Totul despre vecinii mei, blocul doi - partea a 7-a

Continui aici povestirea de la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/07/totul-despre-vecinii-mei-blocul-doi_26.html

După ce m-am mutat în blocul doi, Ibi mi-a făcut bucuria (la început, în primii ani) să mă viziteze, uneori împreună cu noua mea vecină de la etajul trei (eu stau la patru) -- dna Ioana, sau/și împreună cu mama, alteori singură. Acestea au fost singurele mele bucurii într-o viață din ce în ce mai înfiorătoare și complet izolată după moartea tatei, cum voi mai povesti. Ciudat pentru mine e că începuse să folosească mereu vorbele ”hai să mai bârfim” (eu nu am bârfit niciodată) sau ”hai să punem țara la cale”. Și mai ciudat e că a repetat de mai multe ori ideea că ”tot evreii sunt cei mai deștepți întotdeauna” sau ”da, dar evreii”...etc. Eu nu am fost obsedată de nimic, poate ați înțeles, nici de evrei sau de ideea unora că mereu e vorba de o conspirație evreiască, etc. Încă și mai ciudat e faptul că, atunci când unii au început să îmi ia lucruri din casă sau să îmi bage mizerii (cum voi povesti și veți vedea că nu delirez), m-am plâns odată lui Ibi că nu mai găsesc niște bani într-un sertar și ea a răspuns revoltată: ”Așa ceva nu se face.” Era ca și cum ea credea, fără să îmi spună, că eu aș fi pedepsită și la închisoare sau în ghetou ( ca neevreică) și ca și cum ea credea că alții au dreptul să îmi ia orice vor din bunurile mele, dar, vezi Doamne, banii sunt ceva sfânt sau că există o lege care îi obligă să nu ia banii din casa victimei. Vă jur că nu au nicio lege și mi-au făcut tot răul cu putință, cum voi povesti. În ultimii ani ai relației noastre, rămasă cerșetoare și flămândă adesea, i-am mai cerut și ei bani cu împrumut și mi-a dat de câteva ori și eu i-am dat înapoi (sume relativ mici), dar ultima oară a refuzat să îi restitui și apoi a refuzat în mod indirect chiar și numai să schimb vreo două vorbe cu ea la telefon...Unul din lucrurile triste care mi s-au întâmplat este că odată am vizitat-o pe mama în Voluntari, împreună cu Ibi și dna Ioana. Pe drumul de întoarcere, către autobuzul de pe șoseaua Andronache, Ibi cu Ioana erau la câțiva pași în urma mea și Ibi îi spunea Ioanei despre încercările mele poetice, fiindcă știau că scriu poezii -- ea săraca (adică eu) nu are altceva al ei sau de făcut, ca și cum îi era milă de mine și mă considera idioată, infantilă sau nebună, etc. și căuta aceeași ”simpatie” și ”înțelegere” în inima masivei și asprei dna Ioana. Ca și cum versurile mele erau nebunie și aberație. Atunci am înțeles că am pierdut-o definitiv pe Ibi, care odinioară mă respectase și mă tratase cât de cât mai normal și am trăit o puternică emoție de tristețe.

Revin pe firul povestirii la vremea petrecută în casa cu otrăvuri, la Perla, cum se spunea odinioară și poate și azi. În realitate viața mea intimă, sufletească, era o perlă frumoasă în apele mării, dar pescuitorii căutau altceva. La început, în 2003-2004, luam câte o pastilă de Abilify pe zi și vă spun adevărul curat: nu am fost atacată sexual, adică futută cum zic unii, niciodată. Nenorocirea e că eu nu înțelesesem atunci că îmbătrânesc și că voi fi mai sensibilă, mai slabă, sau că nu voi mai avea poate bani și poate nici ajutorul psihiatrilor (contra futut). Ca întotdeauna când luam cu regularitate pastilele, ceilalți oameni au început să facă presiuni asupra mea, indirect să nu le mai iau, ca și cum pastilele îi deranjau pe ei. Am căzut din nou în plasă și, datorită în primul rând dorinței mele puternice de a avea copil și libertate ca om, la sfârșitul lui 2004 am început să nu mai iau pastilele psihiatrice. Atunci aveam aproape 34 de ani. Repet, în tinerețe medicul psihiatru Giurgiucă îmi scosese tratamentul psihiatric și apoi nu mai avusesem deloc senzații sexuale, pentru care îmi dăduse diagnosticul, deci eram vindecată, că alte simptome nu am avut niciodată. Dar colegii și profesorii de la psihologie m-au respins, așa cum am povestit, pe temeiul aceluiași diagnostic. Și nici măcar nu mai eram sensibilă.

