Fleacuri din ultimele zile

Spicuiesc din ce spuneau unii în franceză - apropo de poezia lui Prévert L'effort humain (o găsiți ușor) spuneau că eu aș fi ”le grand moralisateur” - m-am găndit că poate fiindcă martirii sînt asociați des cu moralizatorii. În limba franceză m-au chinuit cel mai puțin - numai vreo 2 luni în cap, apoi sporadic mai intra vreunul. Mai ziceau că eu aș fi nebună, dar că modul în care m-au tratat este inuman, dezgustător etc. Apoi au zis că nu sînt nebună.
În engleză au intrat și m-au chinuit foarte mult. În 2016 spuneau cu un fel de milă că eu sînt un geniu cu origini joase (grassroots genius) sau alteori că asta e soarta oricărui geniu feminin.
În română azi iar (fiindcă absolut totul se repetă de mult) au zis că ”înseamnă că ea a avut o răbdare vecină cu nebunia”. Ce naiba voiau să fi făcut? Să înnebunesc cu adevărat?
Sau că proștii cred că tot răul mi se întîmplă (vezi Doamne de 34 de ani) fiindcă mama mea nu mă poate ierta. Absolut cert nu am greșit nimic, țin minte tot.

unii zic ca sînt un caz clasic de persecuție și că motivul distrugerii mele recurente e faptul că ar fi ”rușine” să recunoască ei adevărul - eu nu pot înțelege cum rușinea, ceva josnic, adică corupția, poate fi mai presus de viața unui om și de valori nobile - e vorba totuși de 34 de ani... de martiriu

Erau unii acum vreo cîteva luni care spuneau ”ce proști au fost, trebuiau doar să o accepte”, ca și cum foloseau timpul trecut despre mine. Eu încă mai cred că respectul pentru om trebuie și poate fi educat. Dacă omul fără pată nu e acceptat, cum s-a întîmplat cu mine, înseamnă că ceilalți nu erau oameni buni sau normali - și evident acceptarea omului trebuie să se întîmple natural, nu fiindcă au anumite interese, cum sugerau cei menționați de mine mai sus cu ideea lor că au fost unii proști. Nu, adevărul e că au fost răi și inumani.

iar au intrat cei din categoria că dacă recunosc adevărul despre mine va fi război. Sînt nebuni, nu are nicio logică, fiindcă adevărul e că am fost mereu un om normal și de valoare și am fost închisă și torturată și abuzată 34 de ani. Un război ar însemna moartea mea și sînt încă vie - deci dacă adevărul ar trezi revolta nu știu cui că am fost maltratată, atunci nu ar fi război, ci mi-ar da drepturile și m-ar lăsa în pace ! În plus, adevărul despre niciun om nu duce la război decît în mintea nebunilor. Nebuni belicoși de genul acesta pot influența alți nebuni-medici oare? Ca să nu mă ajute? Eu nici măcar nu știu dacă să mai iau furosemid sau nu - azi am urinat un pic mai bine, iar mîine (adică azi) voi urina în ploscă să măsor, că în borcan nu am cum - voi vărsa în borcan urina, iertare pentru intimități expuse.

sînt unii nebuni care spun că au vrut să mă facă urîtă, adică să nu arăt bine (prin exoftalmie dupa dureri mari de ochi). E ilogic, la ce le-ar folosi? Și eu nu am fost absolut cert niciodată vanitoasă.

iar au intrat unii cu iluzia că îi vor păcăli pe proști că eu am devenit un om foarte bun, ca să mă ajute chipurile. Au mai fost și în trecut și tot nu m-au ”ajutat”. Realitatea e că am fost mereu un om inteligent și foarte bun mereu, am fost așa mereu. În urma a 34 de ani de tortură și închisoare am pierdut lent doar o mică părticică din bunătatea mea imensă față de oameni, dar într-adevăr foarte puțin m-am schimbat.

ieri am fost la analize, apoi în grădi botanică, apoi în troleizbuz hop pe mine 2 hoți de buzunare - mi-au atins geanta, dar nu au luat nimic, m-am luat de ei, dar poate totuși nu erau hoți

atașez aici examenul intermediar de la Regina Maria - cu minciuni ciudate
tranzitul meu intestinal nu e bun - dar nici nu m-a întrebat clar
micțiuni am foarte rare și foarte puțină urină - dar ea își ”bătea joc” de mine de mai multe ori să urinez în borcan - deși nu am cum, i-am explicat - mi-a zis că pentru a vedea cantitatea exactă, ca și cum nu mă crede
la pilozitate nu s-a uitat - dar a scris că e normală - deși am avut din copilărie mult păr pe picioare (posibil și crescută în zonă de gușă endemică), iar părul de pe brațe mi-a căzut aproape tot - au rămas smocuri pe ici -colo
În rest posibil mai sînt și adevăruri
am avut cum spuneam vreo 5 ore de dureri groaznice de ochi luni - dar nu știam că așa brusc de la tortură ies ochii exoftalmic, e adevărat că dreptul m-a durut chiar mai rău decît stîngul
despre sindrom poliuric-polidipsic - am spus de mulți ani deja că am avut foarte mult timp și a fost greu - am ajuns la 12 litri pe zi odată - poate nu credeți
cei care au intrat peste mintea mea luni odată cu durerile de cap - veneau și cu multe idei delirante - exact aceleași de acum cîțiva ani (vreo 5-7 ani), dar vă asigur că ei nici nu își dau seama că sînt nebuni - mai mulți erau nebuni politici, dar nu numai
numai gînduri bune din partea mea - și eu încă sper să îmi mai revin


