viața socială, continuare 8

viața socială, continuare 8

azi, 28 februarie 2020, abia acum reușesc să continui de scris povestirea de acolo unde rămăsesem. Ați văzut, că, în mare parte, deocamdată au fost lucruri deja povestite mai demult de mine, cu mici adăugiri. Voi continua acum despre relațiile mele cu vecinii din blocul trei, despre care am scris deja în seria despre blocurile unul, doi și trei unde am locuit, cu excepția unor mici detalii, pe care le mai am de adăugat.

Am fost întotdeauna o persoană binevoitoare, politicoasă și deschisă spre dialog, în ciuda torturilor inumane la care am fost supusă și închisorii din 84. Dar nu avea cine să mă introducă în viața socială a scării de bloc unde m-am mutat în 2006. Nu scriu decât pe scurt - habar nu am cum îi cheamă pe vecinii mei, în afară de câțiva, ei nici măcar nu aveau numele scrise la cutiile poștale pentru a mă documenta, iar la lista de întreținere sunt doar numerele apartamentelor. Deci știam numai de familia Nica de la etajul 8 și de Ioana Guță care stă sub mine, la etajul trei. Ea acum merge spre 90 de ani, dacă nu mințea la început, dar tot țâfnoasă și arțăgoasă a rămas. Aceste trei persoane și-au bătut joc de mine, cum deja am povestit, și nu voi relua. Mai era George nu știu cum, care a fost la fel. Azi din nou au intrat unii peste mine cu ideea veche că eu sunt o persoană condamnată la moarte fără nicio greșeală. Voi continua adevărul de scris. A fost și povestea neplăcută cu fata electricianului de pe palierul meu - pe ea o chema Diana. Am mai făcut cunoștință, fără să cunosc numele, cu soția mutului de pe palier, de la care am împrumutat de două-trei ori sume mici de bani pe care le-am returnat. În ochii ei era aceeași privire umedă, lăcrimând, și aceeeași expresie stânjenită ca și în ochii Simonei de la ASE. Mereu m-am întâlnit cu politicoșii homosexuali din colț - celui tânăr i-am cerșit odată un leu, nu mai mult. Mai era un bărbat brunet tânăr, care mi-a dat o dată 10 lei și am fost fericită - genul de bărbat care pare naiv, cumsecade și bun. Lui Marius Nica de la etajul 8 i-am scris și corectat diverse texte înfiorătoare și greu de înghițit, fiindcă el avea anumite activități poetice. Mi-a propus să îmi plătească o sumă de bani și eu am refuzat - era la începutul șederii mele acolo, am refuzat, fiindcă așa am fost eu mereu - ori ajut, ori nu, dar de ce să iau bani în loc să mă port amiabil? Ulterior, când, după nu mult timp, am rămas complet fără bani, i-am cerut odată 5 lei pentru mâncare, fiindcă era foarte greu și el a refuzat cu ideea că îl costă mult dinții de reparat la dentist. Mai era și dna Neagoe, de la etajul trei, pe al cărei soț nu l-am văzut sau nu știu cine era și căreia i-am dăruit micul meu volum de versuri în cutia poștală.

În afară de lucrurile deja scrise mai demult ar mai fi unele detalii importante de adăugat. La mine în apartament, în afara mamei și a călăilor care mi-au murdărit casa periodic sau mi-au furat din obiectele mele lipsite de valoare, au intrat extrem de puține persoane din 2006 când m-am mutat acolo, ceea ce era clar că așa va fi încă din 84, de când eram evident izolată. A intrat o dată vărul meu Cosmin și altă dată, tot numai o dată sora lui Irina. Verișoara mea Franci a intrat și ea o singură dată. În rest o dată Adelaida Mateescu, colaboratoare la o rețea ning unde am scris eu mai demult, tot numai o dată cu Luiza Dona, fosta mea colegă de clasă, în 2018. În final și Irina de la Constanța (Bitoleanu) de trei ori, fiindcă cu ea mă întâlneam la părinții ei acasă sau în oraș. Au mai intrat poștașul și cei care citeau contorul electric și câțiva reparatori de utilități casnice. Cristian Galeriu tot o singură dată și, când a ieșit, s-a uitat în oglinda mea din hol și apoi s-a întâlnit cu homosexualii din blocul meu pe palier și vorbea ceva despre suptul pu... și ei au răspuns negativ. A mai intrat și Lili Stoicescu tot o dată, care a refuzat să intre în casă, stând cu mine în bucătărie. Ibi Nicolau a venit la mine de mai multe ori și o dată l-a adus și pe nepotul ei, fiul fratelui ei mort. La un moment dat m-a părăsit.

