din zilele trecute, 10-13 mai

”Nu vezi cum se uită la tine? Cu dispreț. Și tu ai fost numai binele o viață întreagă.”
Ai fost un om perfect și fără greșeală, dar ei toți te urăsc. Nu există niciun motiv real pentru ura lor, singurul motiv sînt minciunile despre tine.
”Lor li se spun încontinuu minciuni.”
”tu ești cel mai bun care a existat vreoldată și ei toți vor să mori. Îți dai seama ce înseamnă acest lucru?”
Nu înseamnă nimic. Mereu aveți obiceiul să culturalizați realitatea, dar adesea în dauna victimelor bune și nevinovate, cum am fost eu. Adică interpretați, dați un sens care nu există în realitate, în fraze de genul acesta și în practică totodată, și mai aveți și prostul obicei de a lăsa loc liber interpetărilor aberante ale celor proști, prin fraze sau probleme deschise. Totuși, în cazul meu, fiindcă eu eram evident un om inteligent și bun, perfect respctabil, ați fi putut să nu mă ”sacrificați” în numele corupției și crimelor celor proști, ați fi putut să mă respectați și să îmi lăsați viața. Faptul că ei vor moartea mea deși am fost un om perfect este un lucru rău, dar nu înseamnă nimic și niciun fel de semnificație pe care o atașați post factum acestui fapt nu trebuie să fie motiv ca eu să fiu ucisă în minciună și otravă, așa cum am fost legată în lanțuri și tortură și închisoare încă din 84.
Mai apuneau adesea că pe mine nu m-au acceptat fiindcă am fost prea inteligentă și prea bună. Aceste lucruri sînt calități, nu defecte și, oricum, dacă aș fi avut drepturile la muncă și la studii, aș fi dovedit sigur ce am fost mereu și nimeni nu ar fi avut nimic cu mine.

Sînt convinsă că sînt plicticoasă și spun din nou lucruri lipsite de importanță, care de fapt nu m-au obsedat niciodată.
Azi a fost soare și vînt și cerul mai mult senin. O duminică liniștită, frumoasă, eu am fost lăsată în pace. Mi-am revenit acum aproape complet după răul de acum 2 zile. nu a mai fost aglomerație pe stradă, nici ieri.
Azi au intrat numai cu 2 - 3 idei peste mintea mea. :)
”Ei (?) cred că tu ai fost nebună și tu nu ai fost niciodată nebună.” (De aceea se poartă mereu cu tine așa) De fapt, repet, au fost numai cîțiva oameni toată viața în viața mea. Eu întreb cum pot ei să creadă că un om pe care nu îl cunosc e nebun, o idee destul de vagă, imprecisă. Ei spun că ”li s-au prezentat probe mincinoase etc.”
”Ajunge”
”oamenilor nu le place de tine, nu te vor, nu te pot înghiți”
”tu ești exact opusul a ceea ce cred oamenii despre tine.”
Deși unii au repetat aceste 2 idei de multe ori, ele se bat cap în cap, fiindcă nu pot fi adevărate simultan, decît dacă aceia care nu mă plac într-adevăr cred că eu sînt într-un anumit fel (urît sau neplăcut sau rău pentru ei) ca om, ca individ, ca persoană, dar totodată nu mă cunosc, deci se înșeală, fiindcă aproape nimeni nu a fost în viața mea, nu a vorbit cu mine, nu a colaborat cu mine în vreun fel sau altul. (Erau unii care spuneau că eu nu m-aș putea oricum adapta să am bani sau libertate, și drepturi, fiindcă nu am avut toată viața așa ceva, deci alt motiv absurd de a mă omorî!!)

