Oroare în viața mea: primăvară-vară 2016, partea a doua (postarea 232 în acest moment :(

Continuare a povestirii de ieri:

http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/06/oroare-in-viata-mea-primavara-vara-2016.html

5) Spre sfârșitul lunii mai am rămas din nou fără bani deloc, cum mi s-a întâmplat mereu. Deisgur că mama dă vina pe faptul că eu fumez, că altfel aș fi avut bani, dar nu are dreptate. Din suma de 1200 lei nu mi-ar fi rămas oricum, poate voi explica mai clar în altă postare, deși unii au intrat peste mintea mea că ei au calculat totul până la ultimul leu. Nu mai aveam bani de hrană, probabil iar am mâncat pâine cu apă dar nu mai aveam nici de așa ceva și nici un leu de țigări și mi-era rău. Înainte de acest moment, timp de vreo 2 săptămâni mama îmi spusese să merg la ea, insista să stau la ea vreo câteva zile și eu am refuzat, fiindcă o suport foarte greu. Până și când vine la mine e tare greu. Dacă înfulec ceva la bucătărie (din ce îmi aduce ea), vorbește tot timpul să mi se pună rău mâncarea. (Tata spunea că la masă nu se vorbește și eu eram de acord cu el). Se duce la WC să se pișe (așa zice ea) și se screme de două-trei ori să facă câteva picături, și în același timp vorbește și mă întreabă câteva lucruri câteva lucruri cu ușa deschisă. (Nu știu de ce, poate nu are intenții rele). Face scandal de multe ori (nervi și discuții) și eu nu o pot calma orice aș zice sau oricât i-aș da dreptate sau oricât tac. Eu nu o provoc niciodată. După ce se răcorește de nervi (făcea și mai urât când nu fumam în 2005-2007 și erau și bani atunci, dar ea tot făcea mereu scandal, eram și slabă și făceam toată treaba din casă singură) după aceea se destinde și zâmbește calm și fericită de parcă a trecut de un hop. Sunt condamnată de mult la sărăcie grea și ziolare totală, ea e singurul meu suport. Dar mă chinuie mereu, deci nu puteam merge la ea în vizită. Verii mei nu îmi scriu nici măcar un sms și refuză să vorbească cu mine. Societatea m-a obligat și s-o port în cârcă oarecum pe maică-mea, după tot ce am îndurat din 84. Verific cutia poștală și mailul pe calculator zi de zi și nu primesc niciun semn de viață din partea nimănui. Verișoara mea Irina s-a mutat din București îanpoi la Sibiu. I-a trimis o vedere mamei mele din Spania mai demult și cât timp a stat aici pe mama o vizita. Sunt unele guri rele care spuneau pe mintea mea că am fost sacrificată ca familia Șerban să își crească copilul (ceea ce nu cred) sau alții spun că am fost eu sacrificată pentru ca alte femei din țara asta să aibă ele tot ce vor, inclusiv copii (asta e discutabil, nu cred că e chiar așa sau numai asta). Mama a mers în ultimele luni la familia Șerban (vărul ei Ovidiu) din Pipera, care a avut mereu bani, fiind fiu de preot, etc. să îi viziteze, uneori cu Irina, alteori singură și de câteva ori ca să aibă grijă de mama bătrână a soției lui Ovidiu. Uneori contra cost. În ultimele săptămâni mama mi-a explicat, că având ea aproape 69 de ani și datorită restructurărilor în Europa (târgul de lângă Voluntari), ea își va pierde serviciul, o dau afară. Și mi-a spus că familia Șerban i-a oferit o slujbă contra unei sume frumușele de bani să meargă la ei să aibă grijă de bătrână. După câteva săptâmâni acei oameni s-au răzgândit. Nu știu ce va fi, dar mă tem că mă vor obliga să mă sinucid, că banii nu au cum să ajungă. Nu mă pot muta cu ea, pe lângă faptul că mă chinuie e și foarte cicălitoare și ce voi mai povesti. Cum spuneam eram fără bani și începusem să mă siomt rău de căldură, zgomote, lipsuri diverse, astfel încât am hotărât pe la 9-10 seara să merg la Voluntari, măcar pentru o singură țigară și un pic de liniște în casă după ce mama tace. Am telefonat la ea timp de vreo oră și nu a răspuns, telefonul era închis. Am riscat să mă duc, fiindcă mi-era rău și speram să o pot trezi dacă doarme, să îmi plătească cursa de taxi, cum a făcut și în alte dăți și cum îmi promisese