desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

luni, 16 septembrie 2019

16 septembrie 2019

Azi noapte, din 15 spre 16 septembrie, am fost torturată foarte mult, până pe la oira 4 dimineața, mi-au aruncat multe cuvinte grele și minciuni și mi-a fost tare rău fizic, mai ales cerebral, și dureri lombare, probabil coloana vertebrală - unii zic că ar fi cancer și metastaze osoase fiindcă mă dor și alte oase, alții zic că nu am cancer, dar am o boală fizică asemănătoare cancerului. Mereu când ei intră cu violență de genul acela peste mine și cu acele vorbe grele și urâte, mereu mă doare coloana la fel și creierul doare prin sinusuri de parcă cineva îmi stoarce și îmi aspiră creierul și uneori am avut și mici atacuri cerebrale, din câte pot eu spune. Continuu povestirea.

Ei spun că eu am fost mereu f_tă monstruos ca azi noapte, sau f_tă prin intermediul otrăvii sau ca urmare a slăbiciunii mele în urma otrăvirii. Sau că mama mea e o creatură extrem de haină, care mă omoară. Și azi noapte mama a venit iar la mine, cum face mereu când sunt astfel torturată, mereu la fel, să mă cicălească, să mă lovească mereu exact cu aceleași cuvinte. Ei spun că vizibil e faptul că ea și ceilalți m-au tratat drept nebună toaăt viața. Deșl eu nu plâng și nu țip de durere, ea vine din camera ei la mine, ca și cum simte când îmi e rău și îmi face și mai mult rău, sau alții prin ea, fiindcă mereu se accentuează răul fizic când vine ea și spune mereu aceleași cuvinte - ”nu te culci?” Vine așa exact când îmi revin după ore de suferință, exact când sunt gata să adorm și atunci îmi sare somnul din cauza ei, sau exact când mă trezesc din somn și aprind lumina și se pare că ea de fapt mă trezește sau se trezește exact când mă trezesc eu. În fiecare zi, chiar dacă mă scol la 1 ziua, ea îmi aruncă cuvintele ”culcă-te , mai dormi, ” care îmi creează o silă imensă și adorm din nou cu capul strivit , poate de ea, și tare amărâtă, fiindcă eu nu mă simt de fapt bine dormind așa mult, toaăt ziua. și pe ea o deranjează mereu dacă eu mă scol normal, adică mai devreme. Desigur și aceasta e o înscenare, cum a fost mereu și cum au fost și celelalte lucruri de acest tip din viața mea. probabil că una dintre ideile lor greșite e că trebuie să mă f_tă și s mă țină dormind cât mai mult timp, pentru binele lor. V-am povestit că ei cred că mama mă omoară și că ea e o creatură extrem de proastă, care crede doar aberații politice.

De asemenea, dacă mi-a tare rău noaptea, ceea ce se întâmplă cam la 2 săptămâni sau 3 sau patru, depinde de moment, mama vine la mine în cameră și îmi urlă chiar să opresc muzica clasică, fiindcă ea nu suportă să fie deranjată, sau să o dau foarte încet, chiar dacă muzica era oricum încet, și chiar dacă îi explicam că mi-e îngrozitor de rău și muzica mă ajută. Atunci ea urlă groaznic, mereu face așa, trântește lucruri și îmi smulge eventual muzica din priză, strângînd din dinți. Unii zic că eu sunt naivă că nu înțeleg că toți vor să mor și că degeaba spun că îmi e foarte rău de parcă aș aștepta înțelegere sau ajutor. Acest scenariu s-a repetat aproape identic de mai multe ori.

La fel mă maltrata enorm și în liceu și îmi smulgea și cărțile pe care le citeam. În schimb, ea doarme uneori toată noaptea cu televiziunea cu dispute politice infecte la sonor puternic, ca să mă deranjeze și nu îi pasă, deși eu nu am lovit-o niciodată și i-am cerut frumos să stingă televizorul noaptea. Ea vine la mine cu nervi și scoate din priză întrerupătorul cu beculeț, cu motivul că acela consumă curent și mă mustră fără motiv. Tot așa lăsa televizorul tare zi de zi, de la 7 la 1 noaptea vreo cinci ani vecina Ioana, o bătrână din blocul meu din oraș.
Ei zic că mama mea nu are milă, nu are inimă deloc. Ei zic că ea m-a lovit și mă lovește încontinuu, în timp ce eu nu am lovit-o nici pe ea, nici pe altcineva niciodată.

În realitate, cum voi explica și mai încolo, este vorba încă de o boală fizică de care nu m-am putut vindeca și medicii trebuiau să mă trateze pentru această boală fizică, cum am cerut, nu să mă lovească și sîă refuze ajutorul medical, cumvoi explica și mia încolo. Ei cred că trebuie sîă mă omoare, dar e greșit. Nu avea și nu are nicio importanță că boala fizică este sau era din cauza otrăvii, ei puteau și trebuiau să mă ajute. Fusese mereu posibil, iar eu eram un om cu adevărat de valoare, capabilă de muncă și iubire și creație chiar.
”medicii sunt extrem de idioți. Ei nu au înțeles că și ei, nu doar ceilalți oameni, sunt părți din viața ta.”
Repet, nu trebuie niic mama lovită sau distrusă.
E adevărat că ea se numește Lucia de la botez și fiindcă reprezintă ceva rău și luciferic în viața mea. E adevărat, am înțeles și eu de mult, că numele și prenumele noastre, ale tuturor sunt cauza unor lucruri din viața noastră, dar asta nu înseamnă că nu suntem responsabili de faptele noastre și că nu putem fi raționali și buni. Dacă citiți istoria, și istoria și istoriile științelor și artelor, veți vedea că numele diverselor personalități sau genii au legătură logică cu restul sistemului și cu creația lor. Desigur asta nu înseamnă că trebuie eliminat numele Lucia, fiindcă atunci golul ar fi luat de alt nume pentru acele simboluri negative. Putem fi oameni buni, numele nu ne împiedică. Îmi amintesc uncântec care nu mi-a plăcut al formației Beatles, ”Lucy în the sky with diamonds.”, parcă depsre LSD, spuneau ei.

De aceea și povestea lor cu filmarea mea. Ei spun sau au inventat că eu am fost filmată începând cun 84 și un fel de vedetă a unui cinematograf cine verite, deci clar asasinată de atunci. Ei spun că eu eram extrem de violent și rău tratată de părinți și idioții credeau că eu am greșit ceva și că sunt rea, că altfel nu m-ar fi chinuit părinții așa groaznic. Ei spun că la fel s-a întâmplat mereu din 84, inclusiv în anii trecuți, când oamenilor li se spun mereu minciuni legate de mine și ceea ce văd ei din filmările vieții mele. Că dacă eu tac în încăpere, cum s-a întâmplat și zilele trecute, atunci ei sunt frustrați că nu pot să îi mintă pe oameni despre ce vorbesc eu sau că eu sunt nebună. Evident oamenii cred că tu ești nebună, spun ei, fiindcă ești clar izolată de atâția ani.

Ideea lor, spusă de câteva ori, e că m-au îndobitocit, atunci când eu citesc filozofie sau cărți mai ”dificile” pentru proști, sau dacă ascult muzică clasică. Ca să îi păcălească pe proști că eu nu sunt eu însămi. În realitate, era adevărul curat și bun despre cum am fost eu în realitate.

”Idioții credeau aberații politice despre tine datorită familiei tale.” De fapt, erau foarte multe dovezi că eu nu aveam nicio legătură cu politica sau cu jocurile lor de așa zise circuri sau teatre politice, sau minciuni politice despre mine.
Aproape 50 de ani am fost total închisă și maltratată, și nu am avut absolut nicio șansă, deși puteam face diverse lucruri bune. Dar au fost și multe alte dovezi și nu aveam cum să fiu asociată, în mod logic, cu URSS sau cu Rusia, nici cu altă putere politică învinsă sau urâtă 50 de ani.

”În jurul tău se află un cârd de morți - spirite - extrem de proști care au înțeles totul exact invers decât a fost în realitate, .de aceea te lovesc ei încontinuu.”
”oamenii vii te lovesc, ei trebuie să înțeleagă adevărul.”
”dimpotrivă, numai morții, dar cei inteligenți, știu și au înțeles adevărul.”
”Închipuie-ți ce se întâmplă când ei înțeleg că toți depind de o epavă, adică de Cristina.”

În realitate, ei au zis așa încă de când m-am mutat în blocul trei, și eu eram doar puțin otrăvită și eram la punctul maxim al înfloririi mele fizice și intelectuale, la 35 de ani, încă tânără și cu capacitate de muncă fizică și intelectuală, eram în stare și de studii intelectuale și idioții inventau că eram epavă.
Încă de atunci, din 2006-2007 erau obsedați că eram distrusă, și au continuat cu idei de distrugere până azi, deși eram izolată, cu ideea că spuneau așa ca să creadă proștii că eu eram distrusă și bolnavă psihic. Apoi au continuat cu otravă grea până anul acesta, cui scopul declarat de a îmi distruge corpul. Însă cerebral au început să mă lovească numai acum vreo 3 ani. Dar nici acum nu sunt distrusă, e un cuvânt fără sens care le place lor. Eu nu am nicio vină că nu mi-au acceptat nici acum dreptul la muncă cât de puțin și la studii, că aș fi dovedit totul foarte ușor. Și tata urla la mine când eram tânără, exact așa, printre multe altele: ”O să te fac o epavă.”
Faptul că pierdusem un picior nu era de fapt din vina mea și nu mă transformase în epavă și puteam munci multe lucruri, și fizic și intelectual.
Acum iar au intrat porcii ăia: ”Și nu pot s-o controleze?”
”tu explici adevărul cu o precizie de ac, dar nimeni nu te crede”
”Niște nebuni monstruoși te omoară.”
Mai demult spuneau ”tu ești ca un zid viu și nebunii se aruncă cu capul în tine deși nu îi ataci și îi doare capul fiindcă ei te lovesc. Sau te bombardează și îi doare pe ei, fiindcă viața lor ești tu.”

Au inventat că tu ai căzut complet în nebunie fiindcă scrii adevărul și nu mai scrii poezii, când de fapt tu ai fost mereu un om bun și normal. Tu te-ai gândit mereu numai la bine și la ceea ce e bun, dar ei se gândesc numai la ceea ce e rău ți necazurile tale, care pentru sufletul tău bun au fost un fleac, pentru ei par catastrofe și monstruozități. Pentru tine au învins mereu binele și rațiunea, pentru ei doar nebunia și răul.

