Adesea ei spun că e vorba de cea mai monstruoasă crimă din istorie. Că eu sunt de departe cel mai bun și inteligent om din istorie, dar asta nu pot crede. Însă e adevărat că am fost unul dintre cei mai buni și un om inteligent de asemenea. Ei spun că toți dumnezeii dinaintea mea au fost monstruos masacrați, la fel, și că proștii cred mereu că așa trebuie procedat. Deci nu e așa. Da, pot spune și eu că nu e necesar să fiu omorâtă, nici monstruos, nici altfel. Oricum, cea ce scriu eu e un lucru bun și necesar și destul de important.
Mi-au spus din nou că au inventat ideea absurdă că eu aș avea personalitate multiplă, ceea ce evident nu era adevărat. Nu are nicio importanță dacă au inventat așa ceva.
Am povestit zilele trecute despre cum am fost probabil otrăvită și în ultimul timp. Ei spun că i-au păcălit pe unii proști că eu aș fi nebună, bolnavă psihic și de aceea trebuie să mă otrăvească ei nu medicii psihiatri, că chipurile ei nu îmi dau medicamente bune și că nu ”au ce să îmi facă” și ei trebuie prin urmare să mă otrăvească pentru a scăpa ei de pacoste.
Ei spun că unii au fost păcăliți așa să fiu otrăvită în oraș și că la fel m-au otrăvit și aici inventând că eu eram nebună când am urlat și plâns legat de puiul de pisică pe care ei l-au omorât nu de mult, în august, după ce mi-au tocat creierul că vor omorî pisicuța, care era minunată, singură după ce mama ei murise, în cotlonul unde o lăsase mama pisică. Auzisem urlete de pisică cu câteva zile în urmă noaptea și apoi, după o zi, ieșise puiuțul la lumină, singur și flămând. Vecinul adunase o grămadă imensă de pietre lângă poarta lui, unde fătase probabil pisica mamă, la adăpost. Știind poate cum se va derula crima și chinuirea mea, el așezase și un scaun de grădină în apropiere în mod bizar, pe care apoi după o noapte îl mișcase nu știu cine să stea în picioare. (era înclinat) Nu voi povesti toată nenorocirea, era la un moment dat să salvez puiuțul, dar nu am reușit, fiind singură. Mama mi-a țipat că ea nu vrea pui în casă, deși eu știam și intenționam altfel, nu să o duc în casă. Oricum, acest puiuț dulce a fost una dintre puținele vietăți din viața mea și însemna mult pentru mine, ar fi trebuit să îl salvez. Unul dintre extrem de puținele lucruri bune și frumoase din viața mea. Una dintre cele mai mari dureri din viața mea, și am dreptate. Ei spun că după ce am plâns și evident m-am ”liniștit” cum spun idioții, ei totuși m-au otrăvit, fiindcă cineva foarte rău i-a îndobitocit pe toți. Au spus că intelectualii nu m-au salvat, fiindcă ei sunt extrem de idioți și nu pot înțelege lucruri banale, cum a fost viața, mea, și pur și simplu ei cred că tot ce zboară se mănâncă și nu cred că există răul pe lume deloc, deși citesc despre asta, și ei duc o viață de plăceri și lucruri așa zis normale, în timp ce cei ca mine sunt masacrați. Sau pur și simplu ei cred că eu am fost sacrificată. Bietul suflețel, și chiar băuse puțin lapte, apoi a murit de sete și foame, singur sub pietre...plângând câteva zile. Iată mai jos poze cu creatura micuță.
Spuneam zilele trecute despre otravă. Ulterior m-a durut și ficatul și mama spunea că o doare pe ea, ea așa face când mi-e mie rău, e posibil să fi pus și ea otravă în mâncare, să nu excludeți această posibilitate.
Ulterior am avut câteva zile gust amar pe limbă mai ales dimineața, dar și în restul zilei, și acest simptom de gust amar a apărut numai de vreo 2 ani, deși sunt otrăvită de mult.
