9 octombrie 2019

ora 7 seara, 9 octombrie 2019
Bună seara.
Să continuu divagațiile mai importante.
Ei iar au spus că eu sunt asasinată monstruos din rațiuni politice - eu habar nu am de acestea, dar cei mai mulți așa cred că este. Ei spun din nou că acele rațiuni politice înseamnă că oamenii politici au mințit poporul despre natura mea ca om, despre felul meu de a fi etc. Bine, dar asta nu înseamnă politică. Eu nu am de unde ști la ce se referă ei fiindcă nu urmăresc și nu am urmărit știrile. Am deschis întâmplător mai demult la știri pe internet - diverse canale de știri din țară sau din străinătate, ziare sau televiziuni - și am văzut că, într-adevăr, multe știri se leagă de viața mea din trecut sau din prezent în modul următor: pe masa mea e o vieioză roșie, această veioză are anumite proprietăți și roluri în viața mea și e cumpărată de ieri cu 50 de lei și astfel apar de exemplu, știri despre umbrele roșii cu un anume preț și ciuperci roșii și pizza cu 50 de lei felia etc. Da, am observat acest mecanism și am înțeles, Dacă nu înțelegeți cititți tot blogul meu. E normal în cazul intelectualilor. Toți intelectualii sunt ca niște lumini care dau sens întunericului, ca spirite în echilibru cu materia, sursa și rodul creației. Ei zic din nou că toți oamenii la care se observă așa legături multe și complexe cu lumea sunt omorâți. Nu, nu e adevărat, eu sunt evident izolată și omorâtă, dar nu e necesar și poate vă veți răzgândi, cum am spus de atâtea ori.

”cei mai mulți vor să te omoare ca să ascundă rușinea faptului de a îți fi făcut răul în trecut tot ție. Nu e vorba de alte crime ale lor și vor să mori fiindcă ție ți-au făcut răul și au mințit mereu. ”
O crimă neintenționată, deci o eroare sau greșeală care putea fi reparată s-a transformat în omor deosebit de grav în momentul în care ei au înțeles că au greșit și au continuat cu ideea că tu trebuie să mori pentru ca ei să aibă reputația neștirbită. Oamenii politici te-au transformat în minciună politică. Cei care au gândit moartea ta te-au otrăvit și astfel tu ai devenit vulnerabilă pentru proștii care vin peste tine. Pentru a te putea omorî, ei mint și te otrăvesc și asupra ta se adună tot felul de nebuni și proști care cred răul despre tine și vin să cerceteze sau să te lovească direct. De fiecare dată, după un timp, acești proști au înțeles mereu că au fost păcăliți și mințiți despre tine și imediat au gândit și ei la fel, așa cum cred toți că e normal - și anume că trebuie să te omoare ca să nu zică lumea că ei au fost proști și păcăliți despre tine. Etc.

”Întreabă-i ce înțeleg ei prin libertate.”
Ei prin libertate înțeleg să fie liberi de Cristina, de nimic altceva, să nu depindă de Cristina. ”
Libertatea, așa cum o înțeleg ei, nu a existat și nu va exista niciodată. Toți depind de toți ceillați, și într-un mod aparte depind de cei inteligenți, cum ai fost și tu.
Tu ai fost mereu cea mai bună (?).
Deasupra se ridică mereu numai cei mai buni, adică inteligență și bunătate totodată. Tu ai fost deasupra lor ca intelect și ei nu au vrut să te recunoască niciodată din 1984 și mereu te-au lovit ca să fie ei deasupra ta. (??)
Nu înțeleg, nimeni nu a vorbit cu mine.

Sunt convinsă că veți înțelege la sfârșitul acestui rezumat, pe care chiar sigur îl voi termina, plus lucrurile scrise pe blogul meu d emine, că de fapt nu trebuiau să mă omoare. E foarte simplu: nimeni, absolut nimeni nu are dreptate, orice ar spune rău despre mine. Ei au spus numai răul, anume că sunt nebună în fel și chip. Ei spun că au inventat multe alte minciuni, despre care nu am habar. (?)
Repet, orice spun unii despre mine este evident fals și a fost mereu fals, am fost singură toată viața, inclusiv acum.
Cei care cred aberații abstracte că sunt nebună devin probabil agresivi văzând o parte din legătura mea cu lumea în cuvinte și obiecte și fenomene.
Ei spun că eu trebuia să trăiesc închisă undeva, ascunsă de ochii lumii. E fals și asta. Ar fi însemnat tot crimă. Eu puteam și trebuia să fiu acceptată exact pentru ce sunt, nu ceea ce am fost ca intelect mai demult, nu ceea ce e numai în fantezia lor. Puteam fi acceptată și respectată și aș fi reușit în mod sigur în muncă și relații cu alții și chiar studiu și creație intelectuală, drepturi ce mi-au fost luate, probabil și datorită concepției unora că trebuia să fiu ascunsă ca ”dumnezeu” sau geniu, ca să nu vadă proștii că lucrurile se leagă de viața mea. Acei proști nu ar fi existat, aș fi fost tratată ca om, ca intelectual normal. Normal că niciun om inteligent nu trebuie analizat sau studiat, doar nu sunteți nebuni!

aproape ora 8, îmi arde pielea feței, voi continua de unde rămăsesem pe 7 octombrie
”proștii cred că tu învârți lumea în jurul tău.”
?? Cum adică?
Dacă îi întrebi ce înțeleg ei prin a învârti, ei nu știu ce să spună, fiindcă au o idee foarte vagă. Ei cred că ești un fel de monstru pe care trebuie să îl omoare fiindcă lumea se leagă de creierul tău în întregime, prin simpla ta existență. Prin simplul fapt că ești în viață și te-ai născut. Ei cred că tu ești un fenomen negativ și că diverse lucruri rele din viața lor există numai fiindcă tu învârți lumea în jurul tău. Ei cred că creierul tău e anormal și toate celelalte creiere sunt normale. În realitate răul nu e cum văd ei și nici nu au fost lucruri monstruoase în cursul vieții tale și lucrurile rele nu au legătură cu tine. Răul a existat datorită răului făcut asupra ta fără motiv, fiind tu în poziție centrală, cum cred ei, fără să înțeleagă. Celor din oraș li s-a spus la un moment dat că fără tine nu se poate și că legătura ta cu lucrurile în general e un lucru normal și logic și că lumea e mereu la fel. Ei au spus atunci că ei sunt de acord cu aceasta, dar vor pe alta, nu cu asta, adică cu tine. Idioții toți cred că această legătură e din cauza că te-au f_t sau din cauza delirului celorlalți despre tine, - dar legătura era dinainte, în mod normal, ca pentru orice om logic și inteligent, spun eu.
Tu ești întreaga civilizație - o dată cu moartea ta nu moare nimic, ci se transmite spiritul tău mai departe. Etc.
Mai demult, poate cu 10 ani în urmă, spuneau că e monstruos să îl omori pe dumnezeu așa monstruos în propria lui țară. Încă nu eram moartă și puteau să se oprească din otravă, fie că eram dumnezeu, fie că nu.
Pe tine te-au respins absolut toți, în întregime și încontinuu (din 1984) și tu nu ai greșit nimic. Când lor li se spune ”asta e”, ei știu că e vorba de tine și te lov - esc ca pe un fel de dușman, ei nu folosesc expresia în sensul ei fatalist de acceptare a sorții și a celorlalți oameni, deci și a ta, că și tu ai fost lăsată de dumnezeu pe pământ. Ei o vor respinge la fel și pe următoarea, chiar dacă ea nu va fi șchioapă sau băgată la balamuc. De fapt proștii te omoară din cauza minciunilor, nimic altceva.
iar au început rechizitoriul lor - ”britanicii nu vor să accepte că au greșit.”
”voi nici acum nu ați înțeles? Nici după 35 de ani nu ați înțeles că ea are dreptate în cele mai mici detalii?”

Acolo rămăsesem: ”adică vrei să spui că...”
”Adică vrei să spui că (și mereu intră cu aceeași idee) că omul cel mai bun și inteligent din lume este chinuit încontinuu de o viață întreagă și e omorât pe șest și nimănui nu îi pasă?”
Cui?!
Ești cel mai mare geniu al omenirii etc.
Geniu feminin?
Tu ești singurul geniu feminin. Bărbații mereu vor să te distrugă dar fără tine nu se poate. Etc.
Nemții vor face lumină în toată povestea ta, Cristina. ?!
Nu este vorba de așa ceva. Nu e niciun fel de delir politic și lumină oricum este. Întotdeauna a fost lumină în viața mea, se poate dovedi că nu am fost niciodată proastă sau nebună.
”Zăgrean e cel mai mare monstru din istorie.” ?!
”pe tine toată lumea vrea să te omoare, fiindcă francezii au greșit asupra ta.”

E foarte simplu cum i-au păcălit pe proști: cei din viața ta într-adevăr făceau pe nebunii și te băteau sau își băteau joc de tine, se purtau ciudat și tu mereu te purtai normal. Unii credeau că nu ai memorie despre ce ți-au făcut rău fiindcă nu erai nervoasă sau supărată, fiindcă ei nu vedeau întreg tabloul vieții tale. În același timp, tu nu vorbeai nimic în gândul tău, dar ei da și inventau lucruri abjecte și nebunie și îi făceau pe proști să ceadă că tu însăți gândeai sau vorbeai anormal și urât și ei nu, că nebunia lor era nebunia ta etc. Cei care credeau că ești geniu respins credeau că tu îi scoți din minți pe ceilalți mai puțin inteligenți decât tine și că trebuie să fii retezată ca intelect și lergătură cu lume, adică izolată. Tu ești evident singură de 35 de ani, dar proștii tot nu pot înțelege.

Toți oamenii îi cred numai pe nebunii politici și tu nu ai cum să fii crezută, mai ales fiindcă nici nu ai avut fantezii politice o viață întreagă. ?? Eu nu aveam cum să am așa ceva, fiind evident singură. Iată încă o mostră de prostie:
”ei credeau că tu știi ceva și tu nu știai nimic.”
e adevărat că ai fost mereu singură, dar milioane de oameni cred că ești nebună și că ceea ce e logic să gândești sau să nu gândești nu se aplică și ție.” ?!!
Ce naiba de prostie e asta? Fabulații despre un om cu care de fapt nimeni nu vorbește și nu a vorbit niciodată? Cum? Cum naiba puteți să o luați așa razna, în afara realității? Cine sunteți? Ce vreți acum de la mine? Ce vreți de la oricine? De ce?

”acesta e rahatul politic al francezilor, Cristina, ei nu cred că tu ești duimnezeu, ei cred că tu ești...”
Așa lasă ei uneori frazele neterminate, aceasta fiind o tehnică de distrugere psihologică. Diverse și uneori contradictorii deliruri se leagă de aceste fraze. În plus, frazele neterminate incită gândirea proștilor, care se prind în cârlig.
Iar intraseră nebunii ăia cu ideea ”familia Popa trebuie să cedeze totul” legându-se de familia mamei din Sibiu.
Unii spuneau că oamenilor li s-a spus că în spatele meu se ”ascunde” un bărbat. Nu e adevărat!

Ție ți-au refuzat absolut totul, chiar și nevoile elementare umane ți le-au negat. Dacă erai bărbat, te acceptau.
Cum ai fi vrut tu ca ea să îi convingă să nu o otrăvească?
Faptul că tu te-ai masturbat o singură dată în viață, de fapt fără plăcere sexuală (că nu știai cum să faci !!), nu a dăunat nimănui, dar faptul că ți-au făcut rău zi de zi și că te-au otrăvit le-a dăunat.
Oricum ei făceau mult rău și otrăveau dinainte de acel lucru.
Întreb și eu - oare masturbarea face rău altora sau persoanei în cauză? Adesea ei râd de mine că eu nu înțeleg nimic din sexualitate, dar că am înțeles tot restul. Ei spun că actul sexual, chiar dacă e în cuplu, este de fapt autoerotism și că oamenii au iluzia că trăiesc sexual prin partenerul lor, că de fapt e vorba doar de propriul lor creier și ei nu se amestecă virtual, cerebral, unul cu altul. Decât prin f_t de la distanță. Că masturbarea e la fel cu sexul, doar că persoana e singură. ? Nu știu.

O altă idee veche a lor este că ei și-au creat nișe în societate. Au aruncat balastul, adică lumea de jos, asupra ta, și ei astfel s-au ridicat în societate.
Tu ești la cel mai de jos nivel în societate, adică la nivelul politic. (tu ești demult la cel mai înalt nivel). Politica, precum celelalte activități omenești, - agricultură, industrie, religie, sănătate, educație, artă, științe, servicii, (tele)comunicații etc. este legată de dumnezeu, adică de tine. Dar oamenii văd numai politica ca fiind legată de tine. Ceaușescu a omorât-o pe cea dinaintea ta și te-a crescut pe tine. Istoria se va repeta la fel și unul din ei va prelua puterea prin uciderea ta și nașterea următoarei. ?!! Istoria nu s-ar fi repetat dacă tu ai fi reușit să fii măcar puțin acceptată de oameni pe drumul devenirii tale proprii. Dar tu nu ai reușit, toată viața, să fii acceptată deloc, de niciun om, ba chiar nu ți-au lăsat niciun drept. Tu nu ai mers niciun pas înainte și ești tot săracă și singură, aproape în același loc unde te-au crescut. Singura ta activitate socială este scrierea clară și simplă a tot adevărul despre martiriul tău pe facebook și pe blogul tău. Unora li se pare mereu - și vin mereu alții și alții - că alții încep să înțeleagă adevărul din ceea ce scrii tu - de fapt numai din 2012 încoace - încât proștii cred că tu nici nu ai fi terminat de scris. Ei ți-au îngreunat până și această umilă activitate.