în acele zile, în caz că mă duceam. Am ajuns acolo după ora 11 noaptea, dar nu era încă 11 jumătate, așa țin minte. Mama de obicei ațipea pe la 8-9 și se scula pe la 10 să se mai uite la tv. Am bătut în poartă în draci degeaba. Oamenii de acolo nu au sonerii la poartă și nici ea. Am telefonat de mai multe ori la Mădălina, vecina care are o cameră din casa noastră și nu mi-a răspuns, deși ei mereu se culcau târziu, fiind tineri. M-am dus și am bătut și am strigat tare la dl. Marinică, vecinul celălalt al mamei, care mereu vine pe la ea sau care o invită la ei la o țuică sau vin. (mama a cam început să tragă la măsea și mie mi-e milă totuși). Deși era lumină în camera din față și câinii lătrau tare, nici ei nu mi-au răspuns. Am și telefonat pe mobilul soției lui în zadar. M-am dus și am bătut și am strigat și la fosta noastră casă, acum reconstruită, unde stă fiul dlui Marinică și nepoțica. Nașii mei aveau sonerie, ei nu. Șoferul în final a plecat, luând în mașină o persoană care ședea pe o bancă pe strada mamei, după ce m-a muștruluit și m-a cam înjurat, nici nu mai țin minte cum. Oricum nu a fost foarte rău. E singura dată din viață când nu am putut plăti cursa. Rămasă singură în noapte și răcoare m-am dus la Fana, vecina care avusese grijă de grădina mamei într-o vreme, cu care mama s-a certat și i-a luat cheile înapoi. Culmea e că mama a găsit cheile Fanei undeva în grădină în ultimele zile, după vizita mea la ea. Din păcate, din cauza iritării și întunericului am confundat poarta Fanei cu alta și am strigat și bătut în zadar, de mă dureau palmele. Din fericire după un timp a ieșit Mihaela, fata Fanei la poartă, în pijama. M-a ajutat. Copilul ei a sărit gardul la mama și i-a bătut și a strigat la fereastră până când mama s-a trezit. Erau unii răi în București care intrau pe mintea mea cu ideea că eu trebuie să înțeleg că trebuie să mă mut cu mama și s-o las pe mama să mă omoare, ca să trăiască ei. Repet, moartea mea nu cred că le-ar folosi. În cele câteva zile cât am stat acolo maam a fost cumsecade și bună. În noaptea aceea mi-a dat puțină mâncare și vreo două țigări și după aceea a făcut patul pentru mine, dar plapuma adusă de vărul meu Cosmin din Colun era plină de molii și deja roasă. Mi-a dat alta, mai avea cel puțin încă una din cele vreo 4 la un moment dat, printre care era și plapuma mea, pe care ea a luat-o de la mine din București acolo. Atunci am fost la mama îmbrăcată cu unica mea fustă maro și cam groasă pentru vară, veche din 2000-2002, care și ea începuse să aibă găuri de uzură. M-am plâns că nu am ce purta vara și nu vreau să stau închisă în casă și ea mi-a promis că vom merge la Europa să îmi iau vreo două-trei lucruri ieftine de purtat peste două zile, că ea va da o parte din bani și eu urmează să îi dau înapoi o parte după ce iau chiria la sfârșitul lunii. Într-adevăr am fost acolo și mi-am luat două fuste foarte ieftine și o bustieră, ca să nu ies pe stradă cu sânii atârnând. Ne-a dus dl Marinică cu mașina lui, și la dus și la întors. Mi-am mai luat și două bluze de vară. Oricum la Bucur Obor, care e de fapt magazin de cartier periferic, prețurile la fuste erau 180 de lei, de 5-6 ori mai mari ca acolo. Bluzele la fel. Eu nu mă puteam atinge de nimic. A rămas ca mama să îmi cumpere a doua zi o fustă care era mult mai bună decât cele două deja luate, pe care am găsit-o mai târziu, fiindcă primele două erau prea lungi și strâmte, dar nu am avut de ales. M-am întors în București cu mijloace de transport în comun desigur. În aceeași zi au început să mă scuipe unii peste mintea mea cu multe amenințări de moarte, minciuni și aberații, cum făceau ei uneori, dar foarte urât. Încontinuu. Plus chiuveta, plus celelalte torturi...A doua zi abia am convins-o pe mama la telefon să îmi cumpere acea fustă promisă. Desigur, ulterior i-am dat banii, dar și ea mi-a dat 200 lei (după ce am luat chiria) să îmi iau și niște teniși sau sandale, că