Specificare

Pentru a fi totul clar - repet că lucrurile s-au petrecut exact așa cum am povestit eu în acest blog, și, prin urmare, nu am avut niciun fel de greșeală sau delir sau tulburare psihică. Nu a fost nimic altceva în afara acestor lucruri scrise pe blogul meu, în afara puținelor necazuri pe care le mai am de scris despre internet și apoi concluzia din capitolul final, care va fi scurt.

Niciodată nu am greșit, nici în legătură cu dragostea mea tinerească, o simplă amăgire, cum spuneam, legată de profesorul Leon Zăgrean, meditatorul meu și al Luizei Dona în anul 1988-1989, așa cum am povestit. Este adevărat că, la un moment dat, am scris o scrisoare de iubire, netrimisă, față de acel bărbat LZ, dar ea nu era delir sau greșeală de gândire reală, ci altceva, din alte motive - unu, fusese o reamintire a sentimentului meu de odinioară după moartea tatălui meu, când s-a petrecut incidentul cu radio Europa și amintirea acelei iubiri m-a salvat din iluzia că puteam obține în acel mod libertatea, așa cum mă păcăliseră posturile de radio, doi, eu nu știam nimic despre el, nici faptul că era căsătorit, deci imediat după ce am aflat nu m-am mai gândit deloc la el, trei, în blocul doi și trei fusesem torturată monstruos și otrăvită, ceea ce distorsiona și oblitera gândirea, patru, eu nici măcar nu mă gândeam la el ca individ în momentul în care am scris acea scrisoare, ci doar pomeneam de el, așa cum ai pomeni de ceva impersonal, de ploaie sau ninsoare, dar fără să atașez vreun fel de atribute, ci doar ca o amintire a unui lucru uitat de mult. E adevărat, puteam să nu postez defel acea scriere, că oricum nu a contat, dar am dorit să fiu sinceră în întregime. Nu a existat nimic altceva. Eventual dvs. ați interpretat greșit. Adevărul e ceea ce am spus eu acum. Ei spun în gândul meu azi din nou că toți vor să mă sinucid.

Zilele trecute am trimis și d-lui L Zăgrean o scrisoare cu linkul la acest blog al meu, așa cum voi trimite încă foarte multor oameni. Este adevărat, lumea vrea, direct sau indirect, să mă sinucid, dar eu nu vreau și încă mai încerc să reușesc să am o ocupație oricât de mică și măcar câteva relații cu alții. Transcriu mai jos scrisoarea către Leon Zăgrean, care nu spune decât adevărul și tot adevărul, în întregime.

Stimate domn Leon Zăgrean,
Nu știu dacă veți avea timpul și interesul să citiți cea ce am scris eu aici, sau ceea ce am scris pe blogul meu personal, intim, unde am povestit aproape întreaga mea viață - mai am puțin - inclusiv despre întâlnirile la meditații cu dvs. în anul 1988-1989 și faptul că v-am mai căutat eu la facultatea de medicină, din cauza unor probleme personale. Ca și altor persoane cărora m-am adresat, și ele vor fi foarte multe, orice emailuri pot găsi pe internet din România sau din alte țări, orice tipuri de activități intelectuale - medicale, psiho-sociologice, religioase, filozofice, literare etc. - mă adresez dvs. ca unui om și atât, fiind eu ceea ce se numește drop-out în alte țări, dar există și multe alte denumiri. Scriu mesaje în sticlă în oceanele lumii datorită singurătății morbide, insuportabile după aproape 36 de ani de aproape izolare. E un gest firesc, necesar pentru economia psihică, chiar dacă destinatarii nu citesc și nu răspund. Măcar am încercat.

Îmi amintesc că, înainte ca eu să intru la medicină în 1998, unde am dat examen din același motiv al lipsei de bani și perspective și izolării, am venit odată la dvs. la facultate și v-am întrebat dacă nu cumva cunoașteți o posibilitate ca eu să lucrez ceva, orice, în cadrul UMF București, ceea ce putea să pară bizar, dar eu nu aveam nicio alternativă și cunoșteam extrem de puține persoane cu care să comunic, și în plus familia mă respinsese din copilărie. Tata nu era tatăl meu biologic. Dvs. ați spus că nu este posibil ca eu să mă integrez în aparatul administrativ al facultății, că nu se acceptă etc., nu îmi amintesc exact cum v-ați exprimat. Singura variantă pentru mine era Oficiul Forțelor de Muncă, unde nu am prea găsit decât pentru muncă cu cerințe de calificare gen cofetar, croitor etc. Vrusesem să fac un curs de croitorie, dar am renunțat. Nu mai explic totul, e mai complicat. De aceea am dat de 3 ori examen la medicină după ce am absolvit psihologia și am intrat a 3-a oară, fiindcă încă știam pe de rost biologia de atunci, chiar și la 27 de ani, când am intrat la medicină.

Astfel, când eram în anul I la medicină și v-am întâlnit în clădirea facultății, eram mulțumită că aveam o activitate socială și aveam chiar speranțe de viitor, nu am premeditat nicio sinucidere a mea, dar s-a întâmplat așa din alte motive, în mod brusc, pe care le-am expus pe larg pe blogul despre viața mea. La jumătatea anului 5, la diabetologie, nu am mai putut face față cerințelor și am abandonat facultatea, datorită unor dificultăți de ordin fizic în primul rând, fiind șchioapă în urma tentativei de sinucidere și cu multe dificultați psihomotorii - amețeli, dureri musculare mari, neuropatie etc. Ulterior am mai fost încă doi ani profesoară la un colegiu din capitală, unde nu m-am mai confruntat cu aceleași probleme, ci cu altele.

Este adevărat că am fost îndrăgostită de dvs., în măsura în care există îndrăgostire (amăgire) tinerească, timp de aproximativ 2-3 ani, lucru care nu mi-a dăunat și nu mi-a lăsat sechele niciodată. Oricum ați fost singurul bărbat care a existat în viața mea și a vorbit puțin cu mine. Iată adresa pentru blogul meu, deși cred că nu veți avea curiozitatea sau interesul sau timpul să citiți. Vă doresc o vară bună și liniștită și vă voi fi recunoscătoare dacă cumva veți putea să mă ajutați într-un fel oarecare. Oricum, vă mulțumesc că ați citit, dacă ați citit până aici.

https://cristina-moldoveanu.blogspot.com/2020/06/formular-tip-de-cerere.html