Da, e adevărat, aș fi terminat de scrsi în mod sigur din primăvara acestui an, nu mai e mult după aceeste divagații, veți vedea. Lucruri groaznice pentru omorârea unui om nevinovat de scris și în ce mai am de scris. Da, trebuie să termin de scris, dar ei oricum m-ar fi otrăvit și m-ar fi lovit, chiar dacă nu scriam nimic, așa cum au făcut încontinuu din 1984.
Singurul lucru bun și plăcut păe care ți l-au lăsat întreaga ta viață a fost această pisică neagră a ta. Da, și încă vreo 2-3 lucruri. Dar Cloe, pisica mea dragă, a fost otrăvită cu mine la bloc și chiar zilele trecute starea ei s-a agravat, face de mult timp doar câteva picături de pipi și acum doar cu sânge. Era o pisică vioaie, activă, energică. Acum zace toată ziua pe pilota mea și abia se mai mișcă. Încă bea apă și mai mănâncă. Sunt extrem de tristă. Scaun are. Am fost demult la veterinar, la doi, inclusiv zilele trecute, voi povesti mai încolo.

Ei au spus adesea că toți știu că eu am fost distrusă și că viața mea a fost calvar zi de zi din 84 și DE ACEEA nimeni nu m-a vrut și nu mă vrea și acesta e motivul pentru care toți cred că eu sunt căcat și trebuie sp scape de mine, să mă omoare. Dar ei spuneau așa și acum mai mulți ani când, în plus, eram și tânără.
”tu ai fost sacrificată dintr-un motiv nobil”
?? Cum adică am fost? Și ce?
E una dintre ideile delirante ale oamenilor. Tu de fapt ești omorâtă, nu ai fost, și ești omorâtă pentru scopuri meschine, nimic nobil, cum cred nebunii.

”tu nici nu aveai ce mânca și cu ce te îmbrăca o viață întreagă și ei creaseră deja un delir megaloman al lor și o imagine megalomaniacă a ta.”

Voi continua mâine.

7 octombrie 2019

Deoarce unii oameni sunt răuvoitori și înțeleg totul greșit din ceea ce am scris eu (ceea ce e adevărat), adaug aici încă câteva rânduri despre un lucru legat de cele scrise de mine zilele trecute, care era subînțeles.

Am explicat de multe ori că nu am avut niciodată delir sau interpretare greșită a realității, deși am fost o persoană singură toată viața și evident torturată psihiatric, ceea ce nu ar fi contat, dar mai ales otrăvită. Unii erau obsedați de ideea că trebuie să îmi creeze un delir sau să înnebunesc cu adevărat.

Pe tot blogul meu nu veți găsi niciun fel de interpretare greșită și, în mod evident, niciun delir.
Sunt conștientă de faptul că oamenii singuri, mai ales dacă percep gândurile rele și chiar monstruoase ale altora, pot să creadă lucruri care nu există în realitate. Unii spun că asta s-a întâmplat cu ceilalți, și de aceea toți mă omoară, fiindcă au laut-o razna și cred despre mine lucruri care nu au existat niciodată.

Dar eu nu aveam decât foarte puține indicii sau informații reale din realitate pe care să mă bazez, deci nu aveam cum să delirez sau să trag concluzii greșite, fiind totodată un om inteligent.
Absolut sigur lucrurile legate de perceperea gândurilor altora de către mine s-au petrecut exact așa cum am scris eu în postările mele anterioare. Unii spun mereu că din cauza asta eu nu am greșit nimic toată viața față de nimeni.

Este adevărat că am avut tendința să cred că că îngânarea sunetelor din mediu poate să protejeze creierul, mai ales dacă omul respectiv, adică eu, este f_t sau lovit cerebral în timp ce unii huligani din fața blocului țipă lucruri urâte. Dar nu se știe cine îmi lovea creierul în acele momente, fiind și facilitată această acțiune prin otravă. Poate că nu acele persoane din fața blocului. Eu nu am gândit greșit niic mai demult și nici ieri sau acum, eram doar obosită. Nu am tras concluzia, fiind singură, că pot să îmi apăr creierul prin îngânarea vocilor celorlalți, era doar o presupunere. Unele persoane mi-au spus că acele persoane, ca și mama, primeau ordine să mă f_tă, să mă otrăvească etc. sau să oprească acele vorbe rostite foarte tare și să mă lase în pace, ca și cum existența mea fusese militarizată de oameni proști.

Voi continua mai pe seară. Pisica mea face pipi foarte puțin sau cu mult sânge și medicul veterinar spune că are cistită, așa cu spunea și în primăvară când s-a întâmplat prima oară. Am făcut atunci degeaba ecografie și am plătit și alte servicii, inclusiv la un medic în oraș, care mi-a dat antibiotice injectabil. Eu cred că biata pisică a fost otrăvită în oraș, unde apartamentul meu era extrem de otrăvit și nu am avut ce face, am luat-o cu mine de vreo trei ori. Înainte urina normal și nu cu sânge. Azi am telefonat dn nou la medicul de aici din Voluntari și a spus că e cistită și să merg cu ea la cabinet să îi facă o injecție.. Oricum, chiar dacă era otravă din cauza nebunilor din oraș, medicii oricum mă puteau trata, atât pe mine cât și pe pisicuță.

6 octombrie 2019

Bună seara, e ora 7 seara, 6 octombrie 2019
Continuu povestirea despre viața mea, deși sunt singură.

”ei practic au inventat că tu faci răul oamenilor prin gândirea ta, lucru pe care ei nu îl puteau dovedi și te omoară.” Da, era un pretext fals și absurd, ba chiar se putea dovedi că nu am făcut niciun rău.

Deoarece am scris depsre conexiunea mea cu lucruri legate de Franța mai menționez că în 2003 am făcut o excursie ieftină și în condiții foarte greșe cu mama, până la Paris și înapoi. A fost greșeala mea, ar fi trebuit să nu mă duc, dar atunci, pe moment, uitasem cât de groaznic se poartă mama cu mine, mai ales când eram într-o excursie sau călătorie. Nu mai povestesc acum ce s-a întâmplat atunci, am impresia că era pe blog, sau oricum urma să scriu în seria ISC. Voi continua cu rezumatul meu mai nou.

Am văzut pe internet derularea incendiului din Paris, de la catedrala Notre Dame. Am fost tristă, fiindcă mereu am prețuit foarte mult operele arhitectonice și istoria lor, și poate că, de felul meu, am ținut într-o vreme mai mult la lucrurile vechi decât la cele noi.
Tocmai atunci mi se desprinsese de chei brelocul meu cumpărat de la Paris, cu turnul Eiffel pe el, luat de la magazinul de suveniruri de lângă catedrala Notre Dame. Cunoșteam că există o legătură între obiecte și lucrurile desemnate de ele etc. Eram tristă, mă gândeam în mod absurd și inutil că dacă aș fi reușit să repar brelocul mai repede, fiindcă tocmai voiam să îl repar, atunci poate nu ar fi fost incendiul, la care nu mă așteptam. Știu, era gândire magică și era posibil ca aceia care au produs incendiul să fi desfăcut dinadins brelocul meu, pentru a da vina pe mine. Nu e niciun fel de vrăjitorie, asta vă pot spune cu certitudine. Fiindcă flăcările erau puternice, deși efectiv mă simțeam rău din cauza otrăvii din bloc, am luat cleștele și m-am străduit să repar cât mai repede și bine brelocul.
Cu puțin timp înainte de incendiul din 16 aprilie 2019, una dintre prietenele mele de pe facebook, Adina Stoicescu, care poartă numele unor rude prin alianță ale mele, pe care o cunoscusem personal în 2010 la Cenaclul de seară de poezie la Universitate, unde fusesem la olimpiada de franceză, postase poze din călătoria ei la Paris, o poză cu statuia lui Eminescu cu trupul emaciat, așa cum au fost o vreme la modă, la fel cum era grupul statuar din fața Teatrului Național. O altă poză era cu o inscripție graffiti care nota anul unor tulburări social-politice pe care l-am uitat, cred că era vorba de o mișcare de stânga despre care desigur nu știam nimic. Nici la Adina nu m-am gândit niciodată, nici înainte de a fi ea prietenă pe facebook cu mine și nici după. Nu am avut nicio vină și nicio greșeală nici legat de acel incendiu.

Continuând ceea ce începusem să scriu în seara de 4 octombrie 2019, completare.
Am uitat să scriu un lucru important - eu am vorbit în gând puțin, numai la instigările lor, numai fiindcă ei mă încărcau cu prea mute vorbe infecte și ură. Eu nu am spus nimic rău sau mincinos ca ei, și numai în ultimii 2-3 ani am descoperit că, dacă vorbeam în gând, atunci mă simțeam puțin ușurată, că altfel vorbele lor aveau un efect de tortură și presiune mare asupra creierului meu. Deci era un fle de autoapărare, dar numai de vreo 2-3 ani, deci descoperită târziu de mine, înainte nu am încercat așa ceva că oricum nimeni nu vorbea cu mine și nimeni nu mă întreba nimci în gând. tot numai în ultimii 2-3 ani au intrat unii, numai de 2-3 ori înmod sigur cu mici chestionare în gândul meu, la care am răspuns. În rest, vorbele lor erau monstruoase și eu nu le-am repetat în gândul meu. Dar e posbil să se fi strecurat câteva uneori. Cei care mă întrebau câte ceva spuneau că au înțeles că eu nu am greșit absolut nimci toată viața și considerau că trebuie să tacă și să fie totul mușamalizat și eu omorâtă.

Este adevărat că vorbirea în gând nu îmi dăunează defel, în timp ce rostirea cuvintelor cu voce tare îmi face rău, dacă ei sunt în preajma mea. Eu nu cunosc mecanismul neurofiziologic prin care vorbirea în gând nu mă lovește, dar vorbele rostite tare mă lovesc, mai ales cerebral. Acum două seri mi-am promis mie însămi că nu voi mai rosti cuvintele cu voce tare, fiind singură în casă. Acum, în timp ce scriu, repet cuvintele în gând, fiindcă sunt obosită, dar în general nu am făcut acest lucru nici când scriam. La fel, nici când citeam, încă din copilărie sau tinerețe, nu repetam cuvintele în gând, nici când memoram sau învățam, fiindcă aveam un creier puternic. Este posibil ca alții să fi repetat lecturile mele și să fi mințit despre mine. Este posibil ca de acum înainte să mai vorbesc uneori în gând, fiindcă îmbătrânesc și e mai greu. Vorbirea mea cu voce tare singură în casă nu era un simptom de boală psihică, ci era din cauza izolării de atâția ani. Bineînțeles că nu aș fi făcut acest lucru - care de fapt mie îmi dăuna - cu condiția să fi fost acceptată puțin în societate, măcar pe internet să fi avut cu cine vorbi. Absolut sigur eram în stare să tac, dar nevoia mea general-umană și pentru suflet și pentru minte este și a fost de a fi împreună cu alții și mai ales de a îi asculta pe alții vorbind, nu de a vorbi eu. Și nu am avut pe nimeni aproape toată viața, și deloc de 14 ani, după moartea tatei. E o chestiune psihologică. E inuman să izolezi un om perfect bun, înseamnă că îl omori. Abia acum am înțeles ce credeau unii oameni ilogici despre mine: tatăl meu urla la mine că eu îi îngân pe ei, ca într-un cântec de Anda Călugăreanu, despre o copilă OBOSITĂ (sau poposită), deci cum sunt eu acum din cauza otrăvii mai ales și alte cauze, care ”la fântână te îngână”. Am înțeles că unii credeau că eu repet în gând vorbele tatei sau poate chiar tata credea așa, când, în mod sigur 100% nu îngânam pe nimeni. Abia acum văd adevărul - înseamnă că cineva îngâna în gând vorbele tatei, sau chiar el, sau unii credeau ilogic că eu îl îngân.
Repet, am vorbit în gând numai în ultimii 2-3 ani și o dată sau de două ori în tinerețe, când mi-era tare rău, dar nu am mai vorbit deloc în rest ci doar în ultimii ani, numai când mă încărcau cu insulte abjecte, minciuni, amenințări de moarte, și teroare. Vorbitul în gând s-a petrecut natural, fiindcă mă limpezea, mă ajuta să mă simt mai bine, fie că eram f_tă, fie că eram otrăvită, ceea ce nu a fost delir și puteam dovedi.

Acum o zi-două am vorbit puțin în gând, fiindcă sunt obosită și nu mă simt bine. Ca întotdeauna, imediat ce m-am trezit, mama a început să vorbească cu voce tare aproape încontinuu, deși nu are nimic să îmi spună. Nici pe ea nu am îngânat-o decât numai de câteva ori și numai în ultimii 2-3 ani, și numai atunci când era foarte rea fără motiv și se purta urât și țipa la mine, desi sunt om matur de aproape 50 de ani. Deoarece grupuri de tineri sau cei care au amenajat reabilitarea termică a blocului vecin timp de mai multe luni - stăteau seara și noaptea în fața blocului meu și aruncau cu voce tare sau chiar țipând și urlând adesea - cuvinte urâte, vulgare, sau cuvinte legate de viața mea - de vorbele tatei - gen e ”râsul pi_dei” și altele, atunci eu i-am îngânat în gând de câteva ori, fiindcă verbul a în-gâna de aici provine, adică de la repetarea în gând a sunetelor din mediul înconjurător. Eu am înțeles prea tărziu funcția de autoapărare a îngânării, abia în ultimii câțiva ani. În timp ce ei țipau sau urlau sau strigau cuvinte urâte cu ură ore în șir eu eram lovită cerebral, exact când ei urlau acele cuvinte și mă durea capul. Atâția ani de zile. Abia de 2-3 ani am desoperit că pot vorbi sau cânta în gând sau că pot îngâna sau că pot să imit chiar și muzica clasică, dar numai cu un anumit instrument sau fredonând cu vocea mea, nu cu cuvinte în gând, și foarte rar mi s-a părut că pot chiar să imit o melodie fără voce. Astfel am descoperit că dacă imit cuvintele lor, exact cu tonul și melodia vocii lor, eu mă simt mai bine și ei mă lovesc mai puțin. Astfel, ei chiar plecau din fața blocului meu uneori, și veneau alte grupuri și au inventat ideea că eu ”sparg” găștile lor agresive, deși nu s-a întâmplat de mult timp. Din fericire, corzile vocale ale oamenilor produc sunete, nu zgomote, și toate sunetele, nu doar oamenii, pot fi îngânate cu ușurință. În psihologie aceste lucruri se numeau reprezentări auditive, lucru perfect normal. Compozitorii au și imaginație creatoare muzicală. Ei spun că eu sunt încă tânără și am simțurile bune - văzul, auzul și celelalte și creierul uman are funcție de reflectare a lumii, la mine încă e bună. La fel și gândirea mea e corectă, reflectă corect realitatea. În general se spune că oamenii cu simțurile bune, adică mai sensibili, sunt mai inteligenți, mai puternici, nu cum cred proștii că e mai bine să fii dur și nesimțit. Simțurile omului au funcție de autoapărare. Numai zgomotele mă pot lovi. cea ce ei au făcut mereu, încă din vara lui 89 și eu nu aveam unde să mă refugiez.

