22 ianuarie 2019 - viața socială continuare

Of, tot timpul am spus ca voi termina povestea aceea si nu am putut. Acum voi trece la masuri mai drastice - adica chiar voi scrie cele 4 subcapitole si apoi de-abia restul divagatiilor, fiindca oricum voi reciti toata povestea dupa ce termin și astfel voi scrie ceea ce nu era deja notat ca explicație și sensuri adiționale. Era mai bine invers, dar nu am putut. Azi încep să continui cu subcapitolul despre vecini, familie si alte relatii sociale ale mele, după moartea tatei.

Viața mea socială în ultimii ani, după 2005

Desigur, mare parte din ceea ce scriu este deja conturat sau notat, dar e necesară o sistematizare, oarecum cronologică și în această privință.
Abia de curând, acum câteva zile, au inventat că eu am fost condamnată la moarte în anul 2000, deci vecinii din blocul trei nu erau asasini, ci călăi și tot de aceea și otrava în blocul doi. Desigur, eu nu am avut niciun fel de greșeală nici înainte de anul 2000 și niciodată nu am avut fantasma sau gândul că sunt condamnată la închisoare sau la moarte. Nici nu bănuiam că era otravă în blocul doi. Acum iar spun ei că mama mea este călăul meu actual și ea mă omoară. Totodată sunt presată sexual, aparent tot de ea, și ei spun mereu peste mintea mea că ea mă f_te ca să mă omoare.
Am fost profesoară doi ani la Colegiul Național IL Caragiale și am fost respinsă de la început, dar nu aveam cum să înțeleg. Totul a decurs așa cum am povestit în povestirile de pe bloc Scrinul negru și Pe Volga liniștită. povestea Martei e povestea mea. Casa mea era ca în piesa Arsenic și dantelă veche, iar Ibi Nicolau și Babi și menajera grecului erau asasinii sau călăii, cum spun unii. Am dus o viață foarte grea, eram și otrăvită și nu știam și munceam de dimineața până seara. Mă înhămau la diverse munci de rutină și uzură, mă obligau să merg la ședințe nesfîrșite în diverse părți ale Bucureștiului, inclusiv la un fel de internat pentru studenții la teologie, unde au servit mâncăruri călugărești de post. Erau și ore suplimentare de serviciu pe școală, unde de asemenea se pierdea timpul. Și cursuri de specializare obligatorii de economie, o adevărată batjocură, dar degeaba, cum am povestit. Fusesem de fapt respinsă de colegi și de personalul administrativ încă din prima zi acolo. Îmi amintesc câteva nume de profesori - Anghelescu, de istorie, cu ceva bun în tot ceea ce inspira, care era dirigintă la clasa mea cea mai bună cu mine. Ei i-am povestit aventurile mele la Revoluție. Ea a chemat un psihiatru la ora mea, fără să îmi ceară acordul, fără să îmi spună nimic dinainte. După vizita acelui om, căruia i-am cedat ora, acei copii de clasa a X-a au devenit gălăgioși și necooperanți, la fel cu clasele rele și nu au mai colaborat cu mine. Mai era o tânără dnă Mâță de limba română, căreia îi țin minte doar numele pitoresc, fiindcă nu am vorbit nimic cu ea. Mai fusese profesorul de filozofie B... am uitat cum, un om foarte bun și care mi-a răspuns la întrebări de fiecare dată, când eu abia îndrăzneam să îl deranjez, dar a plecat din liceu după nu mult timp. Mai era Roșca, un profesor de filozofie mic de statură, care mi-a reproșat că fumam - zicea că nu credea așa ceva - și care mi-a mai reproșat că eram ”materialistă” și nu înțelegeam filozofia idealistă, subiectivistă. O profesoară de istorie (nu mai știu cum se numea), mi-a cerut să devin șefă de catedră de la început, ceea ce era groaznic, fiindcă eu nu aveam nici vechime, nici definitivat, nici experiență, eram doar un porfesot titular. Unii spun că eram considerată intrusă. În calitate de ”șefă” trebuia să creez hârtii cu minicuni despre diverse activități etc. Îmi luau hârțoagele foarte mult timp. Plus serviciul pe școală cu ore suplimentare de stat la liceu. Eram hărțuită de toți și toate, cum am povestit deja, între timp am uitat numele lor. Directoarea liceului a murit și un bărbat a devenit director și mi-a cerut de multe ori să fiu dirigintă și am refuzat, slavă Domnului! A trebuit să organizez și Olimpiada la noi în liceu și a fost greu și am făcut listele cu elevii repartizați pe clase și apoi alergam în sus și în jos pe scări, șchioapă, cu produse alimentare pentru protocol. Atât inspectoarea, cât și alți profesori mă tratau drept copil prost de la început. Unele clase de elevi erau cuminți și bune, altele erau dezastruoase și mă mira diferența. Fiind profesoară de economie și psihologie, aveam multe clase pentru a completa norma didactică și era tare obositor, mai ales cu notele. Livia Șchiopu, fostă colegă de liceu care intrase ca și mine la facultate la Cluj, era profesoară de economie. Ea era acceptată și dădea și meditații. Și mie îmi ieșeau problemele din culegeri pentru admitere și îmi plăcea economia, spre deosebire de psihologie. Odată m-a vizitat - o singură dată - la mine la bloc, unde am șezut în bucătărie și ea vorbea cu același glas strident, puternic, în gura mare, de odinioară cu mine, în timp ce eu îi povesteam despre ceea ce pățisem când am făcut meditații cu Leon Zăgrean și Luiza Dona în 1988-1989. Se auzea ce spunea ea la vecinii de acolo. Anul acesta am căutat pe internet și am văzut că ea și-a dat doctoratul, nu știu în ce an, deci a fost, și ea, acceptată pentru studii postuniversitare. Teoretic ar fi trebuit să am dreptul să predau economie, dar mi-au scos orele de economie din anul al doilea acolo. În anul al treilea mi-au scos și o parte din orele de psihologie și ar fi trebuit să predau la un grup școlar din apropiere de Perla, unde locuiam, dar apoi s-a întâmplat nenorocirea cu radio Europa și am fost obligată să renunț, că nu mai puteam. Am greșit, era mai bine să fi continuat, după un tratament psihiatric, dar nu eram acceptată și otrava era reală și nu aveam unde locui. Profesoara cea mai rea cu mine a fost dna Călinescu - care și ea m-a vizitat și m-a chinuit mult, așța cum am povestit, până în ziua când a murit tata. Atunci l-am întâlnit pe soțul ei. Atunci ea și-a atins scopul, dar eu nu înțelesesem atunci.

Imediat