Am omis să povestesc că, atunci când am fost la Sebeș, mi s-a uscat vișinul mic din care am mâncat vișine vreo 3 veri. Păcat...
Mă gândeam că, dat fiind faptul că de fapt sunt omorâtă și toți asta vor, în mod complet greșit, dat fiind faptul că am povestit diverse necazuri și probleme, dvs. poate credeți că eu am fost un om negativ, când, în realitate, așa cum spun și ei, eu am fost pozitivitatea aproape pură, unul dintre cei mai pozitivi oameni - gândire cu optimism, cu drag de oameni și viață, speranță, gânduri de bine și frumos - păcat că nimeni nici nu a stat de vorbă cu mine o viață întreagă...
Ei spun azi că eu am fost mereu și sunt un om bun și cumpătat, dar toți proștii cred invers.????
tot azi ei zic că vecinii mei au făcut greșeala să o creadă pe mama, care minte în mod patologic, și au crezut că eu eram răul și o chinuiesc pe ea - că eu aș fi rea și nebună, când, de fapt, ea este așa ..???? dar cum? nimeni nu a vorbit cu mine. Dacă ar fi vorbit ar fi înțeles repede că sunt complet pură, curată și bună și inteligentă și nu aveam cum să fabulez despre mama. Mama mă tortura monstruos și mințea și spunea cu glas tare că mă va omorî și lumea o va crede pe ea, fiindcă ea știe să mintă. Era monstruoasă, nici măcar nu am povestit totul, plină de ură și țipete și bătaie asupra mea, iar eu nu greșeam nimic, era de 30 de ori mai monstruoasă ca acum - acum ea joacă rolul omului bun și cumsecade, terorizat de mine etc. Ei spun că și poporul a făcut aceeași greșeală, crezând-o pe mama și condamnându-mă pe mine la moarte fără nicio vină.????
30 august 2021
Mă uitam la cursuri de master de științe sociale etc. și am găsit din nou acel curs în engleză de filosofie (Open Mind se numea), despre care am vorbit mai demult - am scris bineînțeles cu adevărul despre mine și nimeni nu mi-a răspuns - căci nu am avut din păcate dreptul la studii, deși nu am avut tulburări psihice. Acum am îmbătrânit. Mi-ar fi plăcut mult să am măcar materialele acelui curs în limba engleză, dar nu aveam cui să cer, am explicat aceasta. Am descoperit acum (nu știam) că și soția lui Leon Zăgrean, fatidicul meditator din viața mea, predă la acel curs o secțiune. Interesul meu pentru cursuri de acest gen și mai ales pentru filosofie la granița cu științe cognitive și deci filosofia psihologiei, limbajului, artei, culturii (mai ales) nu este din cauză că l-am cunoscut pe Zăgrean demult, când el nu se ocupa de neuroștiințe în aparență. Interesul meu era trasabil și predictibil încă din copilărie - apoi era clar că voi urma psihologia neavând de ales etc. - atât eu cât și familia Zăgrean suntem doar niște noduri în rețeaua socială, funcționând intelectual în mod predictibil (cel puțin în cazul meu era clar acest viitor drum demult, dinainte de Zăgrean chiar).
2 septembrie 2021
Ei, din când în când, pomenesc despre acel accident legat de sexul oral, deși sunt aproape 3 decenii de atunci, și zilele acestea de exemplu au spus ceva de genul că eu nu aveam nicio senzație sexuală și ce fel de om e acela care face așa ceva (inclusiv amănuntul cu țiganul) dacă nu simte absolut nimic, așa, cu sânge rece?! Da, așa a fost, ceva cu sânge rece, dar era normal, fiindcă mă condamnaseră la moarte și lipsa dreptului la muncă și la studii - lucruri extrem de dureroase - deși nu greșisem absolut nimic până atunci. Ei sugerează că numai nebunii sau oamenii scârboși fac așa ceva fără să simtă nimic. Vreau să luați din nou în considerare faptul că trebuia să înțeleg de ce m-au condamnat la psihiatrie, deci la tortură continuă și pe viață, și să văd dacă pot evita aceasta în viitor. Vă spun ce fel de om - o femeie tânără și pură, cu mare sensibiliate și delicatețe, feminitate și gingășie, finețe, cum am fost întotdeauna și încă se poate dovedi, dar amintiți-vă ce am povestit și evident a fost adevărul - violurile îndelungate și monstruoase de la distanță, deși nu greșisem nimic (din apropiere nu se simte nimic) și violența mare din spitalul de psihiatrie, urmând celor 5 ani de violență dezgustătoare din partea părinților.
10 septembrie 2021
Este totuși vorba de o crimă monstruoasă. Am rugat în genunchi de atâtea ori...Am trimis de mai multe ori scrisori foștilor colegi și profesori și nimeni nu mi-a răspuns...Cei care intră peste mintea mea intră tot mai rar. Acum ei spun a mia oară că toți au mințit despre mine și de aceea eu nu pot fi acceptată în societate. Păcat, am avut mereu dreptate 100% și am fost numai binele. E ciudat cum mă omoară cu toții și nici nu au motive să le pară rău, sau să se răzgândească, sau să sufere că sunt criminali, fiindcă nimeni nu știe nimic despre mine, fiindcă am fost evident izolată complet de la 13 ani. Ei spun că psihologii sau psihiatrii au inventat că eu aș fi construit realitatea de pe blogul meu, deși pentru orice om inteligent este evident totul adevărat și povestit obiectiv. În limba engleză, alți proști sau nebuni, poate români -- ”ei au crezut că tu ești anormală și rea și tu ești bună și normală.” ???etc. Brațele și umerii mă dor înfiorător de rău de vreo 2 luni de zile, zi de zi - m-am plâns medicului de familie degeaba deocamdată. Ei iar au început cu ideea că oamenii m-au condamnat la moarte deși nu am greșit nimic.??? Unii zic că nebunii încă mai cred că cineva încerca să mă protejeze în mod ocult, când de fapt toți mă loveau evident ca să mă distrugă și să mă omoare, fiind deja 37 de ani cu tot răul asupra mea în mod evident vizibil.
12 septembrie 2021
Ei spun iar că adevărul despre mine e așa monstruos, încât foarte puțini oameni pot să îl vadă. Și de aceea toți vor să mor. Totuși, sunt încă în viață, vă implor din nou în genunchi, vreau să trăiesc, aveți milă, sunt un om fără greșeală.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
marți, 17 august 2021
joi, 12 august 2021
Bani - o scrisoare către mama, i-o voi da azi-mâine
Fiindcă m-ai acuzat în mod nedrept că eu sunt subiectivă când explic de ce cred că varianta mea cu vânzarea apartamentului meu e mai bună, voi nota aici absolut toate motivele și planul conceput de mine pentru viitor, pe care ți-l propun pentru judecată. Voi începe cu o singură chestiune subiectivă –
1. Eu nu mă voi mai întoarce să locuiesc în București niciodată. Cu certitudine.
Aceasta afirm și îți explic în detaliu.
Am foarte multe motive să nu mai vreau să stau în București și să îmi doresc fericirea, adică pacea și binele din Voluntari, cu care m-am obișnuit de trei ani de când sunt aici. Acum știi că se mută 6 familii în vecinătatea noastră și probabil că va fi gălăgie – dar oricât de zgomot ar fi, tot e mai bine ca la bloc. Fiind persoană cu handicap motor, mă pot bucura aici de curte și de mișcarea necesară – de aer curat, fără să fie nevoie să iau troleibuzul – ceea ce peste câțiva ani nu voi mai putea, fiindcă scările sunt înalte la ușa troleibuzului – să ajung în parcul Cișmigiu sau în alt parc ca să iau aer. Aici e și parcul orașului Voluntari în apropiere. Port citi liniștită, totul e bine, iar dacă familiile care se mută vor face gălăgie, voi pune CD-uri cu muzică clasică mai tare. Având în vedere că nu mă voi mai muta în oraș, trebuie să mă gândesc la viitor, la varianta care m-ar avantaja să stau aici în Voluntari împreună cu tine sau eventual după moartea ta. Varianta bună pentru mine dar și pentru tine, oricare dintre noi ar muri prima. Tu spui că eu nu aș putea sta singură în casă fără tine, dar nu e așa. În cazul că nu aș putea singură, mi-aș căuta un loc la un azil – ceva așa cum e azilul de lângă noi – căci știu că există în zonele limitrofe Bucureștiului, dacă mai ții minte chiar și Daniela, vecina din oraș, și-a internat tatăl alcoolic la un azil din Ștefănești sau așa ceva și Cici, vecina bolnavă de cancer, care stătea în camera alăturaăt mie, a murit într-un azil special din Voluntari.
Tu știi foarte bine că întreaga mea viață eu nu am avut niciun ban – tu ai mai avut – și am dus-o rău și înainte de moartea tatei și după, având mulți ani numai bani de hrană, ba chiar nici atât, iar rufele nu le puteam spăla, fiindcă nu aveam bani de detergent și le luai tu în Voluntari să mi le speli la un moment dat.
Veniturile noastre sunt mici – eu am pensie (minimă) de 800 lei, fiindcă drepturile mele sunt de fapt de 630 lei și tu ai 2000 lei deci 2800 lei împreună. Situația actuală – motivul pentru care avem nevoie să luăm o decizie importantă – se datorează agravării dificultăților financiare, cu care de fapt ne-am confruntat an de an, zi de zi. În realitate am suferit continuu de lipsă de bani, cumpărând doar hrană ieftină și aproape nimic altceva, fiind fără banii necesari pentru anumite probleme gospodărești, cum ar fi acoperișul garajului, rămas de mai mulți ani cu găuri mari pe unde plouă și ninge, sau fără bani pentru poarta de la stradă, care stă deschisă zi și noapte în anotimpul cald, căci nu se poate închide datorită dilatării. Sau bani pentru probleme de sănătate, cum ar fi repararea dinților – care costă mult în ziua de azi, iar tu ai ce e drept norocul să ai placă, iar eu încă nu, având doar 50 de ani.
Totuși, trebuie să fii conștientă că atât eu cât și tu avem probleme de sănătate inerente vârstei și avem nevoie de medicamente care înghit mulți bani, după cum ai văzut – iar bolile mele de pildă se datorează în mare parte faptului că am locuit în oraș după moartea tatei, fără să mă fi mutat aici, cum insista Sandu, băiatul Fanei, atunci. Eu nu pot renunța la medicamente, așa cum ai insinuat tu și nu ar trebui să renunți și tu, deși de multe ori mi-ai spus că nu ți-ai cumpărat medicamentele necesare fiindcă nu aveai bani. Eu am dat ”în casă” (cum spui tu) câte 5-7 milioane lei (500-700 lei) din chiria apartamentului mare – care în ultimul timp a fost de 1500 lei, pentru cheltuielile comune, lună de lună în ultimii 2 ani circa, dar nu e destul, știi bine. Ai văzut că în ultima vreme lună de lună ai spus mereu că nu înțelegi de ce mereu suntem în această situație la sfârșitul fiecărei luni – aceea de a nu avea bani suficienți pentru hrană – nu mai vorbesc de alte cheltuieli. Chiar și anul trecut te gândeai la vânzarea apartamentului, fiindcă era nevoie de bani pentru garaj, pentru geamuri termopan la bucătărie, pentru dușul nostru rudimentar și prost din baie, pentru aducerea apei curente prin țeavă de la Apavol, fiindcă e mai bine și mai sigur să avem apă de la ei și nu de la puțul nostru, care s-a mai stricat sau bani pentru repararea centralei termice, a cărei schimbare a fost recomandată de mai mulți specialiști, căci ai chemat reparatorii de vreo 4-5 ori anul trecut. Etc. Noi mereu aveam bani doar de mâncare.
Țin să semnalez totuși un fapt important de anul trecut. Faptul că atât eu cât și tu ne-am lăsat de fumat, ceea ce a dus la sporul vizibil al venitului nostru lunar și anul trecut, cel puțin 6-8 luni, am trăit bine – am avut bani de hrană suficienți, ca niciodată, am putut să îmi cumpăr câteva lucruri necesare de îmbrăcat, fiindcă într-adevăr nu aveam aproape deloc, iar acum am destule (în afară de încălțăminte, din care nu mai am bune decât cizmele de acum 3 ierni și o singură pereche de pantofi) și altceva nu mai trebuie să cumpăr. Am luat și lenjerie de pat anul trecut, fiindcă într-adevăr nu aveam, fiindcă cele vechi din anii 80 se tociseră. Anul trecut am putut chiar să mă deplasez în oraș cu taxiul, viața era ușoară și eram conștientă de asta.
Însă și anul trecut mă presai cu necesitatea vânzării apartamentului pentru a acoperi diverse cheltuieli necesare, lucruri necesare ce nu ni le puteam permite. Anul acesta, datorită epidemiei de Covid și altor factori socio-economici, prețurile au crescut mult, iar venitul meu e același și chiria e aceeași. În afară de acele cheltuieli necesare, a mai apărut clar lipsa unui venit lunar minim pentru acoperirea cheltuielilor minime de hrană și igienă, care au crescut extrem de mult în timp scurt. Este absolut necesară vânzarea unui apartament, atât pentru acele cheltuieli cât și pentru suplimentarea venitului lunar, deci trebuie să căutăm o variantă care să ne lase un venit lunar maximizat sau maxim posibil și să ne lase și o sumă de bani generoasă pentru a face acele cheltuieli necesare în prezent, care s-au adunat prin ani, fiindcă nu am avut bani niciodată. Trebuie să ne gândim și la viitor, luând în considerare că te doare mijlocul și mereu spui că nu mai poți căra, că și pe mine mă doare la fel, fiindcă mi s-a deformat coloana din cauza obezității și purtării protezei, ... că, în sfârșit, și eu am 50 de ani și am diverse boli care mă afectează fizic și țin să trăiesc o viață mai ușoară un pic atât cât mai e posibil pe lumea aceasta, gândind în mod rațional la viitor, care se îngustează, și la faptul că nu am copii, iar verii mei refuză să îmi trimită măcar un sms de sărbători de atâția ani.
Divergența dintre noi e că eu consider că e mai bine să vând apartamentul meu proprietate personală, iar tu consideri că e mai bine să vindem apartamentul tău, în care eu am parte 3 optimi și mă opun. În ciuda faptului că tu susții că eu te dau afară în stradă de parcă ai fi înnebunit, în ciuda faptului că tu susții că e nedrept ca eu să am 3 optimi din acel apartament mare și tu doar 5 optimi, ceea ce nu e nedrept, fiindcă s-a calculat corect conform legii moștenirii la moartea tatei, deci în ciuda a orice, eu am propus să vând proprietatea mea, nu a ta, adică apartamentul meu de două camere, nu acela comun de 4 camere, fiindcă nu contează ce e al meu sau al tău, oricum trăim în comun într-o casă cu 2 camere în Voluntari și important e să facem tot posibilul pentru a ne simți bine împreună și pentru a trăi cât mai bine amândouă.
Acum îți voi expune mai jos în mod obiectiv de ce consider că vânzarea apartamentului meu de 2 camere e opțiunea mai bună. Mai înainte însă vreau să menționez că, de atâția ani, din 2011, deci de 10 ani, dinainte de moartea bunicului, nu am mai putut merge la Colun, unde era foarte frumos de stat vara, din cauza relațiilor extrem de reci cu rudele din Sibiu – la un moment dat tu ai spus că Nelu nu vrea să mergem noi două acolo. Sunt de acord, nu vrea, dar face uz de casa și grădina de acolo – oare nu ar trebui să ne dea o sumă ca despăgubire, adică valoarea pe jumătate a casei – sau măcar 10-20000 euro?! Acești bani ne-ar fi scos din necaz și din foame adesea sau ar fi permis amenajarea apartamentului pentru a fi închiriat mai convenabil.
Iată cum văd eu avantajele vânzării apartamentului meu și nu a celui mare de 4 camere.
Ambele apartamente sunt pe Moșilor.
Apartamentul meu stă gol de 3 ani, căci m-am mutat în Voluntari în 2018, toamna. În prezent banii abia ne-au ajuns în anotimpul cald, deci iarna ar fi monstruos și în plus, ar trebui să mai pierdem și banii pe întreținerea mare iarna – chiar dacă nu stau acolo – și pe impozitul anual – adu-ți aminte că anul ăsta abia am plătit impozitele, deși eu am plătit din banii ”mei”. Încă de acum se vede că acest apartament trebuie neapărat vândut sau închiriat așa cum este. Vei vedea mai încolo că nu este deloc avantajos să investim o groază de bani în acest apartament pentru a îl repara, dar cred că asta vezi deja, chiar tu ai fost de acord că nu investești în el – deși ai vorbit ca și cum tu investeai și eu nu contam deloc, deși e apartamentul meu. Îți reamintesc o altă aberație spusă de tine pe vremea când stăteam separat – îmi reproșai la necaz că eu mi-am făcut apartament de lux, deși am cheltuit doar strictul necesar din puținii bani ce îmi rămăseseră din moștenire pentru amenajări – respectiv 3000 euro, dar apartamentul a fost făcut de mântuială. Așadar, mai întâi, o enumerare a minusurilor acestui apartament de două camere:
• Zugrăveala veche din anul 2006, deci de 15 ani, deteriorată prin încălzirea centrală și prin fumatul în interior – plus vopseaua veche pe uși și calorifere etc. – ceea ce nu ar costa mult de remediat – adică de zugrăvit din nou. Acest lucru e mai puțin important. Chiar eu, acum 3-4 ani, am vopsit singură tocurile ușilor în alb.
• Ușile sunt vechi de peste 35-40 de ani, din construcția blocului și au semne urâte pe ele.
• Balconul nu este finisat – arată chiar urât de tot, fiind rămas așa după reabilitarea termică a blocului, iar geamul termopan nu se închide bine la balcon, fiindcă mi l-au montat prost și nu au vrut să mi-l repare când a trebuit să semnez procesul-verbal.
• Termopanele la geamuri sunt vechi, puse de tine din banii ”tăi” ca un dar pentru mine, dar sunt acum chiar stricate și în plus au fost din cele mai ieftine – nu izolează bine și se deschid numai pe jumătate
• Caloriferele sunt din cele vechi, mari și murdare și greu de curățat și urâte, dar, ceea ce este cel mai rău e că reprezintă un instrument de tortură, fiindcă degajă imensă cădură iarna și nu pot fi reglate – deci ar trebui schimbate și eu nu am avut bani defel. La Voluntari am trăit în condiții de lux. În oraș a trebuit să dorm iarna cu geamul deschis și am ajuns la spitalul de urgență în 2013 de exemplu.
• Mobila de bucătărie e urâtă, tot ce am găsit mai ieftin și chiuveta la fel, dar acestea merg. Masa însă e de la fostul proprietar și șchioapătă.
• Frigiderul e mic și fără decongelare automată.
• Aragazul e mic și prost, cu mici semne de stricăciune.
• Mașina de spălat din 2006 e încă bună, nu s-a stricat niciodată, dar nu se știe.
• Chiuveta din baie nu e bună pentru spălat pe față.
• Cada din baie mică și murdară de la fostul prorpietar, așa era când m-am mutat.
• Cămara și debaralele trebuie reconstruite fiindcă așa arată urât și sărăcăcios.
• Mobila e veche și cu defecte și stricăciuni – din anii 80 și în plus am nevoie de 2-3 din ele aici în Voluntari, așa cum ai spus și tu.
• Mobila care e nouă e extrem de rea – un dulap ce poate fi aruncat fiindcă abia susține hainele pe tijă și sertarele au fost impracticabile de la început, un birou mic și ieftin și o canapea pe care nu se mai poate dormi bine – cu arcuri rupte. Covoarele – stricate de tot, deși le aspiram și le spălam. Biblioteca nouă e acceptabilă, dar cam slăbuță.
• Ușa de la intrare e metalică, dar e stricată puțin – clanța iese și nu am reușit să o repar, neavând bani.
• Corpuri de iluminat demodate.
• Rezervorul de WC încă merge, dar nu a fost schimbat din 2006.
• Nu are aer condiționat și vara e cald de asemenea.
Acestea fiind spuse – gândește acum cărui fel de individ putem închiria acest apartament jegos și pe ce sumă – după ce te-ai avântat să mă contrazici că îl putem închiria cu 200 de euro pe lună. Care ar fi avantajele acestui apartament și alte caracteristici generale?
• Este semidecomandat și relativ spațios, dar e lângă ghenă și deci un pic mai mic holul de la intrare, unde nu ai mult loc să te încalți sau te îmbraci. Bucătăria și baia sunt aceptabil de mari. Mirosuri de la ghenă nu vin înăuntru.
• Este luminos și primește lumină de la soare dimineața.
• Este posibil să fie reamenajat de proprietar relativ ușor cu o sumă rezonabilă de bani, având în vedere că eu, de exemplu, a trebuit să dau jos faianța cu oglinzi din holul de la intrare, care era lipită cu clei puternic. Acum are faianță și gresie normale.
• Este situat relativ central, aproape de mijloace de transport și e orientat spre spatele blocului, ceea ce e mai rău, fiindcă acolo sunt gunoaie, dar mai bine pentru zgomote.
• Are vecini care fac zgomote, tineri zgomotoși în curtea din spatele blocului și dedesubt stă o bătrână care nu aude și dă televizorul tare.
Să presupunem că am închiria apartamentul așa cum spui tu. Dar ia să vedem mai departe... Fiind cu mobilă rea și apartament rău, chiriașii l-ar strica mai rău într-un an și cum l-am reînchiria la anul sau peste 2 ani?! Și gândește cât suntem de strâmtorate și că am depinde și de acea chirie, fiindcă nu ar fi de ajuns cea de la apartamentul de două camere pe care vrei să îl cumperi dacă vindem pe cel de patru. Reține un detaliu important – că anul acesta au crescut mult prețurile de pe piața imobiliară și acum e momentul propice să vindem, nu peste 1 an sau 10, când nu știm ce va fi și în plus am fi și prea în vârstă amândouă. Au crescut și prețurile apartamentelor și sumele chiriilor, care nu mai sunt cum erau când am stabilit noi 300 de euro pentru apartamentul mare. Din câte am văzut studiind prețurile de pe piața imobiliară de pe Moșilor, apartamentele de genul acesta, care nu au îmbunătățiri sau multe avantaje, se vând cu în jur de 80000 de euro toate, poate ceva doar mai puțin, deci o sumă bună, ceva mai mare decât cea cu care l-am cumpărat. Sigur, se plătește și impozit, dar tot ar rămâne destul.