Tot abia acum am înțeles cum mama mă torturează dimineața, când încă nu sunt dezmeticită. Sau noaptea. Ea dă impresia că mă îngână și eu nici nu ghicisem până nu de mult. Ea are de mult timp obiceiul să repete cu voce tare de mai multe ori ceea ce spun eu sau să mă întrebe de mai multe ori ce spun, deși aude, obligându-mă să repet cu voce tare totul de multe ori. Mai are și prostul obicei de a vorbi când am gura plină la masă sau când sunt pe vasul de WC.

Nici când citeam sau memoram în școală sau în facultate nu aveam obiceiul să vorbesc în gând, nici când aveam examene scrise sau orale și m-a mirat când la Cluj în cămin, în primul an de facultate, era o studentă care învăța cu voce tare. Nici în copilăria mică nu citeam și nu învățam cu voce tare și nu spuneam nimic în gând.
Cei care intră cu ideea ”nu trebuiau s-o spargă” asta gândesc ei: că nu trebuiau să îmi lovească creierul astfel încât eu să percep cuvintele lor în gând, cum s-a întâmplat numai după moartea tatei. Totuși aceasta nu poate fi un pretext pentru ca ei să mă omoare. E adevărat că gândurile lor erau minciuni, lucruri monstruoase, ură și amenințări de moarte, dar eu eramun om bun și inteligent și nu trebuia ca ei să mă considere obiect, adică ceva ce trebuie spart, f_t, băgat la balamuc etc. Dacă ar fi fost adevărul, aș fi avut libertatea, adică drepturile fundamentale, și aș fi putut munci ceva, oricât de puțin și chiar studia, sau măcar participa la o activitate socială, chiar dacă percep gândurile lor. Chiar și gândurile lor pot fi imitate în gând, fiindcă au o anumită muzicalitate, chiar dacă nu se aud - creierul percepe frecvența și intensitatea, chiar dacă acele lucruri nu se aud. Eu nu am îngânat nici gândurile lor în propriul meu gând decât rar în ultimii ani.

Absolut sigur m-aș fi adaptat în societate și nu aș fi fost mai prejos de ceilalți, care și ei își percep gândurile unul altuia, și dacă aș fi avut libertatea și măcar câteva relații cu alții, chiar mai rar sau în scris, atunci nu m-ar fi otrăvit și ar fi știut că sunt om bun, care nu gândește, inclusiv vorbe în gând, decât ce e util sau bun.

Unii spun acum, azi, 5 octombrie 2019, că exact asta însemană f_tul, adică imitarea, îngânarea altei voci sau persoane. Nu știu.

Mi s-a spus și în trecut că pentru proști verbul a gândi se folosește pentru vorbirea în gând, iar verbul a vorbi se folosește pentru rostirea vorbelor cu voce tare. De aceea unii intrau peste mintea meacu ideea ”bine, dar nu gândește nimic”, și îmi spuseseră așa sau lucruri similare, deci lipsite de înțeles pentru mine, chiar și înainte de moartea tatei, când nici măcar nu percepeam gîndurile nimănui, ci numai ceea ce vorbeau cu voce tare. Este posbil deci ca unii să fi crezut că eu vorbeam în gând și înainte și după moartea tatei, deși eu nu repetam în gând aberațiile și ura lor. Dar repetam uneori cuvintele lor rele cu voce tare, ceea ce tot mie îmi făcea rău. Eram singură. În general, dacă eram torturată în diferite feluri sau scuipată cu vorbe monstruoase în gând, aveam tendința să spun adevărul cu voce tare, să explic ceea ce era de fapt bun și frumos - toate sentimentele sau chiar un fel de monologuri despre minunea vieții și diverse bucurii estetice sau filozofice, despre ceea ce e bun, chiar elaborat intelectual dar întotdeauna gândirea mea personală, nciodată vorbele altora, sau lucruri copiate din cărți. Gândirea mea, exact ca în cărți orice fel de gândire a unui om normal, se producea în profunzime, deci nu pe ecranul mental, care este ca un fel de coală pe care scrii, ca un monitor sau desktop pe care poți vorbi sau desena etc. după ce - la un timp foarte scurt, dar totuși un timp - le gîndești în adânc. Acolo unde ele nu au formă de cuvânt și nimeni nu ți le spune. Pe ecranul mintal se pot proiecta sau exterioriza atât cuvinte, cât și sunete sau culori sau imagini sau orice fel de reprezentare a lumii simțurilor. Cum am mai spus, ca orice om normal am avut nevoia de comunicare, mai ales de a îi auzi pe alții rostind prelegeri sau cuvinte, mai puțin nevoia ca eu să vorbesc cuvinte, deși exista și aceasta. Oricum, așa am fost de mică, un om tăcut. Dacă doar ascult pe alții sau citesc fără să vorbesc în gând nimic, mă simt extraordinar de bine. Acum însă, după tot ce a fost, după ce ei m-au lovit mereu cu gândurile lor infecte și extrem de agresive, după ce am văzut că de fapt vorbirea în gând mă ajută, mă protejează, voi încerca să rosesc și eu unele cuvinte în gând, în sens profilactic, acum știu că mă pot ajuta - și voi rosti în gând și când scriu - unele cuvinte, pentru a scrie mai ușor fiindcă trebuie să termin povestirea. Abia acum voi rosti poate câteva cuvinte în gând și când citesc, alegând pe cele mai bune sau frumoase. Mi-am făgăduit să nu mai vorbesc cu voce tare singură, fiindcă vreau să încerc să mă simt puțin mai bine. Voi încerca să mă centrez pe lectură și pe alte activități și nu mă voi plânge cu voce tare singură, chbiar dacă mă va durea ceva mai rău. Sau dacă mă vor otrăvi. Dacă societatea m-ar fi acceptat un pic, măcar pe internet, atunci ar fi fost foarte simplu să nu mai rostesc deloc cuvintele în sin-gură- tate. Și această izolare a mea e de mult și e singurătate practic din 1984.
Mai demult intrau unii proști intrau peste mintea mea cu ideea că ”țara asta are nevoie de liniște” și atunci am înțeles că de fapt unii (poate) i-au mințit nu știu cum pe oamenii ilogici că eu aș fi lătrat cuvinte (urâte) în gând și eu de fapt nici nu percepeam gândul nimănui, darmite să vorbesc eu în gând. Poate că era un pretext de al lor de a mă omorî sau de a îmi face răul. Voi încerca să MĂ ȚIN DE CUVÂNT, adică să nu mai vorbesc cu voce tare, ci numai în gând, chiar dacă voi simți iar nevoia să comunic despre frumusețea lumii, despre sentimente clare și armonioase, despre idei filozofice abstracte, despre durerea de stomac cu iradiere în spate etc. De asemenea, ca întotdeauna voi încerca să comunic direct cu oamenii, cum voi explica mai încolo, mergând la oculist sau la medic sau la cumpărături (puținele mele ocazii sociale) , și alte lucruri pe care oamenii le-au respins mereu, negând condiția mea umană și inventând post factum că eram condamnată la moarte, ceea ce era imposibil, fiindcă nu am greșit nimic și nimeni nu a vorbit nimic cu mine aproape întreaga viață.

Unii mi-au sugerat că vorbele mele erau auzite de oameni inculți și proști care nu puteau înțelege abstracțiuni sau poezie sau filozofie și credeau mai abitir că eram nebună. Sau că unii au mințit despre mine că sunt idioată și au creat ideea că ideile mele sunt ilogice sau nebunești, fiind eu izolată și respinsă complet din lumea intelectuală, inclusiv fiind luat în mod abuziv deptul la studii superioare - așa se zice - sau mințeau ca actuala mea medic psihiatru ”cine îți dă ție idiele acelea din poeziile tale ” etc. Ei zic că așa sunt tratați mereu nebunii. Alții zic că toată lumea știe că boli psihice nu există și că nebunii sunt oameni condamnați - eu la moarte. Dar absolut sigur nu am greșit nimic. (Nenorocirea e că lumea crede că tu reprezinți o forță politică și de aceea nu putem să te ajutăm. - ??)
Da, în general aveam tendința, când eram torturată, ca un fel de compensare, reacție firească a psihicului, de a vorbi despre ceva minunat de frumos sau lucruri bune cugetate complex și cu drag de lumină și bine. Ăsta e adevărul, exprimat de trista propoziție ”i know why the caged bird sings.” Idei de pace lumină, dreptate și bucuria de a iubi oamenii cu sufletul bun, ca un dovleac copt, ca mura lucind de rouă etc. dar cel mai mult ca întinderea necuprinsă a cerului albastru curat. Deci vorbeam abstracțiuni și lucuri complexe intelectual pe care proștii le considerau nebunie, dar asta era exact ca și dansul meu în casă singură, uneori privind în oglindă. Nu aveam cum să știu că cineva mă urmărește. Unii chiar au spus, de mult timp, că cei răi au inventat că eu aș fi vulgară și porastă și că deci aș fi spus lucruri rele sau proaste sau minciuni, deși evident eram binele și evident nimeni nu a vorbit cu mine niciodată aproape, fiind eu izolată forțat. La fel cu dansul acela, la fel am vorbit eu singură în casă, fără să știu practic că cineva și cum mă urmărea. Cei izolați mult timp e normal să vorbească cu voce tare singuri și fiindcă e necesar să audă un sunet omenesc. Inițial, în 1988, Zăgrean Leon, meditatorul meu, m-a convins că dacă vorbesc cu voce tare singură la mine acasă el mă va auzi și că mă urmărește cu microfoane ale securității, în care toată lumea credea atunci, așa se spunea. El mi-a trezit totdată încrederea că era un om bun și mi-a dat dovezi că mă urmărea prin repetarea vorbelor părinților mei la meditații, fiindcă eu nu vorbeam încă singură și el spunea că lumea crede că el e securist și părea normal că el are micorfoane la mine acasă, mama fiind angajată a unei misiuni diplomatice și decoi automat în legătură cu securitatea. De la el mi s-a tras vorbitul cu voce tare singură, și apoi de la izolare, dacă eram într-un grup cât de cât era simplu să tac.
Seara bună, voi continua mâine.

4 octombrie 2019

ora 1 jumătate ziua, 4 octombrie 2019
Bună ziua, continuu povestirea.

”toți cred un lucru care nu există.”

”mama ta nu e geniu, ea este un om rapace și rău. Geniile nu sunt așa.”
? Sunt unii care îmi aruncau idei despre genialitatea mamei sau a mea, de exemplu că eu aș fi geniu sau că lumea crede că mama este și de fapt sunt eu etc.

Încă o dată despre mecanica geniului.
Era spus când eram eu copil și apoi în liceu că geniul este o chintesență a valorilor unei culturi, valori spirituale în sens larg (și intelectuale) - inclusiv mituri, arhetipuri, curente de gândire sau artistice etc. Nu e necesar sau inevitabil, spun și ei, ca lucrurile tragice din cărți să devină realitate în viața geniului - de exemplu omorârea ciobanului mioritic sau zidirea Anei lui Manole sau moartea lui don Quixote etc. geniul oricând poate crea alte scrieri care să depășeasc matricea sau matca în care se naște și crește. Geniul creează alte valori. ”tu nu ai fost lăsată să creezi nimic, deși tu ai ieșit la lumină și ai înțeles totul.” ”ei au hotărât să te otrăvească și au continuat acest lucru fără niciun motiv, deși tu ai fost un geniu blând și bun în cele mai mici detalii.” ”tu ești româncă, dar, ca orice geniu, ești un spirit universal.”

Este adevărat, eu am trăit aparent formată din toate esențele și sensurile culturii în timpul meu istoric. Ca orice om inteligent. Dar eu am fost eu însămi și am depășit demult lanțurile celorlalte scrieri ale matricilor de semnificație din cultură, nu doar prin înțelegere, ci și prin capacitate de viață și muncă și chiar creație, în măsura în care ea e posibilă pentru femei cum eram eu. Nu era și nu e e nevoie să mă omoare, cum e în multe povești și legende, eu am fost mereu binele, personajele pozitive, și am reușit mereu, prin forța iubirii și gîndului logic și curat, ei pur și simplu mă reneagă fără motiv. E adevărat că toate detaliile se leagă și de viața mea de femeie singură și săracă, dar, dacă mă acceptau cât de cât, nu se întâmpla nimic rău.

De-a lungul vieții s-au condensat și au venit spre mine, prin diverși oameni mai răi sau mai proști sensuri din diverse scrieri geniale - literatură sau științe - și exact la fel au venit și sensurile legate de francezi sau delirul politic al unora, despre care voi scrie clar într-una din postările următoare totul. Dar aceste sensuri legate de aberații politice franceze sau altele sunt doar un fragment mic din tot și urmează aceeași mecanică sau fenomenologie ca și celelalte lucruri și nu sunt datorate faptului că am fost închisă la ”balamuc”.
Continuu în următoarea postare

Regina nopții este încă în floare sub fereastra casei mele. Afară au venit brusc frigul și ploaia. Acum câteva zile mai erau încă greieri întârziați.
Îmi amintesc cât de mult mi-au plăcut toate lucrurile de-a lungul vieții, și culorile, dar și acuarelele și vârful pensulei, subțire, îmbibat în apă colorată, trecând ușor peste hârtie.
Alunecând ușor, umplând schițele obiectelor imaginare.
La fel e sentimentul de a mă împărtăși din lumina lumii, ca o pensulă plină de culori delicate, evanescente, care mângâie planșele din fața ochilor.

