Cîteva fapte și gînduri urîte ale oamenilor ticăloși în ultima vreme, peste mintea mea.
Noaptea trecută, 12 spre 13 aprilie, am fost chinuită groaznic toată noaptea și am reușit să adorm numai către ziuă. Acest lucru mi s-a întîmplat de multe ori de cînd stau în acest bloc și ei spun că nu e doar otrava, ci este f_tul lor, adică faptul că îmi schingiuiesc ei trupul tot și creierul, fără vreo senzație sexuală. S-au terminat de mult timp atrocitățile sexuale de la distanță asupra mea, pentru care medicii m-au numit schizofrenă și mi-au interzis dreptul la muncă și studii și de a avea familie. Totuși societatea a continuat să mă respingă și să mă lovească de moarte cu adevărat. Gîndurile care au mai rămas asupra mea sînt rare de tot față de cum a fost începînd cu 2005 după moartea tatei și în mod cert meritam dreptul la muncă și la studii și aceste gînduri ar fi dispărut sigur, în mod sigur puteam să le controlez, să le reduc la tăcere, și am fost mereu, din 84, așa cum sînt acum, un om respectabil și demn de a primi libertatea, adică dreptul la muncă și la studii. Aș fi fost un om cu adevărat util și oricum am fost numai binele o viață întreagă. Torturile au fost monstruoase și am fost complet izolată cu scopul de afi otrăvită și de a mă sinucide de izolare, dar încă nu e prea tîrziu, chiar dacă au trecut 35 de ani, pot dovedi că am avut mereu dreptate și că abuzurile psihiatrice nu m-au schimbat absolut deloc și sînt în stare să dăruiesc fericire și numai bine și pace altora, cum am fost mereu. De fapt am explicat mereu din 84 și am dovedit clar, chiar dacă am fost singură, dar nebunii nu au cum să înțeleagă. Absolut sigur nu am susținut nimic altceva decît să am drepturi umane fundamentale și absolut cert nu le-am avut și am avut mereu dreptate că am fost un om perfect și le meritam, era de ajuns să fie adevărul. Nu am avut niciodată vise sau ambiții sau delir, absolut cert oamenii inteligenți nu au cum să aibă, treziți-vă la realitate.
Faptul că m-am lăudat se datorează faptului că am avut dreptate mereu și că e vorba de o crimă monstruoasă, cum zic și ei, am spus mereu că ar fi bine să fie adevărul și ar fi fost sigur și libertatea pentru mine. Fiind și otrăvită chiar, de multe ori în mod clar și dovedibil ( nu aseară, cum am și notat, aseară nu era clar) am trebuit să spun adevărul și despre mine. Altfel, lucrul acesta era previzibil din 84, fiindcă mama vorbea mereu cu rudele sau prietenele ei la telefon cu expresia : ”Cu ce te mai lauzi?” Iar pe mine mă apostrofa: ”De ce te lauzi? Ți-au murit lăudătorii?” chiar dacă în realitate nu mă lăudam și doar cîteva persoane mă lăudaseră în copilărie. Absolut toate lucrurile care se întîmplă au multiple cauze, interconectate în ”sisteme” cauzale, și o parte dintre cauze sînt chiar cuvintele rostite sau citite într-un mediu social de-a lungul timpului.
Azi noapte m-a durut rău tot corpul, posibil să fi fost febră musculară după efort, dar am mai pățit asta de multe ori fără să fi făcut efort fizic. Mă dureau tare gamba dreaptă, brațele, dar mai ales brațul drept, cel mai tare regiunea lombară, dar aveam și amețeli și durere de cap și rău general în tot organismul, după ce mi s-au înroșit și usturau tare obrajii și era și coapsa stîngă roșie. Au intrat peste mine oameni răi și nebuni ca întotdeauna, cu ideile lor demente. Mă numeau stîrpitură, spuneau că voi deveni un vultur rău, că un sobor de preoți îmi descîntă să mor și multe alte aberații pe care, absolut pe toate, le-au spus peste mintea mea și mai demult. Le notez mai jos mai ales pe cele de azi și bune și rele:
”tot ceea ce e bun e respins în totalitate.” ”Pe tine ei te resping total și tu ai fost numai binele.”
Eu nu sînt de vină că ei m-au izolat cu forța complet de mult timp, fără niciun motiv, și că ei cred evident că eram proastă sau idioată sau nebună. Cei cîțiva de-a lungul întregii vieți, exact așa m-au tratat, încă mai am și dovezi și pot povesti clar. Nu au fost decît cîțiva oameni în viața mea în aproape 50 de ani, dar eu nu le-am dar niciodată ocazia să creadă că sînt imatură sau proastă, ei m-au tratat așa absolut cert fără niciun motiv. Cu foarte mici excepții, accidentale și de scurtă durată, pe care le pot numi.
Ei zic mereu că toți vor să mor, deși eu nu am greșit absolut nimic și nu au avut niciodată motiv să mă omoare.