De data aceasta senzațiile de viol de la distanță au reînceput chiar numai după 2 săptămâni. Eu, proastă atunci, nu am reluat tratamentul. Tulburarea sexuală s-a agravat din ce în ce, și a fost acompaniată și de alte fenomene -- cum ar fi ceea ce eu numeam ”atacuri de panică”, adică un fel de senzații neplăcute plus tulburări ale ritmului inimii mai ales dacă ieșeam în aglomerație pe stradă. Nu erau atacuri de panică, dar atunci pentru mine erau puternice și neplăcute. Pe vremea aceea nu descoperisem încă ”otrava” din cameră, încât acum pot spune că poate era și din cauza aceea. Îmi amintesc cu precizie că aveam niște stări de leșin destul de neplăcute și apoi îmi bătea rău inima și mă simțeam ca moartă. Stăteam întinsă pe canapea, mă mișcam greu (era o dificultate musculară, dar nu catatonie, posibil indusă de vreo otravă în mod acut, fiindcă după părerea mea, o otravă lentă, prezentă în aerul încăperii nu ar fi putut produce atacuri individualizate, clare). În afară de acel îngheț al mișcării când zăceam întinsă în pat, mai aveam galop al inimii și apoi paloare clară, accentuată, a feței și extremităților. Probleme sexuale erau numai seara când mă culcam, astfel încât puteam să îmi văd de munca didactică. După mai multe luni, acele tulburări sexuale, pe care eu le credeam tot din partea lui Zăgrean, au devenit piedică în calea somnului, astfel încât mă rugam de persoana care le crea să mă adoarmă cel puțin...Tot atunci am descoperit întâmplător că dacă mă frec sexual ca în copilărie, pot opri acel futut și pot adormi. Eu nu am greșit nimic frecându-mă ca femeie singură, fără norocul de a avea partener sexual. Pe moment nu am avut de ales. Este adevărat că timp de 17 ani nu mă frecasem și ei totuși mă torturaseră, deși poate foarte puțini ar fi rezistat atât de mult, în fața diverselor chinuri sexuale, uneori groaznice. Am scris deja întreaga poveste despre frecat mai demult, poate voi repeta, dar vă asigur că nu am fost păcătoasă, și abandonasem de mult obiceiul acela, care exista rar până la 17 ani, numai fiindcă părinții începuseră ei să mă maltrateze și să mă bată în 1984, până când bătaia sau alte abuzuri nu mai mă făceau să plâng, mă întărisem. Am căutat și ceaiuri de calmare a sexualității, care există, dar nu m-au putut ajuta. Erau unii peste mintea mea cu ideea că ei au și laborator al somnului, una dintre puținele idei care au pătruns peste mintea mea din partea altora înainte de povestea cu radio Europa. În aceeași perioadă am fost șocată de unii bărbați vulgari pe stradă, care îmi aruncau direct vorbele ”da ce?! au futut-o în cur?!”, ca și cum pe ei îi deranjase faptul că eu mă frecasem ca să pot adormi. Însă nu puteam vedea cine sau de ce să mă fută așa de la distanță.