E adevărat că în viața mea, fiind eu creatură logică, inteligentă, unele lucruri rele au avut tendința să se repete, adică făptașii nu erau responsabili, erau inconștienți și făceau răul neintenționat. Erau atrași de mine datorită subsistemelor informaționale conectate cu viața mea și erau mințiți să îmi facă răul. Adică îmi făceau răul fiindcă mi se mai făcuse înainte. Vinovați sunt doar aceia, puțini, care făceau răul fiind conștienți de tot și intenționat. Dar nici între ei nu există cineva care să înțeleagă lumea mea ”interioară”, adică puritatea și frumusețea gândurilor și sentimentelor.
De fapt, omul nici nu poate comunica altora imaginea sufletului său și nici nu exsistă cuvinte care să exprime diverse peisaje sufletești, ci doar câteva despre stări afective simple și rudimentare. Și nici acelea nu sunt comune tuturor.

Oricum viața mea a fostși este perfectă și în aparență, adică legat de cea ce e frumos și bun și cum se cuvine, dar oamenii nu au cum vedea acest lucru, datorită minciunilor celor haini. În lumea oamenilor inteligenți, cum am fost eu și sunt convinsă că sunt și alții, din câte am văzut scris în cărți, nu există niciodată vreun fel de pasiune politică sau părtinire de orice fel. E ilogic, nu are cum să existe și nu a existat defel nici în viața mea.
Azi mama s-a purtat normal și relativ bine cu mine, dar oricând, peste câteva zile ea poate să facă din nou scene și să mă lovească, ziua sau noaptea. Ei spun că, deși întreaga viața am fost aproape izolată și închisă cu mama, totuși oamenii cred că eu eram nebună și că am inventat lucruri rele despre mama. Eu niciodată nu mi-am schimbat gândurile și felul de a fi, ea se schimbă mereu, cred că ați înțeles și acest lucru. În fine, voi trece mai departe în povestire, chiar dacă repet lucruri scrise pe blog, acum mai clar în sinteză despre aberațiile lor și adevărul legate de francezi.

Acum, încă o dată despre triada Slăvescu - Zăgrean - Minulescu. Și despre alții. Cei trei menționați au fost dintre puținele mele contacte cu alți oameni de-a lungul întregii vieți. Voi scrie conglomerat, trecut și prezent, fără a explica legăturile dintre fapte sau semnificația lor.
Slăvescu locuia pe strada Londrei, la un colț, în zona cu străzi cu nume de capitale, unde, aproape de sediul guvernului, pe strad Paris numărul 18, locuia și tanti Piri, care vorbea prost franțuzește cu mine când eram copil. Mama nu a încercat să mă învețe franceză decât foarte puțin. Mama avea un accent oribil în franceză, fiindcă lucra la ambasada unor negri, așa credeam eu, dar ea nu avea accentul lor. Acum 2 ani, când ne-am întors de la Sibiu, cu trenul, la un moment dat m-a mirat că mama m-a mustrat ca pe un copil mic în franceză și avea accentul bun. Unii au inventat că mama era spioană, alții că era regina sau omul de bază al Franței, alții spuneau că era britanică alții că britanicii acopereau vinovăția Franței asupra mea. Etc.
Când m-am dus la Slăvescu, ea a spus cu (prefăcută) mirare că eu vorbesc franceza cu accent bun, ceea era oarecum adevărat. Ea îmi dădea cărți să citesc în franceză. Când am terminat meditațiile cu ea am rupt o frunză dntr-un tei de pe stradă, întru amintire. După mulți ani am fost iar prin acele locuri și am văzut că teii erau foarte bătrțni, niște cioturi tăiate pentru regenerare. În jurnalul meu din liceu era și scrisul lui Slăvescu Micaela și era și acea frunză de tei, care, după 25 de ani era tot verde intens. O inimă verde.
Dna Slăvescu m-a mirat prin faptul că avea o foaie cu poza lui Ceaușescu mâzgălită urât cu coarne etc., exact așa cum aju împărțit foi volante la revoluție în piață ulterior după un an jumate, în decembrie 1989, mai am și acum. Am întrebat-o ce e acel lucru, dar fără să menționez numele lui Ceaușescu, era evident ceva conspirativ, dar eu nu știam ce (aveam doar 17 ani) și îmi pare rău că nu am vorbit mai clar, așa cum am făcut eu de obicei. Aproape niciodată nu am fost confuză sau lașă întreaga viață, au fost doar câteva (2-3 ) momente de acest gen.
Slăvescu mă trata ca și cum eram o gâscă, o fată proastă, foarte naivă și curată la suflet, deși eu eram doar tânără, nu naivă. Îmi spunea ciudat că eu nu am avut niciun flirt, de parcă era tanti Piri, sau o descendență a ei. Cel mai neplăcut lucru a fost că mi-a dat o dată spre lectură o carte extrem de scabroasă, pe care nu trebuia să o citesc, despre crimele sexuale oribile și omorurile lui Barbă Albastră. Ulterior, desigur, ideea a fost preluată de alții și ma vizionat desene animate la facultatea de litere, când am luat unul dintre cele 4 sau 5 premii întâi la olimpiada de franceză, dar numai prima fată mergea la fața pe țară. De asemnea tanti Piri vorbea tot de Barbă Albastră ulterior, cee ce e logic fiindcă așa se adună lucrurile cu sens, chiar dacă absolut cert eu nu gîndeam în mintea mea acele idei - era din cauza celorlalți.
Apoi ea a dispărut din viața mea și cred că ați înțeles că nu m-am mai gîndit la ea deloc. Dar ceea ce spunea ea la meditații și cărțile ei erau o avanscenă a relației mele cu Zăgrean Leon, profesor de la medicină la care am fost obligată să merg la meditații. Și această persoană vorbea nonșalant despre viitor - se pare că și el era dintre cei care știau cel puțin încă din 1988 despre revoluțiile din 89 și chiar despre cum va fi sistemul de examinare în viitor - adică renunțarea la testele de memorie și introducerea testelor grilă. Pe el l-am întâlnit prima oară la librăria Mihai Eminescu, care ulterior a fost ciopârțită de alte afaceri, redusă ca spațiu și adâncită pe mai multe niveluri subteran. Eu locuiam oricum în apropiere de intersecția Eminescu pe Moșilor și apoi, în ultimii 14 ani, am locuit chiar lângă intersecție, într-un bloc unde vecinii m-au chinuit mult de la început - și aici chiar au fost persoane care semănau sau aveau legătură cu Franța, cum a fost întreaga mea viață, aproape toți, mai mult sau mai puțin.
Administratorul din ultima vreme a fost un anumit Gabriel Toader, care avea o figură asemănătoare cu poetul Eminescu în unele poze. Aici ei au încercat să mă amețească cu ideea că acolo stau mari poeți defuncți ai României, inclusiv Eminescu. Eu nu am mai văzut altă asemănare, în afară de faptul că poetul militar Marius C. Nica de la etajul 8, care avea legături cu italienii (apartamentul meu era de la un italian cumpărat - că altceva nu mi-au dat) cum avea și o bătrână de la etajul 6, acest Nica Marius declama propriile lui versuri cu voce stentorială și fuma și avea o oarecare asemănare cu Bacovia și m-a tratat cu batjocură de la început. Intrau unii peste mintea mea cu ideea că acolo stau porcii, nu poeții mari și alții că dacă Bacovia ar fi înțeles ce eram eu de la început, atunci nu s-ar fi întâmplat nimic rău și nu m-ar fi otrăvit. Soția lui a murit destul de repede de cancer, posibil și ea otrăvită. Însuși Zăgrean Leon se plimba pe acolo în 1989 în vară, ieșind în calea tatălui meu și a mea la un moment dat.
Este important de menționat că Franța, prin cultura ei și prin limba ei frumoasă și tot cu fond latin, la fel ca româna în această insulă de latinitate cum se scrie în manuale de școală, a contribuit mult la edificarea culturii românești și la formarea tezaurului limbii, e logic. Mai ales atât de mult în zbuciumatul secol 19, cu 2 revoluții mai importante în istorie. Desigur știți cum e dicționarul limbii noastre. Sufixe, prefixe, neologisme etc. Nu voi insista pe istorie și limbă, am vrut doar să reamintesc frugal, fiindcă de fapt acestea sunt cele mai importante determinări, cauze, inclusiv ale mutațiilor politice.
Numele de familie din limba română sunt de mai multe feluri, multe fiind cu escu la coadă. Acest escu are desigur legătură și cu Franța, a cărei limbă a fost asimilată, grefată pe trunchiul limbii române. Escu amintește practic de terminația eux în franceză anagramată, (e-u-cs) și puțin amintește în alt sens de esq (esquire) ca marcă de noblețe. Eminescu e și el un pseudonim, pe el îl chema Eminovici, așa se spune. Numele care se termină în eanu, ca al meu, se referă în majoritate la locuri, loicalități, ape și alte marcaje geografice. După revoluție am fost la librăria Sadoveanu, pe bulevard (care fusese autorul meu român preferat în copilărie) și acolo au organizat un fel de donație din partea Franței, și eu am primit o carte și am avut ulterior corespondență cu o franțuzoaică care îmi scria destul de des, mereu cu scris de mână parcă la șablon. În 1989 era bicentenarul Revoluției Franceze, ceea ce e important, fiindcă oameni ascultă și de niște legi numerice, nu doar de fundamentarea ontologică a limbii. Dar numerele sunt legate și de cuvinte.
”tu nu ești numai geniu/dumnezeu - tu ești singurul om normal.” Eu nu consider așa - e adevărat că am fost normalitatea absolută, dar de fapt și ceilalți sunt normali, doar că mai răi și mai proști.

Zăgrean Leon devenit apoi ”erou” al revoluției din 89, așa cum apărea în revista Pentru patrie. El a apărut în viața mea legat de foarte multe lucruri, de exemplu de cântecul lui Șeicaru despre militarul Zangra din fortul Belonzio, care moare ducând dorul războiului și afirmării sale ca erou. Acest cântec a fost preluat tot de la francezi, fiind un cântec la lui Jacques Brel. De asemenea poate fi menționat și titlul romanului ”Iubita locotenentului francez” al lui Fowles, autor la modă atunci, chiar și Zăgrean vorbea despre Magicianul. Fiind 1989, era și centenarul morții lui Eminescu, așadar actorul Caramitru, profesorul Socrate din Extemporal la dirigenție, a venit să recite la mine la liceu. După revoluție, Zăgrean s-a afirmat ca profesor de fiziologie, după o bursă în Franța, la Lyon, și cercetător în neuroștiințe sau neurofiziologie etc. un domeniu de studiu și al unei verișoare de gradul doi, deci de fapt nu e rudă de sânge cu mine, din SUA. Aceasta îmi amintește și de Changeux, cel care a scris Omul neuronal, un nume tot cu eux la coadă.
Când l-am întâlnit pe Zăgrean aveam 17 ani și el deja avea poziție socială bună și ocupație bună și era cu 19 ani mai vârstnic decât mine. El m-a hărțuit sexual și a insistat mult, vorbind enorm și atacându-mă sexual direct, și eu nu am avut nici cea mai vagă presimțire că el mă va chinui și nu am înțeles deloc că el avea intenții sexuale legate de mine, fiindcă el mereu se referea la paranormal sau la cartea Inteligența materiei și eu am crezut altceva. După 6 luni de presiuni foarte mari asupra mea, am ajuns să cred că mă îndrăgostisem de el, un lucru de fapt normal și fără păcat, care a fost totodată absolut singurul lucru irațional din viața mea.
La revoluție am fost martoră în 22 decembrie 1989 din întâmplare, după ce cu o zi înainte venise la mine Irina Ioniță, o colegă din liceu, care uneori era ciudată,cum am povestit, și atunci ea vorbea foarte înflăcărat despre revoluția din piața Universității din seara de 21. Apoi a plecat și părinții mei au deschis radio Europa liberă, un post pe care nașii îl ascultau, dar ei nu.
Irina a fost de asemenea una dintre puținele persoane prezente în viața mea întreaga mea viață. În ultimii ani această prietenă, fiindcă așa a fost ea, m-a ajutat financiar de mai multe ori, eu cerșind pe stradă cum am povestit când mi-era foame și mi-era greu. Ea nu a vorbit mereu cu mine și a fost una dintre puținele persoane care au văzut apartamentul cu otravă unde am stat în blocul doi. Nu știu dacă a înțeles, dar nu m-a mai căutat. Tatăl ei, istoric, a fost secretar la ministerul cultelor și ea m-a căutat mai mulți ani în ultimii ani de Paști. Ea a vorbit odată despre mama ei cu ”ma mere” și avea o voce rârâită, era puțin franțuzită și ea. Odinioară ea spunea că ar vrea și ea să aibă ”țara ei” ca mine, când vorbeam despre satul bunicilor. În sat, după Revoluție, au venti francezi cu ajutoare - am avut și eu o bluză micuță - și apoi au făcut o ”înfrățire” cu o localitate din Franța, cum au făcut în Ardeal, așa fiind moda, cu localități din Franța și Germania. Tatăl meu a vizitat Parisul, nașul meu a vizitat Germania. Ulterior, francezii au montat o țeavă de apă, probabil de la șipotul din sat, lucru care m-a rănit cel mai tare, fiindcă de fapt au distrus șipotul bun și limpede, care curgea greu în 2009. Încă mai curgea, cum spunea Blaga, ”dar șipotul, el a rămas”. Oricum, apa adusă în casa sătenilor (bunicul meu a refuzat) nu era igienică, era murdară și mă scârbea să văd că cuscra folosea, cum zicea ea, la gătit și la băut. Vecinul mamei, Marinică, a spus că el va trimite la analiză o mostră din acea apă.

