Am ieşit pe stradă să îmi iau ceva mâncare, care e extrem de scumpă, şi iar au început să mă împroaşte --- că de ce m-au lăsat să intru la facultate, că nu trebuiau să mă lase la facultate. De ce această ură, m-am întrebat eu firesc, după tot ce mi-au făcut 30 de ani? De ce urăsc ei omul care se naşte sărac? Sărăcia era o cruce de purtat, am înţeles eu acest lucru, dar nu înţeleg de ce m-au torturat de moarte atâţia ani. Mă uit în jurul meu (eu care rabd de foame de vreo şapte ani) şi văd că oamenii sunt plini de bani, că aruncă sute de mii la supermarket, că au haine şi încălţăminte scumpe, sunt plini de maşini şi benzină, etc. Eu nu am avut parte niciodată de nimic. Dar m-am gândit numai la bine şi lumină. Nu am luat-o razna niciodată. Atunci a intrat alt gând peste mine -- zicea că oamenii nu pot uita. Gândesc eu: CE? Nişte minciuni care li s-au spus despre tine, zice acea persoană. Atunci gândesc eu -- deci am dreptate că trebuie spus adevărul şi că eu am spus tot adevărul şi numai adevărul. Alţii au inventat că mă omoară din cauză că părinţii mei ar fi greşit ceva înainte de 84 din cauza sărăciei, lucru despre care eu nu ştiu nimic. Eu nu sunt de acord, aceasta nu e o scuză chiar dacă ar fi adevărat, ei nu au dreptul să omoare copiii nevinovaţi şi buni.
Chiar şi după 30 de ani de tortură, eu încă mai cred că oamenii nu au nevoie numai de bani şi mâncare, că e păcat şi greşit, foarte greşit să distrugă oamenii inteligenţi şi nevinovaţi cum am fost eu. Încă mai cred că e nevoie şi de bine în lume, de dreptate şi adevăr, că o lume întemeiată pe ura faţă de inocenţi şi dragostea faţă de minciuni nu e adevărata civilizaţie. De aceea am spus tot adevărul, chiar dacă mor. Punct. Şi atât de multă suferinţă fără nicio greşeală am îndurat 43 de ani...
Acum iar au intrat peste mintea mea spunând că eu nu o să înţeleg niciodată...zic eu ce? Un fel de nebunie din mintea lor? Dar asta nu am cum să ghicesc şi nici nu îmi doresc.
Azi, 1 august 2014, mi-a fost dat să primesc cea mai îngrozitoare insultă, josnicie nemăsurată în cuvinte. Atenţie, voi scrie din nou adevărul curat. Îmi amintesc cum tata spunea în vara lui 89 sau puţin mai încolo - "ce, tu iubeşti răul?", ca şi cum insinua că îl iubesc pe Z şi că Z era răul întruchipat cu chip de om. Da, sunt de acord, cum spunea azi un om rău peste mintea mea. Z este mai mult decât răul, este un monstru. Dar ăla sau aia care au intrat pe mintea mea mi-au spus acest lucru cu reproş. Ca şi cum scuipă peste victima nevinovată şi ei. Atenţie, ştiu că Z este un monstru şi mă îngrozesc că l-am iubit. Dar voi nu sunteţi mai presus de el sau de mine din punct de vedere moral. Sunteţi lichele. Eu am trăit în suferinţă şi sărăcie o viaţă întreagă. Nu sunt deloc de vină că el m-a ales să mă chinuie. Răul nu este originar în mine. Voi mi-aţi întors spatele şi m-aţi izolat, m-aţi scuipat şi batjocorit în cele mai negre torturi (pe lângă Z) păstrând pentru voi secretul că Z e un monstru. Eu am arătat şi dovedit adevărul, citiţi încă o dată. Acum nu îl mai iubesc efectiv. Nu am fost masochistă nici cu trupul, nici cu sufletul. Încercaţi să trăiţi voi în închisoare şi tortură 30 de ani, după