nici încălțăminte de vară nu am de mult timp. Căutând în dulap am găsit o fustă verde mai veche, de vară, nepurtată, probabil tot un dar de la mama. Când am fost la Voluntari, mama purta în casă haine vechi de la mine, găurite ca vai de lume și ele, la fel ca mine în casă. Și ea a depus grăsime pe burtă. Apoi m-a vizitat iar și eu i-am oferit ei fusta aceea găsită în dulap, de milă că oricum nici ea nu prea are și fiindcă credeam că nu îmi e bună. Ea mi-a cerut să o încerc și când am pus-o pe mine îmi venea perfect și mama a insistat să o port eu. Era oricum mai bună decât celelalte. La ea acasă mama nu avea doar molii în plapumă ci și păianjeni negri mari pe tavan și pânze de păianjen la colțurile ușii de la dormitorul ei. Când a venit la București din nou, mi-a adus un cadou frumos -- o pereche de pantaloni de vară albaștri, din cei cu șnur, de pânză topită, de care unii spun că sunt pentru nebune, dar buni de căldură și care se decolorează rău la spălat.

6) Revenind în București din Voluntari, oamenii răi au început să mă scuipe cu gânduri extrem de morbide peste mintea mea. Voi nota aici câteva dintre ele (erau mii cu totul în aceste săptămâni de tortură și medicamentele psihiatrice nu mai au efect asupra lor și nici asupra fututului de mult, dar cel puțin îmi calmează oarecum organismul, trupul greu încercat. Sunt foarte grasă (127 kg), de vreo doi ani nu mai am șolduri (aripioare) și burta mea e imensă, mi se pare că e mai umflată pe dreapta, în zona ficatului. Am avut probleme fizice monstruoase (umflarea picioarelor -- de fapt tromboză venoasă gravă uneori -- probleme digestive cât cuprinde, greață, colici oribile, balonare chiar mai mare uneori, mâncărimi groaznice (prurit) pentru care mi s-a dat doar antialergic, sete până la 16 litri de apă pe zi, deși nu credeți, foame înfiorătoare, mai mult decât puteți să vă imaginați, etc. nu știu dacă voi apuca să mai descriu în viitor, scurgeri albastre mai ales în zona ganglionilor inghinali sau venelor, dureri și crampe musculare puternice, dureri de cap, scaun segmentat sau foarte subțire, rar cu sânge ) o parte din aceste probleme au fost și în ultimele săptămâni. De fapt m-au și otrăvit, am găsit melci lipiți de salată sau nisip în hrana semipreparată de la Mega Image, unde de patru ori am nimerit și hrană absolut cert amară tare din care am înghițit fără să știu (deci evident un fel de otravă) în alimentele pe care le cumpăram eu de obicei, fiind mai ieftine! E monstruos, mă omoară lent fără nicio vină și în torturi groaznice și oribile. Am cerut ajutorul medical în zadar. Orice, ei neagă adevărul și nu mi-au dat tratament, în afară de pastile pentru stomac și Lipantil pentru grăsimi crescute în sânge. Cum de vreun an am și neuropatie periferică, mi-au dat și Milgamma care nu se compensează fiindcă chipurile nu am diabet, deși am băut peste 10 litri de apă de mai multe ori...Și mi s-a dat Movalis pentru durerile de coloană vertebrală din timpul nopții. Și medicamentele costă. Încă o dată, repet: Despre ceea ce unii numesc în mod greșit ”somatizare” în boala așa zis psihică. Acesta e un eufemism. Înseamnă de fapt să fii chinuit sexual de la distanță (unicul simptom real în tinerețe de fapt) până când îți mănâncă oamenii răi corpul, și mai ales organele interne, nu doar sexul. Medicamentele psihiatrice te protejează la început de orori sexuale. După mulți ani își pierd efectul. Somatizare înseamnă tulburări fizice grave uneori și faptul că medicii nu dau tratament decât puțin pentru boala fizică și mai înseamnă să fii otrăvit cu alimente cumpărate la magazin, absolut cert pot spune că nu aveam amar în gură și erau ele amare de exemplu. Erau exact alimentele pe care le luam eu de obicei, fiind mai ieftine, sau cele la reducere, fiind expirate sau aproape expirate. Precis nu erau amare fiindcă erau vechi, ci fiindcă cineva le otrăvise intenționat. Mi s-a întâmplat și asta de mai multe ori.