Pe Slăvescu am căutat-o la scurt timp după revoluție, când am rugat-o să mă ajute să găsesc ceva de lucru dacă poate. Tata mă bătea rău, la sânge și vânătăi și spunea mereu că eu nu produc, așa cum se zicea de curve. Că trebuie să găsesc de lucru, dar nu am reușit, nici înainte și nici după revoluție. De aceea am făcut atunci o școală de dactilografie și stenografie, pe atunci existau. Am cerut ajutorul celor pe care îi știam, deci de fapt relațiile mamei sau tatei. Printre ei și Slăvescu, care mi-a spus atunci că îl cunoaște pe premierul Petre Roman și vorbește cu el, dar și pe soții Dan și Cristina Hăulică - fiindcă despre Hăulică îmi vorbise în liceu o colegă pe nume Cireșaru Adelina, care m-a dus la un spectacol cu Nicu Alifantis, care era tot rârâit și căreia îi plăcea să se plimbe pe bulevardul Dacia, care fiind Dacia, era sediul unor ambasade străine și a bibliotecii franceze. Slăvescu Micaela nu a putut să mă ajute să găsesc ceva de lucru, dar, pentru scurt timp, aproape că mi-a promis că mă va ajuta să lucrez în corectura de cărți la o editură, aceasta deoarece era clar căîn ultimii ani, adică acum, voi căuta de lucru în zadar și pentru un timp, în mod logic, urma să găsesc de lucru la editura lui Poenaru Vasile în București, tot la intersecția Rosetti - apropos de francezi - unde îl întâlneam și per Zăgrean Leon. După ce a promis, ea și-a retras cuvintele.

Am mai căutat-o când stăteam în blocul doi cu otravă, deci la Perla, aproape de tanti Piri și de ea, printr-o scrisoare. Ea mi-a răspuns printr-un telefon și mi-a explicat că totul depinde de bani, că dacă omul nu are bani, nu se poate face nimic. Apoi nu am mai știut nimic de ea, dar eu am suferit mult de sărăcie, e adevărat.
”toți au semnat un pact de neagresiune cu un monstru, un monstru care omoară un înger nevinovat.” ??
În blocul trei de la intersecția Eminescu s-au întâmplat mai multe lucruri urâte, nu doar otrava, cum voi mai povesti. Printre altele, acolo mă hăituiau oameni necunoscuți pe stradă care veneau grămadă și pietoni și mașini în cozi imense și unii îmi spuneau în gând că poporul nu e rău, e un popor bun și nevinovat, dar porcii ăia din bloc îi aruncă asupra mea. Odată a ieșit un bărbat pe stradă, care m-a apostrofat cu ”grăsime afumată!” și care într-adevăr semăna cu Jena-Paul Belmondo, cum spunea cineva peste mintea mea. El s-a mutat în blocul meu, sau a venit acolo, cu soție și nepoțel și probabil copii.

După Revoluție eu am luat diplomele DELF și DALF, ultima doar cu notă de trecere, deși într-o vreme știam franceză bine, nu foarte bine, și gramatică și puțină literatură. O parte din notare a fost subiectivă, fără ceva scris de mine. În facultatea de psihologie a fost în 6 ani o singură ocazie de studii sau bursă - care era în Franța și în psihanaliză. Vă dați seama, exact ceea ce nu îmi putea place defel, psihanaliza. În aparență eu știam franceză mai bine decât ceilalți colegi ai mei și știam și puțină psihanaliză și m-am străduit să scriu o lucrare cum au cerut ei în franceză - ulterior mi s-a spus că eu am fost singura neacceptată, că ceilalți colegi ai mei au plecat toți sau aproape toți în Franța în doi ani succesivi.

Mai am de adăugat despre Zăgrean Leon. Totul a fost exact cum am povestit deja, eu nu am avut nicio vină și nicio slăbiciune și nicio problemă psihică etc. Nicio greșeală. El a aplicat forță fizică mare asupra mea, eu doar m-am îndrăgostit de el, fiindcă nu puteam bănui adevărul despre el și nu știam nimic despre lume sau sexualitate. Eu nu am avut dorințe sau vise erotice. Mi s-a spus după mulți ani că atunci unii i-au făcut pe oameni (?) să creadă că eu eram de vină că mă f_tea el sau alții. Sau că eram curvă etc. După vara lui 89 au început să mă tortureze sexual de la distanță monstruos, după ce înainte erau mai blânzi, dar oricum toate acele posesii de la distanță erau violuri, eu plângeam degeaba, tăceam degeaba, imploram degeaba sau ”cedam” degeaba. Ei continuau să mă tortureze sexual, indiferent de orice. După prima internare la psihiatrie, a fost acea înscenare pentru povestea din nordul țării tot cu un escu, Ion Andreescu, zis Toni. Atunci a venit cu mine în cușeta trenului o franțuzoaică, care s-a luat de mine că e o rușine ce a făcut poporul meu la acea revoluție televizată.

Acum sunt la Voluntari și în camera vecină mie stă Cici, bolnavă de cancer, fostă profesoară de franceză.
Minulescu Mihaela, fostă profesoară a mea în facultatea de psihologie, este ca o copie edulcorată a lui Slăvescu. Și ea are un aer franțuzit oarecum, dar chiar seamănă fiizc cu Slăvescu puțin - același gen, nu mai explic. Și același mod de a vorbi. Despre această persoană voi mai scrie puțin înurmătoarele subcapitole, dar o parte am scris deja pe blogul meu. Ea poartă numele poetului simbolist Minulescu, un poet care nu îmi plăcea, din care nașul meu îmi recita faimoasele versuri - ”cheia ce mi-ai dat aseară, cheia de la poarta verde, am pierdut-o chiar acuma, dar ce cheie nu se pierde?” Cheia muzicii nu se pierde. În copilărie aveam poartă verde și în sat și la Voluntari, și aici unde stau mama a vopsit poarta, care era verde, numai acum câțiva ani în ruginiu.

Este tot seara de 4 octombrie 2019, afară plouă mărunt și trist, e rece, ceea ce e în avantajul meu, fiindcă frigul îmi este prielnic mereu, deși iubesc soarele și mai ales lumina.

Voi continua azi o parte din divagațiile legate de ceea ce am scris azi, fiindcă mâine vreau să termin cu divagațiile din caiet, notate în fugă, și voi termina divagațiile și voi trece iar la fapte mai recente și importante din subcapitolele care au mai rămas. Da, lucruri cu adevărat importante, chiar dacă dvs. cnsiderați că eu trebuie să fiu omorâtă, așa cum spun toți. Sper să apuc să le scriu, nu mai îmi trebuie mai mult de o săptămână, dar acum mâinile sunt tare amorțite și ei vor continua să otrăvească și să lovească periodic, destul de des și numai de aceea nu am terminat din martie aprilie, citți blogul meu tot și veți înțelege.

Deci, acum iar au intrat ăia care spuneau, de când m-am mutat în blocul trei, că ”poporul nu trebuie să înțeleagă niciodată nimic.” Și că de aceea trebuie ei să mă omoare. Unii dau vina pe famiolia Irinei Ioniță petnru această idee și pentru altele. Când tatăl Irinei era secretar la Ministerul Cultelor, eu i-am dat o scrisoare cu o parte din adevărul despre viața mea. El nu știu dacă a citit-o am lăsat-o la ușa lui, pe o stradă din centrul Bucureștiului, unde a fost sediul Facultății Titu Maiorescu, unde am fost angajată ca preparator împreună cu profesoara Minulescu. Tot pe acolo am fost împreună cu Zăgrean într-o scurtă plimbare, atunci când au fost evenimentele din Piața Universității în primăvara lui 1990. În momentul acesta iar îmi amorțesc degetele ambelor mâini - cum nu am pățit de mult, se pare că e iar otravă, fiindcă azi am mâncat, inclusiv ceva gătit de mama.

Mama Irinei lucra la Muzeul de Istorie și atât ea, cât și Irina erau în aparență regaliste. Aveau un cult în familie al familiei regale a României, după revoluție. Și în zilele de după 22 decembrie am fost împreună cu Irina prin București, martore la tot haosul de atunci. Unii spun că familia Irinei mă omoară în numele unei iluzii, dar eu nu știu la ce se referă.

Apartamentul lor din București a fost spart de hoți, după care ei și-au pus zăvoare foarte puternice. Apoi s-au mutat în alt apartament, nu foarte departe. Stăteau în zona Iancului, unde locuia și Aurora Liiceanu, datorită căreia am ajuns eu la Târgu Lăpuș, în povestea aceea cu sexul oral.

Cei din alte țări se poartă ciudat cu tine (?? poate pe facebook) fiindcă ei nu știu că în România se petrec crime extrem de grave. Numai germanii știu adevărul.

În ultimele luni de zile, unii îmi aruncă mereu ideea lor că ”nemții au înțeles totul.”, în timp ce alții îmi aruncă Nein sau Ja tot în gând.
”au înțeles nemții că trebuie să o acopere?”
Cum adică să mă acopere? Ei spun că ei trebuie să acopere creierul meu, ca nu cumva să înțeleagă oamenii adevărul despre mine, fiindcă proștii au fost mințiți de 40 de ani sau mai mult despre mine și toți au greșit. Ei spun că nu este o rușine, ci este o monstruozitate, o tragedie imensă viața mea, mai ales că în mod real nu am greșit absolut nimic și am fost un om foarte bun și inteligent și de aceea ei trebuie să stea peste mine și să mă scuipe cu idei urâte și rele sau să mă f_tă și să mă otrăveacă, cu scopul clar să acoper creierul meu, fiindcă creierul meu e dovada faptului că eu am avut mereu dreptate și ei deloc. Ei au spus foarte clar că ei trebuie să acopere adevărul chiar cu prețul vieții mele pentru ca omaenii să nu înțeleagă că ei mă omoară cu adevărat și nici că m-au chinuit monstruos toată viața. Mi-au spus clar că absolut toți vor numai minciună și absolut nimeni nu vrea adevărul în cazul meu. Au zis de nenumărate ori că eu nu am greșit absolut nimic și asta e monstruos și de aceea ei trebuie neapărat să mă omoare, fiindcă oamenii porști și buni nu trebuie să știe adevărul.
Ei spun că eu habar nu aveam că ei aruncau minciuni și vorbe rele despre mine în mintea proștilor, și nici măcar nu bănuiam că ei comunică în gând unii cu alții. Da, așa e. Au spus că li se pare ciudat că, până și în ultimii ani, când am înțeles, într-un târziu, că ei mint în gând despre mine, eu tot nu am încercat să vorbes cîn gând și să explic oamenilor adevărul despre viața mea și această monstruoasă crimă. Dar cui să fi explicat și cum și ce, doar nu eram nebună sau idioată?!
Alții au intrat cu ideea că ”după ce au făcut-o cu ou și cu oțet și au distrus-o, ei vor să acceptăm gălușca că ea a fost perfectă?” Am spus, de mult aveau ideea distrugerii mele, chiar după moartea tatei, dar nu eram distrusă.

Ei spun că orice om normal, persecutat o viață și omorât fără nicio vină are această tendință, de a spune în gând adevărul, cu speranța de a fi salvat de cineva bun și drept. Că, zic ei, din cauza asta cei care erau trimiși peste mintea mea să mă acopere erau mirați că eu nu ”gândesc nimic” și spuneau mereu aceste vorbe și credeau că sunt nebună din această cauză. În plus, și cînd scriam adevărul curat pe blogul meu nu vorbeam niciodată în gând și lor li se părea ciudat. Și în engleză au spus la fel : ”you were a silent angel”. Deci ei cred că de aceea trebuie să mă acopere, pentru a evita nenorocirea ca eu să spun adevărul despre maltratarea mea în gând și ca nu cumva cnieva nedorit să înțeleagă. Ei spun că astfel unii credeau că eu sunt închisă la balamuc sau otrăvită din același motiv, care de fapt nu exista. În realitate ei mă otrăvesc pentru a mă omorî. Poate nu ați înțeles.

Mie mi se pare monstruos acest lucru. Cum naiba puteau ei să mă judece că aș fi proastă sau nebună - cum să fi vorbit eu în gând când evident nu știam de aceasta? Apoi, cum puteam eu să vorbesc și cu cine și de ce? Am fost izolată aproape din 84. Am fost un om inteligent și nu aveam cum vorbi în gând decât legat de ceva normal, de o sarcină de îndeplinit, de o comunicare normală, cu cineva, nu în vânt.

Să scriu adevărul, așa cum am scris pe facebook și pe blog, deși conștientă clar că eram singură ca întotdeauna, a fost un lucru normal, fiindcă mă adresam în scris în mod normal unor destinatari și erau lucruri într-adevăr importante de scris și nu puneam prea mare preț pe viața mea cum mă acuzau alții, dar aveam dreptate că eram un om de valoare și așa fusesem toată viața, eu mereu prețuisem viața altora mai mult decât pe a mea, dar moartea oricărui om, cu atât mai mult a unui om perfect bun, este de dorit să nu se petreacă prin crimă, iar moartea mea nu putea decât să dăuneze, nu era un lucru de dorit și am vrut să o evit - când de fapt nimeni nu trebuie omorât, deși ei nu sunt de acord. Asta era normal, și așa am făcut, că oricum altă acitivitate socială nu mi-au lăsat și nu aveam cum să am relații sociale. Dar să vorbesc singură în gând umblând pe străzi nu ar fi fost normal. Oricum ,cu mine nu a vorbit absolut nimeni în gând, cu o excepție prin 2017, și nimeni nu m-a întrebat nimic, nici în mod direct, nici în gând.

