1. Nu a fost niciodată nebună? Nu. A judecat mereu corect? Da. (cu excepția faptului că m-am îndrăgostit, după multe insistențe din partea lui, de un bărbat rău și imoral; aveam doar 17 ani, în rest nicio altă greșeală)
2. Nu a avut niciun fel de resentimente față de cei care au lovit-o? Nu.
3. Niciun sentiment de ranchiună? Nu.
4. Niciun sentiment negativ, cum ar fi ura, dorința de răzbunare, invidia, tristețea, disperarea etc. ? Nu, niciun sentiment de acest fel. Eu adaug că mi s-a întîmplat să cred că îmi urăsc părinții, fiindcă mă maltratau monstruos și mă condamnau practic la moarte, după cum au și afirmat. Am trecut în 2 ani complet peste acel sentiment, în mod înțelept și matur, ei erau prea proști în modul în care mă urau și mă maltratau. Pentru o perioadă mai scurtă chiar, am crezut că îl urăsc pe bărbatul care a fost plătit să îmi distrugă viața - un profesor universitar la medicină, dar acel sentiment, perfect normal și justificat, a dispărut și el repede. În rest, nimic.
5. Niciun sentiment de neîncredere în oameni, mizantropie, cinism etc. ? Nu.
6. Niciun fel de gînduri porcoase sau urîte? Nu. (Ea nu s-a gîndit niciodată la pu sau pi și nici la sex)
7. Niciun fel de pofte sau lăcomie? Nu.
8. Din nou, niciun fel de dorințe sexuale? Nu. (nu eram nebună să am vise erotice, din moment ce eram singură și apoi se poate verifica tipul meu intelectual și faptul că toate plăcerile mele au fost doar intelectuale, plus senzuale în sensul purității - miorsul ierbii, priveliștea etc.)
9. Comportamentul a fost mereu normal? Da.
10. Nu a avut niciodată vedenii? Nu.
11. Niciun fel de emoții negative? Nu. Aici îi contrazic. Mi s-a întîmplat să am emoții mai rele cîteodată, perfect justificate, dar pe un fond în general bun și înțelept, cu mult calm și lumină blîndă și senină.
12. Niciun fel de gînduri rele, de viclenie etc.? Nu. Doamne ferește, eram prea deșteaptă, nu știați că numai proștii sînt vicleni? Am înțeles singură asta și apoi am găsit acest lucru scris de un autor cunoscut, nu mai știu cine.
Nu, toate aceste 12 lucruri niciodată, toată viața.
Eu am iertat cu adevărat tot răul mereu, dar nu iubesc răul și îl condamn, așa cum e normal. Generozitate, bunătate, dragoste de oameni desăvîrșite. Acel ceva numit fericire, atunci cînd izolarea era încă sub 30 de ani ca durată.
Atunci de ce nu o acceptă și de ce vor să moară?
Unii zic că eu nu am fost condamnată pentru răutate sau păcate sau greșeli, ci fiindcă am fost un om prea bun și chiar perfect. Ei zic că extremele sînt mereu omorîte - atît oamenii perfect buni și raționali ca mine, cît și cei iraționali și răi. Eu nu sînt de acord cu ei, e un sofism abject, cred că pot fi acceptată, voi scrie din nou rezumatul acela al vieții mele, pe care tot vreau să îl scriu de 3 săptămîni. Nu e nimic rău în adevăr. Adevărul e mereu o lecție morală frumoasă, sper că vă veți putea trezi un pic. Ei au recunoscut că am avut un suflet extrem de frumos, cu emoții și trăiri extrem de gingașe și complexe, susținut de un intelect pe măsură. E adevărat, dar eu cred că contează și valoarea mea ca om, chiar dacă am fost complet respinsă atîția ani, am fost mereu binele curat, am fost un om demn și plin de omenie, cu încredere în tot ce e bun, inclusiv în forța și rostul rațiunii. Cu mare drag de a asculta oamenii, de a fi împreună cu ei, de a îi cunoaște.
S-a băgat un porc cu ideea că asta e tipul clasic al paranoicului, numai că eu eram prea deșteaptă să am paranoia. Și prea lucidă, adaug eu, cu o prea frumoasă muzică în suflet. Nu, nu am avut nicio vanitate sau orgoliu, ăsta e adevărul.
Ei mai spun că, deși eu am fost întruchiparea binelui, totuși unii proști credeau că eu aș fi răul. ”Idioții credeau că tu ești veninoasă și dușmănoasă, în timp ce tu erai torturată cu o ură hidoasă și anormală. Proștii nu îi cred decît pe porci, în tine nu crede nimeni.” Alții zic invers, că toți mă cred pe mine și au înțeles că am avut mereu dreptate.
Cu destul de multă cruzime, ei mi-au spus în anii din urmă, dar chiar credeau ce spuneau, că eu nu am ce căuta în lumea asta, și nici pe lumea cealaltă, decît în lumea îngerilor, fiindcă am fost un om chiar perfect. Ei au spus aceeași idee și în engleză adesea. E monstruos, eu îmi susțin cazul, dorința și dreptul la viață. Mai demult inventaseră că lumea credea că eram curvă, vulgară etc. și apoi inventau că lumea înțelegea pe rînd că toate acele aberații erau minciuni despre mine.
Ei zic că ei consideră că oamenii care au fost bajocoriți de toți așa groaznic o viață întreagă și chinuiți așa rău, nu se pot adapta în libertate și trebuie omorîți. Că nu sînt buni de nimic. Eu nu sînt de acord cu ei. Puteam dovedi asta clar, de mult, mai ales pînă anul trecut cînd am împlinit 47 de ani, deci eram încă destul de tînără. Chiar și acum pot încă dovedi.
Încă de acum 10 ani ticăloșii spuneau că nu mă pot accepta și trebuie să mă omoare fiindcă sînt exemplul perfect că binele nu are nicio valoare în fața răului și că Dumnezeu nu există. Sînt tot sofiști infecți. Și în engleză și în română. Acum ăia zic că, fiindcă au trecut încă 10 ani, acceptarea mea e total imposibilă din aceleași motive.
”Tu ești singurul om normal, Cristina, și singurul om bun care a mai rămas” Pe ăștia nu îi înțeleg. Mă îngrozesc puțin aceste afirmații și nu cred că sînt singurul om normal din țara asta, cum spun ei. Unii repetă de ani de zile că, în afară de mine, mai sînt încă 2 persoane normale și atît, dar ei nu îmi pot spune cine sînt acele persoane și eu nu le cunosc. Nu au făcut parte din viața mea. Eu nu cred nici această idee a lor, e ceva stupid, în care să creadă proștii poate.
Multe cîntece fuseră în lumea noastră - vezi aici la 1:40, ce am spus mai sus, sînt multe la fel.
”Erau așa proști, încît credeau că, lovind în tine, ei distrug răul din lume, cînd de fapt e invers: lovind într-un om bun, distrugi binele. ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...