Apartamentul mare se poate reînchiria mai bine. Tu spui că doamna de la imobiliare ți-a spus că nu putem obține mai mult de 300 de euro pe lună, adică așa cum am luat până acum. Pentru 4 camere pe Moșilor la intersecție cu Zece Mese, semimobilat. Nu este corect, cred eu, și am să explic de ce. Absolut toate chiriile pe internet la aparatamente de 4 camere, chiar cele mai slabe, fără amenajări, sunt peste 400 euro, câteva doar la 370. Cele cu îmbunătățiri luxoase ajung la peste 1000 euro. Acest apartament al nostru e mai bun acum decât era odinioară – și în plus chiriile au crescut! Este curat și are îmbunătățiri și termopane noi și balcoane bune și baie și duș bune – nu știu dacă trebuie zugrăvit, dar poate nu și oricum asta nu costă mult. Este de 4 camere, pentru numele lui Dumnezeu! Face poate 350 măcar. Este situat în zonă relativ bună, destul de central, în plus e zonă liniștită și curată, în afară de gangul de intrare. Este la etaj bun – etajul trei, în caz că se strică liftul. Tu spui că nu putem găsi chiriași – dar îți amintesc că mereu am găsit când am căutat cu ajutorul acelei doamne, și chiar destul de repede. Este posibil de asemenea să facem două-trei îmbunătățiri cu bani din apartamentul meu – aer condiționat, uși de termopan sau măcar caloriferele de reînnoit - și atunci am putea spera să îl închiriem mai rezonabil, cu 400 de euro sau chiar 450. Pe lângă această creștere a chiriei nu am mai avea de plătit nimic pentru apartamentul rău. Și în al treilea rând am putea păstra banii dobândiți în valută într-o bancă – încă nu m-am interesat cum, dar cred că e posibil – și astfel am putea suplimenta venitul cu cele necesare – adică 100-200 euro pe lună, că mai mult nu avem nevoie, numai în lunile de iarnă, chiar dacă stăm în Voluntari, ceea ce ar însemna mai puțin de 2000 de euro necesari pe an în medie, cu cheltuieli neprevăzute cu tot. Am scoate bani numai o dată pe an, comisionul nu poate fi imens. În acest mod ne-am păstra sănătatea și voia bună și banii aceia ar ajunge 20 sau 30 de ani cel puțin (după cheltuielile noastre actuale chiar 40-50 de ani) și nici nu trebuie mai mult – că pot apărea alte opțiuni, cum am explicat.
Apartamentul mare este adevărata valoare, este perla și celălalt e jegul, care însă poate fi ușor curățat de un cumpărător gospodar și e bine situat ca locație. Bătrâna de jos se apropie de 90 de ani. Tu vrei să să vindem pe cel mare cu ideea de a obține un apartament bun și cu îmbunătățiri de două camere, care să ne aducă un venit bun. Deci tu vrei o variantă foarte riscantă, în timp ce ap. mare e deja al nostru și e bun cu adevărat. De unde știi tu ce ți se dă nou? Ce vecini, ce chichițe are? Cine are interesul să vândă apartamente bune? Ai văzut prețurile? Ne-ar rămâne o sumă mică pentru cheltuielile necesare acum și aproape nimic pentru termen lung. (Nu crezi că am suferit destul? Și pentru cine?) Apoi va trebui să ne bazăm pe închirierea celor două. Ai văzut că un ap. bun, deci scump de 2 camere pe Moșilor dă cam 350 euro lunar? De ce să dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard? Îți reamintesc că cel mare s-a închiriat totuși mereu. Îți amintești că mereu apăreau probleme, minore de fapt, cu chiriașii? Ar însemna să apară probleme de la două apartamente, realizezi asta? Ar putea apărea o lege împotriva noastră etc. Unul și bun e mai bine decât două și proaste. Pe termen lung de asemenea e mai bine – e mai bun ca valoare de vânzare în viitorul îndepărtat. Pentru mine, dacă tu mori, tot unul singur e mai bine și pentru tine la fel, dacă mor eu prima.
Acum îți reamintesc motivele pentru care avem nevoie acum de bani, după cum ai spus și tu mereu, uneori cu sămânță de scandal, ca și azi, deși eu nu am nicio vină:(revin imediat cu continuarea)
Aseară, 12 august 2021, după ce am terminat de scris cele de mai sus, m-au torturat înfiorător, cu dureri mari în tot corpul și capul și m-au scuipat continuu cu aberații și idei de genul - ”deci nu se poate?”, ”Nu putem”, ”nu se poate nici acum?!”, așa cum au făcut adesea. Am priceput că ceea ce vor ei să se poată e (probabil) ceva violent asupra creierului meu. Unii spuneau că ei trebuie să plece în străinătate ca să mă poată omorî - sunt obsedați de a îmi face răul și de a mă omorî nu doar din 84, mi se spune, ci din copilărie. Și nu trebuiau să mă lovească și să mă omoare și așa a fost aproape zi de zi. Voi scrie continuarea azi sau mâine, când voi putea.
1. Eu nu mă voi mai întoarce să locuiesc în București niciodată. Cu certitudine.
Aceasta afirm și îți explic în detaliu.
Am foarte multe motive să nu mai vreau să stau în București și să îmi doresc fericirea, adică pacea și binele din Voluntari, cu care m-am obișnuit de trei ani de când sunt aici. Acum știi că se mută 6 familii în vecinătatea noastră și probabil că va fi gălăgie – dar oricât de zgomot ar fi, tot e mai bine ca la bloc. Fiind persoană cu handicap motor, mă pot bucura aici de curte și de mișcarea necesară – de aer curat, fără să fie nevoie să iau troleibuzul – ceea ce peste câțiva ani nu voi mai putea, fiindcă scările sunt înalte la ușa troleibuzului – să ajung în parcul Cișmigiu sau în alt parc ca să iau aer. Aici e și parcul orașului Voluntari în apropiere. Port citi liniștită, totul e bine, iar dacă familiile care se mută vor face gălăgie, voi pune CD-uri cu muzică clasică mai tare. Având în vedere că nu mă voi mai muta în oraș, trebuie să mă gândesc la viitor, la varianta care m-ar avantaja să stau aici în Voluntari împreună cu tine sau eventual după moartea ta. Varianta bună pentru mine dar și pentru tine, oricare dintre noi ar muri prima. Tu spui că eu nu aș putea sta singură în casă fără tine, dar nu e așa. În cazul că nu aș putea singură, mi-aș căuta un loc la un azil – ceva așa cum e azilul de lângă noi – căci știu că există în zonele limitrofe Bucureștiului, dacă mai ții minte chiar și Daniela, vecina din oraș, și-a internat tatăl alcoolic la un azil din Ștefănești sau așa ceva și Cici, vecina bolnavă de cancer, care stătea în camera alăturaăt mie, a murit într-un azil special din Voluntari.
Tu știi foarte bine că întreaga mea viață eu nu am avut niciun ban – tu ai mai avut – și am dus-o rău și înainte de moartea tatei și după, având mulți ani numai bani de hrană, ba chiar nici atât, iar rufele nu le puteam spăla, fiindcă nu aveam bani de detergent și le luai tu în Voluntari să mi le speli la un moment dat.
Veniturile noastre sunt mici – eu am pensie (minimă) de 800 lei, fiindcă drepturile mele sunt de fapt de 630 lei și tu ai 2000 lei deci 2800 lei împreună. Situația actuală – motivul pentru care avem nevoie să luăm o decizie importantă – se datorează agravării dificultăților financiare, cu care de fapt ne-am confruntat an de an, zi de zi. În realitate am suferit continuu de lipsă de bani, cumpărând doar hrană ieftină și aproape nimic altceva, fiind fără banii necesari pentru anumite probleme gospodărești, cum ar fi acoperișul garajului, rămas de mai mulți ani cu găuri mari pe unde plouă și ninge, sau fără bani pentru poarta de la stradă, care stă deschisă zi și noapte în anotimpul cald, căci nu se poate închide datorită dilatării. Sau bani pentru probleme de sănătate, cum ar fi repararea dinților – care costă mult în ziua de azi, iar tu ai ce e drept norocul să ai placă, iar eu încă nu, având doar 50 de ani.
Totuși, trebuie să fii conștientă că atât eu cât și tu avem probleme de sănătate inerente vârstei și avem nevoie de medicamente care înghit mulți bani, după cum ai văzut – iar bolile mele de pildă se datorează în mare parte faptului că am locuit în oraș după moartea tatei, fără să mă fi mutat aici, cum insista Sandu, băiatul Fanei, atunci. Eu nu pot renunța la medicamente, așa cum ai insinuat tu și nu ar trebui să renunți și tu, deși de multe ori mi-ai spus că nu ți-ai cumpărat medicamentele necesare fiindcă nu aveai bani. Eu am dat ”în casă” (cum spui tu) câte 5-7 milioane lei (500-700 lei) din chiria apartamentului mare – care în ultimul timp a fost de 1500 lei, pentru cheltuielile comune, lună de lună în ultimii 2 ani circa, dar nu e destul, știi bine. Ai văzut că în ultima vreme lună de lună ai spus mereu că nu înțelegi de ce mereu suntem în această situație la sfârșitul fiecărei luni – aceea de a nu avea bani suficienți pentru hrană – nu mai vorbesc de alte cheltuieli. Chiar și anul trecut te gândeai la vânzarea apartamentului, fiindcă era nevoie de bani pentru garaj, pentru geamuri termopan la bucătărie, pentru dușul nostru rudimentar și prost din baie, pentru aducerea apei curente prin țeavă de la Apavol, fiindcă e mai bine și mai sigur să avem apă de la ei și nu de la puțul nostru, care s-a mai stricat sau bani pentru repararea centralei termice, a cărei schimbare a fost recomandată de mai mulți specialiști, căci ai chemat reparatorii de vreo 4-5 ori anul trecut. Etc. Noi mereu aveam bani doar de mâncare.
Țin să semnalez totuși un fapt important de anul trecut. Faptul că atât eu cât și tu ne-am lăsat de fumat, ceea ce a dus la sporul vizibil al venitului nostru lunar și anul trecut, cel puțin 6-8 luni, am trăit bine – am avut bani de hrană suficienți, ca niciodată, am putut să îmi cumpăr câteva lucruri necesare de îmbrăcat, fiindcă într-adevăr nu aveam aproape deloc, iar acum am destule (în afară de încălțăminte, din care nu mai am bune decât cizmele de acum 3 ierni și o singură pereche de pantofi) și altceva nu mai trebuie să cumpăr. Am luat și lenjerie de pat anul trecut, fiindcă într-adevăr nu aveam, fiindcă cele vechi din anii 80 se tociseră. Anul trecut am putut chiar să mă deplasez în oraș cu taxiul, viața era ușoară și eram conștientă de asta.
Însă și anul trecut mă presai cu necesitatea vânzării apartamentului pentru a acoperi diverse cheltuieli necesare, lucruri necesare ce nu ni le puteam permite. Anul acesta, datorită epidemiei de Covid și altor factori socio-economici, prețurile au crescut mult, iar venitul meu e același și chiria e aceeași. În afară de acele cheltuieli necesare, a mai apărut clar lipsa unui venit lunar minim pentru acoperirea cheltuielilor minime de hrană și igienă, care au crescut extrem de mult în timp scurt. Este absolut necesară vânzarea unui apartament, atât pentru acele cheltuieli cât și pentru suplimentarea venitului lunar, deci trebuie să căutăm o variantă care să ne lase un venit lunar maximizat sau maxim posibil și să ne lase și o sumă de bani generoasă pentru a face acele cheltuieli necesare în prezent, care s-au adunat prin ani, fiindcă nu am avut bani niciodată. Trebuie să ne gândim și la viitor, luând în considerare că te doare mijlocul și mereu spui că nu mai poți căra, că și pe mine mă doare la fel, fiindcă mi s-a deformat coloana din cauza obezității și purtării protezei, ... că, în sfârșit, și eu am 50 de ani și am diverse boli care mă afectează fizic și țin să trăiesc o viață mai ușoară un pic atât cât mai e posibil pe lumea aceasta, gândind în mod rațional la viitor, care se îngustează, și la faptul că nu am copii, iar verii mei refuză să îmi trimită măcar un sms de sărbători de atâția ani.
Divergența dintre noi e că eu consider că e mai bine să vând apartamentul meu proprietate personală, iar tu consideri că e mai bine să vindem apartamentul tău, în care eu am parte 3 optimi și mă opun. În ciuda faptului că tu susții că eu te dau afară în stradă de parcă ai fi înnebunit, în ciuda faptului că tu susții că e nedrept ca eu să am 3 optimi din acel apartament mare și tu doar 5 optimi, ceea ce nu e nedrept, fiindcă s-a calculat corect conform legii moștenirii la moartea tatei, deci în ciuda a orice, eu am propus să vând proprietatea mea, nu a ta, adică apartamentul meu de două camere, nu acela comun de 4 camere, fiindcă nu contează ce e al meu sau al tău, oricum trăim în comun într-o casă cu 2 camere în Voluntari și important e să facem tot posibilul pentru a ne simți bine împreună și pentru a trăi cât mai bine amândouă.
Acum îți voi expune mai jos în mod obiectiv de ce consider că vânzarea apartamentului meu de 2 camere e opțiunea mai bună. Mai înainte însă vreau să menționez că, de atâția ani, din 2011, deci de 10 ani, dinainte de moartea bunicului, nu am mai putut merge la Colun, unde era foarte frumos de stat vara, din cauza relațiilor extrem de reci cu rudele din Sibiu – la un moment dat tu ai spus că Nelu nu vrea să mergem noi două acolo. Sunt de acord, nu vrea, dar face uz de casa și grădina de acolo – oare nu ar trebui să ne dea o sumă ca despăgubire, adică valoarea pe jumătate a casei – sau măcar 10-20000 euro?! Acești bani ne-ar fi scos din necaz și din foame adesea sau ar fi permis amenajarea apartamentului pentru a fi închiriat mai convenabil.
Iată cum văd eu avantajele vânzării apartamentului meu și nu a celui mare de 4 camere.
Ambele apartamente sunt pe Moșilor.
Apartamentul meu stă gol de 3 ani, căci m-am mutat în Voluntari în 2018, toamna. În prezent banii abia ne-au ajuns în anotimpul cald, deci iarna ar fi monstruos și în plus, ar trebui să mai pierdem și banii pe întreținerea mare iarna – chiar dacă nu stau acolo – și pe impozitul anual – adu-ți aminte că anul ăsta abia am plătit impozitele, deși eu am plătit din banii ”mei”. Încă de acum se vede că acest apartament trebuie neapărat vândut sau închiriat așa cum este. Vei vedea mai încolo că nu este deloc avantajos să investim o groază de bani în acest apartament pentru a îl repara, dar cred că asta vezi deja, chiar tu ai fost de acord că nu investești în el – deși ai vorbit ca și cum tu investeai și eu nu contam deloc, deși e apartamentul meu. Îți reamintesc o altă aberație spusă de tine pe vremea când stăteam separat – îmi reproșai la necaz că eu mi-am făcut apartament de lux, deși am cheltuit doar strictul necesar din puținii bani ce îmi rămăseseră din moștenire pentru amenajări – respectiv 3000 euro, dar apartamentul a fost făcut de mântuială. Așadar, mai întâi, o enumerare a minusurilor acestui apartament de două camere:
• Zugrăveala veche din anul 2006, deci de 15 ani, deteriorată prin încălzirea centrală și prin fumatul în interior – plus vopseaua veche pe uși și calorifere etc. – ceea ce nu ar costa mult de remediat – adică de zugrăvit din nou. Acest lucru e mai puțin important. Chiar eu, acum 3-4 ani, am vopsit singură tocurile ușilor în alb.
• Ușile sunt vechi de peste 35-40 de ani, din construcția blocului și au semne urâte pe ele.
• Balconul nu este finisat – arată chiar urât de tot, fiind rămas așa după reabilitarea termică a blocului, iar geamul termopan nu se închide bine la balcon, fiindcă mi l-au montat prost și nu au vrut să mi-l repare când a trebuit să semnez procesul-verbal.
• Termopanele la geamuri sunt vechi, puse de tine din banii ”tăi” ca un dar pentru mine, dar sunt acum chiar stricate și în plus au fost din cele mai ieftine – nu izolează bine și se deschid numai pe jumătate
• Caloriferele sunt din cele vechi, mari și murdare și greu de curățat și urâte, dar, ceea ce este cel mai rău e că reprezintă un instrument de tortură, fiindcă degajă imensă cădură iarna și nu pot fi reglate – deci ar trebui schimbate și eu nu am avut bani defel. La Voluntari am trăit în condiții de lux. În oraș a trebuit să dorm iarna cu geamul deschis și am ajuns la spitalul de urgență în 2013 de exemplu.
• Mobila de bucătărie e urâtă, tot ce am găsit mai ieftin și chiuveta la fel, dar acestea merg. Masa însă e de la fostul proprietar și șchioapătă.
• Frigiderul e mic și fără decongelare automată.
• Aragazul e mic și prost, cu mici semne de stricăciune.
• Mașina de spălat din 2006 e încă bună, nu s-a stricat niciodată, dar nu se știe.
• Chiuveta din baie nu e bună pentru spălat pe față.
• Cada din baie mică și murdară de la fostul prorpietar, așa era când m-am mutat.
• Cămara și debaralele trebuie reconstruite fiindcă așa arată urât și sărăcăcios.
• Mobila e veche și cu defecte și stricăciuni – din anii 80 și în plus am nevoie de 2-3 din ele aici în Voluntari, așa cum ai spus și tu.
• Mobila care e nouă e extrem de rea – un dulap ce poate fi aruncat fiindcă abia susține hainele pe tijă și sertarele au fost impracticabile de la început, un birou mic și ieftin și o canapea pe care nu se mai poate dormi bine – cu arcuri rupte. Covoarele – stricate de tot, deși le aspiram și le spălam. Biblioteca nouă e acceptabilă, dar cam slăbuță.
• Ușa de la intrare e metalică, dar e stricată puțin – clanța iese și nu am reușit să o repar, neavând bani.
• Corpuri de iluminat demodate.
• Rezervorul de WC încă merge, dar nu a fost schimbat din 2006.
• Nu are aer condiționat și vara e cald de asemenea.
Acestea fiind spuse – gândește acum cărui fel de individ putem închiria acest apartament jegos și pe ce sumă – după ce te-ai avântat să mă contrazici că îl putem închiria cu 200 de euro pe lună. Care ar fi avantajele acestui apartament și alte caracteristici generale?
• Este semidecomandat și relativ spațios, dar e lângă ghenă și deci un pic mai mic holul de la intrare, unde nu ai mult loc să te încalți sau te îmbraci. Bucătăria și baia sunt aceptabil de mari. Mirosuri de la ghenă nu vin înăuntru.
• Este luminos și primește lumină de la soare dimineața.
• Este posibil să fie reamenajat de proprietar relativ ușor cu o sumă rezonabilă de bani, având în vedere că eu, de exemplu, a trebuit să dau jos faianța cu oglinzi din holul de la intrare, care era lipită cu clei puternic. Acum are faianță și gresie normale.
• Este situat relativ central, aproape de mijloace de transport și e orientat spre spatele blocului, ceea ce e mai rău, fiindcă acolo sunt gunoaie, dar mai bine pentru zgomote.
• Are vecini care fac zgomote, tineri zgomotoși în curtea din spatele blocului și dedesubt stă o bătrână care nu aude și dă televizorul tare.
Să presupunem că am închiria apartamentul așa cum spui tu. Dar ia să vedem mai departe... Fiind cu mobilă rea și apartament rău, chiriașii l-ar strica mai rău într-un an și cum l-am reînchiria la anul sau peste 2 ani?! Și gândește cât suntem de strâmtorate și că am depinde și de acea chirie, fiindcă nu ar fi de ajuns cea de la apartamentul de două camere pe care vrei să îl cumperi dacă vindem pe cel de patru. Reține un detaliu important – că anul acesta au crescut mult prețurile de pe piața imobiliară și acum e momentul propice să vindem, nu peste 1 an sau 10, când nu știm ce va fi și în plus am fi și prea în vârstă amândouă. Au crescut și prețurile apartamentelor și sumele chiriilor, care nu mai sunt cum erau când am stabilit noi 300 de euro pentru apartamentul mare. Din câte am văzut studiind prețurile de pe piața imobiliară de pe Moșilor, apartamentele de genul acesta, care nu au îmbunătățiri sau multe avantaje, se vând cu în jur de 80000 de euro toate, poate ceva doar mai puțin, deci o sumă bună, ceva mai mare decât cea cu care l-am cumpărat. Sigur, se plătește și impozit, dar tot ar rămâne destul.
Apartamentul mare se poate reînchiria mai bine. Tu spui că doamna de la imobiliare ți-a spus că nu putem obține mai mult de 300 de euro pe lună, adică așa cum am luat până acum. Pentru 4 camere pe Moșilor la intersecție cu Zece Mese, semimobilat. Nu este corect, cred eu, și am să explic de ce. Absolut toate chiriile pe internet la aparatamente de 4 camere, chiar cele mai slabe, fără amenajări, sunt peste 400 euro, câteva doar la 370. Cele cu îmbunătățiri luxoase ajung la peste 1000 euro. Acest apartament al nostru e mai bun acum decât era odinioară – și în plus chiriile au crescut! Este curat și are îmbunătățiri și termopane noi și balcoane bune și baie și duș bune – nu știu dacă trebuie zugrăvit, dar poate nu și oricum asta nu costă mult. Este de 4 camere, pentru numele lui Dumnezeu! Face poate 350 măcar. Este situat în zonă relativ bună, destul de central, în plus e zonă liniștită și curată, în afară de gangul de intrare. Este la etaj bun – etajul trei, în caz că se strică liftul. Tu spui că nu putem găsi chiriași – dar îți amintesc că mereu am găsit când am căutat cu ajutorul acelei doamne, și chiar destul de repede. Este posibil de asemenea să facem două-trei îmbunătățiri cu bani din apartamentul meu – aer condiționat, uși de termopan sau măcar caloriferele de reînnoit - și atunci am putea spera să îl închiriem mai rezonabil, cu 400 de euro sau chiar 450. Pe lângă această creștere a chiriei nu am mai avea de plătit nimic pentru apartamentul rău. Și în al treilea rând am putea păstra banii dobândiți în valută într-o bancă – încă nu m-am interesat cum, dar cred că e posibil – și astfel am putea suplimenta venitul cu cele necesare – adică 100-200 euro pe lună, că mai mult nu avem nevoie, numai în lunile de iarnă, chiar dacă stăm în Voluntari, ceea ce ar însemna mai puțin de 2000 de euro necesari pe an în medie, cu cheltuieli neprevăzute cu tot. Am scoate bani numai o dată pe an, comisionul nu poate fi imens. În acest mod ne-am păstra sănătatea și voia bună și banii aceia ar ajunge 20 sau 30 de ani cel puțin (după cheltuielile noastre actuale chiar 40-50 de ani) și nici nu trebuie mai mult – că pot apărea alte opțiuni, cum am explicat.
