Aceasta e urmarea povestirii anterioare, cea de la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/06/oroare-in-viata-mea-primavara-vara-2016_27.html
Nu am mai fost lăsată să scriu de mai mult timp. Intenționez să termin povestirea ultimelor luni de suferință, apoi blocul 2, apoi blocul 3 în care sunt acum și apoi restul din ISC și apoi concluzii și completări finale. Asta e. Nu depinde de mine. Dacă aș putea scrie până la capăt și dacă ați citi absolut toată viața mea ați vedea cu certitudine că am fost un om bun și inteligent mereu, că nu am fost nebună, că nu am greșit niciodată și că nu am avut absolut nicio șansă toată viața. Și că tot ce am scris e adevărul și că nu lipsește nimic esențial, în ciuda faptului că am fost supusă la tehnici de tortură, deci inclusiv tehnici de spălare a memoriei. Amintirile din viața personală nu dispar, ele se șterg retrograd, începând cu data de azi înapoi, de pildă nume de persoane cunoscute sau chipurile lor -- dar acesta e un lucru lipsit de importanță. Desigur, tot ce am scris până acum despre ultimele luni e adevărul. Spuneam de exemplu despre micul Marius cu care mama a făcut meditații și despre boala lui renală sau genito-urinară(am scris urinară din greșeală). Am omis să scriu că acel copil mi-a explicat că medicii au spus că e necesară o intervenție chirurgicală, dar numai peste ani. Dar tot ce am scris e curat, clar și adevărat. Cred că vă dați seama că dacă ar fi să scriu absolut totul foarte clar, ar dura 1000 de ani și nu e posibil.
Repet, din nou sunt foarte supărată, pe lângă atâtea lucruri mi s-au luat din nou fotografii din albume, unele cu mine și foști colegi de facultate la sfârșitul facultății...erau deja scanate, dar ei pot să le ia și din calculator, etc. de pildă am stocat în memoria blogurilor mele pe wordpress, cu acces doar pentru mine toate pozele mele, inclusiv cele care sunt lipsă acum -- și apoi am descoperit că cineva a intrat în contul meu și a șters majoritatea pozelor, mai ales cele la care țineam. Nu înțeleg oameni buni de ce mă omorâți, nu am greșit nimic o viață întreagă 45 de ani, nu am uitat nimic, nu am fost nebună niciodată, nu am mințit nimic și nu am ascuns nimic. Ei ce au de ascuns din moment ce mă tratează inuman și pe lângă toate chinurile îmi și iau lucrurile din casă? De filmele foto îmi pare și mai rău, încă mai sper să le găsesc, dacă le voi găsi vă anunț, dar sigur mi le-au luat, am găsit și cutii goale pentru filmele rolă...și șalul de la bunica pus precis în sertar, și obiectele ceramice din biblioteca mea și toate bijuteriile mele de argint, și ciorapii medicinali (acum acum probleme la gleznă dar cucu bani..) și toate multe altele...de ce doamne, asta e inuman! Eu nu am făcut nici cel mai mic rău, absolut sigur, nici măcar neintenționat.
Mai adaug acum la punctul 8, punctul anterior, plus alte chinuri și mizerii create de vecini sau alții în blocul 3 în care mă aflu acum, că odinioară, mai ales în primii ani după ce m-am mutat aici în 2006, au găsit multe chinuri și umilințe la care să mă supună și teroare încontinuu. Una din ideile lor oribile a fost că îmi umblau la dulapul din dormitor când eu plecam de acasă. Este posibil ca ei să fi umblat peste tot, dar ușa din stânga a dulapului mai vechi din dormitor se închidea mai greu și poate ei nu se sinchiseau când plecau să o lase corect închisă. Eu mă întorceam și mă treceau fiori de silă și supărare, căci era mereu semideschisă. O închideam corect de două ori în broască și ea stătea corect. Apoi din nou o găseam deschisă și în mod sigur nu putea fi un fenomen fizic normal. Pe lângă faptul inuman de a mi se lua lucrurile la care țineam, fiarele abjecte îmi și aduceau mizerii în casă. Eu făceam curățenie foarte în amănunt fiindcă odinioară eram suplă și chiar cu numai un picior ștergeam și lustrele din tavan și spălam geamurile toate într-o zi și perdelele toate, ca să nu mai vorbesc de ordine și prafuri. Îmi plăcea, am fost crescută așa. Mi-au luat și această ultimă poate plăcere a vieții ce îmi mai rămăsese. M-au îngrășat și m-au îmbolnăvit. Mă doare totul, mi se umflă picioarele, nu am energie. Odinioară, după numai o săptămână, în mod cu totul inexplicabil prin fenomene fizice normale, erau rulouri de praf peste tot prin colțuri și chiar pe margini pe parchet, iar ușile de la debra, tocurile ușilor și faianța din baie și mașina de spălat mereu curățată de mine la fel cu celelalte lucruri, erau din nou murdare și pline de slin grețos portocaliu-vișiniu. Să nu spuneți că nu credeți, tot restul ce am povestit e adevărul. Admit că praful putea intra (deși era tare mult) însă petele roșii-portocalii în locuri unde nu aveau ce căuta sau unde spălam, nu aveau cum să apară din senin. Și ororile mai mari abia din 2002 au început. La început m-am luptat în zadar și făceam mereu și mereu curat, curățam mereu aceleași uși, dulapuri, parte laterală a mașinii de spălat, faianța care nu avea cum să fie murdară, etc. Apoi a trebuit să abandonez. Zilele astea de exemplu am fost speriată de mirosul clar și puternic de acetonă din dormitor, care nu putea fi de la sine, ca și cum venise o scorpie să îmi verse după dulapuri sau după pat. De asta nu pot fi sigură 100%.