aceea mai vorbim... Staţi voi singuri complet, cum am stat eu mulţi ani şi pe urmă ridicaţi glasul!! Dar ce se vede? Oameni josnici care au bani şi tot ce vor, sunt împreună şi se bucură de viaţă, de copii şi de sex, de facilităţi de cultură şi intelect, sacrificându-mă monstrului şi scuipând tot peste mine! Eu am fost mereu om serios şi bun, voi sunteţi nişte lepre. Există mii de oameni adulţi (nu copii cum am fost eu în 1988) care şi acum cred că eu sunt patologică (chiar asta mi-au şoptit acum) fiindcă spun acest adevăr, în timp ce ei, mai săraci cu duhul, nu vor înţelege niciodată că Z e un monstru! Sunteţi toţi nişte porci, cei care gândiţi răul despre mine sau că aş fi nebună, aia sunteţi. Loviţi cu toţii în numele răului, cum a fost el mereu şi sunteţi fericiţi că aţi făcut pactul cu diavolul. Eu niciodată nu am făcut vreun rău. Şi faptul că Z m-a căsăpit nu e sursa răului în viaţa nimănui. Eu am fost mereu fără apărare şi voi mereu înclinaţi să respectaţi numai răul şi să râdeţi de oamenii cu suflet curat ca mine...Îmi vine să plâng când mă gândesc că sunteţi exact ca Z. Poate chiar mai murdari, mai vulgari chiar. Eu nu am greşit nimic, voi aţi păcătuit. Eu sunt cea care suferă şi azi, voi huzuriţi. Atenţie, dacă nu aţi răbdat efectiv de foame ca mine şi doar aţi avut mici lipsuri ani de zile, dacă aţi avut haine şi altele nu înţelegeţi. Voi sunteţi cei care exagerează, cei care îşi închipuie că ei au suferit mai mult. Eu într-adevăr am suferit enorm 43 de ani fără vină şi nu mi-aţi lăsat nicio bucurie. Eu chiar am suferit cel mai mult, mai mult decât am putut scrie, şi fizic şi moral şi intelectual şi sufleteşte, etc. Mi-am păstrat puterea de a zâmbi copiilor şi credinţa în bine şi voi m-aţi alungat şi nu mi-aţi lăsat nici dreptul de a avea copil, nici natural, nici adoptat, nici elevi să am ca profesoară. M-aţi aruncat cum aruncau oamenii din poveste fecioarele balaurului până venea prinţul (care aici nu a venit) să o salveze pe ultima dintre toate. Aţi aruncat un os fiarei şi mă trataţi ca şi cum nu aş fi om de o viaţă întreagă! Sunteţi ipocriţi până la Dumnezeu. Şi abjecţi. Ştiu bineînţeles că Z e prinţul negru din palatul întunecat, dar nu e singurul. Absolut sigur nu e el singurul, de aceea eu mă întreb pe bună dreptate (dacă citiţi toată povestea vieţii mele) mă întreb dacă Z nu este şi el prizonierul altora mai răi, mai puternici. Oricum el e superior celor care m-au scuipat adineaori cu vorbele că eu nu ştiu că el e monstru. Eu am crezut în Z şi poate mai cred puţin în adâncul inimii fiindcă el mi-a spus ceva anume în iarna 88-89, privindu-mă cu ochii limpezi, ceva ca şi cum dacă cred în el va învinge binele într-un final...ca şi cum el se prefăcea a fi rău pentru a îi lovi pe cei răi într-un final...ce altceva puteam eu crede? Şi chiar toţi ceilalţi din viaţă m-au lovit, femei sau bărbaţi, au existat doar două-trei excepţii...sau unii mai neutri oarecum, care ulterior m-au părăsit sau au fugit în alte ţări, în timp ce eu nu am avut nicio şansă. De ce colegii lui Z îi aduceau un peşte imens pe masă şi el privea trist spre fotograf? Citiţi tot ce am scris şi apoi acuzaţi-mă dacă mai aveţi motive.