Apartamentul mare este adevărata valoare, este perla și celălalt e jegul, care însă poate fi ușor curățat de un cumpărător gospodar și e bine situat ca locație. Bătrâna de jos se apropie de 90 de ani. Tu vrei să să vindem pe cel mare cu ideea de a obține un apartament bun și cu îmbunătățiri de două camere, care să ne aducă un venit bun. Deci tu vrei o variantă foarte riscantă, în timp ce ap. mare e deja al nostru și e bun cu adevărat. De unde știi tu ce ți se dă nou? Ce vecini, ce chichițe are? Cine are interesul să vândă apartamente bune? Ai văzut prețurile? Ne-ar rămâne o sumă mică pentru cheltuielile necesare acum și aproape nimic pentru termen lung. (Nu crezi că am suferit destul? Și pentru cine?) Apoi va trebui să ne bazăm pe închirierea celor două. Ai văzut că un ap. bun, deci scump de 2 camere pe Moșilor dă cam 350 euro lunar? De ce să dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard? Îți reamintesc că cel mare s-a închiriat totuși mereu. Îți amintești că mereu apăreau probleme, minore de fapt, cu chiriașii? Ar însemna să apară probleme de la două apartamente, realizezi asta? Ar putea apărea o lege împotriva noastră etc. Unul și bun e mai bine decât două și proaste. Pe termen lung de asemenea e mai bine – e mai bun ca valoare de vânzare în viitorul îndepărtat. Pentru mine, dacă tu mori, tot unul singur e mai bine și pentru tine la fel, dacă mor eu prima.
Acum îți reamintesc motivele pentru care avem nevoie acum de bani, după cum ai spus și tu mereu, uneori cu sămânță de scandal, ca și azi, deși eu nu am nicio vină:(revin imediat cu continuarea)
Aseară, 12 august 2021, după ce am terminat de scris cele de mai sus, m-au torturat înfiorător, cu dureri mari în tot corpul și capul și m-au scuipat continuu cu aberații și idei de genul - ”deci nu se poate?”, ”Nu putem”, ”nu se poate nici acum?!”, așa cum au făcut adesea. Am priceput că ceea ce vor ei să se poată e (probabil) ceva violent asupra creierului meu. Unii spuneau că ei trebuie să plece în străinătate ca să mă poată omorî - sunt obsedați de a îmi face răul și de a mă omorî nu doar din 84, mi se spune, ci din copilărie. Și nu trebuiau să mă lovească și să mă omoare și așa a fost aproape zi de zi. Voi scrie continuarea azi sau mâine, când voi putea.
joi, 5 august 2021
5 august 2021
Ei spun că oamenii nici măcar nu cred că eu sunt otrăvită - deci își imaginează a priori că eu sunt nebună și chipurile acesta e motiv suficient ca să mă respingă total și oricum să mă omoare. Mai țineți minte poate, din ce am povestit, că aveam mereu dovezi destule că era otravă, dar nimeni nu era interesat de adevăr sau probe, cum a fost și cu medicul Căpraru, când aveam bucata aceea împuțită din cârpa cu otravă. Alții spun că poporul a votat ca eu să fiu omorâtă, ceea ce e o monstruozitate - m-ați fi văzut pe mine să votez da sau nu pentru așa ceva?! Nici moartă. Eu consider că niciun om nu trebuie să fie omorât dar în unele cazuri se vorbește de condamnarea la moarte - un lucru ciudat - dar atunci e vorba de judecată și vinovăție a cuiva. Eu absolut sigur nu am greșit nimic întreaga viață și nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată. Nu știu ce acuzație mi s-ar putea aduce chipurile, fiindcă totul a fost cum am scris eu în acest blog, nu am greșit nimic. Azi noapte sau ieri cineva a umblat la apele mele de lângă pat și acum scriu foarte greu - mâinile mi-au amorțit, mai ales noaptea a fost rău. Aberațiile lor legate de condamnarea mea sunt parțial din cauză că în copilărie am jucat rolul procurorului în piesa Procesul apei pentru copii.
Azi, cu excepția unei ieșiri până la magazinul Shop and Go am dormit până la ora 15. Somnolență oribilă. Ei spun din nou că i-au păcălit absolut pe toți că lucrurile au fost și sunt altfel decât am explicat eu aici pe blog și de fapt totul a fost mereu exact cum am spus eu. Repet, dacă ar fi fost adevărul, imediat ar fi fost și dreptatea, adică aș fi avut dreptul la studii și la muncă și nu ar fi mai putut fi nimic rău - ei spun că aș fi clacat, dar e fals, aș fi făcut față, unii dintre ei mereu vorbesc cu condiționalul optativ la trecut sau la prezent. Acum e prea tărziu, dar sunt alte lucruri, cum ar fi faptul că nu trebuie să mă omoare, dar ei asta vor și asta spun mereu. Izolarea e din 1984... dacă nu m-ar fi otrăvit, aș fi reușit sigur. Dar ei mereu spun că mama mea i-a păcălit pe toți, exact așa cum mă amenința în 1984-1985. Aseară am avut din nou dureri musculare și osoase probabil, foarte puternice și în tot corpul. Azi oapte amorțeli puternice.
Iar au intrat ăia cu ideea ”deci nu se poate, nici acum?” Ei mereu intră cu această idee, sugerând că vor să mă omoare sau să mă controleze cerebral complet și așa spun mereu - că ei mă otrăvesc cu scopul distrugerii mele complete și controlării mele de către mama sau de către altcineva, sau depășirii valorii mele intelectuale de către mama, care, spun ei, e o femeie proastă și foarte rea, dar lumea vrea ca eu să mor sau să nu ființez psihic de dragul ei. ???!! Repet, e ideea lor și chiar o repetă din când în când, eu nu gândesc aberații sau lucruri inutile niciodată. Îmi pare rău că nu a înțeles nimeni adevărul că am fost un om perfect și normal întotdeauna, findcă sigur nu m-ar fi omorât - ei zic că oamenii nu au înțeles nici măcar ce e mama. Au lovit încontinuu din 1984, dar, dacă ar fi fost adevărul, sigur nu ar fi mai lovit nimeni. Ei spun IAR că eu sunt tot ce e mai bun dar oamenii toți vor să mă distrugă crezând că sunt ceva rău. ????! Mama mi-a dat afară pisica, mă rog lui Dumnezeu să se întoarcă nevătămată, e o pisică proastă și e noapte, nu s-a mai întmplat așa niciodată, nu prea are șanse să supraviețuiască în noapte - mama a dat-o afară intenționat - fie ea, fie cineva care o manipulează - și urlă la mine că eu sunt de vină, cam așa ceva - deși e invers, ea mereu așa face, de când eram mică și probabil că și în acest sens i-a păcălit pe toți. Adică își transferă vinovăția și dă impresia că eu fac asta. Acum mulțumesc lui Dumnezeu că s-a întors pisica - era tot ce aveam mai aproape și mai drag în afară de mama și îmi cer iertare dacă m-am supărat prea tare. Eram tristă și necăjită.
6.08.21
Din nefericire azi noapte m-au frecat sexual în somn și nu am reușit să mă trezesc, sunt tare amărâtă. Iar au intrat, cu ideea că ”nimeni nu trebuie să înțeleagă adevărul despre Cristina.” Voi credeți așa ceva? Ei spun că mama mea e un om monstruos și verii mei nu pot crede adevărul și la fel ceilalți oameni.??? Oare? Ei spun că numai nașul meu știa adevărul despre mama și l-au omorât.
10.08.21
Azi au intrat din nou cei din categoria ”cum explicăm că nu are dezordine mintală?” sau ”cum justificăm că...”. Ei spuneau că vor să mintă despre mine - ceea ce este un act grav, criminal, fiindcă nu vor ca oamenii să înțeleagă că ei au greșit și preferă să îmi dea moartea. Nu este invenția mea, sunt spusele lor.????!!
12 august 2021
Azi dimineață, ieșind pe stradă m-am întâlnit cu Fana, vecina bătrână de peste drum, mama Mihaelei, despre care am mai povestit. Este una dintre cele 3-4 persoane cu care pot schimba 2-3 vorbe, nu mai mult. Fana mă tratează și ea drept copil prost sau nebună, exact așa cum face (oarecum) și vecina Maricica, soția lui Marinică. Unii spuneau că mama mea i-a păcălit pe toți să mă trateze așa fiindcă ea mă tratează drept nebună de față cu orice străin și fiindcă a inventat povești mincinoase despre mine. Nu de mult, Fana mi-a spus cu compătimire pe stradă - ei ce păcat, ”dacă erai tu... Cristina”, implicând clar că voia să spună că totul era bine dacă eram eu bine adică sănătoasă, întreagă la trup și la minte. Era și implicația că Fana voia să se refere indirect și la faptul că mă considera inaptă de viață datorită unui handicap psihic, ca și cum eram nebună. Azi Fana era împreună cu altă vecină pe care nu o cunosc deloc și am salutat-o și când m-am îndepărtat un pic, evident intenționat așa ca să aud și eu, cum mi s-a mai întâmplat cu alți oameni, Fana a spus tare ”păcat de ea...” cu aceleași semnificații că mă compătimește, ceea ce însemna indirect că mă prezintă vecinei drept nebună, fiindcă nu era niciun păcat și aș fi putut face orice muncă sau studii dacă aș fi avut drepturile și în general nu compătimești în acest mod un om care e doar șchiop, acest gen de respingere apare când omul e considerat inapt psihic, deci Fana mă batjocorea pe față, ca întotdeauna mama și alți oameni. Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că Fana e babă, ca și Ioana de la blocul din oraș și babele nu pot înțlege niciodată.???
Azi, cu excepția unei ieșiri până la magazinul Shop and Go am dormit până la ora 15. Somnolență oribilă. Ei spun din nou că i-au păcălit absolut pe toți că lucrurile au fost și sunt altfel decât am explicat eu aici pe blog și de fapt totul a fost mereu exact cum am spus eu. Repet, dacă ar fi fost adevărul, imediat ar fi fost și dreptatea, adică aș fi avut dreptul la studii și la muncă și nu ar fi mai putut fi nimic rău - ei spun că aș fi clacat, dar e fals, aș fi făcut față, unii dintre ei mereu vorbesc cu condiționalul optativ la trecut sau la prezent. Acum e prea tărziu, dar sunt alte lucruri, cum ar fi faptul că nu trebuie să mă omoare, dar ei asta vor și asta spun mereu. Izolarea e din 1984... dacă nu m-ar fi otrăvit, aș fi reușit sigur. Dar ei mereu spun că mama mea i-a păcălit pe toți, exact așa cum mă amenința în 1984-1985. Aseară am avut din nou dureri musculare și osoase probabil, foarte puternice și în tot corpul. Azi oapte amorțeli puternice.
Iar au intrat ăia cu ideea ”deci nu se poate, nici acum?” Ei mereu intră cu această idee, sugerând că vor să mă omoare sau să mă controleze cerebral complet și așa spun mereu - că ei mă otrăvesc cu scopul distrugerii mele complete și controlării mele de către mama sau de către altcineva, sau depășirii valorii mele intelectuale de către mama, care, spun ei, e o femeie proastă și foarte rea, dar lumea vrea ca eu să mor sau să nu ființez psihic de dragul ei. ???!! Repet, e ideea lor și chiar o repetă din când în când, eu nu gândesc aberații sau lucruri inutile niciodată. Îmi pare rău că nu a înțeles nimeni adevărul că am fost un om perfect și normal întotdeauna, findcă sigur nu m-ar fi omorât - ei zic că oamenii nu au înțeles nici măcar ce e mama. Au lovit încontinuu din 1984, dar, dacă ar fi fost adevărul, sigur nu ar fi mai lovit nimeni. Ei spun IAR că eu sunt tot ce e mai bun dar oamenii toți vor să mă distrugă crezând că sunt ceva rău. ????! Mama mi-a dat afară pisica, mă rog lui Dumnezeu să se întoarcă nevătămată, e o pisică proastă și e noapte, nu s-a mai întmplat așa niciodată, nu prea are șanse să supraviețuiască în noapte - mama a dat-o afară intenționat - fie ea, fie cineva care o manipulează - și urlă la mine că eu sunt de vină, cam așa ceva - deși e invers, ea mereu așa face, de când eram mică și probabil că și în acest sens i-a păcălit pe toți. Adică își transferă vinovăția și dă impresia că eu fac asta. Acum mulțumesc lui Dumnezeu că s-a întors pisica - era tot ce aveam mai aproape și mai drag în afară de mama și îmi cer iertare dacă m-am supărat prea tare. Eram tristă și necăjită.
6.08.21
Din nefericire azi noapte m-au frecat sexual în somn și nu am reușit să mă trezesc, sunt tare amărâtă. Iar au intrat, cu ideea că ”nimeni nu trebuie să înțeleagă adevărul despre Cristina.” Voi credeți așa ceva? Ei spun că mama mea e un om monstruos și verii mei nu pot crede adevărul și la fel ceilalți oameni.??? Oare? Ei spun că numai nașul meu știa adevărul despre mama și l-au omorât.
10.08.21
Azi au intrat din nou cei din categoria ”cum explicăm că nu are dezordine mintală?” sau ”cum justificăm că...”. Ei spuneau că vor să mintă despre mine - ceea ce este un act grav, criminal, fiindcă nu vor ca oamenii să înțeleagă că ei au greșit și preferă să îmi dea moartea. Nu este invenția mea, sunt spusele lor.????!!
12 august 2021
Azi dimineață, ieșind pe stradă m-am întâlnit cu Fana, vecina bătrână de peste drum, mama Mihaelei, despre care am mai povestit. Este una dintre cele 3-4 persoane cu care pot schimba 2-3 vorbe, nu mai mult. Fana mă tratează și ea drept copil prost sau nebună, exact așa cum face (oarecum) și vecina Maricica, soția lui Marinică. Unii spuneau că mama mea i-a păcălit pe toți să mă trateze așa fiindcă ea mă tratează drept nebună de față cu orice străin și fiindcă a inventat povești mincinoase despre mine. Nu de mult, Fana mi-a spus cu compătimire pe stradă - ei ce păcat, ”dacă erai tu... Cristina”, implicând clar că voia să spună că totul era bine dacă eram eu bine adică sănătoasă, întreagă la trup și la minte. Era și implicația că Fana voia să se refere indirect și la faptul că mă considera inaptă de viață datorită unui handicap psihic, ca și cum eram nebună. Azi Fana era împreună cu altă vecină pe care nu o cunosc deloc și am salutat-o și când m-am îndepărtat un pic, evident intenționat așa ca să aud și eu, cum mi s-a mai întâmplat cu alți oameni, Fana a spus tare ”păcat de ea...” cu aceleași semnificații că mă compătimește, ceea ce însemna indirect că mă prezintă vecinei drept nebună, fiindcă nu era niciun păcat și aș fi putut face orice muncă sau studii dacă aș fi avut drepturile și în general nu compătimești în acest mod un om care e doar șchiop, acest gen de respingere apare când omul e considerat inapt psihic, deci Fana mă batjocorea pe față, ca întotdeauna mama și alți oameni. Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că Fana e babă, ca și Ioana de la blocul din oraș și babele nu pot înțlege niciodată.???
marți, 27 iulie 2021
27 iulie 2021
27 iulie
Caniculă oribilă. Am mai pățit așa și, tot la fel ca acum, urinam foarte puțin. Și azi, doar picături - problema a început la începutul lui iulie, când s-a mai încălzit, pe 7-8 iulie și de atunci e cald și urinez foarte puțin. Am luat furosemid și urinal acut degeaba. Doar ieri-alaltăieri mi-am revenit mai bine și acum iar nu urinez. Ei intră acum din nou peste gândul meu cu ideea că ”toată lumea vrea să mori, Cristina.” ??? Alții - ”nu trebuie internată, cu orice preț.” Slăbiciune fizică, dureri musculare destul de puternice. Posibil din cauza oligoanuriei, mă gândesc eu. Alții spuneau că vor să mă ”fiarbă” în suc propriu, că de aceea nu urinez și e cald - așa a fost când eram mai rău otrăvită, de pildă în vara lui 2018 la un moment dat și ei tot asta scornesc, că vor să mă fiarbă.
28 iulie 2021 - azi am cumpărat de la supermarket un produs delhaize 365, de la mega image și era toxic sută la sută, un fel de prăjituri galbene cu umplutură de unt cu zahăr la 7 lei și ceva, am înghițit din păcate 3/4 dintr-una. Tare rău și la gust, dar otrava era concentrată mai mult într-un loc. Ei spun din nou că oamenii comit o imensă greșeală, că m-au condamnat la moarte fiind complet nevinovată. ??? Caniculă monstruoasă, chiar dacă oficial se declară numai 39-40 de grade. Întreaga mea viață nu am trăit așa ceva. Continuu să nu urinez, numai dimineața pot urina, puțin. Am mai mâncat o înghețată vafe la un leu, nimic altceva ca hrană. Ei au aceeași ideație - anume că oamenii care înțeleg că nu am fost niciodată nebună sau proastă cred că aș fi rea și cei care înțeleg că sunt un om foarte bun cred că aș fi nebună și proastă. Cei care înțeleg adevărul că nu sunt nici nebună, nici rea, sunt epurați, mi se spune. Cum adică epurați, întreb? Nu știi tu ce e aceea etc. Epurați din ce lucru sau epurați de ce lucru? Și cine îi epurează pe cei care epurează pe alții? Căci și ei știu. Mă gândesc că se referă poate la psihiatri, au mai spus așa. Ei spun din nou că nici acum nu e cancer (??), e otravă. De trei zile nici pisica mea din casă nu urinează și nu face caca. E adevărul. Încă rezistă. Poate era apa noastră rea (din sticle de la supermarket) sau otrăvită...Mereu aceeași idee că eu am născocit o parte din ceea ce am scris - dar nu au motive reale să bănuiască așa ceva - sau că nu am scris totul, când de fapt am povestit totul în cele mai mici detalii și cert adevărat.
29 iulie 2021
azi iar au început să mă înțepe cu ideea că ”nu vor să recunoască adevărul” etc.??? Pisica a făcut pipi, după ce ieri i-am dat bobițe speciale pentru funcția renală. Încă nu a făcut caca de mai multe zile. Azi sau mâine vreau să mă uit din nou în actele mele medicale - după cum am scris mai demult mi-au dispărut unele, poate tocmai pentru ca ei să ascundă adevărul sau să mintă despre faptul că eram otrăvită sau nu. Eu nu le-am aruncat. Reiterez - de-a lungul vieții, trăind în teroare și tortură, mi s-au luat diverse obiecte, ceea ce e foarte neplăcut și dvs. poate că credeți orbește că eu le-am pierdut sau aruncat și că mint fiindcă sunt bolnavă psihic - dau exemple: poze, inclusiv singura mea poză împreună cu doi colegi de liceu - Ruxandra Dumitrescu și Banu Adelin, acte medicale, obiecte la care țineam, cum a fost pianul meu de jucărie, ziarele de la revoluție, cărți și manuale școlare la care țineam, acuarelele și schițele mele mai frumoase din școală ș.a. Poate voi găsi actele medicale, nu m-am mai uitat de supărare, eu nu aveam cum să le arunc sau să le pierd. Ei spun că unii i-au mințit pe toți despre mine. Eu adaug că este într-adevăr o crimă monstruoasă - nu doar că sunt complet nevinovată, dar am fost un om de valoare, ceea ce nimeni nu știe și nimeni nu a avut nevoie vreodată de mine, fiindcă m-au izolat complet din 1984. Mai adaug eu că absolut cert nu trebuiau să mă omoare sau să mă elimine total din societate, fiindcă, în plus, nu am fost un om acru, rău, egoist, depresiv, trist, mizantrop, invidios etc. din cauza martiriului îndurat - se comite o imensă greșeală. A fost cu adevărat vorba de un suflet foarte frumos și foarte bun, ambele componente la nivel intelectual bun și tot așa sunt și azi. O parte din cei care intră peste mintea mea sunt monștri - dacă s-ar fi trezit la realitate absolut cert nu m-ar fi omorât. Și nici dvs. Trebuiau doar să mă accepte cât de puțin - cel puțin acele două drepturi și să nu fiu otrăvită și măcar 5-6 persoane în viața mea - ceea ce nu s-a întâmplat, din 1984 până azi. Am scris puține texte despre partea aceea frumoasă de suflet a mea, de exemplu laudă omului (și lui Dumnezeu) sau laudă păcii, iubirii, recunoștință etc. dar mereu am avut partea aceea frumoasă deschisă spre seninătate și bucurie. Există unele texte în proză sau poezii ale mele în care mărturisesc binele și dragostea mea de viață și oameni. Unii ziceau zilele trecute că proștii cred (??) că eu sunt o marionetă, în timp ce eu sunt un om autonom. Mă îndoiesc. Totuși se pare că ei chiar cred ceva rău, deși nu aveau motive, fiind eu un om bun și izolată mereu.
31 iulie 2021
imediat ce m-am trezit au început, ca de atâtea alte ori - ”trebuie neapărat omorâtă”.??? ”tu nu ai greșit nimic, dar faptul că ai scris adevărul îi obligă să te omoare”. ?? Aseară m-au luat din nou cu ideea că dacă m-ar fi acceptat, dacă mi-ar fi lăsat viața, ar fi fost un scandal prea mare.???? Azi iar au exprimat ideea că toți vor să mor, ca să fie acoperită minciuna politică.???! Altă idee secundară ar fi că unii cred (???) că eu nu am scris totul - ceea ce e fals.
1 august 2021 - noaptea
unii sunt așa nebuni încât se miră că eu nu m-am gândit niciodată la profesorul Z sau la persoane legate de el sau la orice altfel de oameni! E logic că omul inteligent - și eu chiar puteam dovedi că așa am fost mereu - nu se gândește la alții niciodată (în mintea lui, nici în cuvinte, nici în imagini, nici în reverie emoțională), decât dacă nu e singur complet și numai când e normal și necesar, util. Dar eu nu am avut nicio relație cu acel Z și nici cu alți oameni, bărbați sau femei, nu ar fi fost normal să mă gândesc la alții și nici nu s-a întâmplat așa ceva deloc, întreaga mea viață. Ce, dvs. vă gândiți la mine?! Nu, pentru că nici nu mă cunoașteți, dar eu acuz indiferența dvs., când e clar că e vorba de o crimă reală asupra unui om bun. M-am gândit o singură dată toată viața la alt om, anume la profesorul Z, dar numai atunci când făceam meditații cu el, și asta numai fiindcă el a insistat foarte mult. Puteam dovedi științific că așa am fost mereu și că oamenii cât de cât inteligenți nu au cum să se gândească la necunoscuți în mod obsesiv decât sub influența unor otrăvuri/droguri sau altceva. Eu nu m-am gândit la alții nici sub tratament psihiatric. Am relație, dar foarte superficială, doar cu mama și mă gândesc la ea în mod vag, adică cum să fac să o ajut, să se simtă bine, să-i cumpăr câte ceva etc. "Da, dar dacă lumea ar înțelege...", spune unul din cei răi, ca întotdeauna. Nu s-ar fi întâmplat nimic rău, răul se întâmplă numai când se face răul asupra cuiva bun și frumos, cum a fost cu mine de exemplu. Acum au inventat că familia Șerban a dispus ca eu să fiu anihilată - ceea ce e exclus, fiindcă nu au ce să anihileze, am fost un om total lipsit de virulență și doar pacea și iubirea, și nu am avut nicio legătură cu acei oameni, la care de asemenea nu m-am gândit decât când am scris tot adevărul pe acest blog, astfel încât datele despre realitate nu sunt defel distorsionate, deși am fost torturată monstruos mereu. Fiind un om de valoare, chiar săracă și închisă fiind, nu aveam cum să greșesc, e adevărul, nu e delir de grandoare, puteam dovedi totul. Ei spun iar că eu nu pricep că oamenii toți au fost păcăliți că eu aș fi cu adevărat nebună și rea sau proastă.??? Am iar dureri osteoarticulare oribile, nu pot adormi... Ei iar spuneau că m-au chinuit așa monstruos întreaga viață, încât absolut nimeni nu poate să creadă adevărul. Ei spun că oamenii au înțeles totul pe dos, deși eu am fost numai binele și spun încă o dată că ei cred tot ce li se spune, deși am fost evident izolată cu forța din 1984!!?