alte poze de ieri
azi, 17 august, zgomot mare, căldură și nebuni din ăia care cred că fiindcă m-au chinuit 34 de ani înseamnă că era și încă e războiul de independență a României :( Nu am cum să le explic adevărul, ei așa cred probabil (unii) Alții mereu ziceau că eu aș fi chiar România - se potrivesc cu ceilalți.

Jurnal de boală

O altă explicație despre viața mea din altă perspectivă. Etape.
Motto: ”Ați avut cel mai bun om cu putință și l-ați făcut praf”
1. Mă nasc săracă și din tată necunoscut (fata mamii - bastard probabil _ e o poziție socială grea, în plus nedorită de familie etc., am mai povestit). Dumnezeu mă dăruiește cu cele mai mari comori cu putință - suflet și spirit. Copilărie grea, dar cîțiva educatori foarte buni care îmi deschid ochii asupra luminii și binelui și științelor și artelor. Petrec ceea ce eu urmează să consider cea mai frumoasă copilărie cu putință, datorită bucuriilor sufletești și spirituale. Învăț românește, cîteva cuvinte maghiară, cîteva cuvinte germană în prima copilărie. Apoi franceză, apoi engleză. Țin foarte mult la toți, inclusiv la părinți, dintre care numai mama e rea din cînd în cînd. Am iluzia că am toate drepturile și libertatea din lume. Mi se oferă sărăcie, dar și lumină. La sfîrșitul perioadei sînt dusă în excursie în URSS, expusă și la limba rusă și învăț cîteva cuvinte.
Deci aceasta a fost etapa copilăriei fericite cu creștere prin educație a unui copil inteligent și blînd și cuminte, dar copil. Învățare cuvinte din 6 limbi.

2. Din 1984 intru în vîrsta tinereții - luminoasă și pură de asemenea. Părinții sînt monstruoși, (abuzuri groaznice) dar și societatea începe să mă lovească simultan, din ce în ce. Restul familiei nu mai e ca înainte.Totuși eu sper, fiind crescută frumos și depășesc chiar și ura tranzitorie și justificată față de părinți, care mă abuzau monstruos. Mama lucrează la o ambasadă francofonă, dar eu nu am contact cu vorbitorii de limbă franceză în mod direct decît cam spre 18 ani. Deci auzeam numai dulcele grai românesc, iar mental nu percepeam cuvintele nimănui. Cadourile din copilărie îmi sînt luate și dispar toate sărbătorile sau zilele de naștere fericite. Totuși eu cresc spiritual și sufletește numai prin mine însămi, numai prin lucruri bune, cu cîteva excepții, gen revista Paris Match, adusă de mama acasă. Familia - tot săracă desigur. Trăiesc fericirea în continuare (deși abuzată și chinuită), învăț și plutesc pe aripile poeziei, muzicii, literaturii în general. Interesele mele intelectuale se diversifică și se dezvoltă, dar sînt respinsă mereu brutal, inclusiv la 21 de ani prin abuz psihiatric, după ce reușisem în zadar să fug la Cluj și să intru la facultate cu consimțirea mamei și ultimii ei bani, prin bătăile monstruoase din partea tatei (care nici nu era tatăl meu). Apoi, o singură dată în viață, ascult știri politice și alte produse ale BBC - în engleză - fără să am desigur vreo greșeală sau vreun interes politic, fiindcă eram singură și nu eram nebună. La fel, nu am avut niciodată vreun interes sexual, fiind singură și fată normală. Pierd un picior dintr-o migrenă groaznică de tot la aproape 28 de ani, nu mai explic tot, tot fără vină. În 2003 – excursie pînă la Paris și înapoi în condiții grele, cu bani puțini.
Deci aceasta a fost etapa unei tinereți marcate de abuzuri diverse, dar cu mare elan și realizări de autocunoaște, devenire spirituală și bucurii sufletești foarte mari. O persoană calmă și temperată evident. Pînă la sfîrșitul etapei - contacte directe, nu în gînd, cu limba română, maghiară, germană, franceză, engleză.