Alţii din nou mă lovesc acum, spunând că ei mă acuză de altceva. Ce altceva? Nu am greşit nimic, nu am ascuns nimic. Unii iar mă înjură, dar nu au dreptate. Eu mi-am păstrat puterea de a crea ceva bun, sufletul curat şi bun, am iertat din toată inima în 2006-2007 şi toţi m-au scuipat şi torturat mai rău. Nu am fost lăsată să mă integrez în societate. Să muncesc, să am familie. Am citit azi gândurile unui poet, care spune că scriitorul trebuie să fie un vizionar, că dacă descrie numai realitatea nu este nimic. Nu e chiar aşa, dar eu într-adevăr am scris numai despre realitate, inclusiv în poezie. Eu nu am orgoliul de a mă considera scriitor, oricum nici nu m-au publicat de 8 ani, într-un fel nu e drept, fiindcă chiar dacă m-am inspirat numai din realitate în poezie, totuşi am scris cu gândul luminos, versurile mele nu sunt întunecate, au un fir de lumină şi speranţă. Sunt alţii negri la scris care au fost acceptaţi. Unii zic că i-au păcălit pe toţi, dar nu au absolut nicio scuză să fie fârtaţi de crimă cu cei răi. De ce credeau răul despre mine, de ce se aplecau în faţa celor răi? De ce, când nici nu au stat de vorbă cu mine, când eu eram capabilă de fericire şi senin, când eram mereu calmă şi bună, când din privirea şi vorbele mele puteai culege numai bine, ei de ce mă loveau? Oare credeau numai în vorbe în vânt? Nu au nicio scuză dacă scuipă pe un om bun, pe care nu îl cunosc. Fusesem un om inteligent, premiantă care citea mult din copilărie, cu mare drag de ţară şi oameni buni, de ce nu credeau în mine? Toate aparenţele erau în favoarea mea. Şi modestia şi sărăcia şi virtutea şi puritatea şi poeziile curate şi dragostea de muncă. Şi ajutorul faţă de oamenii săraci sau bolnavi. Exact aşa am fost. Ori dinadins ei credeau numai în cei răi? Şi voiau doar să sacrifice pe cei blânzi şi luminoşi? Câteodată nu ştiu sigur dacă toţi sunt numai răul, sau mai e vreo speranţă. Oricum moartea mea nu îi va schimba, nu înţeleg de ce mă aruncă morţii. Bietul tata se uita trist la mine şi spunea "Săraca Cristina, ea ia tot răul asupra ei". Oricum taică-meu m-a chinuit mult, dar tot ce e bun în viaţa mea, adică în suflet, în inimă şi intelect, se datorează şi lui.
Azi am primit o propunere de a fi publicată într-o revistă...nu ştiu dacă va fi aşa în final, eu am trimis versuri şi proză.
2 august 2014. Scriu în zori, după o noapte nedormită, chinuită sexual monstruos încontinuu şi în plus am primit numeroase vorbe grele şi rele şi ameninţări de moarte. Am fost mereu un om gingaş şi pur, o femeie calmă şi cuminte. Am luat din nou patru pastile Seroquel azi noapte şi nu au avut efect. Desigur, ziua iau şi Abilfy, tot în zadar. Încă o dată spun tot adevărul în câteva cuvinte. Este vorba de o barbarie monstruoasă asupra mea ca om adevărat şi nevinovat. Nu e orgoliu ceea ce spun e adevărul. Nu am greşit şi nu am păcătuit nimic o viaţă întreagă. Am avut calităţi intelectuale superioare, am fost fruumuşică (chiar şi acum câţiva ani, dar ei m-au torturat monstruos) şi am fost un om luminos şi blând. Am fost un om de o bunătate perfectă, nu am fost idioată. Am avut toate virtuţile pe care vă prefaceţi că le respectaţi. Nu am avut niciun viciu, nu mi-am dorit niciodată plăcerea fizică. În ce priveşte masturbatul, nu am făcut aşa ceva, nici măcar din curiozitate. (în afară de momentul acela cu radio Europa, în care ei sunt total vinovaţi şi eu nu). Dar, în mod monstruos lumea se poartă cu mine ca şi cum nu aş fi om. Absolut singura mică greşală pe care ei mi-o pot găsi e că m-am frecat sexual de câteva ori. Am făcut disecţie la sânge asupra acestui lucru, puteţi observa că nu sunt vinovată. Când m-au trimis la numai 17 ani la Z desigur că nu mă frecam niciodată, eram un om perfect deşi suferisem enorm. Apoi, viaţa întreagă, pe lângă calităţile pe care