1 februarie 2020

Ei spun că mama mea nu e nebună, ci e o femeie extrem de rea, în așa măsură încât lumea a crezut mereu invers, că eu sunt răul și nebunia, nu mama. Exact cum îmi spunea mama în 1984-1985.
În engleză intră mereu peste mine cu ideea că ar fi o nenorocire dacă lumea ar înțelege adevărul despre mine, dar nu au dreptate.
Normal că am realizat că proștii pot crede minciunile mamei mele dacă eu spun adevărul, dar m-au obligat să spun totul, mai am puțin de terminat din firul poveștii. Ei spun că idioții au fost mințiți ca la carte și cred totul exact invers decât am spus eu, dar cei inteligenți știu că e clar că am spus numai adevărul cu corectitudine perfectă.

Normal că nu am avut probleme psihice datorită urii degenerate a părinților față de mine, dar ei spun că idioții cred orbește, fiindcă așa li s-a spus, că tocmai faptul că am scris adevărul e boală psihică, sau că eu aș fi bolnavă încontinuu din 1984, delirând sau interpretând greșit faptele de ură și violență ale părinților mei. Sau mințind, fiind mitomană etc.

Au recunoscut ceea ce am spus și eu - anume că m-au izolat cu forța ca să poată să mintă despre mine să îi creadă proștii și să mă omoare. Era foarte simplu de dovedit că tot ce am scris pe blog e adevărul curat și că nu e altul. Era foarte simplu de dovedit și inteligența mea superioară și luciditatea curată și caracterul frumos, chiar perfect, dar nu au vrut. Ei spun că oamenii mereu fac aceeași greșeală monstruoasă - că mereu aruncă la gunoi și omoară binele, de dragul unor minciuni scabroase. Am încercat mereu să fiu acceptată, să am dreptul la muncă și la studii sau măcar cea mai mică relație cu alte persoane, măcar câteva cuvinte, dar m-au refuzat mereu, la fel ca dvs, cei de pe facebook, deși eram evident un om de încredere, fără patologie psihică, inteligentă și bună. Puteam dovedi clar cu dovezi clare și explica clar absolut tot ce am notat pe blogul meu.

La un moment dat erau unii care sugerau un fapt fantastic despre care nu știu nimic, nu știu dacă există sau nu - ei spuneau că unii oameni pot citi memoria mea direct din creierul meu, ca pe un film, și că unii chiar asta au făcut și că s-au îngrozit când au văzut că am dreptate 100% și s-au cutremurat când au înțeles că sunt nevinovată în cele mai mici detalii și că părinții mă masacrau monstruos fiind scelerați etc. sau toată batjocura lumii în detaliu, deși nu am greșit nimnic. Alții sugerau că creierul meu a fost maltratat tocmai pentru a șterge dovezile, amintirile clare și adevărate, care îi puteau compromite pe unii dintre oamenii răi care mi-au făcut răul.
Eu știu un singur lucru despre abilitățile lor - unii dintre ei pot citi gândurile omului, oricât de profunde, complexe și întrutotul neverbalizate, neimaginate. Este vorba de gândirea mea profundă, care încă nu apare pe ecranul mintal sau în vorbe, subliniez, nu apare încă nici în gând. Și erau precis gândurile mele, nu era creierul meu stimulat dinadins de unii în anumite arii sau neuroni. Ei bine, ei pot citi acele gînduri profunde, nu ei le provoacă, au spus de mai multe ori că oamenii cred că eu sunt manipulată în întregime ca un computer, fiindcă li s-au spus minciuni și aberații ce nu pot fi dovedite despre așa ceva, dar de fapt eu gândesc liber și fac numai ce vreau eu.

Cei care au citit povestea vieții mele poate își amintesc că unii mereu spuneau că vor să mă omoare și să mușamalizeze totul, ceea ce e foarte simplu de făcut, eu fiind total singură.

În apropierea locuinței mele e și o clădire cu numele Depozitul de mușama, ceea ce, vă spun sigur, este legat și de viața mea. Toate cuvintele și cărțile din jurul meu sunt aliniate de mult la evenimentele din viața mea, eu pur și simplu am fost singură mereu și nu aveam cum să reușesc să creez sau să muncesc ceva, fiindu-mi interzis, altfel am înțeles totul de mult - dar nu am reușit să înrâuresc pozitiv soarta mea, adică opiniile celorlalți despre mine, dar eu am fost un om foarte pozitiv. În permanență am gândit și simțit frumos despre lume și poate de aceea am trăit într-o stare de grație, dar din păcate nu am avut cum să fructific energia mea ”pozitivă” în ceva util, faptic, deși eram în stare pas cu pas, dar nu m-au acceptat în societate fiindcă în câțiva ani de muncă și studii aș fi reușit sigur să clădesc ceva. Ceilalți au lovit încontinuu, fiindcă aveau impresia că eu, prin ceea ce înțelegeam datorită propriului intelect și prin munca mea individuală, aș fi deasupra lor - așa spuneau mereu - și loveau mereu să mă ”dea jos” în iluzia lor și eu chipurile mă ridicam mereu doar fiindcă eram un om bun și inteligent și nu mă înșelasem niciodată.

Din când în când intră și unii în franceză, cu gândul că e vorba de un caz foarte, foarte grav, de crimă. Poate mama e aceasta. Unii tot repetă că mama mea i-a păcălit absolut pe toți.