Azi, 27.09.22, tocmai am venit de la medicul meu de familie. După ce am așteptat aproape o oră, deși eram programată la ora 15.30 (așa cum așteptam mereu la psihiatrie, așa e metoda terapeutică și unii intrau peste mintea mea cu ideea că nu pot să...), mi-a dat diagnosticul de diabet fiindcă am făcut analize sangvine și am avut valoarea glicemiei de 147, în timp ce restul valorilor au ieșit bine, inclusiv analiza urinei - și mi-a dat o trimitere la un medic diabetolog. Puțin crescute trigliceridele și colesterolul. Să notez lucrurile cu care am fost împroșcată în continuare, azi. Nu sunt gândurile mele, sunt ale lor, în afară de ceea ce explic eu.
1. ei spun că medicul meu de familie nu a înțeles adevărul.
2. în 3 ani moare, chiar dacă urmează tratament.
3. te-au condamnat oficial la moarte - și totuși, dacă citiți acest blog cu atenție, veți vedea că am fost un om foarte bun și inteligent mereu și în plus am fost un om perfect și chiar nu am greșit nimic, în ciuda faptului că am fost monstruos torturată. Din păcate singura mea dovadă este acest blog și celelalte, fiindcă am fost cu adevărat izolată cu forța din 84, deși puteam fi un om util. Sigur nu am greșit nimic, darmite ceva să fiu condamnată.
4. trebuie să înțelegi că trebuie să te omorâm, fiindcă nu putem face un întreg popor de râs pentru tine. Cum adică ar fi fost de râs dacă nu mă omoarau?! La fel spuneau și când locuiam în oraș. Sau dacă mă lăsau să împlinesc destinul meu intelectual dacă nu mă otrăveau.
5. poporul nu te vrea - aud asta de mii de ori, deși poporul nu știe absolut nimic despre mine. Cum adică nu mă vrea? Cum adică un om nu e vrut - că doar nu am fost politician! Sunt și am fost un intelectual normal, chiar inteligent și oricine ar fi fost în locul meu ar fi trecut prin aceleași cazne, fără greșeală fiind. Nu este normal ca oamenii să fie omorâți și persecutați fără vină, în niciun caz fiindcă poporul nu îi ”vrea”.
6. este cancer pancreatic, dar ei spun diabet ca să ascundă adevărul.
7. este posibil ca prin diagnosticul de diabet ei să acopere faptul că sunt otrăvită și voi fi în continuare, chiar dacă voi lua tratament, ceea ce creează diferite simptome - unii spun că cele mai multe boli sunt de fapt datorate otrăvii și simptomele sunt efecte directe ale otrăvii, fiindcă oamenii trebuie să și moară. De asemenea pot fi lovită de medici, care mereu s-au purtat agresiv cu mine și oricum fără respect - o mare parte din ei, am povestit deja. Și oricum psihiatrii mințeau evident, deși nu am greșit nimic și nu am avut tulburări delirante etc., cum mint ei.
8. dacă nu iau tratament, dacă refuz, atunci ei pot să otrăvească chiar mai rău, fiindcă astfel au acoperire.
9. data trecută când am fost la medicul de familie, i-am spus despre acest blog al meu de memorii și am adăugat adevărul că tot ce am notat e adevărul și că nu am greșit nimic - dar nu știu dacă a citit, nu i-am dat adresa precisă. Oricum, medicul de familie este singura mea relație în afară de mama și este o nonrelație, adică este o relație medic-pacient, iar relația cu mama e foarte dificilă, după tot ce mi-a făcut și fiind chinuită de ea și în prezent, deși eu nu am lovit-o niciodată. Întreaga mea viață am mai avut doar încă câteva contacte cu alți oameni, și acelea demult. Este monstruos și foarte greu, am fost izolată cu forța, fiind totuși un om de valoare. Azi ea îmi spune că e diabet, deci aceasta e relația interpersonală cu ea.
10. medicul m-a întrebat totuși azi ce simptome am și am explicat că aproape exclusiv digestive și ea a zis că pot fi induse de diabet. Setea, specifică diabetului, o am doar noaptea și nu în fiece noapte, extrem de redusă față de anii precedenți, când beam peste 10 litri zilnic ades și beam și ziua. Atunci simptomele au fost declanșate clar de otravă, am avut și dovezi clare și au apărut brusc. La fel mi se umflau picioarele mult de tot și brusc, chiar înainte de 40 de ani și am avut clar tromboză venoasă profundă. Fenomenele de neuropatie grave din anii trecuți s-au diminuat aproape la zero. În urma plângerilor mele repetate la medicul de familie, ea m-a trimis la diabetologie - am și acum dovezile scrise - în diverși ani și analizele de hemoglobină glicozilată au ieșit la limită prima oară și mi s-a spus că am prediabet și foarte bune după câțiva ani. Am avut mulți ani la rând valori imense la trigliceride, și, abia într-un târziu, medicul cardiolog mi-a prescris, pe lîngă lipantilul prescris de medicul de familie, Omacor de două ori pe zi, ceea ce a dus la normalizarea valorilor sangvine - din păcate însă, după aceea, medicul de familie mi-a scos Omacorul, în ciuda temerilor mele justificate și rugăminții mele - acum probate de ultimele rezultate. În ce privește glicemia, nu am mai avut niciodată valori așa mari, aveam în general în jur de 110, dar rezultatul și limitele variază de la un laborator la altul. Singura valoare monstruoasă de-a lungul anilor, în afară de această glicemie, a fost valoare de mii de unități a prolactinei, pentru care nu mi s-a prescris nimic.
11. toate simptomele mele din prezent sunt următoarele - meteorism, ca întotdeauna din jurul anului 2000, când, spun ei, au început să mă otrăvească, durere în dreapta (ficat), accentuată de mese, durere în stânga subcostal, la fel, dureri localizate în diverse locuri ale abdomenului, inferior și superior, la fel - accentuate de mese. Dar, simptomele digestive care m-au determinat să merg la analize și la medic au debutat brusc pe la 1 septembrie, după ce a trecut canicula - greață zilnic, deși nu am mai avut greață în trecut decât rar - simptom care s-a remis de câteva zile, durere în întreg abdomenul, dar cu precădere supraombilical, durere și disconfort care au apărut zilnic (în trecut nu au fost deloc), cam la 2 ore și jumătate după ce consumam hrană sau peste noapte și dimineața- și niciun simptom nu apărea dacă nu mâncam. În același timp, s-a agravat dificultatea eliminării scaunului, aproape mereu defecația aproape imposibilă și scaunul fragmentat în porții extrem de mici, chiar dacă e moale. Toate aceste simptome au ținut 2-3 săptămâni și m-am dus la medic, adică nu au mai trecut după o zi-două, ca în trecut. Ei spun că mi s-a dat otravă foarte multă, nu știu dacă așa este - dar de 3-4 zile toate simptomele s-au diminuat. De 2 zile am din nou fierbințeală în obraji. Tensiunea este normală. Simptomele cardiace agravate pe caniculă s-au remis. Continuu să am dureri mari inghinal, atât în dreapta cât și în stânga, dar ceva mai reduse în ultimele zile. Dureri de cap extrem de rar, suportabile. Dureri de ochi adesea. Dureri osteoarticulare, rar. Cam asta e tot.
ei spun că i-au îndobitocit pe toți, încât toți au ajuns să aibă delir politic legat de mine??? Unul zice acum că toată povestea cu diabetul e o schemă a rușilor??
Cu alte cuvinte, nu poți avea scaun aproape total și, în loc de vreun sfat - și pentru restul problemelor digestive, ți se dă diagnostic de diabet. Cât despre sete și urinat frecvent, chipurile simptome de diabet, cum zice medicul, ele s-au petrecut numai de câteva zile, și nu de mult, înainte de analize, abia puteam urina, rar și foarte puțin, aproape toată vara, cât a fost caniculă. M-am hotărât să nu merg la diabetolog deocamdată, nu mai am deloc încredere.
28.09.22
Azi a început iar durerea de burtă după ce m-am trezit, dar nu foarte puternic, mai mult disconfort și greață ușoară.
Ei spun că eu nu pot înțelege că sunt total nevinovată și ei mă omoară crezând că am greșit ceva (??!)- oare ce puteau ei inventa, deși am fost izolată din 84? poate că au inventat că am greșit ceva neintenționat, inconștient, sau că am uitat, dar așa ceva e absurd! nici proștii nu ar crede, ar fi evident calomnie și mistificare - cum să omori pe cineva pentru ceva invizibil, despre care fabulează alți oameni eventual, oameni care nici nu cunosc victima, în condițiile în care nimeni a întrebat-o nimic?! E ca și cum ai fi extrem de sigur că există marțieni deși nu i-ai văzut, nu i-ai contactat, nu i-ai filmat etc și ai omorî pe cei ”bănuiți” că au legătură cu marțienii. Apoi, se poate dovedi chiar că am fost mereu la fel ca azi, un om bun și inteligent și normal, cu autocontrol bun - toți oamenii inteligenți sunt buni, consider eu, deci dragoste pentru viață și oameni am avut, cum să fi greșit ceva?
28.09.22
ei spun că am cancer pancreatic, nu diabet, dar medicii nu vor să recunoască, fiindcă ei nu vor să recunoască nimic despre mine (și oricum mor)??? Îmi amintesc din nou de vorbele acelei femei monstruoase în mintea mea - spunea, de fiecare dată când începeam să slăbesc și să mă simt mai bine, că e o nenorocire dacă reușesc, ce se fac ei dacă lumea înțelege adevărul, că trebuie să mă omoare neapărat, că trebuie să mor înecată în osânză (altul),că este exclus să mă accepte și toți spun că singurul motiv pentru care sunt omorâtă e faptul că oamenii au mințit despre mine, deci am fost astfel tratată drept obiect toată viața, inclusiv prin faptul că mă omoară, fiind un om încă în stare de lucruri bune pentru alții. Oricum, cancerul pancreatic nu duce neapărat la pierderea din greutate.
Aparent fără legătură cu restul, ei spun iar că mama e un om monstruos de rău, încât nimeni nu crede adevărul - cineva sau ea tocmai mă lovise la baza creierului - după ce eu am rugat-o a mia oară să nu mă mai toace la cap zilnic cu ideea că trebuie să mănânc - uneori am mâncat de scârba faptului că ea mă bate la cap cu mâncarea de zeci de ori pe zi uneori - sau măcar de 4-5 ori. Mâncarea îmi face mult rău și am puține haine în care mai încap la cele 130 kilograme sau cam așa ceva. Ea s-a rățoit la mine după rugămintea mea și apoi m-a lovit la creier, așa cum a lovit de față cu mine câinii, încât schelălăiau sau mureau. Mama nu bea multă apă, dar face pipi de multe ori pe zi cu ușa la baie deschisă, la mine apa trece în țesuturi.
ei spun că cei care nu spun adevărul și tăinuiesc sunt oricum omorâți și idealul e să spui adaevărul, dar în așa fel încât să creadă proștii - eu nu aveam cum așa ceva, fiindcă adevărul e extrem de monstruos și proștii nu pot crede, oricum ai spune - și eu nu am avut cui spune oricum
ei zic că eu nu sunt tratată normal de medici fiindcă oamenii nu vor să mă accepte, crezând că sunt altceva decât sunt ??! Cum să crezi că un om e altceva, din moment ce omul acela e evident izolat? ei spun că toți o cred pe mama și mama minte de îngheață apele.???