3. După 34-35 de ani intru în marea aventură a maturității. Apar în fața lumii drept un om bun și fără vicii sau excese și fără păcat, cu mult drag de oameni și acum. Treptat mi se limpezesc - normal conform vîrstei - conceptele și cunoașterea lumii și a sinelui. Sînt din păcate respinsă și lovită groaznic, inclusiv prin otravă (încă din etapa anterioară), care otravă slăbește trupul și mai mult în fața Fu_lui monstruos. Continui să citesc, chiar dacă nu așa mult ca în tinerețe. Monstruos fu-tă, în același timp abia acum descopăr că oamenii pot comunica între ei prin gînduri, dar cu mine nu vorbește nimeni, sînt izolată în afara relației cu mama și foarte săracă de data asta - fără hrană sau haine mai mulți ani, fără loc de muncă, deși încă în stare. Etc. Multe abuzuri. Fără nicio amărăciune patologică, trăiesc mari bucurii ale echilibrului și calmului maturității și înțelegerii lumii. Dar acum intră peste mintea mea oameni extrem de abjecți și rudimentari în romînă, engleză și franceză - care astfel îmi mănîncă trupul și creierul, nu sufletul sau spiritul, care nu pot fi decît lent distruse. Apoi intră unii și în germană și sînt mult mai violenți asupra trupului decît cei în celelalte trei limbi, exact cu cele cîteva cuvinte cunoscute de mine în germană (Augen, Alles Gutt, fertich ș.a.) Otravă și mai multă din cînd în cînd. Mi se spune în gînd că atunci cînd vor intra și cei în maghiară peste mine mă vor omorî, dar că ei intră ultimii, cînd organismul meu e și mai slăbit. Asta nu știu dacă e adevărat.
Deci aceasta e etapa în care mă aflu. Etapa maturității cu spiritul în rai și trupul în iad. Dacă vreun om rău, din sau din afară de UE, România sau Ungaria montează nebunii unguri asupra mea (dacă ei există) - voi da poate colțul, cum se glumea odinioară în viața mea, și voi crește verde și cu flori poate. În funcție de otrava adiacentă. Sau poate mai curînd, nu știu.

Mi se spune că oamenii proști nu înțeleg decît limbajul politic și că unii dintre ei sînt politruci, adică lovesc în oameni inteligenți și buni ca mine din interese superficiale politice. Dacă există, poate că ei nu înțeleg viața deloc.

Jurnal de boală

În noaptea lui 29 iulie 2018 am avut o amețeală puternică în somn și m-am trezit, era tare rău. Era aniversarea morții tatălui meu. A doua zi, luni, migrenă puternică și vertij. Aproximativ în ziua de 4 august am început să urinez foarte puțin, de două ori pe zi. Pe 11 august am început să urinez extrem de puțin. Am avut mai multe simptome. Am mers la două spitale de urgență, mi-au pus sondă, dar făceam puțin de tot și în sondă. La alt spital - o perfuzie. Pe 13 august - dureri imense de ochi vreo 5 ore, plus mîncărimi etc. A doua zi se constată exoftalmie. Pe 16 august am început să urinez din nou, dar puțin.Azi noapte la ora 2 m-am trezit și am făcut în ploscă pentru a măsura - aproape 1 litru! Nu știu, în afară de otravă, în ce boli apare brusc oligoanurie și rinichii își revin apoi tot brusc. M-am trezit la 9 dimineața și am urinat pe WC fiindcă nu am putut vărsa plosca repede, cam peste 500 ml. Urina de azi noapte e foarte transparentă, după ce zilele trecute era aproape roșu, concentrată, probabil fără sînge. A doua urină de la ora 9 a fost normală, am privit în WC.
Unii spun peste mintea mea că nu am urinat din cauze psihice, deși nu am avut nici nervi, nici delir niciodată. Nu am urinat în ciuda faptului că luam medicamentele psihiatrice regulat. Au dreptate numai parțial, fiindcă atunci cînd am fost la urgență acum cîteva zile - am observat la televizorul de la recepție că erau mișcări stradale în Piața Victoriei pe 11 și comentatorul spunea că poporul a înțeles că în decembrie 1989 a fost ”cacialma”. Este posibil, fiindcă omul e un sistem bio-psiho-social, ca acele manifestări să mă fi influențat renal, fiind eu și izolată, dar cred că a fost o cauză de altă natură. Ieri de exemplu am mîncat o turtă de la o patiserie (deși mereu am pățit în modul acesta rău) și am avut usturimi și dureri de stomac oribile. Rinichii deja se deblocaseră parțial cînd am mîncat turta.

Eu nu făceam pipi noaptea aproape niciodată de mică, pur și simplu nu mă trezeam noaptea, chiar cînd dormeam mult.
Am început să țin și un jurnal filozofic, scriu din cînd în cînd, cum pot.
Zilele acestea au fost zile senine și m-am mai putut bucura de cerul aproape curat și de copacii verzi.
Este doar un august fierbinte - din tinerețe toamna și iarna au fost blînde pentru mine, mai ales dacă era frig, iar primăvara și vara - infern. Exact opusul Persefonei.

