plimbarea mea de joi, 18 aprilie, în oraș

Pe strada Aurel Vlaicu, doar noi doi.


Dar după gardul ce delimitează un teren viran acolo, prăpăd de Uvedenrode.



Parcul Ioanid, către seară, (actual parcul Ion Voicu, fostul grădina Breslea înainte de a fi cumpărat de librarul George Ioanid de la marele agă Băneanu pentru 2100 galbeni, cf. wikipedia ) - statuia lui Luchian de departe

Eu făceam o legătură cu bietul Ioanide cînd mergeam acolo. Și cînd eram mică mergeam pe la statuia din parcul Icoanei alăturat, la spitalul de ochi, unde lucra o mătușă, rudă prin alianță și unde făceam exerciții, poate inutile, pentru ochi.

De aceea, noi ne chemăm din când în când la apel şi strigăm prezent;, în semn că avem conştiinţa îndreptată asupra orei curente. Generaţiile mai vechi, intoxicate de cărţi, fac prea mare caz de memorie şi de istorie şi se lasă înăbuşite de strigoi”[4]. Mutatis mutandis, folosind grila de interpretare blagiană a orizonturilor temporale inconştiente, am putea afirma că perspectiva tinerilor asupra timpului este fluvială, iar bătrânilor le aparţine timpul-cascadă[5]. Citat de pe siteul
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/reflectii-ale-extremei-drepte-romanesti-in-bietul-ioanide?fbclid=IwAR1lph_-btG6MxI5gnTlzFvwDaPdgP_tDsqy640LqUvT8QCCSAEpx6CF3cc

teatrul Lucia Sturdza Bulandra și împrejurimi, în curînd Coriolanus pe scenă

vechile rețete magistrale și vechile rafturi inconfundabile, acum departe, am impresia că era odată farmacia nr 13, acum nu știu ce va mai fi

o țigară fumegă lîngă bancă, lîngă măcelărie, dar nu era țigara mea, un bebeluș în cărucior mai încolo, nici nu îl văzusem

și totuși era odată ca-n povești - liliac înflorit

Alexandru Tatos, regizor de teatru și film, inclusiv în 1989, moare în 1990 ”la numai o lună după Revoluție” cf. Wikipedia. Statuia lui e aproape de unde locuiesc eu, a fost în plimbarea mea azi.
Strada Dumbrava Roșie unde m-au ademenit în tinerețe să merg să văd magnolia. Un tei fantastic încă netăiat. Mai apoi o casă cu garguie sprijinind poarta, amintire tristă a focului de la Notre Dame din Paris.
La o grădiniță parcă de pe Maria Rosetti erau desenate steaguri - dintre care 3 erau germane și 3 românești dar cu roșu, galben și albastru pe orizontală, așa cum ma văzut în tabloul despre întrunirea de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918. Presupun că deocamdată nimeni nu vrea să schimbăm steagul României, nu știu de ce erau pictate așa. Fusese steagul Principatelor Unite.