Ieri m-am întîlnit iar cu o vecină mai în vîrstă de la scara alăturată și iar am salutat-o. Apoi am perceput vag ideea unui individ care poate se referea la mine: ”Nimic, numai respectul”. Era ca și cum ei interpretau modul meu de a reacționa, de a mă purta cu oamenii, felul meu de a vorbi. Este însă adevărat că ei au spus astfel de cuvinte de mai multe ori, legat de puținele mele interacțiuni cu alte persoane. M-am revoltat puțin, sînt plictisită și dezgustată puțin de această aparentă investigație și intruziune în viața mea. Bineînțeles adevărul e exact cum am spus eu - absolut sigur nu am uitat: întreaga viață, dar mai ales inn 84, cînd a început calvarul meu, nu am greșit nimic față de nimeni, nu am făcut niciun rău, nu am avut gînduri sau vorbe rele niciodată despre nimeni, referitor la nimeni și niciodată emoții negative față de oameni fără motiv. Cele care au fost cu motiv au fost puține, pentru că, încă din copilărie, am păstrat neîntinat sentimentul frumos față de oameni și bucuria pură a vieții, în mod real niciodată ipocrit și mereu am luat în considerare faptul că oamenii au și vicii și virtuți, și defecte și calități. Mereu am iubit și iertat, dar oricum nu aveam altceva de făcut și astfel au trecut 3 decenii și jumătate. Viața la fel - părți de lumină și umbre, iar eu am fost mereu îndrăgostită de lume și de lucrurile bune. Nu m-am enervat de fapt niciodată, pot explica totul, dar am fost mereu conștientă de toate și am prevăzut consecințele mereu. De asemenea, nu am fost agresivă niciodată. Cred că încă pot dovedi toate acestea despre mine. E puțin incredibil și trist, fiindcă am fost exclusă din societate cu agresivitate și violență. Am fost numită nebună etc. Eu mereu am fost cum am scris mai sus. Față de vecina aceea, pe moment am simțit și milă, din fapte pe care le știam și le-am observat.
În realitate, cum mi s-a spus uneori, oamenii răi au înțeles perfect ce fel de om am fost mereu și m-au respins pentru motive contrarii minciunilor pe care le spuneau despre mine: îi deranja că eram un om prea pur, prea bun, prea calm și normal, rațional, alții cu ideea că cei răi sînt mai deștepți, alții cu ideea că oamenii așa curați și calmi sînt legume sau nu sînt buni și plăcuți altora fiindcă nu par umani și vii și calzi și stau cu nasul în cărți ca niște ”roboți inteligenți” sau transformați de necazuri sau psihiatrie în ceva nenatural, alții cu ideea că sînt prea deșteaptă, alții cu ideea că ”cu tine nu se poate nimic”, fiindcă tu ești incoruptibilă, alții că nu le place că nu gîndesc nimic vulgar etc. În realitate, aceste idei se transformau în pretexte de crimă (și otravă și altele), deși nu trebuiau să fie așa ceva.

În trecut și ieri ziceau :
”Proștii întotdeauna, cînd văd un om superior, simt o ură atavică, încearcă mereu să îl distrugă, să îl înțeleagă, să îl analizeze, să îl omoare, să îl distrugă.” ? poate nu întotdeauna, poate voiau să spună că eu sînt un om superior, dar au mai spus că e ”evident că tu ești binele asuprit de rău”
Iar au intrat oamenii scîrboși (au mai zis și așa în trecut):
”Cum să facem să se enerveze?” ?!
”Nu se poate ”face” nimic, nu a fost nicciodată nebună”
”Ei întotdeauna s-au gîndit la răul tău și la cum să te distrugă, și tu nu ai înțeles (mult timp), fiind un om bun.”

