viața socială continuare 4

continui povestirea despre viața mea, grăbibdu-mă să ajung și la părți pe care nu le-am povestit în trecut

La începutul muncii mele la ASE începuseră să renoveze clădirea. La un moment dat m-au trimis într-o clădire apropiată să mi se facă teste respiratorii, cu ideea că voi lucra în mediu cu noxe. Mai întâi am aspirat de praf cărți pe holul mare împreună cu o nouă angajată (odată cu mine) care ulterior și-a dat demisia. Ea îmi povestise despre viața ei chinuită și despre cum o bătea soțul ei (era tânără) și avea ideea că româncele sunt femei rele. Am mai muncit la transportul din mână în mână al unor pachete cu publicații la arhiva de la subsol. În rest, am început să aspir cărțile vechi, deteriorate și rar folosite de la subsol, împreună cu colegele de acolo și încă vreo câteva, în echipe de câte două, uneori și singură. Trebuiau spălate și rafturile și luam apă cu căldări din grupul sanitar de la subsol și mă cățăram pe scară, fiindcă atunci proteza nu mă incomoda, fiind ușoară ca greutate. Am lucrat mai mult cu Aura Bârsan, o femeie cam de vârsta mea, datorită căreia mi-am amintit de poezia lui Blaga despre domnița din țara bârsană și negrele flori. Am început să scriu poezii, mai mult datorită îndemnului soției militarului de la etajul 8 din blocul meu, singura familie cu care am avut relații, cu excepția bătrînei Ioana de la etajul trei de sub mine și lui George zugravul. Toate aceste persoane s-au purtat urât cu mine, cu batjocură, dar eu continuam să sper în mai bine. Ioana, la început, spunea că colegele mele de la bibliotecă sunt foarte rele, fiindcă îi povestisem puțin din necazurile mele. Ulterior, Ioana mă admonesta mereu urât, și nici un pic de simț nu avea să înțeleagă bunul meu simț și bunătatea calmă și iertătoare cu care îi răspundeam, fiindcă așa fusesem o viață întreagă. Mă acuza că eu îi pun păr pe geam, deși vecinii de sus aruncau păr etc. Militarul poet m-a dus și la Casa Armatei la activități poetice unde erau numai bărbați și o singură doamnă odată și m-am simțit stânjenită și m-am simțit și mai prost fiindcă mai mult m-am lăsat dusă de val și l-am lăsat să îmi publice câteva poezii slabe de tot, de debut, în ziarul Opinia de Buzău. I-am spus și Aurei cu dezvăluirea că îmi pare rău - fiindcă poeziile erau doar jocuri copilărești nereușite și mă simțeam rușinată să apară în public și ea a zis că nu e nimic, dar mă pot opri. Eram total singură de prea mult timp și mă lăsasem manipulată din complezență. Din același motiv am acceptat să vină Aura o dată la mine acasă să mă ajute la curat, deși puteam curăța bine singură apartamentul.

La subsol nu era nimic de muncă, în afară de operațiunea tranzitorie de aspirare a cărților. Acolo erau trei persoane în permanență în afară de mine - Aura, Emilia (care ținea murături într-un bidon și obiecte bisericești și altele) și Maria, care era blondă și placidă, mai în vârstă și ea și îmi povestea că ea a rămas nebună de la cutremurul din 1977. A mai venit o femeie mai tânără și slabă o vreme. Era vorba de pierdut timpul în lumina aceea rea de neon, fără calculator pentru vreun joc sau carte de citit, din cauza factorilor perturbatori. În timpul operațiunii de aspirare a cărților vechi am fost trimisă și la BCU să fac un curs de biblioteconomie, care nu mi-a folosit și am avut mari dureri de cap mergând acolo zilele acelea și nu știu sigur de la ce, dar poate era otravă, fiindcă atunci eu nu realizam că vecinii și alții mă otrăveau, printre altele. Erau averse puternice, furtuni de primăvară sau vară de mare intensitate. Cursul l-am absolvit, dar bibliotecara profesoară m-a întrebat ce fac la locul de muncă și i-am spus că recondiționez cărți și ea a răspuns cu complezență că și acest lucru e necesar, deși eu nu îmi imaginam cariera mea profesională doar la aspirator. Când eram sus la sala de lectură, odată m-a recunoscut un fost elev din IL Caragiale și părea mirat că eram acolo, cum spusese psihiatra Vișoiu odată, că nu am alte drepturi de muncă. În ultimul timp am găsit pe internet că nici BCU nu acceptă oameni fără adeverință medicală, nici măcar pentru muncă de voluntariat, darmite pentru angajare. Apoi la încă câțiva ani, am găsit pe internet că tinerii din liceul unde predasem mi-au dat calificativ bun pentru orele de economie, care ulterior mi-au fost luate.

Imediat urmarea aici