29.09.22
Azi am sunat timp de o oră la biroul care oferă informații despre cardurile sociale și nu răspund - ajutor de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru persoanele cu venit mic, în rândul cărora mă aflucu pensia de 1000 lei, ajutor oferit în tichete pentru produse alimentare în 4 tranșe egale. Mi s-a virat prima tranșă pe 3 august a.c. și urmează să primesc încă trei tranșe de 250 lei. Am văzut în mass-media și pe site-ul acestui minister că banii trebuiau să fie deja virați și acum e penultima zi a lunii, deci am sunat să mă informez. Nu răspunde nimeni. Am văzut o coincidență interesantă - prima persoană care apare ca director are numele Ancuța Condurache, persoană pe care nu o cunosc, dar cineva cu același nume a apărut la barul lui Flori și Nicu din apropiere, pretinzând că mă cunoaște de când eram mică - la scurt timp după ce m-am mutat în Voluntari. Nu am văzut-o niciodată și nu a făcut parte dintre relațiile mele. Poate ea mă știa, nu știu cum. Ulterior am observat că ea își construiește o casă vecină cu barul, și construcția trenează de câțiva ani - acum un idiot inventează că eu nu am primit banii datorită corupției, respectiv acestei persoane, ceea ce bineînțeles că nu cred. Mama a inventat că au descoperit că eu am bani în bancă - din moștenire, necesari pentru diverse nevoi, și chipurile de aceea nu mi se dau banii - așa e mama, mereu spune lucruri rele de aceste gen și aberații. Am trimis un email, poate îmi vor răspunde, sau poate a doua tranșă urmează mai târziu.
Acum mi-am adus aminte - în urmă cu mai mulți ani, pe vremea când Carmen era asistentă la psihiatrie, am chemat odată salvarea în zori, fiindu-mi foarte rău. Probabil otrava - dar nu mâncasem mult seara. Ei au măsurat pe loc glicemia mea și au găsit circa 160-170 - și au spus că la valori așa mici (!) ale glicemiei nu mă primește niciun spital să mă ajute și au plecat, deși răul era probabil din alte cauze. Ulterior mi-am mai făcut analize de mai multe ori și niciodată nu au ieșit valori mari, ba chiar au ieșit valori normale. Carmen venise la mine și făcea pe cerberul. Ei spun din nou că oamenii și-au bătut monstruos joc de mine, fiindcă ei cred că eu am greșit ceva și eu sunt absolut nevinovată. ???!
30.09.22
Am fost azi până la Gheață. Copiii, destul de mici, și-au bătut iar joc de mine pe stradă. Ei au zis mereu că copiii sunt mințiți și ei despre mine. Bine, dar de atât de mulți ani, de când eram în oraș în blocul trei, încontinuu m-au înjurat și împroșcat pe stradă. Numai că, în oraș, mă împroșcau și adulții pe stradă, iar în Voluntari numai puțin și-au dat ei arama pe față, mai ales bețivii, cerșetorii, cei foarte săraci. Aici mai mult copiii și mă întrebam ce au putut să îi mintă încât mă chinuiesc de atâția ani și mai ales copiii. Unii spun că copiii nu au fost doar mințiți despre mine, ci au mințit și ei la rândul lor despre mine.??? Ei zic mereu că am fost un om prea bun sau extrem de bun - dar oamenii, deși stau cu icoanele lângă ei, cred răul despre mine.??? Mi se pare ciudat, eu nu am crezut răul despre nimeni, dimpotrivă, încă din copilărie aveam tendința să cred binele despre oameni pe care nu îi cunoșteam. E adevărul - unul zice acum că nu este. Eu evident eram izolată din 84 și astfel oricine putea gândi logic că nimeni nu știe nimic despre mine. Unul m-a împroșcat că Europa îi presează să mă omoare.??? Izolarea e din 84, nu de după moartea tatei, implor din nou în genunchi... Am început să am tendința să cred ce spun ei, că oamenii au mințit despre mine, din moment ce psihiatrii și familia mințeau așa de clar. Există și oameni răi. Eu nu am mințit niciodată. Probabil, spun eu, ideea e că oamenii nu suportă faptul că îi domin intelectual, crezând probabil că sunt nebună, deci trebuie să mă omoare, fiind mai deșteaptă ca ei - ei bine, nu am fost niciodată nebună și se comite o eroare gravă. Ei spun că un bărbat monstruos nu suportă faptul că sunt mai deșteaptă ca el și mă omoară. Nu cred. Nu știu la ce se referă.
2.10.22
Boala digestivă s-a agravat brusc la începutul lunii septembrie - unii spuneau că ar fi și acum otravă, în apă. Nu știu sigur. Și azi mi-a fost rău, durere ușoară și greață. Arsura feței din nou. Nu mănânc, dar dacă otrava chiar este în apă... eu nu sunt Isus sau Moise să stau fără apă. Ei spun din nou că mama e complet nebună. Alții insistă din nou că toți oamenii sunt nebuni și că mă omoară deși nu am greșit nimic. Din nou aceeași idee că eu sunt cel mai bun om și mama cel mai monstruos și proștii cred invers.??? Ei spun că m-au ”târnosit” (???) de sute de ori și tot nu au reușit să mă distrugă etc. deși nu am dăunat nimănui și nu am greșit nimic. Mama mi-a făcut o scenă cu pretextul că nu mi-a trecut prin cap să îi cumpăr fructe, deși avem în casă alte alimente. Am omis să notez un fapt ciudat din Voluntari, în afară de înghesuiala de dughene de coafor și frizer. În preajma hotelului din apropiere se adună adesea peste 20 de mașini - parcate în șir sau în fața hotelului - nu pot bănui de ce, e absurd să fie nunți și nu par așa ceva, cele mai multe sunt cu număr de București. Poate iar se adună ca să mă lovească, cum făceau peste tot, deși nu am lovit pe nimeni. Nu am de unde ști. Mă doare uneori și tibia piciorului drept, mereu în același punct, nu contează... Eu nu sunt un om obsedat de suferință, dar ei comit o crimă reală și e greșit, chiar ceva rău, oricine ar fi spus adevărul, eu aș fi spus chiar dacă nu ar fi fost vorba de mine. Și oricum m-au forțat. Azi am așteptat din nou mult la autobuz - un lucru început și repetat des din copilărie - și am venit cu multă aglomerație și oameni murdari lângă mine, ca adesea. Strada mea e micuță și cu case puține - acum au construit 6 unde a fost omorât bătrânul acela singur - și totuși adesea vin multe mașini în fața curții mele, fiindcă aici s-a înființat o sală micuță pentru gimnastică-dans cu copii - cu probleme, spune mama, eu nu știu ce este. Ei spun că eu nu am înțeles că minciunile sunt despre mine și de aceea mă omoară ???!Că sunt un om excepțional și bun și ei au mințit că sunt scroafă ??! etc. Iar ideea că absolut toți (cine?) au mințit și de aceea toți vor să mor. Iar au început să delireze - că România a fost cumpărată de niște porci infecți, care vor să mă omoare. Aiureli. Nimeni nu are niciun motiv să mă omoare - mai citiți odată tot blogul, nu am mințit și nici greșit nimic. Chiar am fost un om de valoare - e drept că complet izolată și tânără în ordinea lumii.
3.10.22
Cum spuneau și altădată, ei repetă că oamenii pur și simplu nu pot crede adevărul, fiindcă au fost mințiți prea mult timp despre mine. ”They simply didn't understand the truth”, spun alții din nou în engleză. Nenorocirea e că toți continuă să mintă, spun ei. Oamenii buni au devenit toți sclavii celor răi, de aceea nimeni nu te acceptă. ??? cred că motivul e altul. Alții zic iar că oamenii cred că eu sunt sursa răului în lume, când, de fapt, eu nici nu cunosc tehnici de lovire sau omorâre a altora (în afară de efectul rău al îngânării altora, descoperit în anii 2017-18 de abia), prin urmare nici nu puteam lovi sau omorî, nici nu puteam transmite cuiva acele tehnici de distrugere și nu puteam nici măcar să mă apăr. Nici inconștient nu am făcut nimic rău, dar ei tot zic că oamenii au făcut mereu aceeași crimă, în ciuda adevărului.???
4.10.22
Ei spun că am fost "găsită" vinovată - ce naiba?! Am fost un om inteligent și încă sunt - cum să fiu vinovată și de ce lucru? Nu aveau cum să mă găsească vinovată, fiindcă nu există în memoria mea și nici în memoria altora ceva rău făcut de mine - dacă ar fi fost, atunci ar fi putut lovi, dar așa ei mă otrăvesc, așa spun ei, din nou. Am fost un om limpede și bun și încă sunt, nu aveam cum să judec greșit și nu am lovit pe nimeni - mi-au promis genul acesta de greșeală și nedreptate asupra mea de când eram copil, dar a fost evident că am fost izolată cu forța și închisă din 84 - cum ar putea cineva crede ceva rău? unii spun că oamenii au înțeles greșit ceva din viața mea - dar nu vor să spună ce. Ei spun că sunt cel mai bun om cu putință și proștii au fost îndobitociți că sunt un om rău.??? Ei zic din nou că eu nu pot înțelege că întreaga lume crede că eu sunt altceva decât sunt, fiindcă așa li s-a spus.??
7.10.22
Aseară mi-am dat seama că eram răcită/gripă. Am luat un theraflu la pliculeț și dimineața nu aveam nimic - apoi, în cursul zilei de ieri, starea mea s-a agravat aproape brusc și am avut strănut repetat, durere de cap, rinoree abundentă, dureri în gât - și azi - și tuse dureroasă. Am continuat cu theraflu, cred că în 1-2 zile trece, e mai bine puțin. Am fost expusă la microbi - în autobuz oameni care tușeau, la medicul de familie acum o săptămână, când mi-am făcut vaccin antigripal și nu am pus masca cumpărată de la Help Net de la o arăboaică fiindcă mirosea urât a lapte stricat. De asemenea la dentist asistentul medicului avea nasul înfundat, își sufla nasul sau tușea, nu îmi amintesc ce. Totodată, acum câteva zile, mama a venit să vorbească cu mine și, când eu am gura căscată, ea se apleacă ceva mai mult și îmi tușește în gură - mă enervez și îi spun: de ce faci mereu așa? (de mai multe ori mi-a tușit în gură și eu chiar m-am îmbolnăvit ulterior) - ea zice că nu știe, că e bolnavă și se se simte rău! Și proștii probabil cred că era inconștientă. Repet, mi-a mai făcut așa.
