8 septembrie 2019

Urmarea povestirii, azi 8 septembrie 2019
Poate ați remarcat că în ultimii ani am notat din când în când despre modul în care eram otrăvită și am explicat ce simptome aveam când mi-era foarte rău și am postat fotografii ale picioarelor umflate și trombotice sau ale burții imense după ce beam 10-12 litri de apă, în urma unor accese de sete înfiorătoare. Uneori am atașat fișe de analize medicale și voi explica exact și de ce am făcut aceste lucruri mai încolo. Oricum, viața e un dar extrem de frumos pentru orice om și eu mereu am gândit că fiece zi e o sărbătoare și o nouă șansă și o nouă bucurie. Și fiece om pe care îl întâlnim sau cu care vorbim e un mare miracol al lui dumnezeu, e o vietate frumoasă, minunată și complexă. Un nesfârșit izvor de lumină și fericire, asta sunt oamenii ceilalți și viața în general. Absolut mereu am gândit și am simțit așa, chiar dacă am fost mereu lovită și consider că oricum filozofia fericirii este cea corectă și trebuie să prețuim fiecare moment la adevărata lui valoare, când alți oameni vor și trebuie să se străduiască să trăiască frumos și fericiți, la fel trebuie să fim și noi înșine.

Nu am notat mereu când am avut semne de otrăvire sau dovezi clare legate de hrană sau apă sau aerul toxic. În ultimele săptămâni am avut 2 momente aproape clare de otravă, urmate de ideea celor care sunt peste mintea mea că ”o vor curăța din nou” (de otravă).
Acum câteva săptămâni am avut constipații recurente, cu scaune la 4-5 zile și scaun segmentat. La un moment dat mi-am dat seama că trebuie să folosesc supozitor, dar nu aveam în casă, mă chinuisem toată ziua și mai și luasem laxative și în seara precedentă și acea zi. (veți vedea de ce scriu și aceste lucruri scârboase). Fiindu-mi aproape imposibil să merg să cumpăr de undeva și fiindu-mi tare rău am rugat-o pe mama să meargă ea, explicându-i că mi-e tare rău și că farmacia închide nu peste mult timp. Ea mereu se preface că nu mă crede, așa a făcut toată viața, cum fac și ceilalți oameni față de mine de fapt. Eu mereu am fost un om serios și i-am spus sau cerut ceva numai când eram efectiv nevoie. Eu mereu am ajutat-o pe ea, chiar dacă mi-era greu, ea mereu a refuzat să mă ajute. Am avut mare noroc că era o vecină cunoscută pe stradă, singura familie pe care o cunosc aici în afară de vecinii apropiați curții, și acea persoană era asistentă medicală sau așa ceva și mi-a dar 2 bucăți. Dar, după ce mi-am pus supozitorul, abia atunci, au început colicile, foarte puternice, din cauza laxativelor și eu trebuia să stau cu acel obiect în fund cel puțin 20 de minute, ceea ce i-am spus mamei. Extenuată de suferința de întreaga zi nu am mai putut face față colicilor extrem de dureroase și am început să țip de durere și mama a început să mă certe și să îmi arunce cuvinte urâte încontinuu și, deși am rugat-o să mă lase în pace, nu a vrut și m-a pisat încontinuu, cum a făcut ea de obicei, aproape mereu, atunci când îmi era rău. M-a certat că țip, fiindcă EA știe cum sunt aceste dureri și EA nu țipă etc. Unii ziceau în gândul meu că mama nu a cunoscut dureri de colon așa mari niciodată și habar nu are. Eu niciodată nu am torturat-o și cu atât mai mult când îi era rău. Deși era noapte și i-am spus să mai aștepte 10 minute pentru supozitor, ea m-a părăsit singură în casă, exact când mi-era mai greu, cea ce eu nu aș fi făcut nimănui. După 10 minute am reușit să ies la toaletă, dar mama a venit după vreo oră. Ideea ei a fost mereu, când eram otrăvită, că îi păcălește pe proști că sunt agitată și nebună.
Ei spun că eu eram femeie tânără de 35 de ani când m-am mutat în blocul 3 în 2006 și ei au introdus doze enorme de otravă ca să îmi distrugă organismul.
Iar a intrat idiotul cu ideea ”nu pot să o iert”, cum făceau din 2007 parcă, deși nu greșisem nimic și nici nu scrisesem încă adevărul pe blog, scris începând cu 2012.
Erau și unii care psihologizau atunci, scuipându-mă cu aberația ”și încă nu a somatizat??”, ca și cum ei credeau că eram nebună și trebuia să am simptome fizice din cauza bolii psihice, când de fapt eram clar otrăvită.

Azi au intrat din nou cei obsedați de cum să mă omoare cu ideea că ”un accident cerebral vascular e (încă)imposibil.” De multe ori mi-au spus că ei vor ca eu să mor cu accident vascular cerebral. Apoi ei spun că ”cea mai bună soluție e sanatoriul, acolo o pot omorî cel mai ușor.” !!