Sunt mici detalii importante de adăugat, pentru ca dvs să înțelegeți mai bine. La un moment dat, printre cei care mă atacau verbal sau prin gesturi pe stradă, a apărut un bărbat despre care unii spun că semăna cu Jean Paul Belmondo când era mai tânăr. Acest individ mi-a aruncat pe stradă ideea ”grăsime afumată !”, fiindcă fumam și eram grasă, dar evident era nu doar impolitețe, ci și agresivitate stranie, cum am pățit mereu cu diverși oameni încă din 1984. Ulterior, spre mirarea mea, a apărut în bloc ca bunic al unui prunc băiat, cu soția lui, s-a mutat la mine în bloc. Tot așa și actualul administrator al blocului, care mereu mă confunda la plata întreținerii cu Popa Gabriela, care locuia la etajul trei și care era singura vecină care a vorbit mai frumos cu mine, povestindu-mi că și ea fuma în tinerețe 3 pachete de țigări pe zi, ceea ce a dus la suferința ei actuală, decin șți Gabriel, care la un moment dat își lăsase barbă, semăna cu Eminescu Mihai, fiindcă locuiam la intersecția Eminescu.

Un lucru de același gen mi s-a întâmplat cu alt bărbat cu copil mic băiețel, care a apărut brusc ca vecin, la un timp după ce a venit la mine în holul apartamentului, fiindcă eu am încercat să obțin câțiva lei prin vânzarea unor cărți și altor obiecte, fiindcă nu aveam bani nici pentru strictul necesar. La un moment data am oferit unele obiecte gratuit – uitând pe moment că în casa mea se punea otravă, fiindcă nu am fost niciodată un om iresponsabil, este adevărul că pe moment uitasem. Pentru obiectele date de mine gratuit s-au găsit doritori, printre care și acest bărbat, pentru colecția mea veche Atlas – integrală și cu bibliorafturi, bine ordonată de mine. El a stat în holul apartamentului meu și nu se îndura să plece, deși eu nu l-am încurajat să stăm de vorbă. Spunea că venise cu mașina să ia acele obiecte și i-am dăruit în altele în plus, unul sau două discuri cu povești pentru copii și parcă și o carte, nu mai țin minte sigur. Vă imaginați mirarea mea când el a apărut în blocul meu ca locatar sau vizitator frecvent cu copil cu tot și faptul că se uita la mine de parcă nu mă cunoștea.

Am povestit deja despre cum au proiectat ei holograma între blocuri sau ce am pățit cu spoturile de lumină ciudate din pereți și tavan sau umbra de pe blocul din față. În 2016 sau 2017 a trebuit să stau mai mult de două luni vara în casă, datorită ruperii protezei și faptului că nu îmi confecționau alta mai rapid. A fost extrem de rău și mă simțeam din ce în ce mai rău, fiind în mod sigur și otravă în apartament, chiar dacă fumam mai puțin, dar mama venea aproape zilnic să mă ajute cu hrana și apa și alte nevoi, fiind eu în cârje într-un singur picior. Nu știu dacă am notat mai înainte pe blog dacă a fost în 2016 sau în 2017. Oricum, în unul din acești doi ani, am avut la un moment dat un vis oribil și straniu. Știu că unii au inventat că tot ce am povestit eu erau vise, și de fapt a fost realitatea. Vise – care de fapt au fost coșmaruri - am avut numai de vreo câteva ori, adică au fost niște perioade de câteva zile fiecare în care am fost bântuită de coșmaruri. Presupun că există persoane rele care pot trimite coșmaruri altora pentru a îi chinui, dar prefer să nu explic de ce cred eu acest lucru, care e posibil să fie adevărat. Unele vise le mai țin minte – am să le povestesc pe scurt – unul în care era o capcană pentru spărgători ca un fel de tobogan în casa unde locuiam și hoții, care erau și criminali, erau expulzați și eu scăpam cu viață, altul în care pluteam într-o barcă într-un peisaj feeric și lugubru și era vorba și de Zăgrean Leon și el murea sau amândoi și altele de acest gen pe care le-am uitat complet. Niciodată nu mi-am notat visele, ele fiind mult diferite de realitate. Am mai avut câteva vise în care apăreau diverse persoane martirizate sau omorâte și viața lor groaznică era complet diferită de viața mea, ca și cum erau povestiri fantastice dintr-o carte. Bineînțeles că, cu această ocazie, mi-am amintit de mamaia mea și de simbolul Montmartre pe care ea îl pomenea adesea – muntele martirilor – pe care credeam eu că îl escaladasem cu succes de mult timp, având în vedere și numele meu de familie.