Ei spun că nu numai familia mea a mințit despre mine pentru a îmi face rău, ci și lumea întreagă, și consideră că trebuie să îmi dea otravă. 1. că eram nebună, adică altfel decât ceilalți oameni și deci otrava îmi făcea bine, după cum credeau proștii
2. obsesia lor aberantă de a îmi șterge memoria prin otravă, deși se putea oricând dovedi că mereu am fost la fel și eram mereu un om de valoare care merita dreptul la muncă și la studii chiar, puteam fi utilă și iubită și respectată și memoria mea era necesară și bună
3. faptul că citeam constant și eram mai inteligentă decât cei din jurul meu și ei mereu considerau că trebuie să mă lovească cu otravă ca să mă doboare și să mă f_tă mai ușor.
4. ca să mă omoare pentru bani.
Între timp cei mințeau mereu și treceau zeci de ani în care ei mă otrăveau ca să distrugă munca mea de o viață și deci și orice bucurie și rost posibil pe lume, dorind să mă forțeze și prin otravă la sinucidere. Într-adevăr toate bucuriile vieții mele au fost de natură intelectuală, nu am avut alte plăceri sau lumină și ei otrăveau urât. În afară de ceea ce am povestit zilele trecute, ei mi-au aruncat vorbe grele de moarte și m-au otrăvit în mod sigur și anul trecut și anul acesta, cum ați văzut. Astfel distrugeau toată bucuria vieții și planurile de viitor, când, dacă ar fi fost adevărul, cum e normal, m-ar fi acceptat și chiar și dreptul la studii poate, nu doar la muncă.
Ei spun că și idioții își dau seama că nu e așa, că ăia din oraș și alții sunt furioși că am dat la iveală ce fac ei în blocuri și că toată lumea înțelege că otrăvirea e un lucru grav și odată ce am povestit și asta nimeni nu ar fi mai vrut să fie adevărul. Că e inacceptabil ca ei să recunoască adevărul, mai ales fiindcă eu nu am avut nici cea mai mică greșeală. Că niciodată nimeni nu recunoaște astfel de lucruri așa monstruoase, că mi-am tăiat orice șanse din moment ce am spus despre otravă și că de aceea nimeni nu vorbește cu mine și mă evită și nimeni nu are voie să mă contacteze, că e un lucru rușinos. Deși era evident că eu nu aș fi vorbit despre otravă fără rost și că eram un om normal. Că ei neagă toată realitatea. Absolut totul. Dar au fost lucruri și mai grave, destul de multe.
Ei spuneau că i-au păcălit pe idioți că mi-au dat otravă ca să îmi inhibe vorbirea și poate din același motiv ei joacă teatru de a se purta cu mine ca și cum nu aș fi om sau nu aș avea gândire deloc. După ce voi termina povestirea peste câteva zile, veți vedea că singurul meu simptom - adică vorbirea cu voce tare singură - nu era boală psihică, voi explica. Dacă aș fi fost acceptată, oricât de puțin, nu aș fi mai rostit nicio vorbă singură, în mod sigur.
Dvs. și ei m-ați ținut în izolare, închisoare, tortură și otravă aproape 50 de ani, ca să întăriți ideea că eu eram nebună și trebuia să fiu otrăvită, și omorâtă la adăpostul ideii că eram nebună.
Fiind complet izolată de 35 de ani - practic aproape complet de 14 ani - dar și un om foarte inteligent, eram în stare, mai ales până anul trecut, să realizez și studii și creații intelectuale, nu era o iluzie, se mai poate dovedi. Nu eram prea bătrână pentru anumite lucruri, și eram un om de încredere în mod evident, care nu ar fi făcut nicio greșeală. Ei au spus că i-au păcălit pe oameni că gândirea mea e un căcat, cum spunea tata, și trebuie să mă otrăvească ca să mă aducă la un nivel mai jos al gândirii și intelectului în general, ca să mă poată lovi și să fie ei deasupra mea. Toți spun că i-au păcălit absolut pe toți. A intrat peste mintea mea unul care spunea în engleză că ei nu mă vor mai otrăvi dacă eu voi tăcea, dacă nu voi mai vorbi sau scrie adevărul deci au fost din nou mințiți, fiindcă ei mă otrăveau indiferent de orice, oricât tăceam, și eu fusesem evident din copilărie un om tăcut de felul său. Într-adevăr vorbeam puțin și vorbitul nu e absolut necesar, sunt alte lucruri mai importante.