Revenind la povestea despre familia mea, continuu.

duminică, 15 septembrie 2019

15 septembrie 2019

”familia ta te-a respins numai din cauza originii tale, dar tu nu aveai cum să bănuiești”
”toți vor să mori ca să fie ascuns faptul că ei au greșit asupra ta.”
”nu, toți vor să mori fiindcă ei cred, în mod greșit, că vor scăpa de pacoste odată cu moartea ta.”
”Întâi pedeapsa, apoi fapta. Ei te-au torturat cu speranța că tu vei deveni rea sau vei greși și tu nu ai greșit și ai rămas la fel și atunci ei mint”
”Îm țara asta cei care trăiesc cu adevărat sunt monștri, oameni foarte răi. Proștii încă mai cred că nu e așa și că ce e bun se alge la urmă mereu. Sau că cei buni ies la suprafață mereu, ca uleiul deasupra apei. Dar e invers. Ei nici acum nu au înțeles ce ești și cum ești. Tu nu ești singurul om perfect bun torturat și omorât, toți ei buni pățesc la fel,”
”nu e adevărat, tu ești singurul om nedreptățit.”

Unii spuneau că ei pot citi direct pe creierul meu toată povestea vieții mele de la naștere. Nu știu dacă e posibil, dar unoeri mi-au dat niște dovezi cutremurătoare că așa e. Veți spune că blufau, că aveau poate înregistrate toate faptele și imaginile și suneele din viața mea, încă de când eram copil. Așa ceva pare supraomenesc, eu nu știu dacă așa e și nici nu pot nega acest lucru. Eu cred că orice se poate în acest sens - eu nu știu ce - și că omul e o creatură umilă.
Ei spuneau că modul în care am fost mereu tratată a fost monstruos și că din cauza asta unii credeau că erau vise sau coșmare sau memorii implantate în creierul meu. Că au crezut deci că eram nebună dat fiind modul în cre erma tratată zi de zi.
Al doilea aspect e că eram vânată ca martor al greșelilor altora asupra mea, care se puteau citi pe creierul meu și de aceea mereu voiau să îmi spele memoria și să mă tortureze psihiatric și cu otravă în acest sens. Numai fiindcă existam.
În al trreilea rând era șocant modul în care eram în realitate - un om extrem de bun, gingaș, inteligent etc., în timp ce proștii credeau altfel și cei răi mă torturau monstruos.
Ei spun că oamenii nu pot înțelege defel ce simt sau gândesc eu, fiindcă ei nu știu că oamenii care nu au greșit nimci nu pot gândi răul și ei se așteaptă ca eu să fiu nebună și rea fiindc m-au chinuit sau chair cred că eu sunt nebună fiindcă nu am reacții de ură ca proștii.

”tu ești singurul om masacrat monstruos și omorât monstruos în întreaga lume.”

Bună seara, mi-am adus calculatorul de la apartamentul meu, acum îmi ard obrajii de la otrava aceea, acolo mi-era sete imediat foarte rău, și mama a făcut o scenă de nervi ca să iasă afară pe stradă să nu inhaleze și ea aerul acela - apoi am strâns calculatorul și l-am adus cu un taxi. Voi continua imediat cu povestea despre familia mea și în câteva zile sper să termin povestea întreagă, fiindcă am calculatorul oricând pot să scriu.

”nimănui nu îi pasă defel de tine. Ești singură de o viață, nimeni nu a vorbit cu tine. Ei te consideră un instrument, o unealtă a lui Dumnezeu. Geniile au creat totul datorită nevoilor creierului și conștiinței tale frustrate și diverselor tale capacități. Ei consideră că așa e cel mai bine, fiindcă chinuindu-te pe tine ei obțin tot ce poate fi mai bun și mai mult cu putință, prin creierul tău, dar luându-ți ție totul. Deci într-un fel tu ai creat totul și ei te omoară.”??? Cunosc această idee și ea e susținută de anumite fapte pe care nu le enumăr. Dar poate nu am fost numai eu, nu știu. Ei mi-au mai spus că astfel oamenii au obținut totul scuturând tare pomul roditor, fără milă defel, ca în cântecul lor cu omul bun și pomul copt, Sunt multe idei de acest tip, probabil că le cunoașteți. Oricum, dacă așa e, eu mă bucur pentru cei buni care au obținut ceva - că nu cred că numai cei răi trăiesc, cum spunea idiotul acela mai înainte, dar vă spun drept că consider că nu s-ar fi întâmplat nimic rău dacă era adevărul - anumite lucruri despre mine și ceva drepturi de viață și aș fi trăit și eu un pic și aș fi murit oricum normal. Nu văd încă motivul respingerii totale. Ei spun că e vorba de minciunile tuturor și credințele lor greșite. Dar totuși se putea puțin, așa văd eu, poate nu știu totul. Ori poate că vor să fie aceeași poveste cu următoarea, pentru a fi mai mult progres și bine pentru oameni? Adică vor să ascundă rețeta pentru a face la fel?
”le-a intrat în cap că ei l-au omorât întotdeauna pe dumnezeu.” Bun, dar asta nu e o dovadă că așa trebuie să facă, de oricâte ori s-ar fi întâmplat.

Tu ai fost un om foarte bun și inteligent care s-a adresat omenește oamenilor, cerșind mila și ai primit mai mult rău. Da, e adevărat, dar am și încercat mereu să muncesc sau să studiez, să ajut, să fiu cu alții, să fac ceva și au respins clar, veți vedea și în ceea ce urmează, lucruri cu adevărat mereu bune și normale. Tu credeai că prin onestitate și bunătate obții libertatea. Nu, nu am crezut așa.

Revin strict la povestea despre familie.
Deci nașul meu a murit în 2004 după ce nașa a murit în 2002. Apoi tata în 2005, cum am povestit clar pe blogul meu. Îi mai aveam pe tanti Piri și pe bunicu, care au murit în 2007 și 2012.
Nimeni nu pătrudea peste mintea mea până după moartea tatei, de fapt după povestea cu radio Europa, un post fm urât. Eu am spus deja adevărul că am ținut mult la familie, la toți, i-am prețuit enorm și i-am respectat și iubit cu adevărat. Am sperat din 1984 că se vor trezi la realitate și mă vor accepta.
Când am înțeles că cei mai în vârstă nu mă vor accepta, am crezut cu tărie că verii mei mai tineri mă vor accepta crescând și înțelegând că părinții mei și ai lor greșeau. Verii mei erau toți drăguți, bine educați, erau copii buni și chiar inteligenți și credeau lucruri frumoase.
A fost evident de-a lungul anilor cum eram ca om în familie și cum mă comportam mereu, inclusiv în situații critice de orice fel, cum a fost moartea tatei, când toți îți pierduseră capul în aparență și eu, ca întotdeauna, am rămas tare și a trebuit să am grijă de hainele lui și pantofii de înmormântare să le cumpăr și să le transport, fiindcă tata, ca și mine, nu prea a avut haine și pantofi toată viața.

Era așa de frumos când eram cu ei toți în familie și recunosc că aveam, pe bună dreptate, sentimente materne față de toți, dar ei nu mă tratau decât ca pe un copil sărman, exact așa. Nu cred că ei au înțeles acele sentimente. Dar, cum spunea și mamaia mea, o mamă nu poate să iubească un copil mai mult decât pe celălalt, deși sunt exemple contrare în aparență, însă nu o mamă cum eram eu. Vărul meu Cosmin a fost acceptat încă de mic la masa familiei în timp ce eu mă bucuram să pot avea grijă ca totul să fie frumos și curat. Adică el era tratat drept membru al familiei și eu nu înțelesesem defel că eram o exclusă și nici că aș fi fost vreun rod al păcatului, cum zic unii și nici acum nu știu cine era tatăl meu biologic. Am povestit cum el zicea că eram ca o veioză și în mod bizar mama lui îl mustra ca și cum era ceva rușinos și tainic. Au zis în ultimii ani că ei vedeau aura mea și că de aceea mă omorau, că ei erau capete întunecate.
Spuneam că o mamă ține la toți cu drag.
În copilărie a început astfel: buna, străbunica mea Victoria, născută în 1901, desigur pe 9 mai, era așezată la colțul laviței și îi erau date lucruri mai rele de mâncat și tacâmuri și farfurie urâtă. Atunci m-a mirat faptul că în manualul de la școală era o poveste despre tratarea inumană a bătrânilor și farfuria lor și tacâmurile lor și mi se părea chiar ciudat o asemănare așa mare. Apoi trecând anii, au fost multe alte povești din literatură, ceea ce a dus poate la concluzii pripite despre mine ale celor proști. Am făcut tot posibilul să o ajut pe bătrâna mea bună în viața ei chinuită de fiu și noră.
Deoarece părinții mei erau monstroși cu mine, eu am jurat în sinea mea de mică că eu nu voi face ca ei și voi rupe cercul vicios al omorârii celor bătrâni de urmași și nu voi fi ca ei și voi reuși să fug în alt oraș și apoi îmi voi ajuta părinții la bătrânețe cum voi putea.
Mulți au spus că mama mea sau alții mi-au omorât membrii familiei pentru a mă distruge pe mine, dar eu nu m-am gândit niciodată la asta.

Desigur aici mai este o problemă evidentă: faptul că așa părea a fi datina, sau mai bine spus cutuma sau prototipul de conduită, că tinerii își omorau rudele bătrâne, deci neputincioase și inutile, povară pentru cei care mai puteau munci, indiferent de gradul de rudenie, și mie acest lucru mi se părea înrădăcinat în lipsuri și sărăcie materială, așa părea logic. În plus, ca orice om simțitor, am decelat tendința familiilor, inclusiv familiei mele, de a da vina pe cei care îi ajutau pe bătrâni, de a îi respinge, ca și cum era o rușine a familiei o astfel de conștiință iubitoare și imparțială. Deci, mă vedeam în pericol din această cauză de mult, lucru dovedit la moartea bunei în 1988, imediat după plecarea mea la București cu părinții. Mama parcă știa și a dat telefon interurban din Cârța, aflând de moartea bunei la scurt timp și întorcându-se înapoi. Eu am suferit și eram prea tânără să rezist șocului emoțional și mai ales să înțeleg ceva, având 17 ani și fiind primul meu mort în familie și atunci m-am întors cu tata în București, crezând că el are dreptate când spune că se ferește de înmormântări și că vreau să o țin minte pe buna mea dragă așa cum era vie, nu moartă. Voi scrie restul mai pe scurt, nu mai intru în detalii.

A intrat unul acum cu ideea des repetată că îi e o scârbă de nu mai poate, nu știu dacă simte greață fizic că am fost eu otrăvită azi sau pur și simplu nu a înțeles adevărul bun și frumos din toate cele, inclusiv din povestea suferințelor mele. Vărul meu Cosmin, când a murit tata, spunea că era împuțit, că mirosea urât că nu se spăla, ceea ce pe mine m-a scârbit atunci. Oribil! Bietul om fusese precis otrăvit, poate nevinovat, mai mulți ani, și acel tânăr asta spunea la moartea lui. Poate că pur și simplu nu înțelesese nimic despre otrăviri, și recunosc că nici eu nu știam atunci, dar totuși a greșit, chiar dacă nu știa.

