Azi e ziua mea. Aseară m-am culcat la ora 10 jumătate și azi m-am trezit foarte greu și nu mă pot dezmetici, deși este 10 jumătate ziua. Foarte obosită și somnolentă, ca adesea - de obicei ei zic că m-au f_t în somn sau m-au otrăvit. În timpul nopții m-am trezit și mi-era extrem de sete și aveam mâna stângă amorțită.
Ei spun că eu nu am înțeles ce vor oamenii de la mine - că anume nu vor să mă omoare, ci vor să mă izoleze complet, să nu existe vreo influență a gândirii mele în viața lor și de aceea m-au izolat aproape total din 84 (numai mama în ultimii ani), torturat din 84 (în ultimii 16 ani oricum zi și noapte, de aceea m-au băgat la balamuc și m-au otrăvit când au vrut ei și încă și mai mult din anul 2000 încoace.
Pare bizar așa ceva - nu am avut toată viața parte de nimic, nici măcar un om în viața mea de atâția ani, am fost săracă și fără bani de pâine atâția ani, nu am avut nicio relație sexuală și nici ceva accidental, am pierdut un picior, de fapt fără vină din partea mea, am fost om modest, bun și ordonat toată viața, mi s-au luat și drepturile la muncă și la studii și ei se iau de singurul lucru care mi-a rămas - gândirea - lucru pe care ei nu pot să îl observe și totuși vor să mă distrugă. Unii spun că eu am avut mereu gândire corectă și normală, dar oamenii pur și simplu au fost mințiți și de aceea m-au torturat o viață și mă omoară acum. Deci trebuia să fie adevărul. Ei zic că oamenii ”pur și simplu” nu mă vor.???! ce nu vor? Am fost cu adevărat un om bun, dar și inteligent. Numai în ultimii 5-6 ani m-au torturat, destul de des și puternic, cerebral, distrugându-mi bucuriile vieții intelectuale și din nou memoria cărților citite - eu eram mereu Sisif și o luam de la capăt și ei iar ștergeau memoria a ceea ce citisem, deși am fost om bun și normal. Dar pierderea memoriei lucrurilor citite oricum apare prin îmbătrânire și nu e un lucru rău sau insuportabil, fiindcă gândirea omului, un mecanism logic, rămâne corectă, bună și frumoasă. E doar trist că ei atacă acea memorie, fiindcă memoria lucrurilor trăite e mult mai solidă. Viața trăită de mine e cartea mea.
alții zic că nu e chiar așa, că adevărul e că mă omoară o grămadă de proști care cred minciunile unor nebuni. Cât despre otravă, m-am gândit că unul din motivele administrării este ideea lor că trebuie să îmi inhibe gândirea, care era nomală, alt motiv ca să poată să mă f_tă mai ușor, altul ca să îmi distrugă creierul și sănătatea în general, altul spus de ei azi e că voiau să mă facă agitată, să dovedească prin otravă pentru proști că sunt nebună - oare așa e? Ei spun că oamenii sunt așa proști, încât cred că nu există nimic rău în lume sau că răul nu putea fi în viața mea și astfel ei cred că e fantezie ce am notat eu aici.