Este adevărat că am vorbit singură în încăpere în ultimii ani, dar numai fiindcă am fost izolată complet. De fiecare dată când am fost într-un grup oarecare, cât de cât, chiar cu pacienți psihiatrici, bineînțeles că nu am vorbit singură. Am fost o femeie foarte serioasă și matură, nu am fost niciodată infantilă sau proastă și poate că oamenii au fost păcăliți că eu trebuie să fiu otrăvită pentru binele lor, fiindcă îi deranja vorbirea mea. Oare chiar nu vedeți nici acum adevărul?! Și când stăteam în blocul trei au aplicat aceeași schemă - mă otrăveau monstruos și eu mă plângeam, inclusiv în scris după mai mult timp pe internet - și intrau o serie de idioți peste mintea mea, care poate nici nu credeau credeau că otrava e reală, și mă scuipau în gând cu ideea că nu voi mai fi otrăvită ca și cum linișteau un copil prost care plânge și apoi, după ce vedeau că otrava e reală în continuare, își cereau scuze și iertare în gândul meu (la ce le folosea?), cu ideea că ei au fost păcăliți și nu au crezut adevărul la început, că nu puteau crede că un om așa bun și inteligent era omorât așa monstruos. Apoi porcii iar spuneau că ei nu au vrut ca eu să mor de-adevăratelea și că mă otrăveau ca să justifice că mă tratau ca pe o nebună, că adică ei trebuiau să mă otrăvească fiindcă eram foarte inteligentă și trebuiau să îmi diminueze forța gândirii ca să fie ei în societate deasupra mea și astfel destul de puternici pentru a îi guverna sau controla pe alții, că trebuiau să mă acopere, fiindcă eu îi deranjam în munca lor sau așa ceva.
Ei considerau că eu eram nebună în urma tratamentelor psihiatrice puternice asupra mea și trebuiau să mă omoare, fiindcă eu nu eram în stare să am putere eficientă în societatea asupra altor oameni și ei chiar credeau că ei erau mai capabili decât mine și erau îndreptățiți să mă omoare, ca pe un virus nedorit sau om de căcat, sau gunoi cum spuneau ei, deși nu aveau dreptate.
În realitate, dacă ar fi fost adevărul, ar fi înțeles că eram normalitatea absolută și numai binele și m-ar fi acceptat sigur în muncă și aș fi avut precis libertatea, adică drepturile, demult. Era vorba de foarte mult bine și frumusețe imensă, dublate cu adevărat de intelect bun și stabil, aș fi putut cu adevărat, crea ceva bun și aș fi putut fi un om între oameni în sens bun cu adevărat, fiindcă aveam și firea și caracterul foarte bune. Bineînțeles că meritam acest lucru, având o viață fără pată și fără nicio anormalitate. Unii au zis că nu le-a venit să creadă că eu nu am lovit absolut deloc pe niciun om toată viața fiindcă au citit memoria mea și că astfel de oameni sunt rari.
Deci acești porci spuneau mereu că trebuie să mă otrăvească ca să mă mențină amețită și chinuită ca să aibă ei putere mai multă în societate și să distrugă tot ceea ce clădeam eu ca fericire și bază pentru munca și studiile mele în viitor prin lectură și memorie a lucrurilor bune. Cu alt cuvinte ei făceau așa cum credeau ei că e mai bine, așa cum mă torturau părinții din 84, cu ideea că eu nu am voie să gândesc, să am voință sau personalitate - ei chiar spuneau aceste lucruri cu alte cuvinte - la fel cum tata spunea că gândirea mea e căcat, că eu sunt căcat, dar un căcat al unui geniu - nu știu dacă el sau mama, dar el nu era tatăl meu. Tata mai spunea că eu nu voi reuși niciodată să dovedesc inteligența și capacitatea mea de creație și tot binele și că voi fi călcată în picioare toată viața - ceea ce așa a fost, fiindcă toți și inclusiv dvs. considerați că tata avea dreptate și că eu trebuia să fiu torturată cerebral prin otravă, fiindcă sunt gunoi și nu merit să am bani din muncă și viitoare pensie normală. Dacă ar fi fost adevărul absolut sigur ar fi fost și dreptatea și aș fi avut chiar și dreptul la studii și aș fi dovedit foarte repede și ușor tot binele și tot ce eram. Ar fi fost extrem de simplu.