Trebuie să scriu acum câteva lucruri despre lucrurile din jur. Era în apropiere un salon de coafură unde a trebuit să merg să mă tund și m-a iritat faptul că coafezele tot vorbeau între ele repetând obsesiv numele Cezarina, ceea ce îmi amintea de Cezari și partea lor în fața lui Dumnezeu și de alte lucruri. Eu întâlnisem cum am mai povestit un coleg la psihologie Cezar și mai apoi pe psih-oloaga Cezara, recomandată de dna Mitrofan, căreia îi încredințasem o parte din povestea vieții mele în detaliu, până în 1989, dată după care ea a refuzat să mai îmi primească mărturisirile scrise. Pe partea cealaltă a drumului era un supermarket turcesc unde eu mai făceam cumpărături. Faptul că era turcesc și chiar pe Iancu de Hunedoara, care luptase împotriva turcilor, era o coincidență ridicolă. Dar m-a mirat modul în care o casieră, care vorbea turcește fluent, îmi spunea săru mâna doamnă deși era mai vârstnică decât mine. În anul 2005 am fost din nou cu cererea mea de eliberare în diverse locuri. Unul dintre ele a fost Ministerul Sănătății și chiar în aceeași zi, spre groaza mea, m-am întâlnit în fața blocului cu Cerasela, fostă colegă de la psihologie, care lucrase sau încă lucra la SRI. Mie nu îmi plac coincidențele monstruoase. Cerasela mi-a povestit despre ea și despre Ioana, fosta noastră colegă care emigrase în SUA. Un alt loc unde am lăsat scrisorica mea a fost la ușa dnei Slăvescu, care poate a murit între timp, fosta mea meditatoare de franceză recomandată de mama, care era împotriva lui Ceaușescu aparent în mod vulgar, repet aparent, înainte de revoluție și mai apoi îmi spunea că îl cunoaște bine pe Petre Roman, atunci când am implorat-o în 1990 să mă ajute să am și eu un serviciu dacă poate. Nu a putut. Ea părea retrasă definitiv în casă și bătrână, dar mi-a telefonat (îi dădusem numărul în scrisorica mea). În apartamentul meu exista un telefon fix vechi și jegos rău, model vechi, la care nu aveam cu cine vorbi. (Nu era roșu, roșu fusese al lui Zăgrean la facultate demult sau al lui nașu, tot model vechi, când cu chiu cu vai i s-a aprobat cererea de telefon abia după 1984). Dna Slăvescu mi-a spus la telefon că singura problemă sunt banii, că nici ea nu are bani, etc. Pe vremea aceea eu încă nu mă confruntasem cu lipsuri financiare mari, dar aveam doar puțini bani de la părinți, cât îmi trebuia. Altceva nu am mai discutat cu ea.

Foarte aproape, undeva la parterul blocului, era și o librărie de unde mi-am luat acuarele când am început să pictez în 2005 după povestea cu radio Europa. Tot de acolo mi-am cumpărat un cățeluș de pluș. Era și o cofetărie cu nume grecesc Agapitos, care îmi amintea de grecul Iani, vecinul meu. Într-o zi după moartea tatei, prin 2005-2006 mi s-a făcut atât de rău într-o noapte încât m-am dus la Iani și am intrat la el în apartament ca o proastă și i-am spus că nu mai pot și mi-e rău și el probabil a râs de mine în sinea lui și a împins cu piciorul în podea, dar nu m-a călcat pe picior cum făcuse Zăgrean. Însă piciorul lui era aproape de al meu. Precis nu m-a atins și totuși am avut în acel moment senzații sexuale neplăcute și am plecat de acolo cu coada între picioare, dar mai înțeleaptă. De curând, când încă mai mergea la ei, mama mi-a adus de la familia Șerban Ovidiu&Lucica o prăjitură însiropată care era cumpărată de la cofetăria Agapitos și în care îmi puteam sparge dinții în bucățelele de nuga tare din ea.

Va urma continuarea în partea a 8-a, la linkul următor:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/07/totul-despr-evecinii-mei-blocul-doi.html