9.10.22
Boala infecțioasă respiratorie - nu știu exact ce este - s-a mai ameliorat, cu tratament, dar încă tușesc etc. Acum e relativ bine. Mă întrebam oare cine sau ce a creat viața - exact ce pare necesar și logic pe pământ - ceva rezistent și totuși fragil, supus schimbării și mai util decât oțelul fără moarte, fiindcă stă în slujba echilibrului dinamic al planetei? pentru menținerea parametrilor fizici, chimici - temperatura, poli magnetici, etc. este nevoie de viață și de moarte...
oare mă înșel? oare e viața defectul unui mecanism imperfect? sau miracolul care îi permite perpetuarea? minunea vie, atât de bio-electromagnetică... poate ea este cheia ceasului planetei. Oricum un lucru e clar - nu era nevoie să mă omoare nimeni și nici să mă tortureze așa monstruos. și conștiința omului, cine a creat-o? cine ne oglindește prin mii de frânturi de oglinzi fiecare proces psihic? Restul oamenilor, da, însă poate și restul lumii vii. Și poate și altceva.
10.10.22
Boala mea s-a agravat din nou.
11.10.22
Una din ideile des repetate - că eu nu pot înțelege, dar, deși adevărul a fost limpede ca lumina zilei, oamenii au înnebunit și cred răul despre mine. Și că sunt așa nebuni încât cred că eu am mințit în ceea ce am povestit pe blog.???!
CONȚINUT ADULT NUMAI CÂTEVA CUVINTE VULGARE, ESTE UN BLOG PENTRU PESTE 18 ANI, FOARTE TRIST, NERECOMANDABIL PENTRU CEI INCULȚI SAU PREA TINERI
Vă vine să credeți că din țărână cresc trandafiri, copaci înalți, case și oameni? Atâta frumusețe incredibilă. Hai, recunoașteți... chiar puteți crede că toate cresc din pământ așa frumoase?
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
marți, 27 septembrie 2022
vineri, 23 septembrie 2022
23.09.22
Azi a fost echinocțiul de toamnă. Adineaori, ora 17.50, ploua cu soare și a apărut un curcubeu dublu destul de puternic și durabil. La mijloc era o bandă lată gri-movuliu și la marginile benzii, în oglindă în mod sigur, era câte un curcubeu, cu partea roșie în interiorul benzii și indigo către margini. (oare invers?) Curcubeul de jos era mult mai puternic. În partea dinspre pământ banda indigo (roșu) se repeta de vreo 3 ori vizibil. Nu am aparat bun foto, că aș fi făcut poze.
24.09.22
De câteva zile am centrală termică, în sfârșit - dar se pare că e puțin defectă - fiindcă pornește greu apa caldă și doar dacă ții doar robinetul de apă caldă la maximum, voi face o baie să văd dacă e posibil să mă spăl pe cap cu apă potrivit de caldă sau se oprește și trebuie mereu să trec de la rece la cald. Cea anterioară așa făcea, până când s-a stricat de tot. De dimineață au intrat peste mine cu gândul că ”ai fost găsită vinovată” - și apoi au început să mă chinuiască cerebral - deși totul a fost cum am spus eu, nu am avut greșeli întreaga viață și m-au chinuit monstruos - azi am scăpat de ei repede, nu știu dacă din cauză că mă gândeam la și îmi imaginam ceva frumos și plăcut. Aragazul l-am cumpărat pe 9 iulie dar încă nu am încercat cuptorul - am constatat că nu se aprinde decât pe jumătate, în plus timerul nu poate fi setat și becul din cuptor face un zgomot oribil când e aprins, deci trei defecte - mama spunea că ar fi fost pericol de explozie dacă foloseam cuptorul. Am chemat pe cineva să repare, fiind în garanție, și vine abia pe 6 octombrie. Pentru punerea în funcțiune a centralei, garanție și setarea funcției de încălzire calorifere va veni cineva abia pe 7 octombrie.
Azi am ascultat Shubert, după mai mult timp - dintr-un motiv sau altul îmi plac simfoniile lui din colecția mea.
eu, azi 25.09.22 -
Azi au inventat altă expresie - ei zic că, deși nu am greșit nimic, oamenii m-au înfierat (?) pe veci, fiindcă ei sunt foarte răi și eu sunt un om foarte bun.

luni, 12 septembrie 2022
12.09.22
Boala aceasta digestivă o am de mult, dar acum mi-e rău zi de zi. Până acum m-am plâns mereu medicilor degeaba pentru diverse dureri, în diferite locuri ale burții. Probabil e din cauza otrăvii pe care mi-au dat-o,cu ideea că vor neapărat să mă omoare. Nu am mai avut greață până acum, acum e zilnic de câteva zile și mi-e și rău abdominal. Cineva a intrat azi peste mine cu ideea că ”trebuiau să îi desfacă contractul de muncă” - n-a greșit nimic, spun alții. Da, de ce să desfaci contractul cuiva de muncă dacă nu greșește nimic? Ei zic că nebunii, cei ca mine, sunt oameni f_ți și nimeni nu acceptă oamenii f_ți, atâta tot.
Nu e prima oară când au idei bizare - că eu sunt un om luminos, bun și cald, omorât de dragul (?!) unui om întunecat, rece și rău. Acum durerea e ascuțită - posibil în arterele inghinale și ficat. Au început din nou cu idei gen ”femeie monstruoasă”, ”viperă” etc. Alții au inventat o aberație de genul că de fiecare dată (?) li s-au spus oamenilor 2 variante - minciuna și adevărul și ei au crezut mereu minciuna. Acum au inventat că m-au închis la balamuc ca să facă poporului pe plac ???! Ei zic (iar și iar) că oamenii au mințit în cele mai mici detalii (?) despre mine și de aceea mă omoară. Ei spun că eu nu știu nimic, adică nu pot bănui ce au inventat oamenii răi despre mine.
13.09.22
Azi noapte m-au frecat din nou în somn. Ei spun din nou că niciun bărbat nu s-a apropiat de mine întreaga viață (în afară de Z) în cea mai mare parte din cauză că am fost o femeie prea (?!) inteligentă. Nimeni nu e prea inteligent, spun eu. Azi mama iar a făcut o scenă urâtă de nervi. E ora 2 și ea face scandal de azi dimineață fără motiv. Din nou. Oricât mă arăt de acord cu ea în toate - ea tot urlă, încontinuu. Dacă spun nu e și mai rău.
ei spun că unii se chinuiesc să mă f_tă (?!), fiind înarmați cu o imagine falsă (opusă, spun ei) despre mine și îi irită că nu reușesc asta mai ușor ?? mai spun că mama mă tratează monstruos pentru a ascunde adevărul, pentru a îi păcăli pe toți??
ei spun iar că nu mă pot distruge nici cu Statul Major (?) al armatei - eu spun din nou că e absurd, nu am fost niciodată nebună, nu am greșit nimic și nu am dăunat nimănui, ba mai mult, am avut multe calități și meritam chiar și dreptul la studii superioare, sau măcar la muncă și aș fi dovedit ceva foarte frumos și bun, la nivel intelectual superior și toți ar fi fost fericiți și mulțumiți și eu la fel. Acum e prea târziu și m-au masacrat mult intelectual, dar încă pot dovedi tot adevărul și faptul că puteam dovedi ceva frumos. Ei spun că ei au comis o crimă monstruoasă (despre care eu nu știu nimic?) și vor ca, prin moartea mea, să ascundă acea crimă - alți zic că e vorba de crimele asupra mea și ei speră ca, prin tortură mai oribilă și omorârea mea, să ascundă adevărul - de pildă, spun ei, unul din motivele pentru care m-au izolat este faptul că eu nu sunt nebună în mod evident și ei vor să mintă și asupra acestui lucru și vor neapărat să mă distrugă complet. ”ferească Dumnezeu să înțeleagă lumea adevărul”, spun ei. Ei spun că familia mea e o familie de porci și l-au plătit pe Z ca să mă bage la balamuc, fiindcă ei mă f_tuseră și, dacă mă băgau la balamuc, atunci ei scăpau de acuzații (!!?? Nu cred, ce acuzații, cum adică scăpau? Nu m-am gândit niciodată că mă f_tuseră, până acum câțiva ani, când au insinuat unii asta, nu știu dacă așa e)
14.09.22
E vremea florilor de hibiscus, un fel de nalbă sau chiar nalbă în copăcel - eu am în curte albe și movuliu. Îmi amintesc de florile de nalbă sălbatice, pe tijă, în satul bunicilor.
15.09.22
Ei spun din nou că eu am fost ceva extrem de bun și oamenii toți cred că sunt ceva rău și de aceea mă omoară. Alții spun din nou și ei că ”ea trebuie redusă la tăcere”. Este incredibil - repet, citiți cu atenție blogul meu și veți înțelege că totul e adevărul, că nu e delir și nu am fost niciodată nebună. Sunt, ca întotdeauna, un om calm și rațional și bun și nu vorbesc în gând, ca întotdeauna, și nu vorbesc cu alții, că nu am cu cine din 1984, și chiar nu m-aș fi plâns de chin sau supărare dacă aș fi avut cui. Atunci de ce vor ei să mă reducă la tăcere? Este o cruzime monstruoasă că m-au izolat din 84, fiind om normal și ceva foarte bun, chiar inteligentă, meritam poate și dreptul la studii, ei nu judecă corect! pe lângă această cruzime, înseamnă că îi deranjează faptul firesc de a mă plânge de nedreptate și minciunile lor și tortura fizică sau otrava, când e cazul. E ceva reflex să te plângi dacă ești torturat monstruos fiind nevinovat, dar, fiind un om perfect, nu m-am plâns mult și nici de fleacuri - dar vă puteți imagina ce înseamnă izolarea de 38 de ani? Dacă s-ar fi oprit și aș fi avut drepturile și ar fi existat măcar doi- trei oameni în viața mea, normal că nu m-aș fi plâns, ci aș fi fost extrem de fericită și recunoscătoare. Deci vor să tortureze în continuare, să mă omoare, cum spun ei, și totodată eu să nu mă plâng defel, deși sunt om normal. E atât de absurd să mă reducă la tăcere, nu doar ceva extrem de crud - sunt nebuni, eu chiar am fost om inteligent și nu au avut niciodată interesul să mă reducă la tăcere. Am gândit mereu numai binele pentru și despre alții, e adevărat. De ce mă omoară ? M-aș fi mulțumit cu oricât de puțin în viață. Am fost un om capabil, poate că ei au fost induși în eroare din cauza faptului că am fost închisă la psihiatrie și că am fost un om foarte sărac. Ei spun că, deși nu am fost decât binele față de alții, oamenii m-au condamnat irevocabil la moarte (ca pe alți martiri) fără să știe nimic despre mine ???? Nu pot crede așa ceva. Nici măcar nu am greșit ceva, am fost un om perfect și absolut nimeni nu a dialogat cu mine, în afară de doar câțiva colegi, demult.