le-am enumerat, am reuşit şi să rezist la tortură înfiorătoare şi continuă, pe toate planurile vieţii, înclusiv sexual. Am rezistat la torturi sexual înfiorătoare cu gândul bun, către Dumnezeu de fapt. Şi am reuşit să nu mă frec, în ciuda dificultăţilor. Lucrul acesta s-a întâmplat de căteva ori numai după 20 de ani de tortură şi inumană persecuţie şi necazuri grămadă. Şi la fel azi noapt emi s-a întâmplat, fiindcă după 35 de ani omul rezistă mai greu la chinuri. Oare înţelegeţi? Cum puteţi fi atât de barbari, după toate că m-aţi chinuit enorm 30 de ani încontinuu şi eu am fost numai un om bun? Şi în acelaşi timp un om cu sufletul frumos şi plin de bucurie proaspătă de a trăi, aşa am fost. De ce mă omorâţi? Am şi plâns acum 2 nopţi că medicamentele nu mă mai apără de orori şi torturi sexuale... Sunt tare nenorocită, nu înţeleg de ce m-au chinuit încontinuu 30 de ani, efectiv am fost un de valoare şi perfect normală. E adevărul. Am avut totuşi un caracter perfect, am fost calmă, blândă şi luminoasă. Am iubit oamenii din toată inima cu căldură şi gingăşie. Nu am fost invidioasă şi nu am urât pe nimeni. Nu am bârfit. Am fost un foarte milos. Am fost răbdătoare şi modestă. Am fost foarte constantă, eu însămi viaţa toată, fără strop de prefăcătorie. Nu înţeleg de ce nu vreţi să fie adevărul şi dreptatea, de ce mă omorâţi...Şi pe deasupra şi fără copil. Nu am greşit nimic nici când am scris aici că sunt de acord cu ăla care spunea în gândurile mele că Z e un monstru. Tot ce am povestit despre el e adevărat, deci efectiv. faţă de mine cel puţin, a fost un monstru. Nu ştiu nici de ce el îmi vrea moartea de fapt de la 17 ani, de la început m-a lovit monstruos.
4 august 2014, luni. Noaptea trecută nu am putut dormi defel din cauza a multiple probleme de sănătate, urmând torturilor sexuale din zilele precedente. M-a durut enorm stomacul ore în şir, momentele de durere alternau cu arsura puternică şi refluxul gastroesofagian. Am luat 3 pastile de Omez în zadar. În acelaşi timp m-a durut ficatul sau flancul drept abdominal tot ore în şir. M-a înţepat şi la mijlocul abdomenului dar şi la mijlocul cutiei toracice, poate inima, durere pe care nu am mai avut-o până în ultimele săptămâni. Mi s-au umflat picioarele oribil. În ultimele două săptămâni s-au umflat zilnic, dar se dezumflau măcar noaptea. Acum, stând trează, au rămas butuc. Nu mai cedează la nefrix. Mă dor venele sau arterele superficiale şi îmi amorţesc extremităţile. Ce mi se pare ciudat e că medicii nu m-au tratat atâţia ani, parcă vor să mă omoare, eu am semnalat de la primele simptome şi am cerut ajutorul. Ce să fac? Unde să mă duc? Nici bani de hrană nu am suficienţi, darmite de medicamente...Nu înţeleg de ce mă omoară, viaţa mea a fost perfectă, citiţi tot ce am scris. Mai am de adăugat puţin, dacă voi fi în stare. Dar important e şi să fac baie şi acest lucru mi-a fost imposibil din cauza chinurilor diverse peste trupul meu. Cât mi-aş fi dorit să am bani să mă tund, să mă simt puţin mai bine, să repar vasul de la toaletă, stricat din decembrie, etc. Nici maică-mea anu are bani. Acum chiar simt din nou chinuri sexuale şi asta înseamnă că va urma un nou viol şi apoi iar slăbiciune şi dureri fizice, etc. Mă omoară, oameni buni!Azi dimineaţă a intrat cineva peste mine cu gândul urât că eu sunt o scroafă fiindcă am dezvăluit adevărul despre alţii în ceea ce am scris. Persoana recunoştea că nu am minţit niciodată dar joacă acelaşi rol că eu trebuia să fiu ciobanul mioritic care se lasă ucis cu seninătate. Oare chiar aşa de corupţi în rău şi nedreptate sunt oamenii? Ei nu văd cum am fost sub bici, dar am rămas un om adevărat de 30 de ani, 30 de ani de tortură continuă, nu doar închisoarea. Închisoarea şi tortura animalică asupra unui copil bun, aşa am rămas de fapt până azi.
