din câte știu eu, nu sunt nici ceva dăunător. E o greșeală că mă omoară și tot calvarul la fel, toate abuzurile care au fost...

22.05.22
Azi noapte am avut coșmaruri și m-am trezit de mai multe ori. Sete, rău, durerea acută a izolării și lipsei rostului în viață, lipsei drepturilor și calvarului din 84 începând. Am fost un om perfect normal și nu am greșit, repet. Acum e ceva mai bine trupește. Unii spuneau azi noapte că ei nu înțeleg cum eu nu am înțeles că colegii mei de liceu au vrut să îmi facă răul și l-au făcut asupra mea. Am început să recitesc tot blogul și adaug comentarii, dar nu chiar la toate postările.
ei spun iar că eu nu voi fi ”repusă în drepturi” (pe care nu le-am avut deloc) fiindcă e ceva hidos - toată lumea crede că sunt nebună
ei zic iar că toți vor să mor și de aceea mă f în inimă - într-adevăr mi-a fost foarte de rău la inimă azi,
ei zic iar că îi deranjează faptul că am spus tot adevărul și de aceea vor să mor
iar au încput să mă bată la cap că au mințit toți și de aceea mă omoară, nu din cauza mea - dar cine și ce a mințit? Unii au spus azi că se miră de întrebările mele și întrebau dacă sunt sincere semnele mele de întrebare - da, sunt sincere
Azi am ieșit din casă, dar mi-era tare rău la inimă. Copiii și tinerii urlau, țipau, înjurau râdeau etc. se adunaseră în parc - ei spun că din cauza urii față de mine, așa cum era în orașul București, dar acolo mai rău... ei spun că ura aceasta are un mecanism prin care se autoîntreține, că ei se îndeamnă între ei să îmi facă rău, că nu e din cauza mea sau a reacției mele de durere sau neplăcere. Ei spun din nou că oamenii au fost, din păcate, îndobitociți despre mine.

24.05.22
Iar au intrat peste mine, cum au făcut des, cu ideea că își cer iertare. Nu pot înțelege așa o nerușinare. Își bat joc ca și cum aș fi nebună de-adevăratelea... Dacă ar fi fost adevărul aș fi avut totuși dreptul la muncă și aș fi fost probabil acceptată în ceva ce aș fi putut face și ei m-ar fi acceptat, iubit și respectat, oricât de puțin, ca pe femeile lor cumsecade sau bune și calme. Se pare că rezultă din această cerere de iertare că ei mă resping și m-au respins - dar chiar lovind!, distrugând ce eram - numai pentru faptul că am fost persecutată sau lovită în trecut, deci pentru ceva care nu face parte din mine.