30 decembrie 2013

Vreau doar să specific că din cauza sănătăţii precare nu am mai reuşit să scriu nimic pe acest blog.

Am şi câteva postări neterminate în urmă.

Suferinţa mea sufletească e foarte mare fiindcă implor drepturile esențiale, deci libertate, de 30 de ani. Între timp nu am greşit nimic şi nu am fost defel nebună şi oamenii răi au inventat că aş fi nebună ca să mă oblige la sinucidere, deci să mă omoare. Poate că au inventat şi alte minciuni. Şi nu înţeleg de ce nu vor să îmi lase viaţa, cred că am fost un om de valoare şi nu am apucat să trăiesc deloc. Comportamentul şi gândirea şi afectivitatea mea au fost mereu normale, adecvate realităţii şi normale au fost toate cele în viaţa mea. Am avut doar câteva momente în care a fost greu să mă controlez dar numai din cauza medicamentelor psihiatrice prea puternice. De pildă povestea aceea din Lăpuş nu s-ar fi întâmplat dacă nu mă torturau psihiatric. Şi medicamentele psihiatrice sunt tot crimă, fiindcă nu greşisem nimic şi fusesem un om perfect normal. Iar psihiatrii, ca şi ceilalţi, împroaşcă numai minciuni peste victimă, am povestit deja. De pildă că aş avea inversiune afectivă faţă de mamă, când maică-mea e un monstru de ipocrizie şi venin şi mi-a promis de când eram copil că mă va tortura psihiatric, mi-a urlat că ea e de zeci de ori superioară, că are dreptul să mă omoare şi că toată lumea o va crede pe ea. Şi vedeţi că exact aşa este. Şi eu trebuie să o suport, să o văd şi să simt ruptura psihică imensă, fiindcă am avut mereu dreptate şi călăii mei nu vor să îmi dea libertatea şi să recunoască adevărul. Vă puteţi imagina ce greu este pentru mine după 30 de ani?

Am scris din nou pe mail cerere la o organizaţie pentru persoane cu handicap şi drepturile omului. Desigur tot în zadar, nu e prima oară când scriu. Oricum din 1984 implor şi am dovedit mereu tot adevărul. Iar din 2002 am fost pe la toate organizaţiile şi instituţiile sau persoanele cu putinţă pentru mine..

Promit că în două luni voi termina de scris absolut totul despre viaţa mea pe acest blog. Da, până la sfârşitul lui februarie, după care mă voi sinucide dacă nu voi avea drepturi, inclusiv intelectuale  şi universitare depline, dacă nu va fi tot adevărul din 1984 şi dacă nu voi avea dreptul de a îmi creşte copilul, copil care nu există încă dar fără de care mă voi omorî, fiindcă a fost viaţa mea întreagă din 84 şi nu am greşit nimic, suferind şi martiriul sexual înfiorător. Legal nu am dreptul să am copil sau să muncesc. Nu înţeleg de ce din copilărie îmi vreţi cu toţii moartea, fiindcă am fost mereu un om gingaş, bun,. blând, cu iubire faţă de oameni şi sfială, cu virtuţi creştineşti şi multă răbdare. Aceste lucruri despre mine au fost mereu adevărul, poate aţi înţeles că nu mă laud din ceea ce am scris până acum, poate aţi înţeles ce fel de om am fost. Tot ce am scris e adevărul, deci portretul meu poate fi schiţat din fapte şi sentimente şi gânduri ale mele. Cei care intră pe mintea mea cu gândurile lor spun şi ei că am fost un om prefect normal, dar totuşi prea cinstită şi prea corectă, hipercorectă. Da, am fost şi prea minuţioasă adesea, extrem de tipicară. Câteodată mi-e ciudă că m-au omorât aşa şi mă întreb de ce nu omoară în schimb oamenii răi sau păcătoşi, de aceea am scris despre mine totul. Ştiu, aceste lamentaţii le-am scris de zeci de ori până acum. Societatea m-a izolat complet, obligându-mă, deşi poate aş fi fost un om util ca intelectual, să mă gândesc zilnic numai la ceea ce am scris aici, această ruptură psihică imensă, de a fi condamantă la moarte în chinuri de zeci de ani, deşi am fost un om absolut normal şi abslout fără greşeală. Şi între timp oamenii se prefac că realitatea nu există!! E oribil, iar eu nu am minţit niciodată.