Mai ziceau azi dar și mai demult - cum să înghițim noi o găluscă așa amară că ea nu a greșit nimic? Da, de mult au spus așa, dar tot au continuat să mă lovească continuu, fără să realizeze măcar, cum spun alții, că eram doar un om singur și sărac și femeie pe deasupra, și ar fi putut dovedi milă și iubire creștinească și față de mine. Am fost și la biserici de multe ori și au inventat că proștii cred că numai nebunii merg la biserică sau că eu eram ipocrită etc. Nu au realizat că nu era nicio găluscă amară, ci adevărul frumos, eu fiind clar un om singur, fără legătură cu vreo forță politică.
”Întotdeauna românii își distrug propria coroană/își fură singuri căciula”etc.
”Eu, cînd am înțeles că totul e așa cum spune ea, m-am îngrozit.”
”Tu ești vîrful și ei te lovesc încontinuu cu ideea să te doboare.” E total ilogic, dacă eram vîrful nu aveau niciun motiv, în mod clar eram omorîtă, izolată total, fără bani de haine sau pantofi mulți ani, nici de pîine chiar, în mod clar de tot am încercat și am fost persecutată, nu m-au acceptat nici între pacienți psihiatrici, în mod clar nu am avut nicio greșeală sau nebunie viața toată, pot încă dovedi, în mod foarte clar nu am avut nicio șansă din 84 și am fost torturată continuu fără să fi avut dreptul să muncesc sau să studiez, deci nu au încercat niciodată binele și nu aveau motiv să mă lovească, cu atît mai mult dacă eram vîrful.
Tu ești puterea lor/statul și ei te loveasc încontinuu din 84, adică lovitură de stat una după alta, mereu cu ideea că ei vor schimbare și că dacă lovesc statul, adică pe tine, reușesc ei mai ușor schimbarea.”
”De fapt ei nu fac decît distrugere de lucruri bune, fiindcă tu nu ai fost decît binele.”
În 2007, după un an întreg de chinuri groaznice, au intrat unii peste mine cu ideea că ei m-au distrus în finalul anului cu ajutorul armatei române. Azi ziceau că generalii nu mă pot distruge, fiindcă eu sînt mai inteligentă decît ei. Încă mai au obsesia distrugerii. Dar ziceau și ei că nimeni nu are niciun interes să mă distrugă sau să mă omoare, fiindcă nu am greșit absolut nimic toată viața.
”Li s-a spus că tu ești nebună și ei asta cred, asta e tot. ”
”Tu ești un om foarte pur și luminos și ei te văd altfel.”
”Nciodată nu mai fac așa ceva.” De obicei ei așa zic după ce mă chinuiesc noaptea întreagă și probabil așa i-au păcălit pe unii proști că eu făceam ceva rău, cînd, de fapt, după cum spun și ei, eu nu aveam cum să mă apăr cînd mă loveau nebunii și doar acei nebuni făceau răul prin lovitura și chinul asupra mea.
”ei sînt nebuni cu iluzia că au putere și de fapt e o iluzie. Ei sînt totodată obsedați de menținerea controlului lor asupra lumii și li se pare că puterea lor slăbește fiindcă tu ești mai inteligentă decît ei. De aceea li se pare jusitificat să te omoare, fiindcă își simt voința amenințată.”???
”În realitate ei se ridică odată cu tine, puterea lor ești tu și numai atunci te pot lovi tare tot pe tine, ca niște idioți.”
În același timp, mi-a venit totuși și ciclul azi, deși anul trecut a venit mai rar, fiind în premenopauză, cu control endoscopic al sistemului urogenital, care nu prezintă defecte fizice. M-a durut și azi noapte regiunea pelvină, cum am mai pățit în ultimele săptămîni, mai ales lateral, deci nu era uterul.
”Ea încă nu a înțeles că ar fi o rușine pentru poporul român să o acceptăm.” Eu cred că el/ea nu a înțeles, nu ar fi nicio rușine. Cine sînt ăștia?
Pe vremuri toți erau orbi. Tu le-ai dat lumină și ei te-au mîncat puțin cîte puțin.
Înainte de Crăciun, în seara de Ajun, m-au invadat cu multe gînduri rele și de ură de moarte ca întotdeauna. Era și unul care spunea că îl deranjează că tocmai eu, care reprezint adevăratul spirit bun al Crăciunului - cu sufletul bun și luminat - tocmai eu sînt torturată și respinsă de o viață întreagă. Cu puțin înainte era unul foarte vehement, care spunea că ”explică-le că ea nu poate fi acceptată !!”.
Apoi au dispărut și gîndurile lor nu m-au mai deranjat aproape deloc, zi de zi, stînd la mama la Voluntari.
Apoi a reapărut unul brutal în gînd după Anul Nou cu ideea veche cu care mă scuipă ei mereu că ”trebuie neapărat s-o distrugem”. Apoi nu au mai fost.