Continuu mâine.

sâmbătă, 14 septembrie 2019

14 septembrie 2019

Mult mai demult spuneau că i-au păcălit pe proști că eu dansasem goală și acesta era motivul condamnării mele la moarte și tortură monstruoasă atâția ani. Au zis că au făcut din țânțar armăsar. În realitate, eu nu am fost nebună și nu aș fi dansat goală în fața nimănui. Nu e vorba de exhibiționismul meu, ci de voyeurismul altora, presupunând că mă vedeau. Eu de unde să fi știut că mă urmărește cineva? Deci nu am făcut nimic scandalos sau în afara bunului simț și ar fi însemnat să fiu nebună sau proastă dacă credeam că mă urmărea cineva. Nu aveam nicio dovadă să cred că mă vede cineva. Nu aveam cum să dansez goală, fiindcă știu exact cum eram ca personalitate, citiți blogul meu - nu mai țin minte decât că m-am privit goală în oglindă deoarece părinții chiar mă îngrășaseră cu forța, și atunci am reușit, prin voință, să slăbesc. De dansat nu puteam dansa goală, decât cel mult să mă fi fâțâit câteva minute maximum. Scandalos și condamnabil e voyeurismul lor.

Ea trebuie să înțeleagă că acesta e rostul ei - că s-a născut ca să fie martirizată fără greșeală și trebuie să accepte să fie otrăvită și omorâtă.
Cum adică să accept?
Adică să nu te mai plângi de nimic, să nu ceri ajutorul medicilor dacă ești otrăvită și te doare inima sau altceva. Trebuie să nu mai vrei să trăiești, să accepți să mori și să nu mai scrii pe facebook sau pe blogul tău adevărul.

”Georgiana este cea mai mare scroafă cu putință.” De mai mult ori spuneau aceste vorbe. Posibil ca ei să se refere sau să joace teatru că se referă la fiica lui Leon Zăgrean, for meditatorul meu care m-a hărțuit sexual și nu numai. Eu habar nu aveam până acum câțiva ani cum o cheamă pe fiica lui,am aflat întâmplător pe facebook. Nu m-am gândit niciodată la el sau la familia lui, chiar dacă el mi-a făcut răul, dar e posibil ca porcii ăștia să arunce vorbe rele asupra mea despre Georgiana sau alții, ca să îi păcălească pe oameni că eu sunt proastă și rea și mă gândesc la acei oameni.

”familia lui Zăgrean e o familie de asasini ca și familia ta.”
”eu nu accept să fiu comparat cu porcul ăla.”

Fiecare lucru din viața ta e ceva rușinos fiindcă tu ai fost masacrată pentru ideile lor politice și alte aberații, sau pentru poftele lor sexuale. De exemplu, ei spuneau că de aceea m-a f_t Zăgrean, acel profesor, în 1988, ca să se facă Revoluția în 89, și tot din același motiv, apărea Leon Zăgrean pe străzile din apropierea locuinței mele pe Moșilor, deși el spusese că locuia atunci în „Militari”. Aceste apariții de asemenea erau legate de minciunile psihiatrice, fiindcă era odinioară și poate și acum expusă ideea iluzia sosiilor ca simptom psihiatric, adică oamenii nedoriți erau urmăriți pe străzi cum făcea și el cu mine și apoi erau forțați să spună adevărul, și erau considerați nebuni fiindcă spuneau că au văzut pe X, Y, Z pe stradă.

”ei credeau că tu reprezinți fostul regim politic.”
”Întotdeauna vina se dă asupra lui Dumnezeu, indiferent de orice.”
”Și totul din cauza încăpățânării unor porci față de un om blând și bun.”
”Dumnezeu nu va fi privit niciodată drept om.”
”tu ai fost tratată drept nebună, sclavă, obiect de distrus, pradă de război etc. dar niciodată drept om.”
Vă reamintesc înțelesul verbului a omeni, de la țară, privind comportamentul ospitalier al gazdei față de musafiri.

Să zicem prin absurd sau nu că eu chiar eram dumnezeu - oricum nu puteam fi decât binele, exact cum am fost mereu. În sensul acela explicat de mine mai demult, poate chiar eram un fel de dumnezeu. Cei care mi-au făcut răul nu au scuze și nici pretextul de a continua să mă otrăvească și să mă omoare, fiindcă eu eram dumnezeu. Totuși am fost un om perfect ca om, ca persoană și ei nu aveau scuze să mă respingă și să mă omoare și puteam fi acceptată pentru ceea ce eram și nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu nu am dăunat și nu am făcut răul nimănui și pot încă dovedi că oamenii răi au mințit criminal despre mine, că totul a fost exact invers decât spun ei.

Absolut nimeni nu e interesat de tine ca om, ca persoană, și cu toții te omoară de dragul unor porci. Cei care citesc blogul tău sunt interesați de cele citite, fiindcă ei cred că acele cuvinte nu sunt ale tale, că ți se dictează, că nu sunt adevărul etc. Ei cred că altcineva le transmite mesaje prin scrisul tău și caută pe blogul tău să găsească ce vrea să spună acel altcineva, nu tu. Nu îi interesează faptul că tu ești monstruos torturată și omorâtă și nici măcar nu au înțeles că tot ce ai scris tu e adevărul.

”Bine, dar e monstruos.” (din ăștia sunt mereu cu ideea asta) ”Nu a greșit absolut nimic. ” ”da, absolut nimic, ce ți se pare așa monstruos?” E adevărat, nu doar că nu am greșit în vorbă și faptă cum se spune, dar nici în gândire nu am avut decât câteva mici deraieri, datorită otrăvii sau unor torturi groaznice, cum voi povesti și în cele ce urmează și deja am scris. Nu am făcut nici cel mai mic rău și nu am mințit niciodată.

”deci vrei să spui că au preferat să omoare un om perfect bun și inteligent de dragul unor porci?”
”Nu se poate face nimic. Absolut toți mint.”
”Absolut toți neagă adevărul despre tine în totalitate, Cristina. Trebuie ca toți să recunoască absolut tot adevărul.”
”tu nu ai avut nici cea mai mică credință greșită, nici că ești regină sau prințesă, nici altceva, dar oamenii te omoară de dragul unor idioate.”
”tu ești om 100 la sută și idioții te consideră un fel de robot.”
”femeile proaste sunt întotdeauna dorite și acceptate, femeile inteligente - niciodată.”

Diverși porci, atât în engleză cât și în română, inventează încontinuu minciuni despre tine și proștii îi cred.

Oamenii sunt copii tăi, nu ai mamei tale, și nu au înțeles nici măcar acest lucru.
Încă de când tu te-ai născut mama ta concepuse un plan monstruos.

Ei întotdeauna fac exact la fel.
I-au păcălit și îndobitocit pe toți. Au creat o monstruoasă psihoză colectivă.
Deși tu ai fost tot binele cu putință, oamenii te-au judecat greșit.

Bine, dar eram singură aproape total din 84 și nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată, cum adică m-au judecat greșit?
Din simple impresii. ???
În postarea următoare continuu, de data asta sigur, despre familia mea.

joi, 12 septembrie 2019

12 septembrie 2019

”ei nu au înțeles că tot ce ai spus tu e adevărul, Cristina. Dacă ar fi înțeles, tu ai fi fost acceptată și liberă de mult.”
Azi voi face încă o divagație, deși am promis că nu voi mai face și că voi termina povestirea în câteva zile. Fiindcă aseară și noaptea trecută au intrat peste mine din nou nebunii politici, voi face din nou o divagație legat de politică, scriind din nou numai adevărul, în mare parte oricum scris deja de mine. Oricum mai important e rezumatul pe care va trebui să îl termin după aceea.

Mai întâi au intrat cei care spun de mult că ”familia Popa trebuie să recunoască tot adevărul”, Popa fiind numele de fată al mamei. Alții zic că familia Popa nu are nicio vină, că ei oricum nu aveau cum să ghicească cât de monstruoasă e mama mea, că fratele ei nu are cum să înțeleagă așa ceva etc.

”tu nu ai ghicit că puteai scrie totul în afară de adevărul despre Revoluție.”
Poate că ei se referă la faptul că am scris public pe internet cum a fost la Revoluția din 89, când am fost doar o martoră nedorită și nevinovată acolo, pe 22 decembrie 1989, la fostul CC, actuala piață a revoluției.
Ei spun că oamenii proști sunt extrem de sensibili la minciuni politice și că vor ca eu să mor, deși eu nu am avut nicio legătură cu politica. Mai înainte de 2012, după ce am început blogul despre viața mea, nu am povestit nimănui despre Revoluție și nici nu aș fi povestit nimănui deloc, fiindcă nu îmi place politica. Oricum eram izolată din 84, deci 5 ani înainte de Revoluție.

Ideea lor e că absolut toată lumea, nu doar franțuzoaica aceea despre care am povestit, știau toți cum a fost la Revoluție, și că a fost exact așa cum am spus eu, dar că manualele de istorie mint, și oricine știe aceasta, fiindcă chiar în aceleași manuale de istorie e scris că istoria recentă e mereu scrisă sub influența și presiunea politicii. E scris că istoria oficială a fost mereu tributară politicii momentului prezent și se subînțelege că așa a fost indiferent de regimul politic al oricărei epoci. Desigur se explică clar cum a fost propaganda în vremea Romei lui Augustus, dar și în vremea naziștilor, comuniștilor etc.

Dar ce să aibă oamenii cu mine? De ce să vrea oamenii să mă omoare din cauza Revoluției?
Citiți tot ce am scris eu și veți vedea că în decembrie 89 m-au trimis în satul bunicilor, unde mi s-au întâmplat trei lucruri ciudate.
1, Mi-a venit ciclul menstrual, cam la 9 luni după ce mă violaseră sexual de la distanță prima oară, în martie 89, la scurt timp după ce împlinisem 18 ani. Atunci la Colun am avut ciclul cel mai dureros din viața mea întreagă și mă durea așa rău încât mă tăvăleam pe jos, lăcrimam fără voie și transpiram mult. În primăvara lui 89 avusesem ciclul la exact 3 săptămâni vreo jumătate de an, dar apoi a revenit la normal, la exact 4 săptămâni și așa a fost ulterior toată viața. Atunci, văzându-mă cum sufăr, bunica mea mama Limpi încerca să mă mângâie, oricum algocalminul care era pe vremea aceea nu avea niciun efect.
2. A fost un apus de soare extrem de ciudat și fantastic, am privit vreun sfert de oră cerul stând în grădină. Era un fel de revoluție cerească, fiindcă cerul era complet roșu de jur împrejur, 360 de grade cum nu am văzut niciodată toată viața. Este posibil să fi mai existat cerul liber numai înspre Nord, unde o parte nu se vedea din cauza Coastei, dealul din spatele grădinii noastre.
3. Când m-am urcat în personalul care venea de la Timișoara casă mă ducă la București, pasagerii vorbeau cu voce tare despre ce s-a întâmplat la Timișoara, dar eu nu am avut cum să ghicesc despre ce vorbesc ei.