2 august 2021, noaptea
După o pauză mai mare, poate de circa o lună, am avut brusc iar amorțeală și sete puternică, care nu cedează la apă. Posibil otrăvită ca mai demult în apă sau/și hrană. Ei spun din nou o aberație - că eu nu am greșit nimic, dar că sunt omorâtă fiindcă oamenii cred că aș fi greșit eu ceva. Nu cred, e absurd. Dimineața - azi noapte am descoperit metoda probabilă prin care mama m-a otrăvit în trecut și poate și nopțile acestea. Azi mama iar a scos limba la mine, cum făcea și mai demult. Ei sugerează că au eliminat de la început ipoteza mamei monstruoase (??) și de aceea toți cred că eu sunt nebună etc. Azi am început să urinez din nou mai normal, dar nu perfect.
Caniculă oribilă. Am mai pățit așa și, tot la fel ca acum, urinam foarte puțin. Și azi, doar picături - problema a început la începutul lui iulie, când s-a mai încălzit, pe 7-8 iulie și de atunci e cald și urinez foarte puțin. Am luat furosemid și urinal acut degeaba. Doar ieri-alaltăieri mi-am revenit mai bine și acum iar nu urinez. Ei intră acum din nou peste gândul meu cu ideea că ”toată lumea vrea să mori, Cristina.” ??? Alții - ”nu trebuie internată, cu orice preț.” Slăbiciune fizică, dureri musculare destul de puternice. Posibil din cauza oligoanuriei, mă gândesc eu. Alții spuneau că vor să mă ”fiarbă” în suc propriu, că de aceea nu urinez și e cald - așa a fost când eram mai rău otrăvită, de pildă în vara lui 2018 la un moment dat și ei tot asta scornesc, că vor să mă fiarbă.
28 iulie 2021 - azi am cumpărat de la supermarket un produs delhaize 365, de la mega image și era toxic sută la sută, un fel de prăjituri galbene cu umplutură de unt cu zahăr la 7 lei și ceva, am înghițit din păcate 3/4 dintr-una. Tare rău și la gust, dar otrava era concentrată mai mult într-un loc. Ei spun din nou că oamenii comit o imensă greșeală, că m-au condamnat la moarte fiind complet nevinovată. ??? Caniculă monstruoasă, chiar dacă oficial se declară numai 39-40 de grade. Întreaga mea viață nu am trăit așa ceva. Continuu să nu urinez, numai dimineața pot urina, puțin. Am mai mâncat o înghețată vafe la un leu, nimic altceva ca hrană. Ei au aceeași ideație - anume că oamenii care înțeleg că nu am fost niciodată nebună sau proastă cred că aș fi rea și cei care înțeleg că sunt un om foarte bun cred că aș fi nebună și proastă. Cei care înțeleg adevărul că nu sunt nici nebună, nici rea, sunt epurați, mi se spune. Cum adică epurați, întreb? Nu știi tu ce e aceea etc. Epurați din ce lucru sau epurați de ce lucru? Și cine îi epurează pe cei care epurează pe alții? Căci și ei știu. Mă gândesc că se referă poate la psihiatri, au mai spus așa. Ei spun din nou că nici acum nu e cancer (??), e otravă. De trei zile nici pisica mea din casă nu urinează și nu face caca. E adevărul. Încă rezistă. Poate era apa noastră rea (din sticle de la supermarket) sau otrăvită...Mereu aceeași idee că eu am născocit o parte din ceea ce am scris - dar nu au motive reale să bănuiască așa ceva - sau că nu am scris totul, când de fapt am povestit totul în cele mai mici detalii și cert adevărat.
29 iulie 2021
azi iar au început să mă înțepe cu ideea că ”nu vor să recunoască adevărul” etc.??? Pisica a făcut pipi, după ce ieri i-am dat bobițe speciale pentru funcția renală. Încă nu a făcut caca de mai multe zile. Azi sau mâine vreau să mă uit din nou în actele mele medicale - după cum am scris mai demult mi-au dispărut unele, poate tocmai pentru ca ei să ascundă adevărul sau să mintă despre faptul că eram otrăvită sau nu. Eu nu le-am aruncat. Reiterez - de-a lungul vieții, trăind în teroare și tortură, mi s-au luat diverse obiecte, ceea ce e foarte neplăcut și dvs. poate că credeți orbește că eu le-am pierdut sau aruncat și că mint fiindcă sunt bolnavă psihic - dau exemple: poze, inclusiv singura mea poză împreună cu doi colegi de liceu - Ruxandra Dumitrescu și Banu Adelin, acte medicale, obiecte la care țineam, cum a fost pianul meu de jucărie, ziarele de la revoluție, cărți și manuale școlare la care țineam, acuarelele și schițele mele mai frumoase din școală ș.a. Poate voi găsi actele medicale, nu m-am mai uitat de supărare, eu nu aveam cum să le arunc sau să le pierd. Ei spun că unii i-au mințit pe toți despre mine. Eu adaug că este într-adevăr o crimă monstruoasă - nu doar că sunt complet nevinovată, dar am fost un om de valoare, ceea ce nimeni nu știe și nimeni nu a avut nevoie vreodată de mine, fiindcă m-au izolat complet din 1984. Mai adaug eu că absolut cert nu trebuiau să mă omoare sau să mă elimine total din societate, fiindcă, în plus, nu am fost un om acru, rău, egoist, depresiv, trist, mizantrop, invidios etc. din cauza martiriului îndurat - se comite o imensă greșeală. A fost cu adevărat vorba de un suflet foarte frumos și foarte bun, ambele componente la nivel intelectual bun și tot așa sunt și azi. O parte din cei care intră peste mintea mea sunt monștri - dacă s-ar fi trezit la realitate absolut cert nu m-ar fi omorât. Și nici dvs. Trebuiau doar să mă accepte cât de puțin - cel puțin acele două drepturi și să nu fiu otrăvită și măcar 5-6 persoane în viața mea - ceea ce nu s-a întâmplat, din 1984 până azi. Am scris puține texte despre partea aceea frumoasă de suflet a mea, de exemplu laudă omului (și lui Dumnezeu) sau laudă păcii, iubirii, recunoștință etc. dar mereu am avut partea aceea frumoasă deschisă spre seninătate și bucurie. Există unele texte în proză sau poezii ale mele în care mărturisesc binele și dragostea mea de viață și oameni. Unii ziceau zilele trecute că proștii cred (??) că eu sunt o marionetă, în timp ce eu sunt un om autonom. Mă îndoiesc. Totuși se pare că ei chiar cred ceva rău, deși nu aveau motive, fiind eu un om bun și izolată mereu.
31 iulie 2021
imediat ce m-am trezit au început, ca de atâtea alte ori - ”trebuie neapărat omorâtă”.??? ”tu nu ai greșit nimic, dar faptul că ai scris adevărul îi obligă să te omoare”. ?? Aseară m-au luat din nou cu ideea că dacă m-ar fi acceptat, dacă mi-ar fi lăsat viața, ar fi fost un scandal prea mare.???? Azi iar au exprimat ideea că toți vor să mor, ca să fie acoperită minciuna politică.???! Altă idee secundară ar fi că unii cred (???) că eu nu am scris totul - ceea ce e fals.
1 august 2021 - noaptea
unii sunt așa nebuni încât se miră că eu nu m-am gândit niciodată la profesorul Z sau la persoane legate de el sau la orice altfel de oameni! E logic că omul inteligent - și eu chiar puteam dovedi că așa am fost mereu - nu se gândește la alții niciodată (în mintea lui, nici în cuvinte, nici în imagini, nici în reverie emoțională), decât dacă nu e singur complet și numai când e normal și necesar, util. Dar eu nu am avut nicio relație cu acel Z și nici cu alți oameni, bărbați sau femei, nu ar fi fost normal să mă gândesc la alții și nici nu s-a întâmplat așa ceva deloc, întreaga mea viață. Ce, dvs. vă gândiți la mine?! Nu, pentru că nici nu mă cunoașteți, dar eu acuz indiferența dvs., când e clar că e vorba de o crimă reală asupra unui om bun. M-am gândit o singură dată toată viața la alt om, anume la profesorul Z, dar numai atunci când făceam meditații cu el, și asta numai fiindcă el a insistat foarte mult. Puteam dovedi științific că așa am fost mereu și că oamenii cât de cât inteligenți nu au cum să se gândească la necunoscuți în mod obsesiv decât sub influența unor otrăvuri/droguri sau altceva. Eu nu m-am gândit la alții nici sub tratament psihiatric. Am relație, dar foarte superficială, doar cu mama și mă gândesc la ea în mod vag, adică cum să fac să o ajut, să se simtă bine, să-i cumpăr câte ceva etc. "Da, dar dacă lumea ar înțelege...", spune unul din cei răi, ca întotdeauna. Nu s-ar fi întâmplat nimic rău, răul se întâmplă numai când se face răul asupra cuiva bun și frumos, cum a fost cu mine de exemplu. Acum au inventat că familia Șerban a dispus ca eu să fiu anihilată - ceea ce e exclus, fiindcă nu au ce să anihileze, am fost un om total lipsit de virulență și doar pacea și iubirea, și nu am avut nicio legătură cu acei oameni, la care de asemenea nu m-am gândit decât când am scris tot adevărul pe acest blog, astfel încât datele despre realitate nu sunt defel distorsionate, deși am fost torturată monstruos mereu. Fiind un om de valoare, chiar săracă și închisă fiind, nu aveam cum să greșesc, e adevărul, nu e delir de grandoare, puteam dovedi totul. Ei spun iar că eu nu pricep că oamenii toți au fost păcăliți că eu aș fi cu adevărat nebună și rea sau proastă.??? Am iar dureri osteoarticulare oribile, nu pot adormi... Ei iar spuneau că m-au chinuit așa monstruos întreaga viață, încât absolut nimeni nu poate să creadă adevărul. Ei spun că oamenii au înțeles totul pe dos, deși eu am fost numai binele și spun încă o dată că ei cred tot ce li se spune, deși am fost evident izolată cu forța din 1984!!?
2 august 2021, noaptea
După o pauză mai mare, poate de circa o lună, am avut brusc iar amorțeală și sete puternică, care nu cedează la apă. Posibil otrăvită ca mai demult în apă sau/și hrană. Ei spun din nou o aberație - că eu nu am greșit nimic, dar că sunt omorâtă fiindcă oamenii cred că aș fi greșit eu ceva. Nu cred, e absurd. Dimineața - azi noapte am descoperit metoda probabilă prin care mama m-a otrăvit în trecut și poate și nopțile acestea. Azi mama iar a scos limba la mine, cum făcea și mai demult. Ei sugerează că au eliminat de la început ipoteza mamei monstruoase (??) și de aceea toți cred că eu sunt nebună etc. Azi am început să urinez din nou mai normal, dar nu perfect.
duminică, 25 iulie 2021
o imensă, disperată și creștinească rugă de a fi ajutată, de a fi acceptată să ajut
Cu rugă umilă vin la dvs. să citiți această scrisoare de mai jos, sunt un om singur din 1984 - sunt deja 37 de ani și acum încă sunt în viață, am contact doar cu mama. Am fost respinsă din cauza unui diagnostic psihiatric total nedrept, datorat violenței asupra mea din partea părinților și unui abuz din partea unui profesor meditator. Aceste lucruri s-au întâmplat de mult, eu am absolvit facultatea de psihologie și am făcut 5 ani de medicină și acum am 50 de ani. Tot singură și nu mai pot îndura. V-aș ruga să înțelegeți că oamenii m-au respins fără să știe nimic despre mine, întreaga mea viață familia m-a ținut închisă și izolată cu forța - în afară de 2 ani când am fost profesoară la un liceu din capitală, fiindcă unii profesori din facultate credeau că eram un om normal și capabil de muncă și lucruri bune, ceea ce era și e adevărat. Nu au existat decât câteva persoane care au vorbit cu mine întreaga mea viață, 50 de ani. Situația mea e de pensionară cu 800 de lei pe lună, am reședința în Voluntari (stau cu mama) dar am locuință în București. Poate că dvs credeți că psihiatrii sau psihologii au mereu dreptate și că pacienții trăiesc în iluzii și delir, fiindcă așa sunteți învățați la școală și în alte părți. În cazul meu toată dreptatea e de partea mea.
Am scris un blog despre viața mea și l-am făcut public, cu toate cele prin care am trecut. Fiindcă e vorba de o crimă și am fost cu adevărat otrăvită, fiind un om nevinovat și bun, da, e adevărul, dar nu contează mult dacă nu credeți - nu mă respingeți vă rog în genunchi, fără să știți cum sunt în realitate. Sunt dispusă să ajut orice aș putea - să scriu articole sau traduceri, să corectez, să stau cu bătrâni sau copii singuri etc. Nu pot face efort fizic, fiindcă am lipsă un picior în urma unei tentative de sinucidere, dar am proteză cu care merg bine. Mulțumesc în numele lui Dumnezeu și al binelui între oameni. Am trimis cererea mea peste tot fără rezultat - mă rog lui Dumnezeu să vă lumineze sufletul. Anul acesta sunt 37 de ani de izolare - e adevărul și sunt un om normal, e imposibil să mai continuu, unde să mai merg în genunchi? Merg duminica la slujbă în apropiere, dar, fiind un tip intelectual, nimeni nu vorbește cu mine. Mai jos aveți atașată o scrisoare despre viața mea. Cu stimă, Cristina-Monica Moldoveanu
Scrisoarea de mai sus am trimis-o la o societate filantropică atașată de Patriarhia Română, nu m-au acceptat nici ei... deocamdată. Unii spun tot timpul că eu nu pot înțelege că oamenii au fost îndobitociți despre mine. ????Ei spun că oamenii au iluzia că eu am greșit ceva și de fapt eu nu am greșit nimic, sau că sunt proști și cred că eu sunt nebună.????
Am scris un blog despre viața mea și l-am făcut public, cu toate cele prin care am trecut. Fiindcă e vorba de o crimă și am fost cu adevărat otrăvită, fiind un om nevinovat și bun, da, e adevărul, dar nu contează mult dacă nu credeți - nu mă respingeți vă rog în genunchi, fără să știți cum sunt în realitate. Sunt dispusă să ajut orice aș putea - să scriu articole sau traduceri, să corectez, să stau cu bătrâni sau copii singuri etc. Nu pot face efort fizic, fiindcă am lipsă un picior în urma unei tentative de sinucidere, dar am proteză cu care merg bine. Mulțumesc în numele lui Dumnezeu și al binelui între oameni. Am trimis cererea mea peste tot fără rezultat - mă rog lui Dumnezeu să vă lumineze sufletul. Anul acesta sunt 37 de ani de izolare - e adevărul și sunt un om normal, e imposibil să mai continuu, unde să mai merg în genunchi? Merg duminica la slujbă în apropiere, dar, fiind un tip intelectual, nimeni nu vorbește cu mine. Mai jos aveți atașată o scrisoare despre viața mea. Cu stimă, Cristina-Monica Moldoveanu
Scrisoarea de mai sus am trimis-o la o societate filantropică atașată de Patriarhia Română, nu m-au acceptat nici ei... deocamdată. Unii spun tot timpul că eu nu pot înțelege că oamenii au fost îndobitociți despre mine. ????Ei spun că oamenii au iluzia că eu am greșit ceva și de fapt eu nu am greșit nimic, sau că sunt proști și cred că eu sunt nebună.????
duminică, 18 iulie 2021
18 iulie 2021
Azi mi-am dezactivat contul facebook. Bineînțeles nimeni nu a răspuns cererii mele de viață într-un mesaj aruncat în ocean, respectiv adresa acestui blog. Totul e adevărat, izolarea inumană și totală din 84, nevinovăția și normalitatea mea, otrava din anul 2000 încoace. Implor în genunchi, voi trimite oriunde voi găsi adresă de email, dar se pare că oamenii m-au condamnat la moarte fiind total nevinovată... Am implorat atâția ani, eram în stare și dornică să am grijă de copii, de bătrâni, eram dornică și capabilă, acum e prea târziu...aș fi fost atât de fericită, dar și acum mai sunt unele lucruri pe care le pot face.
19 iulie 2021
ei spun in nou că, deși am fost în mod evident otrăvită și deși evident nimeni nu a stat de vorbă cu mine întreaga mea viață, totuși proștii au o teorie complet neadevărată și evident ilogică despre mine
20 iulie 2021
ei spun iar că la toți le-au pus sula în coaste, forțându-i să depună mărturie falsă împotriva mea, ca să aibă motiv în ochii proștilor să mă omoare și mai fabulează că Secuiu refuză să depună mărturie falsă (un fost coleg profesor de la colegiul ILCaragiale) - acum voi căuta pe internet adrese de mail ale celor de la acel colegiu, să le trimit adresa acestui blog - voi face public apoi cam la ce adrese de mail am trimis, nimeni nu răspunde, deși e evident că sunt omorâtă și total nevinovată, adică nimeni nu are nevoie de mine.
21 iulie 21
Voi merge la dentist vineri dimineața - aici în Voluntari. Mi-e tare frică, nu de otravă cu efect rapid sau pe termen scurt, ci de otravă retard, cu efect în timp îndelungat sau peste mai mult timp. Otrava poate să o strecoare altcineva, nu angajații cabinetului dentar. Totuși sunt înconjurată de minciună și e adevărul că sunt izolată din 1984, deci nimeni nu mă cunoaște, nimeni nu are nevoie de mine, ba lumea chiar continuă să mintă. Cei care vin peste mintea mea au spus din nou că oamenii cred că eu aș fi ceva rău (evident așa pare că cred ei) și eu sunt cu adevărat ceva bun - ceea ce e adevărat. Au zis că i-au îndobitocit așa rău, încât ei chiar cred aberații politice, deși eu nu am avut nicio legătură cu politica - asta nu știu dacă așa cred ei, e posibil. Din nou au intrat cu ideea că s-au făcut de râs pentru totdeauna - au zis mereu așa cel puțin din 2006 încoace - această idee li se pare importantă și adevărată. Cățeaua cea bună, cățeaua cu privire bună și luminoasă ca de om, e pe moarte săraca... a făcut mai multe atacuri cerebrale. Valul de caniculă de vreo 2 săptămâni încoace nu s-a terminat. Ei spun că sunt vânată de mafie, crima organizată, fiindcă au fost plătiți să mă omoare.??? Totuși mă voi duce la dentist. Dar mi-e tare frică, nu am avut niciodată pe nimeni cu care să stau de vorbă, nu e absolut nimeni în viața mea deloc și nu a fost nicidoată - dacă ar fi fost, nu mi-ar fi fost frică să merg acolo. Azi am ieșit din casă după peste o săptămână, adică de duminică, 11 iulie 2021, de când am fost imobilizată în cârje, findcă mi-era rănit bontul - acum rana s-a vindecat.
ei spun din când în când că mi-au făcut așa de mult rău, încât oamenii buni nu pot crede adevărul despre mine
22 iulie 2021 - Vulpi a murit
ei spun că nu credeau că oamenii sunt în stare de o așa josnicie și că mă omoară pentru o minciună politică, eu spun că era așa dinainte de a scrie eu adevărul aici și clar mă omorau - ei spuneau că toți cunosc adevărul despre acel lucru politic și că mă omoară degeaba, dar acum ei spun că minciuna este despre mine și că eu contrazic ceea ce declară ei despre mine prin tot ceea ce sunt - deci de aceea mă omoară - ei mai spun că acesta e motivul asasinării tuturor ”nebunilor” și anume discrepanța dintre ceea ce cred proștii despre ei și ceea ce sunt ei în mod real - acum mi-e tare frică de dentist, unii cred, ca și mine, că mă vor otrăvi precis, chiar dacă nu mor acum, oricum în oraș mă otrăveau și puteam dovedi, dar nimeni nu era interesat de mine și de supraviețuirea mea
alții spun că eu sunt un om foarte performant, dar proștii cred că eu sunt rablă, ei zic că oamenii încă nu au înțeles că tot ce am spus eu e adevărul - probabil din cauza minciunilor despre mine, așa zic ei, dar eu nu cred că oamenii vor înțelege adevărul, fiindcă sunt și am fost mereu complet izolată - e imposibil să înțeleagă
24 iulie 2021
ieri m-am întâlnit cu o femeie necunoscută pe stradă și i-am povestit pe scurt viața mea, fiindcă m-a întrebat, eu vorbesc totul repede fiindcă sunt total singură din 84 de fapt - cu câteva excepții - și îmi pare enorm de rău că am uitat să spun două lucruri esențiale - faptul că părinții erau nebuni și foarte violenți din 84 când m-au luat cu ei (ei erau dinainte așa) și faptul că nu am dreptul la muncă și la studii superioare, adică adeverință de la medicul de familie, că altfel nu mă otrăveau și nu eram izolată compet. Nu am spus de otravă, fiindcă e o chestiune delicată, dar puteam dovedi totul - și așa din păcate a ieșit că din cauza lui Zăgrean - numit de mine profesor sau meditator- s-a întâmplat răul în viața mea, un rău care încă poate fi reparat. Nu e din cauza lui tot răul și nici cea mai mare parte.
25 iulie 2021
ei spun iar că eu sunt un om excepțional de bun și inteligent (?), dar oamenii m-au judecat greșit și de aceea mă omoară. Eu nu mai pot trăi doar cu acești pui de pisică pe care îi am ca unic rost al vieții. Am implorat în zadar din 1984. Se pare că e așa cum spunea mama de la început - nimeni nu mă crede nici măcar că am fost otrăvită, deși era clar și erau dovezi, ei a priori nu cred așa ceva și nimeni nu crede nici răutatea și violența extremă din partea mamei - care a fost exact așa cum am povestit, fără motiv, mulțumesc lui Dumnezeu că acum e mai bine. Tot așa e posibil ca oamenii să nu creadă nici măcar binele și frumosul și inteligența din partea mea, deși am fost mereu la fel cum sunt acum. Nu am cum să creadă fiindcă am fost mereu izolată din 84, și proștii poate cred că era un motiv pentru asta și de fapt nu era. Temperaturi foarte ridicate, internetul nu arată adevărul. La Tokyo a început vineri olimpiada, care a fost amânată anul trecut. Suport foarte greu căldura și unii anunță temperaturi record săptămâna viitoare - păcat că nu am avut bani de aer condiționat, foarte mulți bucureșteni au avut, prin urmare nu suferă și poate nici nu înțeleg.