Mai spuneau că oamenii au mințit în așa fel încât eu nu pot fi acceptată. Și copiii nu pot înțelege adevărul, spun ei. Au început să mă latre încontinuu că trebuie să mă omoare fiindcă toți m-au refuzat (?) și că îi deranjează rezistența mea și faptul că nu mă las mai ușor omorâtă.(!?) Nu știu ce vor, dar nu au dreptate. Au spus că degeaba eu nu am avut nicio greșeală, că oamenii toți au mințit, exact la fel cum au făcut în ultimii 16 ani sau în prezent. Azi iarăși sete înfiorătoare - degeaba am spus mai multor medici de multe ori. Nu știu dacă nu cumva e cancer pituitar sau hipofizar, dar, după ce beau apă, mă simt mai rău, parcă mă apasă ceva pe creier (edem?) și am stare generală proastă. Mi-e foarte sete. M-am îngrășat așa groaznic, încât mi-e greu să mă mișc, să respir, am probleme cardiace. Mă ridic greu din fotoliu. Forțată astfel de situație, acum 5 zile am început să postesc complet - post negru. Îmi este deja mai bine, dar setea nu a dispărut și mama deja a început să mă bată la cap să mănânc, deși acum câteva zile zicea invers, că sunt foarte grasă, dar zi de zi mă lovea cu ideea să mănânc și aproape tot ce vorbește ea e despre mâncare. Ea mănâncă foarte puțin și e os și piele la picioare, a slăbit mult. Parcă ar fi femeia bătrână din pictura lui Hans Baldung Grien. Dar eu nu semăn cu nimic din pictură, poate doar cu Venus din Willendorf. Nimeni nu pățește nimic de la post, oricum cei care sunt relativ tineri nu, răul care poate apărea în timpul postului e din alte motive. Și acum, după 5 zile de post, abia încap în haina mea de primăvară, care mi-era largă anul trecut, când oricum eram foarte grasă. Iar mă atacă cu ideea că toți vor să mor - așa au zis mereu - și că toți oamenii cred că eu sunt altceva decât sunt. O altă idee e că nu au reușit sau că nu se poate să mă ”radă”. Ei spun că eu nu am înțeles că un om sau niște oameni, care sunt foarte ”importanți” în societate, au mințit despre mine și ei trebuie să mă omoare ca să apere acele minciuni.???!! E adevărat, nu m-am gândit niciodată la așa ceva, dar cred că, char dacă aș fi aflat așa ceva, tot nu trebuia să mă las omorâtă, cum spun ei, pentru acest lucru - e greșit și prea imoral. Eu chiar am fost perfecțiunea și meritam viața, nu mi-au lăsat deloc viață din 84. Și dacă ar fi fost vorba despre altcineva în această situație, tot așa aș fi procedat. Acum au inventat alt căcat, scuzați expresia - că ei vor fi total descoperiți dacă eu continuu să postesc. Mă opresc acum din scris aberațiile lor. Ei spun că așa zisa politică pentru proști e doar o minciună urâtă despre mine. Nu e așa, minciuna despre mine nu e ”politică”, căutați în dicționar - este cel mult o formă de management greșit sau rău al nebunilor sau celor săraci cu duhul, dar nu e management politic și nici măcar o parte a lui. Și oricum, și din acest punct de vedere, nu trebui să mă omoare, i-au îndobitocit. Iar au intrat cu ideea că s-a terminat și vor pierde totul, cum au spus mereu. Ei spun că eu sunt doar un om persecutat și nu am legătură cu politica, dar proștii nu pot înțelege asta. Acum tac, orice ar spune.
În ce privește dinții, de mulți ani mănânc pe-o parte, un pic rău - dentista mi-a spus că nu se poate implant, că nu e spațiu destul și nu are cum să facă proteze sau punți între dinți. Nu e nimic. Și tata avea doar vreo câțiva dinți în gură și nu i-au făcut nici placă. Mama are placă de mult. Abia în ultimii câțiva ani mi s-au subțiat mult toți dnții, au crescut simțitor spațiile interdentare. Azi m-au scuipat încontinuu. Mereu au spus că oamenii nu mă consideră om, ceea ce e ideea mea și este aproape de adevăr. Azi au spus că iar m-au răstignit și că se tem că voi muri.
Aproape m-am lăsat de țigări, dar am fumat totuși aproape una întreagă azi și patru ieri - unii insinuează că sunt extrem de otrăvite și pot muri din una singură.
Ca și în anii trecuți, când ziceau că mă răstignesc și mă omoară, mi-e foarte rău. Ei spun din nou că ei nu credeau adevărul despre mine, de aceea mă omoară și că asta se întâmplă atunci când ei se trezesc și înțeleg că tot ce am spus eu e adevărat - și apoi adorm din nou. Nu cred, și oricum nu voi ști adevărul dacă mor.
