21 decembrie 2013

Mă simt încă foarte rău, scriu pe scurt...
Ce s-a întâmplat?
Duminică pe 8 decembrie a fost mama pe la mine şi cred că atunci am luat viroza de la ea. Mama mea e întodeauna înfiorătoare, până şi în aspecte minore ale comportamentului său. Are obiceiul prost să îmi tuşească mereu în nas şi în gură de fiecare dată când e răcită, în ciuda implorărilor mele repetate. Poate iar nu mă credeţi, dar e adevărat!

Apoi se pare că imunitatea mea e foarte slăbită spre deosebire de mama, fiindcă boala a avut o evoluţie fulminantă. Nu am făcut febră, niciodată nu fac în astfel de situaţii. În foaia de la spital au scris mai multe minciuni, inclusiv că aveam febră netermometrizată, deşi mi-au luat febra de multe ori şi aveam sub 37 grade. Medicul mi-a spus la spital că era probabil o parvoviroză de la mama, dar nu a trecut aceasta în foaie sau în biletul de ieşire. Totuşi viroza e trecută indirect, citiţi foaia de mai jos. Se pare că organismul meu e într-adevăr slăbit.

Totul a început cu dureri de limbă şi de gât. La început, respectiv marţi şi miercuri am avut tuse în accese foarte puternice, cu multă expectoraţie. Apoi, miercuri seara pe la 8, am început să simt că nu mai pot respira şi că aerul nu îmi mai ajunge defel. A fost deci imposibil să adorm. Şi starea rea creştea. Articulaţiile îmi erau anchilozate. În zori am chemat salvarea. A durat peste o jumătate de oră până a venit. Eu am cerut consult la domiciliu, nu să fiu internată şi îmi amintesc că la telefon, când abia respiram, cineva spunea "face mişto" şi eu am zis că nu am făcut niciodată mişto de nimeni! Poate că era impresionată acea persoană de modul în care respiram greu, deşi nu mi se pare mişto defel, dar înţeleg că au şi ele nevoie să glumească din când în când. Medicii de pe slavare erau şi ei gripaţi. M-a consultat o femeie şi mi-a spus că îmi trebuie consult pneumologic şi mi-a dat tratament pentru simptome. A doua zi dimineaţa abia am ajuns la farmacie şi am luat medicamentele, aproape 100 de lei! Am luat tratamentul dar starea mea s-a agravat şi a trebuit să chem din nou salvarea pentru insuficienţă respiratorie fiindcă simţeam că mă sufoc. Totodată nu mai puteam merge nici până la baie, la cele mai mici eforturi parcă leşinam.

A fost şi mama de faţă pe la ora 2 după masa când m-a luat salvarea joi, 12 decembrie la spitalul clinic de urgenţă (Floreasca) Bucureşti. Am stat câteva ore la terapie intensivă, după care m-au dus la salonul 648 de la secţia medicală 6, undeva între femei bătrâne cu probleme foarte grave, unele aproape de sfârşitul vieţii chiar atunci. Mi-au făcut perfuzii cu antibiotic, Levofloxacină, dar nu chiar regulat, uenori da, alteori nu, oricum în fiecare zi. Adică, jur, a fost fie o dată fie de două ori pe zi, deşi aceeaşi doză, iar când era de două ori pe zi a fost fie dimineaţa şi la prânz, fie dimineaţa şi seara. Aceste ciudăţenii mă cam enervau, fiindcă uneori, de vreo patru ori cât am stat acolo, nici perfuziile nu mergeau, şi trei branule mi s-au stricat. Mai făceam Fragmin şi Dexametazonă şi perfuzii simple uneori. Îmi puneau oxigen la narine, care nu prea mergea şi apoi mi l-au scos şi făceam nebulizări cu Ventolin, dar nici acestea regulat cum fusese prescris. Doctorul parcă spusese să fie de patru ori pe zi, aşa scrie şi în foaie, dar îmi făceau de fapt o dată sau de două ori. Ce e drept, după câteva zile, timp de încă două sau trei zile mi-au făcut de patru ori pe zi, după care au încetat. Vreau să precizez că, chiar dacă tratamentul nu a fost ca la carte, a fost totuşi bun fiindcă starea mea s-a îmbunătăţit categoric, deci nu are importanţă că tratamentul părea haotic, oricum mulţumesc celor care m-au ajutat. Dormeam ca şi acum cu capul mai sus :( Şi acum respir greu şi am nod în gât şi mai jos în piept şi ameţeli şi transpir la eforturi minime. Eram controlată în fiecare zi şi medicii au spus că ralurile sibilante au dispărut treptat. Mi-au făcut de mai multe ori analize sangvine şi de urină o dată şi radiografie pulmonară o dată. La început tuşeam aşa de mult încât ceilalţi pacienţi, inclusiv de la alte saloane, îmi plângeau de milă. Într-o noapte vedeam steluţe - fosfeme din cauza oxigenării deficitare. Am suferit de privare de somn, fiindcă în spital trebuia să dorm în zgomote şi lumină. Ca diagnostic al bolii de fond este astm, dar nespecificat, fiindcă medicul spune că a fost depistată o obstrucţie destul de puternică a bronhiilor, care răspunde pozitiv, adică se îmbunătăţeşte la Ventolin. Mi s-a făcuit test spirometric pentru a măsura volumele de aer pulmonare. M-au externat pe 19 decembrie 2013. Picioarele mi se mai umflă.

