desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

miercuri, 23 martie 2022

23.03.22

Azi am fost la dentist, la d-na Toma Irina, la dr Ciko, Voluntari. Mă temeam că mi se va repartiza iar un medic fără experiență și care nu știe nici ce trebuie făcut și nu se ”bagă” sau lucrează prost, cum am pățit mai mereu la dentiști de vreo 20 de ani și de aceea acum, la numai 51 ani, stau prost cu dinții. Dumneaei poate era doar stagiară sau mai rău, fiindcă era foarte slabă și tânără. Bineînțeles iar mi-a spus ca și alții că sunt nu știu câte variante, că ar trebui detartraj și cariile rezolvate, deci insista pe problemele mărunte și nu ataca problema mai dificilă. A spus de 2 sau 3 ori că ea ar putea lucra prin proteza aceea veche, dar asta înseamnă să lucreze orb și există riscuri multiple - ce puteam să îi răspund? eu nu mă pricep. Cu adevărat a insistat. I-am spus că, dacă dumneaei nu poate să rezolve problema legată de lucrarea mea veche, dacă nu știe ce e mai bine de făcut, atunci poate cunoaște în cabinet pe cineva. Atunci a fugit pe ușă și a venit cu medicul de la alt cabinet, care a vorbit foarte mult cu mine, dar nu a spus nimic despre lucrarea oarbă. A spus că scoaterea protezei implică riscul pierderii dinților de dedesubt insinuând doar că e mai bine să stau cu proteza așa cum este, deși am făcut vreo 5 infecții până acum și am luat mereu Augmentin. La intrarea în cabinet au intrat odată cu mine 3 femei plus medicul, apoi am rămas numai cu medicul și am fost de acord să îmi facă detartraj, gândindu-mă că nu sunt riscuri mari. Totuși medicul nu putea ține bine aspiratorul în gura mea și a zis să îl țin eu și eu nu știam cum, în ce loc și înghițeam multă apă cu mizerie. De mai multe ori era să mă înec, a fost oribil. La fiecare ghiorț medicul mă întreba dacă sunt ”bine”, așa cum fac ei cu pacienții psihiatrici. Scaunul era aproape la orizontală și nu puteam controla defel înghițitul apei. Într-un final a venit asistenta și mi-a ținut puțin aspiratorul și nu am mai înghițit apă. Oricum, acum mi-e tare frică, nu am încredere să merg din nou, mai ales pentru, lucrarea importantă, care, dacă dă greș, ajung la placă dentară. Ei au făcut întotdeauna așa cu mine, din 1984, nu doar la coafor. Unii spuneau că eu, fiind tratată zilnic așa, din copilărie, nu pot înțelege nimic.??? Apoi au spus din nou că oamenii m-au condamnat la moarte fiind complet nevinovată și nu vor să recunoască adevărul.??? Oricum, eu am fost mereu un om bun și calm, inclusiv azi, și mereu am fost fidelă oamenilor și le-am acordat încredere, dar ei dispăreau bizar toți din calea mea - de pildă tocmai acum medicul Iliescu Simona, care m-a tratat la dr Ciko anul trecut, a plecat la propriul cabinet, dar am sunat la ea și era în concediu de maternitate, era ocupată și mi-a fost teamă să merg la altcineva din cabinetul ei, ca să nu pățesc ce am pățit mereu, inclusiv azi. Nu știu ce voi face. Detartrajul a fost scump - 250 lei, nu aveam la mine decât 190, trebuie să merg să plătesc restul. Mi-e frică și să încep lucrarea mare și mi-e frică și de coronița pe care o mai am de făcut.

Azi mi-au sugerat că oamenii mințeau despre mine și când eram la Cluj.??? Ei se miră că eu nu mi-am dat seama de acest lucru până acum, deși nu aveam motive să bănuiesc ceva rău. Eu nu am avut cum să am relații cu alți oameni fiindcă, deși fidelă și constantă, ceilalți emigrau sau plecau din viața mea. Ei zic mereu că poporul încă nu a înțeles că a fost cu desăvârșire mințit despre mine. ??? Ce treabă să aibă poporul cu mine?

Vă rog din nou în genunchi, sunt izolată din 1984, ... vă rog mult, orice, oricât de puțin, doar câțiva oameni... a fost practic doar Luiza, care nu mă mai vrea de mult...

ei zic că eu am fost f_tă de protipendada politică și de aceea toți mă lovesc și vor să mor??? Nu am avut nicio legătură cu politica și nici cu clasa politică
cât timp am fost studentă la psihologie nu au fost DELOC burse sau alte oportunități paralele de studiu pentru toți la care să pot candida împreună cu alții, ca să am relații cu alții, cât timp am fost studentă, inclusiv la medicină, nu a fost deschisă BCU - biblioteca universitară, la care aș fi mers sigur, deși am fost studentă până la 32 de ani, până în 2005, cât timp am fost în oraș nu aveam bani deloc și nici nu era diversificată oferta de cursuri de la fundația Calea Victoriei - acum este și am bani, dar nu prea merită și nu pot merge la oră târzie în oraș, așa cum încep acele cursuri, care au totuși numai câteva ședințe fiecare - la centrul Estuar nu m-a lăsat medicul psihiatru, cum am povestit, la Trepte e foarte departe, la spitalul Obregia și am acum 51 de ani - în general nu am avut nicio șansă să fiu împreună cu alții întreaga viață, pe facebook m-au repins total, nimeni nu a vrut să vorbească cu mine în afară de Maria și în scris au fost doar câțiva

ei spun că eu am expus absolut tot adevărul despre mine pe blogul meu și că cei care știu adevărul, deci și dvs. ați devenit temnicerii mei și mă țineți la închisoare
alții încă mai spun că dvs. și ceilalți nu ați înțeles adevărul, că dacă ați fi înțeles, mi-ați fi cerut iertare în genunchi. Alții - că mereu e aceeași poveste, o poveste cu monștri adevărați și proștii cred că monștrii sunt numai în capul meu. Alții - că oamenii nu au nimic cu mine, dar cineva îi trăznește mereu dacă ei vorbesc cu mine???

grafică pe calculator, e așa ușor că oricine poate crea imagini sau flori imaginare, ca mine, numai că e greu de lucrat cu mouse-ul, florile sunt practic imposibile


pensule groase prefabricate online, desene urâte, le postez ca amintire

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...