17.09.22
Acum 2-3 nopți m-am trezit și am zărit-o pe mama umblând la apa de lângă patul meu, nu știu de ce, apoi am adormit din nou - sigur nu era vis, am văzut clar. Mi s-a mai întâmplat, dacă mai țineți mine (cei care ați citit acest blog), să o văd umblând la apa mea acum doi- trei ani. Poate mă otrăvește - în afară de răul digestiv, care de la începutul acestei luni este constant, eu urinez extrem de puțin - foarte puțin ades dimineața și apoi aproape deloc în restul zilei. Mi-e foarte sete uneori. În schimb, mama, cred că am mai povestit, urinează des și mult în total, dar parcă face dinadins, se screme să facă câteva picături și nu e bolnavă urinar sau renal din câte se pare, face dinadins așa. Mie sincer mi se pare bizar și rău faptul că mă omorâți (și mă lăsați pradă otrăvii) deși sunt total nevinovată și am fost un om bun și inteligent. Mulți au spus că proștii cred că eu delirez legat de otravă, deși am avut destule dovezi clare, nu doar acea cârpă din blocul 2, pe care psihiatrii nu au vrut să o analizeze și nimeni nu a vrut să o vadă, în caz că nu credeau sau nu știau ce otravă este. Alții spun mereu că sunt ”condamnată” la moarte în mod greșit. Alții, începând de acum 16-17 ani, spun mereu că trebuie să mă omoare ca să mușamalizeze adevărul despre mine. Măcar dacă nu aș fi fost izolată de atâția ani, otrava aș fi suportat-o mai ușor... am impresia că toți se înșeală, deși am scris adevărul tot. Ei spun că sunt cel mai bun suflet și oamenii toți cred invers??? Am scris ultima postare pe facebook pe 27 august 2022 - era mult prea stresant să intru pe facebook fiind complet izolată în restul vieții și acolo de asemenea.
18.09.22
Iar au intrat cu ideea veche că e cea mai mare rușine care a fost vreodată pentru România.??? Ei spun că ei mint că eu m-am ”cumințit”, ca să acopere greșelile celor dinaintea lor, și să pară că sunt nebună și proastă și mi-am pierdut memoria sau că m-am schimbat, deși am fost un om foarte constant, mereu la fel, și nu putea fi altfel, dat fiind tipul meu de intelect, inteligența, lecturile, gusturile etc. Ei nu au nici cea mi mică dovadă că aș fi fost altfel decât sunt - sunt izolată din 84 și nici acum nimeni nu mă cunoaște. Dacă ar fi fost adevărul, atunci aș fi avut dreptul la muncă și la studii și nimeni nu ar fi vrut să mor și nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Ei au intrat iar cu ideea ”cum? Încă nu a înțeles?!” ???
Inspirată de boală, am scris o poezie despre moarte și altele... nu prea e reușită, cred că nu voi mai scrie, oricum nu așa ceva sau legat de boală, oricum scriu rar de mai mult timp -
Bărbatul acesta face dragoste cu mine
Greu, ca o mașină de treierat iarba,
Ca o damigeană cu vin negru e capul lui
Când apasă pe vinele gâtului meu prelung.
Are o casetă cu cheie, din fier forjat,
Grea ca orice pacoste peste inima mea,
Are sute de plumbi de pescuit și gloanțe în șosete
Cu care îmi mângâie gleznele subțiri.
E greu ca leșinul, greu ca mlaștina,
Când mașinăria iubirii lui se pornește.
Abia îmi trag sufletul să respir,
Abia îmi dau deoparte vălul de pe ochi.
Dar bărbatul continuă să muncească trupul meu.
Din greu. Poate că va trebui să mă las să cad,
Să visez că sunt totuna cu pământul. Poate chiar sunt.
19.09.22
Nopate de noapte sau aproape, cel puțin de o săptămână, cineva umblă în mod sigur la sticlele mele de apă - o dată am prins-o pe mama, la fel ca acum câțiva ani. Ei spun că toți oamenii vor ca eu să mor și mama să trăiască, deși sunt de o mie de ori mai bună ca ea - cum adică? Ei spun că oamenii au inventat lucruri monstruoase despre mine și de aceea mă omoară - atunci de ce nu vrea nimeni adevărul? Era evident că eram izolată și nimeni nu a vorbit toată viața cu mine - nu au de unde să știe cum sunt eu. Ei zic că oamenii sunt nebuni și îi deranjează creierul meu sau viața mea de om normal. ???
Am fost azi la dentist și, în drum, am văzut doi stejari imenși - poze cu telefonul:
ei spun că oamenii continuă să mintă despre mine pentru a acoperi faptul că mă omoară
și mie mi se pare trist, deplorabil și prevestitor de rău faptul că tot ceea ce contează în viață e un joc intelectual dur, lipsit de inimă și principii, un joc în care contează intelectul dacă e rece și dotat ancestral sau atavic, că dacă omul e firesc tânăr și naiv, fără experiențe anterioare de viață, om bun și nevinovat, atunci nu contează defel ideea binelui, dreptății, adevărul, bunătatea, omenia, legea, moralitatea, ci doar acel joc de box intelectual pe viață și pe moarte, exact atunci când ar fi putut și ar fi trebuit să conteze și celelalte.
îmi amintesc - findcă farmacia Catena iar oferă sejururi la băi la tombolă, că unii spuneau că eu semăn cu mamaia, fiind persecutată și cu tatăl meu vitreg, Victor-Ironim. Era ciudat că mamaia mersese la băi, așa spunea ea, la vreo 50 de ani, deci la 10-15 ani după război, și în fundal o femeie schițează salutul heil Hitler și pare să își bată joc de mamaia. Oricum, când eram mică am observat că lumea din Voluntari o trata ca și cum era ceva ciudat sau altceva decât este (poate doar mi s-a părut, eram copil), la fel cum spun ei și despre mine. Și fiica sorei lui mamaia, cea din SUA, spunea, după cum zice tanti Piri, că eu semăn cu mamaia și nu e adevărat. Tot așa zic ei că oamenii credeau că eu semăn cu tata.
20.09.22
Ei spun că eu sunt cel mai bun și pașnic om și absolut toți vor mereu să mă lovească și să mă omoare. Mai spun că eu nu pot fi rasă, fiind prea inteligentă. Nu au dreptate, fiindcă de foarte multe ori m-au torturat cerebral foarte puternic, de mulți ani. Apoi au spus că omorârea mea fizică nu e necesară, dar ei trebuie să mă distrugă psihic complet, ceea ce nu e adevărat. Nu trebuie să mă lovească nimeni. Cât despre faptul că oamenii buni și pașnici nu sunt loviți, eu nu știu ce să spun - de-a lungul vieții am observat că cei răi sunt lăsați în pace, nu invers, dar poate nu e o regulă. Totuși, cam este, fiindcă cei buni nu lovesc decât în cazuri extreme, când e absolut necesar. Toți mint, spun ei a nu știu câta oară.
21.09.22
Este un lucru pe care nu l-am notat până acum - iată ce mi s-a întâmplat de nenumărate ori - aproape mereu când am telefonat - întreaga viață, deci după ce m-am mutat în blocul trei, când a fost nevoie să dau diverse telefoane, la utilități publice, dispecerii sau persoanele de la relații cu publicul își băteau joc de mine - fie îmi vorbeau urât, fie îmi închideau telefonul, fie așteptam 30 minute ca să aflu că nu pot să mă ajute, fie creau multe alte probleme și îmi refuzau implicit ajutorul, fie se jucau cu vorbele în așa fel încât să dea impresia că eu aș fi proastă sau necooperantă, nu știu de ce. Ei spun că poporul ar avea un anumit consemn pentru convorbiri telefonice publice, dar mă îndoiesc. După ce m-am mutat în Voluntari, a continuat melodrama - numai că mama vine lângă mine aproape de fiecare dată când vorbesc la telefon și mă deranjează, face pe nebuna, vorbește urât sau aberații, vorbește tare etc. Când ea vorbește, eu nu o deranjez niciodată și, de obicei, toți vorbesc normal și cu respect cu ea. Nu prea înțeleg, totdeauna am vorbit normal și politicos și nu am lovit pe nimeni niciodată. De asemenea, medicul de familie și asistenta și asistenta psiholog de la psihiatrie mereu îmi taie cuvintele și închid telefonul și nu apuc niciodată să spun ce mă supără cu adevărat sau ce am nevoie, deși mă grăbesc să spun repede - așa pățesc și când merg la medic în persoană. Eu nu am lovit oamenii la telefon repetând în gând ceea ce vorbeau ei și am aflat întâmplător abia în urmă cu câțiva ani că acest lucru îi deranjează.
22.09.22
Azi e ziua mamei, împlinește 75 de ani. Am fost cu ea la vecini, peste drum, unde era casa nașilor înainte, să mâncăm plăcintă preparată de mama. Am fost îngrozitor torturată cerebral, și era ceva care mirosea urât pe terasa lor. Nu știu cine m-a torturat și nu înțeleg - eu am fost chinuită de mii de ori de alții în acest mod și eu nu am lovit niciodată alți oameni. E ciudat, nu înțeleg - a și intrat unul cu ideea aberantă că ei au declarat război mie, fiindcă eu sunt stăpâna și ei nu mă vor. Relația dintre mama și ei a devenit aparent tensionată, fiindcă mama a început să îi apeleze drept doamna Maricica și domnul Marinică, în timp ce mai demult le vorbea normal. Totodată, de față cu mine cel puțin, se înțeapă unul pe altul. Alt nebun a inventat că Marinică a reușit să se ”infiltreze” și vrea să mă omoare sau să mă salveze, nu am priceput ce au zis. Altul spune că Marinică pur și simplu nu a înțeles adevărul și Liviu - nașul meu - a murit nebun, crezând în mod greșit că eu eram ceva rău. Alții au ideea că proștii cred că cu mine sunt mai mulți care îi prind pe cei care mă lovesc și, în realitate, eu sunt altceva decât cred ei (?) și nu e nimeni cu mine să îi ”prindă” pe cei care lovesc, eu fiind un om normal și bun, total singur. Alții spun că îi deranjează doar inteligența mea, care mă ridică în mod natural deasupra lor și ei mă urăsc ??? Alții spun că Marinică și Maricica sunt oameni buni și nu pot crede sau înțelege povestea vieții mele. ?? Unul spune că toți și-au bătut joc de mine, inclusiv familia, fără să existe vreun motiv legat de persoana mea.

