16 februarie, ziua mea

Am spus că nu voi mai nota cum mă otrăvesc ei, dar azi au fost mai inventivi - apa din sticla de plastic Borsec mirosea a varză stricată și am înghițit fără să cred așa ceva de două ori. Apoi am mirosit încă de două ori cu atenție - mirosea rău - și am comparat cu apa dintr-o sticlă Bucovina și aceea nu mirosea deloc. E oribil de grețos. Ulterior am simțit greață și durere în hipogastrul stâng.
S-ar putea să nu credeți datorită faptului că au mers foarte departe cu minciuna că eu sunt nebună și delirez - dar puteți citi restul blogului, având în minte că și alți oameni au suferit așa ceva, dar nu sunt considerați acum nebuni - vezi exemple cu cei din închisori comuniste despre care era scris că beau ”apă viermănoasă”. Am impresia că era chiar în Jurnalul fericirii și eu, de voie de nevoie, am scris acest jurnal de nebună sau de suferință, cum preferați.

Deoarece acest blog e încheiat și nu va mai avea alte postări importante - poate doar încă 1-2 jurnale - reiau și expun din nou cheia întregului text - unii spun că oamenii au fost mereu mințiți despre mine, în așa fel încât nimeni nu poarte crede adevărul expus de mine în blog, fiindcă adevărul e prea monstruos și pare a fi o crimă care se petrece în direct și nimeni nu intervine. Nu știu cum și de ce au fost mințiți oamenii despre mine - dacă au fost mințiți. Citiți cu atenție tot ce am scris în detaliu - veți înțelege eventual că am scris adevărul în întregime și numai adevărul și nu e vreun fel de prefăcătorie sau fabulație sau delir. Eu consider că meritam viața. Într-adevăr nu am avut decât 3 aparente greșeli întreaga viață, dar în realitate mai mici decât par, dacă le analizăm corect. Am fost aproape izolată timp de 37 de ani aproape - adolescență, tinerețe, maturitate, ceea ce e ceva monstruos, o cruzime inumană și nu am avut unde să găsesc oameni niciodată. Am explicat totul. Nu puteam agăța oameni de pe stradă. Datorită acestui lucru și faptului că am fost un om inteligent, am început și am fost în stare să termin întreaga povestire despre viața mea în condiții grele, cu unele mici erori din această cauză, dar nu multe, poate le voi corecta - fără să scriu mult despre ce simțeam sau gândeam, încât portretul meu nu apare clar. Vă atenționez să nu cădeți în iluzia că o victimă - căci eu am fost - își merită soarta mereu sau că are defecte de caracter care explică violența și cruzimea și păcatul asupra ei. Insist încă o dată pe ideea că nu am avut tulburări psihice și că nu am avut greșeli practic toată viața, cele trei nefiind suficiente pentru a mi se lua viața în mod abuziv. Altceva nu a mai fost. Nimeni nu m-a întrebat nimic aproape întreaga viață, dar unii au inventat că eu fusesem condamnată, fără să știu nimic despre asta. Nu prea am avut ocazia să fac fapte bune, să îi ajut pe alții așa cum îmi dorea inima, dar au existat totuși - deși izolată și închisă, fără drepturi practic - anumite fapte bune ale mele minuscule, atunci când era nevoie. Față de plante, animale sau oameni - mai rar - grija față de bătrâni și bolnavi din familie, ajutorul financiar când era ceva ce părea urgent și îmi puteam permite, față de pacienți câte o vorbă bună, față de copii, ajutoare mici pe străzile orașului, ajutor colegilor ce mă întrebau ceva necesar la școală, poate 2-3 poezii cu mesaj mai bun, dar păcat că nu aveam talent... etc. Consider că nu am rănit lumea - fiindcă rar am omorât câte un dăunător, dacă nu avea ce căuta în casă sau prin recoltă, dar și păianjenii îi lăsam în pace în curte sau în grădină.

Este vorba de crimă din cauza a trei motive - unu - am fost și poate mai sunt, din când în când, otrăvită, deși nu am greșit aproape nimic întreaga viață, citiți tot ce am scris, e adevărul, deși poate că credeți că nu am fost otrăvită - s-ar părea că așa a fost, din câte îmi dau eu seama. Iar tratamentul din partea medicilor și personalului medical a fost adesea incorect sau rău.
doi - este vorba de un om izolat practic de la 13 ani, care are acum 50 de ani și izolarea atât de îndelungată nu mai poate fi îndurată, are efecte nocive pe mai multe planuri - în primele decenii am mai putut îndura, fiindcă aveam speranțe și un rost oarecare în viață.
trei - este vorba de o viață spoliată de drepturile fundamentale la muncă și la studii (acum prea târziu pentru studii) pe care le meritam și a căror lipsă e nocivă - dacă aceste drepturi existau, atunci nu ar fi fost nicio problemă și nu aș fi fost otrăvită și nici singură și nimeni nu m-ar fi acuzat de nimic, fiindcă ar fi știut cum sunt eu. Măcar o activitate oarecare între oameni dacă ar fi fost... Vă implor, vă rog în genunchi, deschideți ochii și ajutați-mă dacă aveți putința...