Ei spun că oamenii care mă țin în gheare și mă omoară sunt proști și ei nu puteau înțelege normalitatea și nici faptul logic că nu aveam cum vorbi în gând fiind un om inteligent și credeau că eu sunt ca nebunele proaste, așa cum li s-a spus că sunt și eu.
Este și era cât se poate de clar că eu nu aș fi gândit decât binele și frumosul și ceea ce e util, fiind evident că eram deșteaptă și iubeam oamenii și poporul și cultura romînească enorm. Și cultura universală de asemenea. Se poate vedea clar din toate blogurile mele că lucrurile scrise de mine nu au fost decât binele și adevărul și frumosul câteodată, dar ”gusturile nu se discută.” Este cât se poate de clar că sunt lucruri gândite și puteau toate fi dovedite și că poeziile mele și tot restul nu sunt idei care îmi vin de nu știu unde, cum spunea psihiatra mea Cârlig Raisa, ca și cum eram nebună, sau cum insinua monstruos psihologul Călinescu la ultima mea internare în 2016 în spitalul de psihiatrie. V-am arătat hârtia scanată, era imposibil ca eu să fi spus așa ceva și era clar de tot că ea spunea minciuni despre gândirea mea, ca și cum nu eram om de fapt. Da, era evident că niciodată nu aș fi greșit și nu aș fi vorbit în gând decât binele, dar eu nici măcar nu am avut nicio șansă sau ocazie socială toată viața. Iar drepturile mi-erau luate implicit încă din 1984. Niciodată nu aș fin gândit rupt de situație sau în afara realității. Chiar și ei au spus că am fost mereu un om cald, apropiat de oameni și foarte comunicativ, și că mă exprimam perfect sincer și normal în gesturi, mimică, tonul vocii. În realitate, în mod obiectiv, de-a lungul întregii mele vieți, ceillați oameni - profesori precum Zăgrean (el în mod evident) și alții, sau diverși membri ai familie mele, sau chiar Irina Ioniță și alții, ei erau cei care făceau pe nebunii sau se dădeau în spectacol, în timp ce eu reacționam mereu adecvat realității (că nu aveam cum ghici ce gândeau ei) și în mod normal întotdeauna.
Ei spun că oamenii se purtau ciudat cu mine sau violent și răutăcios uneori deși cel mai adesea era răul, nu batjocura, fiindcă voiau să îi facă pe oameni să creadă că eu eram nebună sau proastă sau rea. Ei spun că eu nu vorbeam în gând, dar alții au inventat aberații și vulgarități și i-au făcut pe alții să creadă că eu eram proastă și rea și vulgară și nebună.

Astfel cei din ultimii ani au fost mereu obsedați că trebuie să mpă acopere, fiindcă au vrut să protejeze opinia publică să nu înțeleagă adevărul care era de crimă gravă, în timp ce aceeași oipinie publică continua să mă lovească pe străzi și în magazine și toți continuau să mă otrăvească, și ei mă acopereau ca nu cumva să mă apăr pe stradă de acei porci care mă loveau și unoeri chiar pe stradă scuipau și vorbeau direct minciuni despre mine. Absolut toți au spus că toți proștii au fost mințiți despre mine și de aceea mă lovesc ei pe mine. Deci ei spuneau că ei mă acopereau cu teama ca nu cumva eu să spun adevărul ”în apărarea mea” și astfel oamenii să continue să mă lovească. Totuși eu nu vorbeam în gând, ce naiba aveau cu mine?

”toți te-au refuzat proasto” Cum adică m-au refuzat? Cum adică proastă?
”adică vrei să spui că
Voi continua mâine.

3 octombrie 2019

ora 9 seara aproape, 3 octombrie 2019
iar au început amenințările lor de moarte - ”azi nu pățești nimic dar sâmbătă dimineața vei fi moartă, nu se mai poate face nimic de data asta.” ??
Azi am cumpărat alt șampon și alt balsam, după ce rândul trecut când am făcut baie am fost otrăvită. Am făcut baie cu aceste produse noi - din păcate erau iar otrăvite (foarte posibil) , tot cu un miros dulceag și foarte urât, asemănător cu cel de rândul trecut - ei zic că e altă otravă - dar eu personal am mai pățit să cumpăr exact această substanță cu alte mărci de șampon, deci foarte probabil e ceva toxic.
Ei spun din nou că eu sunt binele în cele mai mici detalii, dar oamenii cred altceva.
Ei zic că a fost un regim de teroare și ură, care m-a lovit în cele mai mici detalii.

Acum voi continua divagațiile ce mai erau de scris, erau deja notate pe caiet de câteva zile.
Rămăsesem la povestea despre legăturile mele cu nebuni poolitici legat de Franța, pe care o voi detalia, deși am scris deja clar de mai multe ori despre ideile lor că toate popoarele lumii, inclusiv România, au creat circ politic în jurul meu, fiind eu dumnezeu.

Deci, încă o dată în clar - ceea ce explic mai jos e un lucru foarte simplu în mecanica psihicului uman - sau a geniului cum spun ei, putței să mă numiți și geniu că nu mă supăr, chiar dacă nu e adevărat.
Era vorba de ceea ce am explicat de mai multe ori, că există conexiune firească între creierul meu și restul lucrurilor și fenomenelor și cuvintelor din lume.
La fel și cu ideile legate de politică sau despre Franța în mod plarticular. Se ceează niște cirochini de informație, de cuvinte și sensuri care gravitează în jurul vieții mele, în fieacre moment sunt mii de semnificații și conexiuni și eu am înțeles de mult totul și am fost conștientă de întreg ansamblul și de detalii desigur.
Spuneam de triada profesorilor Slăvescu - Zăgrean - Minulescu.
E foarte simplu de explicat totul, eu voi scrie numai câteva exemple - când eram copil mama a început să lucreze la o mică ambasadă francofonă a unei țări din Africa, deci intrau la rând idei legate de negri din Africa, dar și de cultura și limba franceză. Am început să învăț mai întâi limba franceză la școală, în clasa a doua și aveam accent foarte rău. Ca și acum, copiilor le plăcea engleza și detestau franceza. Mie îmi plăcea franceza mai mult și apoi am dobândit accent mai bun, fiindcă am o oarecare ureche muzicală. Când erma copil așa era cultura de masă - idei precum ”a venit vacanța cu trenul din Franța” sau bancuri gen acela despre moldoveni, spus mie de o fetiță Camelia în satul bunicilor - o moldoveancă proastă, gen coana Chirița este curtată de un filfizon franțuzit - cu ideea ”ești divină draga mea” ”eu di vină? Di vină ești dumneata.” ”mais pourquoi?” ”eu purcea?! Porc ești dumneata!” etc. Am revăzut-o pe Camelia pe 28 august 2011, cum am povestit și m-a tratat foarte rece și ciudat.
Încă vreo câteva intersectări ale mele cu francezi sau lucruri franțuzești -
în liceu am început să merg la biblioteca franceză și tata mi-a spus că voi fi urmărită de securitate, că ăia așa fac cu cei care merg la acea bibliotecă.
Am vrut din tot sufletul să dau examen la filologie și, desigur, nu mi s-a permis, de aceea mama m-a trimis la profesoara Slăvescu Micaela la meditații o vreme ca un fel de consolare.
Această profesoară a scris, printre altele, un bogat dicționar francez - român, pe care îl avea și mama acasă. Mama avea și două Larousse-uri și cărți de gramatică franceză etc. dar nu ați putea crede că ea ”reprezenta” Franța, fiindcă efectiv în biblioteca tatei erau destule cărți bune din diverse culturi, lipseau filozofie, istorie și poezie sau dramaturgie - dar avea diverse alte genuri literare și istoria artei chiar. După revoluție eu mi-am cumpărat cărți de istorie a literaturii franceze, fiindcă o vreme au fost destule cărți în franceză și mai ieftine și reviste tot în limba franceză.
Bineînțeles că am avut reverență și admirație față de cultura franceză, fără niciun pic de părtinire sau interes, fiindcă în mod real am admirat diverse alte viaducte ale civilizației. Cred că vă puteți imagina ceea ce am mai notat și e foarte clar - că am avut lumină în gând și suflet nu doar pentru cultura franceză sau anglo-saxonă etc. ci pentru toate cele, chiar și după ce veneau și plecau alte și alte mode sau specializări ale diverselor arii geografice. Notez acum ceva ce desigur dvs. puteți bănui: în lumea de cunoaștere a celor care sunt inteligenți de felul meu, adică aceia care tac și citesc și înțeleg cu drag de toate cele - în acest empireu al bunăstării spirituale, de pace senină și bucurie de a fi om, lucrurile se revelează în sine, nimeni nu întreabă și nu răspunde, omul este el însuși și devine prin sine însuși. Aici, printre cei ca mine, despre care bănuiesc că mai există și ei, nu doar eu, nimeni nu are pașaport turistic - există doar lumină, doar înțelegere pură și desigur absolut nimeni nu are cum să fie ademenit de idei politice, nimeni nu joacă vreun rol impus de condiția socială, darmite politică. În lumea logicului există totul de la sine înțeles, cei ca mine se acceptă unii pe alții necondiționat, sincer, binele și frumosul - devin și ele categorii logice. Fiind eu un om inteligent - chiar dacă femeie - , era complet imposibil ca eu să am fantezii politice, la fel cum era complet imposibil să am fantezii erotice. Totul se referă la fericire de ordin spiritual, sintetic, sincretic și simbiotic. Dar și fericire de ordn intelectual, mai laes din perspectiva filozofiei culturii sau limbajului. Ei spuneau că eu nu puteam fi acceptată de intelectuali în lumea loir înaltă, fiindcă eu nu sunt geniu, fiindcă ei sunt sclifosiți care știu pe de rost toate științele și istoria civilizației și cunosc răspunsul la orice întrebare - cum ar fi de ce britanicii au avut mai puține genii muzicale - să-mi fie cu iertare întrebarea de prost gust. Desigur, am înțeles singură demult tot ce puteam eu înțelege și am răspuns singură la mai multe întrebări. Când privesc peste harta culturală a omenirii, mă cuprinde mereu aceeași dragoste și bucurie de a înțelege cum se combină natura climei, vegetația și solurile cu specificul diferitelor popoare - atât ca natură fizică, cât și ca gândire și înclinații, că de fapt, omul, creatură mândră și egoistă uneori, nu este și el decât o frunză colorată în vărtejul logic și coerent al sistemului geofizic și geocultural. Cu toții zburăm după cum bate vântul dar și după cum ne sunt aripile și avem locul nostru însorit în lume.

Am înțeles mai demult că unii, ca și azi, consideră că eu am fost ”căsăpită de francezi” întreaga mea viață, fiindcă aparent cele mai multe conexiuni ale vieții mele au fost cu lumea francofonă sau franceză. În realitate, conexiunea mea cu lumea, cu toate lucrurile, era de când m-am născut, nu a apărut datorită pașilor mei în viață an de an.
Știu, lumea crede altceva.
Deci mulți din viața mea erau asemănători sau făceau aluzii la francezi. Eu, de fapt, singură și izolată chiar toată viața.
Acum nu mai scriu, am scris încă vreun paragraf și apoi s-a șters, voi continua mâine.

2 octombrie 2019

2 octombrie 2019, ora 5 jumătate după masa.
Am reușit să îmi revin, după ce am suferit mult azi noapte, am dormit până la ora 3 după masa. Poate că ar fi fost mai bine să nu mai scriu azi, dar totuși voi continua.
Unii spun cu dezamăgire că nici acum nu au reușit să mă distrugă/omoare, Alții spun că acești oameni care îmi vor moartea sunt extrem de proști. Ei spun că oamenii care mă omoară cred cu adevărat că eu sunt proastă și de aceea vor să mor. Alții iar au luat-o razna că poporul nu mă vrea și că toți vor să mor sau să mă controleze ei complet.

Înainte de a continua să explic clar de unde rămăsesem - adică la constelația de simboluri și fapte pe care ei le leagă de mine delirant ca idei despre puterea politică a Franței sau despre Franța, mai întâi voi scrie ce s-a întâmplat aseară și azi noapte.

La ora nouă și jumătate seara, când se apropia de casa mea Carmen, asistentă la psihiatrie, să îmi aducă pastilele pentru luna următoare, mama a început să facă scandal, la fel ca altădată, cu ideea că Carmen se deranjează pentru mine și eu trebuia să stau ieri fără pastile.
De fapt mama deja o sunase pe Carmen și aceasta a promis că va veni pe la noi la ora 9 și jumătate, să aducă pastilele. Ea mai venise așa. Cu o zi înainte, luni seara, mi-am amintit prea târziu, tot la 9 și jumătate, că nu mai aveam pastile și am sunat la Carmen cu strângere de inimă, fiindcă niciodată nu am suportat că deranjez pe alți oameni pentru nevoile mele, în timp ce mama a fost mereu exact invers. Dar ea a aruncat și în aceste sens minciună asupra mea. Atunci am observat în telefon că Carmen mă sunase ea la ora 6 jumătate dar eu nu eram probabil în casă în acel moment. Am sunat fiindcă era o problemă urgentă, aveam nevoie de acele pastile. De 2 ori Carmen nu a răspuns, a treia oară telefonul era închis și apoi a răspuns nepoțica ei, Evelina. Deci, mai apoi, i-am spus mamei că am nevoie de acele pastile și am rugat-o, înainte să mă culc, să o sune pe Carmen a doua zi, când mama se ducea oricum în București. Ieri mama a spus că a vorbit cu Carmen și că ea s-a oferit să îmi aducă pastilele la ora 9 jumate seara. Eu i-am repetat mamei că sunt dispusă să iau un taxi să merg eu oriunde i-ar fi mai ușor lui Carmen să îmi dea pastilele. Dar, ca întotdeauna, mama a început să se agite când ceasul era 9 jumate ieri și tot atunci a început să mă doară capul. Se poate ca mama să îmi fi aruncat luni seara două pastile doză mică pe care le mai aveam, dar nu pot fi sigură de aceasta.

Atunci a trebuit să sun la Carmen la ora 9 jumate și ea mi-a spus că este la o petrecere/chef în Afumați și că va veni sigur cam peste o oră. Carmen are o proprietate în Afumați. Mama i-a dat mai demult cheile noastre lui Carmen și ea a intrat și s-a apropiat de ușă cu pastilele mele și m-a chemat să le iau. M-a întrebat la fel ca lată dată ce face și cum se simte doamna Moldoveanu, insistând pe ideea doamna Moldoveanu, la fel ca în trecut, pentru a da impresia că eu sunt nebună și nu îmi vorbește normal și nu mă respectă ca pe mama, care e o bestie. În același timp ea dădea impresia că crede că vorbește cu prețioasa mea mamă, despre care unii cred că ea cade în mine, adică în creierul meu, care ar fi deci superior și mai inteligent decât al ei. Ei spun că unii vor să mor pentru ca ei să o recupereze pe mama, care este omul lor de bază în politica francezilor sau românilor etc.
Mi s-a mai întâmplat în trecut, nu mai țin minte de câte ori, să se asocieze cefaleea intensă a mea cu venirea lui Carmen la noi. Exact ca altădată, în timp ce mă durea capul rău, unii intrau peste mintea mea cu ideea ”lovește-l”, și aveam și durere de cap tot mai mare și de ochi - ochiul stâng mai ales, și foarte puternic în sinusurile nazale. Am întrebat ce să lovească și ei spun că nebunii cred că în spatele meu se ascunde un bărbat sau un spirit foarte puternic și nici măcar nu au înțeles că eram numai eu mereu și că spiritul era al meu. Sau că alții cred povești despre lupta lor între ei și lovesc în mine crezând că eu sunt nu știu ce dușman al lor.