duminică, 4 septembrie 2022
4.09.22
Unii spun că niște proști sau oameni răi au găsit 3 greșeli pe blogul meu și au făcut mult caz de ele, ca și cum ar fi o dovadă că eram nebună. În realitate blogul e foarte stufos și eu scriam în condiții de otravă și tortură și izolare - deci s-ar fi putut strecura câteva greșeli la repezeală, inadvertențe sau altceva - dar nu multe, fiindcă scriam simplu, ghidată fiind de adevăr. Am mai explicat. E posibil de asemenea ca unii să fi intrat peste blogul meu să modifice unele fraze, cum s-a mai întâmplat. Repet, totul e adevărul și nu lipsește nimic. Pare ciudat că unii fac caz de trei greșeli, acest lucru îi acuză, dacă așa e.
Logopedul acela care mi-a telefonat de trei ori a încetat să mă mai caute, deși nu s-a întâmplat nimic rău în cursul conversațiilor cu el - nu știu dacă nu i s-a întâmplat lui ceva. Cred că ideea lui a fost să arate că credea sau se prefăcea că crede niște aberații despre mine, care nu existau, fiindcă la un moment dat spunea că eu voi vorbi cu soția lui. Păcat, vă implor din nou în genunchi, sunt încă un om normal și nu mai pot îndura izolarea din 84 încoace... El a mințit probabil de mai multe ori sau mi-a făcut promisiuni false, spunând că îmi va da, dacă vreau, adresa a una-două foste colege și abia așteptam, poate vreuna m-ar fi acceptat măcar în scris... Mama nu a mai vorbit cu Otilia de mult și azi a vorbit din nou. Așa a fost mereu din 84 - nimeni în viața mea, deși nu am rănit pe nimeni. Ei spun că sunt un om extrem, extrem de bun și toți cred altceva - cum să creadă, am fost sigur izolată!?
ei zic că nu e o cutumă să omori oamenii nevinovați și buni cum sunt eu, dar, în cazul meu, există câțiva oameni care așa cred și aceia i-au păcălit pe toți ceilalți - acum insistă din nou pe faptul că eu sunt un om foarte inteligent și proștii cred, din cauza situației în care mă aflu, că sunt proastă
ei zic că idioții cred că sunt stăpânită de duhuri necurate și eu sunt de fapt cel mai bun om, dar sunt "stăpânită" de o mamă monstruoasă care mă omoară Ei spun că, deși am dezvăluit foarte clar totul, oamenii nu au crezut deloc, fiindcă sunt obișnuiți să ceadă invers, anume că răul e taina, nu binele. - La fel cu ei spun și eu, dar probabil că o parte din mister e pentru ei chiar faptul că am fost un om perfect. Repet, conceptul meu de om perfect e mai lax, nu e orgoliu.
5.09.22
Azi noapte m-au trezit de multe ori și m-au împroșcat cu idei gen ”e imposibil”, ”nu se poate” etc. Una din ideile diurne este că aș avea cancer - nu știu, merg la medicul de familie joia asta.
6.09.22
Azi au intrat cu ideea că eu sunt complet nevinovată, prin urmare trebuie să mă distrugă complet. ???! Sunt nebuni, dar omorul e real, cum am explicat. Am multe simptome, mai ales digestive... Efectiv nu am înțeles de ce toți vor moartea mea de atâția ani și acum se apropie de scop... ei spun că eu sunt un înger și mama un monstru, dar toți vor să apere monstrul și să omoare îngerul.??? Am fost pe la ora 2 la plimbare, dar era închis la magazinul la care aveam treabă și străzile erau aproape complet pustii, deși nu mai este carantină de covid și e marți. Ei zic că lumea mă omoară din cauză că mama mea minte. ??!
iar au început că toți oameni buni nu mă cred pe mine, ci îi cred pe cei răi și mincinoși - apoi au spus că eu nu înțeleg de ce trebuie să fiu omorâtă, alții spun că de fapt nebunii mă omoară
ei spun că niște porci și-au bazat puterea (??) pe martirizarea mea și pe minciunile despre mine și eu trebuie să înțeleg că trebuie să mor (?!)
zugravul termină în sfârșit mâine totul, a făcut multe mici reparații, a fost plecat și la mare etc. - a durat mult, dar a lucrat bine, acum totul e curat, mai este de cumpărat centrala
ei zic că oamenii mă resping și mă omoară din cauza trecutului meu murdar (??) și eu de fapt sunt cel mai curat om
8.09.22
azi am fost la medicul de familie și când m-am întors, pe la 8 și jumătate, s-a anunțat moartea reginei Marii Britanii, Elisabeta a IIa, la 96 de ani, mi-a spus mama. Miercuri merg la analize. Medicul de familie și asistenta, ca de obicei, nu m-au lăsat să spun simptomele mai importante - mereu când spun ceva, ele îmi taie vorba, de fapt orice spun - mai aveam să spun ceva important despre faptul că mi-e foarte rău digestiv după orice aliment - greață, dureri, disconfort, diverse locuri sensibile... și aproape că nu mi-e rău deloc dacă nu mănânc. Ei zic că și medicul de familie crede aberații despre mine.
9.09.22
Azi am sterilizat pisica albă. Mama a făcut iar o scenă urâtă, a înjurat, a trântit, a țipat, a bătut rău pisicile etc., cu motivul că avem prea multe pisici - în plus cineva a abandonat un motan la casa vecinului și vine la noi. Pisica frumoasă, zisă flocoasa de mama, am sterilizat-o mai demult, dar e grav bolnavă, nu cred că trece peste iarnă. Nu am avut bani să o tratez, dar a fost o pisică tare frumoasă și bună, a răcit într-o iarnă mai grea, că nu o puteam ține în casă. E încă tânără, dar asta e. Mai avem afară doi motani mari și doi motani pui mici și o pisicuță mică! Oricum, mama ar face scandal și dacă nu ar fi nicio problemă, cum a mai făcut. Veterinara nu m-a lăsat să stau cu ea la operație, deși la celelalte două m-a lăsat. Acum e 4 jumătate și pisica e tare rău, trebuia să își revină de mult, am dus-o la 10 jumătate... ei zic că veterinara mea e nebună, ca și ceilalți, eu nu știu... mi-e milă de pisică, am salvat-o de mai multe ori și a fost o pisică tare bună, a ținut mult la mine și mama spunea că e scroafă... niciodată nu am avut o pisică să țină așa mult la mine. De mama îi era tare frică, fiindcă o bătuse rău. Iar au intrat cu ideea ”e obligatoriu să fie distrusă”. Toți au fost păcăliți în cele mai mici detalii, spun ei. Din nou ideea că eu nu am avut nicio greșeală întreaga viață (!?) ceea ce pentru ei pare incredibil, așa spun unii. De ce? De ce se pune în mod absurd problema nevinovăției mele? Normal că nu am greșit, am fost un om inteligent, nu știați că oamenii inteligenți peste un anumit nivel nu pot greși? Au fost exact trei aparente greșeli, nimic mai mult, și acelea nu doar din naivitate, ci fiindcă alții le-au determinat 100%. Din nou aceeași idee că trebuie să mă omoare fiindcă sunt total nevinovată. Pisica și-a revenit la ora 7, după 8 ore deci.
10.09.22
Cam la începutul lui septembrie s-au accentuat simptomele digestive - poate că acum e cancer cum au vrut ei mereu, prin otrava administrată - am explicat că e greșit să mă omoare, dar ei tot timpul spun, în engleză sau în română, că ar fi fost un scandal prea mare sau ceva rău dacă oamenii ar fi înțeles adevărul - nu e adevărat. Acum mi-e rău digestiv zi de zi, chiar destul de neplăcut, înainte era doar uneori.
12.09.22
Ei spun că poporul român a mințit despre mine, de aceea sunt omorâtă.???! Nu e normal să omori un om fiindcă cineva minte despre el.

duminică, 28 august 2022
28.08.22
Ei spun că familia mea mă ține drept nebună de sute de ani. ??? Azi mama a spus că e ziua lui Ovidiu. Totodată e ziua Irinei de la Sibiu. Iar pe 29 august a murit nașu. Alte coincidențe le-am mai notat în trecut - Nelu era născut pe 10 aprilie, tanti Piri pe 11 și bunicu pe 12 și a murit pe 11 sau alăturat - deci patru evenimente. Bunicu a murit în Săptămâna Mare. Mama Limpi era născută pe 7 sau 8 iulie și a murit pe 13 iulie, care e și ziua Genicăi. Sau invers, acum am uitat. Deci trei. Cosmin e pe 18 septembrie, mama pe 22 septembrie, alăturați. Buna era pe 9 mai, ziua victoriei și o chema Victoria, fiind născută în 1901 (moartea reginei Victoria). Eu nu prea am potriviri - decât cu strada, cartier din București (16 februarie), cu datele istorice și cu Remarul Cluj și cu biserica Armenească București. Puiu a murit de Crăciun și tanti Piri de Anul Nou.
azi, 29.08.22 este Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, deci cel care m-a botezat a murit în această zi. Azi au intrat unii cu o idee veche ”Nu puteam accepta să facem întreaga țară de râs pentru o nebună”??? Totuși, dacă mi s-ar fi dat drepturile la muncă și la studii nu m-ar fi mai numit nebună și aș fi dovedit ceva foarte frumos. Și alții cu altă idee veche - ”România întotdeauna îl omoară pe Dumnezeu” - e adevărat că crimele monstruoase așa ceva fac, metaforic, și în cazul meu e chiar o crimă monstruoasă - dar nu înțeleg de ce ei dau vina pe România. ???!Mulți au zis că, în caz de crimă colectivă, victima e omorâtă și adevărul e trecut întotdeauna sub tăcere.
30.08.22
Iar spun că ei nu pot să mă controleze - dar nu era nevoie - deci ori mă acceptă, ori mă omoară.
pe drum - gânduri negative ale altora: ”de ce au făcut așa ceva? Fiindcă tot ce a scris e adevărat și dacă (lumea ar fi înțeles ...) Binele nu e acceptat niciodată - căci cei răi îi lovesc pe cei buni și apoi mint și se apără între ei și apără minciuna și ascund adevărul etc.” - Eu nu știu dacă binele nu e acceptat niciodată - poate că este acceptat uneori. Nu sunt de acord nici cu ideea lor implicită că răul e un pașaport universal.
