Să dea Dumnezeu ca într-o lună-două cel mult să se termine toate ideile și faptele legate de războaie. Sau mai repede, dacă e posibil.
Ei spun că eu sunt un om prea inteligent și cei din jurul meu - proști - și se simt prinși în capcană (?) și de aceea vor să mor.
1 martie 2022
Iar au intrat porcii peste mine cu ideea, repetată, că ei nu pot să mă controleze. Dacă citiți cu atenție blogul meu, veți înțelege poate că am fost mereu un om normal, că am fost un om bun și inteligent și că nu sunt agresivă deloc și nu fac niciun rău nimănui și nici mie însămi. Nu există niciun motiv ca ei să mă terorizeze că nu mă pot controla, așa cum fac de atâția ani. După toată tortura cerebrală și izolarea din 84 și tot restul - otravă și alte torturi, lipsa drepturilor, ei mai vor și să mă contoleze, probabil că sunt niște oameni nebuni și plini răutate și cruzime și nici măcar nu realizează ce sunt și ce fac. Oricum ei spun că oamenii au fost toți mințiți despre mine și tot acest lucru e un motiv al dorinței lor de a mă controla.
Nu mai știu dacă am notat că în oraș s-au luat de mine cu ideea că ”rodul păcatului a devenit un om păcătos ” - nu am fost un om păcătos și nu știu cine erau aceia, iar pe vremea aceea nici nu îmi sugeraseră ei încă faptul că eram chipurile născută dintr-un incest, copil nedorit cum spuneau ei - și nici acum nu știu asta, ideea era că de aceea semănam așa bine cu mama, fiind evident că tata nu era tatăl meu biologic. Totuși e posibil ca copiii să semene oricum cu mama mai mult, chiar dacă nu e incest. Sigur, recunosc, nu e frumos să scrii public așa ceva, fiindcă există prejudecăți și vor mai exista poate sute de ani, și, tot din cauza acelor prejudecăți, dacă întâmplător se naște un copil dintr-un incest, nu e considerat om normal și e respins puternic, chiar omorât, deși nu ar trebui. Și în vecini în sat era o situație de incest și lumea vorbea - se zicea - despre asta și desigur copilul nu era privit normal, ca ceilalți copii. După cum am mai povestit, și tata se plângea că el a fost persecutat politic în copilărie, datorită originii sale ”nesănătoase”, mic-burgheze (??). Ei spun că eu am fost un om extrem de discret și supus (și că în mod real am fost respinsă datorită lipsei mele de agresivitate și autoritate, ceea ce probabil nu e adevărat) - eu nu știu dacă ați înțeles că, deși am fost forțată aproape să spun adevărul - lucru care de fapt nu e rău, dacă e citit de oameni cu sufletul bun și capacitate de înțelegere cât de cât (și în plus era singura mea șansă de a nu fi omorâtă și aș fi evitat deci o crimă oribilă și inutilă, multă nedreptate și suferințe adiționale) - oare ați înțeles că am fost un om extrem de delicat cu alții și discret în mod real, deși am fost brutal de tot masacrată fizic și verbal?
În sfârșit ei zic din nou că eu sunt geniu (?!) dar oamenii mă tratează mereu drept nebună sau proastă. Nu cred că sunt geniu, nu am abilități deosebite, în afară de o anumită cunoaștere filozofică, obținută în mod normal, adică după 40 de ani! Nu am fost tratată așa din cauza vreunui defect psihic al meu, ci din cauză că ceilalți veneau a priori cu respingere în relația scurtă cu mine, absolut cert nu a fost din cauza mea și au fost oricum numai câteva persoane care au interacționat cu mine în 50 de ani, majoritatea psihiatri sau psihologi, dar fără să discute cumva cu mine, fără să fim angajați în vreo activitate sau interes comun. Încă sunt un om normal și bun și toți vor să mor.
ei spun din nou că eu încă nu am înțeles că oamenii (proștii probabil) au fost toți mințiți că eu aș fi nebună și că mint, ceea ce explică atitudinea lor și cruzimea imensă ???
Încă o clarificare: unii spun că, atunci când vezi un intelectual la psihiatrie, trebuie să fugi ca de dracul, fiindcă aceste persoane sunt adevărate cutii ale Pandorei, dar e exact invers, cel puțin în unele cazuri, cum am fost eu, adică eu am avut în suflet numai binele și frumosul, la nivel intelectual ridicat, așa cum am mai spus - și niciun conflict psihic sau tensiune interioară, doar calmul, rațiunea curată. Întotdeauna m-am gândit la alții mai întâi și la ce pot face bun pentru alții. Prin torturile cerebrale din ultimii 6 ani și izolarea inumană care doare și fizic după peste 30 de ani, ei au irosit acest întreg frumos și bun, cu diverse atribute și trăsături. Veți spune atunci că e normal că eu eram ceva pozitiv, fiindcă aș fi vomitat în afară răul, spunând adevărul sau plângându-mă, dar nici asta nu e adevărat și puteam dovedi. Am avut mereu rezistență la tortură și la rău și creșteam mereu sufletește sau intelectual numai pozitiv. Cei care spuneau că eram un om extrem de pozitiv aveau dreptate. Acest lucru s-a datorat numai inteligenței, mai clar spus tipului de intelect pe care l-am avut. Mama era negativă din copilărie, nu fiindcă eu am făcut-o așa. Acești detractori care mă văd drept ceva toxic psihic pentru alții nu au înțeles nimic și sunt dintre cei care vor să fie acceptați în lume doar proștii inocenți, care să fie duși de nas în lume de către deștepți întunecați, care îi conduc la războaie sau crime hidoase, ei fiind nevinovați și cu credință în cei răi, pe care îi consideră mai deștepți, exact așa cum spun unii proști. În realitate e invers, lumea nu e ”condusă” de cei răi și cei cu adevărat răi nu pot ”conduce” lumea și sunt mai proști decât cei buni întotdeauna, e o credință greșită că cei ai dracu sunt mai deștepți. Repet credința mea, pe care o pot justifica, că cei cu adevărat inteligenți, superiori, sunt întotdeauna cei buni - chiar dacă pe mine mă omoară, probabil că nu au înțeles la timp sau poate că mă vor accepta cât de cât înainte să mor. Nu aveam nevoie de multe lucruri în viață.