Ei spun azi din nou că eu sunt cea mai deșteaptă dintre toți și că mereu mă ”ridic” (?) deasupra celorlalți și ei toți mă doboară de fiecare dată.??? cred că se referă la faptul că sunt monstruos torturată cerebral, uneori ore în șir, din când în când, durerile mari începând abia acum 5-6 ani. Am întrebat mereu la care toți ceilalți se referă ei și mi-au spus că e vorba de faptul că eu sunt cea mai deșteaptă dintre nebuni și singura complet nevinovată. Am spus că nu sunt nebună, dar ei au spus că așa ”consideră” toți ceilalți, fiindcă ”nebuni sunt cei care sunt băgați la balamuc/spital” și fiindcă ”spitalul de psihiatrie nu vrea să recunoască adevărul”.??? Cine a interogat spitalul de psihiatrie despre mine?, eu cred că ei nu judecă corect. Alții spuneau că sunt un om perfect normal, că tot ce am povestit e adevărul, dar eu nu am înnebunit din cauza necazurilor. Alții zic că nu e ”fezabil” (??), fiindcă nu sunt câtuși de puțin nebună.
19 iulie 2021
ei spun in nou că, deși am fost în mod evident otrăvită și deși evident nimeni nu a stat de vorbă cu mine întreaga mea viață, totuși proștii au o teorie complet neadevărată și evident ilogică despre mine
20 iulie 2021
ei spun iar că la toți le-au pus sula în coaste, forțându-i să depună mărturie falsă împotriva mea, ca să aibă motiv în ochii proștilor să mă omoare și mai fabulează că Secuiu refuză să depună mărturie falsă (un fost coleg profesor de la colegiul ILCaragiale) - acum voi căuta pe internet adrese de mail ale celor de la acel colegiu, să le trimit adresa acestui blog - voi face public apoi cam la ce adrese de mail am trimis, nimeni nu răspunde, deși e evident că sunt omorâtă și total nevinovată, adică nimeni nu are nevoie de mine.
21 iulie 21
Voi merge la dentist vineri dimineața - aici în Voluntari. Mi-e tare frică, nu de otravă cu efect rapid sau pe termen scurt, ci de otravă retard, cu efect în timp îndelungat sau peste mai mult timp. Otrava poate să o strecoare altcineva, nu angajații cabinetului dentar. Totuși sunt înconjurată de minciună și e adevărul că sunt izolată din 1984, deci nimeni nu mă cunoaște, nimeni nu are nevoie de mine, ba lumea chiar continuă să mintă. Cei care vin peste mintea mea au spus din nou că oamenii cred că eu aș fi ceva rău (evident așa pare că cred ei) și eu sunt cu adevărat ceva bun - ceea ce e adevărat. Au zis că i-au îndobitocit așa rău, încât ei chiar cred aberații politice, deși eu nu am avut nicio legătură cu politica - asta nu știu dacă așa cred ei, e posibil. Din nou au intrat cu ideea că s-au făcut de râs pentru totdeauna - au zis mereu așa cel puțin din 2006 încoace - această idee li se pare importantă și adevărată. Cățeaua cea bună, cățeaua cu privire bună și luminoasă ca de om, e pe moarte săraca... a făcut mai multe atacuri cerebrale. Valul de caniculă de vreo 2 săptămâni încoace nu s-a terminat. Ei spun că sunt vânată de mafie, crima organizată, fiindcă au fost plătiți să mă omoare.??? Totuși mă voi duce la dentist. Dar mi-e tare frică, nu am avut niciodată pe nimeni cu care să stau de vorbă, nu e absolut nimeni în viața mea deloc și nu a fost nicidoată - dacă ar fi fost, nu mi-ar fi fost frică să merg acolo. Azi am ieșit din casă după peste o săptămână, adică de duminică, 11 iulie 2021, de când am fost imobilizată în cârje, findcă mi-era rănit bontul - acum rana s-a vindecat.
ei spun din când în când că mi-au făcut așa de mult rău, încât oamenii buni nu pot crede adevărul despre mine
22 iulie 2021 - Vulpi a murit
ei spun că nu credeau că oamenii sunt în stare de o așa josnicie și că mă omoară pentru o minciună politică, eu spun că era așa dinainte de a scrie eu adevărul aici și clar mă omorau - ei spuneau că toți cunosc adevărul despre acel lucru politic și că mă omoară degeaba, dar acum ei spun că minciuna este despre mine și că eu contrazic ceea ce declară ei despre mine prin tot ceea ce sunt - deci de aceea mă omoară - ei mai spun că acesta e motivul asasinării tuturor ”nebunilor” și anume discrepanța dintre ceea ce cred proștii despre ei și ceea ce sunt ei în mod real - acum mi-e tare frică de dentist, unii cred, ca și mine, că mă vor otrăvi precis, chiar dacă nu mor acum, oricum în oraș mă otrăveau și puteam dovedi, dar nimeni nu era interesat de mine și de supraviețuirea mea
alții spun că eu sunt un om foarte performant, dar proștii cred că eu sunt rablă, ei zic că oamenii încă nu au înțeles că tot ce am spus eu e adevărul - probabil din cauza minciunilor despre mine, așa zic ei, dar eu nu cred că oamenii vor înțelege adevărul, fiindcă sunt și am fost mereu complet izolată - e imposibil să înțeleagă
24 iulie 2021
ieri m-am întâlnit cu o femeie necunoscută pe stradă și i-am povestit pe scurt viața mea, fiindcă m-a întrebat, eu vorbesc totul repede fiindcă sunt total singură din 84 de fapt - cu câteva excepții - și îmi pare enorm de rău că am uitat să spun două lucruri esențiale - faptul că părinții erau nebuni și foarte violenți din 84 când m-au luat cu ei (ei erau dinainte așa) și faptul că nu am dreptul la muncă și la studii superioare, adică adeverință de la medicul de familie, că altfel nu mă otrăveau și nu eram izolată compet. Nu am spus de otravă, fiindcă e o chestiune delicată, dar puteam dovedi totul - și așa din păcate a ieșit că din cauza lui Zăgrean - numit de mine profesor sau meditator- s-a întâmplat răul în viața mea, un rău care încă poate fi reparat. Nu e din cauza lui tot răul și nici cea mai mare parte.
25 iulie 2021
ei spun iar că eu sunt un om excepțional de bun și inteligent (?), dar oamenii m-au judecat greșit și de aceea mă omoară. Eu nu mai pot trăi doar cu acești pui de pisică pe care îi am ca unic rost al vieții. Am implorat în zadar din 1984. Se pare că e așa cum spunea mama de la început - nimeni nu mă crede nici măcar că am fost otrăvită, deși era clar și erau dovezi, ei a priori nu cred așa ceva și nimeni nu crede nici răutatea și violența extremă din partea mamei - care a fost exact așa cum am povestit, fără motiv, mulțumesc lui Dumnezeu că acum e mai bine. Tot așa e posibil ca oamenii să nu creadă nici măcar binele și frumosul și inteligența din partea mea, deși am fost mereu la fel cum sunt acum. Nu am cum să creadă fiindcă am fost mereu izolată din 84, și proștii poate cred că era un motiv pentru asta și de fapt nu era. Temperaturi foarte ridicate, internetul nu arată adevărul. La Tokyo a început vineri olimpiada, care a fost amânată anul trecut. Suport foarte greu căldura și unii anunță temperaturi record săptămâna viitoare - păcat că nu am avut bani de aer condiționat, foarte mulți bucureșteni au avut, prin urmare nu suferă și poate nici nu înțeleg.
Ei spun azi din nou că eu sunt cea mai deșteaptă dintre toți și că mereu mă ”ridic” (?) deasupra celorlalți și ei toți mă doboară de fiecare dată.??? cred că se referă la faptul că sunt monstruos torturată cerebral, uneori ore în șir, din când în când, durerile mari începând abia acum 5-6 ani. Am întrebat mereu la care toți ceilalți se referă ei și mi-au spus că e vorba de faptul că eu sunt cea mai deșteaptă dintre nebuni și singura complet nevinovată. Am spus că nu sunt nebună, dar ei au spus că așa ”consideră” toți ceilalți, fiindcă ”nebuni sunt cei care sunt băgați la balamuc/spital” și fiindcă ”spitalul de psihiatrie nu vrea să recunoască adevărul”.??? Cine a interogat spitalul de psihiatrie despre mine?, eu cred că ei nu judecă corect. Alții spuneau că sunt un om perfect normal, că tot ce am povestit e adevărul, dar eu nu am înnebunit din cauza necazurilor. Alții zic că nu e ”fezabil” (??), fiindcă nu sunt câtuși de puțin nebună.
luni, 12 iulie 2021
Sebeș, iulie 2021
(ei spun că toți adulții au înnebunit și mint despre mine și că tot ce mi-a rămas sunt copiii, fiindcă părinții lor sunt nebuni, dar copiii cred minciuna părinților ???!! (ce vor să spună oare prin faptul că numai copiii mi-au mai rămas?) ei continuă să spună că numai eu sunt om normal și restul toți nu sunt, acum iar glosează că în curând nu voi mai avea nici copiii. Ei spun iar că eu nu am fost decât un om normal, bun și inteligent care niciodată nu s-a crezut ceva ce nu era și că poporul român comite o crimă monstruoasă ??? ce să aibă poporul cu mine? așa zicea și tatăl meu vitreg când aveam 18 ani. Ideea e că eu pur și simplu nu cred decât ceea ce văd sau aud și e clar, niciodată ce șuieră unii prin gândul meu.)
Iar au început să mă scuipe cu ideile lor de nebuni - ei zic că întreaga omenire depinde de mine, dar întreaga omenire mă urăște (ceea ce e imposibil, fiindcă nu am greșit nimic și absolut nimeni nu mă cunoaște) și că ei socotesc că e mai bine să mă omoare - mai bine decât ce?
voi continua totuși mâine povestirea despre Sebeș, înainte să părăsesc din nou facebookul, azi sunt din nou îngrijorată, trebuie să stau întinsă, fiindcă piciorul mi s-a umflat din nou, poate fiindcă nu am luat antibioticul la ore fixe, acum pot să îl iau corect, poate îmi voi reveni; mama a fost mușcată de ceva veninos pe brațul stâng și e umflată de azi dimineață
În sfârșit, deși e redundant, repet ceea ce am spus de multe ori - ei zic că eu sunt un om luminos, bun și pur, dar oamenii toți cred că eu sunt ceva rău - ceea ce și mie mi se pare adevărat, dat fiind că sunt izolată și evident martirizată sau chinuită încontinuu din 1984- și dacă întreb de ce cred oamenii așa mi se spune că din cauza minciunilor oamenilor despre mine. ????
Azi m-au împroșcat întreaga zi și mai ales seara. Ei spun o aberație - că proștii și nebunii i-au păcălit pe ceilalți că eu aș fi un om imoral , deși eu am fost mereu un om de o moralitate desăvârșită. Nu are cum să fie așa,, fiindcă dacă unii au fost păcăliți așa înseamnă că erau și ei proști.
13 iulie 2021
azi e o zi tristă pentru mine - ziua în care vecinii care au cumpărat proprietatea bătrânului care a fost omorât în casă, despre care Marinică vecinul spunea că a stat singur vreo 40 de ani sau așa ceva, om sărac fiind, au început demolarea și construcția altei case, mai bogată și arătoasă - oare câți ani de zgomot încontinuu, iar...
azi voi termina povestirea despre Sebeș, chiar dacă unii au insinuat că lumea mă consideră mitomană, adică mincinoasă, deși nu am mințit niciodată
absolut niciodată cei care spun adevărul nu fac răul altora, fiindcă adevărul e mereu ceva bun și frumos, numai minciunile omoară, adevărul nu dăunează nimănui, absolut sigur, ei zic iar că am fost pur și simplu un om prea bun și că oamenii nu mă vor fiindcă am suferit prea mult
mama iar face scandal urât și țipă că e sluga mea, fiindcă trebuie să stau fără proteză câteva zile, în cârje mereu a făcut la fel, deși eu toată viața i-am cerut doar câteva lucruri, rugând-o frumos, numai de câteva ori nu suportă să îmi dea nici cel mai mic ajutor, înjură f_ți dumnezeii etc
așa mi-a făcut mereu
azi nu am îndrăznit să îi cer să îmi dea să mă spăl pe față, fiindcă face foarte urât orice i-aș cere
de fapt, pierderea piciorului meu și faptul că nu am avut serviciu a fost din cauza ei, mai ales faptul că nu am avut serviciu și tot ea se plânge și îmi face mult rău
eu mereu am servit-o frumos pe ea, i-am făcut masaj și la fund când a vrut și nu m-am supărat niciodată orice îmi cerea - o cană cu apă etc. cu dragoste creștinească, dar ea nu suportă să mă ajute deloc și se vede slugă și urlă în fiecare zi din 1984 aceeași ură și negativitate - ei ziceau și atunci (familia) și acum că mama e nebună, dar aceiași spun că poporul român e un popor nebun care crede că eu sunt dușmanul lor și de fapt eu sunt tot ce e mai bun
Am venit de la Sebeș, a fost foarte frumos, dar extrem de cald. La ducere am vomat de 4 ori, adică apă cu medicamente și salivă, fiindcă nu mâncasem, și suc gastric sau intestinal în formă de spumă albă, iar ultima oară doar un lichid galben-culoarea lămâii coapte, pe care mama l-a ținut în pungă în mașină - șoferul conduce relativ cu viteză și trebuia să ia curbele repede pentru a nu încurca circulația. La întoarcere nu aș fi mai vomat, dar cineva m-a ținut în stare de somnolență și toropeală. Din nefericire am făcut două răni, nu mai explic acum în detaliu cum, am avut mare noroc că luasem cu mine antibiotic. La festivitatea de premiere a trebuit să calc peste răni cu greutatea mea de 111 kg. Șchiopătam, deși eu de obicei nu șchioapăt. Ei puseseră pe jos o carpetă roșie urâtă, fapt pentru care una dintre fetele premiante a spus că premiul echivalează cu un Oscar pentru ea. În curtea muzeului unde am stat puseseră în pomi fluturi mari de hârtie, ca în poemele lui Blaga. Era o curte împrejumuită de zid de piatră cu iederă și peste el se vedeau ziduri ruinate, dând impresia unei cetăți vechi, nu știu unde era turnul octogonal vechi din Sebeș.
La ducere vecinii au oprit la castelul de lut de lângă Porumbacu de Sus și era extrem de cald. Am avut mare noroc cu vecinii, căci fără ei nu aș fi reușit, dacă mă aventuram singură cu autocarul. Ei trebuiau să rămână în Ardeal în scop turistic, dar s-au întors cu mine duminică de la Sebeș, deși eu nu le-am cerut nici în vis așa ceva. Mi-a părut rău pentru ei și m-am gândit că era așa fiindcă au înțeles că aveam răni urâte și piciorul din proteză umflat, dar nu au vrut poate să spună adevărul că veneau pentru mine. Mi s-a părut că erau prost dispuși.
Cât timp am stat la Sebeș nu am pus gura pe hrană deloc, fiindcă altfel mi s-ar fi făcut extrem de rău, știu asta sigur, foarte rar mi se întâmplă să mănânc fără să îmi fie tare rău și să mă doară capul rău. Dacă nu mănânc, nu am nimic, nu mi-e rău deloc. Logic, nu am vrut să risc, fiindcă voiam să fiu prezentă la ceremonia de premiere.
Așadar să povestesc mai departe totul despre Sebeș - cu mai multe luni înainte să plec, poate chiar înainte să particip în luna martie la concursul literar, am avut un vis ciudat - complicat și aproape l-am uitat - cu multe imagini ciudate, printre care și un muzeu cu pietre vechi, cu basoreliefuri etc. așezate cam așa cum erau zilele trecute la intrarea în muzeul din Sebeș. Un alt aspect e că în curte, după cum ați văzut, îmi crescuse o lumânărică și a înflorit și apoi am văzut pe mare parte din drumul la ducere, din loc în loc. De multe ori mi s-au întâmplat lucruri asemănătoare, care mi-au dovedit absolut clar (mai mult decât acum) că lumea vegetală și ea participă la viața omului la fel cu lumea animalelor și se leagă de psihicul omului la fel. - cam așa cum mi s-a întâmplat povestea cu frunza în fir de păianjen, după ce am scris despre aceasta, probabil că alte spirite îmi luminau drumurile cu vegetație legată de memoria și gândul meu și îmi îndrumau pașii și gândurile în acest sens. În curtea muzeului e și un nuc imens, ca o zeitate vegetală, și vîntul mi-a scuturat o frunză mică galbenă în poală pe care am pus-o în geantă, dar apoi am pierdut-o, trebuie să o bag într-una dintre cărțile de la premiu ca amintire.
Spuneam că la Sebeș a fost frumos, a fost de fapt excepțional de frumos, în ciuda unor mici incoveniente pe care am început să le povestesc. Eu nu mai ieșisem din București de patru ani, după o adolescență în care am avut ocazia să merg la mare o dată doar și o viață întreagă în care am plecat la Colun, satul bunicilor numai de câteva ori și pentru puțin timp față de copilărie. În rest aproape deloc. Dar eu am fost un om echilibrat psihic, nu aveam absolută nevoie de călătorii, dar am fost total singură și fără rost pe lume, prin urmare simțeam că mă sufoc de izolare și mă deranja din această cauză sedentarismul.
Am rezervat la hotelul Leul de Aur o cameră de trei stele pentru 2 nopți, insistând să fie 2 paturi single - adică twins și un duș. Recepționera mi-a spus mereu pe alt nume - adică insista să îmi spună Monica Moldovan, nu Cristina, deși am corectat de vreo trei ori, la fel cum pățisem pe internet în primii ani după 2010. Ca și cum avea ceva cu mine, ca și cum cineva îi transmisese că trebuie să mă înțepe. Când am ajuns în Sebeș, recepția hotelului a spus că nu aveam cameră rezervată, deși eu sunasem și luni ca să modific camera de o noapte în una de două nopți. În final mi s-a dat cameră dar cu paturi alipite, ceea ce m-a îngrozit, fiindcă știam ce nervos doarme mama și ce riscam. Într-adevăr mama m-a trezit în prima noapte la ora 4, deși dormeam tare bine, prin faptul că tușea în nasul meu și eu tot dormeam dar ea continua să tușească până m-a trezit și apoi s-a oprit. Nu mai explic totul, de la acea trezire mi s-a stricat bontul ulterior.
La acordarea premiilor eu am fost chemată drept Monica-Cristina Moldoveanu de două ori și regret că, din cauza neajunsurilor și emoției, am uitat să spun în fața publicului că numele meu e Cristina, deși nu am treabă cu oamenii de acolo - fiindcă nu suport așa ceva și mi-au făcut asta imediat după ce am intrat pe internet, și e un lucru care îmi amintește de faptul că oamenii mi-au izolat și mistificat viața de atâția ani, în ciuda faptului că am spus mereu adevărul. Nu mi-au lăsat nici numele adevărat... Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că proștii au crezut mereu că scrierile mele sunt făcute de alții, deși erau clar ale mele toate și că la concurs ceilalți erau impostori și numai eu eram adevărată, ceea ce nu am de unde ști cu precizie, eu nu cred, poate nu era așa, dar uneori cei care sunt peste mintea mea spun răul și declară că mă urăsc.
Pe drumul către Sebeș totul a fost bine în afară de vomă, dar îmi cam bătea soarele în poală, și peste proteză. Drum frumos și relativ liber, fără multe mașini. Autostrada frumoasă și utilă și apeducte. La un moment dat am văzut una-două denumiri în limba germană și m-a mirat că nu erau în românește, gândindu-mă că e un lucru care poate stimula gândirea greșită a ultranaționaliștilor. Una dintre denumiri se termina cu bach la coada cuvântului, amintindu-mi de cartea Luntrea lui Caron, unde autorul povestește că le-a spus unor copii despre sensul cuvântului Bach - pârâu în germană - și Bachlein - pârâiaș, legat fiind acest joc de cuvinte de muzica lui Bach, iar numele orașului Sebeș vine de la cuvintele Pârâul morii în limba maghiară și se spune Mullbach - scris altfel - în germană.
Această referire la patimi naționaliste îmi amintește de ideea celor care întrețin o parte din delirul despre mine în modul următor - România este mereu sub ocupație spun ei și din cauza aceasta, tu (adică eu) ești ținută în închisoare și tortură fără drepturi toată viața. Fără să fiu naționalistă niciodată, m-am bucurat că aveam cărțile de premiu legate cu panglică tricoloră, așa cum era la școală, în copilărie, unde aveam multe amintiri frumoase. Au cântat și imnul național, din păcate cu fanfară, cu toții își pot da seama că nu am agreat niciodată fanfara. Fanfara a cântat mai mult și, la una dintre melodiile pe care nu le recunoșteam, m-a pufnit plânsul mai tare, nu știu cine mă influența. Apoi am mai plâns mai mult când recita un elev din Sebeș parcă câteva poezii din Blaga.
În prima seară am ajuns obosită (noroc că nu mâncam, ca să am energie) la Sebeș și am rămas în hotel când mama cu vecinul au plecat la cumpărături și în recunoaștere, fiindcă proteza îmi devenise foarte largă și nu se fixa. Umflătura se face în două cazuri - dacă proteza e prea largă sau nu e după forma anatomică - ambele lucruri în cazul meu adevărate - dar nu mai explic totul. Proteza nu era bună de la început. Era și foarte cald, piciorul intrase încă și mai mult în cupă. Am sperat că voi fixa proteza a doua zi și prin urmare nu am fost nici la spectacolul cu Monica Anghel și Marcel Pavel care însoțitorilor mei le-a plăcut - mama repeta un cântec cu cuvintele ”ce folos, viață fără de Hristos”.
Astfel, în prima seară am continuat să nu mănânc deloc și la fel am făcut și zilele următoare, și acum din nou, căci altfel imediat mi-e foarte rău dacă mănânc. Foamea e o senzație plăcută pe lângă răul pe care îl creează hrana.
stând singură în casă, am văzut pe fereastra mea, care dădea spre o curte interioară cu un magazin de obiecte de cult, un apus de soare blând și frumos și nu am mai rezistat, mi-am pus proteza cât mai bine și am ieșit - nu mi-am gâtuit piciorul sub genunchi ca să fixez proteza prea largă și neanatomică, fiindcă asta ar fi însemnat să se umfle mai rău - ceea ce în final s-a întâmplat, să facă bășică și să se spargă și să se infecteze imediat, cu risc de temperatură peste 40 de grade, cum am mai pățit
am ieșit din hotel și am mers câțiva pași dar am văzut imediat că nu pot să mă plimb, să văd eventual biserica veche luterană din apropiere - am făcut câteva poze doar și am mers puțin și am stat pe o bancă și am venit înapoi - apoi vecinii și mama au plecat la masă în hotel - eu am rămas în pat. Orășelul Sebeș era frumos și liniștit și era plin de flori ornamentale
noaptea am văzut, cum mi s-a întâmplat de multe ori în viață, o singură stea - Luceafărul poate - pe cerul ferestrei mele, strălucind solitară
Noaptea, cum am povestit, mama m-a trezit la ora 4 și apoi nu am mai adormit o vreme - dar am făcut greșeala să merg prin cameră mult cu proteza, încercând în zadar să o fixez, până când s-a umflat din cauza traumatismelor mecanice și s-a și umflat, încât a doua zi a trebuit să o port așa, ba chiar gâtuită puțin, ca să nu cadă. Apoi a făcut bășică și ea s-a spart și s-a infectat imediat, fiind foarte cald. Noaptea ar fi trebuit să aștept să o rog dimineața pe mama să tragă ea de ciorapul meu din proteză, fiindcă singură nu o puteam fixa și așa aș fi avut șanse să nu fac umflătură și rană. Am mers deci ca pe ace la Lancrăm, fiindcă vecinul a avut bunăvoința să ne ducă acolo dimineața. Fără ei și fără mama ar fi fost imposibilă mica mea excursie, una din puținele șanse de acest fel întreaga mea viață.