2.09.22
Ei spun că și arabul acela ginecolog la care am mers pentru ecografie m-a torturat în mod nenecesar, cum a făcut și medicul Dușmanu Alina - ginecoloaga de la clinica Regina Maria, dar eu nu pot ști cu certitudine. Ei zic că eu sunt singurul om tratat nedrept în acest mod și de aceea absolut nimeni nu crede adevărul.??? Acum două nopți s-a întâmplat un fenomen ciudat - un fel de somnambulism - cineva a preluat controlul trupului meu în somn și m-a întors cu pernă cu tot la celălalt cap al patului. Nu mi s-a mai întâmplat. Mama spusese că, cu o noapte în urmă, am adormit cu geamul deschis și lumina aprinsă, ceea ce, de asemenea, nu îmi amintesc.

miercuri, 24 august 2022
24.08.22
pare ciudat că eu, după ce am fost respinsă și abuzată de alți oameni, izolată aproape de tot 38 de ani, mă refer detailat la un fapt de bună credință și iubire - dar am mai făcut asta, mereu am gândit la fel și acum gândesc tot la fel
mă refer la atitudinea de întâmpinare a unui om
un om e o sărbătoare care ni se oferă fără costuri, unul din lucrurile bune pe care le putem prețui
dacă întâlnim - căci nu întotdeauna acem ocazia să întâlnim alți oameni, atunci trebuie să avem anumită atitudine de întâmpinare a acelei minuni ce ni se oferă
trebuie să nu aruncăm în inconștient iubirea aceea luminoasă și mare, frumoasă și nesăbuită față de semenii noștri - și prin aceasta nu mă refer doar la cei care ne seamănă sau care poartă în ochi și în cuvinte o parte din munca sau gândurile noastre - ci la oameni de toate felurile, de la un capăt la altul al curcubeului caracteristicilor umane - nu are rost să ne rușinăm că avem o idee romantică și învechită, o idee care pare naivă și copilărească despre oameni, că îi privim drept ceva minunat - în orice caz nu suntem mai proști dacă ne ferim să privim oamenii mai mult ca pe niște obiecte sau mijloace de satisfacere a nevoilor și ambițiilor noastre
pot fi oameni buni sau răi, proști sau deștepți, plicticoși sau amuzanți, importanți sau neînsemnați, dar să nu uităm că sunt oameni - același miracol sau minune, și ei toți vor fi mai mult sau mai puțin afectați sau influențați de de gândurile și sentimentele noastre - să nu uităm că nu putem ființa decât prin și pentru oameni - că suntem nimic și nici măcar nu putem gândi corect departe de membrii speciei noastre
iată un om - iată deci o ocazie să ne bucurăm!
omul e în mod deplin un miracol, o citadelă a naturii, o cetate a lui Dumnezeu, o capodoperă
tot ce cunoaștem sau simțim e datorită altor oameni pe care i-am întâlnit
fiecare clipă, de-a lungul unei scurte vieți - căci tare trecătoare este - poate fi sărbătoare
omul este o imagine care ne încântă simțurile chiar dacă e bătrân sau bolnav - e adevărat că unii oameni au aspect dezgustător, dar putem privi întotdeauna partea bună a situației și adevărul în față - poate că omul nu are vină că a devenit sau s-a născut așa etc.
glasul omului - fie că vorbește, fie că cântă, poate fi prilej de bucurie, ne putem simți fericiți să înțelegem alți oameni, să ședem cu gândurile și emoțiile noastre la marginea locului în care locuiește, undeva în psihismul universal, alt om
mulți se gândesc la excepții sau la lucruri neplăcute, cum ar fi limbajul vulgar sau agresiv al unor oameni, violența fizică, viciile care le retează sănătatea - noi trebuie să avem o atitudine de întâmpinare cu respect, înțelegere, bunăvoință și, dacă unui om îi lipsește educația, putem suplini noi, prin atitudinea sau psihicul nostru acel gol
omul e muritor, dar viața, în fiece clipă, compensează pentru lipsa nemuririi, ne captivează și ne vrăjește
trebuie să privim cu drag orice întâlnire cu alții, inclusiv cu cei care păcătuiesc prin a fi mizantropi - un fel de mascată ură și dispreț față de sine însuși, un fel de atitudine defetistă, de renunțare la speranță și implicare
altfel, oamenii sunt frumoși toți, corole de minuni, tabernacule pentru lumini, și noi iubim locul de unde izvorăște umanitatea în fiecare
prețurile au crescut foarte mult - pâinea și celelalte - acum am de toate, e drept, dar... pensia mea e minimă - 1000 lei și acum un an era 800, deci a crescut 25% - prețurile mult mai mult
iar au început - este exclus ca acest om să fie acceptat - totuși, repet, nu a fost orgoliu, în final am spus și acest adevăr, eu chiar am fost perfecțiunea și oamenii mă omoară - păcat, poate s-a mai întâmplat așa, dar ei zic, nu eu, că nimeni nu a suferit vreodată ca mine, ceea ce mă îndoiesc, dar că am fost perfectă puteam dovedi, suferința a fost în ciuda acestui lucru
mama iar a făcut o scenă de nervi, de data asta fiindcă mi-am permis să iau pepene din banii mei - de fapt rar de tot am luat pepene, cam o dată la 3-4 ani - dar ea zice că nu e corect, fiindcă ea nu și-a permis să meargă la orl, tot din banii mei, deși îi curg urechile - dar de fapt a fost caniculă și nu a avut timp, fiindcă am zugrăvit - și mie îmi curg urechile și dimineața mă trezesc cu ele înfundate, mă voi duce peste un timp
micile neajunsuri ale vieții, mama e rea de tot și extrem de nervoasă și încăpățânată, chiar nebună adesea, deși eu nu am lovit-o toată viața și nu am făcut scandal deloc - a fost mereu aproape singurul om din viața mea și acum are efect rău asupra inimii mele, unii oameni așa sunt, chiar dacă nu credeți, nu e din cauza scandalului ei, e altceva
ei zic că mama e un om foarte rău și oamenii răi sunt respectați și li se vorbește cu reverență ??? dar că în cazul meu oamenii nici măcar nu au înțeles adevărul sau mint ??! Deci se contrazic.
Nu cred, e logic că mama etc. și eu etc. - probabil vi se pare foarte plictisitor ce povestesc eu și totdată inutil și ciudat, din moment ce situația nu poate fi schimbată - mulți ani am avut multe subiecte de conversație, pentru diverși oameni, dar nimeni nu a vrut să existe în viața mea - acum povestesc doar banalități. Logic că dacă exista cineva în viața mea nu aș fi povestit aceste lucruri, nici acelei persoane, nici dvs.
copilul vecinei a intrat la liceu și tot nu mă salută - ei zic că e spre răul lui și că se zbate în întuneric - că el crede că sunt nebună și o salută pe mama respectuos - vi se pare normal că un copil în jur de 15 ani să nu salute o femeie pe care o crede nebună? e adevărat că mama lui tot așa - uneori nu m-a salutat și cu mama vorbește mult, cu mine nu - ei zic că e ciudat, dar ea crede eronat că mama e binele și eu răul ???
eu cred că mulți o iau razna total - acum de pildă ei spun că mama e rea și eu extrem de bună, de aceea toți au mizat pe mama?!!
ei spun că, pentru ei, inima omului e fluturaș 🙂 -- floare la ureche, domnilor
ce ascultați în seara asta? eu cred că voi asculta din nou Hummel, dar nu m-am hotărât încă
ei spun - ”înțelegi acum ce sunt oamenii? - nici cea mai cutremurătoare mărturisire a unui om nu le-a trezit vreo reacție... niște... pe sfoară/sârmă” -- se referă probabil la mine
ei spun că eu, fiind complet nevinovată, nu pot înțelege că oamenii cred greșit nu doar că sunt nebună, ci și altceva ???
numai câteodată, extrem de rar, mă întreb cine a fost tatăl meu biologic... 🙁 nu am cum ști cu certitudine, ei au avansat ipoteza incestului și că asta ar fi cauza tuturor nenorocirilor mele, eu nu cred asta orbește, nici în cei care par inteligenți nu cred orbește
mama a reușit parțial să omoare puiuții de pisică, le-a dat boabe rele, din care știa că nu trebuie să le dea, și i-am spus și eu din nou, că și eu știam - săracele stomăcele și ficățele... acum sunt piele și os și dacă lovește parvoviroza când dă frigul... unul era drăguț, dar în grupuri de pe facebook nimeni nu l-a vrut nici pe acela - mama zicea că știe ea ce să facă să nu mai aveam pisoi
de data asta are dreptate, recunosc, ceea ce e rar - dar mi-e tare milă de ei
aici în poze erau mai mici și încă grăsuți
25.08.22
Aceeași idee - ei spun că oamenii sunt așa proști, încât cred că eu am strecurat minciuni în ceea ce am povestit sau spus sau că nu am spus totul, când de fapt totul e adevărat și e în întregime.??? Chipurile oamenii mă omoară din rea credință, deși nu mi-au lăsat nicio șansă să dovedesc ceva și am fost complet izolată.
aceeași idee - că eu sunt un om normal și inteligent și oamenii cred că sunt nebună și proastă
asta ar explica faptul că m-au izolat din 84 - ceva inuman și monstruos
ar explica și de ce psihologii sau psihiatrii m-au tratat drept proastă
ei zic că oamenii cred răul despre mine numai din cauza unor minciuni - ceea ce mi-e mai greu să înțeleg
ei zic că eu sunt nevinovăția absolută, dar proștii nu trebuie să înțeleagă niciodată adevărul - sunteți de acord??Cum adică, nu trebuie - deci exista un pericol în acest sens? exista teama lor că în mod natural proștii ar fi înțeles adevărul? Ar fi înțeles dacă nu s-ar fi întâmplat ce? Eu cred sincer și pot argumenta - e logic - că nu se întâmpla nimic rău dacă proștii înțeleg adevărul. Ei sunt se pare apărătorii corupției, minciunii, ticăloșiei. Foarte mulți consideră la fel - mereu au spus că așa e normal.
au scornit o idee că unii au inventat ceva despre mine și o prințesă (cred că și mai demult au inventat așa ceva, dar nici atunci nu au explicat ce) și ei spun că acest gen de povești nu au avut cum să ajungă la urechile mele deloc, ceea ce explică faptul că eu nu am delirat deloc - de fapt, repet, nu am delirat fiindcă am fost un om inteligent și, chiar dacă aș fi perceput nu știu ce scorneli, nu aș fi delirat - nu m-am crezut prințesă și nu am cunoscut prințese și nu m-am gândit deloc la prințese
este un lucru adevărat sau doar oamenii se prefac - ei par să nu creadă adevărul spus de voie de nevoie de mine - ca și cum a priori ei cred că răul nu există, că nu se pot petrece atâtea necazuri și tortură și abuz în viața unei persoane, dar, în același timp, ei cred a priori că eu mint sau fabulez sau defăimez pe alții, sau că sunt proastă că am spus tot, sau că delirez, deși nimeni nu a vorbit cu mine și nimeni nu știe cât sunt de normală sau inteligentă, deci ei cred a priori răul despre victimă ??!
vă asigur că nu am fost proastă sau nebună deloc și că nu am greșit spunând tot adevărul exact cum este și a fost, dacă m-ați fi cunoscut, ați fi înțeles binele desăvârșit și faptul că am fost mereu așa - normală, bună, inteligentă etc. și nu aveam niciodată cum să mint sau să fabulez
azi mi-am amintit ce mi-au făcut dentista Sharbek și alții - cred că am scris deja - ei spun mereu ceva de genul: tu ești un suflet nobil și bun, dar oamenii nu sunt ca tine, ei cred minciuni despre tine, inclusiv dentiștii sau medicii și de aceea și ei au făcut tot posibilul să îți dăuneze???
