Puiul afumat

Înainte de a trece la subiect, voi copia aici statutul meu de pe facebook, de ieri 10 decembrie 2013, fiindcă adesea am scris pe facebook despre necazurile mele, chiar dacă nu am primit răspuns. Aceste plângeri sunt statutul meu real şi sincer, cum să mă prefac că îmi merge bine sau că sunt altceva decât sunt?
..............................................
Dragii mei, Sunt atât de sfârşită de suferinţă în seara aceasta...
Am cheltuit bani să îmi repar calculatorul, fiindcă asta e tot ce am pe lume.
Acum am răcit destul de rău cu complicaţii se pare, că respir greu şi mă doare gâtul şi tuşesc mult şi când tuşesc fac pe mine. Sfincterul uretrei mi s-a stricat prin torturile sexuale groaznice de la distanţă de după 2007, în 2007 încă nu făceam pe mine. Mă trezesc transpirată şi umflată încă la picior şi cu ochii lăcrimând în fiecare dimineaţă.
Acum nu ştiu cum voi plăti întreţinerea, va trebui să amân din nou până în ianuarie şi atunci va fi şi mai greu... După ce am fost săracă de mică şi mi s-a refuzat dreptul de a munci din cauza diagnosticului nedrept psihiatric la 21 ani, eu nu am dreptul la pensie fiindcă nu am ani de muncă şi nu mă pot muta cu mama aceea groaznică pe care încă o am şi care mă mai ajută deşi nici ea nu are bani.
Nu am avut nicio distracţie toată viaţa şi câteodată e greu, chiar dacă tinereţea a trecut...Nu pot merge nici în parc, nu pot să mă întâlnesc cu nimeni, sunt sătulă de singurătate şi sărăcie. Nu se pune problema de vreun film sau operă. Sau de vreo carte.

Sunt obosită să tot port aceiaşi pantaloni mereu de 6 ani în sezonul rece, fiindcă nu am decât două perechi, deja reparaţi pentru găuri între picioare şi o pereche sunt chiar prea subţiri. A trebuit să ies în singura fustă mai groasă pe care o am, cumpărată de mama cu 15 ani în urmă. Fiindcă amândouă perechile erau ude, fiindcă atunci când tuşesc fac pipi pe mine. Iar noaptea dorm mereu în acealaşi aşternut aspru din anii 80, că nu se pune problema să am bani de cearceafuri. E tare greu...mama mai îmi cumpără când poate vreun chilot că şi ăia se mai strică şi mi-a mai luat haine de casă. Dar afară nu am cu ce ieşi.
În ultimul timp nu mai am bani nici de hârtie igienică...folosesc dacă am de la mama din aceea aspră care răneşte fundul cum era pe vremuri.
Foloseam acea hârtie igienică şi ziare în vechiul regim socialist în România, dar atunci era uşor pentru fundul meu că nu ustura, fiind tânără, acum e mai greu. Mama foloseşte şi ea la fel.
Am scris despre hârtie igienică şi cearceafuri pentru a exprima faptul că timpul a stat în loc pentru mine din 1984, prosperitate ioc.
Şi nu am greşit nimic faţă de nimeni întreaga viaţă şi nu am dăunat nimănui, e adevărat, absolut adevărat
.......................................
În ultimii ani nişte oameni răi au intrat, cum spuneam, peste gândurile mele. În 2007 am fost torturată monstruos şi, ca întotdeauna, am fost obligată să spun adevărul, numai adevărul şi tot adevărul. Dar mă torturau din ce în ce, ca şi cum ei credeau că eu ascund ceva, când niciodată nu am ascuns nimic, chiar îmi sugerau acest lucru, mă chinuiau sexual monstruos şi cerebral, mă ameninţau în permanenţă cu moartea. Nu eram nebună nici atunci şi nici acum, ceea ce am scris atunci pe mailul meu, deşi unii îmi ştergeau mereu mesajele, fără să le fac publice, este adevărul întreg. Iată acum fragmentul despre puiul afumat:
.......................................