La Lancrăm a fost frumos, o casă tipic ardelenească cu toate cele bune - cu aceleași rosturi și cu o doamnă muzeograf foarte amabilă, mai ales la început, care ne-a arătat casa și chiar și grădina sau fosta șură - transformată în sală de conferințe. Am făcut câteva poze, doamna ne-a făcut și ea și apoi a făcut de departe, în așa fel încât eu să nu apar și să se vadă vecinii mei. Apoi am sesizat un fel de stânjeneală și închidere în glasul dumisale după ce a rămas cu vecina câteva momente. Oricum ea făcuse pozele acelea ciudate mai demult.
Mă întorc cu povestirea pe drumul spre Sebeș - a fost oribil de cald și soarele îmi bătea pe proteză, făcând mai mult rău. În plus sufeream fiindcă încă aveam destul ciclu, deși prima zi fusese luni, era a 5-a zi, am 50 de ani și jumătate și nu mai avusesem ciclu de peste un an. Sâmbătă nu prea a mai fost. În seara de vineri am făcut un duș la hotel, unde dușul era bun și apa bună. Apoi nu am mai avut cum face duș din cauza umflării piciorului.
A doua zi, după Lancrăm nu am mai fost la Alba Iulia, fiindcă era cald și aveam piciorul bolnav. Mă gândeam ce să fac - să merg puțin la conferința lui Dulcan, cel care a scris Inteligența materiei sau nu? oare nu era mai bine să stau să mă odihnesc, din moment ce voiam să ajung totuși la premiere - dar m-am dus totuși, fiindcă muzeul era foarte aproape și m-am gândit că am foarte puțin de mers pe jos și oricum nu voi sta mult și oricum aș fi mers și la premiere un pic pe jos, având în vedere scopul mai important și anume întoarcerea acasă. Atunci era vorba să plecăm cu trenul din Blaj a doua zi la București, iar vecinii aveau să ne ducă la Blaj.
Așadar m-am dus la conferința lui Dulcan și a trebuit să semnez la intrare și, ca întotdeauna, una dintre femeile care intrau odată cu mine s-a plâns de această procedură - considerând că i se cere un cec în alb - o semnătură pentru ce? Am ales un răvaș cu poezii de Blaga și am nimerit ceva trist - ”vei plânge mult ori vei zâmbi”, un răvaș galben. Mi s-a oferit un loc așa zis la umbră, dar mi-am dat seama că umbra va dispărea repede și m-am temut apoi, când a venit soarele, pentru piciorul bolnav.
Conferința nu a fost interesantă, nu a fost așa cum erau de obicei conferințele acestui om, din câte am văzut pe youtube. La un moment dat am început să am gaze - flatulență- și nu mai puteam, și totuși nu voiam să plec înapoi la hotel, iar să mă plimb era exclus. Voi nota aici un lucru mai puțin frumos - tata era obsedat de o expresie ridicolă și vulgară și mă apostrofa uneori cu ideea ”tineretul sebeșesc” și eu l-am luat puțin la rost - iar el a spus că nu știe cum e corect - eu am spus sebeșean , și el a spus că așa nu se poate etc.
Revin din nou pe drumul de dus la Sebeș, pentru a nota că, după ce am vomitat (sau chiar înainte, nu mai țin minte numele locului), șoferul a oprit la un popas turistic care avea și loc de plajă și cazare cu masă, pentru ca ei, împreună cu mama, să mănânce pe o terasă îmbrăcată în lemne, unde spuneau cu încântare că e mâncare bună - ei și mama vorbesc foarte mult despre mâncare. Eu nu am fost un om lacom, dar s-ar putea ca, pe lângă ciroză, să am și boală tiroidiană pe care ei nu vor să o recunoască și, în plus, am fost mereu otrăvită, am avut accese de foame imensă mai demult, acum nu mai sunt, iar medicii au recunoscut doar că am prediabet.
în acel popas turistic am fost la toaletă din cauza situației mele cu ciclu menstrual (am mai fost la o toaletă la o benzinărie) și am descoperit o toaletă extrem de murdară, deși vecinul spunea că știe din alte dăți că e curat acolo. Pe pereți erau înrămate multe caricaturi de Ștefan Popa Popas și poate și de alții. Cum ședeam la masă un bărbat mă fixa. Bineînțeles că nu am mâncat, dar am băut o apă tonică Evervess. Am văzut că vecinii mănâncă porții imense cu poftă incredibilă și lăudând hrana, fiindcă la acel popas era o cantină cu porții imense și ieftine, de mâncare de calitate îndoielnică - mama nici nu a putut mânca papanașii și i-a dat lor, dar nici ei nu au putut să îi consume. Stăteam privindu-i pe cei trei și am fost invadată de un sentiment de milă și iubire pentru oameni în general și pentru ei în mod particular, milă și pentru oamenii care se îndoapă cu porcării săracii, înțelegere și respect față de om, cum am simțit eu adesea. Vecinii mei au bani mulți, dar le place să mănânce așa săracii. Și în plus, atât eu, cât și ei avem evident burta umflată sus, caracteristică suferinței hepatice, și am făcut greșeala, recunosc, să menționez fără să vreau ciroza și ei au ripostat că ei au steatoză, ceea ce e același lucru, dar nu am vrut să îi necăjesc, mi-a scăpat, spunând și despre mine la fel.
Deci, datorită gazelor intestinale, am intrat la toaletă, dar acolo fâs - nimic, ce fusese se absorbise. Am stat poate un minut- două, nu mai mult și a intrat doamna Rodica Hăprean, o doamnă care lucrează la biblioteca Sebeș, o rog să mă ierte dacă o supără faptul că o pomenesc pe dumneaei aici. Am recunoscut-o fiindcă avea ecuson și observasem numele ei, pe care îl știam dinainte. Dumneaei se purtase cu oarecare răceală cu mine la telefon. La primul apel, când m-a anunțat premiile și mi-a spus că pot merge acolo, fiindcă ei asigurau cazarea la un liceu și masa pentru o zi. Nu puteam merge la liceu nici singură și nici cu mama, a trebuit să merg la hotel. I-am spus, când a intrat (bine că nu eram pe toaletă) că am probleme cu stomacul. Adevărul mai puțin plăcut este că, în aparență, Rodica Hăprean dădea impresia acum o săptămână că nu ar fi vrut să merg al Sebeș, voia să mă facă să mă simt neplăcut și nedorită. După ce a vorbit relativ frumos cu mine prima oară, dar fără să îmi ofere suficiente informații, a trebuit să o sun eu și am fost politicoasă, dar nu aveam cum să ghicesc că dumneaei se afla la slujba de la biserică în ziua nașterii sfântului Ioan Botezătorul - dacă aș fi știut că e slujbă aș fi mers și eu căci oricum merg săptămânal, fiindcă nu am unde merge în altă parte. Bineînțeles că mi-am cerut scuze, dar dumneaei a închis precipitat și luându-mă la rost. Ar fi putut să îmi ofere șansa să o sun peste o jumătate de oră sau la altă oră și putea să îmi spună că nu poate vorbi pe moment de la început, nu avea rost să mă ia la rost și să mă repeadă înainte să termin ce aveam de întrebat. Întreaga mea viață am fost un om cu foarte multă atenție și politețe față de alții. Apoi nimeni nu m-a mai sunat și nici la Sebeș nimeni nu a vorbit cu mine, în afară de ce am de spus mai încolo. Oricum a venit și un așa zis prieten de pe facebook, Dorin Cozan, și nu a vrut să schimbe nici două vorbe cu mine, acentuând senzația de ostilitate nemeritată. Este posibil ca cei doi să nu fi acționat așa intenționat, dar astfel, din astfel de pățănii întâmplătoare, am ajuns să fiu complet izolată toată viața.
Azi, 14 iulie 2021
rana nu se vindecă orice fac - am sunat la medicul de familie și am vorbit cu asistenta care nu a știut ce să îmi spună, în afară de apă caldă, fiartă cu sare, ceea ce nu voi încerca deocamdată, este foarte greu, fiindcă mama fierbe și nu suportă să mă ajute deloc
din această cauză au intrat unii peste mintea mea, cu ideea că nimeni nu are voie să mă ajute, fiindcă au mințit despre mine și că ei spun, de exemplu (??) că eu aș fi avut păcate și chiar păcatul urii, ceea ce era exclus, totul fiind așa cum am povestit pe blogul meu, inclusiv faptul că nu am avut nici păcatul urii
ei spun din nou că eu am fost martirizată monstruos întreaga viață și oamenii au fantasme că nu ar fi fost așa și că aș fi avut oarecare confort sau șanse în viață
ei spun din nou că totul trebuie mușamalizat și că oamenii nu trebuie să înțeleagă că am fost chinuită monstruos făăr nicio greșeală întreaga viață
voi termina în curând povestirea despre Sebeș și apoi mă voi retrage de pe facebook din nou, definitiv, fiindcă nici dvs nu aveți nici cea mai mică nevoie de mine și niciunul dintre dvs nu a vorbit vroedată cu mine, ei au spus că au păcălit oamenii că aș fi nebună și că oamenii din cauza asta nu vorbesc cu mine
ei spun din nou că toți vor să mușamalizeze totul fiindcă altfel ar fi scandal monstruos
ei spuneau ieri că oamenii care se nasc din asemenea părinți, cum m-am născut eu, sunt considerați copiii diavolului - deci vă dați seama cât sunt de nebuni aceștia care spun așa o idioțenie
până una alta, una dintre răni mi s-a suprainfectat și nici cu antibiotic nu se vindecă, nu mai pot ieși din casă de duminică și fiindcă e foarte cald
aveți vreo idee? că eu am cam uitat medicina
baneocin pudră?
ei zic că psihologii toți sunt nebuni și că oamenii cu mame așa cum e a mea nu au nicio șansă să supraviețuiască ???? tot ei zic că eu am fost într-adevăr tot ce e bun, dar am fost ”prezentată” oamenilor drept ceva rău ????
ei zic că oamenii au fost îndobitociți și au crezut numai minciunile care li s-au spus și niciodată adevărul care era clar în fața lor
mai am puțin și termin despre Sebeș și apoi voi pleca din nou de pe facebook
ei iar au început cu ideea că oamenii nu mă vor (??) și că oamenii care nu sunt vruți sunt toți omorâți
azi mi s-a spart un canin pe toată suprafața și jumătate din el a căzut și am și rana care nu se vindecă, iau Augmentin de sâmbătă seara și rana încă supurează
acum dau și cu Baneocin
mama m-a certat iar că nu vreau să mor și iau prea multe medicamente, deși, dacă nu luam baneocin chiar riscam să mor acum dintele ăsta, destul de grav și nu am nici bani
ei spun că eu degeaba am scris adevărul clar și în detalii, că oamenii cred mereu altceva, fiindcă au impresia greșită că se ascunde ceva în spatele a ceea ce am spus eu, și asta nu s-a întâmplat deloc
acum nu pot trata această imensă gaură în canin și mi-e frică de infecție supramaxilară, chiar dacă nu mănânc nimic
Ieșind îngrijorată de la conferința lui Dulcan (se poate ca ulterior să se fi terminat repede) m-am îndreptat spre hotel cu gândul să vizitez totuși biserica veche dacă era deschisă. Mai stătusem puțin la umbră pe un alt scaun adus chiar de doamna Hăprean, cu multă solicitudine reală.
Biserica nu am putut-o vizita, fiindcă intrarea era prea departe și am intrat doar în curtea bisericii - nu puteam merge mai mult. Ulterior, mama mi-a spus că era oricum închisă. Ajunsă la hotel m-am gândit dacă să merg sau nu la festivitate, fiindcă cel mai important era să ajung acasă a doua zi, duminică și aveam drum greu cu trenul. Senzația de ostilitate bizară, ca în literatura existențialistă, s-a accentuat când nu am găsit apă în zona centrului vechi, unde mă aflam. Am întrebat politicos o femeie mai simplă și vârstnică unde găsesc apă și ea s-a debarasat de mine repede, cu ideea pe aici, pe unde ați venit, deși în zonă nu era nimic, decât o cofetărie cu un singur fel de apă la 8 lei litrul, de unde, din păcate, nu luasem. Femeia era cam ostilă. Totuși, o fată tânără a fost mai amabilă, spunând că nu este niciun astfel de loc, deși este centrul orașului și mi-a explicat că e mai departe, după o intersecție. În final am găsit, la un mic fast food cu specific grecesc, la 3 lei jumătatea de litru. Era și în hotel, dar mai scumpă, și deja luasem din hotel 2 sticle de suc.
Am încercat tot timpul să ascund de mama adevărul că piciorul era rănit sau pe cale să fie rănit, fiindcă știam că face scandal foarte urât - dar ea oricum face, indiferent de orice. Încă de când eram copil făcea pe cața sau țața în public cu mine și eu mă simțeam prost - dar nu o pot controla. La fel, ca întotdeauna, a făcut și la Sebeș la festivitatea de premiere și de asemenea la hotel. Asta știam că așa urma să fie, nu e vina mea - ea nu a făcut din cauză că era nervoasă din cauza piciorului meu, ci fiindcă așa face mereu, indiferent de orice. Întotdeauna s-au găsit nebuni care intrau peste mintea mea cu ideea că ”este un joc foarte urât al...” nu spuneau ce - dar inventau că e un joc politic sau altceva, când de fapt era adevărul și mama mereu îmi făcea la fel, fără să greșesc ceva și fără să fie teatrul cuiva anume ca să îi păcălească pe alții - ei spun că mama era mereu așa rea și nebună cu mine, încât proștii credeau că eu aș fi nebună sau vinovată, fără să dea crezare ochilor și urechilor. Poate că proștii credeau că e din cauza psihicului sau inconștientului meu și de fapt nu era așa.
Apoi am urmărit festivitatea de premiere și am fost foarte emoționată. Am avut și surpriza foarte plăcută să constat că mi se acordă 500 de lei - adică prețul hotelului - pentru cele două premii, deși era o mică greșeală la premiul al treilea pentru eseu, adică era trecut altcineva, dar am corectat-o. Sub carpeta pe care trebuia să pășesc avuseseră ideea proastă să pună un fel de burete sau plută și a trebuit să ocolesc zona, că riscam să cad. A fost bine. Mai întâi am spus un scurt discurs de mulțumire și la a doua venire am citit o poezie de a mea. La început m-am referit la cartea Istoricitate și eternitate a lui Noica și voiam să vorbesc două-trei cuvinte despre faptul că Blaga are, pentru Noica, o calitate de universalism, dar m-am încurcat - m-am cam bâlbâit, și începusem această idee fiindcă antevorbitorul meu din juriu vorbise despre Noica explicându-l pe Blaga.
În fine, cam asta e tot ce a fost esențial despre călătoria mea la Sebeș - ar mai fi de adăugat doar puțin despre ceilalți participianți, dar nu știu dacă voi mai scrie - poate peste o zi-două. Sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu și lumii pentru șansa de a merge acolo, deși prezentatoarea spunea, în timpul spectacolului, că au nevoie de poeți tineri. Nu a spus așa împotriva mea, ci fiindcă erau prezenți câștigătorii secțiunii copii a concursului.Iată 2 momente cu mine în fața publicului:
sinteza zilei:
rugați-vă și pentru mine - rana nu se vindecă deloc, am schimbat tratamentul azi - nu știu dacă am imunosupresie, am luat vitamina C 1000 mg, Augmentin la 12 ore de sâmbătă seara, toaletarea rănii, spray Cicatridină, pudră Baneocin, Rivanol, apă oxigenată
e riscant, piciorul e umflat dublu față de duminică seara când m-am întors, până luni dimineața, era rana uscată, apoi s-a agravat fiindcă am pus proteza, apoi nu s-a mai vindecat, nu am mai pus proteza, nu pot ieși nici în curte, dar oricum e prea cald - ceea ce oricum agravează rana
antibioticul nu mai are efect, mă gândesc că poate trebuie schimbat cu oxacilină sau ceva mai specific rănilor altfel e riscul de infecție și mai gravă cu febră mare, acum nu am
mâine voi suna din nou la medicul de familie, oricum mi se termină rețeta lunară
în plus mi s-a spart caninul azi rău, până la gingie, acum iau antibiotic, dar peste câteva zile ce mă fac? caninul dreapta sus
dintele era vital, fără carii tratate, avea doar o spărtură de la o bomboană care exploda cu mică explozie, luată de mama
după aceea nu am mai mâncat din acelea
dintele a fost poate sensibilizat de otravă, eu am fost cu adevărat otrăvită și apa de la chiuvetă cu care m-am spălat pe dinți
nu găsesc în farmacii comprese sterile chirurgicale pentru curățarea rănii... nu cred că se vând și pansamentele sterile nu sunt adecvate, nu mai explic
recunosc că mi-e puțin frică de moarte, mai ales fiindcă nu am greșit nimic toată viața și nu trebuia să fiu omorâtă și fiindcă unii m-au amenințat mereu cu moartea
mai rugați-vă și pentru mama, să aibă răbdare cu treburile mele strict necesare, că în rest am cârje, pot merge la baie, dar am nevoie de lighean și ibric pentru igiena necesară
îmi aminteam cum copiii, când mergeam eu la școală, învațau să scrie desenând microbi - bețișoare, bastonașe, cerculețe... copii deștepți, acestea sunt jocurile vieții și ale morții - nici eu nu știam să scriu, știam doar să citesc la 6 ani și ceva
15 iulie 2021
iar au intrat monștrii - unul sau una dintre ei sunt extrem de porci - unul a repetat de pildă de zeci de ori în ultimii ani fraza ”Nu a greșit absolut nimic toată viața, îți dai seama ce scârbă îmi este.” Ei nu se termină niciodată. Faptul că repetă la infinit aceste vorbe sau altele dovedește cât se poate de clar (coroborat cu alte dovezi) că acest om e nebun sau prost și dotat cu multă răutate sau reavoință - fie că crede în mod real că eu am greșit ceva, fie că se preface doar. Sau că face acest lucru intenționat, ca un fel de asasin plătit, pentru a îmi face mie rău și a crea minciună, așa cum spune unul din ei azi
nu are de unde ști că că eu am greșit ceva și e posibil să fi fost păcălit sau mințit de alții, așa cum spuneau unii mereu că oamenii au fost încontinuu mințiți despre mine, deși eu nu am greșit nimic toată viața și că toți vor să mă tortureze și să mă omoare ca să mușamalizeze eroarea lor de judecată și că sunt otrăvită din acest motiv etc. repet, deși ei mint așa încontinuu și au numeroase metode prin care răspîndesc minciuna, totuși e adevărat că nu am greșit absolut nimic în 50 de ani, în afară de acea mică de fapt greșeală din copilărie, dar numai până la 12 de ani, fără vină propriu zisă
rana e ceva mai bine, voi continua să scriu și să termin cu adevărat ce aveam de scris despre Sebeș
ei spun din nou că oamenii pur și simplu nu pot înțelege și crede ce este mama mea în mod real
Așadar eram cu povestea la ceremonia de premiere. Tinerii și adulții câștigători au fost admirabili, sau poate mie mi s-a părut așa. Erau diverse categorii - unii dintre ei aveau ținute de gală, alții erau săraci și prost îmbrăcați, unii erau cu mama sau bunica sau alte rude. Cei mai mulți erau din județul Alba. Au existat și câteva momente mai puțin plăcute sau mai amuzante, care erau parțial legate - probabil că nu intenționat - și de viața mea, anume: fata care făcea aluzie la carpeta roșie, care spunea că ea simte că a câștigat un Oscar, altcineva, sau aceeași, a făcut o glumă cu ideea că mama ei e în juriu când era de fapt în public - ceea ce a stârnit ilaritatea, altcineva spunea că soțul ei se mira că e așa liniștit orașul și că poate ar fi mai bine să nu meargă la festivitate, mărturisind că ea nu era obișnuită cu așa liniște, ceea ce i-a adus empatia publicului. O fată povestea despre ceva și numea acel ceva ”chestie”, cum fac, din păcate, unii dintre cei care mă chinuiesc. A fost interesant momentul în care un tânăr a cântat la caval, după ce cântase melodia ”Tu, Ardeal. Una din câștigătoare - o doamnă în vârstă, membră a cenaclului local, purta o rochie albastru deschis, care amintea de bluzița mea de pânză topită cu care venisem la conferință și care era pătată de la vomitatul pe drum. La decernare premii am avut o bluziță roșie-grena. Nu știu de ce, dumneaei se strâmba când eram eu pe scenă, poate că o durea ceva - dar mi se întâmplase în trecut așa ceva pe stradă - apăreau femei care zâmbeau strâmb la vederea mea. Cel mai ciudat e că era în public o femeie pe care o știam de undeva, nu știu de unde și care mă privise țintă, cam neplăcut - totuși știu în mod sigur că nu am avut greșeli întreaga viață. Eu am avut gândire pozitivă, cum spunea Constantin Dulcan la conferință, dar oamenii plecau din public rând pe rând, iar la sfârșit mie mi-era frică să mai stau, din cauza rănii, și din păcate am avut dreptate. Vecina mea a venit mai târziu și a vrut să mai stea la spectacolul dat de cenaclul local de poezie. A fost vorba de niște doamne în vârstă - vreo 4 sau 5, nu mai țin minte, care recitau poezii și o altă persoană în vârstă cu părul mai lung, care cânta folk la chitară, îmbrăcată în stilul de odinioară. Mama mă chinuise încontinuu în public ostentativ, așa cum a făcut ea la toate spectacolele, de când eram copil. Din ceea ce cânta acea doamnă, îmi amintesc un cântec despre sine, cuvintele le-am cam uitat, dar era cam deșucheat, mai ales ca melodie, era practic vorba de o nebună care era și vioară și nu mai știu ce și raiul torcea raze numai pentru ea, cântec care îmi amintea de imaginea mea greșită de nebună, cântecul fiind aproape opusul a ceea ce sunt și am fost întotdeauna, respectiv un om foarte serios, câtuși de puțin nebuna din multele cântece de acest gen, dar e posibil ca acel cântec să fi fost despre acea cântăreață. Mai țin minte doar cuvintele ”munte cocoșat” din cântec, fiindcă într-adevăr eram cocoșată, lucru accentuat de obezitate și, temporar, de rănile la bont. În orice caz, doamnele au avut o prestație lirică destul de frumoasă.