26.08.22
azi au inventat o altă poveste - că cineva m-a pârât că am fost închisă la psihiatrie când eram profesoară și de aceea am fost scoasă treptat din liceu, adică am fost ”dată în gât” fără să greșesc ceva sau să fiu nebună - poate că e ceva adevăr în ideea asta, dar oricum lumea știe că, dacă oamenii mai proști aud despre cineva că a fost închis la psihiatrie, atunci încep să îl vadă cu alți ochi, chiar dacă e perfect normal sau inteligent. Ceea ce e și mai rău în cazul meu este că e vorba de o crimă gravă și puteam dovedi clar, concret, că am fost otrăvită, cel puțin din 2003, și că am fost izolată din 84 și mi s-au luat drepturile absolut necesare în mod greșit.
alții spuneau că eu am suferit în fiecare zi a vieții mele dintr-un singur motiv - anume că am fost inteligentă
iar au început cu ideea veche că eu sunt complet nevinovată și ei nu pot justifica etc. și, culmea, vor să mor din cauza asta
"sunt nebuni, te-au condamnat la moarte fără să știe absolut nimic despre tine - există o tabără de oameni pentru minciună despre tine, adică pentru moartea ta”
ei spun că oamenii nici măcar nu au înțeles hidoasa ură a mamei față de mine - ură fără motiv, spun eu, după tot ce mi-a făcut (???) - și probabil că vă dați seama că nu am lovit-o deloc și eram copil bun și cuminte de mică
ei spun că sunt un om complet singur, ca și cum ar fi verificat asta, punând la îndoială spusele mele! Ei mai spun că acele voci pe care le-am descris peste mintea mea există într-adevăr, dar sunt sporadice, nu mă deranjează mult - iar au pus la îndoială ceea ce am spus - anume că am spus numai adevărul și tot adevărul, deci am spus totul și despre acele voci-gânduri, inclusiv tot ce au spus - doar uneori, mai rar, sunt agresivi și vorbesc mult. Totuși nu înțeleg deloc de ce spun ei că sunt un om singur fiindcă nu percep gândurile altora decât puțin? Până în 2005 nu am perceput deloc, niciodată și totuși am fost în grupuri de oameni - ce e drept singură, dar măcar vedeam pe alții, îi auzeam, mai schimbam un salut. Bineînțeles că am scris absolut tot ce au spus, nu aveam motive să ascund. Ei au venit doar atât peste gândurile mele, deci puține sau doar câteva minute în medie, zilnic. Au mai fost cu mai mulți ani în urmă agresivi și mult, dar nici atunci zi de zi. Unii spuneau că oamenii vorbesc între ei în gând, dar cu mine nu au vorbit deloc. Oare?
am auzit un copil ieri - nu foarte clar - dar se pare că spunea cu voce tare că el poate vorbi în gând - când eram copil nimeni nu a spus asta în jurul meu și ei spun că de aceea nu m-au acceptat în societate, că nu am putut ghici asta - dar absolut cert nu aveam cum și nu aveam cum să fi citit așa mult încât să intuiesc că e posibil așa ceva, ei zic că nebunii sau oamenii care sunt sacrificați de mici sunt tratați așa, că restul sunt acceptați și contactați în gând???
acum îmi pare bine că ei nu mai vorbesc decât rar în gândul meu, că oricum așa am fost crescută, dar izolarea, repet, e din 84 și nu mai pot îndura - azi de exemplu, fiindu-mi rău la inimă (în câteva luni mi-au distrus inima, vasele) - spuneau iar că toți vor să mor
27.08.22
au început să mă împroaște cu aberații de genul că sunt un om excepțional de bun și inteligent, dar oamenii (cine? cum?) au înțeles totul despre mine exact invers - touși era evident că am fost inteligentă și deloc nebună, deci puteau pune preț pe vorbele mele
ei spun că proștilor li s-au spus atâtea minciuni despre mine, încât au început să delireze că eu aș fi greșit ceva și apoi aș fi avut un șoc cerebral sau psihic, încât am uitat totul, fiindcă această idee delirantă a lor, pe care ei nu o pot dovedi, le convine, fiindcă justifică minciunile lor despre mine - în realitate eu nu am uitat nimic și puteam dovedi aceasta, ei nu au cum să dovedească că eu am greșit ceva, sau altceva rău despre mine
unul întreabă, cu aparentă răutate, dacă m-a încurajat cineva să destăinuiesc asbolut tot adevărul despre mine - altul zice că absolut nimeni, ceea ce este adevărat
e logic - nu aveam nevoie de vreo încurajare, fiindcă e în întregime adevărul și e vorba de o crimă oribilă și de multă tortură, aș fi fost complice dacă nu spuneam adevărul - oricum mă omorau, e adevărat, dar crezul meu e lumina, binele, adevărul, e tot ce sunt , oricum altceva nu m-au lăsat să fiu, deci într-un anumit sens ei toți m-au obligat să spun totul ei spun că oamenii toți au fost păcăliți despre mine și că ei cred că eu am greșit spunând tot adevărul (nu e așa) - eu vă las pe dvs. și ies de pe facebook fiindcă oricum nu aveți nevoie de mine deloc, nu mai repet ceea ce am implorat - și, dacă nu voi fi prea monstruos otrăvită, și dacă veți avea nevoie de mine vreodată - eram în stare de mai multe lucruri bune sau utile - știți unde mă găsiți, aveți mail sau telefon. Am cerut cu umilință fostei vecine de care am vorbit, una din cele 5 persoane care au existat în viața mea - să îmi dea un telefon, nu mai mult, și nu vrea....
niciodată nu am avut ocazia să găsesc oameni și absolut cert nu e din vina mea. Oricum acum am dureri inghinale destul de des și scurgeri în zona ganglionilor - voi încerca să merg la medic, nu am mai fost regulat din cauza covid și apoi verii toride. Inima îmi creează probleme, chiar cu tratament. etc., sunt deja aproape bătrână și ei mă întreabă de ce mama nu are decât câteva fire albe și eu sunt plină de păr alb - din cauza torturii și izolării și otrăvii, ea nu a suferit în viață, dar a lovit mult. În realitate și ea are părul alb, dar amândouă îl avem în zona frontoparietală, nici eu nu cred că am mult la spate.
ei spun din nou că trebuie să mă omoare ca să evite un scandal, cum au spus mereu
blocaj aproape total la defecație
mama insistă foarte mult pe ideea că trebuie să îi mulțumesc lui dumnezeu că am o mamă sănătoasă - așa face mereu de când eram copil, aproape orice spune mă pune într-o lumină proastă, ca și cum aș fi proastă sau nebună sau rea, cum spuneau porcii din 2006 încoace că lumea trebuie să creadă că sunt rea etc. Repet, eu nu am lovit-o deloc și nu mi-am bătut joc de ea deloc. În plus, ea întotdeauna mi-a făcut scandal dacă m-am plâns de ceva sau mi-a vorbit urât, nu suportă să spun nimic - dar chiar nimic, nu doar despre bolile mele - așa a fost de când eram copil și nu este vina mea, eu am fost un om foarte blând, bun și cu mult calm.

miercuri, 17 august 2022
17.08.22
Ieri după-masa a venit, neanunțat, chiriașul nostru actual, arabul, să aducă o sacoșă cu alimente de bază - orez, sare zahăr, ulei, paste și o cutie de curmale, fiincă soția lui lucrează la o asociație care se ocupă de așa ceva și a înțels că noi suntem nevoiașe. Eu sau mama nu am cerut așa ceva, am mulțumit. Mama tocmai plecase la troiță, la mega Shop and go. El mi-a spus că a pierdut contractul de închiriere și are nevoie de o copie.
Ulterior am fost la mega la troiță și eu și era un anunț că este limitată exact cumpărarea acestor produse de bază la 6 kg din fiecare pe cumpărător, nu știu de ce. Nu știam asta când am luat acele produse. Unele ne erau utile, dar nu toate. Mama nu a vrut să țină nici pastele, pe care eu nu le-aș fi dat, fiindcă ei îi plac pastele mai scumpe! Nu prea o înțeleg, eu am suferit lipsuri mulți ani. Oricum eu a trebuit să iau sacoșa, ei fiind chiriașii noștri.
azi noapte, din păcate, am fost torturată iar - de data asta frecată sexual înfiorător toată noaptea în somn, dar nu am de unde ști dacă era el sau altcineva sau cine era.
ei zic că e normal să fiu torturată sexual în somn, fiindcă așa sunt tratați toți nebunii, adică sclavele sau sclavii, cei care nu mai sunt considerați cetățeni sau oameni în urma faptului că sunt închiși la psihiatrie
alții spun că nu e vorba de sclavie, ci că oamenii cred că eu am greșit de multe ori și eu nu am greșit nimic ???? - dar totuși sunt torturată monstruos de 38 de ani, cum să creadă?
am fost, ca și acum, torturată încontinuu din 84, nu înțeleg cum ar putea cineva să creadă că am greșit ceva, după toate că, evident pentru toți și inuman, am fost complet izolată din 84 - ideea unora e că proștii cred că oamenii nevinovați și buni pur și simplu nu sunt torturați astfel - fleacuri - sau că alții cred că fiind eu așa monstruos torturată, înseamnă că sunt proastă sau nebună, când, în mod real, am fost inteligentă- da, am fost inteligentă, dar orice făceam, oricât tăceam sau nu mă plângeam, ei acționau la fel. Ei par a fi proști cu adevărat și susțin că eu sunt dată pe mâna călăului, care mă omoară, deși nu am greșit nimic.
bineînțeles că nu am avut niciodată nimic rău cu arabii sau cu alte popoare - și nici un fel de ideație politică, fiind om inteligent - dar ticăloșii, în ciuda faptului că eu nu am ripostat, că nu am crezut niciodată așa idei, mă împroașcă cu idei de genul ”arabii au mințit în cele mai mici detalii despre tine” !!?
au luat-o razna din nou - cu ideea că nici la Sălăjan nu vor putea să mă distrugă - deși absolut cert nu trebuia să mă distrugă nimeni
ei au mai spus adesea că, după ce mor, eventual mă voi naște din nou (?) și ei trebuie să mă pună în locuri din orașul București sau împrejurimi unde să încerce să mă distrugă - cum ar fi în Ferentari, Rahova, Sălăjan, Militari etc. sau că trebuiau să mă pună la Lizeanu, unde m-ar fi omorât mai repede
ei spun că eu sunt un tip ciudat de om, fiindcă nu am fost deloc prinsă de politică - deși asta nu e ciudat și toți știu că intelectualii nu sunt deloc prinși de politică, în afară de cei cu meserie de acest tip, restul jucând teatru politic doar pentru socializare și pentru a fi acceptați de vulg, desigur cu excepția proștilor și nebunilor.
acum, în prelungirea celor spuse de mine, ei spun că intelectualii din România au fost absolut toți rași, terminați, distruși etc.