Eu am avut adesea colici în primii ani după ce m-am mutat în blocul 3, fiind otrăvită, dar medicul nu mi-a recomandat nimic. Ulterior mi-au dat otrăvuri care nu mai produceau colici, ci alte simptome, inclusiv digestive.
Unii au intrat azi peste mine cu ideea că ”îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă proștii ar înțelege că oamenii sunt otrăviți?” Nu s-ar întâmpla nimic, și acesta nu era un motiv, așa cum zic ei, să mă omoare pe mine, și era vorba de mine, de cazul meu individual.
De aceea m-am mirat în duminica Floriilor în acest an, când am fost iar otrăvită ca demult, cu arsuri gastrice și apoi colici imense, infinit de dureroase, zvârcolindu-mă și urlând toată noaptea spre luni, singură în apartament. Am luat câteva No-spa degeaba. Abia dimineața am ieșit la WC.

Acum câteva zile se pare că am fost otrăvită din nou fiindcă în mod brusc am avut agravare a neuropatiei periferice și trei sau patru nopți la rând m-am trezit cu amorțeli oribile în ambele mâini și contractură dureroasă, inclusiv piciorul drept era amorțit. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva cam de un an, s-a întâmplat brusc și e posibil să fi fost și otravă din nou, fiindcă am avut și sete oribilă și m-am umflat cu mai mulți litri de apă, mai ales o singură zi din cele trei. De asemenea dureri de cap, amețeală, presiune.

Revenind la povestea despre familia mea.

Revenind la povestea despre familia mea.
Încă vreo câteva idei de-ale lor.
”Cei care au suferit așa mult, ca tine, nu pot fi niciodată acceptați în societate.” ”ei trăiesc o viață de plăceri, tu ai trăit numai suferință.”
Așa au spus și cu 10 ani în urmă: ”ei consideră că tu nu poți crea nimic bun sau frumos în societate, din moment ce ai suferit așa de mult.” Deci unul dintre numeroasele lor pretexte lor de a mă otrăvi și omorî.
E un caz foarte simplu: familia te-a respins fiindcă erai mult mai inteligentă decât ei.

Mama ta și-a bazat dominația (?) pe încrederea pe care i-au acordat-o mai multe femei proaste. (Alții spuneau că mama s-a străduit să își creeze o reputație bună pentru a mă putea proteja pe mine de ura proștilor și nebunilor.)
Acele femei proaste nu puteau bănui ce se ascunde în spatele aparentei atitudini a mamei tale de protecție și bunăvoință și dispreț milos față de tine. Ea a avut multe femei credincioase ei, tu nu ai avut pe nimeni. Cei care cunoșteau adevărata ei față de cruzime față de tine erau scoși din sistem. Tu ești cel mai nenorocit geniu din lume etc.

Este adevărat că mama a avut multă priză la public, fiindcă se purta frumos în aparență cu oamenii cumsecade, și era exact așa cum eram eu în lume, doar că eu nu am avut ocazii sociale. Cu ceilalți în afară de mine ea vorbea normal. Nu știu de ce semăn așa de mult în felul meu de a fi față de alții cu ea, atunci când ea se poartă bine, dar nu am imitat-o și probabil nici ea pe mine. Este posibil ca unii foarte proști să fi crezut că eu o imit pe ea. Mereu am observat că oamenii simpli o priveau respectuos, de parcă o știau de secole, când a avut ea timp într-o viață să se impună și cum? De exemplu Geta de la poștă unde primeam bani se purta lingușitor chiar cu mama și respectuos și pe mine m-a tratat fără respect și chiar urât o dată, deși eu aveam sentimente bune și față de ea. Și la oficiul acela poștal mi-au făcut o înscenare clasică, că adică nu stau la coadă, fiindcă era un afiș la ghișeu că persoanele cu handicap - și al meu era fizic - pot trece peste rând. Și mi-era greu să stau în picioare și ei au făcut gură și Geta s-a luat de mine. Așa am pățit mereu, mama era genul care trecea peste rând de pe vremea lui Ceaușescu și eu stăteam și atunci la cozi și tot eu încasam insulte și mama nu.
Unii zic că mama e parțial o copie a mea în relațiile cu alți, partea bună în aparență cel puțin a ei. De-a lungul vieții mele au fost multe astfel de Gete. Mie mi-a fost milă de Geta fiindcă la un moment dat nu mai avea păr aproape deloc, și apoi chiar m-am mirat și bucurat că i-a crescut din nou.

Femeile sunt acceptate și respectate în societate doar pentru rolul lor de mame și soții, tu nu puteai fi așa ceva și nimeni nu dă doi bani pe intelectul feminin, oricât de bun, mai ales dacă femeia e săracă lipită pământului cum ai fost tu.
În postarea următoare continuu despre familia mea.