Am scris poate greșit deșucheat, poate nu am folosit bine cuvântul, mie așa mi se părea - am vrut să notez absolut fiecare detaliu, inclusiv cele care se leagă, poate inconștient, poate nu, de necazurile mele.
Ulterior, după ce a plecat și grupul în care se afla Dorin Cozan, am reușit cu greu să mă despart de mama și să plec - că știam că ei vor să meargă la spectacolul cu Ioan Bocșa și grupul Icoane, care nu le-a plăcut ulterior și eu eram rănită și umflată la picior. Mă gândeam că voi ajunge la hotel în 10 minute, mergând mai încet. Am avut norocul că unul din membrii juriului, care mergea cu mașina, mi-a propus să merg cu el și ceilalți trei bărbați la hotel. În ziua aceea am mărturisit de 2 ori că visasem acel muzeu demult, deși nu îl văzusem în mod cert pe internet sau la televizor. Am spus asta mai mult fiindcă voiam să țin minte momentul. Micile mele greșeli de prea multă autodezvăluire se datorează de fapt izolării crunte în care mă aflu de 37 de ani. Unii spun că li se pare ciudat că eu încă mai sper și că nu am înțeles că lumea m-a judecat greșit în mod ireversibil și că mă consideră nebună.
Anterior ieșirii, mă oprisem în curtea muzeului la secțiunea de protocol, unde am cerut apă, dar nu mai era din cea la jumătate de litru, din care luasem o sticlă Roua când venisem la festivitate. Acolo era și doamna Rodica și erau și alte două doamne, am stat puțin de vorbă cu dumnealor, dar erau desigur vorbe reci, spuse pe un ton convențional, artificial - și mă simțeam puțin prost, nelalocul meu, fiindcă eram politicoasă, dar vorbeam mai deschis. Eram oarecum dată afară, fără rost fiind eu acolo. M-am gândit atunci pentru o clipă că poate acesta e motivul pentru care am fost mereu respinsă de lume - faptul că eu mereu am fost naturală, lipsită de ipocrizie, fiindcă de fapt nu am avut nciun statut social și nicun rol de jucat, cum se spune în psihologie.
Știam că plec și că mă întorc iar la totala mea izolare. Anul acesta se împlinesc 37 de ani. Eram extrem de amărâtă. Mă gândeam, ca întotdeauna, că aș fi dorit așa de mult să pot scrie ceva, chiar și despre Blaga, și că aș putea să scriu mult mai bine ca la concurs, dar nu am pentru cine și pentru ce și nimeni nu mă vrea și nimeni nu mă știe, nu am nicun rost... Mă gândeam că anul trecut nu mi-am atins scopul de lectură, dar poate anul acesta voi termina de citit Blaga integral și alte lucrări filozofice și apoi voi putea să scriu eseuri mult mai serioase, așa cum îmi este felul de fapt, dar nu aș avea cui să le trimit, degeaba am mers la Sebeș, nu am avut niciodată pe nimeni... nimeni nu m-a vrut pentru o muncă oricât de umilă de traducere sau de compilații, sau de corectură, orice aș fi făcut cu drag. Scrierea eseurilor a fost felul meu de a fi, mult mai puțin poezia, dar nu am apucat, fiindcă am fost torturată încontinuu. Nici acum nu am vreun rost și pe nimeni, că altfel ar fi fost bine...
În mașină bărbatul acela m-a întrebat dacă sunt chiar din București - eu i-am spus că m-am născut în sectorul doi al Bucureștiului și că am trăit acolo și poate că a fost puțin - dar nu mult - exagerat să spun așa, fiindcă domnul acela mi-a spus că bine că nu m-am născut în sectorul unu, apoi mi-a spus că el știa strada Armenească și eu i-am spus că era locul meu preferat de plimbare odinioară și că probabil că am făcut meditații (la fizică) în zonă. Am ajuns la hotel și ei s-au întâlnit cu o doamnă acolo, eu am urcat, după ce am mulțumit din suflet.
Piciorul era într-o stare foarte proastă, nu mai detaliez situația. Noroc că aveam antibiotic - Augmentin cu mine. A doua zi ne-am întors cu toții pe Valea Oltului. I-am dat lucrările mele despre Blaga vecinei, care era interesată, din câte spunea mama - care i-a dat foile mele dactilografiate cu vorbele puțin ironice ”producțiile literare”, cam cum vorbea tata despre mine. Și vecina m-a înțepat o leacă - ”nani nani, puiul mamii”, fiindcă mi-era tare somn în mașină, dar ei au fost într-adevăr niște oameni tare cumsecade, buni și politicoși pe tot drumul și le sunt oricum tare recunoscătoare că am reușit să merg acolo. Asta a fost totul. Acum zac în pat, e joi seara și de duminică nu am ieșit din casă. La Lancrăm:
Iar au început să mă scuipe cu ideile lor de nebuni - ei zic că întreaga omenire depinde de mine, dar întreaga omenire mă urăște (ceea ce e imposibil, fiindcă nu am greșit nimic și absolut nimeni nu mă cunoaște) și că ei socotesc că e mai bine să mă omoare - mai bine decât ce?
voi continua totuși mâine povestirea despre Sebeș, înainte să părăsesc din nou facebookul, azi sunt din nou îngrijorată, trebuie să stau întinsă, fiindcă piciorul mi s-a umflat din nou, poate fiindcă nu am luat antibioticul la ore fixe, acum pot să îl iau corect, poate îmi voi reveni; mama a fost mușcată de ceva veninos pe brațul stâng și e umflată de azi dimineață
În sfârșit, deși e redundant, repet ceea ce am spus de multe ori - ei zic că eu sunt un om luminos, bun și pur, dar oamenii toți cred că eu sunt ceva rău - ceea ce și mie mi se pare adevărat, dat fiind că sunt izolată și evident martirizată sau chinuită încontinuu din 1984- și dacă întreb de ce cred oamenii așa mi se spune că din cauza minciunilor oamenilor despre mine. ????
Azi m-au împroșcat întreaga zi și mai ales seara. Ei spun o aberație - că proștii și nebunii i-au păcălit pe ceilalți că eu aș fi un om imoral , deși eu am fost mereu un om de o moralitate desăvârșită. Nu are cum să fie așa,, fiindcă dacă unii au fost păcăliți așa înseamnă că erau și ei proști.
13 iulie 2021
azi e o zi tristă pentru mine - ziua în care vecinii care au cumpărat proprietatea bătrânului care a fost omorât în casă, despre care Marinică vecinul spunea că a stat singur vreo 40 de ani sau așa ceva, om sărac fiind, au început demolarea și construcția altei case, mai bogată și arătoasă - oare câți ani de zgomot încontinuu, iar...
azi voi termina povestirea despre Sebeș, chiar dacă unii au insinuat că lumea mă consideră mitomană, adică mincinoasă, deși nu am mințit niciodată
absolut niciodată cei care spun adevărul nu fac răul altora, fiindcă adevărul e mereu ceva bun și frumos, numai minciunile omoară, adevărul nu dăunează nimănui, absolut sigur, ei zic iar că am fost pur și simplu un om prea bun și că oamenii nu mă vor fiindcă am suferit prea mult
mama iar face scandal urât și țipă că e sluga mea, fiindcă trebuie să stau fără proteză câteva zile, în cârje mereu a făcut la fel, deși eu toată viața i-am cerut doar câteva lucruri, rugând-o frumos, numai de câteva ori nu suportă să îmi dea nici cel mai mic ajutor, înjură f_ți dumnezeii etc
așa mi-a făcut mereu
azi nu am îndrăznit să îi cer să îmi dea să mă spăl pe față, fiindcă face foarte urât orice i-aș cere
de fapt, pierderea piciorului meu și faptul că nu am avut serviciu a fost din cauza ei, mai ales faptul că nu am avut serviciu și tot ea se plânge și îmi face mult rău
eu mereu am servit-o frumos pe ea, i-am făcut masaj și la fund când a vrut și nu m-am supărat niciodată orice îmi cerea - o cană cu apă etc. cu dragoste creștinească, dar ea nu suportă să mă ajute deloc și se vede slugă și urlă în fiecare zi din 1984 aceeași ură și negativitate - ei ziceau și atunci (familia) și acum că mama e nebună, dar aceiași spun că poporul român e un popor nebun care crede că eu sunt dușmanul lor și de fapt eu sunt tot ce e mai bun
Am venit de la Sebeș, a fost foarte frumos, dar extrem de cald. La ducere am vomat de 4 ori, adică apă cu medicamente și salivă, fiindcă nu mâncasem, și suc gastric sau intestinal în formă de spumă albă, iar ultima oară doar un lichid galben-culoarea lămâii coapte, pe care mama l-a ținut în pungă în mașină - șoferul conduce relativ cu viteză și trebuia să ia curbele repede pentru a nu încurca circulația. La întoarcere nu aș fi mai vomat, dar cineva m-a ținut în stare de somnolență și toropeală. Din nefericire am făcut două răni, nu mai explic acum în detaliu cum, am avut mare noroc că luasem cu mine antibiotic. La festivitatea de premiere a trebuit să calc peste răni cu greutatea mea de 111 kg. Șchiopătam, deși eu de obicei nu șchioapăt. Ei puseseră pe jos o carpetă roșie urâtă, fapt pentru care una dintre fetele premiante a spus că premiul echivalează cu un Oscar pentru ea. În curtea muzeului unde am stat puseseră în pomi fluturi mari de hârtie, ca în poemele lui Blaga. Era o curte împrejumuită de zid de piatră cu iederă și peste el se vedeau ziduri ruinate, dând impresia unei cetăți vechi, nu știu unde era turnul octogonal vechi din Sebeș.
La ducere vecinii au oprit la castelul de lut de lângă Porumbacu de Sus și era extrem de cald. Am avut mare noroc cu vecinii, căci fără ei nu aș fi reușit, dacă mă aventuram singură cu autocarul. Ei trebuiau să rămână în Ardeal în scop turistic, dar s-au întors cu mine duminică de la Sebeș, deși eu nu le-am cerut nici în vis așa ceva. Mi-a părut rău pentru ei și m-am gândit că era așa fiindcă au înțeles că aveam răni urâte și piciorul din proteză umflat, dar nu au vrut poate să spună adevărul că veneau pentru mine. Mi s-a părut că erau prost dispuși.
Cât timp am stat la Sebeș nu am pus gura pe hrană deloc, fiindcă altfel mi s-ar fi făcut extrem de rău, știu asta sigur, foarte rar mi se întâmplă să mănânc fără să îmi fie tare rău și să mă doară capul rău. Dacă nu mănânc, nu am nimic, nu mi-e rău deloc. Logic, nu am vrut să risc, fiindcă voiam să fiu prezentă la ceremonia de premiere.
Așadar să povestesc mai departe totul despre Sebeș - cu mai multe luni înainte să plec, poate chiar înainte să particip în luna martie la concursul literar, am avut un vis ciudat - complicat și aproape l-am uitat - cu multe imagini ciudate, printre care și un muzeu cu pietre vechi, cu basoreliefuri etc. așezate cam așa cum erau zilele trecute la intrarea în muzeul din Sebeș. Un alt aspect e că în curte, după cum ați văzut, îmi crescuse o lumânărică și a înflorit și apoi am văzut pe mare parte din drumul la ducere, din loc în loc. De multe ori mi s-au întâmplat lucruri asemănătoare, care mi-au dovedit absolut clar (mai mult decât acum) că lumea vegetală și ea participă la viața omului la fel cu lumea animalelor și se leagă de psihicul omului la fel. - cam așa cum mi s-a întâmplat povestea cu frunza în fir de păianjen, după ce am scris despre aceasta, probabil că alte spirite îmi luminau drumurile cu vegetație legată de memoria și gândul meu și îmi îndrumau pașii și gândurile în acest sens. În curtea muzeului e și un nuc imens, ca o zeitate vegetală, și vîntul mi-a scuturat o frunză mică galbenă în poală pe care am pus-o în geantă, dar apoi am pierdut-o, trebuie să o bag într-una dintre cărțile de la premiu ca amintire.
Spuneam că la Sebeș a fost frumos, a fost de fapt excepțional de frumos, în ciuda unor mici incoveniente pe care am început să le povestesc. Eu nu mai ieșisem din București de patru ani, după o adolescență în care am avut ocazia să merg la mare o dată doar și o viață întreagă în care am plecat la Colun, satul bunicilor numai de câteva ori și pentru puțin timp față de copilărie. În rest aproape deloc. Dar eu am fost un om echilibrat psihic, nu aveam absolută nevoie de călătorii, dar am fost total singură și fără rost pe lume, prin urmare simțeam că mă sufoc de izolare și mă deranja din această cauză sedentarismul.
Am rezervat la hotelul Leul de Aur o cameră de trei stele pentru 2 nopți, insistând să fie 2 paturi single - adică twins și un duș. Recepționera mi-a spus mereu pe alt nume - adică insista să îmi spună Monica Moldovan, nu Cristina, deși am corectat de vreo trei ori, la fel cum pățisem pe internet în primii ani după 2010. Ca și cum avea ceva cu mine, ca și cum cineva îi transmisese că trebuie să mă înțepe. Când am ajuns în Sebeș, recepția hotelului a spus că nu aveam cameră rezervată, deși eu sunasem și luni ca să modific camera de o noapte în una de două nopți. În final mi s-a dat cameră dar cu paturi alipite, ceea ce m-a îngrozit, fiindcă știam ce nervos doarme mama și ce riscam. Într-adevăr mama m-a trezit în prima noapte la ora 4, deși dormeam tare bine, prin faptul că tușea în nasul meu și eu tot dormeam dar ea continua să tușească până m-a trezit și apoi s-a oprit. Nu mai explic totul, de la acea trezire mi s-a stricat bontul ulterior.
La acordarea premiilor eu am fost chemată drept Monica-Cristina Moldoveanu de două ori și regret că, din cauza neajunsurilor și emoției, am uitat să spun în fața publicului că numele meu e Cristina, deși nu am treabă cu oamenii de acolo - fiindcă nu suport așa ceva și mi-au făcut asta imediat după ce am intrat pe internet, și e un lucru care îmi amintește de faptul că oamenii mi-au izolat și mistificat viața de atâția ani, în ciuda faptului că am spus mereu adevărul. Nu mi-au lăsat nici numele adevărat... Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că proștii au crezut mereu că scrierile mele sunt făcute de alții, deși erau clar ale mele toate și că la concurs ceilalți erau impostori și numai eu eram adevărată, ceea ce nu am de unde ști cu precizie, eu nu cred, poate nu era așa, dar uneori cei care sunt peste mintea mea spun răul și declară că mă urăsc.
Pe drumul către Sebeș totul a fost bine în afară de vomă, dar îmi cam bătea soarele în poală, și peste proteză. Drum frumos și relativ liber, fără multe mașini. Autostrada frumoasă și utilă și apeducte. La un moment dat am văzut una-două denumiri în limba germană și m-a mirat că nu erau în românește, gândindu-mă că e un lucru care poate stimula gândirea greșită a ultranaționaliștilor. Una dintre denumiri se termina cu bach la coada cuvântului, amintindu-mi de cartea Luntrea lui Caron, unde autorul povestește că le-a spus unor copii despre sensul cuvântului Bach - pârâu în germană - și Bachlein - pârâiaș, legat fiind acest joc de cuvinte de muzica lui Bach, iar numele orașului Sebeș vine de la cuvintele Pârâul morii în limba maghiară și se spune Mullbach - scris altfel - în germană.
Această referire la patimi naționaliste îmi amintește de ideea celor care întrețin o parte din delirul despre mine în modul următor - România este mereu sub ocupație spun ei și din cauza aceasta, tu (adică eu) ești ținută în închisoare și tortură fără drepturi toată viața. Fără să fiu naționalistă niciodată, m-am bucurat că aveam cărțile de premiu legate cu panglică tricoloră, așa cum era la școală, în copilărie, unde aveam multe amintiri frumoase. Au cântat și imnul național, din păcate cu fanfară, cu toții își pot da seama că nu am agreat niciodată fanfara. Fanfara a cântat mai mult și, la una dintre melodiile pe care nu le recunoșteam, m-a pufnit plânsul mai tare, nu știu cine mă influența. Apoi am mai plâns mai mult când recita un elev din Sebeș parcă câteva poezii din Blaga.
În prima seară am ajuns obosită (noroc că nu mâncam, ca să am energie) la Sebeș și am rămas în hotel când mama cu vecinul au plecat la cumpărături și în recunoaștere, fiindcă proteza îmi devenise foarte largă și nu se fixa. Umflătura se face în două cazuri - dacă proteza e prea largă sau nu e după forma anatomică - ambele lucruri în cazul meu adevărate - dar nu mai explic totul. Proteza nu era bună de la început. Era și foarte cald, piciorul intrase încă și mai mult în cupă. Am sperat că voi fixa proteza a doua zi și prin urmare nu am fost nici la spectacolul cu Monica Anghel și Marcel Pavel care însoțitorilor mei le-a plăcut - mama repeta un cântec cu cuvintele ”ce folos, viață fără de Hristos”.
Astfel, în prima seară am continuat să nu mănânc deloc și la fel am făcut și zilele următoare, și acum din nou, căci altfel imediat mi-e foarte rău dacă mănânc. Foamea e o senzație plăcută pe lângă răul pe care îl creează hrana.
stând singură în casă, am văzut pe fereastra mea, care dădea spre o curte interioară cu un magazin de obiecte de cult, un apus de soare blând și frumos și nu am mai rezistat, mi-am pus proteza cât mai bine și am ieșit - nu mi-am gâtuit piciorul sub genunchi ca să fixez proteza prea largă și neanatomică, fiindcă asta ar fi însemnat să se umfle mai rău - ceea ce în final s-a întâmplat, să facă bășică și să se spargă și să se infecteze imediat, cu risc de temperatură peste 40 de grade, cum am mai pățit
am ieșit din hotel și am mers câțiva pași dar am văzut imediat că nu pot să mă plimb, să văd eventual biserica veche luterană din apropiere - am făcut câteva poze doar și am mers puțin și am stat pe o bancă și am venit înapoi - apoi vecinii și mama au plecat la masă în hotel - eu am rămas în pat. Orășelul Sebeș era frumos și liniștit și era plin de flori ornamentale
noaptea am văzut, cum mi s-a întâmplat de multe ori în viață, o singură stea - Luceafărul poate - pe cerul ferestrei mele, strălucind solitară
Noaptea, cum am povestit, mama m-a trezit la ora 4 și apoi nu am mai adormit o vreme - dar am făcut greșeala să merg prin cameră mult cu proteza, încercând în zadar să o fixez, până când s-a umflat din cauza traumatismelor mecanice și s-a și umflat, încât a doua zi a trebuit să o port așa, ba chiar gâtuită puțin, ca să nu cadă. Apoi a făcut bășică și ea s-a spart și s-a infectat imediat, fiind foarte cald. Noaptea ar fi trebuit să aștept să o rog dimineața pe mama să tragă ea de ciorapul meu din proteză, fiindcă singură nu o puteam fixa și așa aș fi avut șanse să nu fac umflătură și rană. Am mers deci ca pe ace la Lancrăm, fiindcă vecinul a avut bunăvoința să ne ducă acolo dimineața. Fără ei și fără mama ar fi fost imposibilă mica mea excursie, una din puținele șanse de acest fel întreaga mea viață.
La Lancrăm a fost frumos, o casă tipic ardelenească cu toate cele bune - cu aceleași rosturi și cu o doamnă muzeograf foarte amabilă, mai ales la început, care ne-a arătat casa și chiar și grădina sau fosta șură - transformată în sală de conferințe. Am făcut câteva poze, doamna ne-a făcut și ea și apoi a făcut de departe, în așa fel încât eu să nu apar și să se vadă vecinii mei. Apoi am sesizat un fel de stânjeneală și închidere în glasul dumisale după ce a rămas cu vecina câteva momente. Oricum ea făcuse pozele acelea ciudate mai demult.
Mă întorc cu povestirea pe drumul spre Sebeș - a fost oribil de cald și soarele îmi bătea pe proteză, făcând mai mult rău. În plus sufeream fiindcă încă aveam destul ciclu, deși prima zi fusese luni, era a 5-a zi, am 50 de ani și jumătate și nu mai avusesem ciclu de peste un an. Sâmbătă nu prea a mai fost. În seara de vineri am făcut un duș la hotel, unde dușul era bun și apa bună. Apoi nu am mai avut cum face duș din cauza umflării piciorului.
A doua zi, după Lancrăm nu am mai fost la Alba Iulia, fiindcă era cald și aveam piciorul bolnav. Mă gândeam ce să fac - să merg puțin la conferința lui Dulcan, cel care a scris Inteligența materiei sau nu? oare nu era mai bine să stau să mă odihnesc, din moment ce voiam să ajung totuși la premiere - dar m-am dus totuși, fiindcă muzeul era foarte aproape și m-am gândit că am foarte puțin de mers pe jos și oricum nu voi sta mult și oricum aș fi mers și la premiere un pic pe jos, având în vedere scopul mai important și anume întoarcerea acasă. Atunci era vorba să plecăm cu trenul din Blaj a doua zi la București, iar vecinii aveau să ne ducă la Blaj.
Așadar m-am dus la conferința lui Dulcan și a trebuit să semnez la intrare și, ca întotdeauna, una dintre femeile care intrau odată cu mine s-a plâns de această procedură - considerând că i se cere un cec în alb - o semnătură pentru ce? Am ales un răvaș cu poezii de Blaga și am nimerit ceva trist - ”vei plânge mult ori vei zâmbi”, un răvaș galben. Mi s-a oferit un loc așa zis la umbră, dar mi-am dat seama că umbra va dispărea repede și m-am temut apoi, când a venit soarele, pentru piciorul bolnav.
Conferința nu a fost interesantă, nu a fost așa cum erau de obicei conferințele acestui om, din câte am văzut pe youtube. La un moment dat am început să am gaze - flatulență- și nu mai puteam, și totuși nu voiam să plec înapoi la hotel, iar să mă plimb era exclus. Voi nota aici un lucru mai puțin frumos - tata era obsedat de o expresie ridicolă și vulgară și mă apostrofa uneori cu ideea ”tineretul sebeșesc” și eu l-am luat puțin la rost - iar el a spus că nu știe cum e corect - eu am spus sebeșean , și el a spus că așa nu se poate etc.
Revin din nou pe drumul de dus la Sebeș, pentru a nota că, după ce am vomitat (sau chiar înainte, nu mai țin minte numele locului), șoferul a oprit la un popas turistic care avea și loc de plajă și cazare cu masă, pentru ca ei, împreună cu mama, să mănânce pe o terasă îmbrăcată în lemne, unde spuneau cu încântare că e mâncare bună - ei și mama vorbesc foarte mult despre mâncare. Eu nu am fost un om lacom, dar s-ar putea ca, pe lângă ciroză, să am și boală tiroidiană pe care ei nu vor să o recunoască și, în plus, am fost mereu otrăvită, am avut accese de foame imensă mai demult, acum nu mai sunt, iar medicii au recunoscut doar că am prediabet.