7) Câteva din gândurile lor monstruoase cu care m-au chinuit le voi nota aici. Când m-am întors din prima mea recentă vizită în Voluntari au început să se ia de mine încontinuu. Cu gânduri în limba română. Întunecate și rele. Nici azi nu s-au oprit deși deocamadată e mai bine, încă mă amenință că poporul vrea să mă bage la balamuc sau la sanatoriu, etc., etc. Încontinuu mi-au spus numai minciuni și lucruri imposibile. Că poporul mă urăște (?! e imposibil), că poporul crede că eu Cristina sunt altcineva, nu cine sunt cu adevărat, că poporul crede că eu sunt exact opusul a ceea ce sunt. Că eu Cristina am avut o bunătate patologică (nu există bunătate patologică și orice om inteligent este un om bun). În curtea blocului urla unul cu voce tare, scandând cuvintele: ”Mai rău de atât nu se poate” și altul răspundea peste mintea mea ”O să le arăt eu că se poate și mai rău”: Încă de atunci unii sugerau că ei scuipă gânduri negative peste mintea mea ca să păcălească poporul că eu aș fi rea sau idioată sau nebună și că eu sunt cea care vrea să facă rău altora sau eu am făcut rău altora în trecut. Sau că am nu știu ce putere în sensul acesta. Enumăr câteva dintre aceste gânduri, pe care unii oameni răi le repetau foarte des peste mintea mea: stai liniștit că nimeni nu o să înțeleagă (? cine să stea liniștit?), o să îi distrug pe toți, din punctul meu de vedere poate să se ducă totul dracu, înțelegi acum?, înțelegi ce ai făcut?, când am înțeles ce am făcut m-am îngrozit/ mi-a venit să urlu/ mi s-a ridicat părul pe mine, înțelegi acum ce trebuie să faci?, mie îmi vine să urlu, iartă-ne Cristina (ca și cum unora le era frică de mine sau naiba știe ce voiau să sugereze), dacă nu taci din gură pierdem totul, adio Cristina (de vreo 5-6 ori pe zi), stimată doamnă....etc. (ăștia cu stimată doamnă au început când m-am dus a doua oară la Voluntari spunând aberații și au continuat multe zile până când în final au spus stimată doamnă poporul român e un popor de nebuni și noi nu avem ce face, etc. Alte gânduri ale lor au fost: Cristina te iubesc (?!) dar nu sunt de acord cu ce vrei tu să faci (Niciodată nu am fost vicleană și nu am avut planuri/intenții ascunse), trebuie să o înghițim și pe asta (când am ieșit pe stradă și oamenii erau amenințători cum voi povesti, ca și cum ei sunt balaur cu mai multe capete), nu are dreptate, hai mai dă-o dracu, fugi de-aici că cine ar crede așa ceva, acum încearcă să o zidească, lumea crede că tu ești strigoi, să o ia dracu, fato trebuie să te fuți (pe 1 Mai a fost Paștele Ortodox și m-am întâlnit cu Irina de la Constanța, care a fost drăguță și mi-a adus undeva lângă Foișor că ea refuză să intre la mine în casă, ca și toți ceilalți, dar mi-a adus alimente și m-am bucurat, e greu când nu ai bani. Nu știu de ce ea m-a luat cu ”fato” încât când mi se aruncau vorbe cu fato mă gândeam fără să vreau la ea, dar nu înseamnă că ea era), alte gânduri erau fato asta ți-a fost soarta, stimată doamnă acum vă vom omorî (înainte ca ei să mă lovească mai monstruos), nebuna aia are dreptate, nebuna aia tot n-a înțeles, asta se întoarce și din mormânt, sunt Pittiș..., votez pentru, lumea trebuie să creadă că a fost război, poporul de rând nu trebuie să înțeleagă, lumea nu trebuie să înțeleagă adevărul despre România, că eu Cristina aș fi singurul om normal din România, ți-au pus tot pământul pe umeri și de aia a trebuit să