Azi din nou, în timp ce eram la supermarket, a intrat unul cu aceeași idee - ”Am înțeles ce fel de om este, într-adevăr așa a fost mereu și a fost perfecțiunea. Trebuie neapărat să o distrugem, fiindcă dacă ar înțelege ...ăia... (nu am înțeles la cine se referea) îți dai seama ce prost ar ”da” că am torturat astfel de om 35 de ani.”
Mereu au fost din ăștia după moartea tatei, cînd am fost izolată complet, după toate că eram singură din 84 și torturată zi de zi, cum am povestit pe blogul meu. Totuși merit dreptul la muncă și la studii și puteam dovedi că am avut mereu dreptate și că nu am fost niciodată nebună, cu niciun fel de tulburare, darmite delir. Era imposibil. Pot să îmi plătesc studiile ca om liber și vreau să fac măcar masterul, fiindcă acum e prea tîrziu pentru mai mult. Desigur era mai bine mai devreme, am explicat în detaliu și am fost capabilă dar ei spun mereu că eu am fost respinsă din cauza faptului că am fost băgată la balamuc. (!!!) că nu era o problemă de vîrstă, ci faptul că ei mă chinuiseră și că mințeau. Dar încă eram în stare, și încă mai pot, abia aștept, cum am spus și în 2006-2007, să mă bucur să citesc din nou 7-8 ore zilnic, plus bucuria studiului în sine și întreaga lumină a vieții. Mereu am fost în stare, mi se pare normal să fie adevărul și dreptatea, pentru care mă rog lui Dumnezeu din nou. Nu numai că am fost perfectă, dar nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața, pot dovedi chiar că psihologii și psihiatrii mint, aș fi fost în stare să scriu cărți și să îi cunosc ușor pe alții, și lumea în general, darmite pe mine! Ei trebuie să îmi recunoască autoritatea ca om normal și apt de muncă, așa cum am fost de fapt mereu, și atunci și medicul de familie ar accepta să îmi dea adeverință de muncă și studii și nu ar mai juca rolul de Javert față de Jean Valjean și mama, singura mea relație, m-ar accepta și nu ar mai fi singura și aș trăi drept cea mai fericită femeie din lume. Gîndiți-vă logic, sînt deja 35 de ani de tortură și ”închisoare”, deci trebuie să fie adevărul. Mă tem că nu ați înțeles cum sînt, am fost chiar perfecțiunea, chiar dacă am fost singură mereu și merit libertatea, și dreptul să studiez ceva mai degrabă teoretic, cum mi-a fost felul mereu, plătind din propriii mei bani, fiindcă atunci aș putea vinde apartamentul meu personal pe care mama insinuează că îl vrea ea sau că nu mă lasă și în niciun caz sprijină să îl vînd și/sau aș avea banii din bunurile aflate acum în indiviziune. Am răbdat și de sărăcie și foame chiar toată viața, dar am moștenit legal și fără păcat și știu, desigur, că există povești despre sclavii din Roma eliberați la moartea stăpînului ”aparținător”, cum se zicea la psihiatrie. Consider că eram mereu unul dintre cei care meritau această onoare a eliberării, și ar fi fost cu folos, atunci eram chiar tînără încă. Nici acum nu ”trebuie” să mă omoare/distrugă, cum continuă unii să latre.
Ei sînt foarte răi, mereu au zis că trebuie să înțeleg că eu trebuie să mor pentru poporul meu. Nu au dreptate.
”Tu trebuie să înțelegi că tu trebuie să mori nu fiindcă tu ești nevinovată, ci fiindcă ceilalți au greșit.”
”Ea încă nu a înțeles că ar fi o rușine pentru poporul român să o acceptăm.” Eu cred că el/ea nu a înțeles, nu ar fi nicio rușine. Cine sînt ăștia?
Și în engleză ziceau că eu trebuie să mor pentru porcii din țara asta sau pentru cei care m-au ”distrus”. Cum adică pentru? Adică astfel va fi mai bine pentru ei? E greșit.
”Pe vremuri toți erau orbi. Tu le-ai dat lumină și ei te-au mîncat puțin cîte puțin.”
”ei sînt atît de proști încît mereu înțeleg totul pe dos. În 35 de ani ei nici nu au înțeles că trebuie să te accepte și ei cred și acum că trebuie să te distrugă.”??
”Nouă ne-au trebuit 30 de ani pînă am înțeles.”???
”Ei sînt total egoiști, ei se gîndesc numai la interesele lor personale.” ”Pentru ei e o rușine adevărul, cum ți-au zis ei din 2006, de aceea te-au lovit mereu.” Nu cred.
CONȚINUT ADULT NUMAI CÂTEVA CUVINTE VULGARE, ESTE UN BLOG PENTRU PESTE 18 ANI, FOARTE TRIST, NERECOMANDABIL PENTRU CEI INCULȚI SAU PREA TINERI
Vă vine să credeți că din țărână cresc trandafiri, copaci înalți, case și oameni? Atâta frumusețe incredibilă. Hai, recunoașteți... chiar puteți crede că toate cresc din pământ așa frumoase?
sâmbătă, 13 aprilie 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postare prezentată
Ultima parte – CONCLUZII - enumerare
Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...