Încă o dată mă plâng, este monstruos, eu nu am exagerat nimic. Singura, absolut singura condiţie socială a unui om de neacceptat este sclavia psihiatrică. Toţi oamenii ştiu şi s-au scris atâtea cărţi şi s-au făcut atâtea filme care spun adevărul şi anume că oamenii închişi cu forţa la psihiatrie sunt oameni perfect normali şi buni şi frumoşi, dacă nu fizic, cel puţin sufleteşte. Este înfiorător. Încă nu este adevărul şi nu mi-au dat viaţa încă. Efectiv nu am trăit deloc 43 de ani, este extrem de dureros. Vreau să am copil. Societatea mănâncă monstruos pacienţii psihiatrici, îi suge de vlagă şi sănătate şi violenţa este enormă pentru faptul că ei au aceste pofte canibalice. Am fost absolut întreaga viaţă la fel, nu înţeleg de ce mă omoară, de ce mă tratează ca şi cum nu aş fi om. Am fost mereu un om normal, absolut calmă, nu am greşit nimic şi am iubit ţara în care trăiesc. Din nefericire oamenii sclavi nu au şansa să aibă drepturi umane defel, fiindcă în general, cum au făcut şi cu mine, sunt închişi la psihiatrie şi violentaţi monstruos din fragedă tinereţe şi astfel nu au au dreptul legal la niciun ban, la nicio relaţie cu alţii şi nici la dobândirea unor drepturi umane fundamentale, cel puţin în altă ţară... Eu nu puteam emigra, verii mei aproape toţi au emigrat. Eu trebuie să suport cumplite torturi fizice, sexuale şi cerebrale zi de zi. În ultimii ani m-au chinuit din ce în ce în loc să mă lase să am copil şi să îl cresc, mi-au atacat mult şi organismul, şi organele interne care funcţionau perfect aproape în 2007, ţinându-mă grasă şi fumând, în izolare dureroasă. Nu mai pot. Niciodată nu am minţit şi am dreptate că am spus tot adevărul. Se ştie că omul închis la psihiatrie rămâne tot om, nu se schimbă ca suflet sau gândire - dar ei se poartă ca şi cum nu ar fi aşa. Am iubit viaţa mult şi ei îmi vor moartea şi nimănui nu îi pasă. Aţi văzut cât de mult m-au torturat în ultimele săptămâni, aşa a fost din 1984 încoace, dar din ce în ce mai rău! Niciodată nu m-au lăsat în pace, eu nu am deranjat pe nimeni. Ei zic chiar că trebuie să mă omoare fiindcă am pierdut totul. Eu nu am pierdut nimic, ei m-au masacrat. Numai în ultimii 8 ani, dacă nu mă torturau, ajungeam departe în viaţă, în profesie şi recuperam orice mi-ar fi furat ei în mare măsură, şi aş fi fost fericită. Iată cum eu am dăruit numai binele în viaţă şi am primit în schimb numai răul. Trebuie să fie adevărul, este un imperativ moral, altfel oricum mor. Am absolută dreptate şi mereu am avut.