Puiul afumat este un aliment care se înmulţise pe piaţă în ultimul timp. Într-o vreme în care nu am reuşit să ies să îmi cumpăr alimente, mama îmi aducea mult pui afumat, inclusiv în spitalul de psihiatrie...ceea ce îmi trezea amintiri triste şi mă chinuia...Oricum alimentele afumate nu sunt în general sănătoase, medicii spun aşa, anume că ar fi cancerigene. Nu ştiu asta precis. Ce am păţit eu e cu totul altă poveste.
Eram pe vremea vestitei economii subterane din vremea comunismului.(Eu nu ştiu sigur dacă nu era un fel de socialism cum zicea partidul, fiindcă nu mă pricep, din diverse motive, la politică. Partidul spunea atunci că ţara era într-o perioadă socialistă, nu comunistă, şi că se tindea spre comunism, aşa ne ziceau la şcoală. Dar acestea sunt mai degrabă aspecte istorice, nu politice). Exact cam din 84, când a început şi calvarul meu, oamenii au început să vorbească mai mult despre lipsuri de alimente sau alte numeroase mărfuri, din ce în ce mai mult, treptat. Îmi amintesc cu precizie că în copilărie erau acele mărfuri care ulterior au dispărut. Erau chiar în magazine! Totodată programele de televiziune au început şi ele să se diminueze cam tot din 84 ceea ce în jurul meu, în familie, stârnea alte valuri de nemulţumire. Simţeam şi eu că e ceva mai deosebit, dar nu puteam spune ce. Am început să cunosc, fără să înţeleg încă, ura ciudată a oamenilor faţă de "regim". Fiind tânără, nu am cunoscut oprimare deosebită în acea vreme, decât statul la cozi în care oamenii deveneau cam animalici, unii îşi amintesc poate, mereu era obsesia că unul se bagă în faţă; mersul pe stadion la manifestaţii, (dar asta a fost chiar drăguţ pentru mine că eram copil destul de vesel); faptul că o persoană din familie (mătuşa Lucica, tiza mamei) îmi aducea cărţi fiindcă aşa zis în librării nu erau decât "pe sub mână" şi alte fleacuri din acestea. Ce-i drept, la librăria Cartea Românească eu am mai găsit cărţi. Aşteptam ore în şir la mijloace de transport şi apoi mă înghesuiam cu ceilalţi...dar asta am mai păţit şi după 89 de multe ori. Ascultam fără să înţeleg multe bancuri pe seama dictatorilor, mai ales în familie. Suferinţa mea cea mai mare din punct de vedere al fostului regim era minciuna care învăluia familia mea şi situaţia mea în lume şi anume: lumea, inclusiv azi, bârfea că mama era securistă şi din cauza asta are mulţi bani, ceea ce nu era adevărat, oricum avea bani, dar nu mulţi şi nici un obiect de valoare (o maşină Dacia după 10 ani de la căsătorie). Câteva bijuterii lipsite de importanţă. Şi totuşi lumea se uita la mine minţind pe faţă că sunt foarte bogată, că voi moşteni imens.
Tot lumea spunea că oamenii nu au ce mânca şi, deşi unii recunoşteau că oamenii se mai "descurcă", îmi dădeau impresia că mă invidiază pentru faptul că eu am ce mânca şi ei nu (aş putea da exemple). Mă simţeam foarte prost, mai ales că eu nu prea aveam bani decât de faţadă şi haine numai câteva. Odată l-am întrebat chiar pe Zăgrean dacă nu ar avea nevoie să îl ajute mama cu alimente fiindcă mama îmi ceruse imperativ acest lucru şi mi-a spus că nu are, că se descurcă. El avea şi câteva perechi de blugi străine şi casetofon, a venit cu ele la meditaţii.
Altădată am plecat într-o doară spre Bucur Obor să văd ce mai găsesc de cumpărat la magazinul de la colţ. Şi spre stupoarea mea erau pui afumaţi în vitrină, într-un moment în care lumea părea că aleargă cu limba scoasă acolo unde "se bagă" ceva. Mai rău decât atât, pentru a-mi creşte uimirea, nu era nimeni în magazin şi vânzătoarea se uita lung după mine spunând alteia:"s-a prins?"!!
Ulterior, după Revoluţia din 89, am rumegat eu la rece evenimentele judecând că acea Revoluţie a fost pregătită treptat de acea evoluţie a mărfurilor pe piaţă, în special de faptul că unii aveau chipurile tot şi alţii nimic, crescând tensiunea psihosocială treptat. Vă daţi seama oare că eu am suferit poate mai mult decât alţii care poate nu aveau, fiindcă nu înţelegeam chestiunea de mai sus, fiindcă se minţea mult despre mine şi fiindcă părinţii mă chinuiau ca nişte brute şi nici un vecin nu intervenea, deşi probabil auzeau!?