Mi-au spus că poporul, adică proștii, simte față de politică ceea ce unii numesc orgoliu național, și că ei se simt lezați de mine în acel orgoliu fiindcă am spus adevărul, sau că le-aș fi lezat interesele politice. Era evident că atunci am fost un martor fără voie, întâmplător și că am suferit foarte mult în anii dinaintea Revoluției, fără a fi niciodată nebună. Era evident că ajunsesem acolo trasă de mulțime, în urma stresului din acele zile și nopți și modului în care fusesem torturată, mai ales în 89.
Fiindcă era evident că fusesem un om inteligent, era clar deci că nu avusesem toată viața nici măcar gânduri fugare legate de politică și nici nu aveam cum să am vreodată. Darmite vorbe sau fapte. În 50 de ani de viață am gândit legat de politică, dar foarte vag și fără nicio vină, doar 2 lucruri: că România ar fi frumos să se unească cu sora ei Moldova - asta am gândit fiindcă atunci în 1990 era o poveste cu podul de flori și toți vorbeau așa la radio sau tv. Apoi, în singura perioadă din viața mea când m-am uitat la știri politice, am explicat de ce și că nu era din niciun fel de interes al meu față de știri, am gândit că ar fi fost bine să se facă pace între Palestina și Israel, fiindcă pe vremea aceea postul BBC la care mă uitam eu m-a convins că era un fel de război acolo și că palestinienii aveau dreptate și erau năpăstuiți, iar israelienii erau violenți și asasini și nu aveau dreptate. În afară de aceste idei ale mele doar tangențiale la viața politică, nu am mai gândit nimic politic toată viața.

Datorită inteligenței și tipului de intelect, dar și situației mele sociale, eu nu aveam cum să mă amestec vreodată în politică, nici măcar să vorbesc sau să scriu politică pentru proști, de pildă așa cum fac prietenii mei de pe facebook, numiți de unii care vin peste mintea mea politruci. Ei spuneau că la început unii idioți credeau că și eu sunt tot un fel de politruc, cum sunt ceilalți.
Apoi mi-au reamintit că eu sunt într-adevăr dumnezeu și că pe dumnezeu l-au omorât mereu nebunii politici, fără să realizeze niciodată adevărul. A fost întotdeauna clar că am fost mereu un om singur și foarte tăcut și că nu aveam cum să fiu un factor de instabilitate politică și în niciun caz nu aveam cum să povestesc vreodată despre ce am văzut la Revoluție, ceea ce ei spun că i-a deranjat pe unii.
Ei spun că nimeni nu citește blogul meu și toți vor să mor fără ca ei să înțeleagă adevărul, că asta le-a intrat în cap, să mă omoare fără să știe adevărul despre mine.
Unii au inventat ideea că SUA și UE și alții au interesul să mă omoare fiindcă altfel ar trebui să recunoască adevărul despre revoluția la care am fost eu și ei nu vor acel adevăr recunoscut. Ideea lor e că deși toți maturii știu adevărul, generațiile tinere nu trebuie să înțeleagă adevărul, fiindcă astfel vor avea o viață mai bună. Totuși eu nu văd defel motivul pentru care trebuie ei să mă omoare legat de politică sau de minciuni politice.
Mi-au tot repetat că eu trebuie să cer azil politic (?cui), ceea ce e o aberație ciudată, fiindcă efectiv nu am avut legătură cu politica și nu mă simt defel prejudiciată de factori sau puteri politice.
Totuși ei au spus că porcii au aruncat răul asupra mea cu pretexte politice, și că idioții cred că eu am fost o nebună extrem de proastă și idioată, fiindcă am spus adevărul despre revoluție, ceea ce ar fi adus chipurile răul asupra mea, fiindcă dacă nu aș fi spus ce a fost atunci începând cu 2012 pe blogul meu, chipurile ei nu m-ar mai fi otrăvit ÎN CONTINUARE. În realitate, chiar dacă nu aș fi fost la revoluție, nu mai spun dacă nici nu aș fi povestit, ei oricum ar fi continuat să mă masacreze în continuare, la fel cum începuseră din 1984. Desigur, și ei au recunoscut că cazul meu nu are nicio legătură cu politica.
Ei spun că nebunii au crezut că eu eram legată de politică, doar fiindcă eram chiar Dumnezeu și nu înțelegeau legătura mea cu lumea, sau că eram geniu sau femeie foarte inteligentă și ei nu puteau pricepe așa ceva. Ei nu au priceput că în realitate eu nu reprezentam nicio putere politică și că eram doar un fel de centru spiritual de organizare a materiei, de ordonare adică a vieții biologice și a subsistemelor sociale și deci implicit legată de ecologie sau geosistem cu fenomene meteo sau cutremure etc. deci la fel cum este implicit orice om inteligent. Unii zic că eu sunt singurul geniu al omenirii, ceea ce eu nu cred desigur și nici nu mă cred geniu, alții zic că eu sunt singur femeie inteligentă și alții că eu sunt singurul geniu care nu trebuia și nu trebuie să fie omorât, deși de fapt, spun eu, nimeni nu trebuie omorât.
Ei spun că la revoluție am fost filmată și dată la TV și că m-au recunoscut oameni străini despre care eu habar nu aveam că știu ceva despre mine sau că mă urmăresc. Mami Șerban, mătușa mamei, mi-a spus că m-a văzut la TV atunci și ea.
Ei spun că în acest mod, folosindu-se de mine, anumiți factori politici au mințit poporul despre ce a fost atunci sau în continuare pe scena politică, folosindu-mă ca țap ispășitor pentru diverse necazuri politice ale populației despre care eu nu știam nimic, deci aruncând vina asupra mea ca persoană, deși eram singură mereu.

Au spus că inițial au inventat că eu am făcut revoluția și idioții au crezut această aberație, inclusiv un poet pe care l-am cunoscut, Horia Gârbea. Au mai inventat că mersul meu la Revoluție era un act de frondă împotriva presiunii și oprimării din partea părinților și chiar că oamenii credeau că eu eram nebună că am fost la revoluție și că tocmai de aceea m-au închis la balamuc.
Din cauza acestor invenții ale lor și a multor altora, dar și datorită minciunilor despre mine clare și faptului că ei continuau să mă tortureze tot mai mult, inclusiv cu otravă, am fost obligată să spun și adevărul despre ce am văzut la revoluție, pentru a fi și mai clar că nu am fost nebună niciodată și că meritam dreptul la muncă măcar. Ea clar că trebuia să spun tot, pentru a avea o șansă, dar ei m-au și obligat.
Era clar că trebuia să scriu adevărul integral despre mine, era de fapt foarte frumos, eu eram un om perfect, și chiar meritam dreptul la viață. Ei spun că oamenii au considerat revoluția aceea drept involuție și că a fost ceva rău pentru ei și că toată vina a fost aruncată asupra mea, la fel cum au făcut și au mințit și legat de celelalte necazuri nepolitice din viața mea. În realitate, eu nu am avut nicio vină legat de acea revoluție și nici legat de moartea soților Ceaușescu. Atunci la revoluție a fost singura dată în viață când am manifestat curiozitate - să văd ce se întâmplă - ceea ce este considerat un defect de caracter, dar de fapt eu nu am avut acest defect cu adevărat și atunci aveam 18 ani, aproape 19, dar caracterul se definitivează după 20 de ani. Doar o dată în copilărie m-am urcat în podul bunicilor curioasă și am și scormonit în lada cu vechituri.

Nu am avut nicio problemă legată de politică și niciun fel de fantezie politică, așa cum au unii oameni mai proști. Ei au mai inventat că absolut toți oamenii care au fost atunci la revoluție au fost identificați, izolați, urmăriți și omorâți ulterior. Deși nu avea niciun rost. Alții spun că eu am fost singura victimă și martir real al revoluției.
Ei spun că aproape toți proștii și nebunii m-au lovit din motive politice, fiindcă pentru ei numai politica are sens și ei nu înțeleg nimic din ordinea cuvintelor și din cauzele reale a ceea ce se întâmplă în lume și au cu toții fantezii politice și iluzia puterii sau a controlului, când de fapt toate sunt deșertăciuni și ei, la nivelul lor de înțelegere, nu înțeleg de fapt nimic. Astăzi ei spun că atunci eu nu am înțeles nici măcar faptul că și atunci, ca și ulterior, până azi, oamenii m-au folosit pentru circul lor politic, dovadă fiind faptul că atunci m-au lăsat să intru în clădirea CC pentru a face caca și apoi iar să ies, deci ei coordonau teatrul în funcție de mine.

Ideea unora e că toată politica din lume e o minciună despre mine și că, dacă mă omoară, vor pune mâna pe putere și vor crea o politică ”a lor” și o lume mai bună, ceea ce e absurd. Despre mine putea fi adevărul necesar, care e frumos și bun, și aș fi avut libertatea și nu aș fi fost omorâtă.
Politica a fost întotdeauna a lor, fără legătură cu mine, și a fost întotdeauna o minciună, la fel cum, din punct de vedere epistemic, sunt și diversele științe ale oamenilor și ei nu rezolvă nimic și nu schimbă nimic omorându-mă.
Politica e tot o minciună despre dumnezeu, spun ei, dar este cea mai josnică, violentă, vulgară și urâtă minciună prin care nebunii lovesc asupra mea, fără motiv.
”pentru oameni lucrurile nu au sens decât în cadrul de referință politic.”
Poate, dar în cazul meu adevărul și libertatea puteau fi de mult, eu eram evident singură și torturată și chiar otrăvită, veți înțelege și mai mult când voi termina povestirea. Unii cinici ar spune că nu am dreptate, fiindcă, dacă s-ar fi putut, ar fi fost.

”Ei trebuie să te accepte pentru ceea ce ești cu adevărat, nu trebuie să te omoare cu otravă sau să te omoare prin izolare, trebuie să te accepte.”
”Numai idioții cred în politică, Cristina, ceilalți știu cu toții adevărul.”

Tu ai înțeles totul singură de acum 10 ani, dar ei nu vor înțelege niciodată. Ei și acum cred că obțin ceva bun făcându-ți ție răul, așa cum au crezut mereu.
”Otrăvirea ta i-a costat viața a milioane de oameni.” ??
”tu ai fost mereu numai binele, dar oamenii nu pot înțelege acest lucru.”

Iar au intrat porcii aceia cu ideea lor veche de peste 10 ani că ”nu o să ne mai respecte nimeni niciodată.” În felul acesta ei atrag alți proști și nebuni să îmi facă mie răul, păcălindu-i că rușinea sau lipsa de respect, iluzorii de fapt, asupra lor se datorează faptului că m-au chinuit mulți ani și de ceea ei consideră că soluția e să fiu omorâtă ca să mușamalizeze totul. Ei folosesc și alte cuvinte, dar se pare că ideea de mușamalizare e legată cu adevărat de faptul că fiind săraci, familia mea folosea permanent mușamaua la modă de zeci de ani. Se pare că eu mă aflu aici chiar lângă un depozit de mușama pe șosea. Oricum, am cumpărat o masă ieftină de bucătărie ca să scoată mama masa veche, poate interbelică, din dormitorul mamaiei mele, pe care ea o ținea la bucătărie cu mușama, plină de slin și prea înaltă. Trebuia să iau o masă cu 10 cm mai lată - eu nu știam ce mult contez asta - altfel masa e mai bună decât cea veche, dar mama nu a scos masa veche din casă de săptămâni. E pe holul interior și acum.