5 august 2014. Azi am sunat la medicul de familie, d-na doctor Pană, fiindcă torturile din ultimele zile au fost atroce. Era ocupat. Întreg organismul mi-e zguduit, nu dorm nopţile de durere, sunt umflată la picioare şi gamba e indurată, în plus îmi zvâcnesc venele sau arterele extrem de dureros, am chiar avut nişte crize înfiorătoare. Când am sunat din nou, nu a răspuns nimeni. Voi mai suna mâine dimineaţă, dacă reuşesc să mă scol. Deşi am bani extrem de puţini, deci nu am de medicamente, am fost totuşi la Bucur Obor azi să îmi iau un mousepad fiindcă cel vechi era inutilizabil. Am intrat şi la Mc Donalds, mi-am luat o îngheţată şi un cheeseburger, deşi ştiu că voi rămâne iar flămândă peste o săptămână- două. Cum aţi putea trăi dvs din 4 milioane de lei, repsctiv 400 de lei o lună întreagă? E monstruos, în felul acesta m-au distrus mai uşor, m-au chinuit şi îmbolnăvit mai tare, fiindcă nu am dreptul la salariu sau pensie şi rabd de foame şi de lipsa ieşirilor în oraş pe care nu mi le pot permite. Este monstruos. În plus şi azi mi-au aruncat, ca în fiecare zi, vorbe agresive şi urâte, cum păţesc de la moartea tatei încontinuu. Au spus din nou că bine că m-au TERMINAT (nu ştiu ce e aia, oricum ştiu că e ceva rău, o violenţă inutilă şi nemeritată, finidcă am fost un om absolut perfect, am fost mereu lucidă şi normală şi nu am greşit nimic, cerându-mi dreptul la viaţă din 84.) Apoi iar au început să spună că nu pot să mă ARANJEZE şi că trebuia să mă aranjeze. Altă violenţă inutilă. Apoi alţii au intrat pe mintea mea spunând, cum obişnuiesc ei în ultima vreme AI GRIJĂ CE GÂNDEŞTI. Eu am gândit atunci că nu am de ce să am grijă, fiindcă tot ce am gândit a fost şi e corect şi normal. Ei au zis că nu eu, ci altcineva. Au mai spus din nou că TOT CE ZIC ĂIA E MINCIUNĂ. Nu ştiu la ce se referă. Tot ce îmi fac, inclusiv vorbele lor e agresiune abjectă şi eu într-adevăr nu am greşit nimic o viaţă întreagă. Apoi au mai spus că NU TREBUIA SĂ ÎI SĂRUŢI MÂNA CĂ ATUNCI LUMEA A ZIS CĂ EŞTI IDIOT. Nu înţeleg la ce se referă. Zăgrean mi-a sărutat mâna, dar a fost demult. Anul trecut mi-a sărutat mâna un autor de haiku, dl Codrin, şi nu înţleg de ce ăştia insinuează acum că eu aş fi nebună sau nu ştiu ce, ca să nu merit sau să fie anormal să mi se sărute mâna. Acest autor a intrat pe un site pe care am intrat şi eu acum câteva zile şi acolo şi-au cam bătut joc de mine, din nou fără ca eu să fi greşit ceva, cum a fost întreaga viaţă, aşa că m-am retras. Oricum şi în ce priveşte scrierea de haiku mi-a mers mai rău de vreo 6 luni. Când stăteam pe bancă în staţia