15 august 2018

Am umblat prin 2 spitale, am telefonat la mai multe - m-au respins peste tot - dar m-au trimis și la endocrinologie din nou (am mai fost mai demult). Nu pot scrie tot ce s-a întîmplat în ultimele zile fiindcă sînt slăbită și urinez foarte puțin - căderea urinii s-a produs pe 4 august, de atunci fac de două ori pe zi numai cîteva zeci de mililitri și pe 11 s-a agravat mai rău.

august 11 am intentionat să merg luni dimineața să mă internez - dar acum nu mai urinez aproape dleoc deci mîine voi incerca să mă internez la urgenta (putin dimineata si citeva picături seara)

mama nu mai raspunde la telefon de peste 3 ore deci va trebui iar sa adorm cu chin și jale singura

am vorbit cu mama să mă ajute - e o spăptămînă de cînd urinez foarte puțin și acum sînt slăbită și aproape nu mai urinez - mi-a promis că vine mîine să mă ajute să mă internez dar are ideea că ”poate nu mă internează” - eu i-am spus deci că nu are rost să cobească

deși i-am spus doamnei doctor de familie că nu mai urinez decît un pic - mi-a recomandat ceai de merișoare - poate era obosită ea, a plecat în concediu
vești bune - mama vine mîine să mă ajute și voi merge poate tot la spitalul Carol Davila sa ma internez

dupa mai multe tentative mi-au spus sa sun la 112 si pina si acolo mi-au vorbit cam ciudat si in sfirsit mi-au zis sa merg la Floreasca la Urgente - voi lua taxiul si merg acum, poate cu putin noroc ma vor primi
sint cam slabita, nu prea inteleg de ce omul nu poate primi ajutor

a intrat unul cu ideea ca asta e crudul adevar, e o tara de asasini - sa il ia naiba, eu inca sper

un porc in engleza a intrat peste mine cu ideea ca eu trebuie sa inteleg ca nu ma primesc spitalele fiindca poporul meu a facut cea mai monstruoasa crima cu putinta - eu nu il cred si voi pleca acum la spital, daca nu voi mai scrie inseamna ca ori am murit ori m-au prmit

august 12
acum sînt respinsă de toate spitalele - oricum sînt un om singur și sărac - depinde de Dumnezeu- cum nimeni nu există în viața mea în afară de mama - dvs dacă eu voi muri puteți inventa o altă persoană în locul meu...
am fost la urgență și mi-au pus totuși sondă urinară - era o tînără medic - spunea că nu poate să îmi dea de cap
nu am urinat în sondă decît...aproape deloc
mi-au făcut un furosemid intravenos și acela a avut oarecare efect, mulțumesc lui Dumnezeu
oricum e o zi frumoasă
este adevărat că m-au chinuit sexual pînă au pus sonda - m-au chinuit rău probabil clitoridian - dar oricum eu nu am avut masturbări sau plăceri toată viața (nu inventez) deci nu știu exact ce au rîcîit acolo
acum sînt din nou acasă
dar 2 dne doctor mi-au pomenit de spitalul Sf Ioan
oricum aș prefera să mor în spital, e prea rău acasă, unde oricum sînt singură de atîția ani și m-au mai și torturat monstruos pînă acum 2 săptămîni
după ce au venit femeile care vorbeau despre morga spitalului m-au dat afară
mai mult decît atît - după toate că am greață că nu urinez deloc - mi-a mai și recomandat metoclopramid cînd am plecat de acolo

acum am venit de la spitalul sf Ioan - dezolată, nu urinez deloc de ieri de la 2 și acum e destul de rău - nu m-au putut primi - mi-au dat 2 trimiteri - una ptr Parhon și una ptr psihiatrie - fiindcă retenția de apă poate fi psihică (?) dar oricum dna doctor a recunoscut ca e o boala de metabolism. Acum sînt acasă. Vă las cu bine și gînd bun. Iar au intrat ticăloși cu ideea că ”ar fi fost un scandal enorm” și alții mai înțelepți cu ideea că pacienții psihatrici mor cei mai tineri.

e frumos cînd omul păstrează totuși o amintire frumoasă a vieții în general, chiar dacă a fost greu

am sunat si la Parhon, la telefon mi se spune ca nu sint medici - fiind in concediu

august 13
am reușit să obțin o programare mîine la spitalul Regina Maria (mama de fapt)- e ziua mea norocoasă din păcate e foarte rău și acolo e doar policlinică și după cum ați văzut la spital nu sînt primită - dar nu am ce face, v-am explicat de mii de ori că viața nu e o luptă niciodată - tot ce pot spera e să nu mor în chinuri, că singură oricum sînt :(

august 14
am aflat ca am un chist ovarian - ei zic ca e seros - nu știu sigur de ce nu mai formez decît foarte puțină urină, mi-au mai dat din nou analize pentru diversi hormoni, mai ales tiroidieni, joi - am mai făcut anul trecut dar nu mi-au dat rezultatul - poate acum se va lămuri - și mi-au spus să merg apoi și la ginecologie (în mai nu am avut ciclu, în iunie o săptămînă și în iulie 2 săptămîni)