Deci vorbitul cu voce tare în casă pare a fi singurul meu simptom psihiatric, dar vă asigur că nu am această tendință. după cum am dovedit de fapt în trecut, de fiecare dată când aveam vreo relație oricât de amărâtă cu alții. Bunicul meu, dzeu să îl ierte, a fost lăsat singur și foarte sărac mulți ani la bătrânețe și începuse să vorbească singur. Și el. Aproape toți oamenii normali care sunt singuri mult timp vorbesc singuri în casă, nu pe stradă desigur. Izolarea e ceva inuman. Chiar și mama vorbește singură, deși ea e relativ singură, dar nu complet, și numai de 2 ani.
Ideea multora era că sunt considerată nebună și otrăvită din motive igienice, ca un câine turbat sau bolnav. De fapt e vorba de crimă și bineînțeles am avut mereu dreptate. Au lovit mereu puternic cu otravă toată bucuria adunată de mine din cărți în memorie sau emoțiile frumoase legate de natură și oameni. Ei spun din nou că i-au păcălit pe toți și că la început ei nici nu au crezut că oamenii sunt așa proști încât să lovească tot ce e bun. Au spus că eu nu m-am trezit la realitate și că nu înțeleg că oamenii chiar cred că eu sunt gunoi și trebuie să fiu distrusă și omorâtă, că altfel nu loveau așa tot timpul. Eu nu cred și nu am dovezi și nu pot bănui cine putea să îi păcălească pe toți. Vă pot spune cert că ei ar continua să mă otrăvească chiar dacă eu nu aș mai scrie niciun cuvințel despre realitate.
”Tu nici acum nu ai înțeles că oamenii băgați la balamuc sunt considerați morți pentru restul lumii. Oamenii nu te-au otrăvit cu ură și nici ca să mori, ci fiindcă erai inteligentă și te ”ridicai” (?) deasupra lor și oamenii băgați la balamuc sunt fie căcat fie considerați irevocabil căcat și de aceea sunt tratați foarte brutal, ca să li se taie energia, conținutul și forța intelectuală. Nimic altceva.”
”Ei te otrăveau fiindcă nu te acceptau pentru niciun fel de muncă sau activitate. Îi deranja și faptul că citeai mult.”
Poate, dar eu nu citeam cu voce tare în gând, în mod sigur, de ce îi deranja?
În plus, intelectualii consideră că creierul nebunilor, ca sclavi, (cum am spus și eu) este folosit pentru puterea creierului altora, inclusiv prin folosirea părții sexuale a creierului, așa cum sclavii erau folosiți pentru trupul și mușchii lor. Tu ai fost copil fără părinți și nu ai fost acceptată de oameni, deci te-au folosit ca obiect în acest sens.
”Toate mamele de nebuni sunt ”considerate” mame-martir, dar mama ta nu a fost așa ceva, ci o bestie. Tu ai fost cel mai mare martir al umanității.”
”nebunii sunt considerați oameni neserioși fiindcă ceilalți intelectuali au drept de viață și de moarte asupra lor. De aceea tu nu ai fost tratată medical în mod normal nici de celelalte specialități medicale, fiindcă nebunii sunt considerați gunoaie sau oameni aruncați la gunoi. De aceea conștient sau inconștient, ceilalți, inclusiv pe internet, nu comunică deloc cu tine, inclusiv familia ta, sau îți trimit doar mesaje de batjocură sau cu diverse insulte (eu pot arăta exemple de exemplu din mesageria facebook, deși eu vorbeam și scriam mereu normal) pe care nu tu le provocai. Pentru mulți cuvântul ”nebun” nu înseamnă decât om complet respins. De aceea și verii tăi te-au respins complet. Oamenii te-au lăsat în plata Domnului, oricât de foame sau sete îți era sau orice nevoi sau dureri aveai. Rebut, cum spunea tatăl tău sau colegii tăi de liceu - asta cred oamenii despre tine. Tu ai fost un om foarte bun și milos și ai făcut mereu binele, dar oamenii cumsecade nici măcar nu cred că tu ai fost ținută în asemenea torturi și foame și chinuri fizice și nu doar otravă, fiindcă oamenii cumsecade au fost păcăliți de porci. Cei care erau și buni și inteligenți au fost distruși sau omorâți. ”
”băgarea omului la balamuc echivalează cu condamnarea omului la o moarte lentă și dureroasă, prin orice fel de abuzuri, sărăcie și tortură și chiar otravă, mai mult decât celelalte specialități medicale. Dacă spui despre un om că e nebun, adică băgat la balamuc, restul oamenilor imediat așa consideră acel om și îl lovesc. (dar eu niciodată nu am crezut și dacă mi s-ar fi spus, nici moartă nu aș fi lovit acel om, nu aș fi închis ușa acelui om și nu l-aș fi privi altfel, pentru numele lui dzeu, cum să fi crezut că un om e nebun fără să vorbesc sau să muncesc împreună cu el?) Datorită sistemului de medicină de familie nimeni, oricât de talentat, bun sau inteligent, nu mai scapă și nu mai are nicio șansă. Pentru a justifica faptul că te-au băgat la balamuc, de fapt cu otravă aproape de fiecare dată, și pentru a justifica toate torturile inumane și otrava asupra ta, eu au mințit încontinuu și au inventat că tu ai greșit ceva deși tu nu ai greșit nimic toată viața și au inventat că ești un om monstruos sau hidos, deși aproape nimeni nu a vorbit cu tine.”
