desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

miercuri, 24 aprilie 2019

miercuri aprilie 17 cina mea

Cina cea de miercurea asta. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvîntarea acestei mese și pentru că mi-a dat posibilitatea să o am. Este adevărat că nu am respectat postul de carne. Un gînd bun pentru cei care nu au bani de hrană, oricum și eu voi posti de mîine, nemaiavînd bani decît foarte puțini. În rest, de mîine, cîte-un măr, cîte-un cartof, că există și mere mai ieftine în acest sezon în zona mea a orașului. Oricum, cel care postește are mai multe avantaje spirituale decît cel care se ghiftuiește. În opinia mea postul are mai mult o importanță istorică, pentru fundamentarea religiei în alte vremuri, iar în prezent postul sever e mai degrabă un exces, nu doar periculos pentru unii bolnavi, dar și un fel de a îl imita pe Hristos fără a îl venera, un fel de grevă a foamei a lui Mahatma Gandhi, un fel de a te înfrupta din ambrozie sub masca religiozității. De fapt nu trebuia să pun sos de roșii peste Cous-cous, i-am stricat aspectul. Era și prea iute, mi-a ars stomacul și gîtul, fără să fi ghicit dinainte. Azi e o săptămînă de atunci și aproape m-am lăsat de fumat de cîteva zile și mănînc mai puțin, și fiindcă m-au otrăvit între 20 și 21 aprilie mai rău, cum voi scrie retrospectiv din notițele mele. Încă mai am diaree de atunci, deci trebuie spă nu mănînc. Și de vreo 2-3 săptămîni am amar în gură care nu cedează la Fiobilin și Triferment și deci trebuie să nu mănînc, poate mai am o șansă, altfel nu s epoate, dar dacă ei mă vor otrăvi din nou postul meu e degeaba.  Oricum, am mai slăbit și e tare bine fără țigări.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...