mi se pare puțin ciudat că am găsit pe facebook la unul dintre prietenii mei pe facebook o poză ridicolă cu papucii mei de casă cu găurele - făceau haz unii de acest gen de papuci și acum la unul dintre prietenii de limbă engleză tot papucii mei - culoarea alor mei - cu textul Crocs like fish
desigur e normal în mass-media - informațiile circulă peste tot repede
eu sînt fericită că mama mi-a cumpărat acești papuci fiindcă oricum nu am alții și am avut mereu foarte puțini bani
mi-a promis că mai îmi ia o pereche la fel, dar poate nu a putut - pentru piciorul cu proteză sînt foarte buni - nu am avut niciodată înainte

buna seara - ieri am avut dureri mari de ochi vreo 5 ore plus mîncărimi, amețeli etc. Azi e mai bine și am reușit să urinez, chiar dacă puțin. În realitate a fost mai rău decît se poate vedea în poze.


august 15
E Sf Maria și mi s-a spus că oamenii vor avea 5 zile concediu (în trecut nu a mai fost așa)
Totuși muncitorii iar au făcut zgomot în fața blocului, deci s-ar putea să nu scap nici azi de zgomote (pe mine chiar m-au torturat monstruos din vara lui 89 și cu zgomote, aproape fără oprire)
la 8 seara am facut puțin pipi ieri iar acum la 9 dimineața, tot puțin desigur - acum nu prea ma simt bine, dar inca nu e rau de tot nu știu de ce asistenta de la psihiatrie spunea că mie nu îmi pot face nici dializa, nici altceva și tot timpul spunea/insinua că eu trebuie să stau acasă, sa nu mai cer ajutor în spitale
poate că totuși s-ar fi putut niște perfuzii, nu formez urina aproape deloc
eu cred că ajutorul medical face parte din sistemul social, deci e greșit desigur să spui că omul nu trebuie ”chinuit” că oricum moare - așa cum zic proștii, e greșit, eu am dreptate
niciodată nu mi-am bătut joc de nimeni, deși am fost obligată adesea să spun lucruri simple, precum cele de mai sus

cu ajutorul lui Dumnezeu mîine voi merge iar la analize în Cotroceni - Regina Maria și dacă pot voi trece iar prin grădina botanică să văd trandafirii

10 august 2018

timp de aproape 15 ani (dar mai rău timp de 13 după moartea tatei) printre multe torturi și otrăvuri și abuzuri, societatea m-a chinuit mult și cu oamenii de pe stradă - uneori agresivi direct cu mine - respectiv veneau cîrduri lungi de mașini pe Moșilor la intersecție unde stau, era adesea blocaj de circulație, chiar și în weekend. Era uneori oribil și repet, pietonii erau foarte mulți și ei. După aceea au început să mă lase să respir numai duminica, mulțumită lui Dumnezeu. Cînd mergeam la mama la Voluntari făceau cozi uriașe de mașini la orice oră, în orice zi.
Acum aproape 2 săptămîni au scos brusc torturile toate și chiar e acum liniște pe stradă de parcă nu ar fi fost nimic. Deci se poate și așa.
Eu am fost mereu la fel, chiar dacă nimeni nu a vorbit niciodată cu mine și abia aștept să fie adevărul și să mi se dea dreptul de a munci, cerut de atătea ori din 84. Se poate încă dovedi că nu am avut niciodată nicio tulburare psihică, nici cronică, nici acută și că nu m-am schimbat aproape deloc. Încă țin minte totul.

Acum e o săptămînă de cînd urinez foarte puțin - luni dimineața voi merge la spitalul Carol Davila - numai fiindcă am insistat medicul de familie mi-a dat o trimitere și recomandarea să merg acolo.

Despre moștenire

Încă ceva foarte simplu. Vă rog doar să fiți atenți la ce urmează. În urma moștenirii după tată, mie îmi revenea legal 3/4 din bunurile pe numele tatei, adică moștenire directă după tata de la strămoșii lui (restul de 1/4 mama) și 1/3 din bunurile tatei care au fost dobîndite în timpul căsătoriei cu mama, respectiv apartamentul comun de 4 camere și alte mici lucruri. De la bunica și fratele decedat al tatei rămăsese o casă cu două grădini și curte. O parte din casa aceea și grădini, una dintre grădini - tata m-a întrebat înainte să moară și eu am fost de acord - au fost vîndute de tata înainte să moară și au rezultat 100.000 euro, puși în conturile tatei bancare. Părinții mei au cheltuit nu știu cum 25.000 euro din acea sumă înainte să moară tata, în scurt timp. Sau după. Mama a zis că a plătit datoriile tatei la jocuri de noroc și că a costat mult înmormîntarea. Deci în mod efectiv legal, mi-ar fi rămas 3/4 din 75.000 de euro. După moartea tatei, mama, care s-a comportat înfiorător cu mine după moartea tatei, a acceptat totuși, fără ca eu să fi insistat, să îmi dea întreaga sumă de 75.000 de euro mie, pentru ca eu să îmi pot cumpăra apartament de 2 camere, care DE FAPT a costat mai mult de 53.000 euro cît e în acte - restul banilor mei s-au dus pe cadastre, impozite și 1000 euro amenajrea și două trei mobile sau aragaz etc. aproape cele mai ieftine desigur. S-ar putea ca mama să îmi fi dat numai 70.000 euro, oricum, în afară de mașinile luate de ea nedrept ca să le dea nepotului și fratelui ei, mi-a mai furat vreo 5000 de euro, nu mai țin minte în acest moment cum, mi-am notat undeva.