Apoi, oameni din Voluntari au împușcat iar artificii sau au detonat pocnitori, la fel cum făceau și în oraș, mai ales în primii ani ai șederii mele în blocul trei.
La ora 12 și un sfert încă nu îmi trecuse durerea, dar se mai potolise.
Mai demult:
”În maică-ta are încredere tot Ardealul”
”Francezi împuțiți - au distrus satul acela frumos.”
2 și un sfert noaptea - ei spun din nou: ”de data asta mori precis”. Durerea e imensă, mama se scoală din pat și vine la mine făr[ ca eu să fac zgomot, ca și în trecut în astfel de ocazii. Ațipisem puțin, mă trezisem tot cu durere - mama spune iar ”nu te culci/nu te-ai culcat/”

Durerea de cap e cutremurătoare. Ei spun că cutremurul, adică moartea mea, e inevitabil.
”toate speranțele noastre au fost în zadar.”
Cum adică toate speranțele voastre au fost în zadar? Cine ești și ce dracu vrei acum la ora două noaptea de la mine?
Ați spus asta de sute de ori câdn am fost torturată. Ce dracu v-a apucat?
Ei spun că speranțele lor sunt mereu să mă omoare pe mine, la fel cum au făcut din 84.
”nimeni nu îi dă ideile acelea, ea pur și simplu scrie adevărul.”
Unii proști cred că eu sunt nebună fiindcă unii îmi dau mie idei - adică intră peste mintea mea - deși chiar ei înșiși vorbesc unul cu altul în gând. Voi explica și mai clar mai încolo ce sunt acele idei.
Peste mintea mea vin două categorii de oameni:
unii spun binele și adevărul, și foarte rar spun lucruri adevărate pe care nu le știam eu însămi, deci doar clarifică anumite lucruri pe care eu nu le înțelesesme perfect. Acești oameni buni sunt extrem de inteligenți. Cealaltă categorie conține brute josnice și vulgare, care spun numai lucruri pe care nu le-am gândit eu, minciuni sau aberații, cu o ură hidoasă și dorința clar exprimată să mă f_tă, să mă otrăvească și să mă omoare.
Cei buni doar exprimă adevărul altfel decât spusesem eu. Uneori mă laudă pentru calitățile mele, dar asta nu înseamnă că am deventi orgolioasă. Nu e niciodată vorba de nicio idee în sens psihiatric, e doar adevărul curat.
tot azi noapte - ”și nu se poate face nimic, absolut nimic?” prin facere ei înțeleg să mă omoare, deși e ceva rău și fără rost. Mâine după masă, joi, voi încerca să merg la medicul meu de familie, să o rog să îmi prescrie un medicament, dacă e posibil, pentru prevenirea acestor atacuri cerebrale sau ce sunt, fiindcă mă doare rău de tot și aceste dureri au început practic acum vreo 2-3 ani, Înainte nu eram lovită așa. poate de data asta mă va ajuta. Nu știu. Nu știu sigur dacă mă voi duce. Cred că da, joi ea e după masa.

Mai demult, vecinii din bloc spuneau ”ea trebuie să înțeleagă că trebuie să se ducă să stea la Voluntari și s-o lase pe maică-sa să o omoare.”
”tu nu mai apuci ziua de mâine”
”Franța are și va avea un loc superior în circul lor politic, care e circ fiindcă se referă la crima dezgustătoare asupra ta. Cei care te lovesc au poziție superioară.” Cei care se poartă normal cu tine sunt dați deoparte și cei care te lovesc sunt considerați merituoși și superiori. Asta datorită minciunilor despre tine, pe care tot ei le-au creat.

Ei spun că faptul că am vorbit ieri cu Evelina, nepoțica lui Carmen, a fost prilej pentru ei să creeze alte minciuni despre mine că eu i-aș fi făcut rău copilului, vorbind cu ea. Nu cred asta. Mai demult, acum vreo doi ani, au venit cu Evelina la mine și au inventat că acea fetiță va ”prelua sarcina” după ce mă vor omorî pe mine. Mai spuneau că acest rol îl va avea nepoțica vecinului Marinică, adică Iarina, sau altfel, copilul vecinei Mădălina, Igor. Nu știu dacă cineva crede aceste lucruri, dar ei mereu inventează aberații.
”sarcina e maică-ta, Cristina, și tu abia o mai duci.”
Acum câteva zile o idee a lor de acum câțiva ani: ”ea a fost băgată în mod greșit între nebuni și după Revoluție nu au mai putut să o scoată.”

”la sfârșit toți te omoară, de ciudă.”
”și-au bazat întreaga putere politică pe minciuna despre tine, un om perfect nevinovat.”
Cum adică putere politică? Adică în sens concret - ce este? Cum adică bazat? vreți să spuneți că fără minciună nu există putere? Am înțeles - prin putere politică înțelegeți manipularea sau puterea de controla mulțimea, grupările sociale etc. iar minciuna are rolul de a da un sens vieții lor sau luptelor dintre ei. Adică o credință greșită, ca și cea că va fi bine dacă ei mă omoară, deși nu au nicio dovadă, sunt doar credințe greșite.
Dar eu sunt om - oare nu își bazează ei diverse puteri sau influență asupra proștilor și prin minciuna sau adevărul parțial sau chiar adevărul unoeri despre luna de pe cer, despre copaci, despre ciori ? - dar eu sunt om. Unii spun că puterea lor politică nu există, că ei au doar iluzia puterii întotdeauna.
Au fost din nou cei care vor dumnezeu copil și eu să mor. Alții zic că sunt mai multe avantaje ale unui dumnezeu adult.

Azi noapte, când mi-era extrem de rău, am vrut să ies în curte, să iau puțin aer. Nu am putut ieși în curte, fiindcă de data asta era un păianjen grotesc de mare în fața ușii, unde fusese Carmen. Era camuflat în peisaj - trotuarul vechi din fața ușii, poate nu era cu adevărat, dar niciodată nu am văzut așa ceva acolo. Era cam cât palma mea, aplatizat, mai mult cenușiu deschis, ca un fel de meduză moale. Unii au inventat că l-a adus Carmen, pentru a îmi face rău. Alții spun că acel păianjen era chiar Carmen, în sens metafizic. Alții spuneau că atunci când ei spuneau ”lovește-l” azi noapte se refereau la acel păianjen. Oricum, este un lucru ciudat faptul că mereu când iese câte un păianjen în fața ochilor mei - fiindcă ei stau de obicei ascunși - oricât de mare sau mic ar fi păianjenul - mereu îmi este rău, mai ales cerebral. Dacă omor creatura, atunci creierul meu se limpezește și am mai multă energie. Acel păianjen era imens - nu aș fi avut cum să îl omor, fiind eu și șchioapă. Unii spun în engleză că păianjenii sunt singurii mei dușmani, alții zic că nu, cum cred și eu. Alții spun că în viețile mele anterioare m-a omorât un păianjen și de aceea mi-e teamă și silă de ei. Alții spuneau azi noapte că un păianjen așa mare e moarte sigură.
Tot azi noapte s-a ars unul din cele trei becuri din tavan. În oraș mi se spărgeau destul de des cu explozie sau fără, mai ales când eram epuizată de energie cerebrală. O dată administratorul sau vecinii au făcut o conexiune greșită la panoul meu electric, astfel încât explodau becurile - nu mai țin minte exact cum a fost, administratorul a murit ulterior de cancer.

1 octombrie 2019

ora trei după masa 1 octombrie 2019, continuu să scriu restul, azi restul de divagații și mâine mă voi strădui să trec la următorul subcapitol.

Azi m-am trezit la ora 11 dimineața.
”Imediat ce se trezește, o f_te maică-sa, după ce au f_t-o seara sau noaptea și în somn.” Mama vorbește tare aproape în fiecare zi imediat ce mă trezesc și aproape mereu numai lucruri fără sens, fără importanță, ilogice. Eu nici nu sunt dezmeticită bine și lucrul acesta mă deranjează, îmi face rău fizic. De asemenea, de multe ori mă iau în primire unii răi cu gândurile lor, imediat după trezire. Aseară tăcuseră o vreme, după ce am terminat de scris.
Azi m-au luat în primire cu ideea că oamenii mă taxează pentru orice mică greșeală care apare în ceea ce scriu eu și astfel neagă normalitatea sau inteligența mea cu totul. Au spus că unii cred că eu am greșit ieri în ceea ce am spus legat de ritualuri religioase. Dar nu era greșit, am spus de fapt doar că religia nu e goală de sens așa cum cred proștii, care sunt exact acel gen de proști care cred că și abstracțiunile științifice sunt goale de sens.
Ei spun că așa au făcut mereu - adică i-au păcălit pe oameni că eu spun minciuni sau elucubrații, fiindcă aceia care mă urmăresc sunt oameni proști care nu înțeleg nimic și sensul adevărat al lucrurilor nu poate și susținut de constituția lor intelectuală șubredă și sumară.
Deși eu am explicat în mod clar și corect realitatea și atunci când am utilizat abstracțiuni sau concepte livrești, totuși există convenția că eu sunt nebună, pe care ei oaplică la tot ceea ce scriu eu, și în mod particular la textele mele mai elaborate intelectual sau sofisticate, fiindcă proștii consideră confuzie sau minciună tot ce scriu eu, iar acele texte mai dificile, deși pline de miez clar, sunt considerate semn al nebuniei mele, fiindcă dreptul de a scrie mai ”inteligent” este rezervat domnilor și doamnelor care scriu cărți pe care proștii nu le deschid niciodată.
Am mai spus și repet: pe blogul meu e scris tot adevărul în mod clar, în mai multe registre de vocabular sau expresie, cu mare grijă pentru fiecare detaliu, pentru a nu denatura realitatea. Poate în tot blogul nu sunt decât câteva mici greșeli față de adevăr, datorate otrăvii și torturii și multe greșeli typo, și defecte de ortografie și punctuație.
Înainte de a mă trezi la ora 11, m-am mai trezit de două ori cu gust extrem de amar în gură. E adevărat că mâncarea gătită era iar iute, deși nu avea piper, și îmi strângea esofagul, dar poate nu era otrăvită - oricum am și fumat și ei pot pune multă otravă în țigări - de mâine iar nu voi fuma, de data asta definitiv. Gustul extrem de amar dimineața este, cum am spus, numai de vreun an, numai din când în când.
După ce ciripește lucruri ilogice când mă trezesc și le repetă de mai multe ori, mama tace în general toată ziua. Absolut toate lucrurile rele, mai mari sau fleacuri, sunt lucruri ilogice și aproape niciodată lucrurile ilogice nu sunt bune - poate chiar niciodată dar oamenii cred invers și detestă uneori corsetul rațiunii.
Ei au mereu ideea că eu sunt iresponsabilă, deși nu au nicio dovadă, și singurul lucru rău făcut de mine a fost tentativa de sinucidere, dar atunci nu aveam nicio vină. În schimb ceilalți au făcut cu adevărat răul și asupra mea și asupra altora și în realitate ei sunt iresponsabili. Eu nici nu aveam cum să fac rău cuiva și nici nu aș fi făcut acest lucru.
”știu exact ce trebuie să fac.”
”toți sunt proști care nu înțeleg nimic și te lovesc de moarte pe tine.”
”Budapesta e singura capitală care a rămas normală” (prin aceste afirmații ei mă leagă de aberațiile lor politice, foarte multe, pe care nu le cunosc.)
(ce ziua clădea, noaptea se surpa) - ei spun că în timp ce eu dorm ei inventează alte minciuni chiar dacă eu scriu adevărul sau interpretează greșit ceea ce am scris.
La unul dintre paragrafle scrise ieri de mine am primit o aprecire a lui Timothy Russell, un prieten de pe facebook. Acel text îl reproduc aidoma mai jos:

”Au intrat acum cei care spun că mecanismul e foarte simplu - eu sunt Dumnezeu și sunt deasupra oamenilor ca spirit. De-a lungul vieții mele, spun ei, se prind în mine familia și cei apropiați și apoi tot mai mulți, fiind eu dumnezeu și fiind chinuită și închisă și torturată încontinuu. Apoi toți vor să mă omoare, spun ei, fiindcă astfel vor fi liberi. Apoi, spun ei, nu vor mai putea naște copii și vor încerca să ascundă acest lucru, după care vor fi obligați să dea viață din nou unui alt dumnezeu. Și o vor chinui din nou toată viața, întotdeauna au făcut la fel, și apoi o vor omorî la fel. Astă seară au intrat în engleză cu aceeași idee că omorârea mea e utilă omenirii, fiindcă vor fi liberi de mine. Ei mai spun că moartea mea va fi un dezastru ecologic de data asta, atâta tot. ??!! Continuu imediat povestirea din postarea precedentă, o voi copia aici și voi continua. Mama a tuns salcia de pe stradă acum 2 zile, fiindcă era fotografia mea veche cu salcia tânără din sat la rând de postat.”