După ce m-au scuipat, au început iar să mă tortureze cererbal, așa cum au făcut de mai multe ori pe săptămână, de mulți ani. Ei spun din nou că în cazul meu medicii sunt cei mai vinovați. Mama a început iar să vină peste mine fără motiv - eu nu am ușă la cameră - și să mă lovească, dându-mi roșu în obraji și fierbințeli - eu nu am lovit-o niciodată, și nici nu știu cum, probabil nu am această putere. Acum iar vorbește la telefon ca să mă tortureze, deși e ziua mea, așa face mereu și vorbește ore în șir, torturându-mi creierul cu aceste convorbiri - ei zic că ea mă f_te și eu nu știu cum. Acum, la ora 7 jumate, încep să mă simt mai binișor, dar am luat o pastilă psihiatrică ceva mai devreme. Ei spun că totul se reduce la faptul că toți mi-au făcut rău și apoi au mințit. Probabil că în termeni medicali am o tulburare psihosomatică, dar ei au mințit că aveam delir și schizofrenie, ceea ce se putea dovedi că nu a fost niciodată. Această tulburare se datorează unor torturi clare și intenționate asupra mea. Azi iar m-au scuipat că nu pot să mă ierte, deși nu am greșit nimic. Posibil și tulburări fizice (somatice) asoociate, datorită otrăvii. Ei zic din nou că părinții mei au păcălit întreaga Românie. Tortura inumană de izolare e din 1984. O altă idee, subînțeleasă oricum, e că, deși nu am greșit nimic și am fost torturată din 1984 continuu, nimeni nu crede adevărul, spun ei, fiindcă cazul meu e complet mușamalizat - și cei care știu adevărul au mințit toți (pe ceilalți). Nu știu dacă e adevărat. Ei spun și că restul lumii nu are nimic cu mine, numai România vrea să mă omoare, fiindcă au greșit. Ei spun că absolut tot poporul știe adevărul și vrea să mor.??? mama a început iar să își sufle nasul brusc și scurt și ciudat, așa cum face zgomot o frunză dacă sufli cu ea între buze, sau ca un fel de sfărăit sau bâzâit al buzelor. Eu mă simt, în sfârșit, mult mai bine. E ora 23.40.
17.02.22
Azi iarăși una din replicile lor - bine, dar nu a greșit nimic, cum să explicăm oamenilor așa ceva? E simplu de tot explicația - norocul, adică banii și relațiile cu alți oameni, nu cad din cer în poala celor nevinovați sau nevoiași. Pentru a le avea, omul trebuie să facă și el ceva, să aibă o activitate socială, să muncească, să învețe. Mie mi-au luat aceste drepturi - la muncă și la studii - și nici măcar nu m-au vrut pentru o activitate oarecare, fie ea și fără remunerație. Puteau să mă accepte și ilegal, dacă aveau nevoie de mine - și odinioară am avut diverse capacități și am fost un om bun, cu drag de a ajuta sau de a face ceva pentru alții. Destul de inteligentă, puteau să mă accepte. Apoi, legat de noroc, familia mea era foarte săracă de când m-am născut și trăiau aproape izolați de alții, și în plus mă respingeau, datorită originii mele se pare, dar asta nu știam atunci. Asta e toată explicația.
Și azi am sete înfiorătoare, a nu știu câta zi la rând. Ei au început iar cu nebunia politică, după ce au spus că nu am avut nicio legătură cu politica, și că am fost ”doar” un om persecutat. Ei spun că sunt total nevinovată, dar nici măcar Rusia (?) nu vrea să recunoască adevărul. Iarăși au ideea că poporul mă omoară fiindcă sunt total nevinovată, nu fiindcă aș fi vinovată. Unul din ei, cu multă vehemență, spune iar că trebuie să mă distrugă complet. Nu au ce să aibă cu mine, eu am fost mereu un om bun și tăcut, eu nu spun nimic, ei aruncă aceste idei, după toate că au mințit o viață întreagă că sunt nebună și după toate torturile asupra mea. Sunt nebuni, fiind oameni mult prea răi ca să îi consideri doar proști. Repet, eu m-am gândit extrem de rar la trecut și nu am vorbit deloc în gând singură, fiind om normal. Ei sunt cei care răscolesc trecutul și proștii cred că eu aș face așa ceva.
Groaznică sete și tortură cerebrală - ei au intrat iar cu ideea că li se cere cu insistență să mă omoare sau să mă distrugă total. Din nou ideea că proștii toți cred că eu sunt ceva rău și eu de fapt nu am fost niciodată ceva rău și nici nebună niciodată. Ei zic că întreaga omenire consideră că trebuie să fiu distrusă. Sunt foarte palidă și mama zice că sunt neagră la față. Azi a fost a 7-a zi de post și tot nu m-a lăsat setea. Azi am băut sucuri dulci, fiindu-mi foarte sete, și fiindcă nu îmi trecea cu apă, că altfel nu mâncam nimic. Deocamdată am 120 de kg la un cântar mecanic vechi și bun. A fost foarte rău și greu, am și doar un picior - greutate prea mare. În afară de sete și presiune cerbrală când beau, mă simt mai bine de când nu mănânc.