Am legalizat acte la notar, am prmit o copie și mama a luat trei copii. Toate actele semnate de mine erau la început corecte și copiile mamei inițial aveau suma de 75.000 euro pe ele. Abia în 2012 am descoperit că mama a făcut o copie după certificatul de moștenire pentru asigurări, în care suma moștenită de mine nu mai există. Nu știu de ce au falsificat actele - oare pentru a spune că proprietatea mea asupra casei mele nu e legală? Nici pînă în ziua de azi nu am terminat cu actele de mostenire, am plătit o groază de bani an de an și sînt deja 13 ani de cînd a murit tata. Mai jos actul de mostenire în original și copia falsă făcută de mama - poate că toate actele asa zis originale ale mamei sînt acum false și mincinoase. Lucrul mă îngrijorează puțin, m-au chinuit foarte mult cu mostenirea și cadastrele după moartea tatei. Mă voi duce în curînd la notar să verific. Dar nu rezolv nimic dacă actul e deja falsificat.

Acum mi-am amintit. Maică-mea a angajat un avocat monstruos care mi-a luat și locurile de veci din Pipera (ilegal) dar mai am pe tata și nașu (2 locuri, nu unul) în Voluntari, nașu a fost într-adevăr îngropat foarte sus, veneau mereu șobolanii - avocatul cu mama au scos actele de la notăriță ( nu de mult), deci nu mai pot verfica nimic :(( Le-au mutat precis la un notar poate mai corupt, poate nu - eu nu am avut ce face.

Unii m-au acuzat că am spus numele persoanelor care au existat în viața mea - pe blogul acesta început din 2012, pe care sper că îl voi termina - nu m-au lăsat mai devreme. Încercați să gîndiți logic - nu am greșit nimic, am fost forțată prin tortură, spusesem totul de multe ori și ei tot mă chinuiau, am fost un om cu mult bun simț - am avut o viață absolut fără nicio pată și absolut cert eram otrăvită și am avut mari probleme cu moștenirea și cu mama și absolut cert nu am fost niciodată nebună, nici în copilărie, înainte de 84, cînd m-au adus în oraș. Torturtată zi de zi în blocul acutal (acum nu) cu zgomote și furtul lucrurilor și murdărie adusă în casă plus praf foarte mult, deși fac curat. Cu povestirea în cursul timpului sînt prin anii 2002-2003, dar voi termina repede, că mare parte e scris și din ce a urmat și voi nota totul pe scurt. Și mici adăugiri de suflet bun și luminos.

am descifrat de ce actul acela in copie era greșit și nu era suma aceea a mea din care am luat apartamentul meu de 75.000 euro pe el - era pur și simplu o copie falsă făcută de mama, exact așa cum am scris pe el cu creionul, făcută în 2012 -mama are încă certificatul corect în original, am întrebat-o azi dn nou. Oricum din toată moștenirea m-am ales efectiv numai cu 600 de euro în mînă, pe care i-am cheltuit cerînd dreptul la muncă și nimic altceva. După un timp a mai aparut un act aditional cu cîteva hectare de pădure, din care nu m-am ales absolut cu niciun leu (deși era dreptul meu) și care actual nu mai e în proprietatea mea - nu mai explic totul, în timp ce eu răbdam de foame și am avut doar o pereche de încălțări timp de cîțiva ani vară-iarnă

deși am trecut prin multe abuzuri asupra mea din 1984 pînă azi - eu consider că e un abuz faptul că unul dintre moștenitori poate scoate actele succesorale și le poate muta la alt notar fără acordul celorlalți moșteniori, cum a făcut mama cu mine - notarul la care erau era și aproape de mine și cunoscut de mine - le-a mutat probabil la mama naibii
și nici măcar nu am fost niciodată nebună, deși mama minte și nici nu am greșit nimic toată viața

Arta conversației

Azi au intrat în mintea mea unii în franceză cu ideea că ”ea nu înțelegea nimic fiindcă nu auzea nimic”. Această idee a lor a fost exprimată de ei pe mintea mea în română mai ales, dar și franceză sau engleză de foarte multe ori.