În realitate, dacă ar fi fost adevărul aș fi fost totuși respectată și aș fi avut realizări de creație intelectuală și nu numai și ar fi putut să se bucure sau să fie mândri de mine - eu nu am fost niciodată un prilej de rușine pentru oameni, tata a inventat asta, țin minte. Dar poate că el repeta aberațiile unor nebuni despre mine din zilele acelea.

”ți ți-au făcut prea mult rău, Cristina, pe tine nu are cum să te respecte nimeni.”
”Omul, cu cât e mai inteligent, cu atât are mai mult de suferit când e respins complet și omorât.”
”Pe tine ar fi trebuit să te accepte de la început, din 84 și totul ar fi fost bine”
”Tu ai fost într-adevăr binele, dar absolut toți și-au bătut joc de tine. De aceea ei trebuie să te omoare, fiindcă toți ți-au făcut rău” (cine să mă omoare, de ce??)
” e adevărat că intelectualii te omoară nu poporul, dar ei fac tot posibilul ca poporul să nu înțeleagă. Oamenii nu știu nici măcar că tu ești otrăvită.”
”tu mori din cauza urii celor proști.”
”tu ești cu mult deasupra proștilor care te-au lovit și de aceea ei nici nu pot înțelege faptul că tu nu te-ai simțit niciodată jignită sau umilită de prostia sau nesăbuința lor”

Asta nu are nicio importanță.
Exact aidoma, ei nu pot crede că tu, deoarece erai cu adevărat un om superior, nu aveai cum să ai idei de superioritate sau grandomanie sau vanitate, așa cum insinuează porcii.

Oamenii simpli sunt extrem de proști și ei chiar cred că tu ești nebună și proastă. Sentimentele tale au fost mereu pure și nobile și frumoase, dar ei nu pot înțelege.
”niciun om perfect nevinovat, bun și inteligent nu trebuie omorât fiindcă alții sunt proști și răi, acelor oameni proști și răi trebuie să li se spună adevărul astfel încât să înțeleagă, asta e tot ce pot să îți spun.”

Iar au intrat, a nu știu câta oară, idioții cu ideea că ”toată lumea crede altceva.” Ei au tehnica de a mă tortura mereu cu aceleași vorbe de 14 ani. Cum adică altceva? Ei spun că, deși eu am spus și scris mereu exact adevărul, oamenii cred toți numai minciuni despre mine.
Iar au intrat și ăia cu ideea că totul va fi distrus.
Tu ești nevinovăția absolută, binele absolut și o inteligență perfectă, nimic rău nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla din cauza ta, dar proștii au fost mințiți invers.
Iar au intrat porcii ăia cu ideea că ”toată lumea vrea să te eutanasiem, Cristina.” Cum adică să mă eutanasieze?
”Nu se mai poate face nimic.” De fiecare dată când intră ăștia cu ideea că nu se mai poate face nimic, atunci sunt monstruos torturată. De obicei atunci ei mă otrăvesc urât, e adevărul. Adineaori a venit mama la mine și mi-a spus că vrea să îmi ia laptopul ca să nu mai scriu despre viața mea pe facebook. I-am spus că voi aduce calculatorul meu cum a zis ea că mă va ajuta, dar acum zice că nu vrea să mă mai ajute să aduc calculatorul, fiindcă scriu despre mine pe facebook.

”tu ești de mii de ori mai inteligentă decât celelalte femei și de aceea te-au respins toți.”
”nașul tău nu a putut înțelege adevărul și de aceea toți idioții cred aberații politice.”
”tu ești singurul om care nu trebuie omorât și proștii cred invers.” Nu, repet, nimeni nu trebuie omorât.
”Nu se mai poate face nimic și nu se va mai putea face niciodată. Străinii au început să înțeleagă ce se întâmplă în România.”
”Idioții cred mereu că tu ești România, ca entitate politică.”
Nu, nu sunt și nu am fost România, așa cum zic ei că cred unii nebuni.
Noapte bună, mâine, dacă mă lasă mama, voi continua și voi termina povestirea despre familia mea și apoi voi trece mai departe pentru lucruri esențiale, importante, pe care mai am să le spun, exact ceea ce am notat mai demult că voi mai scrie.
Se pare că ieri m-a otrăvit mama - posibil - și mi-a fost tare rău. Au intrat iar ei, cum făceau când mă otrăveau cu ideea că toți au dezertat, din nou. Spuneau că idioții credeau că se luptă cu mine și se simțeau rău dacă mie îmi era rău fiindcă eram otrăvită și atunci chipurile dezertau.

miercuri, 11 septembrie 2019

11 septembrie 2019

Rămăsesem ieri la afirmația că nu îmi place de Alexandru Acs, chiriașul meu, fiindcă....
fiindcă e cam nesimțit, i-am spus că e bine să mă sune el înainte de a îmi da chiria la termen, fiind termenul de 5 ale lunii. Dar el nu sună, i se pare de la sine înțeles că nu trebuie să sune și eu nu pot colecta chiria decât dacă îl sun eu și îi cer, el nu sună chiar dacă trec zile peste termen.

Lunea asta mi-a adus chiria în Voluntari, ceea ce e un lucru bun. Mi-a dat-o într-un plic lung, eu nu am numărat banii pe loc la poartă și nici acum nu sunt numărați, dar mai mult ca sigur mi-a dat corect. Mama a mărit chiria lui anul acesta, voi explica pe scurt în ultima parte a povestirii. Acum sunt 1500 lei. M-am uitat la plic numai în casă și am observat un lucru ciudat - pe plic era scris de mână ”Cu drag!” Dacă aș fi observat această scriere când eram cu el la poartă, în mod sigur aș fi întrebat de ce a scris așa, fiindcă nu suntem de sărbători, fiindcă nu suport chestiunile ambigue, datorită întâmplărilor neplăcute din viața mea în care apăreau idei paranoice ale altora sau multe înscenări în viața mea. De fapt, eu aproape mereu când am putut, dacă oamenii spuneau ceva bizar sau chiar foarte ciudat legat de mine sau de orice în prezența mea, eu ripostam și clarificam totul repede, pentru a nu lăsa prilej de nebunie sau fantasme ale altora ulterior. Lucrul acesta a fost bun, dar oamenii m-au izolat total cu forța, astfel încât degeaba am fost eu așa, dintr-o bucată și sinceră.

”voi debloca totul.”
”Nimic nu e blocat, dar ei au impresia că totul e blocat din cauza ta.”
”deși era evident de mult că tu erai o femeie foarte singură și săracă, oamenii te-au urmărit zeci de ani ca să te batjocorească și să te lovească, inclusiv tinerii din Voluntari în ultimele luni.”

”tu ești la cel mai înalt nivel de cunoaștere și oamenii te consideră o fufă.”
Cum adică? de ce să mă considere fufă, din moment ce era evident că am fost aproape complet singură toată viața și deci nu am avut nicio șansă?
”tu ești cel mai nenorocit om de pe fața pământului și, în loc de milă, toți râd de tine.”
Este drept, eu imediat aș fi simțit compasiune și respect, față de un astfel de om, adevărul era evident.
”oamenii ca tine sunt foarte drepți și de aceea sunt respinși de cei proști și răi.”
”închipuie-ți ce cred cei care te cunosc și știu cum ești tu în realitate”
”ei te-au izolat complet de 14 ani ca să își poată continua opera lor de distrugere asupra ta.”

Am povestit deja că am adoptat o pisică neagră, tânără, mai mică de un an, azi iarnă în ianuarie, dar am fost din păcate cu ea în oraș de 2 sau trei ori până când am venit definitiv în Voluntari în primăvară, Acolo era otravă. Pisica mea era foarte vioaie și activă la început, apoi a început să se întindă foarte mult acolo în București cu toate lăbuțele și să devină astenică, are contracții când doarme, și-a pierdut agilitatea. Ce e mai rău e că biata Cloe, pisicuța mea, face pipi tare puțin și greu și dureros și nu se mai poate face nimic. Ei spun că și eu fac pipi puțin de anul trecut din cauza otrăvurilor și că ghemotocul meu viu este o creatură mică de câteva kilograme și nu avea cum să reziste mai mult.

Iarăși, cum ziceau de multe ori în trecut: ”ei credeau că tu ȘTII anumite lucruri pe care ei le știau, dar nu nu știai nimic. De aceea ei te-au considerat nebună.”
E total ilogic, tot timpul spuneți acest lucru. Nu e adevărat. Ei PUR ȘI SIMPLU, fără motiv, m-au tratat drept proastă și nebună. ORICE ar fi fost acele lucruri, chiar dacă altceva decât cred ei sau știu ei, acele lucruri să zicem știute sau aflate de mine nu aveau cum să îmi modifice frumusețea sufletească, caracterul bun sau modul de a reacționa și a mă purta cu alții. Sau intelectul. Nu aveam cum să înnebunesc. Eram, și se putea dovedi, un om bun și inteligent deci nu aveam cum să fiu nebună sau ipocrită sau altfel decât eu însămi etc. Și oricum nimeni nu mi-a spus și nu -a întrebat nimic. Oamenii inteligenți nu pot fi modificați ca personalitate - să zicem după 20-25 de ani, dar de fapt și mai devreme ca bază, de aflarea unor anumite lucruri.

”tu ai fost prezentată (?) lumii la început drept un copil foarte bun și cuminte, adică exact ceea ce erai, apoi niște porci au început să mintă despre tine încontinuu.”
”Deci ea nu știa de ce o respinge lumea?” ”Avea numai 13 ani, cum voiai tu ca ea să ghicească așa ceva?”
?!! Nu știu la ce se referă ăștia, dar știu sigur că nu era NICIUN MOTIV real să mi se facă răul. ”idioții cred că în spitalul de psihiatrie oameni uită totul, când de fapt ei nu uită nimic.” ”Nebunii (ei prin nebuni înțeleg oamenii închiși de obicei cu forța la psihiatrie) au toate bolile somatice cu putință, dar nimănui nu îi pasă de ei fiindcă sunt considerați nebuni. Speranța lor de viață e mai mică statistic decât a celorlalți. Familiile, numite și aparținători, nu aparținuți, pentru a accentua ideea de sclavie și lipsă de responsabilitate și drepturi ale nebunilor dar și a celorlalți bolnavi) și ceilalți - colegi sau vecini etc. - sunt în general vinovați sau mint - și vor să scape de ei definitiv pentru că e o rușine și ei au greșit de fapt.”
De data asta nu sunt de acord, mulți gândesc așa despre nebuni, s-a scris asta de mult, și poate de multe ori e așa, dar eu vorbeam de cazul meu individual, nu am militat pentru dezrobirea tuturor nebunilor, ceea ce poate nu se poate. Unii nebuni sunt foarte răi, adică la fel cu ceilalți oameni liberi care m-au lovit. Nu sistemul psihiatric e răul - deși poate că italienii au avut dreptate cu legea lor emisă mai demult legat de psihologie și psihiatrie - răul sunt tarele vechi ale omenirii - ura, crimele, intrigile, minciuna, sărăcia, otrava etc. - fiindcă nu medicamentele psihiatrice omoară, ci otrava dată de vecini și de alții, vă spun sigur. Mai e vorba și de prejudecățile oamenilor legate de psihiatrie și de reguli și legi crude.

