timp de aproape 15 ani (dar mai rău timp de 13 după moartea tatei) printre multe torturi și otrăvuri și abuzuri, societatea m-a chinuit mult și cu oamenii de pe stradă - uneori agresivi direct cu mine - respectiv veneau cîrduri lungi de mașini pe Moșilor la intersecție unde stau, era adesea blocaj de circulație, chiar și în weekend. Era uneori oribil și repet, pietonii erau foarte mulți și ei. După aceea au început să mă lase să respir numai duminica, mulțumită lui Dumnezeu. Cînd mergeam la mama la Voluntari făceau cozi uriașe de mașini la orice oră, în orice zi.
Acum aproape 2 săptămîni au scos brusc torturile toate și chiar e acum liniște pe stradă de parcă nu ar fi fost nimic. Deci se poate și așa.
Eu am fost mereu la fel, chiar dacă nimeni nu a vorbit niciodată cu mine și abia aștept să fie adevărul și să mi se dea dreptul de a munci, cerut de atătea ori din 84. Se poate încă dovedi că nu am avut niciodată nicio tulburare psihică, nici cronică, nici acută și că nu m-am schimbat aproape deloc. Încă țin minte totul.
Acum e o săptămînă de cînd urinez foarte puțin - luni dimineața voi merge la spitalul Carol Davila - numai fiindcă am insistat medicul de familie mi-a dat o trimitere și recomandarea să merg acolo.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...