E ca și cum ei insinuează că oamenii care nu ”aud”, adică nu percep gîndurile altora în mintea lor, în sine înseși, ar fi un fel de idioți care nu înțeleg lumea și viața și oamenii. Poate că această prejudecată există și în popor - unde ei sînt numiți mutălăi sau altfel - ceea ce îmi explică și atitudinea bunicii mele, care m-a iubit și respectat mereu, și care îmi spunea ”pe tine nu o să te placă ficiorii, fiindcă tu nu ești grăitoare”. Plus mitul micii sirene pe alt plan etc.

Ideea lor m-a revoltat de fiecare dată fiindcă de fapt am fost un om inteligent și toți cei ca mine așa sînt - prin urmare înțelegeam perfect atît manualele școlare, cît și lumea din jur și oameni de asemenea. Poate că astfel se explică de ce mă intriga puțin disonanța dintre dialog și sistemul de semne nonverbale utilizat de unii dintre oamenii pe care îi întîlneam - nu mă refer doar la cei care în mod ciudat își băteau joc de mine sau mă tratau complet rupt de context. Eu am fost mereu o persoană caldă emoțional și cu expresie perfect adecvată a intonației, mimicii etc.

Realitatea pe care o vedeam eu nu era distorsionată - era chiar realitatea și o înțelegeam bine. Nu aveam cum să ghicesc măcar că ceilalți comunică prin altfel de limbaj. Nu rosteam cuvintele în gîndul meu, deci nu îi deranjam pe ceilalți. Am fost oricum una dintre fetele cuminți și foarte tăcute după vîrsta pubertății, cînd lumea mea s-a schimbat mult, dar tot nu percepeam gîndul nimănui.

Unii au intrat peste mintea mea numai în jurul vîrstei de 35 de ani pentru prima oară. M-au abuzat monstruos și eu, șocată de evenimente și de oroarea celor scuipate în vorbe pe creierul meu, nici nu am avut ce să le răspund, nu știam că se referă la mine (era monstruos și fără legătură reală cu mine) și nu mi-am dat seama că ar fi fost mai bine să le vorbesc și eu aiurea în gînd - orice, numai cuvinte să fie, fiindcă cuvintele mi-ar fi creat o oarecare protecție și ușurare a tensiunii, ca un fel de scut. Apoi, pe lîngă numeroase alte necazuri și abuzuri, inclusiv otravă, ce putea fi dovedită și de care eram conștientă, m-au scuipat cu multă agresivitate și violență verbală în gînd, dar nimeni nu a vorbit cu adevărat cu mine în gînd (în afară de o persoană în 2017) și - foarte rar - altcineva decît mama în realitate. Eu nu aveam cum să le răspund fiindcă nu era logic, și nu puteam înțelege așa ceva drept autoapărare fiind crescută în liniște. În plus, starea mea de spirit era pacea și respectul față de ceilalți - și nu am avut niciodată tendințe agresive. Cînd mă întîlneam cu cineva primau respectul și dragostea. Îi iubeam pe toți - fiind calmă și blîndă - și le găseam tuturor partea bună și frumoasă cu sufletul. În condiții grele pentru scris, pe blogurile mele am picurat din ceara amintirii numai puțin despre această iubire și portrete de rude sau alți oameni, dar există adevărul bun și iubirea mare care era încă acum 10 ani.

În plus, mi se reproșează sau pare ciudat că am scris aceste lucruri, uneori banale despre adevăr. Am fost martirizată și totodată un om foarte altruist. Mereu priveam rece, obiectiv, în sens bun situația mea - cu o unică grijă: să nu îi deranjeze sau să nu îi lovească pe alții. Am greșit puțin - oamenii care m-au chinuit au fost brutali extrem și jegoși moral. Eu am fost mereu binele. Toți cei victimizați astfel vor proceda la fel în explicarea clară și fără distorsiuni a adevărului (chiar dacă au sentimente), inițial numai din motive altruiste - speranța ca oamenii să înțeleagă și să nu mai lovească așa animalic omul bun sau cei nefericiți să se bucure mai mult de viață sau cei fragili să înțeleagă ce îi poate ajuta să fie mai tari. Poate că am greșit spunînd totul, dar nu foarte tare. Am fost și forțată de tortură și izolare.

Cît despre f_t, eu nu știu ce este, ce reprezintă acest cuvînt sau cine și cum f oamenii.

Am omis să notez că, șocată de ura asupra mea și fiindcă nu înțelgeam fiziologia și arta conversației, și din cauza torturii și izolării, am făcut greșeala de a vorbi cu voce tare în camera mea sau de a scrie adevărul, lucruri care m-au stors de energie datorită loviturilor celorlalți. Nu aveam cum să știu ce pățesc, fiindcă nu pățeam nimic vorbind cu voce tare odinioară, deoarece eu nu îi perecepeam deloc pe ei mai demult. Apoi intervine cealaltă poveste a lui Andersen despre Eliza și frații săi lebedele și rolul tăcerii salvatoare.

De asemenea, fiindcă am fost un om inteligent, miile de pagini învățate pe de rost le învățam în gîndul meu interior, nu le rosteam pe ecranul mental sau cu voce tare, fiindcă m-ar fi încurcat la memorare. Învățam greu sau deloc după dictare sau prelegeri și foarte ușor după texte. O femeie introvertă perfect normală.