”toți au înțeles că nu ai avut nicio greșeală, dar nu vor să te accepte, toți vor să mori.”
Au intrat iar porcii aseară tîrziu, după ce scrisesem din nou adevărul despre dragostea mea din tinerețe:
” Ea nu a înțeles încă de ce trebuis să o omorîm.” Mă îndoiesc că ei trebuie să mă omoare și mă îndoiesc că ei aveau nevoie ca eu să înțeleg că ei trebuie să mă omoare, pentru ca ei să mă poată omorî mai ușor sau liniștiți, sau sub oblăduirea acceptării acestui lucru de către restul lumii. De multe ori m-au lovit cu ideea că eu trebuie să înțeleg că ei trebuie să mă omoare sau spuneau doar, cu reproș, că eu nu pot înțelege aceasta. Ca și cum asta e problema lor. Și de aia mă otrăvesc ei, dar îi deranjează chipurile faptul că eu nu înțeleg că ei așa trebuie să facă. Dacă așa era, atunci de ce nu îmi spun ei mie măcar unul dintre motivele reale, legate de realitate și de scopul lor în mod rațional? Eu cred că nu e niciunul și nu am cum să știu dacă într-adevăr îi deranjează prezența mea fizică, așa cum au părut să zică uneori, din cauza faptului că eu ma fost f-tă de medici. Au zis din nou că toți cei f_ți de medici sînt omorîți sau izolați etc., ca și cum eu și ăia am avea influență nefastă asupra altora. Alții ziceau că e exact invers, tocmai că nu trebuiau să mă omoare. !!
ce aberație! Întreaga mea viață, chiar din 84, deși eram perfecțiunea cu adevărat, absolut tot ce păreau să vrea și să judece alții despre mine era că trebuie să mă omoare, și cum să mă omoare. Poate că nu era și nici nu e așa.
”medicii sînt priviți ca niște monștri sacri și tu ești omorîtă, înțelegi cît de monstruos e acest fapt?”
Eu încă mai cred că ei nu trebuiau să mă omoare, nici în trecut și nici acum. De fapt nu s-a schimbat nimic din 1984 pentru mine, absolut nimic din situația legată de mine. Și obiectele mele sînt aproape toate vechi, de la începutul anilor 80 și am și lucruri de îmbrăcat din copilărie, de pe la 13 ani, în care mai încăpeam acum 13 ani.
”Nu e adevărat ce ți-au spus mai înainte. Oamenii nu știu nimic despre tine. Toți vor să mori fiindcă li s-au spus mereu minciuni. Viața ta a fost distrusă doar de cîțiva oameni răi.” Bun, deci atunci trebuie să fie adevărul (cum era clar din 84 și am spus mereu) și aș avea măcar dreptul legal la muncă și cei răi nu m-ar mai omorî, ba chiar nimeni nu ar mai vrea asta, fiindcă aș avea statutul de om liber și aș fi cunoscută exact pentru ce sînt și aș avea măcar cîteva relații cu alții și o muncă orcît de umilă, cum am cerut mereu. Și toată fericirea.

”Oamenii au devenit extrem de egoiști Cristina. Cît despre povestea ta, e adevărul (în afara unui foarte mic detaliu, îl voi corecta, mulțumesc), dar ei toți cred altceva.” Cum adică altceva?
”Oamenilor li se spun numai lucrurile aparent rele din viața ta, dar interpretate greșit sau rupte de contextul evenimențial sau cuvinte rele ale tale, sau ale celor cîțiva din jurul tău, dar rupte de contextul comunicațional.” Cum adică oamenilor li se spun...?? Adică eu sînt un fel de spectacol pentru ei, deși evident am fost abuzată de exemplu psihiatric (ei scriu peste tot despre abuzuri sau erori psihiatrice) , deși evident am fost mereu complet singură, clar nu din cauză că nu puteam comunica sau munci cu alții, ci fiindcă mi s-au luat drepturile - repet, complet singură și complet săracă o viață întreagă și chipurile ei se distrează cu idei, minciuni sau știri despre mine? dar oricît ar fi fost mințiți, așa ceva mi se pare incrdibil, e total ilogic, chiar dacă nu vedeau că evident eram un om bun și normal, toți au zis așa. Acum îmi amintesc cum, anul trecut, după toată tortura continuă, mă interpelau direct pe stradă, se uitau urît la mine- ”să îi dea Dumnezeu mai mult decît poate duce” Singură fiind nici nu aveam ce greși și nimeni nu avea cum să mă cunoască și 35 de ani am fost așa. Și săracă, ei cei de pe străzi, au avut mereu bani, spre deosebire de mine. Cum naiba credeau minciuni despre un om clar singur de tot și sărac? De ce ”trebuie” să li se spună minicuni despre mine? Așa au zis porcii și cînd m-am mutat aici, că trebuie ca oameni să creadă răul, ca să mă omoare și să mușamalizeze faptul că mi s-a făcut rău în trecutul îndepărtat, înainte de a veni aici.