La un moment dat, în 2016 sau 2017 am avut un vis mai straniu decât altele, astfel încât unii din gândul meu au spus că poate era realitate. Se făcea că eram la mine în camera mea mai mare din apartament, în pat. Mă trezeam brusc și vedeam clar toate mobilele și lucrurile din jurul meu. Eram nemișcată în pat și în fața mea era o femeie necunoscută, pe care absolut sigur nu o mai văzusem niciodată. Becurile erau aprinse, deci am presupus că era noapte. Nu vedeam decât acea femeie și ea fixa cu privirea sexul meu, cu o expresie bizară, parcă nedumirită, parcă înciudată. Adică mă privea între picioare, dar eu nu eram dezbrăcată, nu mai știu ce purtam. Ulterior am adormit sau mi-am pierdut cunoștința. Cel mai straniu lucru era că acea femeie avea trăsături distincte, nu era o figură ștearsă, cum sunt de obicei personajele din vise. Chiar și acum mai am încă în memorie fața ei, dar mai șters, mai ales datorită aceea ce s-a întâmplat la sfârșitul lui 2017. Eu am fost închisă la psihiatrie în stare de inconștiență la sfârșitul lui 2016, dar în anul următor am încercat din nou să vând prin internet unele obiecte din casa mea. Cărțile mele de medicină nu au avut nici ele succes, deși le dădeam mult sub prețul pieței, repet, uitând că fusesem otrăvită și multe stătuseră chiar în hidoasa debara de lângă baie. Erau, am verificat, cărți bune, încă în uzul studenților și rezidenților. Din cauza acestui vis am povestit mai sus cât de puține vizite au fost în casa mea din 2006 încoace și cât de puține persoane au intrat acolo în prezența mea. Irina, fostă Bitoleanu, fiindcă a divorțat acum vreo doi ani – ea mi-a povestit când a venit a treia oară la mine, este cea care, în stilul ei caracteristic, m-a scăpat fără plată de teancul de cărți de medicină, care mai aveau unele și sublinieri cu creionul, care dovedeau naivitatea mea când încă memoram acele lucruri la medicină și mai făceam adăugiri sau mă miram de unele contradicții interne ale diverselor teorii. Irina a venit să ia cărțile în perioada sărbătorilor de iarnă și a intrat la mine în casă împreună cu o rudă prin alianță sau un fel de verișoară, după cum spunea ea, cu care probabil urma să facă revelionul. Era ciudat să intre două persoane în casa mea atât de izolată de restul lumii, în viața mea izolată de fapt din 84. Acea femeie, vă spun cert, semăna cu zeița ciudată din visul acela al meu, dar nu pot certifica că era aceeași persoană pe care o visasem anterior. Totuși, pot spune cert că nu e o întâmplare că ea a fost aleasă să intre atunci în apartamentul meu, tocmai fiindcă semăna cu aceea din vis, chiar dacă nu era aceea.

Acesta a fost singurul vis de acest gen vivid pe care l-am avut și e posibil să fi fost un fel de transă hipnotică profundă, dacă nu a fost realitate, în ambele cazuri fiind posibilă interferare cu substanțe hipnagogice.

Continui mâine povestirea