Continui azi, 11 decembrie 2013: În realitate unii oameni nu au minte, sunt mai puţin dotaţi de la natură, nu puteţi nega acest lucru. Eu nu îi dispreţuiesc, dar am avut mult de suferit din cauza lor, degeaba eu aveam minte şi educaţie superioare, că mai bine nu le aveam. Unii îmi sugereauă faptul că eu am fost sacrificată fiindcă eram lucidă legat de acele evenimente. Eu spun că nu e niciun sacrificiu, că sunt doar asasini murdari. Ei inventează doar că eu ştiam prea multe despre politică sau revoluţie, că nu mi-am ţinut gura şi de aceea m-au distrus, fiindcă unii au interesul să ascundă adevărul despre istorie. Teoria lor nu corespunde adevărului despre mine. Eu am fost un om inteligent. Ei spun că nu vor să recunoască nimic fiindcă oamenii de rând nu trebuie să înţeleagă adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt la revoluţie. Dar eu eram, repet, un om inteligent. Ulterior ei zic de mine că sunt pacientă cu istoric, aşa este denumirea în psihiatrie. Şi eu ştiu şi ştiam şi atunci că istoria este scrisă prin minciuni. Nu vă alarmaţi, acesta e adevărul, fiindcă istoria e legată de alte domenii ale vieţii sociale. Acum se tot vorbeşte despre minciunile comuniştilor, înainte se vorbea despre cei dinaintea lor şi mai înainte la fel, vă spun sigur. Peste un timp se va vorbi desigur despre nedreptăţile şi minciunile epocii actuale, mereu a fost şi mereu va fi aşa. Toate cărţile scriu asta, inclusiv marii filozofi, inclusiv cei care scriu teorii despre adevărurile istoriei sau altor ştiinţe în lume. Aş putea da exemple, ştiam destule. Deci nu aveam cum să fiu idioată să spun adevăruri care nu interesează pe nimeni şi nu eram nici eu însămi istoric ca să pot scrie eu minciuni despre societate sau evenimente. Nici nu aveam cu cine vorbi, eram izolată, nu eram nebună şi nici nu aş fi devenit, nimeni oricum nu mă întreba nimic.
Deci, din acest punct de vedere nu aveau niciun motiv să mă distrugă (nu înţeleg ce vor să spună ei prin asta), fiindcă nu eram nebună. Mereu am avut coloană vertebrală cum se spune, am spus numai adevărul, chiar dacă nu am vorbit despre istorie sau politică fiindcă nu aveam niciun interes, nici pentru mine, nici pentru alţii.
Tot ce am povestit mai sus e adevărul obiectiv, nu e delir sau vis, la fel cum tot ce am spus în rest despre viaţa mea e adevărat. Fiindcă am fost singură şi chinuită şi respinsă de societate de mică, a trebuit să învăţ să nu mai îmi fac probleme legat de lucrurile incerte, pe care nu le puteam înţelege.

Iată, vă jur pe tot ce e mai sfânt că nu am nicio legătură cu moartea lui Ceauşescu, chiar dacă am fost la revoluţie şi apoi am urmărit la ştiri. Nu am nici vină legat de zvonurile urâte legat de el înainte de revoluţie, fiindcă eu nu aveam legătură cu familia mea care vorbea aşa ceva şi nici nu credeam acele lucruri şi nici nu mă interesa. Eu m-am ghidat mereu în viaţă în funcţie de realitate, nu de minciunile sau ideile altora. Naşul meu spunea despre revoluţie că era necesară pentru schimbarea economiei în ţară, că sistemul economic anterior nu mai funcţiona. Nu vreau să discut acum ce e economia de piaţă sau economia în general. Repet, pentru a fi clar, că sunt un om perfect curat legat de revoluţie sau moartea lui Ceauşescu, un om total fără păcat.