18.02.22
Din păcate, ieri, după 7 zile de răbdare, am mîncat aseară, nu exagerat de mult. Îmi pare rău, nu am cedat din cauza puseelor de foame, ci din cauza acceselor extrem de puternice de sete, de zi cu zi, cum erau când făceam meditații cu Tudor. Din cauza asta azi m-am trezit acum la 4 dimineața. O iau de la capăt, azi va fi prima zi din nou. Trebuie doar 2-3 săptămâni de post fără întrerupere, pentru purificare. Acum simt amar în gură de la hrană. Mama mănâncă și ea foarte puțin, dar nu chiar deloc ca mine.
tot 18.02.22
Zilele trecute mă simțeam bine, aseară am mâncat ceva și azi iarăși greață și disconfort digestiv. Nu voi mai mânca, din nou. Viața mea e doar o organizare (sistemică) psihofizică a realității, la fel cu toate celelalte sisteme intersectate în lume. Nu am fost niciodată nebună și nu am dăunat altora, e absurd să mă omoare - ei zic că oamenii cred că eu aș fi greșit ceva (?) și eu nu am greșit nimic, de aceea mă omoară. Poate din aceeași cauză mă izolează - deși cu scopul de a mă omorî. E mai bine atunci să fie adevărul și nu m-ar mai omorî. Durere lombară și sete din nou. Ei spun iar că eu nu pot fi acceptată fiindcă sunt complet nevinovată și astfel imaginea publică a unora ar avea mult de suferit. (??!) Dezgustător. Ei spun că din același motiv sunt omorâtă. Că poporul nu știe nimic despre mine, dar a fost mințit. Întreabă dacă eu nu am bănuit mai demult că ei mințeau despre mine. Nu, în afară de minciuna psihiatrică, nu. Se pare că unii mințeau ceva rău despre mine deși nu știau real nimic despre mine și astfel lumea se purta ciudat cu mine și eu nu înțelegeam de ce. ???? Bine, dar voi ați omorî - și prin ani mulți de tortură și izolare - un om complet nevinovat și chiar de valoare în numele imaginii publice a unor oameni care au greșit sau mint? Am observat pe un stâlp că pe 27 februarie la ora 14 e o manifestație la Universitate unde oamenii se duc pentru scumpiri - facturi și prețuri și pentru dreptate cu majuscule, scris mai mare - eu nu știu despre ce e vorba. Ei spun că oamenii înțeleg prin dreptate omorârea mea. Ce dreptate este omorârea unui om bun și nevinovat, ba chiar torturat aproape 40 de ani?! Chiar dacă au fost mințiți, e absurd ca mulțimea să vrea moartea unui om izolat o viață întreagă, despre care nu știu nimic. Cu ce cred ei că îi lovește simpla mea viețuire? De ce nu m-a întrebat nimeni nimic, niciodată? Azi spuneau că nu știu cine greșește, că în realitate trebuia să recunoască adevărul și să mă accepte, nu să mă omoare. ?? M-am uitat la prognoza meteo, răcirea bruscă a vremii e prognozată abia pentru 4 martie, dar apoi ei spun că va fi frig mai mult timp. Și un necunoscut îmi spunea că va ninge în martie. Din păcate, spun ei din nou, toți sunt îndoctrinați de un nebun care i-a convins că trebuie să fiu omorâtă. E posibil să fie așa, fiindcă eu am fost mereu izolată și în cărți așa se întâmplă.
19.02.22
Azi am adăugat explicație la postarea despre familia Stoicescu. Ei spun că Lili își bătea joc de mine pentru a fi în rândul lumii, fiindcă toți își băteau joc de mine. ??? Ei zic că eu nu înțeleg că sunt cel mai bun om și toată lumea și-a bătut joc de mine. Nu înțeleg ce vor de la mine acum.
20.02.22
Ei spun că la un moment dat îmi vor șterge toate blogurile - nu știu, e posibil.
CONȚINUT ADULT NUMAI CÂTEVA CUVINTE VULGARE, ESTE UN BLOG PENTRU PESTE 18 ANI, FOARTE TRIST, NERECOMANDABIL PENTRU CEI INCULȚI SAU PREA TINERI
Vă vine să credeți că din țărână cresc trandafiri, copaci înalți, case și oameni? Atâta frumusețe incredibilă. Hai, recunoașteți... chiar puteți crede că toate cresc din pământ așa frumoase?
miercuri, 16 februarie 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postare prezentată
Ultima parte – CONCLUZII - enumerare
Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...