A venit Claudiu, care nu mă saluta pe stradă și mi-a dat un mărțișor, (nu știu dacă nu era pentru mama) și Marinică vecinul mi-a adus o zambilă albă și mamei alcool - cred că e a doua floare de când sunt aici cu mama. Mama, ca întotdeauna, și-a schimbat felul de a vorbi de față cu alții, după toate expresiile ei veninoase sau cel puțin negative când suntem numai noi două - cred că v-ați dat seama că așa face mereu. Probabil că aceasta era din copilărie una din tehnicile ei de a îmi crea imagine publică negativă, față de cei câțiva oameni care au existat în viața noastră socială comună. Sau imagine de nebună, fiindcă de mică părinții asta voiau, nu știu de ce. Probabil că, dat fiind faptul că m-au închis la psihiatrie cu forța, aveți motive sau pretext să credeți că eu mint, iar dacă aș fi fost acceptată în societate și ați fi vorbit cu mine, ați fi reușit eventual să citiți în gândul și sufletul meu și să vedeți că am dreptate și că nu am mințit niciodată și nu am interpretat nimic greșit. Mult prea inteligentă ca să mint. Cei ca mama cred invers, că eu sunt prea proastă ca să ”știu” să mint. E vorba de două concepții total opuse - mama care vede viața doar drept teatru și minciună și eu care cred că e de ajuns câtă ”prefăcătorie” e în lumea artei sau științei și că oamenii pot să fie și deschiși dacă simt ceva frumos față de alții. Dacă simt ceva rău sau urât, eu refuz minciuna și atunci - și accept doar dezvăluirea parțială, respectiv neutralitatea sau partea de bine universal, care există logic în orice relație, oricât de rea, cu alții. Cel mult, dacă există conflicte - etalarea neutră, calmă a problemei, strictul necesar expus, de ce să ne arătăm furioși și, mai mult, de ce să fim furioși sau supărați? O altă diferență - am mai explicat, eu sunt directă cel mai adesea cu ea, iar ea spune mereu ceva de genul - ”nu pot ca să vreau să”, sau alte ocolișuri, ea niciodată nu taie problema direct și folosește ”dacă” și ”poate că” mai mereu. Alta - ea nu spune ce? sau ce-ai spus? sau cum ai spus?, sau poftim? ci spune Hă? mai mereu sau Cum? într-un mod ciudat. Viața cu ea este între Hă și Cum, adică între brutal și animalic și fals sau stângaci politicos. Alta, insistă pe verbul Sunt, nu mai spune deloc Sânt. Altă diferență, poate și datorită vârstei, e că ea e foarte rece, dar se preface caldă, iar eu sunt încă un om cald, dar calm. Cea mai scârboasă diferență e că mă scuipă periodic, rar, cu nervi necontrolați și îmi aruncă înjurături sau insulte și eu nu am făcut nimănui așa ceva niciodată. Nu știu sigur dacă și atunci se preface. Are și ea viață grea, dar nu a fost singură mult timp, ca mine - toată ziua se uită la filme, în afară de treburi, e greu. Eu voi ieși din nou de pe facebook și probabil și de pe internet, că nu mai pot suporta izolarea, nimeni nu mă vrea, deși am fost om pozitiv mereu și ei nu știu nimic despre mine. În ultimul timp am început să cred că e bine, dar nu e onest, să gândim pozitiv uneori, decât să nu gândim deloc. Nu înseamnă că mințim, doar ne actualizăm concepția reală despre lume și viață. Totuși, chiar dacă eu nu am vorbit în gând, am avut mereu o atitudine bună și cu speranță și gând frumos în subconștient, sau ca fundal, ceea ce e un lucru bun, chiar dacă mă laud. Probabil că mulți oameni sunt așa, dar eu nu am fost înfrântă de ceva rău, pur și simplu nu am avut vreo șansă. (iar au apărut cei care consideră că eu am fost un țap ispășitor politic, tocmai findcă am avut o naștere ilegitimă și am fost, cum spuneam eu, într-o condiție socială de sclavie în mod clar - ei au apărut probabil fiindcă acum se precipită fenomene politice negative, cum ar fi războiul, pe care eu evit să îl urmăresc la știri, ei spun că mă omoară fiindcă nu mai sunt de ”folos”, alții zic că țapul ispășitor e folositor până moare și că proștii din lumea toată cred că eu am o minte murdară, deși sunt puritatea)
noaptea de 1 spre 2 martie, câteva poze în curte - una pare ca o fantomă, dar probabil că e așa din cauză că bateria era pe terminate când am apăsat pe blitz
Iar au intrat unii cu ideea ”cei mai scârboși porci care au existat vreodată” - e posibil să spună așa fiindcă vor ca proștii să creadă ceva rău despre mine. Au inventat că mi-au interzis poeziile deși nu sunt destul de bune ca poezii și nu au nimic rău în ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...