În plus sărăcia se asociază tuturor bolilor, și mai ales bolilor psihice și oamenii drepți știu că sărăcia duce la boală, nu invers, cum spun și proverbele. Ei spuneau că oamenii cred că numai nebunii sunt așa săraci ca mine (sau țiganii săraci) și că mi s-a dat o pensie ”de moarte” etc.
Iarăși: ”nenorocirea e că oamenii cred că tu ești exact opusul a ceea ce ești”.

În continuare voi continua cu povestirea de acolo unde rămăsesem.
Unii spun că în ultimele decenii oamenii au devenit mai monstruoși decât erau mai înainte, fiindcă pentru ei nu contează decât banii și nimic altceva aproape, în mod accentuat, mai rău ca în alte vremuri. Eu nu știu sigur dacă ei au dreptate, dar știu că ar trebui să conteze și alte lucruri, măcar un pic. Nu am prins alte vremuri, decât puțin din epoca socialismului (că nu era comunism, cum se zice acum), dar eram foarte tânără, și eram oricum și atunci foarte săracă față de restul lumii, chiar și față de colegii din Voluntari, care pe atunci erau aproape toți copii de oameni săraci. Și pe atunci banii contau mult pentru oameni, dar poate ceva mai puțin ca azi. M-au așezat în bancă cu Monica Pelin, care era aparent cea mai bogată fetiță din clasă, fiindcă părinții ei lucrau în China și eu eram aproape sau chiar cea mai săracă.

marți, 10 septembrie 2019

10 septembrie 2019

Bună seara. Am promis că voi termina povestirea, rămăsesem tot la subcapitolul familie, dar nu am avut cum. Practic mi-ar lua doar câteva zile și e absolut necesar să termin povestirea, dar nu am avut cum. Azi și în noaptea asta voi face din nou o divagație despre psihiatrie și alte lucruri esențiale din acești ani și din zilele astea. Promit că nu voi mai face ulterior nicio divagație și voi termina povestirea, cum am intenționat de mult. Totul e să nu fiu otrăvită în aer și apă măcar.

Adesea ei spun că e vorba de cea mai monstruoasă crimă din istorie. Că eu sunt de departe cel mai bun și inteligent om din istorie, dar asta nu pot crede. Însă e adevărat că am fost unul dintre cei mai buni și un om inteligent de asemenea. Ei spun că toți dumnezeii dinaintea mea au fost monstruos masacrați, la fel, și că proștii cred mereu că așa trebuie procedat. Deci nu e așa. Da, pot spune și eu că nu e necesar să fiu omorâtă, nici monstruos, nici altfel. Oricum, cea ce scriu eu e un lucru bun și necesar și destul de important.

Mi-au spus din nou că au inventat ideea absurdă că eu aș avea personalitate multiplă, ceea ce evident nu era adevărat. Nu are nicio importanță dacă au inventat așa ceva.

Am povestit zilele trecute despre cum am fost probabil otrăvită și în ultimul timp. Ei spun că i-au păcălit pe unii proști că eu aș fi nebună, bolnavă psihic și de aceea trebuie să mă otrăvească ei nu medicii psihiatri, că chipurile ei nu îmi dau medicamente bune și că nu ”au ce să îmi facă” și ei trebuie prin urmare să mă otrăvească pentru a scăpa ei de pacoste.
Ei spun că unii au fost păcăliți așa să fiu otrăvită în oraș și că la fel m-au otrăvit și aici inventând că eu eram nebună când am urlat și plâns legat de puiul de pisică pe care ei l-au omorât nu de mult, în august, după ce mi-au tocat creierul că vor omorî pisicuța, care era minunată, singură după ce mama ei murise, în cotlonul unde o lăsase mama pisică. Auzisem urlete de pisică cu câteva zile în urmă noaptea și apoi, după o zi, ieșise puiuțul la lumină, singur și flămând. Vecinul adunase o grămadă imensă de pietre lângă poarta lui, unde fătase probabil pisica mamă, la adăpost. Știind poate cum se va derula crima și chinuirea mea, el așezase și un scaun de grădină în apropiere în mod bizar, pe care apoi după o noapte îl mișcase nu știu cine să stea în picioare. (era înclinat) Nu voi povesti toată nenorocirea, era la un moment dat să salvez puiuțul, dar nu am reușit, fiind singură. Mama mi-a țipat că ea nu vrea pui în casă, deși eu știam și intenționam altfel, nu să o duc în casă. Oricum, acest puiuț dulce a fost una dintre puținele vietăți din viața mea și însemna mult pentru mine, ar fi trebuit să îl salvez. Unul dintre extrem de puținele lucruri bune și frumoase din viața mea. Una dintre cele mai mari dureri din viața mea, și am dreptate. Ei spun că după ce am plâns și evident m-am ”liniștit” cum spun idioții, ei totuși m-au otrăvit, fiindcă cineva foarte rău i-a îndobitocit pe toți. Au spus că intelectualii nu m-au salvat, fiindcă ei sunt extrem de idioți și nu pot înțelege lucruri banale, cum a fost viața, mea, și pur și simplu ei cred că tot ce zboară se mănâncă și nu cred că există răul pe lume deloc, deși citesc despre asta, și ei duc o viață de plăceri și lucruri așa zis normale, în timp ce cei ca mine sunt masacrați. Sau pur și simplu ei cred că eu am fost sacrificată. Bietul suflețel, și chiar băuse puțin lapte, apoi a murit de sete și foame, singur sub pietre...plângând câteva zile. Iată mai jos poze cu creatura micuță.



Spuneam zilele trecute despre otravă. Ulterior m-a durut și ficatul și mama spunea că o doare pe ea, ea așa face când mi-e mie rău, e posibil să fi pus și ea otravă în mâncare, să nu excludeți această posibilitate.
Ulterior am avut câteva zile gust amar pe limbă mai ales dimineața, dar și în restul zilei, și acest simptom de gust amar a apărut numai de vreo 2 ani, deși sunt otrăvită de mult.
Ei spun că nu numai familia mea a mințit despre mine pentru a îmi face rău, ci și lumea întreagă, și consideră că trebuie să îmi dea otravă. 1. că eram nebună, adică altfel decât ceilalți oameni și deci otrava îmi făcea bine, după cum credeau proștii
2. obsesia lor aberantă de a îmi șterge memoria prin otravă, deși se putea oricând dovedi că mereu am fost la fel și eram mereu un om de valoare care merita dreptul la muncă și la studii chiar, puteam fi utilă și iubită și respectată și memoria mea era necesară și bună
3. faptul că citeam constant și eram mai inteligentă decât cei din jurul meu și ei mereu considerau că trebuie să mă lovească cu otravă ca să mă doboare și să mă f_tă mai ușor.
4. ca să mă omoare pentru bani.

Între timp cei mințeau mereu și treceau zeci de ani în care ei mă otrăveau ca să distrugă munca mea de o viață și deci și orice bucurie și rost posibil pe lume, dorind să mă forțeze și prin otravă la sinucidere. Într-adevăr toate bucuriile vieții mele au fost de natură intelectuală, nu am avut alte plăceri sau lumină și ei otrăveau urât. În afară de ceea ce am povestit zilele trecute, ei mi-au aruncat vorbe grele de moarte și m-au otrăvit în mod sigur și anul trecut și anul acesta, cum ați văzut. Astfel distrugeau toată bucuria vieții și planurile de viitor, când, dacă ar fi fost adevărul, cum e normal, m-ar fi acceptat și chiar și dreptul la studii poate, nu doar la muncă.
Ei spun că și idioții își dau seama că nu e așa, că ăia din oraș și alții sunt furioși că am dat la iveală ce fac ei în blocuri și că toată lumea înțelege că otrăvirea e un lucru grav și odată ce am povestit și asta nimeni nu ar fi mai vrut să fie adevărul. Că e inacceptabil ca ei să recunoască adevărul, mai ales fiindcă eu nu am avut nici cea mai mică greșeală. Că niciodată nimeni nu recunoaște astfel de lucruri așa monstruoase, că mi-am tăiat orice șanse din moment ce am spus despre otravă și că de aceea nimeni nu vorbește cu mine și mă evită și nimeni nu are voie să mă contacteze, că e un lucru rușinos. Deși era evident că eu nu aș fi vorbit despre otravă fără rost și că eram un om normal. Că ei neagă toată realitatea. Absolut totul. Dar au fost lucruri și mai grave, destul de multe.

Ei spuneau că i-au păcălit pe idioți că mi-au dat otravă ca să îmi inhibe vorbirea și poate din același motiv ei joacă teatru de a se purta cu mine ca și cum nu aș fi om sau nu aș avea gândire deloc. După ce voi termina povestirea peste câteva zile, veți vedea că singurul meu simptom - adică vorbirea cu voce tare singură - nu era boală psihică, voi explica. Dacă aș fi fost acceptată, oricât de puțin, nu aș fi mai rostit nicio vorbă singură, în mod sigur.
Dvs. și ei m-ați ținut în izolare, închisoare, tortură și otravă aproape 50 de ani, ca să întăriți ideea că eu eram nebună și trebuia să fiu otrăvită, și omorâtă la adăpostul ideii că eram nebună.
Fiind complet izolată de 35 de ani - practic aproape complet de 14 ani - dar și un om foarte inteligent, eram în stare, mai ales până anul trecut, să realizez și studii și creații intelectuale, nu era o iluzie, se mai poate dovedi. Nu eram prea bătrână pentru anumite lucruri, și eram un om de încredere în mod evident, care nu ar fi făcut nicio greșeală. Ei au spus că i-au păcălit pe oameni că gândirea mea e un căcat, cum spunea tata, și trebuie să mă otrăvească ca să mă aducă la un nivel mai jos al gândirii și intelectului în general, ca să mă poată lovi și să fie ei deasupra mea. Toți spun că i-au păcălit absolut pe toți. A intrat peste mintea mea unul care spunea în engleză că ei nu mă vor mai otrăvi dacă eu voi tăcea, dacă nu voi mai vorbi sau scrie adevărul deci au fost din nou mințiți, fiindcă ei mă otrăveau indiferent de orice, oricât tăceam, și eu fusesem evident din copilărie un om tăcut de felul său. Într-adevăr vorbeam puțin și vorbitul nu e absolut necesar, sunt alte lucruri mai importante.