de tramvai ca să vin înapoi spre casă de la Obor, au intrat peste mine spunând că nu are rost să îmi prelungească viaţa, fiindcă dacă nu voi avea copil şi nu va fi tot adevărul, cu separarea mea definitivă de maică-mea şi drepturi depline în societate, oricum mă omor precis în toamnă. Este adevărat că dacă nu se împlinesc condiţiile acestea mă voi sinucide, dar nu înţeleg de ce ei mint şi nu vor să recunoască adevărul fiindcă oricum eu am foat mereu normală şi nu am greşit nimic. Vreau din tot sufletul, cum am implorat întreaga viaţă, să am drepturi normale şi chiar să pot face o facultate cu statut de om liber şi eventual să am dreptul să îmi dau doctoratul, fiindcă pot şi îmi place foarte mult. Dar, repet, cum am spus din 84, fără copil din trupul meu mă omor. Ei zic că nu vor să fie adevărul fiindcă ei toţi sunt vinovaţi. Apoi, când eram în tramvai, mi-au spus cu sadism că eu nu înţeleg că sunt ţigancă (nu ştiu la ce se referă) şi că din cauza asta m-au torturat şi îmi vor moartea de o viaţă întreagă. Citiţi întreaga poveste a vieţii mele şi veţi vedea că eu am dreptate şi ei nu, şi că nu aveam cum să cred că aş fi ţigancă şi nici nu înţeleg de ce să mă omoare dacă aşa ar fi fost. Oricum mai am puţin de povestit despre viaţa mea, într-adevăr nu am uitat nimic şi pot afirma cu tărie că nu am greşit nimic şi nu am fost niciodată anormală. Merit să ma copilaşul meu, nu îl omorâţi...e mai răun decât dacă mă omorâţi doar pe mine...vă implor în genunchi, aveţi milă. Fiţi măcar odată creştini adevăraţi. În plus, în timp ce scriam aceste rânduri, m-a sunat şi maică-mea...
6 august 2014. Mă apropiu de moarte...şi doamne cât de mult voiam să trăiesc. Ei mă omoară şi îmi vor moartea, după 30 de ani de viaţă curată şi chinuri asupra mea. Nu înţeleg de ce ei nu vor să fie tot adevărul, fiindcă chiar am vrut mereu să trăiesc şi am avut o viaţă absolut perfectă, de om curat şi calm. Iată ce mi-au transmis ei azi şi eu nu înţeleg... CRISTINA, ŢARA TA A FĂCUT O FOARTE MARE GREŞEALĂ ŞI NU VOR SĂ RECUNOASCĂ, DE AIA TREBUIE SĂ MORI. CRISTINA, NU PUTEM SĂ BĂGĂM UN POPOR ÎNTREG LA ÎNCHISOARE FIINDCĂ TU AI FOST UN OM NORMAL ŞI NEVINOVAT, DE AIA TREBUIE SĂ MORI. CRISTINA, ALTE ŢĂRI NU ÎI PRIMESC PE CEI CONDAMNAŢI ŞI NEVINOVAŢI ÎN PROPRIA ŢARĂ, FIINDCĂ EI,CA ŞI TINE, SUNT LEGAŢI DE NEBUNII DIN ŢARA LOR, ŞI DE AIA TREBUIE SĂ MORI. TE-AU FUTUT TOŢI PROASTO, DE AIA NU SE POATE ADEVĂRUL ŞI TREBUIE SĂ MORI. TE-AU TERFELIT TOŢI PROASTO, TREBUIE SĂ MORI. Doamne cât de monştri sunt, după tot ce am avut de suferit 30 de ani! De la început, din 1984 totul era de moarte.