în acel popas turistic am fost la toaletă din cauza situației mele cu ciclu menstrual (am mai fost la o toaletă la o benzinărie) și am descoperit o toaletă extrem de murdară, deși vecinul spunea că știe din alte dăți că e curat acolo. Pe pereți erau înrămate multe caricaturi de Ștefan Popa Popas și poate și de alții. Cum ședeam la masă un bărbat mă fixa. Bineînțeles că nu am mâncat, dar am băut o apă tonică Evervess. Am văzut că vecinii mănâncă porții imense cu poftă incredibilă și lăudând hrana, fiindcă la acel popas era o cantină cu porții imense și ieftine, de mâncare de calitate îndoielnică - mama nici nu a putut mânca papanașii și i-a dat lor, dar nici ei nu au putut să îi consume. Stăteam privindu-i pe cei trei și am fost invadată de un sentiment de milă și iubire pentru oameni în general și pentru ei în mod particular, milă și pentru oamenii care se îndoapă cu porcării săracii, înțelegere și respect față de om, cum am simțit eu adesea. Vecinii mei au bani mulți, dar le place să mănânce așa săracii. Și în plus, atât eu, cât și ei avem evident burta umflată sus, caracteristică suferinței hepatice, și am făcut greșeala, recunosc, să menționez fără să vreau ciroza și ei au ripostat că ei au steatoză, ceea ce e același lucru, dar nu am vrut să îi necăjesc, mi-a scăpat, spunând și despre mine la fel.
Deci, datorită gazelor intestinale, am intrat la toaletă, dar acolo fâs - nimic, ce fusese se absorbise. Am stat poate un minut- două, nu mai mult și a intrat doamna Rodica Hăprean, o doamnă care lucrează la biblioteca Sebeș, o rog să mă ierte dacă o supără faptul că o pomenesc pe dumneaei aici. Am recunoscut-o fiindcă avea ecuson și observasem numele ei, pe care îl știam dinainte. Dumneaei se purtase cu oarecare răceală cu mine la telefon. La primul apel, când m-a anunțat premiile și mi-a spus că pot merge acolo, fiindcă ei asigurau cazarea la un liceu și masa pentru o zi. Nu puteam merge la liceu nici singură și nici cu mama, a trebuit să merg la hotel. I-am spus, când a intrat (bine că nu eram pe toaletă) că am probleme cu stomacul. Adevărul mai puțin plăcut este că, în aparență, Rodica Hăprean dădea impresia acum o săptămână că nu ar fi vrut să merg al Sebeș, voia să mă facă să mă simt neplăcut și nedorită. După ce a vorbit relativ frumos cu mine prima oară, dar fără să îmi ofere suficiente informații, a trebuit să o sun eu și am fost politicoasă, dar nu aveam cum să ghicesc că dumneaei se afla la slujba de la biserică în ziua nașterii sfântului Ioan Botezătorul - dacă aș fi știut că e slujbă aș fi mers și eu căci oricum merg săptămânal, fiindcă nu am unde merge în altă parte. Bineînțeles că mi-am cerut scuze, dar dumneaei a închis precipitat și luându-mă la rost. Ar fi putut să îmi ofere șansa să o sun peste o jumătate de oră sau la altă oră și putea să îmi spună că nu poate vorbi pe moment de la început, nu avea rost să mă ia la rost și să mă repeadă înainte să termin ce aveam de întrebat. Întreaga mea viață am fost un om cu foarte multă atenție și politețe față de alții. Apoi nimeni nu m-a mai sunat și nici la Sebeș nimeni nu a vorbit cu mine, în afară de ce am de spus mai încolo. Oricum a venit și un așa zis prieten de pe facebook, Dorin Cozan, și nu a vrut să schimbe nici două vorbe cu mine, acentuând senzația de ostilitate nemeritată. Este posibil ca cei doi să nu fi acționat așa intenționat, dar astfel, din astfel de pățănii întâmplătoare, am ajuns să fiu complet izolată toată viața.
Azi, 14 iulie 2021
rana nu se vindecă orice fac - am sunat la medicul de familie și am vorbit cu asistenta care nu a știut ce să îmi spună, în afară de apă caldă, fiartă cu sare, ceea ce nu voi încerca deocamdată, este foarte greu, fiindcă mama fierbe și nu suportă să mă ajute deloc
din această cauză au intrat unii peste mintea mea, cu ideea că nimeni nu are voie să mă ajute, fiindcă au mințit despre mine și că ei spun, de exemplu (??) că eu aș fi avut păcate și chiar păcatul urii, ceea ce era exclus, totul fiind așa cum am povestit pe blogul meu, inclusiv faptul că nu am avut nici păcatul urii
ei spun din nou că eu am fost martirizată monstruos întreaga viață și oamenii au fantasme că nu ar fi fost așa și că aș fi avut oarecare confort sau șanse în viață
ei spun din nou că totul trebuie mușamalizat și că oamenii nu trebuie să înțeleagă că am fost chinuită monstruos făăr nicio greșeală întreaga viață
voi termina în curând povestirea despre Sebeș și apoi mă voi retrage de pe facebook din nou, definitiv, fiindcă nici dvs nu aveți nici cea mai mică nevoie de mine și niciunul dintre dvs nu a vorbit vroedată cu mine, ei au spus că au păcălit oamenii că aș fi nebună și că oamenii din cauza asta nu vorbesc cu mine
ei spun din nou că toți vor să mușamalizeze totul fiindcă altfel ar fi scandal monstruos
ei spuneau ieri că oamenii care se nasc din asemenea părinți, cum m-am născut eu, sunt considerați copiii diavolului - deci vă dați seama cât sunt de nebuni aceștia care spun așa o idioțenie
până una alta, una dintre răni mi s-a suprainfectat și nici cu antibiotic nu se vindecă, nu mai pot ieși din casă de duminică și fiindcă e foarte cald
aveți vreo idee? că eu am cam uitat medicina
baneocin pudră?
ei zic că psihologii toți sunt nebuni și că oamenii cu mame așa cum e a mea nu au nicio șansă să supraviețuiască ???? tot ei zic că eu am fost într-adevăr tot ce e bun, dar am fost ”prezentată” oamenilor drept ceva rău ????
ei zic că oamenii au fost îndobitociți și au crezut numai minciunile care li s-au spus și niciodată adevărul care era clar în fața lor
mai am puțin și termin despre Sebeș și apoi voi pleca din nou de pe facebook
ei iar au început cu ideea că oamenii nu mă vor (??) și că oamenii care nu sunt vruți sunt toți omorâți
azi mi s-a spart un canin pe toată suprafața și jumătate din el a căzut și am și rana care nu se vindecă, iau Augmentin de sâmbătă seara și rana încă supurează
acum dau și cu Baneocin
mama m-a certat iar că nu vreau să mor și iau prea multe medicamente, deși, dacă nu luam baneocin chiar riscam să mor acum dintele ăsta, destul de grav și nu am nici bani
ei spun că eu degeaba am scris adevărul clar și în detalii, că oamenii cred mereu altceva, fiindcă au impresia greșită că se ascunde ceva în spatele a ceea ce am spus eu, și asta nu s-a întâmplat deloc
acum nu pot trata această imensă gaură în canin și mi-e frică de infecție supramaxilară, chiar dacă nu mănânc nimic
Ieșind îngrijorată de la conferința lui Dulcan (se poate ca ulterior să se fi terminat repede) m-am îndreptat spre hotel cu gândul să vizitez totuși biserica veche dacă era deschisă. Mai stătusem puțin la umbră pe un alt scaun adus chiar de doamna Hăprean, cu multă solicitudine reală.
Biserica nu am putut-o vizita, fiindcă intrarea era prea departe și am intrat doar în curtea bisericii - nu puteam merge mai mult. Ulterior, mama mi-a spus că era oricum închisă. Ajunsă la hotel m-am gândit dacă să merg sau nu la festivitate, fiindcă cel mai important era să ajung acasă a doua zi, duminică și aveam drum greu cu trenul. Senzația de ostilitate bizară, ca în literatura existențialistă, s-a accentuat când nu am găsit apă în zona centrului vechi, unde mă aflam. Am întrebat politicos o femeie mai simplă și vârstnică unde găsesc apă și ea s-a debarasat de mine repede, cu ideea pe aici, pe unde ați venit, deși în zonă nu era nimic, decât o cofetărie cu un singur fel de apă la 8 lei litrul, de unde, din păcate, nu luasem. Femeia era cam ostilă. Totuși, o fată tânără a fost mai amabilă, spunând că nu este niciun astfel de loc, deși este centrul orașului și mi-a explicat că e mai departe, după o intersecție. În final am găsit, la un mic fast food cu specific grecesc, la 3 lei jumătatea de litru. Era și în hotel, dar mai scumpă, și deja luasem din hotel 2 sticle de suc.
Am încercat tot timpul să ascund de mama adevărul că piciorul era rănit sau pe cale să fie rănit, fiindcă știam că face scandal foarte urât - dar ea oricum face, indiferent de orice. Încă de când eram copil făcea pe cața sau țața în public cu mine și eu mă simțeam prost - dar nu o pot controla. La fel, ca întotdeauna, a făcut și la Sebeș la festivitatea de premiere și de asemenea la hotel. Asta știam că așa urma să fie, nu e vina mea - ea nu a făcut din cauză că era nervoasă din cauza piciorului meu, ci fiindcă așa face mereu, indiferent de orice. Întotdeauna s-au găsit nebuni care intrau peste mintea mea cu ideea că ”este un joc foarte urât al...” nu spuneau ce - dar inventau că e un joc politic sau altceva, când de fapt era adevărul și mama mereu îmi făcea la fel, fără să greșesc ceva și fără să fie teatrul cuiva anume ca să îi păcălească pe alții - ei spun că mama era mereu așa rea și nebună cu mine, încât proștii credeau că eu aș fi nebună sau vinovată, fără să dea crezare ochilor și urechilor. Poate că proștii credeau că e din cauza psihicului sau inconștientului meu și de fapt nu era așa.
Apoi am urmărit festivitatea de premiere și am fost foarte emoționată. Am avut și surpriza foarte plăcută să constat că mi se acordă 500 de lei - adică prețul hotelului - pentru cele două premii, deși era o mică greșeală la premiul al treilea pentru eseu, adică era trecut altcineva, dar am corectat-o. Sub carpeta pe care trebuia să pășesc avuseseră ideea proastă să pună un fel de burete sau plută și a trebuit să ocolesc zona, că riscam să cad. A fost bine. Mai întâi am spus un scurt discurs de mulțumire și la a doua venire am citit o poezie de a mea. La început m-am referit la cartea Istoricitate și eternitate a lui Noica și voiam să vorbesc două-trei cuvinte despre faptul că Blaga are, pentru Noica, o calitate de universalism, dar m-am încurcat - m-am cam bâlbâit, și începusem această idee fiindcă antevorbitorul meu din juriu vorbise despre Noica explicându-l pe Blaga.
În fine, cam asta e tot ce a fost esențial despre călătoria mea la Sebeș - ar mai fi de adăugat doar puțin despre ceilalți participianți, dar nu știu dacă voi mai scrie - poate peste o zi-două. Sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu și lumii pentru șansa de a merge acolo, deși prezentatoarea spunea, în timpul spectacolului, că au nevoie de poeți tineri. Nu a spus așa împotriva mea, ci fiindcă erau prezenți câștigătorii secțiunii copii a concursului.Iată 2 momente cu mine în fața publicului:
sinteza zilei:
rugați-vă și pentru mine - rana nu se vindecă deloc, am schimbat tratamentul azi - nu știu dacă am imunosupresie, am luat vitamina C 1000 mg, Augmentin la 12 ore de sâmbătă seara, toaletarea rănii, spray Cicatridină, pudră Baneocin, Rivanol, apă oxigenată
e riscant, piciorul e umflat dublu față de duminică seara când m-am întors, până luni dimineața, era rana uscată, apoi s-a agravat fiindcă am pus proteza, apoi nu s-a mai vindecat, nu am mai pus proteza, nu pot ieși nici în curte, dar oricum e prea cald - ceea ce oricum agravează rana
antibioticul nu mai are efect, mă gândesc că poate trebuie schimbat cu oxacilină sau ceva mai specific rănilor altfel e riscul de infecție și mai gravă cu febră mare, acum nu am
mâine voi suna din nou la medicul de familie, oricum mi se termină rețeta lunară
în plus mi s-a spart caninul azi rău, până la gingie, acum iau antibiotic, dar peste câteva zile ce mă fac? caninul dreapta sus
dintele era vital, fără carii tratate, avea doar o spărtură de la o bomboană care exploda cu mică explozie, luată de mama
după aceea nu am mai mâncat din acelea
dintele a fost poate sensibilizat de otravă, eu am fost cu adevărat otrăvită și apa de la chiuvetă cu care m-am spălat pe dinți
nu găsesc în farmacii comprese sterile chirurgicale pentru curățarea rănii... nu cred că se vând și pansamentele sterile nu sunt adecvate, nu mai explic
recunosc că mi-e puțin frică de moarte, mai ales fiindcă nu am greșit nimic toată viața și nu trebuia să fiu omorâtă și fiindcă unii m-au amenințat mereu cu moartea
mai rugați-vă și pentru mama, să aibă răbdare cu treburile mele strict necesare, că în rest am cârje, pot merge la baie, dar am nevoie de lighean și ibric pentru igiena necesară
îmi aminteam cum copiii, când mergeam eu la școală, învațau să scrie desenând microbi - bețișoare, bastonașe, cerculețe... copii deștepți, acestea sunt jocurile vieții și ale morții - nici eu nu știam să scriu, știam doar să citesc la 6 ani și ceva
15 iulie 2021
iar au intrat monștrii - unul sau una dintre ei sunt extrem de porci - unul a repetat de pildă de zeci de ori în ultimii ani fraza ”Nu a greșit absolut nimic toată viața, îți dai seama ce scârbă îmi este.” Ei nu se termină niciodată. Faptul că repetă la infinit aceste vorbe sau altele dovedește cât se poate de clar (coroborat cu alte dovezi) că acest om e nebun sau prost și dotat cu multă răutate sau reavoință - fie că crede în mod real că eu am greșit ceva, fie că se preface doar. Sau că face acest lucru intenționat, ca un fel de asasin plătit, pentru a îmi face mie rău și a crea minciună, așa cum spune unul din ei azi
nu are de unde ști că că eu am greșit ceva și e posibil să fi fost păcălit sau mințit de alții, așa cum spuneau unii mereu că oamenii au fost încontinuu mințiți despre mine, deși eu nu am greșit nimic toată viața și că toți vor să mă tortureze și să mă omoare ca să mușamalizeze eroarea lor de judecată și că sunt otrăvită din acest motiv etc. repet, deși ei mint așa încontinuu și au numeroase metode prin care răspîndesc minciuna, totuși e adevărat că nu am greșit absolut nimic în 50 de ani, în afară de acea mică de fapt greșeală din copilărie, dar numai până la 12 de ani, fără vină propriu zisă
rana e ceva mai bine, voi continua să scriu și să termin cu adevărat ce aveam de scris despre Sebeș
ei spun din nou că oamenii pur și simplu nu pot înțelege și crede ce este mama mea în mod real
Așadar eram cu povestea la ceremonia de premiere. Tinerii și adulții câștigători au fost admirabili, sau poate mie mi s-a părut așa. Erau diverse categorii - unii dintre ei aveau ținute de gală, alții erau săraci și prost îmbrăcați, unii erau cu mama sau bunica sau alte rude. Cei mai mulți erau din județul Alba. Au existat și câteva momente mai puțin plăcute sau mai amuzante, care erau parțial legate - probabil că nu intenționat - și de viața mea, anume: fata care făcea aluzie la carpeta roșie, care spunea că ea simte că a câștigat un Oscar, altcineva, sau aceeași, a făcut o glumă cu ideea că mama ei e în juriu când era de fapt în public - ceea ce a stârnit ilaritatea, altcineva spunea că soțul ei se mira că e așa liniștit orașul și că poate ar fi mai bine să nu meargă la festivitate, mărturisind că ea nu era obișnuită cu așa liniște, ceea ce i-a adus empatia publicului. O fată povestea despre ceva și numea acel ceva ”chestie”, cum fac, din păcate, unii dintre cei care mă chinuiesc. A fost interesant momentul în care un tânăr a cântat la caval, după ce cântase melodia ”Tu, Ardeal. Una din câștigătoare - o doamnă în vârstă, membră a cenaclului local, purta o rochie albastru deschis, care amintea de bluzița mea de pânză topită cu care venisem la conferință și care era pătată de la vomitatul pe drum. La decernare premii am avut o bluziță roșie-grena. Nu știu de ce, dumneaei se strâmba când eram eu pe scenă, poate că o durea ceva - dar mi se întâmplase în trecut așa ceva pe stradă - apăreau femei care zâmbeau strâmb la vederea mea. Cel mai ciudat e că era în public o femeie pe care o știam de undeva, nu știu de unde și care mă privise țintă, cam neplăcut - totuși știu în mod sigur că nu am avut greșeli întreaga viață. Eu am avut gândire pozitivă, cum spunea Constantin Dulcan la conferință, dar oamenii plecau din public rând pe rând, iar la sfârșit mie mi-era frică să mai stau, din cauza rănii, și din păcate am avut dreptate. Vecina mea a venit mai târziu și a vrut să mai stea la spectacolul dat de cenaclul local de poezie. A fost vorba de niște doamne în vârstă - vreo 4 sau 5, nu mai țin minte, care recitau poezii și o altă persoană în vârstă cu părul mai lung, care cânta folk la chitară, îmbrăcată în stilul de odinioară. Mama mă chinuise încontinuu în public ostentativ, așa cum a făcut ea la toate spectacolele, de când eram copil. Din ceea ce cânta acea doamnă, îmi amintesc un cântec despre sine, cuvintele le-am cam uitat, dar era cam deșucheat, mai ales ca melodie, era practic vorba de o nebună care era și vioară și nu mai știu ce și raiul torcea raze numai pentru ea, cântec care îmi amintea de imaginea mea greșită de nebună, cântecul fiind aproape opusul a ceea ce sunt și am fost întotdeauna, respectiv un om foarte serios, câtuși de puțin nebuna din multele cântece de acest gen, dar e posibil ca acel cântec să fi fost despre acea cântăreață. Mai țin minte doar cuvintele ”munte cocoșat” din cântec, fiindcă într-adevăr eram cocoșată, lucru accentuat de obezitate și, temporar, de rănile la bont. În orice caz, doamnele au avut o prestație lirică destul de frumoasă.
Am scris poate greșit deșucheat, poate nu am folosit bine cuvântul, mie așa mi se părea - am vrut să notez absolut fiecare detaliu, inclusiv cele care se leagă, poate inconștient, poate nu, de necazurile mele.
Ulterior, după ce a plecat și grupul în care se afla Dorin Cozan, am reușit cu greu să mă despart de mama și să plec - că știam că ei vor să meargă la spectacolul cu Ioan Bocșa și grupul Icoane, care nu le-a plăcut ulterior și eu eram rănită și umflată la picior. Mă gândeam că voi ajunge la hotel în 10 minute, mergând mai încet. Am avut norocul că unul din membrii juriului, care mergea cu mașina, mi-a propus să merg cu el și ceilalți trei bărbați la hotel. În ziua aceea am mărturisit de 2 ori că visasem acel muzeu demult, deși nu îl văzusem în mod cert pe internet sau la televizor. Am spus asta mai mult fiindcă voiam să țin minte momentul. Micile mele greșeli de prea multă autodezvăluire se datorează de fapt izolării crunte în care mă aflu de 37 de ani. Unii spun că li se pare ciudat că eu încă mai sper și că nu am înțeles că lumea m-a judecat greșit în mod ireversibil și că mă consideră nebună.
Anterior ieșirii, mă oprisem în curtea muzeului la secțiunea de protocol, unde am cerut apă, dar nu mai era din cea la jumătate de litru, din care luasem o sticlă Roua când venisem la festivitate. Acolo era și doamna Rodica și erau și alte două doamne, am stat puțin de vorbă cu dumnealor, dar erau desigur vorbe reci, spuse pe un ton convențional, artificial - și mă simțeam puțin prost, nelalocul meu, fiindcă eram politicoasă, dar vorbeam mai deschis. Eram oarecum dată afară, fără rost fiind eu acolo. M-am gândit atunci pentru o clipă că poate acesta e motivul pentru care am fost mereu respinsă de lume - faptul că eu mereu am fost naturală, lipsită de ipocrizie, fiindcă de fapt nu am avut nciun statut social și nicun rol de jucat, cum se spune în psihologie.
Știam că plec și că mă întorc iar la totala mea izolare. Anul acesta se împlinesc 37 de ani. Eram extrem de amărâtă. Mă gândeam, ca întotdeauna, că aș fi dorit așa de mult să pot scrie ceva, chiar și despre Blaga, și că aș putea să scriu mult mai bine ca la concurs, dar nu am pentru cine și pentru ce și nimeni nu mă vrea și nimeni nu mă știe, nu am nicun rost... Mă gândeam că anul trecut nu mi-am atins scopul de lectură, dar poate anul acesta voi termina de citit Blaga integral și alte lucrări filozofice și apoi voi putea să scriu eseuri mult mai serioase, așa cum îmi este felul de fapt, dar nu aș avea cui să le trimit, degeaba am mers la Sebeș, nu am avut niciodată pe nimeni... nimeni nu m-a vrut pentru o muncă oricât de umilă de traducere sau de compilații, sau de corectură, orice aș fi făcut cu drag. Scrierea eseurilor a fost felul meu de a fi, mult mai puțin poezia, dar nu am apucat, fiindcă am fost torturată încontinuu. Nici acum nu am vreun rost și pe nimeni, că altfel ar fi fost bine...
În mașină bărbatul acela m-a întrebat dacă sunt chiar din București - eu i-am spus că m-am născut în sectorul doi al Bucureștiului și că am trăit acolo și poate că a fost puțin - dar nu mult - exagerat să spun așa, fiindcă domnul acela mi-a spus că bine că nu m-am născut în sectorul unu, apoi mi-a spus că el știa strada Armenească și eu i-am spus că era locul meu preferat de plimbare odinioară și că probabil că am făcut meditații (la fizică) în zonă. Am ajuns la hotel și ei s-au întâlnit cu o doamnă acolo, eu am urcat, după ce am mulțumit din suflet.
Piciorul era într-o stare foarte proastă, nu mai detaliez situația. Noroc că aveam antibiotic - Augmentin cu mine. A doua zi ne-am întors cu toții pe Valea Oltului. I-am dat lucrările mele despre Blaga vecinei, care era interesată, din câte spunea mama - care i-a dat foile mele dactilografiate cu vorbele puțin ironice ”producțiile literare”, cam cum vorbea tata despre mine. Și vecina m-a înțepat o leacă - ”nani nani, puiul mamii”, fiindcă mi-era tare somn în mașină, dar ei au fost într-adevăr niște oameni tare cumsecade, buni și politicoși pe tot drumul și le sunt oricum tare recunoscătoare că am reușit să merg acolo. Asta a fost totul. Acum zac în pat, e joi seara și de duminică nu am ieșit din casă. La Lancrăm:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)