E atât de simplu: trebuie să fie cum am spus de atâtea ori absolut tot adevărul de 30 de ani în detaliu, fiindcă e frumos şi am fost mereu o eroină pozitivă, fără să exagerez pot spune că am avut o viaţă model de virtute. Nu înţeleg de ce unii oameni mă tot lovesc şi acum, după 30 de ani de chinuri, când eu nu am minţit niciodată şi nu am greşit nimic, mai mult decât atât am fost mereu o femeie frumoasă, adică cu suflet foarte blând şi cald şi luminos, cu îndreptare spre ceea ce e drept şi curat în permanenţă. Nu înţeleg de ce oamenii se prefac că le plac aceste lucruri şi toate virtuţile pe care eu le-am avut constant, de ce chiar şi în mass media ei scriu sau arată că admiră şi respectă femeile cum am fost eu, dar în realitate, pe la spate, le violentează sexual şi le distrug viaţa. Şi mie îmi tot spun că trebuie să mă termine şi eu nu înţeleg de ce, fiindcă nu am greşit absolut nimic şi nu aş fi greşit nimic în viitor iar gândirea sau afectivitatea mea nu au nimic morbid sau anormal şi nu au avut niciodată. Dar e atât de simplu: trebuie să fie tot adevărul! Nu înţeleg de ce ei nu se căiesc deloc după 30 de ani de păcate grele. Sau chiar dacă nu se căiesc de ce nu vor să îmi dea viaţa, deci să fie absolut tot adevărul din 1984, aşa cum e normal. Oameni buni, oare chiar nu înţelegeţi, oare chiar aţi degenerat? În ce fel de fiare v-aţi transformat? Luaţi un copil inteligent de 13 ani cum fusesem şi eu în 1984 şi spuneţi lui o parte din adevărul tăinuit al crimei voastre de 30 de ani asupra mea, deci indirect asupra lui Dumnezeu, fiindcă nu am avut nicio vină. Acel copil va simţi şi el ce e normal, şi va gândi asemenea, anume că e aşa e normal să fie tot adevărul, nu minciunile de porci ale unor asasini. Desigur cu condiţia să fie educat copilul în sensul binelui raţional, aşa cum am fost şi eu. Chiar numai ascunderea adevărului e o crimă monstruoasă şi orice om nevinovat se sinucide în final chiar numai din cauza aceasta, fiindcă omul e absolut normal şi ceilalţi îl tratează ca şi cum nu ar avea gândire sau conştiinţă, deci ca şi cum nu ar exista.

Zilele acestea picioarele mi se umflă încontinuu şi nu se mai dezumflă peste noapte. Povestea asta cu picioare umflate a început dinainte de a împlini 40 de ani, eram deci destul de tânără dar medicii nu mă tratează. E deprimant. Pe 12 decembrie când m-au internat m-am lăsat desigur de fumat, cred eu pentru totdeauna. Acum mai trebuie să slăbesc, fiindcă sunt obeză tare, dar dacă unii mă chinuie e tare greu..

Vă doresc aniticipat la mulţi ani şi un an nou fericit!

Eu cred că am avut pur şi simplu ghinion, aşa cum un om poate fi tâlhărit şi omorât pe o alee întunecată noaptea, în condiţiile în care nu putea să evite acea alee. Dar am vrut să trăiesc, am iubit viaţa foarte mult şi de aceea a trebuit să spun tot adevărul, fiindcă e vorba de o crimă întinsă pe 30 de ani, cei care sunt omorâţi pe vreo alee au noroc comparativ cu mine.