intervenim noi, țara ta de tâmpiți tocmai a pierdut războiul de independență pentru totdeauna, Cristina, faptul că tu nu ai greșit nimic nu îți dă dreptul să spui adevărul, în România numai copii au dreptul să spună adevărul, etc. Au mai fost multe gânduri macabre și grețoase și amenințări de moarte sau rău mereu, plus aberații, lucruri complet ilogice. În plus, mai ales după a doua mea vizită la Voluntari m-au atacat cu multe gânduri în limba engleză, simultan cu cele în română. Că puternica Franță a capitulat, China și-a luat toate măsurile de precauție (era o chinezoaică sau asiatică într-o dimineață în calea mea pe stradă și ăia chiar atunci au zis aceste vorbe despre China), unde o să fie următorul cutremur?, că eu aș fi un geniu cu origini proletare/ modeste (grassroots genius), că maică-mea e regina lor foarte rea, că trebuiau să mă chinuiască că altfel nu puteau să elibereze Voluntariul, și multe alte aberații sau minciuni cu adevărat oribile, nu precum cele notate aici, pe care între timp, cum voi povesti, am reușit să le uit. Altă chestie era că ei mă numeau încuiată spunând că pentru ei încuiații sunt cei care nu percep gândurile altora cum fusesem eu până la 35 de ani și eventual, ca în Harry Potter, ei nu au cum să facă vrăji, nu au puteri ca ei. Mi-au mai spus că părinții tăi Cristina au fost idioți, fiindcă ei credeau că dacă cresc o încuiată....nu am înțeles restul propoziției, de multe ori spuneau jumătăți de propoziție. Uneori repetau nume din trecutul meu, inclusiv Popa, numele verilor mei de la Sibiu și spuneau că ei votează pentru/împotrivă. Eu am ripostat cu adevărul la toate minciunile lor, am ripostat cu glas tare între patru pereți (nu cât să audă vecinii) sau în gând, dar mereu în limba română, numai de câteva ori în engleză. Au fost unii în franceză peste mintea mea, dar foarte puțin. Alții spuneau că Cristina, eu, nu știe nimic, ea nu a înțeles nimic. Adesea e câte unul peste mintea mea cu gânduri în română care îmi spune ”proasto” mereu. Am întrebat de ce și a zis că el/ea așa spune tuturor femeilor. Altul spunea că el are ochi peste tot și ca dovadă îmi spunea că sunt furnici pe tavan unde eu nici nu privisem și ele chiar erau acolo, așa cum fuseseră furnici pe tavanul meu înainte de cutremurul mare din Japonia, absolut sigur. Acum erau trei sau patru. Și mai straniu a fost când mi-a arătat niște gâze foarte mici pe parchet, într-un colț ascuns. De fapt mai straniu e cu furnicile, că gâzele puteau să le pună acolo așa cum mi-au luat lucruri din casă, dar furnicile cum le-au pus pe tavan? Jur că e adevărat, deși unii poate în mod cert nu mă cred. Nu știu nici acum dacă ăștia sunt femei sau bărbați. Alte chestii de ale lor: o să ajungem din nou la noapte bună copii, o să ajungem din nou la triunghiul Bermudelor și OZNuri, etc.

8) Datorită condițiilor din ce în ce mai dificile și fiindcă la maică-mea cel puțin era răcoare în casă și liniște când ea era plecată sau era în camera ei, am plecat din nou la Voluntari după câteva zile, când iar nu aveam niciun leu. Prima oară când m-am dus fusese noaptea Muzeelor în țară și prin alte țări de asemenea, după cum văzusem pe net și unii montaseră piesa Adam și Eva nu mai știu cum, exact la cimitirul Bellu în acea noapte. Va urma în curând continuarea.

http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/06/oroare-in-viata-mea-primavara-vara-2016_27.html