Mie nu mi-a plăcut aprecierea, fiindcă de fapt cele de mai sus spun ceva ilogic, departe de adevărul clar și dovedibil despre mine, deja scris, departe de realitatea de ieri și de azi. Ei spun acum că de fapt acela e delirul tuturor. Alții că nu e așa, dar o parte din acel text e adevărul, adică ei m-au f_t și de aceea ei sunt întemnițați în mine sau cam așa ceva. Că nimeni nu crede și nici eu nu am dovezi, că la fel au torturat pe altă femeie înaintea mea sau că la fel vor face în viitor cu altcineva masacrat oribil în izolare toată viața, cum au făcut cu mine. Că ei trebuie să mă omoare, fiindcă am fost f_tă, cum spuneau și acum câțiva ani, deci prin otravă și tot răul cu putință.
Că oamenii mă considerau un fel de târfă și se aruncau sexual sau cu alte torturi asupra mea, deși eu nici măcar nu știu cum aș fi putut eu să f_t pe cineva și absolut sigur nu am dorit niciodată să fiu f_tă. Ei consideră că oamenii sunt închiși la balamuc numai fiindcă au fost f_ți, cum ziceau și medicii mei psihiatri, și astfel devin curve cu condicuță ca pe vremuri și vor fi f_ți și după spital. Ei consideră că toți oamenii nedoriți sunt f_ți și omorâți, în plus și prin otravă. Ei spun că în mod special vor să mă omoare pe mine ca să devină ei liberi, din două motive: unul că m-au f_t toți, cum spun ei mereu, deși eu nu știu la ce toți se referă, deci toți aceia vor fi liberi și fericiți și doi că eu sunt și am fost prea inteligentă și nu sunt o nebună proastă ca toate sclavele sexuale și inteligența mea îi deranjează, fiindcă astfel eu sunt deasupra lor și țin lumea închisă în mine, fiindcă m-au f_t mereu, inclusiv anul acesta.

Ei spun că eu am fost mereu un om calm și generos, extrem de altruist, dar proștii nu pot percepe sau crede asta, pur și simplu fiindcă ei sunt egoiști. Că am fost mereu un om care inspira bunătate și sinceritate, și de aceea m-au izolat inuman, ca să mă poată omorî nestigheriți de oameni miloși și buni. Și ca să poată minți despre mine, pentru a avea ei onoarea nepătată în fața proștilor care cred că lumea e o lume perfectă, în care răul - adică distrugerea a ceva curat și bun cu adevărat, nu există.
”Toate femeile sărace și inteligente au aceeași soartă. Proastele sunt acceptate, chiar dacă nu au bani.”
Continuu în postarea următoare.

”Lucrul acesta se întâmplă de milenii, dar ei nu știu.”
”tu nu reprezinți un caz general, tu ești un caz particular.”

Exact la fel consider și eu și de aceea pledez pentru dreptul meu la viață. Eu nu reprezint nimic în sens general și nu reprezint o rușine pentru poporul meu sau pentru oameni în general. Nu reprezint vreo categorie de pacienți din psihiatrie și nici vreo actuală sau fostă forță politică etc.

Rămăsesem la ideea lor că ei preferă să mă omoare decât să recunoască că au greșit, fiindcă ar fi o dezonoare pentru ei sau o rușine. Aparent, împotriva acestei idei nu poate fi găsit niciun argument. Ei chiar au spus adesea că ei preferă să moară și ei, nu doar eu, decât să fie adevărul și dreptatea pentru mine.
Cum să fie dezonorați dacă era o GREȘEALĂ? Deci nu era ceva monstruos, făcut deliberat, planificat, intenționat, voit, de niște monștri cu chip de om. Adică vreți să spuneți că ceea ce era greșeală, eroare, atârnă mai greu în balamnbță decât viața unui om fără greșeală și bun și inteligent?

Numai ulterior, după moartea tatei, ei m-au otrăvit și torturat în fel și chip în izolare completă aproape, și au spus încă de la început că ei trebuie să mintă despre mine fiindcă lumea trebuie să creadă că eu sunt nebună, rea și proastă. Au continuat să vină alți și alți peste mine cu ideea că ei credeau ceva rău, dar ulterior au înțeles că eu eram domnișoara perfecțiune, erau mereu unii monstruoși cu ideea rușinii ca unic motiv de crimă și omorâre a mea, erau mulți care spuneau, de sute de ori, că toți vor ca ei să mă omoare și că și ei consideră că trebuie să mă omoare, și neapărat să mușamalizeze totul prin minciună, fiindcă sunt de vină oameni importanți și inteligenți în societate, pentru care e deosebit de important, pentru ca ei să fie utili în societate, să aibă reputația nepătată și oamenii - adică oamenii buni, care nu pot fi decât proști - să nu înțeleagă că au fost vinovați în crimele asupra mea. Conform acestei teorii, ei au zis că toți consideră că oamenii buni sunt mai proști și de aceea nu fac doi bani, cum au considerat și despre mine, dar cei răi sunt mereu respectați și sunt mai deștepți decât cei ca mine și trebuie ca ei să apere prin minciună și moartea mea reputația și onoarea acelor oameni răi care m-au lovit. În realitate, în viața mea, aproape 50 de ani, au existat în toatl numai câțiva oameni și dintre aceștia au fost câțiva răi care m-au lovit, restul lumii nu știe absolut nimic despre mine și nu are vină directă, au fost doar mințiți. Dar, după moartea tatei, eu am început să percep gândurile lor și astfel eroarea a devenit crimă și vină a lor cu adevărat, numai după ce au înțeles adevărul, cum au spus și ei. Înainte nu aveau nicio vină, dar au vrut și au declarat că vor să mă omoare ca să ascundă răul ce s-a făcut asupra mea de alți oameni și mai demult. Acești oameni extrem de monstruoși există și au existat, dar e posibil ca proștii să creadă că ei nu există, fiind prea inuman cum mă omoară. Anul trecut, 2018, m-am întâlnit cu Luiza Dona, o fostă colegă de bancă din liceu și apoi ei au intrat cu ideea că Luiza crede răul despre mine sau că sunt nebună, fiindcă a văzut ce scriu și ea e convinsă că răul de fapt nu există, că oamenii perfect buni și deștepți nu sunt niciodată omorâți așa monstruos, că nu e logic. Acei asasini nu mă privesc ca om și nu au relație cu mine, după ce m-au închis ca pe un porc în coteț. Ei fac răul în mod mecanic, ca niște unelte, nu au deloc rațiune, darmite sentimente, și s-au detașat complet de mine ca om, mai bine zis ei cred că binele obținut prin moartea mea, respectiv ștergerea acuzațiilor implicite asupra celor câțiva oameni răi, e un bine mai important decât ceea ce aș fi fost eu ca om perfect bun și capabil și chiar creativ intelectual și bun ca om în muncă și relații cu alții, deși ei nu au lăsat să dovedesc nimic. În realitate, din câte am înțeles eu, acest mobil al crimei de a ascunde rușinea era de fapt la fel din 1984 când au început să mă tortureze, dar atunci eu nu percepeam gândurile lor, adică vorbele rostite în minte.

Cei mai mulți consideră că e normal ca tu să fii omorâtă, fiindcă numai așa se poate acoperi rușinea.
??
Față de tine au greșit toți, de aceea nu se poate ca tu să fii lăsată în viață, fiindcă ei au mințit toți.
??
Ar fi fost un scandal prea mare, moartea ta e preferabilă.
?? Dar dacă au greșit toți atunci înseamnă că nu ar fi fost niciun scandal.

”Nu e cum spui tu, fiindcă mereu vin alți și alți tineri și inocenți care sunt și ei corupți și cred că normală e judecata că trebuie să mori ca să acopere rușinea.”

Unii cred că tu ești omorâtă fiindcă proștii cred minciuni despre tine și sunt convinși că tu îți meriți soarta, cum se zice în popor. Tu de fapt ești omorâtă fiindcă ești și ai fost toată viața un om foarte singur și sărac și nu ai însemnat absolut nimic nici măcar pentru un singur om în aproape 50 de ani. De aceea nimeni nu e revoltat sau indignat de uciderea ta.
??
Unii cred că tu nu ești omorâtă tocmai fiindcă ești f_tă mereu și ți se aruncă mereu amenințări de moarte și alte lucruri care te îngrozesc. În realitate, tu ești omorâtă cu adevărat, dar nimeni nici măcar nu te întreabă ceva și ei doar presupun că tu ești proastă și săracă cu duhul, adică te sperii de fleacuri și vorbele oribile ale unor porci. Tu ești prea inteligentă ca să te sperii, dar ei nu cred, sunt idioți și cred că nu ești omorâtă.
??
Dar cei mai mulți care știu despre tine cred că așa e bine, adică să fii omorâtă, ca să fie mai bine pentru ei.

Noi nu putem recunoaște adevărul despre tine fiindcă e monstruos. Poporul te-a f_tut încontinuu. Ți s-a făcut prea mult rău, e imposibil să recunoaștem adevărul și fără recunoașterea adevărului tu nu poți fii acceptată. (??)
Cum vrei tu ca lumea să te creadă, din moment ce ei văd și simt că tu ești f_tă încontinuu. Ești considerată căcat pentru ei.

Unii credeau că tu ești nebună de-adevăratelea, ca Dana care te-a bătut în spital.
În timp ce tu erai otrăvită și torturată sufereau sau mureau și alți oameni și de aceea ei au inventat că tu ești setoasă de sânge și putere. (îmi aduc aminte, ziceau așa și în engleză) Ideea asta a prins la proști și tu ai fost un om singur și sărac o viață întreagă și inofensivă cu totul, cerșetoare, fără a avea puterea să lovești pe altcineva. Tu nu ai fi lovit pe alții în ruptul capului, dar, în plus, tu nici măcar nu aveai cum să îi lovești pe alții, în timp ce ei te chinuiau monstruos.
Deși era logic imposibil, unii proști au crezut că tu scrii elucubrații și inventezi minciuni sau alții inventează minciuni pe care tu le scrii, în scopuri meschine - bani, faimă, ceea ce era imposibil, fiind tu deșteaptă, sau cu scopul de a obține libertatea sau de a îți omorî familia, deși era clar că nu putea fi vorba de așa ceva.
În realitate eu am scris adevărul și tot adevărul, simplu și clar, fără intenții ascunse, din patru motive - unu - speranța, nu scopul, că voi obține dreptul la viață și încă 2-3 drepturi fundamentale, al doilea - faptul că eram un om izolat de foarte mult timp și încă om normal și inteligent, al treilea - faptul că eram torturată și otrăvită goraznic, al patrulea - datoria morală și speranța de a ajuta și pe alții să vadă binele și să nu păcătuiască prin omorârea mea - o datorie morală reală, fiindcă oricum aș fi scris și dacă era vorba de Luiza sau de altcineva, unicul lucru pe care îl puteam face în numele binelui. În plus, am fost cu adevărat un om cu sufletul frumos și aș fi putut oferi și gînduri înțelepte și cunoaștere sau câte o poezie din roua sufletului și lumină pentru oamenii buni. Paradisul din gândirea mea bună față de oameni și lumina și iubirea - chiar sprijinite de intelect bun - mă obligau să scriu adevărul, să arăt binele și normalitatea. Mă tem că nu puteți înțelege - era adevărat, nu erau iluzii de grandoare, chiar eram în stare de ceva bun, era o imensitate de bine - dar ar fi trebuit să nu fiu otrăvită și să fiu acceptată să muncesc sau să studiez.

Ei par să creadă și repetă mereu că eu am suferit prea mult și de aceea ei trebuie să mă omoare !!
Tu ai fost un om extrem de calm și ei au păcălit lumea întreagă că tu ești ”un pachet de nervi”.
Maică-ta și familia ta sunt complet nebuni și cred că tu ești nebună și proastă.

De fapt, cum am spus, vina nu există dacă e eroare sau greșeală, puteau ”recunoaște”, dar vina apare atunci când ei realizează greșeala și vor să persiste în minciună și greșeală și devin inumani, omorând crud. Ei spuneau că da, dar ei nu au VOIE să greșească. ??!!! Ei zic că treptat veneau alții și alții peste mintea mea, și toți erau corupți la fel, așa se numește - corupere.

”le-am explicat de 1000 de ani ce trebuie să facă și ei tot nu au înțeles.”
ce??
”ei trebuie să te omoare, Cristina.”
de ce?
”ești un om care nu a reușit nimic și deloc în viață, de aceea trebuie să te omoare (o ratată de care trebuie să se debaraseze)”

În momentul acesta a intrat un porc care spune că eu nici acum nu am înțeles care este miza acestui joc crud al torturării mele întreaga viață, din 1984. El spune că miza acestui joc crud al marilor puteri și genii ale lumii de a mă lovi încontinuu și de moarte este ”cine te omoară la sfârșit, cine înhață potul etc.” Nu are cum să fie, fiindcă ei mă otrăveau cu adevărat, dar nu letal. unii spuneau că ei nu înțelegeau de ce nu m-au omorât brusc ca să se spele rușinea mai repede și să scape ei de mine. Alții ziceau că nu se putea, fiindcă ar fi murit prea mulți oameni. Unii chiar nu credeau că sunt omorâtă, deși am povesti clar, nimeni nu m-a întrebat, și erau simtome clare, sigur nu era cancerul meu mai vechi să zicem, erau legate de ingestie sau atingere și aveam corpurile delict adesea. Odată m-am internat la psihiatrie din cauza otrăvii din blocul doi și i-am povestit medicului Căpraru - singura care a mai vorbit cu mine dintre medicii mei și desigru aveam și corpul delict dacă ar fi vrut să analizeze, dar ei zic acum că toată lumea știe că toți pacienții psihiatrici sunt omorâți cu otravă, și chiar și alți bolnavi, dar mai ale cei psihiatrici sunt hăituiți mereu și oricum nimeni nu recunoaște niciodată otrava, așa e obiceiul și norma socială. Bine, am zis eu, poate așa este, dar atunci puteau să se oprească, să nu mai otrăvească, cum am rugat eu stângaci de mai multe ori. Șitu că existau și alți la psihiatrie internați fiindcă erau otrăviți de vecni, am cunoscut încă de la prima internare - pe dna Dalles. Parcă așa o chema. Otrăvită pe țevi, cum urma să fiu și eu, eu atunci nu știam nimic.

Spuneau deci că eu trebuie să mor fiindcă nu am reușit în viață, dar eu chiar nu am avut nicio șansă și nici drepturi. Practic, reușita în viață pare a fi să fi reușit să îl omor sau să îl distrug pe acest om care se referă la reușita mea, dar așa ceva nu aș fi făcut oricum.

Continuu în postarea următoare.