7 august 2014. Eu nu sunt paranoică, ei însă sunt. Sunt nişte creaturi abjecte, bolnave de ură şi întuneric faţă de omul fără apărare şi nevinovat. Azi din nou mi-au spus că trebuie să mor fiindcă ei nu pot să SACRIFICE PROFESORI UNIVERSITARI PENTRU MINE. Exact aşa mi-au transmis, aşa sunt gândurile lor infecte, nu ale mele. Nu înţeleg ce vor, nici despre ce profesori universitari e vorba. Eu nu am greşit nimic şi am fost un om normal timp de 30 de ani din 84 până azi şi am spus doar adevărul, fără exagerare. De ce mă omoară? Pentru ei intelectul meu şi puterea mea de creaţie şi muncă de ce nu contează, de ce pentru ei contează doar minciuna şi ura? Pe mine de ce mă consideră gunoi, când nu am greşit nimic? Altcineva spune că mă omoară fiindcă eu am PIERDUT TOTUL. Eu am explicat de mii de ori adevărul şi anume că nu am pierdut nimic. Am fost măcelărită de moarte de la 13 ani, încontinuu nu am avut parte de nimic, nu am avut niciun drept. Ei mi-au furat totul, eu nu am pierdut nimic. Şi numai în ultimii 7-8 ani aş fi recuperat mare parte din ce mi-au furat cu forţa dacă m-ar fi lăsat să trăiesc, dar ei m-au torturat încontinuu, mai rău în ultimii ani chiar decât înainte. De ce mă tratează ca şi cum nu aş fi om? Alţii, tot azi, mi-au spus că trebuie să mă omor fiindcă nimic din ceea ce e normal pentru mine nu se poate. CĂ NU SE POATE NICI ADEVĂRUL, NICI DREPTURILE PENTRU MINE DEPLINE, NICI SĂ AM COPIL. Deci mă omoară. Am întrebat de ce, din moment ce am suferit 30 de ani, fără pată, fără greşeală, în deplină castitate. Mi-au spus că TOCMAI DIN CAUZA ACEASTA, că adică am suferit prea mult şi ei nu vor să îmi lase vreo şansă să mă nasc în lume ca om liber, că ei dispreţuiesc valoarea vieţii nevinovate şi valoarea dreptăţii şi adevărului în lume şi tot ceea ce vor e SĂ MĂ OMOARE ŞI SĂ ASCUNDĂ ADEVĂRUL, DEŞI EU VOIAM SĂ TRĂIESC. Doamne ce porci sunt! Adevărul şi dreptatea sunt lucruri aşa de frumoase şi valoarea vieţii e mai presus de orice, Doamne de ce mă omoară, de ce nimeni nu ridică glasul împotriva nedreptăţii, de ce vor toţi numai minciună? De ce nu vă e milă oameni buni? Am scris aproape totul şi am deplină dreptate, de ce? Tot ei mai spun că trebuie să mor şi ei să ascundă tot adevărul, fiindcă EI NU POT SĂ ÎNCHIDĂ GURA LUMII. Nu înţeleg la ce se referă fiindcă mereu am fost un om pur şi normal, de ce am picat în ghearele unor asasini atât de abjecţi care declară chiar ei că sunt corupţi şi iubesc doar corupţia, şi urăsc omul demn şi bun?? De ce? Şi mai ales pentru ce? La ce le foloseşte moartea mea?
în noaptea asta de 7 spre 8 august m-au obligat să iau ultimele mele 4 pastile, toate odată, fiindcă iar m-au atacat sexual şi acum nu mai pot adormi, fiindcă nu mă lasă ei de fapt...e monstruos. Am uitat să scriu că de vreo două luni au început să stea unii de pază lângă bloc şi fluieră precis la ora 12 şi jumătate sau aproxiamtiv în fiecare noapte la fel. Este oribil. Am impresia că fluieră şi dimineaţa pe la 5 şi jumătate. Este groaznic. În plus, pe lângă tot ce mi-au făcut, îmi fură pozele din calculator...chiar nu înţelegeţi că nu am greşit nimic? De ce mă maltratează încontinuu din 1984? Chiar nu vă daţi seama că nu am greşit nimic? Chiar nu vă e milă, după toate că am scris tot adevărul? Iată două din pozele cu mine pe care ei le-au luat printre multe altele, acestea le-am recuperat fiindcă erau pe un blog:
Ei de asemenea zic că VOR SĂ MĂ OMOARE ŞI SĂ ASCUNDĂ ADEVĂRUL FIINDCĂ DACĂ AR RECUNOAŞTE ADEVĂRUL DESPRE MINE AR FI CUTREMUR. Nu cred că e adevărat, nu au nicio scuză. Şi apoi eu am avut mereu dreptate, nu am greşit nimic vreme de 30 de ani. Nu am avut viaţă deloc şi ei sunt doar nişte asasini murdari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...