Este adevărat că am vorbit singură în încăpere în ultimii ani, dar numai fiindcă am fost izolată complet. De fiecare dată când am fost într-un grup oarecare, cât de cât, chiar cu pacienți psihiatrici, bineînțeles că nu am vorbit singură. Am fost o femeie foarte serioasă și matură, nu am fost niciodată infantilă sau proastă și poate că oamenii au fost păcăliți că eu trebuie să fiu otrăvită pentru binele lor, fiindcă îi deranja vorbirea mea. Oare chiar nu vedeți nici acum adevărul?! Și când stăteam în blocul trei au aplicat aceeași schemă - mă otrăveau monstruos și eu mă plângeam, inclusiv în scris după mai mult timp pe internet - și intrau o serie de idioți peste mintea mea, care poate nici nu credeau credeau că otrava e reală, și mă scuipau în gând cu ideea că nu voi mai fi otrăvită ca și cum linișteau un copil prost care plânge și apoi, după ce vedeau că otrava e reală în continuare, își cereau scuze și iertare în gândul meu (la ce le folosea?), cu ideea că ei au fost păcăliți și nu au crezut adevărul la început, că nu puteau crede că un om așa bun și inteligent era omorât așa monstruos. Apoi porcii iar spuneau că ei nu au vrut ca eu să mor de-adevăratelea și că mă otrăveau ca să justifice că mă tratau ca pe o nebună, că adică ei trebuiau să mă otrăvească fiindcă eram foarte inteligentă și trebuiau să îmi diminueze forța gândirii ca să fie ei în societate deasupra mea și astfel destul de puternici pentru a îi guverna sau controla pe alții, că trebuiau să mă acopere, fiindcă eu îi deranjam în munca lor sau așa ceva.

Ei considerau că eu eram nebună în urma tratamentelor psihiatrice puternice asupra mea și trebuiau să mă omoare, fiindcă eu nu eram în stare să am putere eficientă în societatea asupra altor oameni și ei chiar credeau că ei erau mai capabili decât mine și erau îndreptățiți să mă omoare, ca pe un virus nedorit sau om de căcat, sau gunoi cum spuneau ei, deși nu aveau dreptate.
În realitate, dacă ar fi fost adevărul, ar fi înțeles că eram normalitatea absolută și numai binele și m-ar fi acceptat sigur în muncă și aș fi avut precis libertatea, adică drepturile, demult. Era vorba de foarte mult bine și frumusețe imensă, dublate cu adevărat de intelect bun și stabil, aș fi putut cu adevărat, crea ceva bun și aș fi putut fi un om între oameni în sens bun cu adevărat, fiindcă aveam și firea și caracterul foarte bune. Bineînțeles că meritam acest lucru, având o viață fără pată și fără nicio anormalitate. Unii au zis că nu le-a venit să creadă că eu nu am lovit absolut deloc pe niciun om toată viața fiindcă au citit memoria mea și că astfel de oameni sunt rari.
Deci acești porci spuneau mereu că trebuie să mă otrăvească ca să mă mențină amețită și chinuită ca să aibă ei putere mai multă în societate și să distrugă tot ceea ce clădeam eu ca fericire și bază pentru munca și studiile mele în viitor prin lectură și memorie a lucrurilor bune. Cu alt cuvinte ei făceau așa cum credeau ei că e mai bine, așa cum mă torturau părinții din 84, cu ideea că eu nu am voie să gândesc, să am voință sau personalitate - ei chiar spuneau aceste lucruri cu alte cuvinte - la fel cum tata spunea că gândirea mea e căcat, că eu sunt căcat, dar un căcat al unui geniu - nu știu dacă el sau mama, dar el nu era tatăl meu. Tata mai spunea că eu nu voi reuși niciodată să dovedesc inteligența și capacitatea mea de creație și tot binele și că voi fi călcată în picioare toată viața - ceea ce așa a fost, fiindcă toți și inclusiv dvs. considerați că tata avea dreptate și că eu trebuia să fiu torturată cerebral prin otravă, fiindcă sunt gunoi și nu merit să am bani din muncă și viitoare pensie normală. Dacă ar fi fost adevărul absolut sigur ar fi fost și dreptatea și aș fi avut chiar și dreptul la studii și aș fi dovedit foarte repede și ușor tot binele și tot ce eram. Ar fi fost extrem de simplu.

Deci vorbitul cu voce tare în casă pare a fi singurul meu simptom psihiatric, dar vă asigur că nu am această tendință. după cum am dovedit de fapt în trecut, de fiecare dată când aveam vreo relație oricât de amărâtă cu alții. Bunicul meu, dzeu să îl ierte, a fost lăsat singur și foarte sărac mulți ani la bătrânețe și începuse să vorbească singur. Și el. Aproape toți oamenii normali care sunt singuri mult timp vorbesc singuri în casă, nu pe stradă desigur. Izolarea e ceva inuman. Chiar și mama vorbește singură, deși ea e relativ singură, dar nu complet, și numai de 2 ani.
Ideea multora era că sunt considerată nebună și otrăvită din motive igienice, ca un câine turbat sau bolnav. De fapt e vorba de crimă și bineînțeles am avut mereu dreptate. Au lovit mereu puternic cu otravă toată bucuria adunată de mine din cărți în memorie sau emoțiile frumoase legate de natură și oameni. Ei spun din nou că i-au păcălit pe toți și că la început ei nici nu au crezut că oamenii sunt așa proști încât să lovească tot ce e bun. Au spus că eu nu m-am trezit la realitate și că nu înțeleg că oamenii chiar cred că eu sunt gunoi și trebuie să fiu distrusă și omorâtă, că altfel nu loveau așa tot timpul. Eu nu cred și nu am dovezi și nu pot bănui cine putea să îi păcălească pe toți. Vă pot spune cert că ei ar continua să mă otrăvească chiar dacă eu nu aș mai scrie niciun cuvințel despre realitate.

”Tu nici acum nu ai înțeles că oamenii băgați la balamuc sunt considerați morți pentru restul lumii. Oamenii nu te-au otrăvit cu ură și nici ca să mori, ci fiindcă erai inteligentă și te ”ridicai” (?) deasupra lor și oamenii băgați la balamuc sunt fie căcat fie considerați irevocabil căcat și de aceea sunt tratați foarte brutal, ca să li se taie energia, conținutul și forța intelectuală. Nimic altceva.”
”Ei te otrăveau fiindcă nu te acceptau pentru niciun fel de muncă sau activitate. Îi deranja și faptul că citeai mult.”
Poate, dar eu nu citeam cu voce tare în gând, în mod sigur, de ce îi deranja?
În plus, intelectualii consideră că creierul nebunilor, ca sclavi, (cum am spus și eu) este folosit pentru puterea creierului altora, inclusiv prin folosirea părții sexuale a creierului, așa cum sclavii erau folosiți pentru trupul și mușchii lor. Tu ai fost copil fără părinți și nu ai fost acceptată de oameni, deci te-au folosit ca obiect în acest sens.

”Toate mamele de nebuni sunt ”considerate” mame-martir, dar mama ta nu a fost așa ceva, ci o bestie. Tu ai fost cel mai mare martir al umanității.”

”nebunii sunt considerați oameni neserioși fiindcă ceilalți intelectuali au drept de viață și de moarte asupra lor. De aceea tu nu ai fost tratată medical în mod normal nici de celelalte specialități medicale, fiindcă nebunii sunt considerați gunoaie sau oameni aruncați la gunoi. De aceea conștient sau inconștient, ceilalți, inclusiv pe internet, nu comunică deloc cu tine, inclusiv familia ta, sau îți trimit doar mesaje de batjocură sau cu diverse insulte (eu pot arăta exemple de exemplu din mesageria facebook, deși eu vorbeam și scriam mereu normal) pe care nu tu le provocai. Pentru mulți cuvântul ”nebun” nu înseamnă decât om complet respins. De aceea și verii tăi te-au respins complet. Oamenii te-au lăsat în plata Domnului, oricât de foame sau sete îți era sau orice nevoi sau dureri aveai. Rebut, cum spunea tatăl tău sau colegii tăi de liceu - asta cred oamenii despre tine. Tu ai fost un om foarte bun și milos și ai făcut mereu binele, dar oamenii cumsecade nici măcar nu cred că tu ai fost ținută în asemenea torturi și foame și chinuri fizice și nu doar otravă, fiindcă oamenii cumsecade au fost păcăliți de porci. Cei care erau și buni și inteligenți au fost distruși sau omorâți. ”

”băgarea omului la balamuc echivalează cu condamnarea omului la o moarte lentă și dureroasă, prin orice fel de abuzuri, sărăcie și tortură și chiar otravă, mai mult decât celelalte specialități medicale. Dacă spui despre un om că e nebun, adică băgat la balamuc, restul oamenilor imediat așa consideră acel om și îl lovesc. (dar eu niciodată nu am crezut și dacă mi s-ar fi spus, nici moartă nu aș fi lovit acel om, nu aș fi închis ușa acelui om și nu l-aș fi privi altfel, pentru numele lui dzeu, cum să fi crezut că un om e nebun fără să vorbesc sau să muncesc împreună cu el?) Datorită sistemului de medicină de familie nimeni, oricât de talentat, bun sau inteligent, nu mai scapă și nu mai are nicio șansă. Pentru a justifica faptul că te-au băgat la balamuc, de fapt cu otravă aproape de fiecare dată, și pentru a justifica toate torturile inumane și otrava asupra ta, eu au mințit încontinuu și au inventat că tu ai greșit ceva deși tu nu ai greșit nimic toată viața și au inventat că ești un om monstruos sau hidos, deși aproape nimeni nu a vorbit cu tine.”

Din cauza tuturor acestor cauze și premize, ei îți aruncau cu ură și ciudă vorbele - cum, așa ceva pentru o nebună?! Ca și cum necazurile lor erau din cauza unui rahat, adică a ta.

”Ceilalți nebuni erau cu adevărat nebuni (?) spre deosebire de tine și, pentru ca ei să se ridice (?) asupra ta, te-au torturat și au aruncat răul și minciuna asupra ta.”

Bine, să zicem, dar iată o contradicție: nebunii, adică sclavii ceilalți din spital, erau răi și la fiecare internare mă tratau urât și se coalizau împotriva mea, la fel ca cei din afara spitalului.

”ăia din spital erau coada ta”
Cum adică coada mea? Din moment ce spuneți că eu eram închisă acolo pentru ca ei să mă tortureze prin f_tut cu ajutorul injecțiilor care mă chinuiau, cu scopul ca ei să se ”elibereze” de mine?

”există două categorii de nebuni: nebuni f_ți și nebuni care îi f_t pe ceilalți, tu ai fost mereu din prima categorie” Bine, dar ce înseamnă f_tutul cuiva și cum se face? Habar nu am și absolut sigur nu am f_t pe nimeni nici inconștient și nici nu aș fi făcut așa ceva dacă aș fi știut cum. De ce să fac răul? Eu am sărit atunci pe geam exact din acest motiv. Probabil că ceilalți nebuni, cum erau și cei plasați în drumul meu atunci când am mers în 98 la Govora, care inventau și vorbeau tot felul de aberații, probabil că ei nici nu știau că fusesem mereu un om perfect, că nu ar fi lovit așa urât. Atâția ani. Eu am sărit atunci pe geam crezând că ei erau nebuni și, din cauza migrenei pe care o aveam, mi-era teamă că voi deveni și eu marionetă ca ei și voi lovi și chinui monstruos o altă femeie complet nevinovată și bună cum am fost și eu și eram sigură că mai există și altele. Moartea mi se părea preferabilă.