La ieşire mi s-a spus că e posibil să fie astm, dar nesigur, fiindcă astmul apare rar la vârsta mea şi că mai poate fi BPOC, ceea ce nu au scris ca diagnostic provizoriu (adică boală pulmonară obstructiv cronică, în special din cauza faptului că am fumat mult). E adevărat că am fumat, dar nu pentru confort fizic sau psihic, fiindcă ţigările îmi făceau mai mult rău!! Am fumat fiindcă tot ce am scris pe acest blog şi mai am de scris e adevărul  şi aştept libertatea şi drepturile din 1984 fără vreo greşeală din partea mea...M-au lăsat complet singură, ceea ce e greu de îndurat şi complet fără bani, obligată să mănânc pâine cu apă în ultimii 5-6 ani, ceea ce a fost alt factor de distrugere a sănătăţii. Mi-au lăsat doar posibilitatea să merg la fundaţia Estuar pentru schizofreni de două ori pe săptămână, ceea ce ar fi însemnat 32 de bilete RATB pe lună, deci peste 40 de lei pentru transport, ceea ce nu îmi puteam permite din suma de 1200 lei pe lună, din care trebuie să scad datoriile lunare şi facturile...!! Am rămas şi mai singură şi prăpădită.

S-a mai întâmplat, ca de obicei, un lucru neplăcut în spital: am fost din nou atacată sexual de la distanţă şi obligată să iau supradoză de trei sau patru Seroquel (medicamentul meu psihiatric împotriva atingerilor sexuale de la distanţă).A doua zi m-au trimis la psihiatrul spitalului şi apoi au scris numai minciuni în biletul de ieşire, minciuni despre comportamentul meu şi despre medicamente. Minciuna e că nu eram cooperantă şi că nu luam medicamentele, când în realitate nu mi se dădeau nici măcar unul pe zi lunar, cum să fi luat 2 sau trei? Totodată pe acest bilet au scris adresa mea veche, nu cea la care locuiesc acum, deşi am dat-o pe cea corectă din câte ţin minte. Mi-au dat Ventolin la tub să iau acasă numai dacă îmi e foarte rău şi tratament cu antibiotic încă 6 zile. Ventolinul de la spital funcţionează, dar de la farmacie mi-a dat unul defect!

Aici pe acest blog am nişte datorii vechi....am de terminat povestirea despre tentativa mea de sinucidere, cea despre iubirea faţă de acel medic monstruos cu mine şi cea cu revoluţia din 1989. Cred că aţi înţeles deja că nu e nimic ficţiune, totul e adevărat, absolut tot ce am scris şi voi mai scrie...aşa mi-a fost felul, niciodată nu am minţit. Repet, aş dori să fie tot adevărul public, fiindcă e o crimă monstruoasă în cazul meu, o femeie bună şi nevinovată cum am fost întreaga viaţă, şi cred că merit să am drepturi depline şi viaţă, nu să fiu omorâtă! Dragi cititori, poate mă acuzaţi că aş fi orgolioasă...dar pe mine m-au aruncat la gunoi din 1984, e foarte greu după 30 de ani. Chiar dacă ar fi fost vorba de altcineva, nu de mine, eu tot aş fi spus adevărul tot. Poate un singur lucru nu poate fi transmis şi anume faptul că eu am preceput nişte gânduri de la distanţă după moartea tatei în 2005, nu înainte. Ştiu că unii oameni vor să ţină secrete aceste aspecte oarecum paranormale şi telepatice, dintr-un motiv care poate părea evident: vor să aibă în continuare alte victime inocente cum am fost şi eu pentru a le sacrifica monstruos cum au făcut şi cu mine, dar eu nu pot să îi împiedic! Alt motiv nu văd eu..:( Dar ce e drept, în tinereţe nu aş fi crezut că astfel de lucruri există, oricine mi-ar fi spus. Poate sunt totuşi şi alte motive, nu faptul că alţii vor suferi la fel cum am suferit eu..
Un alt aspect evident e că povestirea cu puiul afumat poate fi considerată un fel de vis...este singurul aspect controversat din tot ce am scris pe blog, restul ce voi scrie despre revoluţie e evident în întregime adevărat...chiar nici eu nu mai pot spune cu precizie dacă a fost vis sau nu acel lucru, fiindcă unii oameni răi au tot aplicat tehnici de spălare a creierului asupra mea, nu înţeleg de ce! Oricum îmi aminteam strada, mediul înconjurător, vitrinele...legat de acel pui afumat, dar recunosc că uneori şi visele sunt mai puternice. Absolut tot restul pe acest blog e 100% realitate.

Tot ce am scris mai sus e adevărul, dar poate că exagerez puţin din cauza suferinţei. E greu să nu poţi respira...creierul se oxigenează mai greu şi nu mai poţi judeca perfect. Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva. Acum mama, chiar dacă e o femeie rea, e singurul om care mă ajută şi mă vizitează şi trebuie să fiu recunoscătoare pentru acest lucru. La fel, medicii au făcut tot posibilul să mă ajute. Nimeni nu e perfect.

Un alt aspect neplăcut în ultimele zile a fost faptul că înainte de a mă interna, la scurt timp după debutul bolii pulmonare, au început să se strice lucrurile din casă, ceea ce dovedeşte încă o dată că toate lucrurile de pe lumea asta se leagă între ele (mie mi s-a mai întâmplat la fel când am mai fost bolnavă): s-au ars becuri, s-a stricat rezervorul la toaletă, s-a înfundat scurgerea la WC, s-a oprit brusc chiar pe 12 decembrie ceasul meu de pe bufet cu baterie şi, culmea curiozităţilor - ceasul de la telefonul mobil a luat-o cu 50 de minute înainte.

Plecând din spital am fost parţial tristă fiindcă acolo cel puţin vedeam şi auzeam lume, aici acasă mă înec din nou în singurătate...