Cât despre puiul afumat şi revoluţie, ce să mai explic? Că am suferit mai mult decât alţii e de la sine înţeles. Ce rost ar avea adevărul despre acele fapte istorice în contextul actual când, am văzut eu, unii tot insistă asupra crimelor comunismului? Eu sunt una dintre ele, dar am suferit încă şi mai mult în regimul actual. Dar adevărul curat, cum l-am spus şi eu, e privilegiul celor la putere în societate şi eu nu am avut niciodată drepturi măcar. Chiar dacă adevărul, fie şi doar parţial, despre acea revoluţie nu va fi făcut public (ceea ce nu mă interesează defel şi nu are utilitate), el va apărea poate drept singurul fapt logic pentru oamenii inteligenţi dintr-o epocă viitoare. Sau va fi chiar scris şi tipărit, frumos teoretizat pentru cei cu intelect superior. Şi cum între timp au crescut alte generaţii, el chiar nu interesează pe nimeni azi, în lume sau în România. E prezentă acum o generaţie tânără de privilegiaţi şi răsfăţaţi care au mai mult decât WC-ul în casă, spre deosebire de ce am avut eu în copilărie. Dar atunci de ce să nu fie adevărul despre toate celelalte din viaţa mea public, aşa cum public eu sunt considerată inaptă de muncă şi nebună de o viaţă întreagă? De ce să nu am dreptul să am bani şi să trăiesc în societate şi să am copilul meu, măcar unul, cum implor plângând din 1984? E o crimă monstruoasă oamenilor. Chiar nu contează deloc ceea ce este un om, ceea ce a devenit ca valoare morală, intelectuală sau altele? De ce nu mă lasă din 1984 să mă nasc şi să trăiesc de fapt? De ce până şi tata spunea că sunt un sacrificiu? De ce nu aveţi milă, în timp ce voi o duceţi bine? De ce, după atâtea păcate, nu vă pocăiţi? Între timp, de la revoluţie până acum s-au născut alţi călăi şi alţi martiri, alţi lupi şi alţi miei de sacrificiu, cum va fi şi în epocile ulterioare. Să ne mai gândim acum din nou la evenimantele din 89 şi anterioare, încă o dată doar. (Paranteză: şi alţi oameni au fost la acea revoluţie, cum a fost Irina Ioniţă, cu tată istoric,sau Zăgrean sau alţii şi pe ei oamenii i-au lăsat să aibă copii şi drepturi de muncă şi altele. Nu înţeleg ce au avut cu mine. Faptul că familia mea avusese legături cu foşti nazişti sau foşti legionari nu are nicio importanţă). Şi în definitiv de ce să nu fie tot adevărul, inclusiv partea aceasta, chiar dacă nu va fi scris la tipar (!)? Să fie aşa cum erau poveştile odinioară când omul încă nu inventase tiparul, darmite mecanismele de manipulare în masă, cum ar fi mass-media. Azi există sute de cărţi despre fenomenul propagandei şi manipulării prin mass-media sau alte simboluri culturale cu rezonanţă în spiritul colectiv. Şi vreau să mă bucur să trăiesc între oameni, cum cred că meritam din 1984 şi să am o fmailie adevărată şi să îmi pot creşte copilul în adevăr, nu în ideile absurde şi aberante ale unora că eu aş fi nebună sau ştiu eu ce altceva. Poate că unii cred că eu eram sau aş fi nebună fiindcă e cunoscut faptul că oamenii au idei absurde legate chiar de politică şi pasiuni politice diverse. Cei mai puţin inteligenţi desigur. Poate din cauza asta spun unii că eu eram un sacrificiu pentru puterea altora în societate. Dar vă spun adevărul crud: chiar dacă nu aş fi scris nimic în carcera mea în 2007 despre evenimente istorice, ei tot la fel m-ar fi torturat în continuare, cum au făcut din 1984 încontinuu... Asta mă doare şi mă intrigă.

Teorii posibile asupra puiului afumat: exista poate un grup de oameni care, deşi aveau mâncare şi altele voiau mai mult şi voiau schimbarea regimului politic. Ei, cum erau femeile acelea în magazin, îi fereau pe cei pe care urmau să îi sacrifice, cum eram eu, îi fereau de aflarea adevărului. În acelaşi timp, oameni simpli ca mine erau târâţi la cozile interminabile de la alimente, pentru a crede că aşa e mereu şi pentru a fi abrutizaţi aceia dintre victime care erau mai răi. Poate că între conspiratori erau lideri care manipulau grupurile de oameni fiindcă unii oameni puteau comunica telepatic eventual prin gânduri de la distanţă, lucru pe care eu l-am aflat abia după moartea tatei şi pe care nu aveam cum să îl ghicesc atunci. Mărfurile se împărţeau pe sub mână celor care cunoşteau această conspiraţie sau erau de-ai lor. Poate că în ziua aceea eu am aflat adevărul fără ca ei să fi dorit acest lucru, ori poate că au făcut aceasta pentru a mă folosi mai târziu la revoluţie pe post de sacrificiu. Oricum cert e că era un teatru imens, cum a fost pe scară mai redusă şi în decembrie 89, dacă vă amintiţi ce a fost la televizor atunci, cei care aţi fost martori obiectivi, ca mine. Eu am fost şi pe străzi...

Continuarea în curând.