Povestisem despre aventura periculoasă de a merge la Voluntari a doua oară. Mersesem atacată de multe mașini furibunde și transpirând și ca vai de lume. Trecusem prin zona unde locuia Răducan(u) instructorul auto care a abuzat de zonele mele sexuale pentru acel fel de masturbare lângă copaci. Încă le mai țin minte pe fiicele lui Anca și Simona, colege cu mine la grădiniță la care țineam.
9) Cu mama a fost greu și totul a fost foarte greu din primele momente acolo. Au intrat peste mine cu gânduri urâte și absurde și în engleză și în română. La început ăîa în engleză voiau să mă păcăleascîă că vor să mă psih-analizeze, așa fac ei de multe ori, în realitate e doar tortură în aștă limbă, nu în română. Am trecut prin zeci de așa zise psihanalizări și tot nu se satură nici ăia. Avusesem și ciclul menstrual și din lipsă de bani am folosit chioți vechi în loc de tampoane, bine cîă îi aveam și pe ăia. ALtul sau alt aîn română spunea ”UUF! Cum să îi explic eu Cristinei?” Mama mea mă tot pisa cu voce tare la masă despre procesul intentat de consumatori postului național TVR1, fiindcă nu le oferă ce le place și ei sunt obligați să plătească și îmi tot repeta despre Zilele orașului Voluntari, o sărbătoare sau festivitate ce urma să aibă loc în curând și mă invita să ies noaptea pe stradă să văd cum e iluminatul public, de parcă te crezi la Paris. În engleză mă bruscau iar cu ideea că eu am fost mielul lui Dumnezeu dar oamenii nu trebuie să înțeleagă, dar apoi au trecut la idei foarte urâte, morbide și grețoase și toate minciuni sau semiadevăruri, iar eu ripostam în gând sau în șoaptă când nu mă auzea mama, eu spuneam numai adevărul la ceea ce spuneau eu strâmb. Apoi am fost atactă sexual și trupește, chiar și cerebral din ce în ce mai tare, lucruri pe care nu le pot descrie în detaliu. Mama îmi spunea cu voce tare tot felul de mizerii în timp ce luam masa împreună la bucătărie, mă chinuia și mă tracasa înfiorător. Mi-a spus că vine o vreme când toți părinții se satură de copiii lor și că eu trebuie să înțleg asta. Mi-era tot mai rău. Norocul meu a fost pe moment faptul că era 28 mai și era termenul la care chiriașii trebuiau să îmi dea banii. M-a sunat unul din ei și a spus că a doua zi nu poate fiindcă pleacă din oraș și că trebuie să îl întâlnesc în aceeași seară în fața blocului meu. Am fixat întâlnirea la ora 9 seara și apoi, cu chiu cu vai m-am pregătit să plec și am luat și una din broderiile rămase de la mamaia să îmimai bucur ochii cu ea un timp, dacă tot mi se iau lucrurile mereu... Pe drum ne-am întâlnit cu Fana, vecina bătrână și am stat mai mult timp de vorbă cu ea (mai mult mama desigur) și Fana spunea cu mâna pe inimă că ea mereu a fost cumsecade cu maică-mea și a sprijinit-o și ajutat-o. Apoi am trecut pe lângă părculeț, mergând spre șoseaua Andronache și într-adevăr acolo unii serbau Zilele orașului Voluntari cu mult tam-tam. Un tânăr a început să strige tare la trecerea mea ”Panarama dracu!”. Am avut norocul să găsim un taxi liber, care a acceptat să mă ducă pe Moșilor. Dar cum nu avea rest, a trebuit să îi plătesc cu câțiva lei mai mult. El a refuzat să coboare să caute rest la vreun chioșc sau la supermarket, eu aveam bagaj și mi-era tare greu, l-am rugat în zadar. De nu știu câte ori mi-au făcut chestia asta. Un taximetrist din apropiere a refuzat să îi schimbe banii spunând că eu nici nu știu să deschid o portieră a vreunei mașini noi (se blocase) și a demarat în trombă, ca și cum mă ura și mă disprețuia. Între timp unii continuau să intre peste mintea mea cu aberații, de pildă ideea că ei trebuiau să mă chinuiască pe mine ca să poată elibera Voluntariul. În engleză spuneau opusul, îmi aruncau ideea absurdă că țara mea de proști tocmai a pierdut războiul de independență pentru totdeauna.
Va urma continuarea în ultima parte, a 5-a, cu punctul 10, în postarea aceasta:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/07/oroare-in-viata-mea-primavara-vara-2016_10.html
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...