Cu alte cuvinte voi spuneți că eu sunt singurul om normal fiindcă nici nu am f_t pe nimeni și nici nu știu cum se face sau ce este acest lucru. Că eu nu pot fi singurul om nebun masacrat de o grămadă de oameni normali care inventează și aberații multe și mă țin izolată cu forța. Voi ziceți că e invers, că ei sunt nebuni, dar eu nu cred că această denumire contează despre ei. Poate că sunt doar oameni răi și proști.

”nebunii ceilalți, ca să aibă simpatia lumii, deși ei erau vinovați, au inventat aberații despre tine și proștii i-au crezut.”
????

”toți vor s-o omorâm și să mușamalizăm totul în cele mai mici detalii” Da, așa au zis mereu de 14 ani, după moartea tatei.
Acum din nou.
”oamenii ți-au făcut enorm de mult rău aproape 50 de ani și tu nu ai greșit absolut nimic. Ei pur și simplu nu vor să se căiască deloc, și nici să recunoască ceva.”
Luni, 9 septembrie 2019, a venit chiriașul meu Alexandru Acs să îmi aducă chiria, cu oarecare întârziere. Totuși plătește chiria, dar nu îmi place că

duminică, 8 septembrie 2019

8 septembrie 2019

Urmarea povestirii, azi 8 septembrie 2019
Poate ați remarcat că în ultimii ani am notat din când în când despre modul în care eram otrăvită și am explicat ce simptome aveam când mi-era foarte rău și am postat fotografii ale picioarelor umflate și trombotice sau ale burții imense după ce beam 10-12 litri de apă, în urma unor accese de sete înfiorătoare. Uneori am atașat fișe de analize medicale și voi explica exact și de ce am făcut aceste lucruri mai încolo. Oricum, viața e un dar extrem de frumos pentru orice om și eu mereu am gândit că fiece zi e o sărbătoare și o nouă șansă și o nouă bucurie. Și fiece om pe care îl întâlnim sau cu care vorbim e un mare miracol al lui dumnezeu, e o vietate frumoasă, minunată și complexă. Un nesfârșit izvor de lumină și fericire, asta sunt oamenii ceilalți și viața în general. Absolut mereu am gândit și am simțit așa, chiar dacă am fost mereu lovită și consider că oricum filozofia fericirii este cea corectă și trebuie să prețuim fiecare moment la adevărata lui valoare, când alți oameni vor și trebuie să se străduiască să trăiască frumos și fericiți, la fel trebuie să fim și noi înșine.

Nu am notat mereu când am avut semne de otrăvire sau dovezi clare legate de hrană sau apă sau aerul toxic. În ultimele săptămâni am avut 2 momente aproape clare de otravă, urmate de ideea celor care sunt peste mintea mea că ”o vor curăța din nou” (de otravă).
Acum câteva săptămâni am avut constipații recurente, cu scaune la 4-5 zile și scaun segmentat. La un moment dat mi-am dat seama că trebuie să folosesc supozitor, dar nu aveam în casă, mă chinuisem toată ziua și mai și luasem laxative și în seara precedentă și acea zi. (veți vedea de ce scriu și aceste lucruri scârboase). Fiindu-mi aproape imposibil să merg să cumpăr de undeva și fiindu-mi tare rău am rugat-o pe mama să meargă ea, explicându-i că mi-e tare rău și că farmacia închide nu peste mult timp. Ea mereu se preface că nu mă crede, așa a făcut toată viața, cum fac și ceilalți oameni față de mine de fapt. Eu mereu am fost un om serios și i-am spus sau cerut ceva numai când eram efectiv nevoie. Eu mereu am ajutat-o pe ea, chiar dacă mi-era greu, ea mereu a refuzat să mă ajute. Am avut mare noroc că era o vecină cunoscută pe stradă, singura familie pe care o cunosc aici în afară de vecinii apropiați curții, și acea persoană era asistentă medicală sau așa ceva și mi-a dar 2 bucăți. Dar, după ce mi-am pus supozitorul, abia atunci, au început colicile, foarte puternice, din cauza laxativelor și eu trebuia să stau cu acel obiect în fund cel puțin 20 de minute, ceea ce i-am spus mamei. Extenuată de suferința de întreaga zi nu am mai putut face față colicilor extrem de dureroase și am început să țip de durere și mama a început să mă certe și să îmi arunce cuvinte urâte încontinuu și, deși am rugat-o să mă lase în pace, nu a vrut și m-a pisat încontinuu, cum a făcut ea de obicei, aproape mereu, atunci când îmi era rău. M-a certat că țip, fiindcă EA știe cum sunt aceste dureri și EA nu țipă etc. Unii ziceau în gândul meu că mama nu a cunoscut dureri de colon așa mari niciodată și habar nu are. Eu niciodată nu am torturat-o și cu atât mai mult când îi era rău. Deși era noapte și i-am spus să mai aștepte 10 minute pentru supozitor, ea m-a părăsit singură în casă, exact când mi-era mai greu, cea ce eu nu aș fi făcut nimănui. După 10 minute am reușit să ies la toaletă, dar mama a venit după vreo oră. Ideea ei a fost mereu, când eram otrăvită, că îi păcălește pe proști că sunt agitată și nebună.
Ei spun că eu eram femeie tânără de 35 de ani când m-am mutat în blocul 3 în 2006 și ei au introdus doze enorme de otravă ca să îmi distrugă organismul.
Iar a intrat idiotul cu ideea ”nu pot să o iert”, cum făceau din 2007 parcă, deși nu greșisem nimic și nici nu scrisesem încă adevărul pe blog, scris începând cu 2012.
Erau și unii care psihologizau atunci, scuipându-mă cu aberația ”și încă nu a somatizat??”, ca și cum ei credeau că eram nebună și trebuia să am simptome fizice din cauza bolii psihice, când de fapt eram clar otrăvită.

Azi au intrat din nou cei obsedați de cum să mă omoare cu ideea că ”un accident cerebral vascular e (încă)imposibil.” De multe ori mi-au spus că ei vor ca eu să mor cu accident vascular cerebral. Apoi ei spun că ”cea mai bună soluție e sanatoriul, acolo o pot omorî cel mai ușor.” !!

Eu am avut adesea colici în primii ani după ce m-am mutat în blocul 3, fiind otrăvită, dar medicul nu mi-a recomandat nimic. Ulterior mi-au dat otrăvuri care nu mai produceau colici, ci alte simptome, inclusiv digestive.
Unii au intrat azi peste mine cu ideea că ”îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă proștii ar înțelege că oamenii sunt otrăviți?” Nu s-ar întâmpla nimic, și acesta nu era un motiv, așa cum zic ei, să mă omoare pe mine, și era vorba de mine, de cazul meu individual.
De aceea m-am mirat în duminica Floriilor în acest an, când am fost iar otrăvită ca demult, cu arsuri gastrice și apoi colici imense, infinit de dureroase, zvârcolindu-mă și urlând toată noaptea spre luni, singură în apartament. Am luat câteva No-spa degeaba. Abia dimineața am ieșit la WC.

Acum câteva zile se pare că am fost otrăvită din nou fiindcă în mod brusc am avut agravare a neuropatiei periferice și trei sau patru nopți la rând m-am trezit cu amorțeli oribile în ambele mâini și contractură dureroasă, inclusiv piciorul drept era amorțit. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva cam de un an, s-a întâmplat brusc și e posibil să fi fost și otravă din nou, fiindcă am avut și sete oribilă și m-am umflat cu mai mulți litri de apă, mai ales o singură zi din cele trei. De asemenea dureri de cap, amețeală, presiune.

Revenind la povestea despre familia mea.

Revenind la povestea despre familia mea.
Încă vreo câteva idei de-ale lor.
”Cei care au suferit așa mult, ca tine, nu pot fi niciodată acceptați în societate.” ”ei trăiesc o viață de plăceri, tu ai trăit numai suferință.”
Așa au spus și cu 10 ani în urmă: ”ei consideră că tu nu poți crea nimic bun sau frumos în societate, din moment ce ai suferit așa de mult.” Deci unul dintre numeroasele lor pretexte lor de a mă otrăvi și omorî.
E un caz foarte simplu: familia te-a respins fiindcă erai mult mai inteligentă decât ei.

Mama ta și-a bazat dominația (?) pe încrederea pe care i-au acordat-o mai multe femei proaste. (Alții spuneau că mama s-a străduit să își creeze o reputație bună pentru a mă putea proteja pe mine de ura proștilor și nebunilor.)
Acele femei proaste nu puteau bănui ce se ascunde în spatele aparentei atitudini a mamei tale de protecție și bunăvoință și dispreț milos față de tine. Ea a avut multe femei credincioase ei, tu nu ai avut pe nimeni. Cei care cunoșteau adevărata ei față de cruzime față de tine erau scoși din sistem. Tu ești cel mai nenorocit geniu din lume etc.

Este adevărat că mama a avut multă priză la public, fiindcă se purta frumos în aparență cu oamenii cumsecade, și era exact așa cum eram eu în lume, doar că eu nu am avut ocazii sociale. Cu ceilalți în afară de mine ea vorbea normal. Nu știu de ce semăn așa de mult în felul meu de a fi față de alții cu ea, atunci când ea se poartă bine, dar nu am imitat-o și probabil nici ea pe mine. Este posibil ca unii foarte proști să fi crezut că eu o imit pe ea. Mereu am observat că oamenii simpli o priveau respectuos, de parcă o știau de secole, când a avut ea timp într-o viață să se impună și cum? De exemplu Geta de la poștă unde primeam bani se purta lingușitor chiar cu mama și respectuos și pe mine m-a tratat fără respect și chiar urât o dată, deși eu aveam sentimente bune și față de ea. Și la oficiul acela poștal mi-au făcut o înscenare clasică, că adică nu stau la coadă, fiindcă era un afiș la ghișeu că persoanele cu handicap - și al meu era fizic - pot trece peste rând. Și mi-era greu să stau în picioare și ei au făcut gură și Geta s-a luat de mine. Așa am pățit mereu, mama era genul care trecea peste rând de pe vremea lui Ceaușescu și eu stăteam și atunci la cozi și tot eu încasam insulte și mama nu.
Unii zic că mama e parțial o copie a mea în relațiile cu alți, partea bună în aparență cel puțin a ei. De-a lungul vieții mele au fost multe astfel de Gete. Mie mi-a fost milă de Geta fiindcă la un moment dat nu mai avea păr aproape deloc, și apoi chiar m-am mirat și bucurat că i-a crescut din nou.

Femeile sunt acceptate și respectate în societate doar pentru rolul lor de mame și soții, tu nu puteai fi așa ceva și nimeni nu dă doi bani pe intelectul feminin, oricât de bun, mai ales dacă femeia e săracă lipită pământului cum ai fost tu.
În postarea următoare continuu despre familia mea.

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...