Din cauza tuturor acestor cauze și premize, ei îți aruncau cu ură și ciudă vorbele - cum, așa ceva pentru o nebună?! Ca și cum necazurile lor erau din cauza unui rahat, adică a ta.
”Ceilalți nebuni erau cu adevărat nebuni (?) spre deosebire de tine și, pentru ca ei să se ridice (?) asupra ta, te-au torturat și au aruncat răul și minciuna asupra ta.”
Bine, să zicem, dar iată o contradicție: nebunii, adică sclavii ceilalți din spital, erau răi și la fiecare internare mă tratau urât și se coalizau împotriva mea, la fel ca cei din afara spitalului.
”ăia din spital erau coada ta”
Cum adică coada mea? Din moment ce spuneți că eu eram închisă acolo pentru ca ei să mă tortureze prin f_tut cu ajutorul injecțiilor care mă chinuiau, cu scopul ca ei să se ”elibereze” de mine?
”există două categorii de nebuni: nebuni f_ți și nebuni care îi f_t pe ceilalți, tu ai fost mereu din prima categorie” Bine, dar ce înseamnă f_tutul cuiva și cum se face? Habar nu am și absolut sigur nu am f_t pe nimeni nici inconștient și nici nu aș fi făcut așa ceva dacă aș fi știut cum. De ce să fac răul? Eu am sărit atunci pe geam exact din acest motiv. Probabil că ceilalți nebuni, cum erau și cei plasați în drumul meu atunci când am mers în 98 la Govora, care inventau și vorbeau tot felul de aberații, probabil că ei nici nu știau că fusesem mereu un om perfect, că nu ar fi lovit așa urât. Atâția ani. Eu am sărit atunci pe geam crezând că ei erau nebuni și, din cauza migrenei pe care o aveam, mi-era teamă că voi deveni și eu marionetă ca ei și voi lovi și chinui monstruos o altă femeie complet nevinovată și bună cum am fost și eu și eram sigură că mai există și altele. Moartea mi se părea preferabilă.
Cu alte cuvinte voi spuneți că eu sunt singurul om normal fiindcă nici nu am f_t pe nimeni și nici nu știu cum se face sau ce este acest lucru. Că eu nu pot fi singurul om nebun masacrat de o grămadă de oameni normali care inventează și aberații multe și mă țin izolată cu forța. Voi ziceți că e invers, că ei sunt nebuni, dar eu nu cred că această denumire contează despre ei. Poate că sunt doar oameni răi și proști.
”nebunii ceilalți, ca să aibă simpatia lumii, deși ei erau vinovați, au inventat aberații despre tine și proștii i-au crezut.”
????
”toți vor s-o omorâm și să mușamalizăm totul în cele mai mici detalii” Da, așa au zis mereu de 14 ani, după moartea tatei.
Acum din nou.
”oamenii ți-au făcut enorm de mult rău aproape 50 de ani și tu nu ai greșit absolut nimic. Ei pur și simplu nu vor să se căiască deloc, și nici să recunoască ceva.”
Luni, 9 septembrie 2019, a venit chiriașul meu Alexandru Acs să îmi aducă chiria, cu oarecare întârziere. Totuși plătește chiria, dar nu îmi place că
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...