Totul despre vecinii mei - blocul doi, partea a 5-a

Urmează continuarea povestirii de la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/07/totul-despre-vecinii-mei-blocul-doi_25.html

D-na Nicolau era foarte devotată nepoților ei de la frate (mai era și unul mai mare) și inițial și lui Ildiko, studentă eminentă, protejați care îi umpleau viața de femeie singură, în afară de faptul că făcea scripte contabile pentru nu știu ce verișoară sau prietenă, am uitat eu acum ce. Lua bani în schimbul acestor servicii. Când s-a mutat de acolo, cam odată cu mine, în Colentina la parter, a devenit colaborator cu funcții contabile în administrația blocului în care s-a mutat. Mie mai îmi dădea din când în când mâncare gătită de ea. Odată țin minte precis că erau miriapozi pe zidul de la intrarea în apartamentul ei și, cum eu mă luptam cu moliile și larvele lor în zadar, i-am spus lui Ildiko, care stătea în ușă, că iar sunt miriapozi acolo. Ildiko a schițat o figură dezgustată față de mine și a dat miriapodul jos. Da, a fost o reacție impulsivă din partea mea, de care acum îmi pare rău. După aceea, relația mea cu Ildiko s-a răcit. Pe vremea când mă chinuiam în zadar cu munca de Sisif de a omorî molii din salteaua veche din acel apartament (cheltuiam o groază pe insecticid), după moartea tatei când am început să percep gândurile celorlalți, la un moment dat a intrat unul peste mine cu ideea ”Dacă ne tot omoară așa, cum vrea să o ajutăm?”. După ce m-am mutat în blocul trei am avut miriapozi adesea în casă, în mod ciudat, ca și cum mi-i punea cineva, fiindcă prea des apăreau brusc urcând pe tavan sau erau mereu pe peretele de lângă telefonul fix sus când intram de afară și nu fuseseră cu câteva ore în urmă, și eu mă chinuiam să le omor. Miriapozii se distrug greu și sunt scârboși. Odată am lăsat unul lipit de tavan cu insecticid evreiesc cumpărat de la Carrefour și după câteva săptămâni sau luni s-a trezit la viață de parcă fusese în chist. Acum blocul meu al treilea pare infestat de miriapozi, dar la mine nu prea au mai fost demult, umblă pe zidul exterior. Voi arăta clar mai încolo că unii chiar mi-au intrat în casă, m-au speriat, mi-au luat lucrurile și precis mi-au mânjit casa și mi-au adus mizerii înăuntru, aveți răbdare să scriu tot.

D-na Nicolau era catolică și frecventa biserica catolică din apropiere. Odată am mers cu ea la slujbă și am fost plăcut impresionată. Oricum eu nu am trecut la catolicism, chiar dacă e același Dumnezeu. Nu are prea mare importanță. Dna Nicolau mi-a cerut să îi spun Ibi , ceea ce mie îmi era greu, dată fiind diferența de vârstă. Ildiko îi spunea Ibi, deși Ildiko era foarte tânără. Ildiko a avansat mult cu studiul și până la urmă a refuzat un post universitar la ASE, pentru a emigra în cele din urmă în SUA, de unde îi trimitea periodic vești lui Ibi prin telefon sau prin internet-video. (Fac o paranteză pentru a explica puțin norocul celor care au emigrat în SUA de exemplu -- mulți și în alte țări -- spre deosebire de mine, orfană săracă și maltratată de cei care nu mi-au fost nici măcar părinți adevărați și folosită de ceilalți. În SUA au emigrat Marina Gârju, cu al cărei tată și fetiță aidoma ei m-am întâlnit în parcul Circului și am stat de vorbă; Marina a fost prodigioasă, a făcut trei facultăți; a emigrat Anna Maria, verișoara mea de al treilea rang de etnie maghiară de la Cluj, cu al cărei tată, tenor la Operă, m-am întâlnit în București fiindcă avea treburi legate de fiica lui și mi-a spus că eu trebuie să țin minte să mănânc cât mai multe banane mereu -- eu nu m-am gândit pe moment la Mowgli din cartea junglei și nici la organul sexual masculin, dar ulterior mi-am amintit și am făcut legătura; Ildiko; vărul meu primar Cosmin cu soția și copilul, prin loteria vizelor, etc.)
Ibi avea grijă și de vreo trei-patru bătrâni, prieteni sau rude bolnavi cu multiple operații (de pildă unul cu cancer la colon) care mureau pe rând. Ducea nostalgia vremurilor în care ea și alte vecine și prietene încingeau câte un joc (de canastă, remi sau nu mai știu eu ce îmi spunea ea) acolo în bloc. Printre prietenele ei de joc despre care îmi vorbea mai mult era și Babi, o vecină de bloc mai în vârstă, care avea rude în Grecia și al cărei nepot Iani, o mândrețe de bărbat după spusele lui Ibi, era în mod fantastic chiar locatarul celui de-al treilea apartament la etajul doi și jumătate, alături de mine. L-am văzut și pe Iani și pe mama lui venită din Grecia în vizită și pe Babi. Iani avea o menajeră și odată am rugat-o să îmi facă și mie curat contra cost și am auzit-o pe Ibi vorbind ciudat pe culoar cu ea să nu insiste prea mult cu cărățenia la mine și ea spunea că înțelege.

Ibi îmi tot repeta că în apartamentul închiriat de tata pentru mine stătuseră înainte niște prostituate și că ea se tot mira cum aveau fetele acelea așa o activitate sexuală de nu știu câți bărbați în fiecare zi. Interesant e că vecina mea actuală de dedesubt mi-a spus când m-am mutat în blocul trei că înaintea mea stătuse aici cu italianul care mi-a vândut apartamentul o curvă țigancă. Când mi-am căutat apartament după moartea tatei mi s-a prezentat dar am refuzat la preț acceptabil un apartament posibil tot de curve, tot în zona Perla-Dorobanți, concluzie trasă de mine (eram cu maică-mea atunci, dar ea nu a zis nimic) după bideu plus duș de lux plus lumini încastrate ciudat plus bucătărie lipsă (dărâmată pentru a face spațiu interior). Tot Ibi mi-a spus că deasupra mea în blocul doi nu locuiește nimeni, fiindcă doamna care locuia acolo se aruncase de la etaj, fiind bolnavă de cancer. E drept, în primii doi ani acolo a fost liniște de deasupra.

Va urma în curând. Deocamdată am scris cam jumătate din toată povestirea despre blocul trei, în aceste ultime două postări. Continuarea povestirii în partea a 6-a, la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/07/totul-despre-vecinii-mei-blocul-doi_26.html