4 august 2018

acum urinez foarte puțin, numai puțin dimineața - și încă și mai puțin seara - acest simptom a început brusc acum un an jumătate, (acum s-a agravat) poate din cauza diverselor otrăvuri - desigur i-am spus din nou medicului de familie și nu mi-a dat nicio trimitere deși i-am explicat clar :(
desigur încă mai sper, mi se pare groaznic că i-am spus de diverse simptome grave încă din anul 2008-2009, dar mi-a refuzat ajutorul medical, deși aveam sub 40 de ani - am vrut să scriu aici pe blog cum m-a tratat medicul de familie după 2007, dar nu am mai apucat și acum e tot mai rău
consider însă că la fel de grav e și dacă pacientul nu e tratat omenește chiar dacă e în vîrstă (vezi cazul prezentat de unul dintre poeții prieteni cu mine pe facebook, care poate are și el dreptate), dar am notat vîrsta mea tînără, fiindcă nu are nici măcar această scuză în fața lui Dumnezeu, cred că a greșit - eu i-am explicat clar
în fine, poate că nu se putea face nimic, cum spun ei mereu peste mintea mea
acum transpir mult compensator, dar poate nu destul, sînt palidă și am simptome cerebrale
am făcut 2 ecografii anul trecut și la prima părtea grav - la a doua mi-a spus doar că ar fi bine să iau Cystone și o vreme am urinat un pic mai bine, acum nu mai are efect
în fine, eu sînt singură și nimeni nu mă vrea, cum se zice, din cauza asta scriu adevărul fără distorsiuni pe facebook, deși vorbesc în gol
acum voi face un efort financiar și voi merge la un urolog poate săptămîna viitoare, fiindcă acum sînt în stare fizic să merg

notez din nou cîteva din fleacurile cu care mă bîntuie diverse gînduri ale altora, precis nu au fost create de mine:
1. tu, Cristina, ai fost condamnată și condamnații trebuie să își accepte condamnarea (pedeapsa).
Nu e adevărat. Nu aveam cum să fiu condamnată, fiindcă nu am avut nicio greșeală, absolut sigur îmi amintesc totul. Poate e vorba de altceva, de o cimă sau fărădelege împotriva mea și crimele sau nedreptățile suntem cu toții datori să le expunem și să le eliminăm. Repet a mia oară, chiar dacă ar fi fost vorba de o vecină sau rudă, tot eram datoare să spun adevărul, să condamn minciuna și cruzimea.
2. le-a intrat în cap că trebuie să te controleze. (într-adevăr mi-au spus de mii de ori că ”Nu putem să o controlăm”)
Aceasta e într-adevăr o idee patologică a lor - este complet absurd că trebuie să mă controleze - poate astfel m-au distrus, nu explic mai mult. Am fost în permanență o persoană calmă și bună și meritam să mă lase să trăiesc, să am control asupra vieții mele și, fiind eu o femeie inteligentă, putem să am ”control” eficient, indirect și asupra altora, prin munca intelectuală pe care aș fi prestat-o, dar ei mi-au interzis munca și mi-au spus că ”nimeni nu te vrea” de mii de ori și prin aceasta m-au distrus și chinuit de fapt o viață întreagă.
3. sînt unii așa de proști încît cred că afectivitatea mea a fost distrusă de tratamentul psihiatric abuziv asupra mea. Ei au ideea că eu am devenit prea calmă în urma intervenției psihiatrice asupra mea. În realitate eu nu am fost un om prea calm, ci am fost doar un om foarte calm de felul meu. Afectivitatea mea a fost de la început foarte complexă și perfect normală, ca a oricărui om inteligent. Tratamentul psihiatric absolut cert nu modifică vibrația afectivă, doar taie puțin din complexitatea trăirilor afective, care oricum se simplifică cu vîrsta, dar, în esență, ele rămîn aproape la fel. Vă spun absolut sigur - sînt unii proști care au prejudecăți sau mint. Oricum nimeni nu a stat de vorbă cu mine nici înaintea psihiatriei, nici după. Singura mea exagerare afectivă a fost o dragoste de tinerețe, dar numai din cauza comportamentului monstruos al unui seducător fără scrupule. Cu toate acestea, un nebun spune că ei au făcut o crimă oribilă asupra mea, fiindcă oricum eu aveam o structură afectivă foarte domoală și calmă de la început etc. Este adevărat, dar psihiatria nu mi-a distrus nimic în acest minor sens. Dimpotrivă, mi-a oferit poate un mai mare control asupra afectelor în sens larg, fără să le distrugă. Dvs. înțelegeți oare că de fapt așa e mai bine - partea nobilă a omului, rațiunea, să stăpînească cît mai bine animalul afectiv din sine însuși? Frumusețea și noblețea trăirilor afective rămîn intacte, chiar sporesc.