Azi, 13 mai, iar a ieșit pe stradă un bărbat necunoscut, dintre cei mulți care se uită urît la mine, probabil și cu scopul (indirect) de a îi face pe alții să creadă lucruri rele despre mine.
”Ai greșit cînd ai scris că rușinea e un lucru palpabil față de onoare. Ambele nu sînt palpabile.” Da, e adevărat, e un detaliu pe care l-am scris greșit.
”Și nu pot să o aranjeze?” Au zis oroarea asta de foarte multe ori - aranjare înseamnă omorîre, dar nu toți proștii știu.
”Nenorocirea e că pe tine te-au torturat monstruos întreaga viață și tu nu ai greșit absolut nimic.” ”de aia vor toți să mori” ”de aia nu te acceptă nimeni.”
”ei mereu cred că etc. etc.”
”E cea mai mare rușine prin care a trecut Romînia” ”de aia vor toți să mori.”
”Americanii nu vor să te sprijine.” Din nou și aberația asta fără sens de fapt.
”toți vor să lovească damblaua.”
eng.: ”they can't support you, because they did the same thing towards you."
Ce naiba de sprijin voiau ei să am din partea americanilor? Nici acum nu au înțeles că nu am legătură cu politica și că am fost mereu un om normal. Viața mea nu a depins absolut sigur niciodată de sprijinul vreunei puteri politice, fiindcă ei la asta se referă, am avut doar ajutor mic financiar din partea a două femei miloase, că altfel nu aveam cu ce să mă încalț și să mă îmbrac iarna deloc. Le mulțumesc încă o dată, au avut sufletul bun și uman, frumos. Am fost ajutată de cîteva ori cu sume mici și din partea celor din România, cîțiva oameni adevărați. Altfel, fiindcă nu mă acceptau să muncesc, a trebuit să rabd de foame și lipsă de haine mai mulți ani. Normal că nimeni nu a jucat teatru, asta a fost realitatea și mereu, post factum, din 84, ei inventau altceva.
”ei mereu neagă absolut totul, deși adevărul e 100% clar.”
”Ei nu au înțeles nici măcar că, fără tine, ei toți nu sînt nimic și nu din cauză că tu ai fi greșit ceva sau c[ ai fi rea și nebună, ci findcă tu ești ceva foarte, foarte bun.”
Etc Etc. Multe alte idei vechi de-ale lor.
”idioții din alte țări continuă să te otrăvească.”
”treptat, toți nebunii au început să creadă răul despre tine.”
”Cum dracu vreo ca oamenii să creadă așa ceva?” Așa au zis și în urmă cu 12 ani. ”E foarte simplu: ea nu a greșit absolut nimic.” ”Idioții au văzut doar faptul că ți s-a făcut rău și au inferat că erai tu nebună sau greșiseși ceva.” ”Nu, așa li s-a spus.” etc. ”tu ești un om condamnat fără nicio vină, atîta tot.” ”tu nu ești un om condamnat, că nu avea cine să te condamne.” ”tu ai fost lovită toată viața numai findcă tatăl tău (vitreg) era nebun.” etc