Nu cred. Îmi amintesc că la revoluția din 89 era lozinca moarte intelectualilor, dar poate se refereau la altceva - căci intelectualii sunt ceva foarte bun.
Legat de mine, eu cred că intelectualilor din țară pur și simplu nu le-a păsat de mine și de faptul că sunt omorâtă, considerându-mă drept sclavă și nenorocită, așa cum odinioară se uitau la sclavii adevărați din istorie. E același lucru, ba poate chiar un pic mai rău.
Bunicii mei erau țărani și nu vorbeau politică dacă nu erau părinții mei de față, ”rudele” din București vorbeau exagerat de mult.
Este cât se poate de evident de ce azi se refereau la Sălăjan - fiindcă prenumele Leontin amintește de nefastul Leon Zăgrean din viața mea și fiindcă în Sălaj mi-au publicat singura cărticică de poezii.
diferența dintre sens sau semnificație și coincidență este destul de mică - trebuie înțeleasă natura conceptului (abstract) și modul în care el apare (nu mai detailez) - de aceea mă miră puțin că unii s-au mirat de modul în care am explicat apariția numelui Sălăjan azi în viața mea - era logic și era cum am spus eu - ba mai mult, toate lucrurile care înconjură conceptual viața cuiva sunt la fel, nu sunt doar coincidențe, cum spun ei - în general oamenii gândesc coincidental
ei spun că mă omoară în numele (minciunilor) unui porc ???
sau că în viață, în ciuda părerilor altora, eu am avut tendința să iau vina asupra mea - însă, spun eu, acest lucru nu mi-a dăunat
unii porci au inventat că eu însămi m-am izolat, când, în realitate, am fost izolată cu forța, din 84 și evident după 89 - eu am făcut tot posibilul să fiu cu alții, am contactat și implorat de multe ori foști colegi sau profesori și toți m-au lăsat cu cruzime în izolare completă din 84 de fapt, inumană tortură - 38 de ani
de asemenea am implorat pe facebook colectiv și individual în zadar, am scris perfect tot adevărul despre viața mea acum inima mea e foarte rău - m-au otrăvit și f_t monstruos și chiar au spus că îmi vizează inima și eu m-am lăsat de fumat 2 ani, apoi am fumat din nou din decembrie anul trecut - acum abia merg și inima doare rău și transpir mult, dar iau tratament de inimă zilnic de două ori - încerc să mă las de fumat definitiv, dar e foarte greu din cauza izolării complete - anul trecut era bine încă - nu am motivație, chiar dacă voința e bună, ei spun că au pus nepermis de multă otravă în țigări

ei spun că lumea se înșeală complet dorindu-mi moartea
sunt foarte grasă și mama mă toacă încontinuu să mănânc și vorbește de zeci de ori zilnic despre mâncare și țigări și îmi tot dă țigări, ca să mor evident, cum a făcut și cu tata
ei spun că eu sunt singurul om măcelărit, dar motivul îmi scapă, fiindcă este faptul că proștii cred că eu sunt altceva decât sunt ???? cum să omori un om fiindcă crezi că e altceva, fără să știi nimic cert?
adesea, ca și în seara asta, au intrat peste mine cu dureri de cap feroce și cu ideea ”cea mai monstruoasă femeie - și eu nu am avut nici măcar o singură răutate întreaga viață și în loc de monstruos - armonia și frumosul, câteodată sublimul
ei spun iar că deși am fost un om onest, bun, sincer, deschis, spontan mereu, și mereu am spus numai adevărul, oamenii cred că eu sunt o mare mincinoasă ???!!! Cum, nu cred! Nu există niciun motiv.
M-am gândit că poate pare stupid, pare ca și cum oamenii mă omoară pentru simplul fapt de a fi un om inteligent - dar ei zic că e invers, că proștii cred că eu sunt proastă, dar am suportul cuiva puternic și de aceea rezist la otravă și tortură! Nu e adevărat, aș putea explica tot, este vorba doar de propriul meu intelect, altfel nu am avut niciun sprijin, am fost încontinuu lovită și nu am lovit pe nimeni. Am fost, cum spun ei, ceva bun oprimat de ceva rău, binele întemnițat de rău, omul bun persecutat etc. Un om complet singur. E adevărul.
18.08.22
de mai multe ori au spus că viața mea se repetă de secole - nu se știe de când și oamenii comit mereu aceleași greșeli și mă torturează și mă omoară de fiecare dată - adică e vorba spun ei, de un om chinuit monstruos mereu și mereu înving minciuna și corupția și răutatea; ei zic că indiferent de faptul că eu nu greșesc, ceilalți fac mereu aceeași crimă și că eu trăiesc pentru ca oamenii să se moralizeze (!) dar aceasta se va întâmpla peste foarte mult timp.??? Nu cred, poate e altceva... dar nu am cum să resping total această teorie... alții spun că psihologii sunt complet nebuni, de aceea mor eu
ideea e că familia vrea să mor, fiindcă am scris adevărul despre ei privind două ”chestii”, dintre care numai una era legată de mine (??) - e adevărat, am scris tot ce știam, dar, dacă aveți minte și inimă, citiți totul și veți înțelege de ce am scris absolut totul, conștientă fiind că oricum mă omorau și ar fi fost totul mai rău din ce în ce (adică nu avea rost oricum să scriu) - repet, fără să fi fost nebună, izolată cu forța din 84 și fără drepturi, am fost și torturată zilnic... oricum, eu nu aș fi acceptat nedreptatea oribilă și crima chiar dacă aș fi fost liberă și acceptată, oricum aș fi făcut binele sau nu aș fi lovit dacă ar fi existat un alt om (ca mine sau nu) despre care să știu cum e omorât
am fost la cumpărături și iar copiii - de data asta iar un grup de fetițe-fete - au început să își bată joc de mine, printre altele de părul meu, deși până și proștii pot să realizeze că omul sărac ori nu are bani să se tundă, ori este tuns prost de coafeze - pe mine m-au ciopârțit mereu și nu am ce să le fac și, în plus, mi-au otrăvit apa în mod sigur vreo doi-trei ani și eventual și șamponul, dacă e să mă iau după spusele altora - ei spun că toți tinerii, generație după generație, m-au lovit continuu din 84, (chiar dinainte) după care au mințit - posibil
ei spuneau că medicii vor să mor (? nu am perceput clar) și că nu am înțeles clar că absolut toți proștii au fost păcăliți sau mințiți despre mine și că ăsta e adevărul, că eu sunt singurul om măcelărit, că nu e adevărat (alții zic că da) că în România e un cult al rălui și nedreptății și că sunt acceptați numai oamenii răi, mai mult ca în alte țări - nici eu nu cred, eu încă cred binele - ei zic că, de data asta, i-au păcălit pe toți, nu doar pe proști
Logopedul acela nu a mai telefonat - nu are timp sau interese legate de mine - nu am greșit și nu am spus nimic rău, dar așa m-au părăsit toate relațiile temporare pe care lea-m avut, care nu au fost decât câteva.
19.08.22
una din ideile lor, legată de internet - ”au făcut chestia asta de sute de ori și nu reușesc să te înfrângă” - nu e și nu a fost deloc necesar să fiu ”înfrântă”
nu mai pot îndura, e foarte mare suferința nervoasă - nerofiziologică și psihologică - datorată izolării - vă implor din nou în genunchi, dacă cunoașteți pe cineva... încă mai pot vorbi, scrie, mai pot să mă spăl, să fac curat, să ascult... să pun o vorbă bună
un delir al lor pe care nu l-am notat e că eu am fost un masacrat monstruos viața întreagă, dar puterea politică actuală minte despre mine (!!?) pentru a avea simpatia proștilor
ideea e că intelectualii nu pot fi înghițiți de oamenii simpli, de proști - că ar trebui să stea între ei - dar nenorocirea e că pe mine m-au băgat la balamuc
selfies, fiindcă eu vorbesc cu dvs., din fericire măcar eu comunic, dar nimeni nu îmi spune nimic:
21.08.22
iar au început, dar mult mai puțin azi - că nu e vorba de poporul român, ci de o conspirație a întregii lumi, care s-a folosit de mine ca țap ispășitor politic (!? cam greu asta, chiar am fost izolată și maltratată încontinuu din 84) - și că proștii cred că lucrurile rele sunt din cauza mea, fiindcă li s-a spus că aș fi nebună sau proastă
alte poze de azi, cam multe, și în realitate arăt mai rău
22.08.22
Greață, diaree, durere de burtă - probabil că am mâncat iar ceva toxic ieri. Durerea de burtă e chiar puternică.
ei spun că în ultimele câteva luni s-au străduit să îmi distrugă inima - e adevărat că acum sufăr la cel mai mic efort, la mers în casă chiar - transpir enorm în picuri și mă doare - deși nu am întrerupt deloc tratamentul recomandat - e tare rău deocamdată
23.08.22
Tot mai rău cu inima... brusc, în câteva luni, inima mi-a fost distrusă, acum câteva luni mergeam ușor pe drum drept, acum nu mai pot merge nici 50 metri pe drum drept. Ei spun că, acum că mi-au distrus inima, urmează alte aparate și sisteme - mi se pare extrem de ciudat - nu am mințit, nu am precurvit, nu am furat, nu am omorât etc., nu am făcut niciun rău și nu am vrut răul nimănui - ce dracu au? Unii zic că e vorba de un grup infect de medici. Ciudat, nu am avut nimic cu ei.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postare prezentată
Ultima parte – CONCLUZII - enumerare
Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...