”tu ai spus adevărul despre bărbatul acela care ți-a făcut rău. Despre oamenii răi nu se spune niciodată răul.” Mai mi-au spus așa de multe ori, dar nu au dreptate, pot explica. Și, în plus, eu am fost perfecțiunea. El, ca și voi care mă scuipați acum, nu avea niciun motiv să îmi facă răul și să se poarte ciudat cu mine. În plus, toți ziceți că toți au mințit despre mine, înseamnă că au mistificat adevărul despre modul exact în care el m-a lovit și au inventat eventual că eu am fost nebună sau proastă, și nu era adevărat. Pe de altă parte, mereu spuneți că pînă și proștii au înțeles că eu am dreptate. De multe ori suneți că lumea mă disprețuiește fiindcă m-am plîns, deși au înțeles că totul a fost și ESTE numai cum spun eu. Deci toți urăsc victimele, așa cum era scris indirect sau direct în mai multe teorii psihologice. Totuși, acesta e un caz mai grav decît altele, fiindcă eu eram numai binele și capabilă de muncă și studii cu adevărat. Într-adevăr numai lucruri frumoase și bune. E totodată un caz grav de crimă. Eu nu am fost un om cu tendințe de lamentare, dimpotrivă. Pe de altă parte, mereu, în comunicarea verbală cu alții, inclusiv în scris pe internet, eu sînt cea care s-a purtat normal și nu am inspirat niciodată prostie, nebunie sau răutate și nici minciună niciodată. Am fost mereu un om calm și sincer și era clar și încă este că ceilalți erau agresivi fără motiv sau aveau intonație ciudată sau cîntată etc. Eu nu am anticipat nimic rău niciodată și am avut încredere normală în oameni mereu. M-am gîndit odată, cu mult după ce nu l-am mai văzut, că poate el avea de la început, din toamna lui 88, intenția să divorțeze, fiindcă vorbea mai urît (de fapt doar ușor disprețuitor) despre soția și soacra lui, mă gîndeam că poate voia să se folosească de mine ca să divorțeze, dar am greșit, fiindcă oricum nu am putut înțelege logic de ce ar fi avut nevoie de suferința mea fizică sau de gura rea a lumii în acest scop. Repet, a fost doar un gînd neterminat, eu nu am tras această concluzie cu adevărat și acum cred că într-adevăr nu era acesta motivul. Am făcut prostia să explic asta, fiindcă la un moment dat, am văzut că așa fuseseră aparențele și am vrut să trezesc oamenii care mă chinuiau la realitate, adică să nu tragă cponcluzii pripite, că poate de fapt motivul era altul. Dar proștii niciodată nu judecă corect și trag concluzii pripite și fără logică. Eu însămi am fost lovită de concluzii fără nicio logică, pe care ei le trăgeau din înscenări pe care mi le făceau și de aceea am scris ce părea atunci adevărat despre el, doar PĂREA. Eu am crezut și încă mai cred oarecum că el era un om bun, dar în același timp e cert că el mi-a făcut rău, nu doar prin faptul că m-a sedus, și s-a purtat ciudat și după meditațiile cu el, și acum unii spun că el o să moară sau că o să-l omoare, poate vor să îmi pună în cîrcă necazurile lui, deși nu am nicio vină. Poate nu ați înțeles că el și acea poveste de iubire a mea, care îmi centrase viața atunci, au reprezentat numai o parte infimă din necazurile vieții mele, adică 1-2 %. El s-a purtat cu ură față de mine, poate a crezut că am rămas obsedată de el, dar eu niciodată nu i-am dorit răul.

”el e un om respectat, bre, și tu ești un căcat, de aia nu trebuia să spui ce ți-a făcut rău”
”vezi, de aia oamenii proști consideră că voi, cele bune și cuminți, sînteți proaste și ceva rău, findcă îi dați de gol pe cei răi.” E total greșit să mă acuze pe mine cu astfel de idei fără conținut real de fapt. Eu nu i-am dorit lui răul și nimănui niciodată, cum aș fi putut eu să vreau răul cuiva? Mai mult, nu sînt eu nici cauza indirectă a niciunui rău, asta e o invenție aberantă a celor răi. El a spus la un moment dat așa despre mine: ”Tu nu ai niciun pic de răutate, mie îmi plac oamenii cu puțină răutate.” Cei inteligenți nu au niciodată nici un pic de răutate și pot dovedi acest lucru teoretic și cu exemple. Tot el a spus: ”tu ești un gînditor”, ceea ce m-a deranjat și a mai spus. ”Avem nevoie și de oameni puri.”
Voi nu știți să faceți distincție între cazurile grave de crimă și fleacuri și credeți numai în zicala ”azi un ou, mîine un bou” și în faptul că trebuie să mă omorîți pentru ascunderea adevărului, cum mi se spune mereu. Deci încurajați corupția și propășiți crimele împreună cu cei răi în mod clar - și otravă și orice altceva.
Eu nu am fost o sfîntă, fiindcă sfinții sînt mereu nebuni, după cum e și scris și povestit. Mi s-a spus că lumea mă vede deci, printre multe altele, un fel de don Quijote, cînd de fapt eram un om în stare de dăruire de bine și frumos și eram perfect responsabilă și inteligentă. Proștii îi consideră, ca și voi, pe aceia buni și puri idioți care le strică ciorba și viața socială, cînd eu eram cu adevărat un om în stare de treabă și de acțiune, care putea să muncească cu mîinile suflecate, la propriu și la figurat. Vi se pare că eu aș fi visătoare, fantastă etc. și nu am fost defel așa ceva.